scoala.

Doamna Goodrich si petrecu aproape o ora n pod, nsa si pierdu numai o parte din tot
acest timp cautndu-l pe Cecil. O inspectie rapida
o convinse ca pisica nu era acolo, si era pe cale sa o ia napoi n josul scarilor,
cnd ochii i fura atrasi de un amanunt. Nu era sigura ce
anume era acel lucru... ceva care nu era la locul sau, sau ceva care lipsea, sau
ceva care nu ar fi trebuit sa se afle acolo, si totusi se afla.
Se opri si se uita de jur mprejur. Vreme ndelungata nu a reusit sa-si dea seama de
spre ce anume era vorba. Era mai mult un sentiment
dect ceva pe care puteai sa pui mna. Ca si cum cineva ar fi fost acolo si ar fi mu
tat lucrurile de la locul lor, pentru ca apoi sa le puna de
unde le-a luat. Atta doar ca plutea un aer ciudat n podul acela. Un aer care emana
deranj.
Batrna ncepu sa se uite cu mai multa atentie n jurul ei, si n timp ce facea asta si d
adu seama ca podul era mai degraba un depozit al
amintirilor sale, fiind locul n care erau depuse toate lucrurile de care familia
Conger nu mai avea nevoie. Toate obiectele ce avusesera
vreo folosinta pentru vreunul dintre
Congeri, si despre a caror existenta ei uitasera deja, erau acum mprastiate peste
tot prin pod - lucruri pe care, chiar daca ei nu le mai
tineau minte, doamna Goodrich si le amintea totusi. Mna ei mngie leaganul n care dor
misera attia bebelusi ai Congerilor - Sarah fiind
ultimul dintre acestia, dar si Elizabeth, naintea ei, si tatal lor, cu mult timp n
urma. Se ntreba cte generatii de bebelusi ai familiei Conger
dormisera n acest leagan. Iar dupa aceea observa ca mnerul cu cioplituri att de com
plicate al leaganului nu avea pe el nici o particula de
praf. Acesta era lucrul care o intrigase n pod: nu exista praf. Toate aceste lucr
uri, care ar fi trebuit sa fie acoperite cu praf, erau curate.
si petrecu urmatoarea ora prin pod, cautnd murdaria care ar fi trebuit sa se afle
acolo. Dar nu era de gasit, dupa cum nu era nici Cecil.
La nceputul dupa-amiezii ajunse la concluzia ca motanul s-ar fi putut afla oriund
e, dar nu n casa.
Se va ntoarce el, se gndi ea. Cnd va avea chef.
9
- nca nu va pare rau?
Rose i puse aceasta ntrebare Barbarei Stevens, privind-o pe deasupra ramei ochelar
ilor sai de soare. Avusese dreptate cu privire la ei; i
placeau cei doi Stevens si prevedea pe mai departe ani buni de vecinatate ferici
ta. n partea cealalta, seznd alaturi de Cari, Barbara si
ntoarse privirea, uitndu-se direct catre ea.
- Sa ne para rau? ntreba la rndul ei. Pentru ca am cumparat casa?
- Pai da, raspunse Rose, ochii ei plimbndu-se prin livingul urt, de forma patrata,
umplut acum cu cutii, pachete si mobila pusa la
ntmplare. V-am spus ca o sa aveti mare bataie de cap. Si clar ca asa este.
Babara ncepu sa rda, sunetul scos de ea parnd ca face camera mai putin respingatoar
e.
- Nu este nici pe departe att de rau. Exista o sumedenie de posibilitati.
Rose era convinsa ca simti o nuanta de nesiguranta n vocea ei.
- Spune una, o provoca Rose.
- Cari are zeci de idei, raspunse Barbara, evitnd capcana cu eleganta. Eu voi int
erveni abia dupa ce va fi gata renovarea.
- Cu alte cuvinte, interveni Cari n discutie, niciodata. Barbara este absolut con
vinsa ca renovare" include zugravirea, tapetarea si, daca
va putea sa ma convinga, mobila noua. Dupa care, nlunci cnd toata treaba este ter
minata, vine din atelierul ei, se uita de jur mprejur si
spune: Vai, am facut minuni din locul nccsta, nu-i asa?"
- Si tu acum! Nu este nici pe departe adevarat, protesta Barbara. n afara de asta
, stii al dracului de bine ca propria ta parere este aceea
ca un arhitect trebuie sa aiba controlul deplin usupra tuturor celor ce se ntmpla n
tr-o cladire, din ziua n cure ncepe saparea temeliei si
pna n cea n care cladirea este demolata.
Se ntoarse catre Rose si-i facu cu ochiul.