Sunteți pe pagina 1din 4

In preajma anului 1942,pe frontul de est, puternic

framantat in ultima perioada de sangeroasele inclestari dintre cele


doua mari puteri ale Europei:Germania si Uniunea Sovietica, se
instaleaza pentru o scurta perioada o nesigura acalmie.
In iarna anului 1941,din cauza vremii potrivnice unei
manevre de anvergura din partea oricarei din cele doua armate,
statele majore ale lui Hitler,respectiv Stalin elaborau planuri pentru
inceperea campaniei din 1942 executand in acelasi timp si lucrari de
fortificare.Din cauza faptului ca Hitler nu era un foarte bun strateg si
de cele mai multe ori isi elabora planurile dupa propriile-i convingeri si
visuri,netinand seama de sfaturile expertilor sai in domeniu, a dus la
risipirea armatei sale in diverse parti ale teatrului de batalii,devenind
din acest motiv vulnerabila si destul de ineficienta.Armata sa
devenise ineficienta atat din punct de vedere economic,cat si militar.
Astfel, necesitatile de combustibil ale marinei,aviatiei si trupelor
mecanizate se ridicau la 8.929.000 tone. Din cauza nevoii de
combustibil,Hitler a elaborat in 5 aprilie 1942 directiva nr.41, cu
scopul de a cuceri Persia si tarile arabe de catre o armata ce pornea
din Caucaz si de ofensiva lui Rommel in Orientul Mijlociu.
Unii dintre generalii lui Hitler printre care si Halder
erau de parere ca ar fi fost mult mai eficient daca fronturile s-ar
restrange,creandu-se astfel mari rezerve,si in acest fel imperuna cu o
serie de retrageri si contraatacuri ar fi reusit sa provoace mari pagube
armatei sovietice. Hitler nu era insa de acord cu asemenea
pareri,considerand ca forta armatei lui o depasea cu mult pe cea a lui
Stalin,din aceasta cauza crezand pure fabulatii rapoartele ce le
primea despre starea inamicului; de exemplu,atunci cand statul sau
major i-a comunicat ca Uniunea Sovietica poate concentra 1.500.000
de oameni in zona Stalingradului si inca 500.000 de oameni in
regiunea Caucazului,Hitler s-a enervat foarte tare si a interzis citirea
acelui raport pe motiv ca erau niste idiotenii. Planurile lui pentru
campania din 1942 erau cucerirea Caucazului,Leningradului si a
Moscovei. Pentru cucerirea Moscovei, era nevoie de o ampla
manevra de invaluire,dar pentru aceasta manevra era nevoie de
cucerirea Caucazului. Desi din punct de vedere strategic, cucerirea
Stalingradului nu avea aproape nici o importanta,deoarece caile
ferate care leaga Caucazul sau zona industriala a Uralului cu
Moscova, trec prin Saratov, Kuibisev, sau Ulianovsk, dar pentru Hitler,
cucerirea Stalingradului era mai mult o idee fixa decat o necesitate.
Directiva nr.41 prevedea o ofensiva in Crimeea,
cucerirea acesteia si restabilirea frontului pe Donetk, dupa care urma
inaintarea spre Voronej-Stalingrad, stabilirea unei linii defensive
puternice care actionau in Caucaz. Fortele de care dispunea Hitler in
primavara anului 1942, sunt destul de impresionante din punct de
vedere numeric: 217 divizii, dintre care 171 sunt formate din trupe
germane:134 de infanterie, 24 blindate,13 motorizate.
Industria sovietica producea 1200 de tancuri pe
luna,pe cand cea germana doar 600,astfel ca in 1942,Hitler dispunea
de 3230 de tancuri si tunuri de asalt, iar Stalin dispunea de 4959
tancuri.Aceste date ne arata ca incepand din 1942, armata germana
incepea sa fie depasita numeric si calitativ de cea sovietica. Planul lui
Hitler era sa pastreze o atitudine defensiva din Carelia si pana la
Voronej. 85 de divizii erau alocate pentru indeplinirea acestei
misiuni,pe un front de 2000km. Frontul de sud caruia ii revenea
sarcina ofensiva, era format din 60 de divizii germane, dintre care 9
blindate si 28 de divizii aliate:romani,italieni,unguri.
Hitler devine din ce in ce mai sigur pe el si incepe sa
fie convins de o victorie usoara asupra sovieticilor pe masura ce
Rommel obtine in Africa succes dupa succes. Astfel el se decide sa
actioneze rapid si, pana la inceputul lunii octombrie sa-si asigure un
front pe care ar putea sa reziste la infinit, avand in vedere resursele
Ucrainei, Caucazului, Persiei si Orientului Mijlociu.
Desi Halder se afla la comanda trupelor de uscat
,Hitler este cel care da directive, iar intentia acestuia este de a stabili
frontul sau defensiv de la Voronej la Stalingrad si astfel incepe la 28
iunie operatiunea Blau. In consecinta, armata a II-a (condusa de
von Weichs) si armata a IV-a de tancuri (condusa de Hoth), porneste
din regiunea Kursk in directia Voronej. Peste 2 zile, armata a VI-a
condusa de von Paulus porneste din raionul Bielgorod-Volceansk in
directia Ostrogojsk. Ducand lupte grele, armatele sovietice se retrag
fara a se lasa incercuite. De pe urma acestor retrageri, Hitler e
convins ca mai e doar o chestiune de timp pana cand sovieticii vor
capitula, astfel ca, imparte grupul de armate sud in doua:
grupul A,sub comanda feldmaresalului List (alcatuita din armata
I-a tancuri von Kleist, armata a XVII-a generalul Ruoff si flota a
VI-a aeriana);
grupul B, sub comanda lui von Bock (alcatuita din armata a II-a
von Weichs, armata a VI-a von Paulus si armata a IV-a blindate
Hoth).
In loc sa se ocupe de rezolvarea directivei 41 prin
concentrarea trupelor, Hitler le disperseaza pe spatii imense, sau
ordona manevre care in loc sa duca la implinirea propriilor sale
planuri, complica situatia unor armate intregi in mod inutil. Hitler
pierde din start orice sansa de a obtine victorii,deoarece pentru
cucerirea Stalingradului trimite doar armata a VI-a, pe cand pentru
cucerirea Donului, von Kleist se descurca singur, dar i-a fost trimisa in
plus si armata a IV-A, de care von Kleist nu avea nevoie. Din acest
motiv, tentativa de a cuceri Stalingradul esueaza lamentabil.
Armatele sovietice duc lupte de aparare activa si foarte
indarjita cu armatele a LVII-a, a LXIII-a, a LXIV-a si armata a XXI-
a,totusi la 23 august, corpul 14 de tancuri german trece Donul si una
din diviziile sale ajunge pana la marginea Stalingradului. Lupta incepe
la data de 15 septembrie si inca de la inceput se contureaza o mare
infrangere a Axei, iar cand Halder ii atrage atentia lui Hitler asupra
acestui fapt,acesta din urma il inlocuieste cu generalul Zeitzler. Chiar
daca Stalingradul nu era un obiectiv important, pentru Hitler devenise
o obsesie,irosindu-si intrega forta militara inutil. Marele cartier
general rus a pregatit in vederea ofensivei trei fronturi:
frontul de sud-vest care ataca in sectorul Kletcaia Serafimovici,
era format din armata a I-a de garda si armata a V-a de tancuri,
armata a II-a si a XVII-a aeriene, comandantul acestui front fiind
numit Rokossovski.
Frontul Stalingrad, comandat de Eremenko, ataca intre
Ivankova si nordul lacului Barmantac cu armatele LI, LVII,LXIV.
Frontul Don comandat de Vatutin,trebuia sa se deplaseze cu
armata a XXIV-a pe malul Donului pentru a izola armata
germana dintre Don si Stalingrad.
In momentul in care Hitler a fost informat de ofensiva
armatelor sovietice de la Stalingrad si despre incercuirea armatei a
VI-a, Goring a insistat ca von Paulus sa nu se retraga,ci sa ramana
pe pozitii, chiar daca acest lucru era echivalent cu sinuciderea,
deoarece era clar ca pana la urma sovieticii tot vor castiga acesta
lupta. La 29 decembrie, von Paulus realizand situatia iminenta in care
se afla, il trimite pe unul din generalii sai sa-I explice lui Hitler care e
situatia, dar acesta din urma ramane neclintit in convingerile sale.
Hitler nu mai era consecvent nici macar in propriile-i planuri,
deoartece ofensiva din vara anului 1942 avea ca scop ocuparea
Caucazului,iar din moment ce renuntase la Caucaz, luptele pentru
Stalingrad erau un non-sens. Pe masura ce sovieticii avanseaza, si
proviziile devin din ce in ce mai putine, ratia fiind de 100gr paine/zi si
apa la 50gr, din aceasta cauza oamenii murind si de inanitie. Pe 8
ianuarie Rokossovski ii cere lui von Paulus sa capituleze. Acesta
refuza si atunci Rokossovski ocupa aeroportul Pitomnik, iar la 25
ianuarie e cucerit ultimul aerodrom al armatei a VI-a. la 31 ianuarie, la
o zi dupa ce Hitler l-a numit maresal pe von Paulus, ultimul buncar al
germanilor e capturat la orele 5,45 . von Paulus se preda imoreuna
cu 23 de generali,2000 de ofiteri si 90000 de soldati.
Batalia de la Stalingrad marcheaza un punct de
cotitura in cel de-al doilea razboi mondial. Se dovedeste prin
capitularea armatei a VI-a ca armata germana nu e invincibila si, in
acelasi timp, demonstreaza ca avantajul in tehnica si material, a
trecut de aceasta data de partea armatei sovietice.