Roesler vs.

Xenopol:
disupta privind romanizarea Daciei i continuitatea
populaiei romanice la nord de Dunre

n a doua jumtate a secolului al XIX-lea, controversata teorie a lui Roesler privind

romanizarea Daciei i continuitatea populaiei romanice la Nord de Dunre a trezit interesul
istoricilor romni. Mai nti Xenopol, apoi i Dimintre Onciul, au combtut pas cu pas teoria
roeslerian, aducnd contraargumente pentru fiecare dintre ideile susinute de istoricul austriac.
Dacia era provincie imperial n frunte cu un legat de rang pretorian la nceput, apoi, din
vremea lui Marcus Aurelius, cu rang consular. ara, care i-a pierdut cea mai bun i cea mai
mare parte a puterii sale demografice de-a lungul unui rzboi ndrjit i sngeros care a durat mai
muli ani, cai prin emigrare, primi o nou populatie prin colonitii romani care s-au revrsat aici
din toate provinciile Imperiului roman, dar n mare msur din Italia de Jos.

Avem motive s credem c elementul dacic supus s-a inut departe de contactul cu civilizaia
roman i i-a meninut dumnia fa de Roma. Romanitatea Daciei a fost ns diferit de cea a
altor provincii cucerite de armata Romei. n Italia de Sus, Gallia, Spania, Britannia, Pannonia etc.
ea a fost produsul unei fericite deznaionalizri a unei populaii numeroase preexistente care a
continuat s reprezinte majoritatea, a atragerii acestei populaii la un alt mod de a gndi i de a
vorbi, a amestecului unei pri a sngelui roman imigrat cu cel local iberic, celtic i alte neamuri.
n Dacia ns a fost creat o adevrat ar de colonizare dintr-un teritoriu slab locuit i
nconjurat de o populaie dumnoas, n care ns romanitatea nu i-a nfipt rdcini att de
adnci, nesprijinindu-se pe bazele sigure ale unei naionaliti cucerite i din punct de vedere
spiritual. De aici i uurina cu care mai trziu a putut s fie ndeprtat i a disprut, fr a lsa
att de multe urme ca n Britannia sau n Noricum, fiind tears ca o simpl poleial.

Roesler pare deci a primi de adevrate spusele lui Eutropiu, care zice c Dacia pierduse prin
lungul rzboi mpotriva romanilor poporaiunea sa brbteasc.Dar, chiar dac am lua ca atare
spusele lui Eutropiu, nu arat el oare prin cuvintele sale c femeile i copii dacilor nu suferir cu
toii soarta prinilor? Apoi aceast nou generaie nu era ea ndestultoare pentru a reconstitui n
ar o baz naional pe care s se poat hultui elementul roman? De aceea, i inscripiunile
gsite att n Dacia, ct i aiurea ne dovedesc cu prisosin fiinarea poporului dac dup cucerire,
precum i romanizarea lui. Trebuie amintit c poporul roman nelegea a lipi de imperiul su
provinciile cucerite ntr-un cu totul alt chip de cum au fcut-o n timpurile mai noi ungurii sau
nemii. Departe de a alctui o cast desprit de poporul cucerit, romanii se legau cu el prin
cstorii, i nlesneau intrarea n cetenia roman i cu toate c l ntrebuinau la toate lucrrile, l
fceau s se bucure de toate foloasele .

Migrarea vlahilor la nord de Dunre

Invadarea i ocuparea Valahiei a fost linitit i imperceptibil, nceputul ei, care trebuie s fi fost
nc n perioada dominaiei cumane, neputnd fi precizat. La fel de puin menionat este i
aezarea vlahilor de sud pe pmntul Greciei care a avut loc ca urmare a migraiei albanezilor
ncepnd cu secolul al XII-lea. Mult vreme i muli dintre ei au zbovit doar o parte a anului pe
vile i cmpiile rii care a fost numit apoi dup numele lor Valahia, considernd nc cmpiile
din Haemus drept adevrata patrie, cmin printesc, pn s ajung la aezri stabile n nord. Aa
migreaz i astzi mocanii din Moldova nu numai n Dobrogea, dar pn n Macedonia i Grecia
Prin ipoteza migrrii treptate spre nord a valahilor din Moesia se poate explica mprejurarea
surprinztoare c populaia valah se ntlnete la nord de Dunre numai dup nceputul veacului
al XIII-lea, devenind apoi din ce n ce mai numeroas, pn ce vor umple n mare msur ara
numit azi Valahia i apoi rile din jur, n timp ce n Moesia, locul de odinioar al primului lor
stat, au disprut pn la nivelul unei enclave sporadice.

Pentru ca poporul romn s revin n Dacia din Moesia, trebuia ca el s se fi aflat acolo la epoca
la care se presupune c a prsit-o, sau cel puin la o epoc anterioar. ns noi vom vedea c
aceasta niciodat nu s-a ntmplat, c elementul roman ntotdeauna a fost prea slab n Moesia.
Dar chiar cnd acesta din urm ar fi avut o oarecare vlag, nc este vdit c Moesia a fost
expus unei nvliri tot att de slbatice ca i aceea ndurat de Dacia. Mai ales oraele, fiind
drmate de barbari, locuitorii lor fugir pentru a gsi o scpare n prile mai retrase ale
mpriei, pe cnd sracii trebuir s-i adposteasc viaa lor retrgndu-se n munii care
mrgineau ara despre miazzi, Haemul sau Balcanul.
 Constitutia din 1923,

una dintre cele mai democratice ale vremii

Acum fix 90 de ani, la 28 martie 1923, regele Ferdinand I promulga Constitutia Romaniei de
dupa Primul Razboi Mondial, apreciata la vremea sa a fi una dintre cele mai democratice legi
fundamentale din Europa.

Constitutia era o actualizare a celei din 1866, din care modifica total sau partial 20 de articole,
introducea in ea alte 7 articole noi si reformula sau completa 25 de articole. Un numar de 76
articole ale vechii constitutii ramaneau neshimbate.

Principiul pe care s-a actualizat Constitutia privea noua situatie a Romaniei de dupa Primul
Razboi Mondial, adaptarea la principiile societatii democratice ale vremii si modificari limitate,
astfel incat sa se pastreze cat mai mult din textul existent

Constitutia stipula de la inceput ca Romania este stat national unitar si indivizibil, al carei
teritoriu este inalienabil.

Cu privire la drepturile cetatenilor, se facea referire la conditiile specifice democratiei:

garantarea drepturilor si libertatilor cetatenesti, fara deosebire etnica, de limba sau religie,
egalitatea cetatenilor in societate si inaintea legilor, libertatea constiintei si intrunirilor, dreptul de
asociere, secretul corespondentei, inviolabilitatea domiciliului.

Se instituia votul universal, egal, direct obligatoriu si secret. Militarii si femeile, ca in toate
tarile europene din acea vreme, nu puteau sa-si exprime o optiune politica in fata urnelor.

Constitutia din 1923 consacra ferm principiul separatiei puterilor in stat, independente una de
alta, existand posibilitatea sa se limiteze reciproc in atributii.

Activitatea legislativa urma sa fie exercitata de rege si reprezentanta nationala (Parlament), cea
executiva de rege si Guvern, iar cea judiciara numai de catre instantele judecatoresti.
 Ascendenta regelui fata de Parlament consta in faptul ca legile nu puteau intra in vigoare decat
sanctionate (astazi spunem promulgate), iar regele putea refuza sanctionarea unei legi.
Ascendenta fata de Guvern consta in faptul ca "Guvernul exercita puterea executiva in numele
regelui, in modul stabilit prin Constitutiune".

Regele nu avea ascendenta asupra puterii judecatoresti, care "se exercita de catre organele ei".
Numai hotararile, care se pronuntau "in virtutea legii", se executau "in numele regelui". Cu
privire la legalitatea si suprematia Constitutiei, se specifica foarte clar ca "numai Curtea de
Casatie in sectiuni unite are dreptul de a judeca constitutionalitatea legilor si de a declara
inaplicabile pe acelea care sunt contrare Constitutiei".

Nu exista o Curte Constitutionala ca astazi, sarcinile revenind Curtii de Casatie, care era
costituita din juristi de profesie, integri si neafiliati niciodata vreunei grupari politice.

Ca baza pentru elaborarea Constitutiei au fost folosite patru proiecte: unul elaborat de liberalul
IC Bratianu, al doilea de R. Boila din partea Partidului National Roman, al treilea de catre
Constantin Stere (Partidul Taranesc) si al patrulea de catre C. Berariu, expert in probleme
juridice.

Constitutia prevedea un parlament bicameral, din care Camera Deputatilor se alegea prin vot
univeral, iar Senatul era compus din membri alesi din diferite grupari (Camera de Comert,
cadrele didactice etc.) si din senatori de drept: reprezentanti ai cultelor, presedintele Academiei
Romane, fosti presedinti ai fiecarei camere legislative, fosti senatori si deputati care fusesera
alesi cel putin in zece sesiuni, fosti ministri care au detinut cel putin sase ani fotoliul ministerial,
fosti presedinti ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie si alti demnitari. Legea fundamentala
exprima de asemenea foarte precis prerogativele suveranului si conditiile succesiunii la tron.

Constitutia din 1923 a functionat in perfecta ordine pana in februarie 1938, cand regele Carol al
II-lea a initiat o Constitutie noua, care intarea puterea regala si limita libertatile democratice.

In principiu, aceasta a fost valabila pana in 1947, desi dupa abdicarea regelui s-au aplicat
cutume in afara legii fundamentale, iar dupa 23 august 1944 a fost partial amendata si revizuita
in 1946. Abandonata definitiv odata cu abdicarea fortata a regelui Mihai I, la 30 decembrie
1947, Constitutia a fost inlocuita ulterior cu una dupa modelul sovietic.
 MINORITAILE DIN ROMANIA IN PERIOADA

INTERBELICA

Istoria spatiului romanesc se confunda, in buna masura, cu istoria celor care il locuiesc.
Aceasta afirmatie, departe de a fi un simplu truism, trebuie demonstrata cu instrumentele uzuale
ale istoricului. De-a lungul istoriei, in aceste teritorii s-au asezat si si-au creat patria o serie de
popoare care au contribuit, fiecare in felul sau esential, la profilul cultural romanesc. Aflate intr-
un continuu echilibru intre memoria locului de plecare, relatiile spirituale si politice cu acesta si
nevoile practice ale vietii cotidiene, minoritatile nationale si-au creat o proprie identitate, in egala
masura menita sa le pastreze coeziunea interna (caci aceasta creaza o comunitate) si sa le asigure
rolul de partener de dialog cu majoritatea. Relatiile nu au fost intotdeauna amicale, dar aceasta
inseamna ca au existat mai degraba momente de tensiune mai mult sau mai putin violente, in
care ambele parti au avut de pierdut atat in termeni materiali si spirituali.

Pe teritoriul Romaniei, deja in 1918 traiau peste 20 minoritai dintre care 17 au reprezentani in
Parlament. In perioada interbelica, mai exact dupa infaptirea Marii Uniri, populaia Romaniei a
avut un numar de 18 milioane de locuitori din care din care circa 72% erau romani, iar 28%
minoritai : maghiari, germani, evrei, urcrainieni, sarbi, croai, igani, etc.

Pentru a asigura buna convieuire a etniilor intr-un stat multi cultural i social, cum era
Romania, statul a fost obligat sa i-a masuri pentru a crea un cadru de asigurare a egalitaii intre
cataenii acestui stat, ne inand cont de originea etnica a cetaenilor. Odata cu retificare unirii
Basarabiei, Bucovinei i Transilvaniei s-a acordat cetaenia romana tuturor locuitorilor din aceste
teritorii, indiferent de etnice.

Din cei 150 de membri ai Sfatului Tarii la Adunarea de la Chisinau care hotara unirea
Basarabiei cu Romania la 27 martie 1918, 45 apartineau minoritatilor nationale (ucraineni,
evrei, rusi, germani, bulgari, gagauzi, armeni, polonezi, greci). Rezolutia de unire de la Alba Iulia
(1 decembrie 1918) si apoi Constitutia din 1923 prevedeau largi drepturi pentru minoritatile
nationale din Romania. Articolul III al Rezoluiei de la Alba-Iulia prevede in alineatele 1 si 2: 1.
Deplina libertate nationala pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, va
administra si va judeca in limba sa proprie prin indivizii din sanul sau si fiecare popor va primi
drept de reprezentare in Corpurile legiuitoare si la guvernarea tarii in proportie cu numarul
indivizilor ce-l alcatuiesc.. Egala indreptatire si deplina libertate autonoma confesionala pentru
toate confesiunile din stat.

In aceeasi ordine de idei, putem cita si din discursul lui Iuliu Maniu, rostit la Adunarea
Nationala de la Alba Iulia: Noi voim pe acest pamint al Romaniei Mari sa intronam libertatea
nationala pentru toti. Voim ca fiecare natiune sa se poata cultiva in limba ei, sa se roage lui
Dumnezeu in credinta ei si sa ceara dreptate in limba ei

Crearea statului national unitar roman a insemnat pentru maghiari un nou cadru economic,
politic si juridic de dezvoltare.

Pentru maghiarii din Transilvania, trecerea de la statutul de superioritate politica, economica i

culturala la cel de minoritate a reprezentat o trauma i o problema de adaptare, aceasta fiind
foarte greu de rezolvat, ei au trebuit sa faca fata noilor conditii create si sa-si creeze institutii
culturale noi, care sa continue traditiile culturale din trecut.

Constitutia romana din 1923 asigura drepturi si libertati democratice generale insa de multe ori
aceste drepturi erau incalcate prin diferite masuri adoptate de guvernele de la putere mai ales in
domeniul invatamantului si presei. Multi maghiari au parasit Romania mai ales reprezentantii
clasei politice si a aristocratiei. Reforma agrara a avut urmari benefice pentru o parte a populatiei
maghiare lipsita de pamant, insa a avut urmari negative asupra bisericilor, scolilor si marilor
proprietari care din veniturile acestor pamanturi intretineau scoli, orfelinate, institutii de cultura

Pentru minoritai unirea cu Romania nu le-a ajutat prea mult, din contra unele minoritai au fost
dezavantajate: spre exemplu, maghiarii au ajuns in situaia ca au ramas fara coli, pentru a studia
in limba maghiara trebuiau sa plateasca, de aceea unii au preferat sa plece in Ungaria la studii,
lucru care a facut sa scada numarul intelectualilor maghiari.

Unirea din 1918 a fost o unire care pe moment a adus satisfacie romanilor dar pe parcursul
perioadei interbelice s-a dovedit ca sistemul de stat nu a respectat reglementarile prevazute in
actele unirii. Cu toate acestea minoritaile au convieuit impreuna cu majoritarii in relaii bune,
chiar daca de multe ori statul a elaborat legi impotriva minoritailor: aici a putea aminti legile
antiseminte.