Sunteți pe pagina 1din 3

Toleranţă

Toleranţă (lat.: tolerare = a suporta) este un termen social, etic şi religios aplicabil
unei colectivităţi sau individ, care defineşte respectul libertăţii altuia, al modului său
de gândire şi de comportare, precum şi al opiniilor sale de orice natură (politice,
religioase etc.).

Istoric
Noţiunea de "toleranta"'apare în istoria culturii europene la începutul secolului al XVI-
lea, în strânsă legătură cu gândirea umanistă, întruchipată în persoana lui Erasmus
din Rotterdam, în efortul său de combatere a fanatismului religios. Alte personalităţi
care s-au ilustrat în atitudinea lor consecvent tolerantă în confruntarea cu alte opinii
sau reprezentări asupra lumii au fost John Locke (1632-1704), Voltaire (1694-1778)
şi Gotthold Lessing (1729-1781). John Locke, în "Scrisoarea asupra toleranţei" ("A
Letter Concerning Toleration", 1689), recomandă toleranţa ca reacţie faţă de un
comportament aberant, "trebuie suportat ceea ce este contrar uzanţelor comune". Lui
Voltaire i se atribuie fraza, considerată deviză a toleranţei: "Je n'aime pas vos idées,
mais je me batterai jusqu'à la mort pour que vous puissiez les exprimer" ("Nu-mi plac
ideile Dumneavoastră, dar voi lupta până la moarte pentru ca Dumneavoastră să le
puteţi exprima"). În drama "Nathan înţeleptul", Lessing apără libertatea religioasă.

Semnificaţii
Toleranţa poate fi înţeleasă în diferite moduri:

• Poate fi adoptată în mod provizoriu sub forma unei concesii, ca manevră


tactică.
• Poate reprezenta o acceptanţă sau o permisiune, ca formă a unui dezinteres.
• Adevărata toleranţă, în spirit umanist, înseamnă însă mai mult decât o simplă
"suportare" în sensul originar, ea presupune respectul opiniei contrare şi este
strâns legată de libertatea persoanei. Prin toleranţă se respectă deciziile altor
oameni, grupuri, popoare, religii, alte moduri de gândire şi puncte de vedere,
alte stiluri şi moduri de viaţă. Astfel, garantarea necesităţii spiritului de
toleranţă depăşeşte cu mult domeniul îngust al politicii.
• Alt punct de vedere spune că toleranţa înseamnă a permite ceva ceea ce ar
putea fi suprimat. Acest punct de vedere este adoptat de specialiştii în diferite
tehnici persuasive şi în războaie informaţionale.

Implicaţii politice
Constituţiile statelor democratice moderne garantează diverse forme ale libertăţii
individuale şi de grup, ca, de exemplu, libertatea de opinie şi cea religioasă.
Toleranţa este inclusă în "Declaraţia Universală a Drepturilor Omului" din 1948 a
Organizaţiei Naţiunilor Unite. Deaceea, una din caracteristicile societăţii moderne
este pluralismul, precum şi permanentul dialog între diverse convingeri spirituale,
morale şi religioase, pentru realizarea unei comunităţi în diversitate.

Toleranţa are limitele sale în normele de drept, care reglementează convieţuirea


membrilor societăţii, pentru apărarea demnităţii şi libertăţii oamenilor.
Intoleranţa
Opusă toleranţei este intoleranţa, care poate merge până la fanatism. "Există un
singur lucru care nu poate fi tolerat şi anume intoleranţa".

Omul, cu toate calitatile si metehnele lui, este o fiinta aproape total biologica.
Desi ne inchipuim ca am depasit deja un anumit hotar, care ne desparte de lumea
animala, comportamentul nostru irational divulga mereu esenta noastra adevarata.
Pana in prezent, instinctele noastre au puterea de decizie, pana in prezent "vreau"
este mai tare decat "trebuie". Procesul educatiei este menit sa incline balanta spre
cea de a doua alternativa, dar reuseste cu greu. Oricum, nu avem motive sa ne
plangem, pentru ca mergem, anevoios si cu sacrificii, totusi inainte. Toate calitatile,
ca si neajunsurile noastre, se datoreaza acestei esente biologice, care ne da atata
bataie de cap, iar viciul, aproape intotdeauna, este reversul monedei, pe care
descoperim o virtute.

Intoleranta este unul dintre cele mai grave vicii, care si-a pus stigmatul pe
intreaga istorie a civilizatiilor umane, iar izvorul acesteia vine, fara indoiala, din
instinctul autoconservarii. Frica si precautia fireasca inaintea a ceea ce ne este
necunoscut, neobisnuit si strain deriva adesea spre ostilitate si intoleranta. Acest
fenomen este foarte raspandit in lumea animala, ca si in societatea umana, dar
numai in societatea umana el a luat o asemenea amploare, generand razboaie
sangeroase, moarte si haos. Din pacate, inca nu ne-am invatat sa omitem din
comportamentul nostru emotiile distrugatoare, care aduc atatea suferinte neamului
omenesc. Pentru o fiinta sociala, cum este omul, ostilitatea si intoleranta sunt surse
permanente de conflicte, ceea ce este deosebit de periculos.

Savantul austriac Konrad Lorentz ne avertizeaza despre acest pericol in


cartea sa „Agresiunea”. El afirma, ca in procesul evolutiei doar animalele carnivore
au obtinut, prin selectie naturala, mecanismul de franare a agresiunii, dat fiind ca
doar acestea poseda arme cu adevarat periculoase nu numai pentru prada lor, ci si
in conflictele cu semenii. Stramosii omului, fiind erbivori, au ratat lectiile evolutiei, la
care s-a predat aceasta materie. Ulterior, din pacate, omul s-a invatat sa produca
arme nemasurat mai eficiente decat ghearele si coltii, si n-a pregetat sa le foloseasca
impotriva semenilor sai din alt trib, alta comuniune, alta tara, cu alta limba, alta
culoare a pielii, alta religie, alta opinie sau alt mod de viata. Inteligenta si
inventivitatea l-a servit nu numai sa-si usureze viata, dar si sa si-o complice cu mult
succes, inventand pericole care nu au existat pana la el. In plus, omul s-a invatat sa
se justifice in orice imprejurari, pentru orice fapte oribile. Nu exista crime in istoria
omenirii, pentru care faptasii sa nu fi gasit o justificare - fie nobila, fie patriotica, fie
sfanta, si deci in afara oricarei critici.

In mod natural apare intrebarea: daca omul nu poseda o frana psihologica,


programata in genotipul sau, a agresiunii, care sunt sansele lui in continuare? Cum
vom supravietui in asemenea conditii? Situatia este intr- adevar grava, dar dialectica
ne invata despre unitatea si lupta contrariilor, ceea ce ne sugereaza, ca orice
fenomen este insotit de opusul sau, deci speranta noastra spre mai bine nu este
lipsita de temei. Chiar daca omul nu beneficiaza de o frana genetic programata a
pornirilor sale agresive, tot atat de eficienta ca cea a animalelor carnivore, exista,
totusi, fenomene sociale care suplinesc acest neajuns esential al naturii umane.
Intregul proces de educatie al personalitatii umane este orientat spre
suprimarea pornirilor egoiste si distructive in favoarea celor altruiste, creatoare, spre
adaptarea individului la mediul social. Pentru cazurile de esec individual al procesului
de educatie societatea dispune de mecanisme represive de corijare sau macar
izolare a indivizilor care reprezinta un pericol social. Prin urmare societatea este
foarte cointeresata in buna functionare a tuturor acestor mecanisme, a legislatiei care
le asigura, si mai ales in buna functionare a sistemului de educatie si instruire. O
persoana care gandeste profund deja poseda o frana eficace a pornirilor sale
spontane, caci este invatata sa calculeze efectele si sa cantareasca consecintele
actiunilor sale. O persoana instruita ti inteligenta va gasi mai usor un domeniu de
activitate pe gustul sau si pe potriva capacitatilor sale, ceea ce exclude in mare
masura probabilitatea esuarii sale in plan personal si social.

Unei forte atat de puternice, cum este instinctul autoconservarii, i se opune alt
instinct puternic - acel al cunoasterii. Omul este o fiinta complexa, de aceea frica si
precautia sunt insotite adesea de curiozitate si curaj. Atunci cand curiozitatea invinge
precautia, iar curajul invinge frica, se fac descoperiri minunate, cu care omenirea
paseste pe calea progresului stiintific si social. Dar cand lasam frica si precautia sa
degenereze in ostilitate si intoleranta, nu mai ramane loc nici pentru curiozitate, nici
pentru curaj. In consecinta, omul se inchide in cercul restrans al semenilor sai, in
gaoacea stramta a unor idei banale si invechite, nedorind sa intre in contact nici cu
oameni noi, nici cu idei proaspete. Dand frau liber repulsiei noastre pentru tot ce este
nou, neobisnuit si necunoscut, noi inaltam un baraj in calea progresului.

Oricat n-ar parea de paradoxal, chiar daca nu apartinem acestei categorii


umane, pericolul de a deveni intoleranti ne pandeste si din alta parte. Prozelitismul,
alimentat de orgoliu si dorinta de a domina, este un imbold foarte puternic al naturii
omenesti. Orice adevar ar descoperi pentru sine, omul, ca o fiinta sociala ce este,
doreste sa-l impartaseasca altora, bucurandu-i cu frumusetea ideii si afirmandu-se
pe sine. Dar foarte ades, cand ideea nu este acceptata, autorul ei insista in mod
abuziv, devenind agresiv si intolerant. Acest lucru se intampla mai ales cu persoanele
active si curajoase, care refuza sa se adapteze la mediul social, ci incearca sa si-l
supuna, croindu-l dupa bunul lor plac, adaptandu-l la dorintele si necesitatile lor. Un
exemplu foarte vechi al unui asemenea model de comportament este descris, intr-o
forma alegorica, in legenda greaca despre patul lui Procrust. Dar in fond, acest curaj
este generat de aceeasi frica conservatoare in fata lumii necunoscute si neintelese,
plina de pericole potentiale. Acest lucru devine deosebit de clar in cazuri extreme,
cand natura oarecum isterica a unui asemenea soi de curaj este evidenta.
Fenomenul da nastere la astfel de figuri odioase ca Savonarola, Hitler, Stalin,
Saddam Hussein, precum si la institutii ca inchizitia si KGB-ul.

Fanatismul este cea mai periculoasa manifestare a spiritului uman, iar


alunecarea brusca de la extazul sufletesc, care ne umple fiinta de bunatate si lumina,
spre fanatism este aproape imperceptibila. Este nevoie de un anumit grad de cultura
si inteligenta, de o constientizare clara a raului pe care il putem produce din cele mai
frumoase intentii, pentru a insusi convingerea, ca toleranta este unicul mijloc de a
convietui in pace cu semenii nostri. Nu degeaba se zice, ca drumul spre iad este
pavat cu bune intentii.

S-ar putea să vă placă și