Elemente de programare liniara

ELEMENTE DE PROGRAMARE LINIARA

1 Formularea problemei

Programarea liniara se ocupa cu rezolvarea problemelor de optimizare a

functiilor liniare de gradul intai in raport cu variabilele independente, in
general supuse la restrictii care sunt, de asemenea, relatii de gradul intai.

Componentele principale ale unei probleme de programare liniara sunt:

a) o functie-obiectiv sau functie scop functie de gradul intai, in doua sau mai multe
variabile independente;

b) restrictii (structurale), constand intr-un sistem de inegalitati de gradul intai;

c) conditii de pozitivitate (anumite marimi fizice cum ar fi: consumuri de materiale, numere
de obiecte sau persoane pot fi reprezentate numai prin cantitati pozitive).

Functia-obiectiv poate fi un cost (care se minimizeaza) sau un consum de materiale (care

trebuie, de asemenea, minimizat), sau un profit (care se maximizeaza) etc. O problema de
maximum poate fi redusa intotdeauna la o problema de minimum si invers, printr-o schema
simpla de tipul:

max f(x) = - (min (- f(x))). (1)

Restrictiile structurale (inegalitati) sunt legate de mijloacele limitate de care dispunem:

materiale, spatiu, timp etc.

Rezolvarea problemei de optimizare incepe cu stabilirea domeniului de admisibilitate, in care

solutia este posibila sau realizabila. Acesta este un domeniu in spatiul variabilelor independente
si este dat de restrictiile structurale si de pozitivitate. Daca domeniul de admisibilitate este vid,
solutia nu exista (nu avem optim). Altfel, solutia exista putand fi unica sau multipla. Optimul se
cauta in varfurile domeniului de admisibilitate.

2 Optimizarea functiilor de doua variabile. Exemple :

Vom incepe cu cazul in care avem numai doua variabile independente. In acest caz se
poate determina si o solutie grafica a problemei de optimizare.
Problema 1 Sa presupunem ca dorim sa maximizam volumul vanzarilor saptamanale intr-o
intreprindere care produce obiectele de consum P1 si P 2, avand preturile de preturile de
vanzare de 10 UM si respectiv 25 UM. Producerea lui P 1 necesita 0.5 ore de manopera si
2.5 kg de material, iar producerea lui P 2 necesita 1.5 ore manopera si 1 kg material. Se
dispune de 6 lucratori care lucreaza 40 ore / saptamana si de 400 kg de material. Care
este cantitatea optima care trebuie produsa din P 1 si P 2 ?

Rezolvare.

Fie x1 si x2 cantitatile produse din cele doua obiecte de consum. Functia obiectiv care trebuie
maximizata este valoarea produsa saptamanal:
V = 10x1 +25x2 , V = Vmax . (2)

Restrictiile structurale sunt legate de timp si de cantitatea de material:

0.5x1 + 1.5x2 6 40 = 240 ore ;

2.5x1 + x2 400 kg material. (3)

La aceste restrictii se adauga conditiile de pozitivitate:

x1 0; x2 0. (4)

Conditiile (3) se scriu cu ajutorul a doua drepte prin taieturi:

(D1)

(D2)

Fig. 1 Domeniul de admisibilitate

Domeniul de admisibilitate este , limitat de axele x1 = 0, x2 = 0 si de dreptele D1 si D2. S-a

observat ca originea O satisface inegalitatile (3), deci apartine domeniului, (v. fig. 1).

Punctele de maxim se gasesc printre varfurile V1, V2, V3 ale domeniului .

Avem: V1 (160;0), V2(1440/13;1600/13), V3 (0;160). Rezulta:

V(V1) = 1600 UM ; V(V2) = 4184.62 UM ; V(V3) = 4000 UM .

Prin urmare, maximul corespunde varfului V2 al domeniului de admisibilitate. Solutia este
unica si are o interpretare geometrica simpla: o paralela prin V2 la dreapta V = 10x1 + 25x2 =
constant = k, are valoarea cea mai mare pentru k cand x1 = 1440/13, x2 = 1600/13, fata de orice
alt punct din . Pentru comparatie, in Fig.1, s-a reprezentat dreapta V in cazul k=2000.

Daca valorile trebuie sa fie nr. intregi, vom lua x1 = 177 110, si x2 = 123.08 123. Rezulta, cu
aceste valori intregi, Vmax =4175 UM. In acest fel, s-a optimizat volumul vanzarilor (V = 4184,62
UM). Se pun insa si alte probleme, cum ar fi: folosirea integrala a materialelor si a timpului de
lucru. Se observa ca solutia optima (V2) utilizeaza integral resursele, in timp ce
varful V3 realizeaza un volum de vanzari apropiat de maximum, dar lasa material la dispozitie.
Este deci de vazut daca materialul economisit compenseaza venitul mai mic realizat.

2.1 Utilizarea variabilelor de compensare (ecart).

Putem transforma inegalitatile structurale (3) in egalitati prin introducerea unor variabile
auxiliare S1,S2, numite variabile de compensare (variabile ecart).

Astfel, in loc de (3) vom scrie:

0.5x1 + 1.5x2 + S1 = 240; S1 0; (5-a)

2.5x1 + x2 + S2 = 400; S2 0. (5-b)

Celelalte relatii raman neschimbate. Eliminand din (5 a,b) x1 si x2 in functie de S1, S2, se obtine:

; x1 0; (6-a)

; x2 0. (6-b)

Introducand (6 a,b) in valoarea produsa saptamanal, se obtine:

. (7)

Vmax = 4184,62 se obtine, evident, pentru S1 = S2 = 0.

Din (6 a,b), pentru S1 = 0 si S2 = 0, se obtin coordonatele punctului V2.

Din (7) mai obtinem:

; , (8)

adica alocarea de timp suplimentar pentru manopera (S1 < 0) este de 21 ori mai eficienta decat
repartizarea unei cantitati suplimentare de material. Costul pe unitatea de resursa alocata in plus
se numeste cost de oportunitate si se calculeaza cu ajutorul derivatelor partiale:

si .
Problema 2

Cu datele din problema 1, se impune conditia ca numarul de obiecte produse sa fie minim 250,
adica:

x1 + x2 250. (9)

Rezolvare.

Inegalitatea suplimentara (9) se transforma in egalitate prin introducerea variabilei ecart S3, astfel
incat se poate scrie:

x1 + x2 S3 = 250; S3 0; (10)

Din (10) si (6 a,b), calculam:

S3 = x1 + x2 250 = . (11)

Deoarece S1 0, S2 0 din (11) rezulta S3 < 0, ceea ce contrazice (10) care impune S3 0. Prin
urmare, problema de optim (2) nu are solutie. Se poate verifica si grafic ca semiplanul x1 + x2
250 este in afara domeniului de admisibilitate.

Problema 3

Pentru transportul de marfuri si pasageri intre doua localitati se pot folosi trenul si vaporul. Cu
trenul, se pot transporta 600 calatori sau 60 tone marfa la o cursa, iar cu vaporul 300 calatori si
100 tone marfa la o cursa. Care este numarul de curse de tren si vapor care asigura costul minim,
stiind ca o cursa de tren costa 1260 UM, una de vapor 700 UM, iar numarul minim de calatori de
transportat este 3300, in timp ce marfa de transportat este de minim 680 tone.

Rezolvare.

Fie x1 numarul de curse de tren si x2 numarul de curse de vapor. Costul total trebuie minimizat,
adica avem de gasit :

min C = 1260x1 + 700x2, (12)

cu restrictiile:

600x1 + 300x2 3300 ; (13-a)

60x1 + 100x2 680 ; (13-b) x1 0; x2
0; (14)

Dreptele (D1) , de ecuatie 600x1 + 300x2 = 3300 si (D2) de ecuatie 60x1 + 100x2 = 680, se taie in
punctul V2 (3,5). Acest punct reprezinta minimul pentru costul C (fig. 2):

A
Fig. 2

= 12603 + 7005 = 7280 UM.

Celelalte varfuri dau, respectiv:

 = 126034/3 = 14280 UM; = 70011 = 7700 UM.

Domeniul de admisibilitate, , este deschis (fig. 2). Solutia este unica, iar transportul asigurat
este de 3300 calatori si 680 tone marfa. In cazul cand se introduc variabile ecart, in loc de
ineglitatile (13 a,b) se scrie:

600 x1 + 300 x2 S1 = 3300; S1 0; (15-a)

60 x1 + 100 x2 S2 = 680; S2 0, (15-b)

de unde se obtine:

; ; (16)

si costul:

C = 7280 + 2S1 + S2; S1 0; S2 0; (17)

Din (17), este evident Cmin = 7280 UM, pentru S1 = S2 = 0. Deoarece ; ,

rezulta ca este de doua ori mai putin eficienta cresterea/reducerea cantitatii de marfa/tona, in
raport cu cresterea/reducerea numarului de pasageri transportati (cost de oportunitate).

Problema 4

Sa se minimizeze costurile de transport in conditiile problemei (3), daca va creste costul cursei
de vapor de la 700 UM la 735 UM, iar pentru cursa de tren la 1470 UM.

Rezolvare.

In acest caz avem de minimizat functia:

C = 1470x1 + 735x2 , (18)

cu aceleasi restrictii (13) si (14). Expresia functiei obiectiv C devine, in variabilele de

compensare S1, S2:

C = 8085 + 2S1; S1 0; S2 0, (19)

si admite minimul Cmin = 8085, indiferent de S2, adica problema admite o infinitate de solutii,

situate pe segmentul (fig. 2) al dreptei (D1). In particular, se pot face numai curse cu
vaporul (11 la numar).