La tiganci

de Mircea Eliade

Nuvela La tiganci publicat n volumul omonim, n 1969, la Editura pentru Literatur marcheaz
nceputul unei noi etape n creaia literar a lui Mircea Eliade, n descendena fantasticului filozofico-
mitic, fiind considerat o capodoper a fantasticului romnesc.
Opera literara La tiganci este o nuvela, adica o specie epica in proza, cu constructie riguroasa si un fir
narativ central, n care este redat un eveniment caracteristic din via a unuia sau mai multor personaje.
Este o nuvela fantastic, prin tema, compoziia gradat a naraiunii, finalul ambiguu, dispariia
reperelor de timp i spaiu la apariia supranaturalului si intruziunea brutal a misterului n cadrul vieii
reale.
Alcatuita din 8 parti are o structura compozitionala riguroasa.Episoadele, despartite grafic, sunt in
numar de opt si constituie etape distincte ale aventurii lui Gavrilescu.
Tema este aceea a ieirii din timpul istoric, linear, ireversibil i a trecerii n timpul mitic, circular.
Titlul analitic al nuvelei este alcatuit din o prepozitie si un substantiv comun si este o hierofanie.
Bordeiul are semnificaie ambivalen: n opinia cotidian, a celor din tramvai, este un loc al plcerilor
(sugestia paronimic), dar sensul revelat prin aventura eroului este transpunerea artistic a mitului
labirintului, spaiul sacru al iniierii, prin ritualuri ezoterice (ghicitul, cafeaua, hora).
Perspectiva narativa este obiectiva, iar naratorul este omniscient, omniprezent, heterodiegetic cu
viziune dindarat.
Modurile de expunere introduc cititorul in universul literar.In cadrul descrierii se poate vorbi de o
teroare a semnificatului caci fiecare detaliu poate fi, mai tarziu, punctul de plecare al irealului, fiecare
obiect, fiinta se transforma intr-o cheie pentru fantastic. Naratiunea oscileaza mereu intre planul real si
ireal. Pentru a face posibila calatoria fantasticului e necesara pastrarea incertitudinii si ezitarii ce
impiedica orice solutie rationala. Momentele de criza ( ruptura) devin din ce in ce mai evidente in final,
unde nu mai ramane nimic din aparenta siguranta a realului. Planurile se suprapun, se amesteca in
alcatuiri noi, bizare. Dialogul se caracterizeaza prin degradarea conversatiei, lasa impresia de vitalitate,
insa exprima golirea de sens a ordinii realului.
Limbajul este ambiguu si devine purtator de simboluri; in nuvela lui Mircea Eliade, simbolul are o
functie unificatoare in sensul ca fragmentele disparate tind sa se uneasca oferind cheia interpretarii
textelor.
Aciunea nuvelei se desfoar n mod gradat, ntr-o progresie ascendent, fiind plasat n Bucuretiul
interbelic, prezentat ca n amintirile scriitorului: toropit de canicul, cu tramvai, liceu i grdini umbroase,
cu oameni comunicativi i crcium la colul strzii.
Echilibrul compoziional este realizat prin segmentarea textului narativ n cele 12 secvente.
Ruprtura in ordinea temporalitatii presupune transgresarea temporala. Iesind de la tiganci, Gavrilescu
pierde sentimentul si nu se mai poate readapta. Mai precis, personajul capata o alta dimensiune a
timpului. Intre personaj si cronotop apare un conflict, realul sufera o metamormofaza, devenind strain,
amenintator, absurd si ia forma irealului.
Gavrilescu, un barbat de 49 de ani, profesor de pian, care traieste sentimentul ratarii este
personajul principal al nuvelei. Portretul personajului se contureaz n mod direct in primul episod, prin
autocaracterizarea devenit laitmotiv n episoadele urmtoare: Pentru pcatele mele sunt profesor de
pian. Zic pentru pcatele mele, adug, ncercnd s zmbeasc, pentru c n-am fost fcut pentru asta. Eu
am o fire de artist".
Statutul acestuia de diletant este evidentiat in mod indirect prin vorbele sale.''Sunteti tiganci. Fara
nici o cultura. Analfabete. Care din voi stie unde se afla Arabia? Care din voi a auzit de Colonelul
Lawirence?''
 Hildegard, personaj secundar, reprezinta iubirea spirituala a lui Gavrilescu. Pierderea lui Hildegard n
tineree ar constitui pcatul" personajului, iar regsirea ei, n casa cea mare, tot tnr, sugereaz
regsirea muzei, a iubirii spirituale, capabil s-1 conduc pe artist spre a-i recupera adevrata condiie:
aceea de creator. Aceasta este caracterizata in mod direct de catre Gavrilescunu ''nu mplinise nca 18'',
''marea mea dragoste''.
Relatia celor 2 personaje e prezenta prin tehnica povestirii in povestire si tehnica evocarii de catre
naratorul-personaj Gavrilescu; relatarea acestuia face parte din procesul de anamneza pe care il traieste in
spatiul sacru al tigancilor. Despre Hildegard, Gavrilescu afirma: a fost marea mea dragoste. A fost
femeia vietii mele! Din pesrpectiva mitologica, aceasta relatie face trimitere la cuplul primordial, edenic
sau la mitul androginului. Conform Upanisadelor, iubirea autentica presupune contropirea sufletului
individual (Atman) cu sufletul universal (Brahman).
Aceasta contropire prin iubire-cale de cunoastere- este evidentiata si de statutul lui Gavrilescu, el e
artist, caci prin ritualul artistic se imita gestul divin al Creatiei. Astfel Gavrilescu are sansa detasarii de
profan.
In opinia mea, relatia heterocorna dintre Gavrilescu si Hildegard evidentiaza faptul ca, doar prin
dragostea pura, Gavrilescu a putut transcedenta spre apoteoza.
In concluzie, nuvela aduce in prin plan ideea de dragoste edificatoare, ce poate purta chiar si un om
comun in planul superior.