RECOLTAREA PROBELOR DE LABORATOR

Recoltarea diverselor probe ( de sange, de urina etc) poate afecta direct diagnosticul,
tratamentul si vindecarea pacientului.
De cele mai multe ori, asistenta este drect responsabila de recoltarea prompta si corecta a
acestor probe.
In unele cazuri, chiar daca nu asistenta este cea care recolteaza, ea trebuie sa verifice proba,
sa pregateasca pacientul, sa asiste medicul, sa-l ajute la efectarea respectivei recoltari, sa acorde
ingrijiri specifice pacientului dupa recoltare. Exista anumite teste pentru care pacientul trebuie
invatat cum sa si le faca singur acasa (glicemia pe glucotest).
Pregatirea pacientului:
O buna intelegere si informare despre testul pe care pacientul trebuie sa il efectueze in scop
diagnostic ne va ajuta sa pregatim pacientul adecvat pentru respectiva manevra. Explicandu-i
pacientului procedura medicala cu claritate si vom castiga increderea si cooperarea sa.
- De exemplu, inaintea unei recoltari dificile si dureroase ( cum ar fi punctia de maduva
osoasa) trebuie sa informam pacientul asupra tipului si gradului de disconfort pe care probabil il
va simti. De asemenea trebuie informat cat timp va dura procedura, la ce efecte sa se astepte
dupa si in cat timp vor fi gata rezultatele. Stiind exact la ce sa se astepte, pacientului ii va fii
mult mai usor sa coopereze si sa suporte manevra in sine.
- Daca trebuie doar sa asistam medicul in timpul unei recoltari, trebuie vorbit cu pacientul
pe parcursul acesteia, sa il incurajam, si apoi sa-l supraveghem pentru eventualele efecte
adverse sau complicatii, pregatite pentru a acorda ingrijirile specifice in orice situatie.
- Unele teste necesita instructiuni detaliate pentru a ne asigura de cooperarea totala a
pacientului si de corecta recoltare a probelor, cu atat mai mult cu cat unele necesita anumite
conditii de recoltare si schimbarea regimului de viata inaintea recoltarii ( o dieta speciala, un
mod corect de recoltare de catre insusi pacient, etc).
Consimtamantul pacientului:
Este un drept al pacientului sa i se ofere toate informatiile pentru a intelege exact ce i se va
face, procedura medicala in sine, riscurile si implicatiile manevrei inainte de a consimti si a
semna ca este de accord cu efectuarea procedurii. A explica procedura, cum va fi efectuata si
potentialele riscuri este in primul rand responsabilitatea medicului. Asistenta va relua
explicatiile medicului, se va asigura ca pacientul le-a inteles bine si va verifica daca pacientul a
semnat consimtamantul atunci cand este necesar.
Masuri de protectie:
Masurile de protectie trebuie luate atat pentru asistenta cat si pentru pacient.
- Dupa recoltare, produsul trebuie pastrat si transportat in conditii optime, care sa nu afecteze
rezultatul.

PUNCTIA VENOASA:

Punctia venoasa se realizeaza de obicei in fosa antecubitala. Se poate recolta din venele de
pe antebratul dorsal, mana dorsala sau picior, sau orice alta locatie accesibila in functie de
situatie.
Incheietura interioara a mainii nu se foloseste decat foarte rar ca zona de recoltat datorita
riscului mare de afectare a structurilor anatomice existente in zona respective.
Cele mai commune locuri de punctie venoasa sunt cele de pe antebrat (vena mediana,
basilica si cefalica) urmate de cele de pe mana (plexul venos metacarpian, venele dorsale).
Materiale necesare:
garou
manusi
seringa sau eprubete speciale cu aditivii specifici in functie de analiza ceruta

1
 holder cu acul atasat sau ac pentru holder si holder
paduri cu alcool
etichete
formular de cerere analize pentru laborator
recipient special de colectare si transportare a probelor de laborator
bandaj adeziv pentru locul punctiei
Sistemele de recoltare a sangelui respecta urmatorul cod de culori:
Vacutainere cu capac mov, cu EDTA-K3 (volum 3 mL)
Vacutainere cu capac albastru, cu citrat de sodiu 3.2% si proportie sange:anticoagulant de
9:1 (volum 5 mL)
Vacutainere cu capac negru, cu citrat de sodiu 3.8% si proportie sange:anticoagulant
4:1(volum 2,9 ml)
Vacutainere cu accelerator de coagulare,cu capac rosu, pentru determinari de biochimie si
imunologie(volum 6 mL)
Vacutainer cu heparina,cu capac verde.
Pregatirea materialelor:
formularul de cerere analize trebuie completat corect si clar cu datele pacientului, analizele
cerute, data si ora recoltarii, numele medicului care indica analizele.
eprubetele trebuie alese cu grija in functie de analizele care se cer si de aditivii pe care ii
contin
fiecare eprubeta trebuie completata corect si clar cu datele pacientului
Recoltarea:
- se spala mainile bine si se pun manusi
- confirmarea identitatii pacientului ( pentru a se evita confuzia si a nu se lua analize la un alt
pacient)
- se comunica pacientului ce i se va face, i se va explica procedura pentru a-i reduce
anxietatea si a ne asigura de cooperarea sa
- se face o scurta anamneza referitor la ce a simtit pacientul si la eventulele incidente in cazul
unor recoltari anterioare (lipotimii, ameteli)
- recoltarea se face cu pacientul intins in pat sau stand in scaun, cu mana sprijinita pe
suportul special al scaunului sau de o masa
- evaluarea celui mai bun loc de punctie venoasa
- se observa si se palpeaza vena pentru o mai precisa localizare
- se monteaza garoul proximal fata de zona aleasa pentru punctie. Daca venele nu s-au dilatat
corespunzator se cere pacientului sa inchida si sa deschida pumnul de cateva ori. (pacientul
trebuie sa tina pumnul strans in timp ce se punctioneaza vena si sa-l deschida dupa ce se
introduce acul in vena).
- se dezinfecteaza zona aleasa pentru punctie cu paduri cu alcool pana acesta ramane curat.
Curatarea zonei se face dinauntru spre in afara pentru a se preveni contaminarea zonei
punctionate cu flora existenta pe pielea din jur.
- nu se combina folosirea padurilor cu alcool cu cele pe baza de iod, deoarece alcoolul
neutralizeaza efectul dezinfectantelor pe baza de iod.
- dupa dezinfectarea zonei se asteapta sa se usuce inainte de punctionare
- se imobilizeaza vena presand cu policele exact sub locul ales pentru punctie si se intinde de
piele
- se punctioneaza vena sub un unghi de 30 grade. Daca se foloseste eprubeta, ea se va umple
automat pana la nivelul la care este marcata. Daca se foloseste seringa, se va evita aspirarea
brusca si rapida, deoarece se va colaba vena.
- holderul trebuie mentinut intr-o pozitie sigura pentru a evita iesirea lui din vena
- se va indeparta garoul imediat ce sangele incepe sa curga adecvat, pentru a preveni staza si
hemoconcentratia sangelui ce pot afecta rezultatele probelor recoltate

2
 - se va evita sa se tina garoul mai mult de 3 minute
- se schimba cu atentie eprubetele care trebuie umplute pentru a nu se scoate accidental acul
din vena sau a se perfora vena
- dupa umplere, fiecare eprubeta se va agita cu blandete pentru amestecarea aditivilor cu
sangele
- se desface garoul intotdeauna inainte de scoaterea acului
- se pune o compresa sterile deasupra acului la nivelul locului de punctie si se scoate cu
blandete acul din vena. Intotdeauna se scoate intai eprubeta din holder si apoi se scoate acul
- se preseaza locul punctiei pentru 2-3 minute sau pana cand se opreste sangerarea daca
aceasta dureaza mai mult de atat. Aceasta previne extravazarea sangelui in tesutul din jur si
formarea hematomului.
- dupa oprirea sangerarii se aplica un bandaj adeziv
- a se evita agitarea puternica si brusca a eprubetelor deoarece se poate produce hemoliza.
- se reverifica locul punctiei pentru a se vedea daca s-a produs hematom. In cazul in care s-a
produs hematom se va presa energic locul timp de 5 minute, dupa care se aplica comprese
calde.
- se descarca materialele folosite in containerele speciale, separate.
Consideratii speciale:

- nu se va recolta niciodata de pe bratul sau piciorul care au fost folosite deja pentru diverse
terapii intravenoase sau transfuzii, deaorece rezultatul analizelor poate fi afectat.
- de asemenea, se va evita recoltarea de sange din zone edematiate, sunturi arterio-venoase,
zone cu hematoame sau rani vasculare
- daca pacientul are vene vizbile, pronuntate, se va recolta evitand folosirea garoului ,
prevenindu-se astfel formarea de hematoame.
- daca pacientul are tulburari de coagulare sau este sub tratament cu anticoagulante, se va
presa ferm locul punctiei cel putin 5 minute pentru prevenirea formarii hematomului si se va
specifica tratamentul anticoagulant pe cererea de analize ce se trimite la laborator
- se va evita punctia venoasa din picior deoarece poate creste riscul aparitiei tromboflebitei.

HEMOCULTURA
In mod normal fara bacterii, sangele se poate infecta prin liniile de perfuzie si transfuzie,
sunturi infectate, endocardite bacteriale postprotezarilor cardiace. De asemenea, bacteriile pot
invada sistemul vascular prin sistemul limfatic si ductul toracic, pornind de la infectii localizate
in diferite tesuturi.
Hemocultura se indica pentru a detecta invazia (bacteriemie) si raspandirea sistemica
(septicemia) pe cale sangvina.
In aceste situatii se recolteaza sange prin punctie venoasa la patul pacientului apoi sangele
este transferat in doua recipiente: unul continand mediu anaerob si unul continand mediu aerob.
Recipientele sunt tinute la incubator permitand astfel tuturor organismelor prezente in sange
sa creasca in mediul lor.
Hemocultura permite identificarea a aproximativ 67% dintre agentii patogeni in primele 24
de ore si a peste 90% in 72 ore.
Parerile cu privire la momentul recoltarii hemoculturii sunt impartite. Unii considera ca
timpul recoltarii este discutabil si irelevant. Altii indica recoltarea a trei probe la interval de cate
o ora.
Prima dintre ele trebuie recoltata la aparitia primelor simptome cu ajutorul carora se
suspicioneaza bacterimie sau septicemia.
Cand se suspicioneaza infectie cu bacterii datorita endocarditei se vor recolta 3 sau 4 probe
cu intervale intre ele cu prinse intre 5 si 30 minute inainte de inceperea antibioterapiei.
Materiale necesare:

3
 uzuale
seringa de 10 ml pentru adulti si de 2-5 ml pentru copil
3 sau 4 ace
recipiente cu medii de cultura anaerob si aerob
Pregatirea echipamentului:
se va verifica data de expirare a recipientelor cu mediile de cultura.
Imediat dupa recolatre proba se duce imediat catre laborator.
Consideratii speciale:
- fiecare proba se va lua la intervale de timp specificate si din locuri diferite
- se va evita sa se recolteze de pe catetere sau de pe mana cu linii venoase prinse recent, in
afara de cazul cand se suspecteaza ca respectivul cateter a produs sepsisul.
- principala complicatie a manevrei poate fi hematomul.

Hemograma

Hemograma cuprinde mai multe determinri:

- numrul de eritrocite (RBC, red blood cells): valori normale ntre 4.5 - 6 milioane/mm3 la
brbai, ntre 4 - 5.5 milioane/mm3 la femei i ntre 5-7 milioane/mm3 la nou-nscui.
- hemoglobina (Hb): valori normale 14-18 g/dl la brbai i 12-16 g/dl la femei
- hematocritul (HT): valori normale 42-52% la brbai i 37-47% la femei
- parametri (indici) eritrocitari: volum eritrocitar mediu (VEM, valori normale 80-94 fL),
- hemoglobina eritrocitar medie (HEM, valori normale 27-33 pg), concentraia medie a
hemoglobinei eritrocitare (CHEM, valori normale 32-36%), lrgimea distribuiei eritrocitare
(RDW, 11.5-14.5%)
- numrul de leucocite (WBC, white blood cells): valori normale 5.000-10.000/mm3
- formula leucocitar:
neutrofile (PMN) 55-70%,
eozinofile 1-6%,
bazofile 1%,
limfocite 20-45%,
monocite 2-8%
- numr de trombocite: ntre 150.000-450.000/mm3
Numrul de hematii, concentraia hemoglobinei, valoarea hematocritului (care este de
obicei de 3 ori concentraia hemoglobinei) i indicii eritrocitari sunt utili n identificarea unei
anemii i tipul acesteia (anemie hipocrom microcitar feripriv, anemie megaloblastic,
anemie hemolitic). Anemia poate fi cauzat de pierderi de snge (digestive, urinare, genitale,
gingivale, nazale vizibile sau oculte), deficit de fier sau ali catalizatori necesari sintezei de
eritrocite i hemoglobin (vitamina B12, acid folic), hemoglobinopatii, procese autoimune, boli
cronice, afeciuni hematologice sau unele medicamente.

- Aspectul morfologic al eritrocitelor identificat prin analiza frotiului de snge poate fi util n
completarea diagnosticului.
- Numrul de leucocite i formula leucocitar ajut la diagnosticul infeciilor, bolilor
mieloproliferative i limfoproliferative acute i cronice.
- Leucocitoza (creterea numrului de leucocite) apare n bolile infecioase bacteriene, dup
corticoterapie, n leucemie, n atacurile de gut,
- Leucopenia (scderea numrului de leucocite) n infecii virale, n afeciuni ale mduvei
hematopoetice, n septicemie sau boala de iradiere.
- Neutrofilia (creterea numrului de neutrofile) se ntlnete n infecii bacteriene, boli
neoplazice, boli mieloproliferative,

4
- Neutropenia (scderea numrului de neutrofile) la imunodeprimai i dup anumite
tratamente medicamentoase.
- Eozinofilia (creterea numrului de eozinofile) apare n boli parazitare, boli alergice,
ateroembolism i leziuni cutanate extinse.
- Bazofilia (creterea numrului de bazofile) este caracteristic bolilor alergice i bolilor
mieloproliferative.
- Limfocitoza (creterea numrului limfocitelor) este caracteristic infeciilor virale,
tuberculozei, sifilisului i bolilor limfoproliferative,
- Limfopenia (scderea numrului limfocitelor) in sindromului Cushing, corticoterapiei, uremiei
i bolii Hodgkin.
- Monocitoza (creterea numrului de monocite) apare adesea n infecii virale.
- Trombocitopenia (scderea numrului de trombocite) apare n afeciuni ale splinei cu
hipersplenism (datorit distrugerii crescute a plachetelor), n diferitele tipuri de purpur,
infecii virale, coagularea intravascular diseminat, boli autoimune sau ale mduvei
hematogene.
- Trombocitoza (numr trombocite peste 400.000/mm3) poate aprea n boli infecioase, dup
hemoragii (trombocitoza reactiv), dup splenectomie sau ca fenomen paraneoplazic n anumite
cancere.
- Trombocitemia definete o cretere sever a numrului de trombocite (peste 1
milion/mm3) i apare n sindroame mieloproliferative.
- Pancitopenia (scderea tuturor elementelor celulare hematii, trombocite i leucocite) poate
aprea n cadrul unei boli autoimune (ex. lupus eritematos sistemic), unei boli hematologice
(aplazie medular) sau ca reacie advers la un medicament.

BIOCHIMIE

- transaminazelor: AST/GOT i ALT/GPT (valori normale: 0-40 UI)

- bilirubinei totale (valori normale: 0.3-1.2 mg/dl) i fraciuni (bilirubin direct i indirect)
- enzime de colestaz: gamma-glutamiltranspeptidaza (10-50 U/l), fosfataza alcalin (25-115
UI), 5-nucleotidaza, glutamat dehidrogenaza, leucin-aminopeptidaza.
- Creterea Transaminazelor definete sindromul de hepatocitoliz (distrucie a celulelor
hepatice),
- iar Creterea Bilirubinei si a Enzimelor de colestaz definete sindromul de retenie biliar.
Testele de funcionalitate renal includ determinarea Ureei (valori normale: 20-40 mg/dl)
i Creatininei (valori normale: 0.5-1.1 mg/dl), care ofer informaii despre funcia de epurare
a produilor de catabolism. Creterea ureei i creatininei realizeaz aa numitul sindrom de
retenie azotat i poate fi ntlnit n afeciuni prerenale (n insuficiena cardiac, dup
hemoragii, dup tratament cu antiinflamatoare nesteroidiene sau inhibitori ai enzimei de
conversie), renale (insuficien renal acut sau cronic) sau postrenale (litiaz urinar).

COAGULARE SI INFLAMATIE

Coagulograma cuprinde o serie de timpi de coagulare care evalueaz echilibrul hemostatic

al organismului:
- timpul de sngerare (TS), valori normale 2-3 minute pentru metoda Duke (lobul urechii), 2-10
minute pentru metoda Ivy (la antebra)
- timpul Quick (timpul de protrombin), valori normale 13-15 secunde
- INR (international normalized ratio), valori normale 1-1.5
- aPTT (timpul de tromboplastin parial activat), valori normale 25-36 secunde
- timpul de trombin, valori normale 10-15 secunde
Probele de coagulare sunt utile n special la pacienii aflai sub tratament anticoagulant,
la cei cu afeciuni hepatice i biliodigestive, la care funcia de sintez a factorilor coagulrii

5
este sczut (datorit scderii sintezei proteice i respectiv deficitului de vitamin K)
i naintea oricrei intervenii chirurgicale, pentru a evalua riscul de sngerare.
Probele de inflamaie sunt reprezentate de:
- viteza de sedimentare a hematiilor (VSH): valori normale 3-10m/1 or i 5-15 mm/2 ore la
brbai, 5-13 mm/1 or i 5-20 mm/2 ore la femei, 7-11 mm/1 or la copii
- proteina C reactiv (CRP); valori normale <1 mg/dl
- fibrinogen: valori normale 200-400 mg/dl
Valorile crescute ale probelor de inflamaie definesc aa numitul sindrom biologic
inflamator, care apare n condiiile unor procese inflamatorii (boli autoimune, artrite cronice,
supuraii bronho-pulmonare), infecii acute sau cronice, mielom multiplu, boli hematologice.

SEROLOGIE

ntr-o ar cu o prevalen foarte mare a hepatitelor virale, determinarea periodic

a markerilor de infecie cu virusurile hepatitice B i C este o real necesitate, mai ales pentru
categoriile cu risc (personal medico-sanitar, persoane care i fac frecvent tratamente
stomatologice, manichiur/pedichiur, tatuaje sau piercinguri). Statistici recente arat c
aproximativ 5% din populaie prezint infecie cronic cu virusul hepatitic B (VHB) i pn
la 8% hepatit cronic cu virusul hepatitic C (VHC). Episodul contagios poate fi adesea
asimptomatic, iar infecia evolueaz ctre cronicizare, hepatit cronic, ciroz hepatic i
carcinom hepatocelular.
Pe lng AgHBs i anticorpii anti-VHC, serologia viral trebuie s includ
i screeningul infeciei HIV. Dac ai fost expus recent riscului de infectare cu virusurile
hepatitice sau virusul HIV trebuie tiut c n primele 6 luni testele pot fi negative (acest
interval fiind denumit fereastr serologic). Citete mai multe despre interpretarea testelor
serologice pentru hepatita B i hepatita C.