Curs 7+8 Civil (5 noiembrie)

3) Dupa criteriul rezultatelor interpretarii

-interpretarea literala (declarativa);

-interpretarea restrictiva;
-interpretarea extensiva.

Interpretarea literala este acea interpretare in care exista identitate intre

sfera cazurilor in care se aplica norma interpretata in urma interpretarii acesteia
si sfera cazurilor reglementate de acea norma.

Interpretarea extensiva este acea interpretare in care sfera cazurilor in care

se aplica norma interpretata este mai extinsa decat sfera cazurilor reglementate
expres prin acea norma.

Interpretarea restrictiva este interpretarea in care sfera cazurilor in care se

aplica norma interpretata este mai restransa decat sfera cazurilor expres
reglementate prin acea norma.

RAPORTUL JURIDIC CIVIL

Raportul juridic civil este o relatie sociala reglementata de o norma de drept
civil.

Trasaturile raportului juridic civil:

- are caracter social datorita caracterului social al relatiilor reglementate de
normele de drept civil;
- are caracter volitional (exprima vointa legiuitorului). Atunci cand raportul juridic
civil se naste dintr-un act juridic civil, va avea un caracter dublu volitional,
exprimand atat vointa legiuitorului, cat si vointa partilor actului juridic civil;
- pozitia de egalitate juridica a subiectelor unui raport juridic civil;
-izvoarele raportului juridic civil concret.

Prin izvoarele raportului juridic civil concret se inteleg imprejurarile care

dau nastere la drepturi si obligatii civile in temeiul legii. Aceste izvoare se impart
in evenimente naturale si fapte omenesti, dupa cum imprejurarile au legatura cu
vointa oamenilor. Evenimentele naturale sunt imprejurarile independente de
vointa oamenilor de care legea civila leaga producerea unor efecte juridice.
Faptele omenesti sunt acele imprejurari ale caror producere depinde de vointa
oamenilor.

La randul lor, acestea se impart in acte juridice civile si fapte juridice civile.
Actele juridice civile reprezinta o manifestare de vointa facuta cu intentia de a
produce efecte juridice. Faptele juridice civile sunt actiuni omenesti savarsite
fara intentia de a produce efecte juridice civile.
STRUCTURA RAPORTULUI JURIDIC CIVIL

Raportul juridic civil este format din continut, obiect si subiecte.

Raportul juridic civil are o latura activa, reprezentata de drepturile subiective

civile ce intra in continutul sau si o latura pasiva, reprezentata de obligatiile civile
ce intra in continutul sau.
Dupa complexitatea lor, distingem intre raporturi juridice civile simple si
complexe. Cele simple se caracterizeaza prin faptul ca un subiect al raportului
are drepturi subiective civile, iar celalalt obligatii civile. In cazul raporturilor
juridice civile complexe, fiecare subiect are atat drepturi, cat si obligatii civile.

DREPTUL SUBIECTIV CIVIL

Dreptul subiectiv civil consta in posibilitatea recunoscuta de legea civila

subiectului activ de a avea o anumita conduita, de a pretinde subiectului pasiv sa
aiba o anumita conduita si de a recurge la nevoie la forta coercitiva a statului.

Clasificarea drepturilor subiective civile:

1. Dupa natura lor, drepturile subiective civile se impart in drepturi

patrimoniale si nepatrimoniale.
2. Dupa criteriul opozabilitatilor distingem drepturi subiective civile
absolute si relative. Acest criteriu de clasificare este discutabil in doctrina.
La aceleasi categorii se ajunge dupa aplicarea criteriului exercitarii
drepturilor fara/cu ajutorul altei persoane. Alti autori considera ca la cele
doua categorii de drepturi se ajunge prin aplicarea criteriului determinarii
subiectului pasiv.
Drepturile civile absolute sunt drepturile opozabile tuturor (drepturi in
care obligatia corelativa revine tuturor celorlalte subiecte de drept, decat
subiectul activ). Alti autori definesc drepturile civile absolute prin
exercitarea lor fara concursul altei persoane.
Drepturile civile relative sunt drepturile opozabile doar unui subiect
pasiv determinat (drepturile care pot fi exercitate doar cu ajutorul altei
persoane).
Drepturile civile absolute au urmatoarele caracteristici:
a. Subiectul pasiv este nedeterminat;
b. Obligatia subiectului pasiv este intotdeauna o obligatie de a nu face;
c. Drepturile absolute sunt opozabile erga omnes (=tuturor).

Drepturile civile relative au urmatoarele caracteristici:

a. Subiectul pasiv este determinat;

 b. Obligatia subiectului pasiv poate fi o obligatie de a da, a face sau a nu
face;
c. Dreptul relativ este opozabil doar subiectului pasiv.

Sunt drepturi absolute drepturile reale si drepturile nepatrimoniale. Drepturile

de creanta sunt drepturi relative.

3. Dupa corelatia dintre ele, distingem drepturi principale si drepturi

accesorii.
Drepturile principale sunt cele care au o existenta de sine statatoare,
spre deosebire de drepturile accesorii care depind de alte drepturi
(regimul lor juridic este dependent de un drept principal).
Aceasta clasificare este aplicabila drepturilor reale si drepturilor de
creanta. Toate drepturile nepatrimoniale sunt drepturi principale.
Drepturile reale principale (art.551 CC) sunt:
a. Dreptul de proprietate (publica sau privata);
b. Dezmembramintele dreptului de proprietate privata (dreptul
de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de superificie, dreptul de
servitute, dreptul de abitatie). Dezmembramintele dreptului de
proprietate sunt drepturi reale create prin desprinderea unor
atribute din continutul dreptului de proprietate. Astfel, dreptul de
uzufruct este posibilitatea uzufructuarului de a folosi bunul altuia si
de a-i culege toate fructele, pastrandu-i nealterata substanta. In
principiu, dreptul de uzufruct are ca obiect bunuri neconsumptibile
(bunuri care nu se consuma dupa prima folosire). Prin exceptie,
uzufructul poate avea bunuri consumptibile -> cvasiuzufruct.
Dreptul de uz este posibilitatea uzuarului de a folosi bunul altuia si
de a culege fructele naturale si industriale necesare lui si familiei lui.
Fructele naturale sunt bunurile produse in mod periodic si fara
consumarea substantei de un alt bun, fara interventia omului.
Fructele industriale sunt cele produse cu interventia omului, iar
fructele civile sunt veniturile produse de un bun (arenzi, chirii,
dobanzi etc).
Dreptul de abitatie este dreptul de a locui in casa altuia.
Dreptul de superficie este posibilitatea superficiarului de a avea
sau de a construi o casa (sau o alta constructie) pe terenul altuia. In
continutul dreptului de superficie intra dreptul de proprietate asupra
constructiei si dreptul de folosinta asupra terenului aferent.
Dreptul de servitute este posibilitatea de a exercita anumite
prerogative asupra bunului altuia. Servitutea o putem defini fie ca
drept, fie ca obligatie (sarcina) asupra unui bun. NCC prevede ca
servitutea este o sarcina ce apasa asupra unui bun imobil in
favoarea proprietarului unui imobil invecinat.
c. Drepturile de administrare asupra bunurilor proprietate
publica. Este conferit unei regii autonome, unui organ al
administratiei centrale sau locale sau unei institutii de interes public,
national, judetean sau local. Dreptul de administrare este
 posibilitatea titularului de a folosi un bun proprietate publica, de a-i
culege fructele si de a dispune din punct de vedere material de bun
in limitele stabilite cu proprietarul.
d. Dreptul de concesiune este posibilitatea concesionarului de a
exploata un bun sau un serviciu public in schimbul unei sume de
bani, numita redeventa. Obiectul dreptului de concesiune este un
bun prorietate publica sau un serviciu public.
e. Dreptul de folosinta asupra bunurilor proprietate publica sau
privata ale statului sau unitatilor administrativ-teritoriale, drept
constituit de regula cu titlu gratuit (ex. Legea 213/1998). Dreptul de
folosinta poate fi atribuit si catre persoanele juridice anexa, adica
persoanele juridice care isi desfasoara activitatea in subordinea altei
persoane juridice.

Drepturile reale accesorii sunt dreptul de ipoteca, dreptul de gaj (amanet),

privilegiile si dreptul de retentie.

a. Dreptul de ipoteca este posibilitatea titularului dreptului de a obtine

vanzarea prin licitatie publica a bunului ipotecat daca proprietarul nu-si
executa de buna voie obligatia asumata.
b. Dreptul de gaj este:
1. Posibilitatea titularului dreptului de a retine un bun mobil corporal,
predat de regula de proprietarul acestuia.
2. Posibilitatea de a deveni proprietarul bunului in contul creantei in urma
unei expertize a bunului facuta de instanta.
3. Posibilitatea de a obtine vanzarea prin licitatie publica a bunului si
recuperarii creantei din pret cu preferinta fata de alti creditori.
c. Privilegiul consta in preferinta acordata de lege unor creditori in
considerarea creantelor lor. Privilegiul este un drept real ce consta in
posibilitatea titularului sau de a obtine cu preferinta exercitarea dreptului
sau, posibilitate conferita de lege. (ex. Privilegiul vanzatorului avand ca
obiect bunul mobil vandut pana la plata intregului pret pana sa incaseze
intreg pretul, vanzatorul, daca nu se plateste intregul pret, are posibilitatea
de a obtine intregul pret prin licitatia bunului).
d. Dreptul de retentie este posibilitatea retentorului de a refuza restituirea
unui bun pana cand creditorul obligatiei de restituire isi va executa:
1. Obligatia sa nascuta in cadrul aceluiasi raport juridic (raportul juridic in
continutul caruia intra obligatia de restituire a bunului).
2. Creditorul isi executa obligatia de a restitui retentorului cheltuielile
necesare si utile facute cu bunul in cauza. Cheltuielile necesare sunt
cele care impiedica fie stingerea unui drept, fie distrugerea unui bun.
Cheltuielile utile sunt cheltuielile care duc la cresterea valorii unui bun.

4. Dupa gradul de certitudine conferit titularului dreptului, drepturile

subiective civile se impart in:
 a. drepturi pure si simple sunt drepturile care pot fi exercitate din
momentul nasterii lor (de exemplu, dreptul de proprietate transmis
cumparatorului odata cu incheierea contractului de vanzare);
b. drepturi afectate de modalitati sunt drepturile ale caror existenta
sau exercitare depinde de o imprejurare viitoare. Modalitatile care pot
afecta un drept subiectiv civil sunt: termenul, conditia si sarcina.
Termenul este o imprejurare viitoare si sigura ca realizare de care
depinde exercitarea drepturilor subiective respective sau stingerea lor.
Dupa efectele lor, termenul poate fi suspensiv (atunci cand amana
exercitarea unui drept) sau extinctiv (cand amana stingerea unui drept).
Conditia este o imprejurare viitoare si nesigura ca realizare de care
depinde fie nasterea, fie stingerea unui drept subiectiv civil. Dupa
efectele sale, conditia poate fi suspensiva (are ca efect nasterea unui
drept subiectiv civil) sau rezolutorie (are ca efect stingerea unui drept
subiectiv civil). Sarcina este o obligatie ce revine gratificatului stabilita
intr-un act cu titlu gratuit. Actele cu titlu gratuit sunt cele prin care o
persoana se obliga sa execute o prestatie fara sa urmareasca
executarea altei prestatii in schimb (o parte se numeste dispunator, iar
cealalta gratificat). Drepturile afectate de o sarcina nu confera
certitudine maxima titularului lor fiindca, in cazul neexecutarii sarcinii,
titularul va pierde dreptul respectiv ca urmare a revocarii actului cu titlu
gratuit.

EXERCITAREA DREPTURILOR SUBIECTIVE CIVILE

Principiile exercitarii unui drept subiectiv civil:

a. exercitarea dreptului cu respectarea legii si moralei;

b. exercitarea dreptului cu respectarea limitelor externe ale dreptului;
c. exercitarea dreptului cu respectarea limitelor interne ale dreptului;
d. exercitarea dreptului cu buna-credinta.

Limitele externe se impart in limite materiale si limite juridice. Limitele

materiale sunt date de forma fizica a bunului. Limitele juridice sunt date de
intinderea prerogativelor acelui drept.

Limitele interne sunt date de scopul economic si social pentru care legea
recunoaste existenta unui drept. Daca titularul (art.14 CC) exercita un drept fie cu
intentia de a vatama alta persoana, fie in mod excesiv si nerezonabil, atunci este
incalcat scopul economic si social avut in vedere de legiuitor in momentul
recunoasterii acelui drept.

Incalcarea oricarui principiu mentionat atrage raspunderea titularului dreptului.

Daca sunt respectate toate cele patru principii, titularul dreptului nu va raspunde
pentru niciun prejudiciu eventual cauzat altei persoane, fiindca va fi aplicabila
regula cine-si exercita un drept (in limitele prevazute de lege), nu vatama pe
altul.
 Abuzul de drept presupune exercitarea unui drept subiectiv civil cu incalcarea
unuia din ultimele doua principii enuntate. Elementele abuzului de drept sunt:
-elementul subiectiv, constand in exercitarea dreptului cu rea-credinta;
-elementul obiectiv, constand in exercitarea dreptului cu incalcarea scopului
economic si social avut in vedere in momentul recunoasterii dreptului.

Abuzul de drept este sanctionat cu obligarea titularului dreptului la plata de

despagubiri catre persoana vatamata. O alta sanctiune este lipsa ocrotirii juridice
de catre stat a dreptului exercitat abuziv. Aceasta sanctiune este impusa de
aplicarea principiului potrivit caruia nimeni nu poate invoca propria culpa pentru
a obtine protectia unui drept.

OBLIGATIA CIVILA

Obligatia civila este legatura de drept in virtutea careia subiectul pasiv

trebuie sa execute o prestatie. Obligatia civila este indatorirea pe care subiectul
pasiv o are, constand in a da, a face sau a nu face ceva, indatorire care poate fi
adusa la indeplinire prin forta coercitiva a statului.

CLASIFICAREA OBLIGATIILOR CIVILE:

1. Dupa obiect, obligatia civila se imparte in:

a. Obligatii de a da, de a face sau a nu face. Obligatia de a da este obligatia
de a constitui sau a transmite un drept real (obligatia vanzatorului de a
transmite cumparatorului dreptul de proprietate, obligatia proprietarului
unui bun de a constitui un drept de uzufruct asupra bunului sau).
Obligatia de a face este obligatia de a asigura o anumita prestatie (mai
putin o prestatie constand in constituirea sau transmiterea unui drept real).
Obligatia de a nu face consta in abtinerea de la savarsirea unei anumite
conduite. Daca obligatia de a nu face este corelativa unui drept absolut,
atunci are un continut mai extins, constand in abtinerea de la savarsirea
oricarei fapte, de natura a incalcat acel drept. Daca obligatia de a nu face
este corelativa unui drept de creanta are un continut restrans, constand
in interdictia de a savarsi o anumita fapta (ex: donatia de a primi un
apartament cu conditia de a nu-l instraina in timpul studentiei la facultatea
de drept).
b. Obligatii pozitive si negative. Obligatiile pozitive sunt cele care constau
intr-o actiune, care presupun o fapta comisiva (ex: obligatia predarii
bunului, obligatia de a da si de a face). Obligatiile negative sunt cele
care constau intr-o inactiune (ex: obligatia de a nu face). Importanta
acestor prime doua subclasificari consta in executarea silita a obligatiilor
care va fi diferita in functie de obiectul obligatiei.
c. Obligatii de rezultat si obligatii de mijloace. Obligatiile de rezultat
(obligatii determinate) sunt obligatiile in care subiectul pasiv isi asuma
 realizarea unui anumit rezultat. Obligatia de mijloace (de diligenta, de
prudenta si diligenta) este obligatia pe care subiectul pasiv si-o asuma,
de a depune staruintele proprii in vederea realizarii unui anumit rezultat
(ex:avocatul dobandeste prin contract obligatia de mijloace de a castiga
procesul). Aceasta clasificare este importanta pentru ca in cazul
nerealizarii rezultatului, culpa subiectului pasiv se prezuma daca obligatia
sa este de rezultat. (obligatia de plata a unei sume de bani, daca deb nu
plateste, se prezuma culpa lui; din punct de vedere al probelor are
importanta aceasta clasificare).
2. Dupa sanctiunea lor:
a. Obligatii perfecte si obligatii imperfecte. Obligatiile perfecte sunt
cele care pot fi executate silit in urma intentarii unei actiuni in justitie.
Obligatiile imperfecte sunt cele sanctionate juridic prin intermediul
exceptiei. Daca obligatia este imperfecta, ea nu poate fi executata silit,
dar daca debityorul o executa de buna-voie, nu va mai putea cere
restituirea prestatiei, pe motiv ca obligatia era imperfecta. Obligatia
prescrisa este o obligatie imperfecta pentru ca debitorul nu mai poate fi
constrans sa-si execute obligatia. (fie nu o executa, nu exista sanctiune
juridica, fie o executa, dupa care se razgandeste si vrea restituirea
preastiei introduce o actiune in justitie (debitorul) prin care cere
restituirea prestatiei pentru ca obligatia va fi imperfecta. Actiune
respinsa exceptia platii datorate).