MOROMETII

CARACTERIZAREA PERSONAJULUI
Marin Preda

Primul roman scris de Marin Preda, Morometii este alcatuit din

doua volume, publicate la 12 ani distanta: in 1955, volumul I, iar in
1967, volumul al II-lea. Desi infatiseaza epoca dinaintea si de dupa cel
de-al doilea Razboi Mondial, cele 2 volume alcatuiesc un ansamblu unitar,
deoarece reconstituie imaginea satului romanesc de-a lungul unui sfert de
secol(deceniile IV-VI) si se impune o tipologie noua in proza
romaneasca.

Titlul Morometii asaza tema familiei in centrul romanului, insa

evolutia si criza unei familii de tarani dintr-un sat din Campia Dunarii,
Silistea-Gumesti, sunt simbolice pentru transformarile din satul romanesc
al vremii. Astfel ca romanul unei familii este si un roman al
deruralizarii satului, o fresca a vietii rurale a vremii.
Romanul are o problematica mai complexa: criza comunicarii, timpul,
relatia dintre individ si istorie, iubirea, moartea, parvenirea, s.a.

Personajul Ilie Moromete reprezinta un tip de taran aparte in literatura

romana: un spirit reflexiv, contemplativ, inteligent, ironic, din acest motiv
fiind numit de critica literara taran-filosof.
Personaj exponential, al carui destin exprima moartea unei lumi, cel din
urma taran reprezinta conceptia traditionala fata de pamant si de
familie.
Criza satului arhaic se reflecta in constiinta acestui personaj confruntat,
tragic, cu legile implacabile ale istoriei, cu timpul nerabdator.

Mai multe conflicte vor destrama familia lui Moromete si vor marca
evolutia personajului.
Mai intai, dezacordul cu cei trei fii ai sai din prima casatorie: Paraschiv,
Nila si Achim, izvorat dintr-o modalitate diferita de a intelege lumea;
Apoi conflictul pentru pogonul Catrinei, sotia sa, care aduce ruptura
definitiva in volumul al II-lea; ura pe care I-o poarta sora lui, Maria
(Guica), pentru ca s-a recasatorit, spulberandu-i astfel sperantele de a
avea o batranete asigurata, ura pe care le-o transmite fiilor celor mari.
Un alt conflict secundar, este acela dintre Ilie Moromete si fiul cel mic,
Niculae, fiind cauzat de dorinta fiului de a studia. In volumul al II-lea,
acest conflict trece pe primul plan, pentru ca tatal si fiul reprezinta 2
mentalitati diferite. Tocmai din aceasta cauza, Moromete si Niculae devin:
reflectori. Ca personal-reflector, punctul sau de vedere asupra
evenimentelor completeaza observatiile naratorului omniscient.
Personajul este caracterizat in mod direct de narator in debutul
capitolului al X-lea din primul volum: Era cu 10 ani mai mare decat
Catrina si acum avea acea varsta intre tinerete si batranete cand numai
nenorociri sau bucurii mai mari pot schimba firea cuiva.
Autocaracterizarea realizata in finalul vol.II scoate in evidenta libertatea
individului in ciuda constrangerilor istoriei: Domnule, eu totdeauna am
dus o viata independenta.Personajul este portretizat in miscare,prin
acumularea detaliilor.

Caracterizarea indirecta, ce se desprinde din gesturile, faptele, vorbele,

gandurile personajului, actiunile la care participa, dar si din relatiile cu
celelalte personaje, evidentiaza trasaturile lui.
Ilie Moromete este un om respectat in sat. Are prieteni,pentru care
opinia lui conteaza, este abonat la ziar.
Discutiile despre politica, in poiana lui Iocan,nu incep decat in prezenta
lui, pentru ca el este cel care citeste ziarele si interpreteaza evenimentele.
Moromete este sfatos, ii place sa discute, iar acest lucru o deranjeaza pe
Catrina, care se revolta adesea.

Disimularea este trasatura lui esntiala. Semnificativa in acest sens este

comedia pe care o joaca in fata agentilor fiscali, care-i sricasera placuta
discutie de duminica. Intrand in curte,trece pe langa cei 2 agenti ca si cum
acestia ar fi invizibili, striga la Catrina, despre care stie ca se afla la
biserica. Le spune apoi ca nu are bani, le cere o tigara si numai dupa ce
agentii sunt gata sa-I ridice lucrurile din casa, Moromete se horaraste sa
scoata banii.

Ironia, puterea de a face haz de necaz, reprezinta o alta trasatura esentiala

a lui Ilie Moromete, iar exemple in acest caz sunt numeroase. Lui Niculae
care intarzia sa vina la masa ii spune la un moment dat: Te dusesi in
gradina sa te odihnesti ca pana acum statusi. Lui Nila I se adreseaza la
fel de sarcastic, atunci cand acesta il intreba de ce taie salcamul : Ca sa
se mire prostii.

Spirit contemlativ, inteligent si ironic, Moromete priveste existenta cu

detasare, ca pe un miracol de contemplat de pe prispa casei, Moromete
priveste lumea cu un ochi patrunzator, in intamplarile cele mai simple el
descopera ceva deosebit, o nota inveselitoare, o lumina care pentru
ceilalti nu se aprinde. Calatorind la munte ca sa vanda cereale, Moromete
povesteste la intoarcere niste fapte extraordinare. Insotindu-l mai tarziu
pe tatal sau intr-o calatorie asemanatoare, Niculae ramane dezamagit:
intimplarile sunt banale, oamenii lipsiti de farmec, munteanca tanara
care-l tulburase pe tatal sau I se pare o taranca oarecare, prin nimic
deosebit de o femeie din Silistea-Gumesti: Tatal -noteaza naratorul-
avea ciudatul dar de a avedrea lucruri care lor le scapau, pe care ei
nu le vedeau.

Atitudinea fata de pamant si aceea fata de bani este legata de acest dar
al contemplatiei. Pamantul ii da posibilitatea de a fi independent si
libertatea de a se gandi si la altceva decat la ceea ce poate sa aduca ziua
de maine. Pamantul este facut sa dea produse, iar produsele sa hraneasca
pe membrii familiei si sa acopere cheltuielile casei.

Lui Moromete nu-i place negustoria, iar in bani vede adversarii iluziei
ca poate pastra modul traditional de viata, fundamentat pe munca
pamantului familiei.
De aici si conflictul cu fiii cei mari, care au o dorinta nemasurata de
castig si care cred ca tatal nu face nimic toata ziua, isi pierde timpul stand
de vorba cu prietenii lui,in loc sa mearga la munte si sa speculeze graul.

Moromete are iluzia ca poate comunica in familia lui, ca nevasta si

copiii il inteleg, ca gesturile si framantarile lui isi gasesc ecou si in
sufletul lor, ca nu trebuie sa le dea explicatii spre a nu-si stirbi autoritatea.
Lipsa unei reale comunicari cu familia reprezinta cauza dramei lui
Moromete.

Desi isi iubeste copiii si le vrea binele, isi cenzureaza orice manifestare
fata de ei .Ilustrativa, in acest sens, este scena serbarii scolare la care
Niculae ia premiul I, desi tatal, neinformat, se astepta sa raman repetent.
Stinghereala copilului, criza de friguri care il cuprinde in timp ce incerca
sa spuna o poezie, toate acestea ii produc lui Moromete o emotie
puternica, iar gesturile de mangaiere sunt schitate cu multa stangacie.

Refractari la modul de existenta oferit de tatal lor, Paraschiv, Nila si

Achim traiesc cu iluzia ca s-ar putea realiza independent. Cand afla ca fiii
lui sunt hotarati sa-l paraseasca, Moromete trece printr-un zbucium
launtic ce isi pune amprenta asupra chipului sau: fata I se ascutise si se
innegrise,iar in cele cateva minute parca se subtiase.

Drama paternitatii se grefeaza pe contextul social-istoric, care aduce

schimbarea ordinii cunoscute a lumii.
Banul este noua valoare care o inlocuieste pe cea traditionala, pamantul,
si in acelasi timp impune un nou mod de viata. Agresiunea istoriei
spulbera iluziile personajului: unitatea familiei, libertatea morala a
individului. Risipirea familiei duce la prabusirea morala a tatalui.
Modificarea vietii interioare este marcata de glasuri. Glasul lui
Moromete devine tulbure si insingurat.
Momentul culminant al acestei crize este meditatia de la hotarul lotului
de pamant. S-au luat dupa lume,nu s-au luat dupa mine! Si daca lumea e
asa cum zic ei si nu e asa cum zic eu, ce mai ramane de facut? N-au decat
sa se scufunde! Intai lumea si pe urma si ei cu ea.

In confruntarea finala , stapanirea de sine este arma lui Moromete, care

spera pana in ultima clipa ca isi poate intoarce fiii de pe calea gresita.
Dupa revolta lor fatisa, Moromete aplica inutil o corectie baietilor, pe
care ii bate cu parul. In lipsa tatalui, ei sparg lada de zestre a fetelor, iau
banii si covoarele si fug cu caii.
Ca efect al acestei lovituri naprasnice in sperantele lui, Moromete devine
indepartat si nepasator, se retrage in sine, isi pierde placerea de a
vorbi, sociabilitatea, fantezia, ironia.

In volumul II, Ilie Moromete intra intr-o zona de umbra.

Isi pierde prestigiul de altadata, autoritatea lui in sat se diminueaza,
familia nu-l mai asculta, vechii prieteni au murit s-au l-au parasit, iar cei
noi I se par mediocri, incapabili sa poarte o discutie inteligenta.
Cel mai bine este surprinsa schimbarea lui Moromete, de fiul sau,
Niculae: il vezi cum ii ia altul vorba din gura fara nici un respect si el
lasa fruntea in jos si nu mai zice nimic. De ce? Aici s-a intamplat ceva si
nimeni n-o sa stie vreodata ce-a fost cu el,poate doar mama,dar eu nu
cred!.
In ciuda transformarilor sociale la care asista, Ilie Moromete nu accepta
ideea ca rostul lui in lume a fost gresit si ca taranul trebuie sa dispara.

Moartea lui Moromete in finalul romanului simbolizeaza stingerea unei

lumi, a satului traditional. Ultima replica a personajului exprima crezul
sau de viata, libertatea morala: Domnuleeu totdeauna am dus o viata
independenta.

CONCLUZIE
Personajul principal din romanul Morometii reprezinta un tip aparte
de taran in literatura romana, cu o serie de calitati care il fac
memorabil. Dimensiunea tragica a personajului confruntat cu istoria
se proiecteaza pe doua coordonate fundamentale:cel din urma
taran asista neputincios la destramarea rostului sau, a satului
traditional, cu valorile lui, iar tatal nu poate opri instrainarea
propriilor copii si destramarea familiei Morometilor. Destinul sau
este simbolic pentru toata lumea pe care o reprezinta.