Sunteți pe pagina 1din 11

10 Strategii pentru cresterea increderii in sine a

copilului tau

Vorbeam in post-ul anterior despre


falsele valori care sunt promovate in societatea
noastra: frumusetea, inteligenta si banii si promiteam
ca am sa revin cu strategiile propuse de
James Dobson in cartea sa pentru construirea
increderii in sine (self-esteem).

Asadar. Am revenit

Strategia 1: Examineaza valorile in casa ta.

Noi, ca si parinti, suntem produsele societatii ale carei


valori tocmai le-am condamnat. Am fost invatati in
mod repetat sa apreciem frumusetea si inteligenta,
toti vrem sa avem copii care sa impresioneze lumea
inconjuratoare.

Adeseori cea mai mare stricaciune este pricinuita


neintentionat acasa, locul care ar trebui sa fie
sanctuarul copilului. Intrebarea pe care o pune Dobson
e urmatoarea: cu ce drept cerem copiilor nostri sa fie
super-copii, cand noi suntem doar niste oameni
obisnuiti?

Trebuie sa fim atenti ce le spunem copiilor. Putem sa ii


echipam cu increderea necesara incat sa treaca peste
presiunile la care sunt supusi de colegii lor, sau putem
sa ii lasam fara aparare spunand lucruri care le scad
moralul.

Diferenta o face calitatea comunicarii pe care o avem


cu copiii nostri. Un copil care e convins de dragostea
parintilor si de respectul lor o sa se vada ca fiind
valoros.

Multi copii sunt convinsi ca parintii ii iubesc, insa nu


sunt convinsi ca sunt apreciati suficient. Asemenea
atitudini aparent contradictorii nu sunt atat de
neobisnuite in relatiile umane (de exemplu o sotie care
isi iubeste sotul alcoolic, insa il dispretuieste pentru
ceea ce a devenit). De aceea, ei pot spune Sigur ca
ma iubesc, ca doar sunt copilul lor, vad ca sunt
important pentru ei, insa nu sunt mandri de mine.
Sunt o dezamagire pentru ei..
E asa de usor sa cadem in capcana asta (trebuie sa
recunosc ca si eu ma simt vinovat de cateva din
urmatoarele). De exemplu, daca cineva le pune o
intrebare directa, ii intrerupem si dam noi raspunsul in
locul lor. Sau le tinem o predica, inainte de a face o
vizita la niste prieteni, despre felul in care sa se
comporte si sa nu ne faca de ras.

Asadar, dragostea e doar jumatate din task-ul de a


creste increderea copilului tau. Cealalta jumatate
trebuie sa o constituie respectul pe care il acordam.

In viziunea lui Dobson, exista patru bariere care pot


face ca sa se indoiasca de valoarea lui, chiar daca il
iubim.

Lipsa de sensibilitate a parintilor: trebuie sa fim


atenti ce spunem cand sunt si ei de fata.

De exemplu vorbea despre mama unui pacient de a lui


care spunea despre copilul ei care se afla la doar
cativa metri distanta: cand s-a nascut, Roger avea
febra, doctorii nu mai stiau ce sa ii faca. I-au dat niste
medicamente gresite. Acum Roger nu o sa mai fie la
fel. Doctorii spun ca are ceva malformatie pe creier si
acum nu poate sa invete bine la scoala. Nu prea e
incurajator pentru bietul baiat ceea ce vorbeste mama
lui, nu-i asa?

Oboseala si presiunea
De ce trebuie sa ne reamintim cateodata sa fim
sensibili la nevoile copiilor nostri? Cum de uitam? Cred
ca raspunsul e: viteza cu care abordam viata,
problemele de la serviciu, gandul la ce punem pe
masa, etc. Intreaga noastra lista cu ceea ce avem de
facut (to-do list), in care nevoile copiilor parca nu isi
gasesc locul.

Sentimentul de vinovatie exista un conflict intre


nevoile copiilor si indatoririle pe care le au parintii.
Oare le acord suficienta atentie? Oare nu am
reactionat gresit cand am luat deciziile pe care le-am
luat? Repet greselile pe care am simtit ca le-au facut
parintii mei cu mine?

Acest sentiment de vinovatie poate in primul rand sa


afecteze bucuria pe care ar trebui sa o simtim atunci
cand ne crestem copiii si sa o transforme intr-o
experienta dureroasa. In al doilea rand, este afectat
modul in care ii crestem: reactia tipica e sa le
cumparam tot ceea ce ne cer (imi amintesc ca am
intalnit o romanca in Roma care ne spunea ca trimite
bani parintilor ei sa ii cumpere orice vrea baiatului ei,
simtindu-se vinovata ca nu poate fi impreuna cu el si
crezand ca poate ultimul model de telefon poate
repara durerea pe care o simte copilul ei). Un alt mod
de manifestare e sa fim mai permisivi, sa il lasam sa
faca ce vrea. In al treilea rand, copiii pot simti acest
sentiment al parintilor si se pot intreba Sunt eu de
vina?

Cel mai bun mod de a rezolva treaba asta e de a o


lamuri odata pentru totdeauna, folosind-o ca un motiv
pentru schimbare. Sentimentul de vinovatie este o
emotie valoroasa, furnizand energia necesara ce ne
face sa schimbam unele lucruri in viata noastra si ne
poate ajuta sa crestem.

Rivali in dragoste atunci cand unul dintre junior


simte ca fratiorul cel mai mic a captat intreaga
atentie a parintilor.

Strategia 2: Rezerva Adolescenta pentru


adolescenti

Copiii din ziua de azi sunt bombardati cu o gramada de


jucarii gen Barbie care ii fac sa puna mare accent pe
frumusete. De asemenea sunt o multime de programe
pentru copii (sau desene animate) care parca, in loc sa
ii ajute, ii strica si mai tare. Un alt lucru la care
trebuie sa fim atenti e sa vedem la ceea ce se uita
copii nostri pe Internet, caci e foarte usor in loc de
toys (N.R. jucarii) sa gaseasca link-uri la sex-toys.

Strategia 3: Invata-l pe copilul tau politica de


non-auto-denigrare

Una dintre caracteristicile unei persoane care se simte


inferioara e sa discute despre deficientele ei.
O persoana supraponderata se simte nevoita sa se
scuze prietenilor cu care se afla la masa atunci cand isi
comanda o prajutura cu multa frisca. Parca din
explicatiile ei poti deduce ceea ce gandeste: Sunt
deja gras destul chiar si daca nu mananc asta. La fel o
persoana care crede ca e mai prostuta o sa admita
deschis Sunt destul de slaba la matematica, parca nu
pot aduna 2 si cu 2. Acest mod de auto-denigrare se
intalneste destul de des. Ascultati-va pe voi insiva! O
sa fiti surprinsi cat de des va plangeti de mila
prietenilor vostri.

Haideti sa ne oprim sa de auto-denigram! Si sa ii


invatam si pe copiii nostri sa nu faca acest lucru,
pentru ca autocritica continua poate deveni un obicei
rau si nu ii ajuta cu nimic.

Este o mare diferenta intre acceptarea vinovatiei (cand


este valida) si paravrageala despre inferioritatea unuia
(sau chiar si a noastra).

Strategia 4: Ajuta-l pe copilul tau sa compenseze

Compensatia este cea mai buna arma a copilului tau


impotriva inferioritatii. Contrabalanseaza-i slabiciunile
prin capitalizarea punctelor lui forte.
Viziunea copilului asupra lui este produsul a doua
influente: calitatea vietii familiale si experienta sociala
din afara familiei. Prima e mai usor de controlat decat
a doua. Nu putem sa il imbracam pe copilul nostru cu
niciun fel de armura emotionala care sa il protejeze de
respingerea sau ridiculizarea colegilor lui de la scoala.
E dureros sa se rada de tine, sa te jigneasca cineva, sa
te bata cineva sau chiar sa te ignore cineva. Insa
personalitatea noastra se dezvolta datorita acestor
mici (sau mai mari) necazuri, asta in cazul in care nu
suntem zdrobiti de tot in acest proces. E un fel de
ce nu ne omoara, ne face mai puternici.

Chiar daca ne vine greu sa credem, copiii nostri au


nevoie de mici esecuri sau dezamagiri in perioada lor
de formare. E ca si ilustratia cu un copac care daca
este intr-o padure tropicala nu are radacinile adanc
infipte in pamant (ca unul care se afla intr-un teren
mai arid) si orice vant care este mai puternic il
doboara la pamant. Copiii care invata sa isi rezolve
problemele sunt mai in siguranta decat acei care
niciodata nu au fost nevoiti sa le infrunte.

Task-ul nostru ca si parinti nu e sa eliminam fiecare


incercare din viata lor, ci sa le fim aliati si sa ii
incurajam atunci cand sunt in necaz, intervenind cand
amenintarile sunt peste puterile lor si sa le dam
uneltele care sa ii ajute sa depaseasca aceste
obstacole. Iar una dintre aceste unelte e
compensarea.

Trebuie sa ii ajutam pe pitici sa isi gaseasca lucrurile la


care sunt buni si sa se foloseasca de ele. De exemplu,
sportul e unul din lucrurile cu care pot iesi in fata
copiii. Iar punctul-cheie in a-i forma excelenti atleti e
sa inceapa de mici. E greu sa ii convingi sa faca un
sport, care ca orice lucru la inceput, cand nu ai
experienta, pare un chin. Insa prin perseverenta (mai
ales din partea parintilor) o sa ajunga sa aiba mici
succese, care o sa se transforme in si mai mari
succese in prezenta colegilor de clasa, si lucrul asta o
sa ii dea incredere sa il faca sa fie mai bun si in alte
domenii.

Strategia 5: Ajuta-l pe copil sa concureze

Aici nu ma refer doar la competitii


sportive sau academice, ci sa concureze in societatea
noastra, cu sistemul de valori pe care le are. De
exemplu, daca e mai slab la anumite materii, cauta sa
il ajuti, sau ia-i un meditator, daca are dintii strambi,
mergi cu el la dentist si cumpara-i aparat dentar.

Nu putem sa ignoram cu desavarsire regulile jocului,


insa putem sa avem multumirea sa stim ca jocul
propriu-zis nu e asa de important.

Ideea e sa ii invatam de mici care sunt adevaratele


valori in viata: dragostea pentru aproapele tau,
respectul fata de parinti, blandetea, integritatea,
cinstea, sinceritatea, dragostea pentru Dumnezeu.

Strategia 6: Disciplineaza copilul fara a-i stirbi


respectul de sine.

Ingredientele pentru o disciplina sanatoasa

Spune-i copilului regula inainte ca aceasta sa fie


incalcata (el trebuie sa stie ce se asteapta de la el si
de ce). Aici ma simt cu musca pe caciula, caci nu de
putine ori fac regulile( sau dau pedepsele) cand
observ un lucru care nu imi place.
Un copil care in mod deliberat testeaza
autoritatea prin nerespectarea unei reguli asteapta
sa fie pedepsit. Nu il dezamagiti!
Nu il pedepsiti pentru greseli si accidente. Nu ii
dati la fund pentru ca a uitat sa isi faca patul
dimineata, sau pentru ca nu a dat de mancare la
caine. De asemenea nu il bateti pentru ceva ce a
facut ieri.
Dupa o pedeapsa (sau o bataitza) copilul are
nevoie sa ii aratati ca il iubiti. E un moment bun sa ii
spuneti de ce a gresit si cum poate sa evite greseala
data viitoare.
Bataile, urechelile (spanking) trebuie sa inceteze
cand copilul are 8,9 ani. (trebuie sa imi notez si eu
lucrul asta) Niciodata sa nu dati intr-un adolescent.
Deoarece schimbarile prin care trece un adolescent
sunt asa de drastice si sunt atatea lucruri de care
indoieste, bataia e o ultima insulta, care-l face sa se
simta ca un copilas.

Strategia 7: Fiti atenti ce se intampla la scoala

Trebuie sa facem o distinctie intre un copil care


invata/prinde mai greu si unul lenes, care refuza sa
invete.

In primul caz ar trebui sa gasim modalitati sa il ajutam


(de ex. sa ii gasim un meditator, sau sa incercam sa il
ajutam noi). In cel de-al doilea caz, Dobson sugereaza
sa incerci sa il rasplatesti pentru notele obtinute. Nu
prea sunt de acord cu lucrul asta Poate ca intr-o alta
carte a lui "Dare to Discipline" (N.R. Indrazneste sa il
disciplinezi) e explicat mai bine subiectul asta.
Strategia 8: Evita sa creezi dependenta si sa fii
prea protector

Daca un copil la nastere este total dependent de


parinti, pe parcursul copilariei trebuie sa ii dam,
treptat, controlul asupra vietii lui.

Strategia 9: Invata-l pe copil sa fie bun - sa fie


respectuos nu numai cu oamenii mai mari, ci si cu
colegii lui de joaca.

Strategia 10: Pregateste-l pentru adolescenta

Chiar daca mai am cativa ani pana cand ajung copiii


mei acolo, deja am citit sumar capitolul .. si nu stiu de
ce parca ma apuca o senzatie de groaza. Sper insa
sa fie mai cuminti/buni decat am fost eu

Happy parenting,
Dorin