O lume noua... Locuri noi, dar fara persoane. Ma simt pierduta.

Nimeni care
sa-mi spuna unde ar trebui sa ajung, nimeni care sa ma indrume. Merg
singura cu pasi lenti dar grabiti si ajung la neajuns. Fara semnal la telefon,
fara mail, Indepartata de societate. Dar trebuie sa fiu optimista, nu ma pot
lasa invinsa de niste ganduri. Merg inainte fara sa stiu unde ma indrept.
Deodata observ o luminita. Merg derutata spre locul unde se vedea acea
posibila salvare. Ajunsa acolo imi dau seama ca nu ar trebui sa imi mai fac
iluzii, pentru ca era doar o sticla in care se reflectau razele solare.Dup
cteva secunde mi dau seama c de fapt m aflu n cosmos i c de
fapt plutesc n eterul nesfrit al cosmosului cu atta tandree nct a putea
spune c stau pe loc. Doar cifrele ceasului pe care-l mai aveam pe mn mai
rmsese la fel de negrbit. Brusc m trece un fior rece pe ira spinrii,
nsoit de o senzaie de emoie copleitoare, mi dau seama c acum
Pmntul nu mai este sub picioarele mele, acum nu m mai pot controla i
nu mai pot vedea dect intuneric. Mut de uimire i plin de o admiraie
covritoare neleg c nu prea mai am vreo ans s ajung napoi pe terra
aa ca incep sa trag o raita prin spatiul cosmic. Secundele devin ore, nu
reusesc sa-mi dau seama prea bine de ceea ce vad, insa deslusesc-lumini,
satelii, stele, meteorii mai vd i cteo comet ,relieful neobinuit i rece,
vd ceea ce pe pmnt nu ne nconjoar. Ani de zile am privit de pe Pmnt
stelele scnteietoare i mi-am imaginat cum m desprind de pe sol i le
ating. Acum mi dau seama c totul a fost o iluzie. Luminiele nu pot fi atinse.
i de aici din cosmos steluele sunt la fel de mici, semn c ntre noi exist o
barier invizibil i aproape de netrecut.