1.1. CONTINUTUL SI FORMELE CREDITULUI.

DOBNDA N ECONOMIA CONTEMPORANA.

1.1.1. Continutul si necesitatea creditului
Relatiile de credit au aparut n momentul istoric al dezvoltarii productiei de marfuri, dezvoltare ce a permis trecerea
marfurilor de la vnzator la cumparator, fara ca transferul de valoare n sens invers sa aiba loc simultan, ci ulterior cu un decalaj
n timp.n literatura de specialitate, conceptul de credit este abordat din doua puncte de vedere : juridic si economic.
Din punct de vedere juridic, creditul exprima o conventie ntre creditori si debitori si care serveste procesul de productie
si de circulatie a marfurilor.
n literatura de specialitate creditul e definit ca un schimb sau tranzactie, care consta n transferarea temporara a
folosirii bogatiei. Esenta creditului se refera la dreptul de a se folosi de ceva, n cele mai multe cazuri bani, al caror titlu economic
final apartine altei persoane.
Din punct de vedere economic creditul exprima relatii de repartitie a unei parti din produsul national brut sau din venitul
national, n vederea satisfacerii unei anumite nevoi de capital.
Avantajul creditului este ca el ndeplineste o functie de capital. Din acest punct de vedere, bunurile sunt ntrebuintate
de debitor n mod eficient la crearea unui surplus, peste acea parte a produsului, care este necesara pentru plata folosintei
mprumutului. Surplusul poate fi considerat ca fiind echivalentul unei sporiri a capitalului.
Necesitatea creditului este de natura obiectiva, n sensul ca produsul reproductiei sociale si desfasurarea acesteia
determina n ultim 19419n136t ; instanta, manifestarea relatiilor de credit. n cadrul acestui proces, iau nastere att cereri
suplimentare de capital, care nu au alte posibilitati de satisfacere dect prin credit, ct si resurse disponibile de capital, societatii
n ansamblul sau nefiindu-i indiferent modul de folosire a acestor disponibilitati de capital.
Rolul creditului este concretizat n rezultatele obtinute n economie prin manifestarea relatiilor de credit sau n
contributia creditului la realizarea anumitor obiective de politica economica.
1.1.2. Formele creditului
Formele creditului reprezinta modul de organizare a relatiilor de credit n economie, mod clasificat dupa mai multe
criterii.
Dupa cele mai importante criterii ar fi urmatoarele forme ale creditului :
A. Din punct de vedere al calitatii creditorului :
. credit comercial
. credit bancar
B. Dupa calitatea debitorului :
. credit acordat persoanelor fizice
. credit acordat persoanelor juridice
C. Din punct de vedere al calitatii debitorului si creditorului luati la un loc :
. credit public
. credit privat
D. n functie de scopul acordarii :
. credit de productie (de exploatare, de investitii, de speculatie) ;
. credit de circulatie
. credit de consum
E. Dupa obiectul creditului :
. credit n bunuri sau marfuri
. credit n bani
. credit n credit
F. Dupa modul de garantare :
. credit real, care are acoperire materiala sub forma garantiei imobiliare sau mobiliare
. credit personal care are la baza garantii morale
G. Din punct de vedere al tehnicii de acordare :
. credit acordat prin conturi separate de mprumut
. credit acordat prin cont curent
. credit de acceptiune
H. Din punct de vedere al ntinderii drepturilor creditorului :
. credit denuntabil
. credit nedenuntabil
. credit legat
 I. Dupa modul de rambursare :
. credit amortizabil
. credit neamortizabil
J. Din punct de vedere al marimii perioadei :
. credit pe termen scurt
. credit pe termen mijlociu
. credit pe termen lung
n lucrarea de fata ne intereseaza creditul bancar.
Creditul bancar cuprinde o sfera larga de raporturi angajnd modalitati diferite, pe termen scurt si termen mediu si lung,
privind operatii bazate pe nscrisuri sau fara, garantate, n fiecare caz n parte sau n cadrul unui acord general.
n raporturile de credit cu banca se pot angaja si persoane care n acest cadru nu au calitatea de agent economic.
Raporturile de credit ale ntreprinderii cu bancile sunt de regula reciproce. Pe de o alta parte ntreprinderea avnd
conturi deschise la banci formeaza depozite care pot fi folosite de catre aceasta ca resurse. Pe de alta parte, bancile acorda
credite ntreprinderilor pentru nevoile lor de productie curente sau cu recuperare ulterioara pentru investitii.
Sistemul modern de credit care sta la baza vietii economice contemporane, serveste si pentru a stimula productia
industriala ca principal factor al cresterii economice. Banca, "uzina principala" de creare a creditului, se regaseste n raporturi,
directe si intime, cu industria, a carei nastere si dezvoltare depinde de credite vaste si performante.
1.1.3. Dobnda n economia contemporana
Dobnda este, n mod firesc, comuna cu conceptul de capital si cu elementele de timp si risc.
Astfel, ntr-un sens larg, dobnda poate fi considerata ca o remunerare pe care capitalistul o primeste pentru folosirea
capitalurilor proprii sau pentru capitalul ncredintat spre utilizare altor persoane (dobnda mprumutului) pe o durata data, pentru
o folosire oarecare.
n sens restrns, dobnda este suma ce revine bancii la rambursarea sumei mprumutate sau pretul folosirii capitalului
si totodata remunerarea riscului pe care-l implica mprumutul respectiv.
n aceste formulari regasim unele caracteristici, unele elemente descriptive, nsa lipsesc precizarile cu privire la
originea dobnzii, la legile de formare si la justificarea sa.
n acest sens, o contributie pe deplin recunoscuta a lui Bohm Bawerk, unul dintre cei mai importanti analisti ai dobnzii.
Acesta n cercetarile sale, porneste de la unele constatari empirice, cu care sunt de acord economistii din vremea sa :
. dobnda unui capital se produce independent de activitatea personala a capitalistului
. pare ca e o calitate fireasca a capitalului
. se formeaza fara ca acesta (capitalul) sa se epuizeze (deci dincolo de limitele umane) si are astfel o durata eterna de
constituire.
Dobnda n Romnia e determinata de proprietatea de stat si cooperatista, care continua sa stea, n mare masura, la
baza deciziilor de creditare, ceea ce face ca dobnda sa nu reprezinte pe scara larga venit adus de capital si, respectiv, pret al
capitalului. Ambele ipoteze ale dobnzii sunt strns legate de existenta proprietatii private, si deci nu pot aparea n tara noastra
dect pe masura privatizarii ntreprinderii de stat si a extinderii pe alte cai a sectorului privat.
Ca element al contractului de credit, nivelul dobnzii e acceptat, n fiecare caz n parte de creditor si debitor ca urmare
a unei negocieri de durata sau mai operative.
Fiecare dintre parti doreste sa aiba, n conceptul acceptarii solutiei, anumite orientari care sa motiveze si sa justifice
decizia adoptata. Deci se pune problema de a discerne si considera factorii cu audienta si acceptabilitate generala.
Un prim factor este productivitatea capitalului, o anumita productivitate a capitalului, adica o anumita rata a profitului,
aflate ntr-o dinamica de evolutii si conjuncturi.
Un al doilea factor general care determina nivelul dobnzii este lichiditatea. Indiferent de orice alte conditii, creditorii vor
prefera acea forma de mprumut care sa asigure lichiditatea. Deci se prefera termene scurte.
Orice angajare mai ndelungata a resurselor creditului, orice diminuare a lichiditatii sale este nsotita de o sporire a
sumelor platite ca dobnzi, implica o crestere a nivelului dobnzii.
Riscul nerambursarii este un alt factor general al nivelului dobnzii. Rambursarea la termen este o conditie a
perpetuarii raporturilor de credit si a sistemului de credit. Rambursarea este o cerinta generala care poate fi asigurata daca n
cazurile particulare se iau masuri necesare de evitare si acoperire a acestui risc.
Raportul dintre oferta si cererea de credite este evident un factor esential n determinarea nivelului dobnzii.
Stabilitatea economica si politica are si ea un rol deosebit n a ncuraja formarea capitalului si astfel indirect nivelul
dobnzii.
1.2. ROLUL CREDITELOR. TIPURI DE RISCURI.
1.2.1 Rolul creditelor si dobnzi n aplicarea politicii monetare
 Obiectivele unei politici monetare sunt, n esenta, pe de o parte, apararea monedei - mentinerea paritatii de schimb -
iar, pe de alta parte lupta mpotriva inflatiei. Solutia clasica, utilizata n majoritatea tarilor consta ntr-o actiune prin dobnzi ; o
crestere a acestora atrage capitalul strain - apararea monedei - si, marind costul creditului, limiteaza dezvoltarea masei
monetare - efect antiinflationist - deoarece "creditele fac depunerile". Dar cresterea dobnzilor actioneaza si contrar obiectivului
sau, ntruct contribuie la cresterea costurilor si, deci, a preturilor - inflatia prin costuri.
1.2.2. Tipuri de riscuri
Acordnd credite, banca si asuma mai multe tipuri de riscuri, determinate fie de calitatea celui care face mprumutul
(insolvabilitate), fie de evolutia economica generala (riscul dobnzilor si ale costurilor de schimb), fie de structura financiara a
bancii.
Insolvabilitatea reprezinta principalul risc, dovada volumul mare de garantii de asigurare. Pentru a preveni acest risc,
bancile au mai multa ncredere n eficienta garantiilor reale (ipoteci) sau personale (cautiuni) dect ntr-o analiza economica a
situatiei celui care primeste mprumutul.
Dezvoltarea operatiunilor internationale a determinat aparitia altor tipuri de riscuri ; astfel se disting riscurile de tara (tari
cu economie slaba si cu datorii externe mari), iar n cadrul acestora, riscuri de suveranitate (cnd o banca comerciala acorda
mprumuturi unei banci centrale straine).
Evolutia economica generala poate crea alte tipuri de riscuri pentru banca. Este vorba ndeosebi de riscul
dobnzii. Pentru a se asigura mpotriva riscurilor inerente acestor variatii ale dobnzilor, bancile ncearca sa-si "lege" n mod
constant resursele pe termen lung de utilizarile pe termen lung. Rezulta ca o banca poate sa ia mprumuturi pe termen scurt si
sa acorde mprumuturi pe termen lung si invers.
Evolutia cursurilor de schimb poate sa conduca, de asemenea, la pierderi (sau profituri) importante. Cu toate acestea,
bancile se pot asigura mpotriva acestui risc evitnd sa ia "pozitii de schimb", atitudine care consta pentru fiecare valuta si pentru
conditii identice, n a avea tot attea creante cte datorii, n acest caz, variatia cursului devizelor nu afecteaza rezultatul.
Structura financiara a bancii determina dimensiunile riscurilor - dobnzii si cursului de schimb - pe care si le asuma.
Aici se pune problema preschimbarii pentru bancile care au credite acordate pe termen mai lung dect resursele colectate.
innd cont de preferintele depunatorilor pentru lichiditati, aceasta preschimbare este inevitabila. Daca este de amploare, banca
si mareste riscul dobnzii si, n plus, se creeaza un risc de lichiditate n cazul n care depunatorii cer sa-si retraga fondurile.
1.2.3. Rolul bancilor n sistemul bancar
Sistemul bancar este ierarhizat avnd o structura piramidala, n care la baza se afla un numar mai mare sau mai mic
de banci comerciale, iar n vrf se situeaza banca centrala. n acest sistem cu doua niveluri decontarea scriptica a tranzactiilor
dintre agentii nebancari se opereaza prin bancile comerciale (banci de rangul 2), iar decontarea scriptica a tranzactiilor dintre
bancile comerciale se opereaza prin banca centrala (banca de prim rang) "banca bancilor". Aceasta centralizare a sistemului
bancar cunoaste nsa si unele exceptii minore, si anume cazurile n care anumite ntreprinderi pot deschide conturi curente direct
la banca centrala.
n epoca contemporana locul si rolul bancilor n economie este strns legata de calitatea lor de intermediar principal n
relatia economii - investitii, relatie hotartoare n cresterea economica.
Conceptele moderne privind dezvoltarea economica considera ca un rezultat necesar al evolutiei societatii, obtinerea
de economii ale agentilor economici sau persoanelor, reprezentnd venituri neconsumate n perioada curenta si destinate unei
utilizari viitoare, n cadrul acelorasi concepte investitiile, reprezentnd achizitia de instalatii si echipament, masini si inventar,
destinate dezvoltarii productiei reprezinta o alta realitate a economiei si expansiunii ei ce afecteaza pe agentii economici.
Acestia, agentii economici, si gasesc resursele necesar realizarii investitiilor, fie prin propriile economii, fie recurgnd la
credite ce sunt acordate prin banci, n procesul de reciclare si valorificare a capitalurilor monetare n economie.
Se creeaza astfel conditiile unei ample redistribuiri a capitalurilor pe masura evolutiei istorice, tot mai mari, vehiculate
de o larga retea de intermediari, care n exclusivitate, la nceput, si apoi cu preponderenta, n structura sistemului bancar n
formare, au fost bancile comerciale sau de depozit.
Locul si rolul bancilor n economie, structura lor sunt determinate si de creatia monetara, factor specific al
functionalitatii bancilor n economie.
Bancile s-au afirmat esential ca institutii monetare, ca intermediari monetari, a caror caracteristica esentiala e
posibilitatea de a pune n circulatie creante asupra lor nsesi care sporesc masa mijloacelor de plata, volumul circulatiei
monetare.
 Caracteristica semnificativa a acestor intermediari este transformarea activelor nemonetare n moneda.
Emisiunea de bancnote, functia initial deschisa tuturor bancilor si restrnsa ulterior numai la banca de emisiune
reprezinta forma principala a creatiei monetare si cadrul primordial prin care are loc expansiunea masei monetare.
Bancile comerciale tipice au si ele un aport de pondere n creatia monetara, transformnd activele nemonetare (cambii,
obligatii), fara putere liberatorie, n instrumente de plata, nscrierea n conturile de la banca a creditelor acordate (fundamentale
sau garantate pe activele pe care le monetizeaza) constituie momentul creatiei unei monede aditionale specifice, moneda
scripturala.
Bancile comerciale sau bancile de depozit sunt caracterizate prin aceea ca efectueaza toate tipurile de operatiuni
bancare. Deci au o activitate diversificata care se poate modifica liber functie de cerinte, posibilitati si propria orientare.
Totusi operatiile de baza sunt reprezentate de constituirea de depozite si utilizarea lor n scopul acordarii de credite
agentilor economici.
Ele sunt organizate ca societati comerciale si urmaresc obtinerea unui profit.
Spre deosebire de banca centrala, bancile comerciale emit moneda scripturala la cererea agentilor economici care
devin debitori ai bancilor respective prin procedeul scontului sau al acordarii de credite (avansuri). La cererea clientilor, bancile
comerciale trebuie sa transforme o parte din moneda lor scripturala n moneda legala. Ca urmare, pentru a emite o anumita
cantitate de moneda scripturala, bancile comerciale trebuie sa posede o rezerva de moneda legala, corespunzatoare, fie sa
obtina moneda legala respectiva de la banca centrala. Rezulta ca potentialul de creatie monetara al bancilor comerciale este
limitat, fiind dependent de vointa bancii centrale - instanta suprema a sistemului bancar.
Potentialul de creditare al unei banci este egal cu marimea rezervelor sale lichide existente peste nivelul rezervelor
obligatorii, iar folosirea acestui potential duce att la cresterea creditelor acordate sectorului nebancar ct si la cresterea
depozitiilor acestuia din urma.
n aceste conditii, se poate enunta urmatoarea regula : "creditele fac depozitele". Aceasta regula pare la prima vedere
destul de stranie, ntr-adevar s-ar parea ca mult mai logic ar fi sa se spuna : "depozitele permit creditele", n sensul ca banca
acorda cu mprumut resursele pe case si Ie constituie prin primirea de depozite.
Cu toate acestea, lucrurile nu stau chiar asa. Banca nu acorda cu mprumut banii depusi de la clienti, caci are puterea de a crea
moneda de care are nevoie pentru operatiunile sale de creditare. Ea monetizeaza deci, creante preexistente care nu sunt
moneda. Pe scurt, banca ofera clientelei sale moneda nou creata.
 Dovada acestei puteri de a crea moneda este faptul ca masa monetara nu e o marime constanta, asa cum ar trebuie
sa fie daca banca nu ar face altceva dect sa acorde cu mprumut banii primiti de la deponenti.
Rezulta ca banca, cu ocazia operatiunilor sale de creditare creeaza moneda, care se raspndeste apoi n restul
sistemului bancar. De aici apare o problema esentiala pentru banca : daca moneda pe care o creeaza ramne n propriul circuit
monetar, ea si va spori depozitele ; daca moneda creata de banca iese din circuitul sau monetar, intrnd n circuitul monetar al
altor banci, cresterea depozitelor bancii n cauza va fi mai mica dect cantitatea de moneda creata cu ocazia acordarii creditelor,
nsa, n ambele cazuri, creditele creatoare de moneda genereaza n masura mai mare sau mai mica depozite.
1.3. POLITICA DE CREDITARE
Politica de creditare serveste la definirea standardelor bancii si obiectivelor de organizare, a activitatii de creditare,
acoperind aspectele tehnice si de protectie a portofoliului de credit.
Pentru depasirea deficientelor legate de activitatea de creditare bancile trebuie sa elaboreze politici de creditare bine
fundamentate sa angajeze sau sa pregateasca ofiteri de credite care nteleg si accepta disciplina politicii de creditare.
n elaborarea politicii de creditare, managementul bancii trebuie sa parcurga urmatoarele etape :
1. Pe baza clasificarii portofoliului de credite, n functie de calitatea creditelor, n cele 5 categorii (standard, substandard, n
observatie, ndoielnic si pierdere) se identifica segmentele de piata favorabile (nefavorabile) pentru banca, n functie de
rezultate, bancile vor decide ce segmente de piata vor fi abandonate (pastrate).
2. Cauzele care determina pierderile (cstigurile) bancii pot fi :
. la nivel macroeconomic - de natura politica economica sociala ;
. la nivelul clientilor - de natura manageriala, fraude, revendicari sociale, conjunctura economica ;
. la nivelul bancii tin de relatiile ofiterilor de credite cu clientii, calitatea revizuirii si monitorizarii creditelor, evolutia procesului de
recuperare a creditelor prin executare silita.
Se stabilesc punctele slabe si forte ale bancii, creantele si succesele politicii de creditare din perioada analizata.
3. Se evalueaza riscurile pe care si le-a asumat banca. Se constata ca numai acei manageri care mentin o pozitie de echilibru
ntre profiturile obtinute si riscurile asumate reusesc sa depaseasca momentele dificile.
Determinarea costurilor platite de banca pentru mentinerea pozitiei de echilibru, urmata de compararea costurilor cu rezultatele
obtinute n vederea aprecierii calitatii deciziilor manageriale, permit evaluarea riscurilor generate de activitatea de creditare.
4. Urmatoarea etapa ar consta n raspunderea la o serie de ntrebari legate de politica economica guvernamentala, cum ar fi :
- Ce ramuri economice vor fi sustinute de guvern prin intermediul creditelor subventionate ?
- Ce influenta au optiunile executivului asupra cursului de schimb ?
- Executivul va promova cresterea (reducerea) exportului (importului) la anumite marfuri ?
- Ce instrumente de politica monetara vor fi utilizate de banca centrala pentru sustinerea politicii economice urmarite de
executiv ? etc.
5. Deciziile privind patrunderea (retragerea) bancii pe diferite segmente de piata se bazeaza pe cunoasterea concurentilor
existenti si potentiali.
6. Cunoasterea creditorilor bancii servesc la clasificarea surselor bancii n vederea corelarii pe scadenta a activelor si pasivelor.
Politica de creditare trebuie sa fie bine fundamentata si flexibila si sa urmareasca evolutia politicii monetare si de credit
a statului determinate de conjunctura economica si politica.