EVOLUTIA MEDICINEI

Practicata din perioada preistorica arta de a ngriji are un caracter

universal, putand fi acceptata ca o lege naturala. Recunoasterea ca profesie,
utila si unica, se produce in a doua jumatate a secolului XX. De-a lungul
timpului arta de a ingriji, a fost influentata de specificitatile culturale, etnice,
credinta, diferitelor grupuri etnice.

Mesopotamia
Mesopotamienii cautau in valorile etice o unitate de masura care sa le dea
o solida baza morala. Lumea lor nu mai este arbitrara, raul si bolile nu mai sunt
considerate simple intamplari.
La inceputurile istoriei lor mesopotamienii au abordat bolile prin prisma
medicinei magico-religioase, iar cand acestea dadeau gres se recurgea la
serviciile medicului empiric sau la chirurg.
Medicina magica era practicata de preoti, iar cauza bolilor era pusa pe
seama greselilor savarsite fata de zei. Diferiti demoni, spirite si duhuri erau
asociate unor boli si afectiuni. Ritualul izgonirilor din corpul suferind era practicat
de un preot exorcist numit Asipu. Preotii se formau in scolile de medicina
hieratica, cea mai vestita fiind situata in orasul Bosippa. Patronul medicinei era
considerat zeul Ninazu, care avea ca simbol un sarpe incolacit pe toiag.
Pentru aflarea unui prognostic sau a unei terapii eficiente intr-o anumita
boala, preotii Asipu foloseau diferite metode de divinatie, constand in studierea
organelor unor animale sacrificate, a picaturilor intr-un vas cu apa, interpretari
astrologice sau interpretarea viselor.
Cu timpul asiro-babilonienii dezvolta o noua stiinta, numita catarctica, sau
arta de a preveni si vindeca bolile si suferintele morale, prin purificarea
sufletului si curatenie corporala, reusind sa-si dezvolte o medicina empirica pre-
stiintifica.
Din codul regelui Hammurabi reiese ca stiinta practicata de medicii
empirici se numeste ASUTU, iar practicantul ASU. Activitatea medicilor se
desfasura conform unei stricte etici profesionale, care reglementa atributiile si
onorariile ce li se cuveneau.
In orasul sumerian Nippur s-a gasit o tablita care contine texte medicale,
in special elemente de farmacopee, majoritatea medicamentelor folosite fiind de
origine vegetala.
Civilizatia asiro-babiloniana a dat culturii medicale o farmacopee bogata,
cu un mare numar de retete si tehnici terapeutice, din care insa lipsea un
element esential: cantitatea diferitelor produse componente.
Judecand dupa vechimea textelor descoperite, mesopotamienii au fost
probabil, primii care au reusit sa creeze o medicina empirica.

1
Egipt
Cele mai cunoscute scrieri medicale egiptene sunt: Papirusul Ebers
(descoperit in 1873 la Teba), Papirusul Brugsh (1909 in Memphis), Papirusul
Edwin Smith (1862), Papirusul Hearst si Papirusul Chester Beatty. Studiul
lor releva baza empirica a procedeelor medicale, amestecate cu magia si
practicile religioase.
Medicii egipteni se formau de regula in jurul templelor si erau considerati
reprezentanti ai marelui zeu Toth, patron al stiintelor si al bibliotecarilor.
Preocuparile medicale erau in deplina concordanta cu civilizatia egipteana si
aveau un caracter mistico-religios, dezvoltand in paralel si o medicina empirica,
laica, bazata pe unele proceduri terapeutice ce isi dovedisera eficacitatea de-a
lungul timpului. Desi cunosteau arta imbalsamarii si practica disectiei cadavrelor,
se pare ca aveau putine cunostinte despre anatomia corpului omenesc.
Aflam de la istoricul grec Herodot, ca medicina egipteana avea un
oarecare grad de specializare: Tara este plina de medici, unii pentru ochi,
altii pentrudinti, altii pentru abdomen, altii pentru boli ascunse.
Istoricul grec Diodore relateaza despre obligativitatea bolnavilor egipteni,
ca odata insanatositi sa relateze preotilor, simptomele bolii avute si remediile
folosite. Se pare ca vechii egipteni semiologia anginei pectorale si a infarctului
miocardic.
Incepand din jurul anului 1650 ICh., in Egipt incepe sa se formeze o
medicina sociala si o medicina a muncii. Soldatii primeau ingrijire medicala
gratuita, constructorii de piramide erau supravegheati medical, favorizand astfel
dezvoltarea chirurgiei si a ortopediei. Totusi in vechiul Egipt nu s-a gasit nici o
urma a vreunei institutii comparabila cu spitalul.

India
Experientele medicinii indiene pot fi catalogate pe trei mari perioade trei
perioade:
medicina pre ariana (300-1500 ICh..), medicina vedica (700 ICh., pana
acum), medicina ayurvedica (traditionala indiana). Conceptele medicale ale
civilizatiei preariene au putut fi deduse odata cu descoperirea minelor de la
Mohenj-Daro si Harrapa, ai caror locuitori, se pare ca acordau o mare importanta
igienei corporale.
Medicina vedica are la baza o conceptie medicala mitica, bazata pe
exorcizare si demonologie.
Filozofia medicala indiana se bazeaza pe existenta unor canale (nandi,
dhamani si hira) prin care circula forta organica, care va constitui fundamentul
pe care se vor construi, atat medicina ayurvedica cat si tehnica yoga.
Ayurveda, sau stiinta vietii, este o conceptie bio-medicala asupra
omului sanatos, dar si bolnav. Cel mai vechi text de medicina ayurvedica este
cunoscut sub denumirea de Carakasamita, reprezentand o colectie de carti in

2
proza si versuri, cuprinzand in mod separat, cunostinte de anatomie, diagnostic,
prognostic si diferite terapii.
In India educatia medicala se facea in universitati, cele mai cunoscute
fiind, Nalanda si Takasila. Dupa 7 ani de invatatura, invatacelul isi
desavarsea cunostintelesub indrumarea unui maestru. Odata dobadit, dreptul de
a practica, medicul se obliga sa inlature suferinta si sa lupte pentru fericirea
oamenilor. Ingrijirea medicala era acordata, deopotriva de catre barbati cat si de
femei. Bolile erau diagnosticate prin obsevartie si examinarea cilinica, medicul
luand in observatie trei elemente principale: culoarea conjunctivei, aspectul
limbii si caracteristicile urinei. Din arsenalul terapeutic bazat pe droguri, vegetale
si produse de origine animala, faceau parte: boraxul, sulfatul de cupru, carbonat
de sodiu, mercurul, rezepina, tiroida, extracte de substanta nervoasa, etc.
In esenta medicina ayurvedica poate fi rezumata astfel: este creata de
preoti, filozofi sau medici, fiind practicata de profesionisti; se bazeaza pe o
literatura medicala temeinica, ce contine o semiologie bogata, dar si un arsenal
terapeutic medical si chirurgical evoluat, comparaabil cu cel european; in ecuatia
sanatate-boala, bolnavul reprezinta factorul pasiv ce apeleaza la factorul activ
pentru a-l salva.

China
Atat civilizatia antica chineza cat si medicina pe care au dezvoltat-o, se
bazeaza in special pe viziunea cosmologica asupra lumii. De aici ideea ca
microcosmosul corpului omenesc, nu reprezinta altceva decat o imagine
miniaturala a macrocosmosului. Interzicerea disectiilor a dus la dezvoltarea unei
anatomii sofiste in care se incerca un paralelism intre alcatuirea corpului si
astrologie, soldat de cele mai multe ori cu deductii aberante. Pe baza acestor
conceptii se va dezvolta medicina traditionala si acupunctura.
Intre secolele XII si III ICh, mestesugul vindecarii incepe sa se diferentieze
pe ramuri: medici de boli (internisti), medici de tumori (chirurgi), medici de hrana
(dieteticieni) sau medici de animale (veterinari). Prima lucrare medicala chineza
cunoscuta este Yi Jing (Cartea Schimbarilor ) atribuita imparatului Fu Xsi (2850
ICh.), ce reuseste sa fundamenteze conceptiile filozofice alestiintelor medico-
chirurgicale ale acelor vremuri. Imparatul Sei Nung (2748 ICh.) publica
Farmacopeea vegetala Chineza (Pen Tsao) iar imparatul Huang Ti (2697 ICh.)
editeaza o scrisoare medicala celebra, numita Canonul Medicinei (Nei Ching),
in care reuseste sa formuleze principalele obiective ale artei medicale chineze :
Vindecarea bolnavilor si intarirea sanatatii celor sanatosi.
In paralel cu medicina cosmologica se va dezvolta si o medicina empiric-
pragmatica, scolile medicale aparand, se pare, in perioada 800 1000 era
noastra, unde medicii erau invatati sa consulte bolnavii cu deosebita
minitiozitate.
Terapia prin acupunctura, ce cauata sa aduca redobandirea echilibrelor
diferitelor organe ale corpului prin intepere si presopunctura diferitelor puncte
corespondente ale organelor interne, a reusit sa reziste timpului peste 1200 de
ani.

3
Revolutia industriala
Epidemiile care au bantuit Europa secolelor XVII-XVIII au influentat radical
modul de gandire, de la conceptia fatalista la instituirea carantinelor si
intensificarea controlului sanitar aspra vietii publice. Dezvoltarea industriala a
dus la cresterea populatiei urbane, la o rata crescuta a mortalitatii infantile,
abandonul si ucideraea sugarilor, conditii grele de munca, cresterea exponentiala
a imbolnavirilor profesionale si o crestere a incidentei bolilor mintale. Printre cei
care au pregatit reforma conceptiilor privind bolnavii mintalise numara si scriitorii
Fracncoise-Marie Voltaire(1694-1778), Diderot (1713-1784) si H.G.
Mirabeau (1749-1791). Printre primii reformatori a sistemului psihiatric se
numara Vncenzo Chiarugi (1759-1820), care reueste sa introduca in 1788 la
Spitalul Sf. Bonifacio din Florenta, un sistem in care nurse instruite
corespunzator, ingrijeau bolnavii psihici sub directa supraveghere a medicilor. In
lucrarea De morbis artificum (Despre bolile meseriasilor), Bernardino
Ramazzini (1633-1714) descrie peste 50 de profesii expuse noxelor. Eforturile
moderne privind sanatatea publica au aparut in Anglia odata cu Legea
Elisabetana pentru saraci, din 1601, ce garanta asistenta medicala si ingrijire de
nursing pentru saraci, orbi, si handicapati.
Spre sfarsitul perioadei industriale opinia publica isi va schimba optica fata
de persoanele care prestau activitati de nursing. Aceste grupuri constituite in
special din persoane de sex feminin si sprijinite de cele mai multe ori de ordine
religioase, vor fi treptat inlocuite de femei murdare, betive, necinstite, numite
drojdia societatii. Nursa era considerata cea mai umila dintre servitori, fiind
obligata sa desfasoare o munca zilnica oboasitoare si prost remunerata. Aceasta
perioada a fost denumita de istoriografi epoca neagra a nursingului.
Una dintre cele mai importante descoperiri ale acestei perioade se refera
la imunologia practica si anume la vaccinarea antivariolica. Inocularea copilului
James Phipps cu vaccin antivariolic, la 14 mai 1796, de catre medicul generalist
englez Edward Jenner a deschis cea mai importanta era in lupta cu microbii.

Secolul XIX
Un secol in care oamenii de stiinta continua sa aduca remarcabile
contributii in diferite domenii de activitate, inclusiv in medicina.
Georges Cuvier (1769-1832) intemeietorul anatomiei comparate si
paleontologiei, Robert Brown (1873-1913) descrie existenta nucleului in
celulele animale si vegetale, Mathias Schleiden (1804-1881) si Theodor
Schwann (1810-1882) elaboreaza teoria celulara ca baza de organizare a
structurilor animale si vegetale. Chimistul Louis Pateur (1822-1895) a reusit
cateva descoperiri esentiale in microbiologie (teoria microbiana a bolilor
infectioase), chimie (fermentatii, cristalografia) si imunologie, realizand vaccinuri
impotriva holerei aviare, antraxului si turbarii. Robert Koch (1843-1905) a
daruit medicinei importante descoperiri in domeniul mediilor de cultura a
bacteriilor, etiologia antraxului, tuberculozei si holerei. Romanul Victor Babes
(1854-1926) impreuna cu patologul Victor A. Cornil (1837-1908) publica prima
carte de bacteriologie din lume. Tot el a fost descoperitorul fenomenului
imunitatii pasive, perfectionand tratamentul antirabic prin asocierea vaccinului

4
cu serul antirabic. In aceeasi perioada I.I. Mecinikov (1845-1916) si Paul
Ehrlich (1854-1915) au descris principalele mecanisme de aparare a
organismului in caz de infactie, punand bazele imunologiei.
Dezvoltarea stiintelor va duce la aparitia unor mari clinicieni precum Rene
T. Laennec (1781-1826) care introduce metoda aculatatiei in examinarea
clinica. El a fost si cel care a inventat si a construit primele stetoscoape
auriculare. Chirurgia va fi puternic influentata de 3 mari descoperiri: anestezia
atribuita lui W.T. Morton (1819-1868), sistemul antiseptic introdus de Joseph
Lister (1827-1912) si asepsia pasteuriana in 1893.
Secolul XIX reprezinta o epoca importanta in formarea cadrelor sanitare si
popularizarea cunostintelor medicale inclusiv pe teritoriul Romaniei de azi. In
1811 se infiinteaza la Bucuresti, Spitalul Filantropia, in 1838 este inaugurat
Spitalul Brancovenesc iar sub conducerea lui Iosif Sporer (1780-1850) se va
infiinta o scoala de moase. El va redacta pentru elevele sale manualul
Mestesugul mosirii pentru invatatura moaselor la Institutul maternitatii din
Bucuresti. Printre promotorii organizarii sanitare moderne se numara si medicii
Carol Davila (1828-1884) si Nicolae Kretzulescu (1812-1900) initiatorul Scolii
de mica chirurgie de la Spitalul Coltea.
In America prima asociatie de voluntari pentru sanatate, Societatea
doamnelor milostive se constituie in prima jumatate a secolului al XIX-lea in
New York si isi propunea intr-ajutorarea bolnavilor si saracilor.
In 1877, Comitetul de femei al Misiunii din New York o angajeaza pe
Francesca Root, absolventa primei clase de nursing Bellevue, pentru a acorda
bolnavilor saraci, ingrijiri de sanatate si asistenta religioasa. In 1866 in
Philadelphia ia nastere Asociatia Nurselor Vizitatoare ce presta ingrijiri la
domiciliul bolnavilor.
In jurul anilor 1840 apar primele departamente locale de sanatate iar in
1878 se infiinteaza Serviciul Spitalelor de Marina, o institutie care sa ofere
ingrijiri marinarilor bolnavi si infirmi, reusind in timp sa devina un model pentru
organizarea serviciilor de sanatate publica in S.U.A.
Lillian Wald si Mary Brewster, ambele nurse instruite, au reusit in 1893,
organizarea unui serviciu pentru vizitarea la domiciliu a bolnavilor saraci. Lillian
Wald considerata prima nursa pentru sanatate din SUA, implicandu-se activ in
folosirea metodelor epidemiologice in campaniile de politica sociala pentru
promovarea sanatatii, a condus la infiintarea companiilor de asigurari, care sa
plateasca serviciile de nursing si impreuna cu Lee Fraskel a initializat primul
program de nursing comunitar pentru muncitori, la Compania de Asigurare
Metropolitana. Serviciul de nursing infiintat de Lillian Wald a avut o contributie
importanta in organizarea nursingului comunitar, prin ingrijirile acordate la
domiciliu platibile in rate, stabilirea unui sistem de salarizare pentru nurse,
folosirea anunturilor publicitare in recrutarea de noi nurse, scaderea indicatorilor
de morbiditate si mortalitate.
In 1862, omul de afaceri Henry Durant publica cartea O amintire de la
Solferino, cu aceasta ocazie propunand infiintarea in fiecare tara a unor
societati de ajutorare a militarilor raniti in confrutarile armate. La 17 februarie
1863 la Geneva, impreuna cu bancherul Gustave Moynier, generalul G.H.
Dufour, medicii Louis Appia si Theodore Maunoir formeaza un comitet cu

5
scopul de a pregati o Conferinta internationala, in vederea discutarii unor
aspecte legate de sprijinirea serviciilor sanitare si la acordarea de ajutor tuturor
militarilor raniti. In luna octombrie 1863 reusesc organizarea acestei conferinte,
ocazie cu care Comitetul celor 5 se transforma in Comitetul International al
Crucii Rosii, avand ca deviza: pregatirea in timp de pace, pentru a fi de ajutor
in timp de razboi. La 8 august 1864 reusesc sa convoace, cu ajutorul guvernului
elvetian, o Conferinta diplomatica, la care au luat parte 11 tari europene si SUA.
Textul pregatit de Comitetul International, cunoscut sub numele de Conventia
pentru ameliorarea soartei militarilor raniti din armatele in campanie,
marcheaza o data importanta in istoria umanitatii. Conventia stipula:
Ambulantele, spitalele militare, personalul sanitar vor fi recunoscute ca neutre
si ca atare vor fi protejate si respectate de catre beligeranti. Militarii raniti sau
bolnavi vor fi luati in ingrijire de catre natiunea carei i apartin. Totodat s-a
adoptat si semnul distinctiv, o cruce rosie pe fond alb, reprezentand culorile
inversate ale steagului federatiei elvetiene, ca un omagiu adus neutralitatii
Elvetiei.
In timpul razbiolui ruso-turc din anul 1876, guvernul turc va inlocui cruce
cu o semiluna rosie, fiind apoi urmata de majoritatea tarilor musulmane. In
urmatorul deceniu 22 de state vor adera la aceasta conventie, fiecare dintre ele
infiintandu-si Societati Nationale de Cruce Rosie.
In aprilie 1919, cu prilejul Conferintei medicale internationale de la Cannes
se va adopta propunerea ca activitatea Crucii Rosii sa se desfasoare inclusiv pe
timp de pace. Astfel la initiativa lui H.P. Davison, va lua nastere la Paris in data
de 5 mai 1919, Liga Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie, ca
federatie a Societatilor Nationale, avand ca deviza: Per Humanitatem ad
Pacem (Prin umanitate spre pace).

Secolul XX
Secolul XX aduce cu sine accelerarea dezvoltarii fara precedent, in toate
sectoarele de activitate, inclusiv in medicina si arta ingrijirilor de sanatate.
La o luna de zile dupa ce W.C. Roentgen (1845-1923) descopera razele
X, Henry Bequerel (1852-1908) pune in evidenta fenomenul radioactivitatii
naturale. Marie Curie (1864-1934) impreuna cu sotul ei Pierre Curie (1859-
1906), studiind fenomenul radioactivitatii, vor descoperi radiumul. Atat radiologia
cat si izotopii radioactivi, reprezinta progrese fara precedent, care vor
revolutiona metodele de diagnostic si tratament, ducand la dezvoltarea unor noi
ramuri medicale precum ftiziologia, traumatologia, urologia, angiocardiografia,
radioterapia, etc. Legea segregarii genetice, postulata de botanistul W.J.
Johannsen (1857-1917), va revolutiona biologia celulara iar postularea
transmiterii ereditatii la nivelul celular, de catre T.H. Morgan (1866-1945) si
echipa sa, genetica moleculara va evolua considerabil. Descrierea in anul 1900 a
grupelor sanguine si a factorului Rhesus (Rh) de catre K. Landsteiner si a
reactiei de fixare a complementului de catre Jules Bordet (1870-1960) si P.O.
Gengnon (1875-1957), vor duce la dezvoltarea unor sectoare medicale precum
imunologia, hematologia, genetica, antropologia, medicina judiciara.

6
 Dezvoltarea unor noi ramuri ale biologiei precum imunochimia,
imunogenetica, imunopatologia, vor atrage dupa sine una dintre cele mai
spectaculoase realizari ale secolului XX: transplantul de organe. Profesorul
Cristian Barnard reuseste in 1967 efectuarea primelor grefe cardiace, ulterior
chirurgia transplantului extinzandu-se si la alte organe interne ca rinichi, ficat,
grefe intestinale, si de membre, etc. Descoperirea culturilor de tesuturi pusa la
punct de Alexiss Carel (1873-1955) va deschide calea cercetarii in
inframicrobiologie. Datorita tehnicilor culturilor de celule, s-a reusit obtinerea
vaccinului antipoliomielitic. Dupa descoperirea sulfamidelor in anul 1938 de catre
Gerhard Domagk (1895-1964), in 1944 o echpa a Universitatii Oxford, condusa
de Sir Alexander Fleming (1881-1955), va reusi sa izoleze si sa stabilizeze
primul antibiotic operant, penicilina, ce va atrage dupa sine sinteza unui numar
important de alte antibiotice, revolutionand terapia bolilor infectioase.
In paralel cu importantele descoperiri din domeniul medicinei in secolul XX
vor incepe sa se dezvolte in toate tarile europene scoli pentru formarea
asistentelor medicale. Fondatorii acestor scoli alaturi de puterea publica, vor
cauta sa-si finalizeze initiativele de formare a cadrelor medicale si recunoasterea
profesiei de asistent medical.
Dupa Primul Razboi Mondial tarile beligerante se vor confrunta cu multe si
complexe probleme de sanatate a populatiei lor. Desi timide si sporadice la
inceput, semnalele trimise de catre lumea medicala guvernelor cu privire la
starea precara de sanatate a populatiei din majoritatea tarilor europene, incep sa
sensibilizeze opinia publica. Vor lua nastere asociatii nationale de lupta impotriva
diferitelor maladii, ce aveau nevoie de profesionisti, capabili sa dezvolte strategii
si sa intervina prompt in teren. Se va face apel la sistentele medicale, ale caror
cunostinte profesionale vor cauta sa fie completate cu noi discipline precum
fiziopatologia, epidemiologia, educatia sanitara, etc. In acest context campul de
activitate al asistentelor medicale incepe sa se largeasca si in afara mediului
spitalicesc, dand nastere la profesia de asistenta medicala. Necesitatea
existentei unei astfel de specialitati va determina scolile sa-si diversifice oferta,
formand si acest gen de profesionisti.
Dupa cel de-al II-lea Razboi Mondial s-au produs schimbari majore in
educatia de nursing, fiiind infiintate si extinse programele de nursing practic.
Virginia Henderson (1897-1996) descrisa ca fiind prima doamna a nursingului,
scripter, cercetator avid, vizionar, este considerata de multi cea mai importanta
figura a nursingului secolului XX. A descris rolul asistentei medicale ca fiind
substitutiv (inlocuind persoana), suplimentar (ajutand individul), si complementar
(lucrand cu individul). Toate acestea cu scopul de a ajuta individul/pacientul sa se
descurce, pe cat posibil singur.
Incepand din 1960 Virginia Henderson a dat nursingului o varietate de definitii in
cadrul carora functia principala o are asistenta. Una dintre acestea, clasica, este:
asistenta face pentru altii, ceea ce ar face acestia, daca ar avea puterea,
dorinta si cunostiintele necesare; asistenta trebuie sa-l faca pe pacient sa
devina independent de ea cat de repede posibil.
In ultimele decenii nursingul va evolua ca o profesie stiintifica, caracterizandu-se
prin sporirea cercetarilor in randul profesionistilor si alcatuirea unei baze
conceptuale de parctici.

7
8