Sunteți pe pagina 1din 6

Baltagul

Realismul este un curent literar aparut la jumatatea secolului al


XIX-lea in Franta Revolutionara, drept o reactie impotriva
idealismului fichtian si a romantismului desuet. Acesta se
orienteaza spre aparenta banalitate cotidiana, in structura careia
incearca sa identifice o cauzalitate pentru a sublinia unitatea si
organicitatea lumii, dintr-o perspectiva critica.

O importanta deosebita se acorda construirii tipurilor umane,


verosimile, intrucat "perfectul realist trebuie sa faca portretul fizic
al unui individ, descrierea obiceiurilor sale, talia exacta a omului
si chiar greutatea sa" (Kampfleury). Desi opereaza, asemenea
clasicismului, cu notiunea de tip, tipicitate tipologie, scriitorul
realist surprinde complexitatea reflexiv-afectiva a personajelor
sale, creand o adevarata "comedie umana" cu fateta tragica.

Prin capodopera Baltagul, aparut in 1930, Sadoveanu realizeaza


o noua interpretare a mitului mioritic, mottoul indicand sursa de
inspiratie Stapane, stapane,/Mai cheama si un caine. Incadrat in
monumentul sadovenian romanul este o opera reprezentativa
pentru creatia sadoveniana. Baltagul se constituie ca o
monografie a satului moldovenesc de la munte, avand ca puncte
de plecare trei balade populare: Solga- din care preia setea de
dreptate a eroinei, Dolca- care infatiseaza prietenia dintre om si
animalul credincios si Miorita din care sunt preluate simbolul,
structura epica si conflictul, astfel incat opera lui Sadoveanu
poate fi considerata o continuare a baladei.

Desi recunoscut de majoritatea criticilor literari drept un roman


mitic, Baltagul poate fi vazut si ca un roman monografic
(descrierea satului traditional si a obicieurilor), de dragoste
(fidelitatea Vitoriei dar si povestea de iubire dintre Minodora si fiul
lui Topor), politist (prin dorinta Vitoriei de a gasi sotul si de a
pedepsi pe faptasi) si ca un Bildungsroman (prin evolutia lui
Gheorghita).
Tema ilustreaza perceptia romaneasca traditionalista, conturand
fiinta arhaica a satului romanesc, sufletul taranului moldovean
fiind un pastrator al lumii vechi, al traditiilor si al specificului
national, cu un mod propriu de a gandi, a simti si a reactiona in
fata problemelor cruciale ale vietii, aparand principii existentiale
fundamentale statornicite din vremuri imemorabile.

Titlul numeste obiectul eponim, baltagul, arma simbolica si


magica menita sa implineasca dreptate, deci o unelta justitiara
(din perspectiva romanului politist). In basmele populare, atunci
cand este folosit, baltagul nu se pateaza de sange, fiind un obiect
cu valenta duala: unealta raului se dovedeste a fi, intoarsa, arma
binelui (Petru Mihai Gorcea). Pentru Gheorghita, baltagul
reprezinta simbolul initierii, ilustrandu-se caracterul de
Bildungsroman al operei. De asemenea, unealta este specifica
satului romanesc, fiind un element al monografiei.

Motoul din Miorita l-a facut pe criticul G. Calinescu sa afirme ca


Baltagul reprezinta o Miorita in dimensiuni mai mari. Sadoveanu
opteaza pentru deschiderea creatiei sale cu sintagma Stapane,
stapane/Mai cheama s-un caine pentru a potenta idea de
continuare a baladei. Structura trimite la imaginea cainelui, ce in
opera data, reprezinta echivalentul oitei nazdravane care incerca
sa-si salveze stapanul.

Relatia dintre incipit si final. In incipit, romanul debuteaza


drept unul mitic si monografic, reliefandu-se mitul labirintului
(interior fiind ilustrat framantarilor eroinei si exterior este drumul
sapat in stancele muntilor) si descriindu-se obiceurile muntenilor.
Insa, la final observam ca Baltagul devine un roman initiatic si
de dragoste, prin drumul parcurs de Gheorghita, respectiv iubirea
dintre Minodora si fiul lui Topor.

Perspectiva narativa defineste punctul de vedere al naratorului


obiectiv si omniscient asupra evenimentelor relatate la persoana
a III-a, observandu-se focalizarea zero si viziunea par derriere
(naratorul stand in umbra Vitoriei).

Actiunea romanului este simpla, subiectul avand un singur fir


epic si anume drumul parcurs de Vitoria Lipan in cautarea sotului
sau, Nechifor, dorind sa afle adevarul si sa se implineasca
dreptate.

Victoria Lipan este personajul principal, traditional si rotund,


eroina de factura mitica, o figura reprezentativa de erou popular,
detinand calitatile fundamentale ale omului simplu de la tara,
respectand traditiile si obieceurilor si totodata avand setea pentru
justitie si dreptate. Critica literara a vazut in Vitoria o eroina
tragica, un Ulise carpatic si au alaturat-o Antigonei. Calinescu
a definit-o drept un Hamlet feminin, care cerceteaza si analizeaza.

Potretul moral reiese mai ales din faptele si gandurile eroinei, prin
caracterizare indirecta. Trasatura dominant a Vitoriei Lipan este
respectarea traditiilor stramosesti, care o defineste ca personaj
traditional. Ea se supara ingrozitor la gandul ca Minodora s-ar
putea indeparta de credinta strabuna, ajungand sa o ameninte.
Protagonista este caracterizata si in mod direct de catre narator
inca din expozitiune, elementul pe care se focuseaza naratorul
sunt ochii ei caprui care dau dovada de o privire vie si de
frumusetea muntencii, desi nu mai este tanara.

In spirit traditionalist, Vitoria se ghideaza dupa semnele naturii si


intelege ca Nechifor a trecut pe taramul celalalt. Vitoria este
sigura ca are primul semn rau, care "a impus-o inima" atunci cand
il vizeaza pe Nechifor Lipan calare, cu spatele intors catre ea,
trecand spre asfintit o revarsare de ape", dar alta data "trecand
calare o apa neagra". Atunci cand cocosul "se intoarse cu secera
cozii spre focul din hora si cu pliscul spre poarta", Vitoria intelege
ca Nechifor "nu vine". Elementele naturii indeplinesc o functie
simbolica, mai ales vantul. Ea este o sinteza de spiritualitate
straveche romaneasca, respecta neabatut datina mostenita de
vechime manifestata in viata cotidiana, sau la evenimente
cruciala (nunti, botezuri, inmormantari). Toate actiuni ei poarta
pecetea ceremonialului, avand un caracter solemn si sacru.
Personajul isi lasa fata la manastire, se marturiseste preotului la
sfanta impartasanie si sfinteste baltagul pentru feciorul ei.

Fiind o fire credincioasa, se duce la parintele Daniil pentru a-i


cere sfatul si inainte de plecare simte nevoia unei purificari
sufletesti, tinand post. Loialitatea si dragostea ei puternica pentru
sot o determina sa se duca la ghicitoarea satului si in cele din
urma se porneste intr-o calatorie avand obiectivul de a afla
adevarul despre disparitia lui Nechifor. Vitoria este inteligenta,
fapt evidentiat in opera prin capacitatea ei de reconstituirea
drumului si reusind in cele din urma sa dezvaluie pe vinovati.
Eroina impresioneaza prin luciditate si spiritul organizatoric,
stabilind treburile gospodaresti si munceste pentru a avea bani
pentru drum.

Vitoria este inteligenta, fapt argumentat in permanenta de


scriitor, incepand cu abilitatea reconstituirii drumului, continuand
cu vorbele bine chibzuite si culmiand cu arta dialogului in urma
caruia ii descopera pe vinovati. Glumele sale sunt fine, remacadu-
se prin umorul si ironia care le contin. Eroina impresioneaza si
prin luciditate, prin stapanire de sine, enumerand anumite idei cu
caracter de adevar general: "Cine nu incearca, nu izbuteste".

Protagonista traieste un zbucium interior permanent, fiind


coplesita de griji si neliniste, insa gaseste taria morala, care se
rupe din suvoiul de ganduri si de a-si indeplini datoria de sotie. Ea
devine constienta de faptul ca a pastrat in suflet iubirea din
tinerete pentru Nechifor, fiind dispusa sa porneasca dupa acesta,
oriunde s-ar afla ("N-am sa am hodina cum n-are paraul
tarcaului,pan' ce l-oi gasi pe Nechifor Lipan"). Zbuciumul si
cautarile launtrice ale Vitoriei Lipan constituie un labirint interior
ca procedeu artistic de caracterizare indirecta, un traseu
psihologic parcurs din intunericul nestiintei la lumina certitudinii.
O secventa esentiala care reliefeaza tema si viziunea despre
lume (din punct de vedere al romanului politist-facerea dreptatii)
si totodata o scena fundamental pentru caracterizarea Vitoriei in
romanul lui Sadoveanu este scena demascarii ucigasilor. Se
observa inteligenta Vitoriei deoarece printr-o gama variata de
atitudini de la lingusire la amenintare voalata, ea reuseste sa
creeze o presiune asupra lui Bogza. Caracterul puternic al
protagonistei se observa prin spusele ei care reusesc sa il frapeze
pe Bogza prin lipsa de ezitare in ceea ce spunea. Niciodata nu se
lasa intimidata de ucigatorii sotului ei, chiar si cand Bogza o
priveste la inceput ironic din cauza statului ei de femeie. Vitoria
este constienta de pozitia ei, care conform mentalului arhaic era
asociata cu imaginea gospodariei si din acest motiv il are pe
Gheorghita pe langa ea, pentru a putea demasca faptasii si a se
face dreptate.

Odata adevarul aflat si criminalii pedepsiti, Vitoria se pregateste


sa se intoarca acasa, planuind ca va reveniaci pentru parastasul
de patrusezi de zile si o va aduce atunci pe Minodora "ce sa
cunoasca mormantului tatalui ei". Intorcandu-se dinpre moarte
spre viata, eroina trebuia sa ia de una singura hotarari, in ceea ce
priveste destinul copiilor ei, finalul romanului ilustrand aceeasi
luciditat, o femeie care se gandeste ca nu poate s-o dea pe
Minodora "dupa feciorul acela nalt si cu nasul mare al dascalitei
Topor".

Consider ca romanul "Baltagul" ilustreaza aspectele monografice


ale satului arhaic, pastrator de traditii si obiceuri stramosesti. Prin
conturarea elementelor semnficicative pentru munteni,
Sadobeanu construieste o adevarata fresca sociala, desprinsa din
realitate.

In primul rand, lumea satului pare a fi asezata sub semnul unei


dimensiuni mitice. Locuitorii nu se ghideaza dupa calendar, ci
dupa semnele naturii, formandu-se, astfel, o adevarata conexiune
intre om si toposul in care a fost incadrat. Acest fapt este
explicitat chiar in incipitul operei prin legenda spusa de Nechifor
Lipan, ce ofera, totodata, o prima imagine asupra muntenilor si
prin care se puncteaza trasaturile definitorii ale acestora.

In al doilea rand, existenta muntenilor este una simpla, bazata pe


traditie si pe obiceurile stramosesti. Multitudinea acestora
definitiveaza monografia satului prin corelarea cu elementele
preluate din realitate, precum traditiile specifice pentru fiecare
moment-cheie din viata omului: botezul, nunta, inmormantarea.
Obiceurile capata o perspectiva rituala: inmormantarea
presupune "un car impodobit cu cetina, buciumasi, bocitoare si
preoti..".

Asadar, romanul "Baltagul" contureaza aspectele monografice ale


satului arhaic, dar si implicatiile pe care le are dimensiunea mitica
a existentei asupra satenilor. Valorificarea problematicii Mioritei
atrage dupa sine si reevaluarea mitului in raport cu istoria,
evidentiind caracteristicile fundamentale ale unui popor care e
bazeaza pe traditie, se ghideaza dupa semnele naturii si care
respinge elementele modernitatii.