Sunteți pe pagina 1din 2

Omul n concepia lui Blaise Pascal

nc din Antichitate omul a nceput s-i pun ntrebri asupra lui


Dumnezeu, a universului, a naturii care-l nconjoar, i abia ntr-un trziu a
nceput s-i pun ntrebari despre el nsui: Cine sunt? De unde provin?
De ce triesc? Care este finalitatea mea? Atenia filosofiei s-a ndreptat
asupra omului odat cu sofitii, mai apoi continund cu Socrate i cu
Platon.
Urmnd firul filosofilor si a concepiei lor despre om ajungem i la cel mai
important antropolog cretin al secolului al XVII-lea, Blaise Pascal, care n
opera sa cea mai importanta, Cugetri si mai ales in ultimele cinci capitole
alea acestei opere, trateaz despre om, prezentndu-ni-l ca fiind o fiin
medie, nici nger si nici bestie, care st la mijlocul dintre infinit si neant.
Dup ce trateaz puin despre cunoaterea general despre om, Pascal
abordeaz diferite aspecte ale persoanei umane, cum ar fi: mreia,
mndria, slbiciunea i in cele din urma, mizeria omului. "Cci, n cele din
urm, ce este omul n natur? Un neant, n ceea ce priveste infinitul, un
tot in ceea ce priveste neantul, mijlocul dintre totul si nimic. Este in mod
infinit indepartat de cele doua extremitati, dar fiinta sa nu se afla la o
distanta mai mica de neantul din care se trage decat de infinitul in care
este inghitit." Astfel incepe Pascal sa vorbeasca despre fiinta umana ca
fiind totul si nimic in acelasi timp, situandu-se undeva la mijlocul dintre
haos si infinit. Dar pentru om tot ceea ce tine de extrem ii este dusman:
sufera si din cauza caldurii excesive, dar si din cauza gerului, atat din
cauza luminii orbitoare cat si din cauza intunericului de nepatruns al
noptii. Pascal vede in om adevaratul subiect de studiu al filosofiei intrucat
spunea el: "Daca omul s-ar studia pe sine mai intai, el ar vedea cat de
incapabil este sa treaca dincolo de el insusi".
El sustine ca omul este pentru el insusi cel mai important scop al naturii,
caci nu poate concepe ce este trupul si mai putin chiar ce este spiritul si
aproape deloc ca un lucru oarecare cum este corpul poate fi unit cu
spiritul: "Omul nu e decit o trestie, cea mai slaba din natura: dar este o
trestie cugetatoare." Fiinta umana este atat de sensibila, incat, spune
autorul "nu este nevoie ca intreg universul sa se inarmeze pentru a-l strivi
pe om" fiindu-i de-ajuns doar o suflare de vant sau un strop de apa care
sa-l aplece si sa-l doboare la pamant. Dar omul este nobil pentru ca este
constient ca moare, lucru care nu se poate afirma si despre univers, caci
acesta din urma nu constientizeaza avantajul sau asupra omului. Pascal
vede in om un rege deposedat deoarece desi are cugetare nu poate
surprinde infinitatea universului. "Astfel, toata demnitatea noastra sta in
cugetare."
Pascal considera omul o mare enigma, pe care gandirea nu o poate
descifra. Fiinta umana este intr-o permanenta activitate care-l indreapta
spre lucrurile efemere, spre grijile de azi si de maine si nimic altceva in
afara acestora, iar atunci cand vrea sa-si regaseasca pacea interioara,
linistea deplina, se duce la mare sau la munte, locuri care intr-un fel il
obliga sa contemple, dar nu il pot duce in interiorul sau: "Daca un om ar sti
sa stea cu el insusi, sa stea in locuinta sa interioara, nu ar avea nevoie de
aceste locuri: pur si simplu ar trai."