Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Chimie toxicologica
In cele din urma, majoritatea substantelor poluante si cu factor de risc sunt ingrijoratoare
din cauza efectelor lor toxice. Aspecte generale ale acestor efecte prezentate se regasesc in
cadrul chimiei toxicologice si trebuie corelate cu descrierea chimiei toxicologice pe clase de
substante chimice (23) si cu biochimia proceselor chimice si din materiale in sistemele vii.
Toxicologie
O otrava sau toxic este o substanta care este periculoasa fata de organismele vii din cauza
efectelor lor nefavorabile (daunatoare) asupra tesuturilor organelor sau proceselor biologice.
Toxicologia este stiinta otravurilor. Aceste definitii sunt subiect pentru un numar de calificare.
Daca o substanta este otrava, ea depinde de tipul de organism expus, cantitatea de substanta,
caile de expunere. In cazul expunerii umane, gradul de periculozitate determinat de o substanta
poate depinde foarte mult daca expunerea s-a facut pe piele, prin inhalare sau prin ingestie.
Toxicele la care se expun subiectii in mediu si ocupational pot sa fie sub cateva forme
fizice diferite. Aceasta afirmatie se poate ilustra pentru toxicele care sunt inhalate:
Vapori - sunt materiale in faza gazoasa care au fost evaporate sau sublimate din lichide
sau solide;
Prafuri - sunt particule solide respirabile prin macinarea unor bucati solide, pe cand
fumurile sunt particule solide rezultate prin condensarea vaporilor din metal si
oxizi metalici;
Ceturi - sunt picaturi de lichid.
Adesea o substanta toxica este in solutie sau in amestec cu alte substante. O substanta cu
care toxicul este asociat (solventul in care este dizolvat sau mediul solid in care este dispersat)
este numita matrice. Matricea poate avea un efect puternic asupra toxicitatii si toxicului.
Exista numeroase variante legate caile prin care organismele sunt expuse la substantele
chimice toxice. Una dintre cele mai cruciale dintre acestea, doza. (22.2).
Un alt factor important este concentratia toxicului care poate varia de la substanta pura
(100%) pana la o solutie foarte diluata a unei otravi foarte puternice.
acut
cronic
local
sistemic
Bariera protectoare prin care un toxic poate ajunge (penetra) variaza cu calea de
expunere. De exemplu, mercurul elementar toxic este usor absorbit prin alveole in plamani, mult
mai usor absorbit ca prin piele sau tract gastrointestinal. Majoritatea testelor de expunere la
animale sunt prin ingestie sau prin administrare (introducere in stomac tubular). Expunerea
pulmonara este adesea favorizata cu acei subiecti care pot manifesta cu comportare refractara
atunci cand substantele chimice daunatoare pot fi administrate pe cale necesara (stabilita) a
gradului de cooperare cu subiectul .
Injectia intravenoasa poate fi aleasa deliberat prin expunere atunci cand este necesar
pentru a cunoaste concentratia si efectul unor substante xenobiotice in sange. Totusi caile folosite
experimental sunt aproape sigur nesemnificative si expuneri accidentale pot oferi rezultate
eronate cand ele evita mecanismul natural de aparare a corpului.
Un exemplu de interes istoric despre importanta caii de expunere la toxic este furnizat de
cancerul determinat de contactul gudronului de carbune cu pielea. Bariera principala fata de
absorbtia dermala a toxicelor este stratul cornos sau corneum. Permeabilitatea pielii este invers
proportionala cu grosimea acestui strat care variaza in functie de locatia pe corp in ordinea limba,
palme, abdomen, spate, plamani, brate, zone genitale. Dovada susceptibilitatii zonei genitale la
absorbtia substantelor toxice este de identificat in comunicarile despre marea incidenta a
cancerului de scrot prin curatirea cosurilor (hornurilor) din Londra descrisa de Sir Percivall
Pott, in timpul domniei lui George III. Agentul care a cauzat cancerul a fost gudronul de carbune
condensat in cosuri. Acest material a fost mai usor absorbit prin piele in zonele genitale care
conduce aleator la o mare incidenta a cancerului de scrot. Conditiile determinate de curatarea
cosurilor au fost agravate prin absenta unor practici de igiena elementara, cum ar fi imbaierea si
schimbarea rufelor in mod regulat).
Efectele biologice pentru doua sau mai multe substante toxice pot fi diferite prin tipul si
gradul unei singure substante dintre acestea.Una din caile prin care acesta se poate produce este
cand o substanta afecteaza calea prin care oricare alta parcurge etapele din faza cinetica ( 22.7)-
ilustrata in fig.22.9.
Interactiunea chimica dintre substante poate afecta toxicitatea lor. Ambele substante pot
actiona asupra aceeasi functiuni fiziologice sau doua substante pot concura pentru legare la
acelasi receptor (molecula sau alta entitate asupra careia actioneaza). Cand ambele substante au
aceeasi functie fiziologica, efectele lor pot fi simplu aditive sau ele pot fi sinergice (efectul total
este mai mare decat suma efectelor fiecaruia in parte). Potentarea se produce cand o substanta
inactiva mareste actiunea unei substante active, si antagonism cand o substanta micsoreaza
efectul alteia active.
De introdus D. Goian
Relatiile doza-raspuns
Substantele xenobiotice sunt acelea care sunt straine fata de un sistem viu in timp ce
acelea care se produc natural intr-un sistem biologic sunt denumite endogene. Nivelul unei
substante endogene trebuie sa fie mult sub nivelul unei concentratii particulare cu scopul ca
procesele metabolice sa se produca normal. Nivele sub nivelul nivelului normal decurg dintr-un
raspuns defectuos sau chiar moarte si aceleasi efecte se pot produce peste nivelul normal. Acest
tip de raspuns este ilustrat in fig. 22.4.
Figura 22.4. Efectul biologic al unei substante endogene intr-un organism, ilustrand nivelul
optim, deficienta si excesul.
Chimia toxicologica
Chimia toxicologica este stiinta care se ocupa de natura chimica si reactiile chimice ale
substantelor toxice, implicand originea lor, utilizarea si aspectele chimice ale expunerii grasimi si
eliminare.
Figura 22.5 Toxicologia este stiinta otravurilor. Chimia toxicologica face legatura intre
toxicologie si natura chimica a toxicelor.
Speciile xenobiotice lipofile din corp tind sa suporte reactii in faza I pe care le realizeaza
cele mai solubile in apa si mai reactive prin atasarea grupelor functionale polare, precum OH
(figura 22.6). Majoritatea proceselor din faza I sunt reactii din sistemul oxidazelor mixte
microzomale, catalizate prin sistemul enzimatic citocrom P450, asociat cu reticulul
endoplasmatic al celulei si produs mai abundent in ficatul vertebratelor.
Produsul conjugat al unei asemenea reactii este de obicei mai putin toxic decat compusul
xenobiotic original, mai putin liposolubil, mai solubil in apa si mai usor de eliminat din corp.
Agentii majori de conjugare si enzimele care catalizeaza reactiile lor din Faza II sunt glucuronida
(enzima UDP glucuronil transferaza), glutationul (enzima glutation transferaza), sulfat (enzima
sulfo transferaza), acetil (enzime de acetilare prin acetil transferaza). Cele mai abundente
produse de conjugare sunt glucuronide. Un glucuronid conjugat este ilustrat in figura 22.8, in
care X-R reprezinta o specie xenobiotica conjugata la glucuronida si R este o grupa organica.
De exemplu, daca compusul xenobiotic conjugat este fenolul, HXR este HOC6H5, X este atomul
O, iar R reprezinta grupa fenol, C6H5-.
Figura 22.8 Glucuronid conjugat format dintr-un xenobiotic, HX R
Faza cinetica
In faza cinetica, un toxic sau un precursor metabolic (protoxic) poate suporta absorbtia,
metabolismul, stocarea temporara, distributia si excretia asa cu sunt ilustrate in fig. 22.9. O
substanta toxica ce este absorbita poate fi trecuta prin faza cinetica neschimbata ca un compus
activ sursa, metabolizat la un metabolit detoxifiant care este excretat sau transformat intr-un
metabolit toxic. Aceste procese se produc prin reactiile din Faza I si Faza II discutate anterior.
Faza dinamica
In faza dinamica (fig. 22.10) o substanta toxica sau metabolit toxic interactioneaza cu
celule, tesuturi sau organe din corp pentru a cauza un anumit raspuns toxic. Cele trei subdiviziuni
principale ale fazei dinamice sunt:
O reactie reversibila care poate rezulta dintr-un raspuns toxic este ilustrat prin ligarea
dintre monoxidul de carbon si hemoglobina (Hb) ca transportor al oxigenului in sange:
Legarea unui toxic la un receptor se poate manifesta intr-un anume tip de efect biochimic.
Principalele efecte biochimice sunt:
atenuarea functiei enzimatice prin legare la enzime, coenzime, metale activatoare a enzimelor
sau substraturi enzimatice;
alterarea membranei celulare sau transferul in membrane celulare;
interferenta cu metabolismul carboxihidratilor;
interferenta cu metabolitul lipidic care rezulta dintr-un exces de acumulare lipidica (ficat gras);
interferenta cu respiratia, procesul global prin care electronii sunt transferati la oxigenul
molecular in oxidarile biologice ale substantelor de suport energetic;
stoparea sau interferenta cu biosinteza proteinelor prin actiunea substantelor toxice asupra ADN-
ului;
interferenta cu procesele de regularizare mediate prin hormoni sau enzime.
Printre manifestarile mai directe si evidente ale otravirii sunt alterarea simptomelor vitale
ale temperaturii, puls, respiratie si presiune sangvina. Otravirea prin unele substante poate cauza
o culoare anormala a pielii (piele galben deschis la otravire cu CCl 4) sau piele excesiv de umeda
sau de uscata. Nivelul toxic al unor materiale sau al metabolitilor lor determina corpul sa aiba un
miros nenatural, cum ar fi mirosul de migdale amare al HCN in tesuturile victimelor otravirii cu
cianura. Simptomele otravirii manifestate la ochi includ mioza (contractie excesiva sau
prelungita a pupilei), midriaza (dilatare excesiva a pupilei), conjunctivita (inflamarea mucoasei
membranei care acopera partea frontala a globului ocular si interioara legata de pleoapa) si
nistagmus (miscare involuntara a globului ocular). Unele otraviri determina o gura umeda iar
altele o gura uscata. Efectele asupra tactului gastrointestinal includ dureri, voma sau blocarea
miscarilor peristaltice normale ale intestinelor care se produc ca rezultat al otravirii printr-un
numar de substante toxice.
Printre cele mai cronice raspunsuri la expunerea la substante toxice sunt mutatiile,
cancerul, defecte ereditare si efecte asupra sistemului imunitar. Alte efecte observabile, dintre
care unele se pot produce imediat dupa expunere, includ afectiuni gastrointestinale grave, boli
cardiovasculare, boli hepatice, malfunctiuni reale a sistemelor neurologice (sistemele nervoase
central si periferic), anormalitati ale pielii (dermatite, urticarie).
Adesea efectele la expunerea fata de substante toxice sunt de natura subclinica. Cele mai
obisnuite dintre acestea sunt unele tipuri de deteriorari ale sistemul imunitar, anormalitati
cromozomiale, modificari ale functiilor enzimelor pentru ficat si incetinirea comunicarii
impulsurilor nervoase.
Teratogeneza
Teratogenii sunt substante chimice care cauzeaza defecte la nastere. Acestea se produc de
obicei datorita imbolnavirii celulelor embrionare sau fetale insa mutatii in germenii celulelor
(celule de oua sau sperma) pot produce defecte ereditare, precum sindromul Down. Mecanismele
biochimice ale teratogenezei sunt variate. Acestea includ inhibarea enzimatica de xenobiotice,
lipsirea fetusului de substraturi esentiale, precum vitaminele, interferenta cu energia stocata sau
alterarea permeabilitatii membranei placentei.
Mutageneza
Biochimia mutagenezei
Exista unele cai prin care specii xenobiotice pot cauza mutatii (). Mutatiile determinate
de substantele xenobiotice sunt rezultatul unei alterari chimice a ADN-ului asa cum se discuta in
cele doua exemple de mai jos.
Acidul azotos, HNO2, este un exemplu de mutagen chimic folosit adesea pentru a
determina mutatii in bacterii. Pentru a intelege activitatea mutagenica a HNO 2 ar fi de mentionat
ca trei din bazele azotate, adenina, guanina si citozina, contin grupa amino, -NH 2. Actiunea
acidului azotos este inlocuirea grupelor amino cu o grupa hidroxil. Cand aceasta se produce,
ADN-ul nu poate fi ca mediator, determinand sa aiba loc o mutatie.
Alchilarea care consta in atasarea unei mici grupe alchil precum CH 3 sau C2H5 la un
atom de N al uneia din bazele azotate din ADN este unul din cele mai obisnuite mecanisme care
conduc la mutatie. Metilarea azotului 7 din guanina din ADN cu formarea N-metilguaninei (fig.
22.11). O-alchilarea poate produce de asemenea o atasare a unei grupe metil sau alchil la atomul
de oxigen din guanina.
Unul dintre cei mai remarcabili mutageni este tris(2,3 dibromopropil) fosfatul, numit de
obicei tris care a fost utilizat ca ignifugant pentru imbracamintea de dormit a copiilor. S-a
constatat ca tris este mutagenic prin experimente pe animale si metaboliti ai sai au fost gasiti in
imbracamintea copiilor. Aceasta a reprezentat o puternica indicatie ca tris este absorbit prin piele
si utilizarea lui a fost oprita.
De introdus - Micsa
Carcinogeneza.
Biochimia carcinogenezei
[]
Sistemul imunitar actioneaza ca sistem natural de aparare a corpului pentru a-l proteja
fata de chimicale xenobiotice, agenti de infectie; precum virusuri si bacterii; si celule
neoplastice; celule care duc la cresterea tesutului canceros.
O etapa critica in evaluarea expunerii la substante toxice, cum ar fi cele care provin din
site-urile deseurilor cu factor de risc este evaluarea populatiei potential expuse. Majoritatea
demersului direct fata de aceasta este a determina chimicale si produsele lor de metabolizare in
organism.
Pentru specii anorganice aceasta este mai evident data pentru metale grele, radionuclizi si
unele minerale precum azbestul. Simptome asociate cu expunerea la substante chimice
particulare pot fi de asemenea evaluate. Exemple de asemenea efecte includ urticarea pielii sau
efecte subclinice, precum o defectiune cromozomiala.
Dovada epidemiologica
Studii epidemiologice aplicate la poluanti toxici ai mediului, cum ar fi cei din deseuri
periculoase, incearca sa coreleze observatiile despre boli particulare cu expunere probabil la
asemenea deseuri. Exista doua orientari majore spre asemenea studii. O directie este de a
examina pentru cunoasterea bolilor cauzate de agenti particulari in locatiile unde expunerea este
prioritara din asemenea agenti din deseuri periculoase. A doua directie este examinarea pentru
cluster care este constituit dintr-un numar anormal de mare al unor anumite boli particulare in
limitele zonei geografice, astfel incat incearca sa localizeze sansele de expunere la deseurile
primejdioase care pot fi responsabile.
Cele mai obisnuite tipuri de maladii observate in cluster sunt absorbtii spontane, defecte
la nastere si tipuri particulare de cancer.
Studiile epidemiologice sunt complicate prin perioade lente lungi prin expunerea invaziva
a bolii, absenta specificitatii in corelatia dintre expunerea la un deseu particular si nivele de baza
ale bolii in expunerea la deseuri periculoase capabile sa cauzeze boala.
Riscurile evaluarii
Identificarea riscului
Evaluarea doza-raspuns
Evaluarea expunerii
Caracterizarea riscului