Groapa

Groapa este un roman de Eugen Barbu aprut n forma sa final n 1957, dup multe
modificri i transcrieri operate de autor. Romanul Groapa este considerat o capodoper a
literaturii romne.

n 1974, Eugen Barbu scria n Jurnal: Pe la optsprezece ani, influenat i de moda literar
care bntuia pe atunci, imaginam aventuri i idile consumate pe insule ndeprtate de care nu
mai auzisem. Ne aflam n plin rzboi i se pare c aceast nevoie de a evada din realitatea
nconjurtoare, detestabil, i avea o explicaie fireasc. ntr-o smbt seara, spre toamn,
ntr-unul din acele ceasuri cnd simi c urci pe rnd toate treptele nevzute ale melancoliei,
m-am trezit n faa unui geam aburit de frizerie prin care se deslueau umbrele mai multor
muterii. Cineva scrisese cu degetul pe placa de sticl o invitatie simpl: treci i te tunde!
Prvlia aceasta mic, cu streain ca un cozoroc de apc, mai exist i azi, undeva n
apropierea oselei tefan cel Mare. Mi se pare c dac a mai trece ntr-o smbt sear pe
acolo, a putea auzi acea pasre btrn, un sticlete cu duh pe care l-am ascultat cu ani n
urma, cnd ua acelei frizerii s-a deschis i s-a nscut ideea de a scrie Groapa. Acest
fragment apare deseori la nceputul crii, la seciunea Mrturisiri, dei are sens doar dup
ce volumul este parcurs.

erban Cioculescu: Dac s-ar face o anchet cu privire la cele mai bune romane din
literatura noastr, n-a ezita s nscriu printre ele i Groapa de Eugen Barbu... in s
strui asupra poeziei romanului, care la ntia lui apariie n volum a ridicat i obiecii,
necrundu-i-se calificarea de naturalist. Dac naturalismul lui Zola i al coalei de la
Medan s-au caracterizat prin struin exagerat asupra instinctelor brutale i a ereditii
ncrcate, precum i a plgii alcoolismului, micul univers al "Gropii" se individualizeaz prin
pasiuni primitive mai adesea sntoase i printr-un plein-airism robust, iar nsi mizeria i
moartea au alt tonalitate, mai puin sumbr i niciodat repulsiv pn la ngreoare
(efectul parc sistematic vizat de epigonii zoliti).. Scrisul lui Eugen Barbu ofer tot felul de
surprinderi, dar mai ales concizia rar, frazarea scurt, sacadat, dialogul concentrat,
nervos, veridic.

Groapa de Eugen Barbu impresii si

concluzii personale
5 Februarie 2014 de lloopp Scrie un comentariu

Este un roman care pentru mine explica unele lucruri. Sunt cateva idei care au reusit sa se
ancoreze bine in imaginea a ceea ce stiu despre Bucuresti. Este un roman inedit, despre viata
pionierilor care au stat la baza extinderii marilor orase. A, sa nu va inchipuiti ca a fi un astfel
de pionier este un erou liric. Nu, in aceeasi categorie cu emigrantii care au populat America si
alte colonii, primii ocupanti ai cartierelor marginase bucurestene au fost impinsi de nevoi si de
saracie sa isi paraseasca locul de bastina (satul sau alt cartier/oras) ori pentru ca nu aveau o
solutie mai buna, sau pentru a se capatui. Puteti vedea in poza de mai jos femeie capatuita
din acest cartier.

Spre deosebire de mahalaua internationala din Maidanul cu Dragoste al lui G.M. Zamfirescu,
Cutarida lui Eugen Barbu este populata preponderent cu romani si pe alocuri ceva tigani. Pe
aceeasi treapta sociala, cea mai de jos, din subsol, as putea spune, nu exista diferende
etnice, casatoriile mixte fiind ceva obisnuit. Ce se intampla in acest roman? Creste un
cartier, pe parcursul a 30-40 de ani, cartier al carui germene a fost coliba de pamant in care
locuia responsabilul cu groapa (de gunoi) lui Ouatu, ajungandu-se la un cartier de case de
piatra, unde primarul promitea ca va pietrui strazile daca va fi ales/reales, si materialele de
constructie sfarseau prin a pava curtea catorva cu mana mai iute, partea leului fiind luata de
primar.

In rest, talharii, crime, betii, promiscuitate si saracie. Nimic complex psihologic, oameni care
isi urmeaza instinctele si isi traiesc viata in singurul mod in care stiu, asigurandu-si cu greu
traiul pentru ziua de maine, traind din plin ziua de astazi ,putini fiind cei care isi pot parasi
conditia. A, si maidanezi, protejati de intreaga mahala sa nu fie luati de hingheri, practic
singura scanteie revolutionara care a putut anima si uni mahalaua de la mic la mare
impotriva unui dusman comun. Asa am primit o explicatie despre Bucuresti :).

Mahalaua este imuna la tumultul politic, as putea spune chiar mai matura decat cea de acum,
nu isi face iluzii cu privire la promisiunile electorale, dar este recunoscatoare primarului
pentru nisipul in care au pastrat morcovi peste iarna. Cu pietrele destinate pavajului ati aflat
mai sus ce s-a intamplat.

Relatia cu statul este foarte precara, acesta fiind mai mult un opresor decat un protector, care
reuseste sa ia pana si saracia din casa cui nu are bani de taxe, imaginea perceptorului insotit
de jandarmi care ia boarfele de prin casa este identica celei din Morometii , atata doar ca
Moromete era un pic mai instarit. Functionarii sunt aceiasi ca cei de astazi, stapanii
hartoagelor avand fata de mahalagii acelasi ascendent ca boierii fata de iobagi, dar oricand
gata sa rezolve pe cei descurcareti. Intr-un cuvant, la fel ca cei de astazi. Siguranta
publica, nemiloasa cu pestii mici daca ii prinde din intamplare(batai, schingiuri, etc), mana in
mana cu pestii mari si puternici. Justitia, o sita care cerne prost, portareii paznicii si scribii
inchisorilor/judecatoriilor putand face scapati talhari contra bani si favoruri sexuale.

Supusenia romanului sarac si ne-educat este exploatata fara mila de catre descurcaretii care
reusesc sa stranga averi impresionante pe seama unui cartier de amarati. Amaratul stie ca este
exploatat inselat la cantar, ca i se pune apa in vin, se adauga cantitati mai mari pe caietul de
datorii, dar accepta defetist si mioritic, ce sa-i faci?. Nu este in stare sa isi ia soarta in maini,
sa lupte pentru drepturile sale, inghite multe, obisnuit cu greutatile, rar mai tranteste niste
blesteme, si cand se mai revolta cate unul cand isi realizeaza conditia, nu stie ce sa faca sa si-o
depaseasca , revolta duce tot la ruinarea sa, prin auto-pedepsire, nu prin pedepsirea celui care
l-a nedreptatit.

De o saptamana incoace privesc Bucurestiul cu alti ochi, am inteles mai multe, stiu de unde s-
a plecat, observ progresul, si sper ca nepotii mei sa se uite la Bucurestiul de azi cu acelasi ochi
cu care ma uit eu acum la cel din jurul gropii lui Ouatu.

GROAPA Roman de Eugen Barbu.

Anterior publicarii in volum, au aparut fragmente in Viata Romaneasca" (in nr. 1/1956
Nunta, Iepe de sisic, Ploaia, Statul - ultimele doua integrate in volum Iara titlu - si Truda; Aia
mica in nr. 1/1957).

Prima editie in volum: Groapa, Roman, Bucuresti, ESPLA, . Geneza si evolutia Gropii,
reconstituite partial chiar de scriitor - in Jurnal (1966), in Caietele Principelui (I-VII/1972-
l981) si in diverse interviuri, doar in parte cuprinse in E. Barbu interpretat de , Romanul
romanesc in interviuri etc, constituie un exemplu tipic de poveste fara sfarsit". Nascut dinlr-o
faulkne-riana revelatie a inepuizabilei bogatii umane pe care i-o oferea chiar cartierul propriei
copilarii, Cutitul de Argint (re-numit intru fictiune Cutarida) e redactat intr-o prima forma inca
din 1945-l946, la sedintele din epoca postlovines-ciana a cenaclului Sburatorul la care
tanarul Barbu lua parte.

Citirea fragmentului Aia mica nedumereste pe venerabilii din fotolii"; treizeci de ani mai
tarziu, capitolul, apreciat ca reprezentativ, este reprodus in Romanul romanesc contemporan].
Romanul cunoaste (dupa declaratiile autorului) intre 1949 si 1953 nu mai putin de zece
rescrieri, in 1955 urmand o a unsprezecea, in 1956 a douasprezecea, a treisprezecea
transcriere fiind facuta in 1957, chiar in cursul tiparirii primei editii (motiv pentru care
scriitorul, aflat inca in cautarea unui final si a unei superioare armonizari a componentelor, si-
a retras cartea aflata in spalt, modificand-o pana in ultima clipa). Permanenta revizuire a
operei a continuat insa si dupa acest moment, ea reluandu-se practic cu fiecare reeditare a
romanului. Astfel, modificarile cele mai importante apar la editia a Ii-a, din 1963: noua editie
se prezinta sporita cu cateva capitole in care apar aspecte de ridicare a constiintei sociale. Ne-
am straduit sa reiasa cu mai multa putere protestul unei anumite categorii de oameni, e vorba
de lumpenproletariat, fata de alcatuirea sociala a timpului", sustine autorul in prefata pentru a-
i deruta pe dogmaticii vremii. O alta tentativa de salvare a cartii a fost atribuirea ei, ca
inevitabila etapa, unui ciclu mai amplu consacrat muncitorimii.

Calitatea artistica a fost insa in realitate prea putin afectata. Un singur capitol -Truda (preluat
din volumul de nuvele din 1958 Oaie si-ai sai)- din cele 3 adaugate acum (alaturi de Morcovii
si "Rudele" lui Bica-.//nafa/e-publicate anterior in volumul de povestiri din 1962 Prinzul de
duminica, ultimul cu titlul inmormtntarea lui Dumitru Alexandru) este cu adevarat in plus".
Dar procesul de cizelare si desavarsire nu s-a incheiat pentru autor niciodata.

In ciuda calificativului definitiv" atribuit textului tiparit in 1983 (capitolul Truda - cel mai
pronuntat muncitoresc" si totodata cel mai slab ca realizare - este de acum expediat la
nuvele"), despre editii cu adevarat definitive nu se poate vorbi decat dupa stingerea din A
viata a scriitorului (7 septembrie 1993).

In ciuda ostilitatii mai mult sau mai putin dirijate cu care, inca de la aparitia in revista a celor
cateva fragmente, a fost intampinata de o parte a criticii, dar si de alte personaje influente ale
vremii, valoarea cartii a fost totusi recunoscuta imediat (subtextual, chiar de unii din criticii ei
cei mai acerbi!).

Ea a devenit in timp o adevarata carte-reper a literaturii romane postbelice si, ca atare, a fost
editata in repetate randuri si in tiraje imense (peste 200 000 de exemplare numai primele patru
editii), a fost tradusa in numeroase limbi (poloneza, franceza, germana, maghiara, spaniola,
italiana, rusa, engleza etc.), dramatizata (o varianta dramatizata a fost realizata chiar de catre
autor si inclusa in volumul Teatru (1968).

In 1967 la Tealrul Ciulesti i se monteaza scenariul rcali/at dupa roman, iar in 1971 o alta
versiune este jucata la Teatrul Satiric Muzical C. Tanase") s. a. m. d.

Alaturi de Morometii sau Bietul loanide, la momentul aparitiei Groapa a reprezentat o lovitura
majora dala proletcultismului si trium-falismului noii lumi. Climatul epocii nu-i putea inca
tolera funciara sinceritate, asa ca noul dogmatism estetic, aliat intr-o monstruoasa coalitie"
cu mai vechile prejudecati ale criticii romanesti (naturalismul' fiind, inca de la Sadoveanu,
una din acuzatiile ei favorite) ori cu la fel de vechiul puritanism excesiv care ii sanctionase
deja pe Hasdeu, Arghezi, M. Eliade etc., a primit-o cu violente atacuri, fiind socotita o
apologie a violului, a crimei si a trivialului", retorica // a ramasitelor putrede ale vietii". Tot
astfel, incontestabila ei valoare i-a atras de indata si entuziaste adeziuni, controversele si
polemicile prelungindu-se o vreme, dar sfarsind totusi prin a admite destul de repede ca era
vorba de o carte fundamentala a literaturii romane postbelice.

Tema nu era deloc noua in literatura romana, lumea mahalalei fiind diferii valorificata (in
drama, proza sau vers) de o serie intreaga de scriitori, de la A. Pann, I. Chica, N. Filimon sau
I. L. Ca-ragiale la Barbu St. Delavrancea, Sadoveanu, Re-breanu, Arghezi, Matciu I.
Caragiale, C. M. Zamfirescu, I. Peltz, Stoian Gh. Tudor, C. Bar-caroiu, Carol Ardeleanu,
Sarmanul Klopstock, Petru Bellu, Panait Istrati sau Miron Radu Paraschivescu. Opera lui
Barbu e, cu siguranta, monografia completa si transfigurarea ei artistica exemplara, acea
carte-cosmos care proiecteaza cazul" particular in universalitate. Structura e putin obisnuita
pentru un roman, insa perfect adecvata scopului: avem astfel o aglomerare de secvente epice
aparent independente, nuvele, povestiri si schite (grupate in 21 de capitole in 1957, 24 in
1963, 23 din 1983) relativ autonome. Barbu e si aici povestitorul prin excelenta, suflul epic
nascandu-se din insumarea tablourilor.
De altfel, destule alte povestiri (v. Pranzul de dumineca) se inscriu in aceeasi atmosfera a
Gropii", dar sunt legate totusi intre ele prin niste carlige" (rolul comunicant al unor
personaje, aluzii la evenimente relatate pe larg in alta parte etc, dar mai ales liantul epic si
tematic al Cutaridei). Ele alcatuiesc o adevarata constructie in mozaic", revendicata de Barbu
pentru romanul modern in Opinii despre tehnica romanului, in Viata Romaneasca" nr. 6/. Un
fragment de incepui si altul final, tara titluri, functioneaza asemenea unui generic, introducand
desfasurarea cinematografica a capitolelor-naratiuni si inchegand, circular, o lume completa,
desi deschisa, construita pe principiul hologramei.

Ca atare, fiecare capitol contine in el intregul (viziunea obsedanta a Gropii"), tot astfel cum
din reunirea acestor lumi aparent monadice rezulta o imagine tridimensionala, dinamica, vie,
reala, ce izbuteste sa depaseasca bidimensionalitatea cartii.

In acest roman-poem despre periferia Bucurestilor de altadata, din primele decenii de dupa
intaiul razboi mondial (locul si timpul copilariei scriitorului), se consuma simultan
nenumarate destine, tragice, comice, aventuroase, absurde, romantice, sentimentale, anodine,
indiferente. Dintre firele epice multiple se detaseaza doua linii narative principale:
ascensiunea crasmarului Stere - nu atil un Cesar Birotteau al periferiei romanesti" (N.
Manolescu), cat mai curind un forsyte-ian propietar" de mahala - , observata, cu obiectivitate
si detasare realista, si balada" hotilor lui Bozoncea, infatisata in cheia unui romantism atent
supravegheat.

Celelalte capitole, surprinzand mereu alte fatete, figuri si destine uimitoare, vin la randul lor
sa intregeasca perspectiva asupra acestei lumi infinit de bogate, al carei unic lux sunt totusi
doar manifestarile, culorile, parfumurile si inelele sale inimitabile. Chiar daca protagonistii
intamplarilor sunt lumpenii, o umanitate pestrita, ramasa in pragul civilizatiei urbane,
pastrand inca o fizionomie rurala" (E. Simion), nascuta din ceea ce leapada orasul si ceea ce
alunga, din mizerie, satul, marele personaj, suprapersonajul, ce-si merita pe deplin majuscula,
e evident Groapa".

Prezenta sa e concreta si masiva, strivitoare (caci determina mereu, nelasandu-se nicicand

determinata), insinuandu-se pretutindeni, atotprezenta in stridenta imediatului sau inefabil
camuflata in adancimile si inaltimile destinelor pe care le modeleaza si deasupra carora
pluteste. Amenintator si fatal ca un spectru al descompunerii, dar si ca un duh rebel al unei
vitalitati fara forma si stavila, Groapa" e, asemeni zeitei Kali, inceputul vietii si totodata
perpetua, nepasatoarea ei distrugere, totul insa in cheia unui tragic degradat, a unui rau
chinuit, mizerabil si fara speranta. Bolgie si vis desert de paradis, situata dincolo de Binele si
Raul restului lumii, dar tulburata inca de o morala proprie (pentru ca lumea Gropii" nu e nici
a-, nici i-morala, ci profund morala, doar ca-si are propria ei morala - si inca una ce nu
cunoaste scuza), Cutarida, ca un alt Macondo sau Yoknapatawpha, e rama" povestirilor si
substanta lor, asemeni Hanului" sadovenian. Ea e intregul in care se revarsa si se implinesc
fragmentele, dar si supra-destinul la care se conformeaza toate celelalte destine. H polul
gravitational al ansamblului, prezenta de fundal si totodata de prim-plan, caci din supra-
personai, Groapa" in sine (si conditia de om al Gropii') devine aici chiar un supra-motiv
orchestrat simfonic, ramanand vesnic acelasi, desi e reluat mereu altfel si imbogatit, si o supra
tema in care toate celelalte teme si motive (marirea si decaderea, viata si moartea, eterna
reintoarcere a lucrurilor, puritatea si viciul, pacatul si mantuirea, dreptatea si nedreptatea,
tradarea si prietenia, salvarea timpului prin rememorare etc.) se aduna si se contopesc.

Ca atare, personajele sunt si ele functie de Groapa". Pe sub ochi ni se perinda o umanitate
dura si sentimentala, de o mare diversitate si autenticitate (gunoieri, lucratori la morga si
abator, pravaliasi, tutungii, sifonari, bidinaresc, ghicitoare, zidari, tramvaisti, laptari,
zulitori", popi, lautari etc. ), din care se detaseaza, prin spatiul acordat, cateva figuri:
carciumarul Stere si nevasta lui, Lina, camatarul Bica-Jumatate (un suflet din familia
gandacului de gunoi), Bozoncea, starostele patriarhal al breslei' hotilor, dur, autoritar,
respectand totusi nescrise coduri arhaice, cvasi-haiducesti, Paraschiv, ucenicul", un fiu al
mahalalei amintind de fatalaul" arghezian, criminalul de tip nou, sangeros si avid de faima,
mizantrop si incrancenat, facand trecerea spre gangsterul lumii capitaliste, Didina, o Tinca"
si o Rada" convertita tardiv la fidelitate etc. intreg spectrul existentelor mahalalei, dainuie
insa in memorie cu o egala intensitate: de la haitele de caini la cetele de copii (inocent altoi de
inger si demon) si de la tinerele fete ce abia descopera iubirea (Veta) sau o negociaza, fara
scrupul, in schimbul vietii (Sinefta), la babele si mosnegii insufletiti doar de gandurile si
ticurile ultimilor lor ani (Aglaia coborand aici de-a dreptul din zamfirescianul sobor al
tatelor"); de la negustorii greci la lautarii tigani (petrecerea" lor din lume ramane o pagina
antologica) si de la lumea crunta a sutilor' lui Bozoncea (Sandu Mana-mica, Nicu-Picle,
Oaca, Titi Aripa) ori a parnaiei", unde politia depaseste in bestialitate faptele hotilor, la
formidabila galerie a aspirantilor la o imposibila puritate (casapul Marin Pisica, plin de sange
si pe suflet", moare de uratul vietii pe care o duce; argatul Mielu agonizeaza visand o
mantuitoare, justitiara metempsihoza; Nea Fane Carambol", un cinic iubitor de oameni,
regreta ca dreptatea nu-i o sarma, pentru a o putea indrepta; Gheorghe Treanta, biet suflet
candid cu aere de ucigas, e de fapt un hot credincios, ce fura pentru a-si putea fauri legal un
modest vis de fericire). Doua figuri simetrice, cu o functionalitate aparte, vin sa rotunjeasca
portretul acestei umanitati obscure, aprinsa de patimi si macinata de vicii, aspirand mereu la
inalt, sfarsind mereu in cadere. Una e cea a primului locuitor al Gropii", gunoierul Gri-gore,
martor si evocator al evenimentelor pe care, ca protagonist al fragmentelor ncintitulate de la
inceputul si sfarsitul cartii, le readuce la viata, rememorandu-le. Meditatia lui asupra vietii
(vazuta ca o adevarata comedie umana", o panorama" cu intamplari vesele si triste ce se
petrec pe fundalul unui stil de viata care ramane vesnic acelasi, tragic si fara speranta)
sugereaza, cum se va intampla mai tarziu si in Principele, ideea eternei repetari a lucrurilor, a
unor destine pecetluite in blestemul lor pentru totdeauna. Cealalta e misteriosul Tudose,
spargatorul de lemne, ipostaza de mahala a ingerului mortii.

Spre deosebire de majoritatea predecesorilor sai, Barbu nu se rezuma insa la pitoresc si exotic,
ci (re)aduce in fiinta o intreaga civilizatie, o lume completa, infatisata sub toate aspectele, de
la pitorescul etnografic, exterior, la metafizica ei si de la marile ei ritmuri de viata sezoniere la
viata celui mai mic fragment. Avem prin urmare o monografie integrala a lumii mahalalei
romanesti interbelice, in care coexista, completandu-se, perspectiva geografica, cea
etnografica si folclorica sau chiar cea antropologica. Sub acest aspect capitolul Nunta" e
documentat de-a dreptul profesionist, tot asa cum poeziile, descantecele, blestemele, cantecele
de dor sau de inchisoare vin direct din prea putin studiata, dar extrem de bogata traditie a
periferiei. Precum la Sadoveanu, Creanga sau Slavici, existenta omeneasca se desprinde din
observarea grupurilor etnice si a varietatii lor, a gesturilor tipice, chiar rituale, ce se repeta
zilnic, saptamanal, dupa anotimp, pe categorii si varste, apartinand oranduielilor traditionale
ale mahalalei (mersul la crasma sau la spovedit, sfintirea casei in constructie, zidirea bisericii
si venirea noului preot, perceptorul cu impozitele, iarmarocul de toamna la Obor, dragostea,
nunta, cu inevitabilul petit, petrecerile mahalalei, adesea crunte, conciliul babelor, botezul,
moartea ctc.) Viata este constant proiectata in dimensiune cosmica si integrata marilor ritmuri
si momente ce structureaza materia, ordonand miscarea Gropii". Astfel ca Din rotirea
anotimpurilor, din repetarea ciclurilor universale, Eugen Barbu scoate o poezie a pamantului
si a cerului, a apei, a vegetalelor, a vietii" (N. Manolescu).

Foarte larga este si perspectiva sociologica. Alaturi de o miscare orizontala - a ruralitatii spre
periferie, a periferiei spre centru, dar si a centrului spre mahala, asistam si la una verticala -
ascensiunea lui Stere, decaderea altora, marirea si sfarsitul lui Bica-Jumatate, tranzitia de la
hotul traditional la gangsterul modern ele. Lumea mahalalei este riguros stratificata si
ierarhizata. La fel cea politica. Politicianul demagog, greva tramvaistilor si alte semne - inca
foarte slabe - ce sugereaza nasterea unei constiinte de sine a umanitatii Gropii" ca grup
solidar prin conditie etc, ori cea estetica sau morala, doar ca ultima apartine mereu vocilor
Gropii", niciodata autorului). Toate aceste perspective converg, insa, intr-un adevarat poem-
epopee (liric si epic totodata) al starii ontologice de Groapa", al conditiei de om al Gropii"
explorata insa in ipostaza ei bucurestean-interbelica, o ontologie a unei vitalitati mizere (acel
fund de lume pestilentiala, atat de parasiti de societate, de civilizatie", noteaza Barbu

In Jurnal), dar neingradite. Aceasta pentru ca, desi sugestia centrala a titlului este de jos", de
cadere, oamenii Gropii" nu sunt totusi niste simpli mizerabili": complex amestec de
coruptie si inocenta, violenta si tandrete, instincte brutale si elanuri generoase pana la anarhie,
ei sunt, cu toata mizeria lor, niste neinvinsi". intr-adevar, din intentia demascarii mizeriei
unei oranduiri (teza repetat afirmata de scriitor) si din capacitatea de a surprinde autenticul
unor existente napastuite pana dincolo de orice tezism (salvatoare antiteza a cartii) s-a nascut
acest roman gorkian modern al periferiei bucures-tene, al mlastinii in care se ineaca virtuti si
din care se salveaza constiinte" (M. Bucur).

E tulburatoarea cronica a unei lumi-jungla de o ticaloasa frumusete, reverberand culori, sunete

si parfumuri inedite si violente; o lume a etern -omenescului ivit unde te-ai astepta mai putin,
o lume ce marturiseste un vechi si permanent (insa intotdeauna tragic) miracol: ireala
frumusete a unei flori crescute pe fermentatia maidanului" (I. Rotaru).

Caci viata Gropii" are cu adevarat ceva din esenta vitalitatii clo-cotioare si nestavilite a
junglei, a exploziei ei de forme, colcaind, incolacindu-se, inaltandu-se din umezeala spre
soare, prabusindu-se apoi si devenind absenta, pentru a renaste de indata, iar si iar, una cu
forta si zbuciumul materiei universale, in vesnica ei trecere si necontenita-i germinatie.
Si totusi, ca si la umilitii si obiditii" dostoievskieni, la vagabonzii" gorkieni ori la nacajitii
si obijduitii" sadovenieni, dincolo de pitoreasca mizerie a existentei acestor fapturi chinuite
suntem de fiecare data in stare sa descifram o vibratie umana, o filosofie grava, tradusa in
gesturi si acte neobisnuite" (E. Simion). Aceasta nu reduce, ci sporeste tragedia acestei lumi,
ceea ce n-o impiedica sa si-o traiasca cu o incandescenta, (auto)distructiva intensitate. E
tragedia mizeriei, la toate nivelurile fiintei, traita pe de-a-intregul de acea viata a gunoiului,
undeva in absolut"(Jurnal), nici macar absurda, pentru ca nu ingaduie rationalizarea si exclude
posibilitatea teoretizarii unui mod de viata alternativ, ci data parca dintotdeauna si pentru
totdeauna si data stramb (nu intamplator dreptatea e pentru Nea Fane ca o sarma ce nu poate fi
indreptata ) si fara speranta: Nu e deznadejde si nici macar existenta larvara. E o lume care
protesteaza prin tragedie", O lume fara ecou. Cum ai striga in apa. Groapa e o carte ce s-ar fi
putut numi la fel de bine O suta de ani de singuratate (colectiva). Tonul in care Barbu
zugraveste aceasta lume tragica c unul de poezie aspra, de pitoresc fascinant, profund
indatorat esteticii uratului dar niciodata compromis de sentimentalismul vechilor pictori ai
mahalalei. Altminteri insa decat la Arghezi sau la Mateiu I. Caragiale (penumbra Crailor era
cea a unei lumi de purpura si aur in amurg; penumbra Gropii e cea a unei lumi subterane in
care soarele razbeste rar si putin ori a unei jungle intunecoase si jilave), substanta limbajului e
acum argoul pur, limbajul frust al omului simplu si needucat (se poate vorbi chiar de o
inegalabila eruditie" argotica, ea, inclusiv onomastica, situandu-se insa prin autenticitate
dincolo de orice intentionalitate satirica sau tragica" - M. Popa).

Lirismul e sumbru, disonant, scrasnit, chinuit ca la Bacovia sau Geo Bogza, fraza e scurta,
nervoasa ca la Hemingway, sfarsind ici-colo in inflorescente metaforice de extractie joasa" in
sensul florilor de mucigai" argheziene, crude si expresive pana la durere (ca in unele dintre
poemele sau reportajele lui Bogza). Repetatele rescrieri au sfarsit prin a conferi operei si sub
aspect formal o clara structura poematica" (E. Simion), un ritm si o armonie ale acestei
succesiuni poematice' (I. Rotaru) aduse cu fiecare editie tot mai aproape de o ideala (si
imposibila) perfectiune.

Liniile epice se intersecteaza polifonic, unele sunt duse pana la epuizare, altele sunt
abandonate pe parcurs, fara nici o explicatie suplimentara, sporind astfel senzatia de
neregizare" a secventelor de viata ce trec parca prin fata unei camere cinematografice care
inregistreaza impasibil, dar cu egal interes, accidentalul si esentialul. intregul stil de abordare
a perspectivei e, de altfel, cinematografic (s-au facut chiar repetate trimiteri la neorealism ori
la Pasolini), proiectand, lent, gesturi marunte pe intinse panorame. Eforturile autorului se
indreapta cu precadere spre crearea traditionalei iluzii a obiectivitatii, doar ca avem acum de-a
face cu o obiectivitate prin excelenta moderna, ce ascunde in miezul ei o intentie de o cu totul
alta orientare decat simpla scrupulozitate mimetica, si anume o amara ironic. Judecatile
morale nu se formuleaza insa niciodata ca atare, din exterior, de catre un eu transcendent, ci
scriitorul prezinta, cu medicala detasare si fara cel mai mic comentariu personal, un caz".
intreaga patima, frustrare, revolta si durere, sublimeaza in stradania (estetica) a recrearii
adevarului acelei lumi asa cum a fost, pentru ca toti sa inteleaga. Dedicata tatalui
(tamplarului Niculae Barbu") si sugerand viitoare zone de interes ale autorului, aceasta
vitriolanta acuzare (impletita nu o data - ca la Faulkner - paradoxal si inextricabil, cu o
tulburatoare nostalgie) a Gropii", una dintre cele mai izbutite din literatura romana si
universala, ne apare ca o exorcizare a traumelor unei copilarii, ca o rascumparare a lor intru
creatie.

Moderna explorare a unor omenesti, prea omenesti" tinuturi cu monstri", Groapa reprezinta
atlasul exemplar al comorilor" acestei lumi, un vehement (dar si amar) protest si totodata o
vibranta pledoarie pentru demnitatea fiintei umane.

ALT ARTICOL
Biografie

Eugen Barbu s-a nscut la 20 februarie 1924 n familia unui muncitor (Nicolae Barbu, tmplar
la CFR) i a copilrit ntr-o mahala a Bucuretiului (Cuarida). A nceput s scrie nc din
liceu, despre clasa social din care provenea (aceast opiune i-o va exhiba mai trziu, ca s-i
provoace pe intelectuali, dar i ca s fac pe placul autoritilor comuniste; iat o afirmaie a
sa dintr-un interviu publicat n 1972 n Steaua: "Sunt comunist de la 14 ani, profesorii mei de
liceu pot s spun cum m sftuiau n timp de rzboi s nu mai scriu despre muncitori c o s-
ajung la pucrie...").
Dup absolvirea liceului, n 1943, ncepe i abandoneaz Facultatea de Drept, ncepe i
abandoneaz coala de ofieri de jandarmi, ncepe i abandoneaz Facultatea de Litere i
Filosofie. Se pasioneaz de fotbal, face corectur pentru diferite publicaii i mai ales scrie. Pe
ct de inconsecvent se dovedete a fi n urmarea unor coli, pe att de tenace se manifest ca
autor. Dorina - i de la un moment dat obsesia - lui este s scrie i s publice. S scrie i s
publice indiferent ce, indiferent unde i indiferent n ce condiii. Aa se explic de ce, de-a
lungul anilor, experimenteaz n toate genurile: proz scurt, roman, reportaj, teatru, poezie,
critic i istorie literar, scenariu de film, jurnal, jurnal de cltorie, cronic sportiv etc. Aa
se explic de ce nu doar scrie, ci i rescrie, transcrie, traduce, adapteaz, fieaz, face colaje
de texte, pastieaz, plagiaz, scrie n colaborare (sau pltete pe alii s scrie n locul lui).
Dup propria-i mrturisire, a copiat de cteva ori de mn, ca un caligraf zelos, Istoria
literaturii romne de la origini pn n prezent de G. Clinescu. Caligrafierea - n sens propriu,
dar i n sens figurat, - a devenit cu timpul pentru el un mod de a fi ca scriitor.
n contiina public, Eugen Barbu conteaz n primul rnd ca romancier. Romanul Groapa, la
care a lucrat timp de zece ani, refcndu-l de treisprezece ori nainte de a-l publica, n 1957, a
avut mare rsunet, att n ar (unde iniial a fost ns incriminat, de pe poziia realismului
socialist, pentru caracterul "sordid" al mediilor descrise), ct i n strintate. De un succes
similar s-a bucurat apoi un roman de cu totul alt factur, Princepele, 1969, evocare-parabol,
ntr-o limb veche, fastuoas, a lumii fanariote ("Princepele - va declara autorul - s-a nscut
din ntmplare. Am vrut s scriu o carte despre haiduci. Intrarea n uriaul material de epoc
m-a fermecat."). Romanul a fcut vlv i datorit unei polemici declanate de Fnu Neagu
(prezentat ntr-un capitol ca personaj grotesc) pe tema dreptului unui autor de a folosi fr
ghilimele - aa cum procedase Eugen Barbu - extrase din scrieri de demult, uitate, n scopul
de a conferi creaiei proprii parfum de epoc.
ntre 1962-1968, Eugen Barbu este redactor-ef la revista Luceafrul, pe lng care nfiineaz
un cenaclu pentru descoperirea tinerilor talentai. Intr ns n conflict cu Uniunea Scriitorilor
(sub egida creia apare revista) i i pierde postul. Plin de resentimente, preia, n 1970,
conducerea revistei Sptmna, n paginile creia duce campanii furibunde i incorecte, sub
protecia PCR, mpotriva Uniunii Scriitorilor. Exploatnd cinic orientarea naionalist-
comunist a propagandei oficiale, i pune la stlpul infamiei pe toi rivalii i adversarii si,
acuzndu-i c nu-i iubesc ara, c sunt vndui strintii etc. Combinaie nemaintlnit de
naionalism, ovinism, marxism-leninism i mahalagism, publicaia i oripileaz pe
intelectuali, dar place unor cititori fr instrucie, animai de instincte joase i convine unor
activiti ai PCR. Dintre colaboratorii antrenai n campaniile murdare ale revistei se remarc
prin vehemen un versificator minor, Corneliu Vadim Tudor, cruia i confer imunitate
poemele glorificatoare nchinate lui Nicolae Ceauescu i, mai ales, Elenei Ceauescu. El
devine un fel de aghiotant al lui Eugen Barbu. Un aghiotant ciudat, care ns, treptat, i
aservete eful, mpingndu-l tot mai mult n prpastia violenei de limbaj i vulgaritii.
Apariia romanului Incognito (patru volume, publicate ntre 1975-1980) declaneaz un
rsuntor scandal, autorul fiind acuzat explicit de plagiat de critici cu autoritate i de Uniunea
Scriitorilor nsi, printr-un comunicat oficial, dat publicitii cu toat mpotrivirea
influenilor susintori ai lui Eugen Barbu. Poziia scriitorului se ubrezete iremediabil, dei
el devine i mai agresiv ca publicist.
Dup 1989, Eugen Barbu continu s-l gireze pe Corneliu Vadim Tudor i nfiineaz
mpreun cu el revista Romnia Mare, variant i mai trivial a revistei Sptmna. Moare la
7 septembrie 1993 la Bucureti.

Mai naturalist dect inventatorul naturalismului

Romanul Groapa, retiprit de numeroase ori la noi i tradus n strintate (n Frana, de pild,
unde sub titlul La Fosse a suscitat interes prin latura lui exotic, asemenea scrierilor lui Panait
Istrati) este povestea constituirii unui cartier de oameni sraci pe marginea unei imense gropi
de gunoi, Cuarida, din Bucuretiul interbelic. La nceput, n aceast ambian fetid i
sumbr, nu hlduiesc dect oameni fr aptitudine pentru viaa social - gunoieri, ignci
care caut sticle goale, hoi urmrii de poli-ie -, dar treptat i fac apariia i diferii
meseriai, negustori, salariai ai statului, care njghebeaz i, pn la urm, statornicesc o
aezare.
Primul care se stabilete aici, construindu-i o csu, este un fel de staroste al gunoierilor,
Grigore, mpreun cu soia lui, Aglaia. Vine apoi un crciumar, Stere, tnr i dornic de ctig,
cruia Aglaia, cu vocaia ei de peitoare, i-o aduce ca nevast pe Lina, fiica unor oameni
nstrii din alt cartier al capitalei. Un frizer, Tilic, i ridic o "barac cu geamuri", un
croitor, Gogu, i deschide i el un atelier, mai muli ceferiti - Chiric, Spiridon, Ilie i alii -
i improvizeaz la rndul lor cte o andrama ca s aib unde locui mpreun cu familiile lor
numeroase. n modul acesta o nou mahala prinde via, astfel nct primria Bucuretiului
este nevoit ca, la un moment dat, s nale aici i o biseric.
Romanul Groapa este deci prin subiect o sociogonie, ns una caricatural, lipsit de suflul
eroic al creaiilor sociogonice clasice (de la Eneida i pn la scrierile despre colonizarea
vestului slbatic american). Aezarea care ia fiin are un aspect jalnic, iar relaiile dintre
oameni nu reprezint altceva dect o maimurire stngace a stilului de via din lumea
civilizat. Toate valorile sunt falsificate. Inteligena se manifest ca o viclenie primitiv.
Curajul - ca o cruzime. Dragostea - ca o tresrire instinctual provocat de miresmele
primverii revrsate peste miasmele gunoiului. Iar simul artistic - ca o plcere de a asculta la
beie cntece de lume deocheate. Miza literar a unei asemenea scrieri const, n principiu, n
demonstrarea faptului c fiina uman pstreaz ceva uman chiar i n cele mai nefavorabile
condiii. Eugen Barbu nu este ns n mod real interesat de aceasta. Nu are fiorul filosofic al
unui Marin Preda care descoper c undeva, ntr-un sat din Brgan, ranii se delecteaz ca
nite intelectuali cu analiza situaiei politice. Autorul romanului Groapa rmne, n fond, rece
fa de lumea pe care o nfieaz. Foarte rar i "ia aprarea" i atunci o face pe un ton
strident, revendicativ, ca un dezmotenit al soartei care, avnd n sfrit ocazia s se exprime,
se rzbun pentru umilinele ndurate. n general, ns, el descrie neutru insolitul peisaj uman
al mahalalei bucuretene. Dac uneori recurge la o infuzie de lirism este numai pentru c aa
pretinde convenia literaturii despre medii sociale obscure.
Nu ntmpltor s-au fcut apropieri ntre viziunea artistic a lui Emile Zola i perspectiva
adoptat de Eugen Barbu. Lsnd la o parte indignarea comic a "puritanilor", care i-au dus
ngrozii batista la nas la pasajele despre gunoaiele intrate n putrefacie, nu se poate s nu
observm c ei aveau dreptate denunnd amoralitatea romanului. Ca i Emile Zola, Eugen
Barbu descrie "obiectiv" realitatea investigat, cu precizarea c el nu se strduiete s rmn
impasibil, fiind impasibil prin structur. Se poate spune chiar c, din acest punct de vedere,
scriitorul romn este mai naturalist dect inventatorul naturalismului. La Emile Zola nc mai
ntlnim o ideologizare a reprezentrii:
"Viaa frenetic a vegetaiilor i a arborilor mistui n curnd moartea din fostul cimitir Saint-
Mittre; putreziciunea omeneasc fusese mncat de flori cu atta lcomie, nct, trecnd pe
lng aceast cloac, nu mai simeai dect ptrunztoarele miresme ale mixandrelor
slbatice." (Izbnda familiei Rougon, trad. de Al. Dimitriu-Pueti).
La Eugen Barbu, descrierile sunt simple descrieri, fr sugerarea unei filosofii:
"Dup aceea, cdea zpada. nti, vremea bolea, umed. Frigul scdea. ncepea s ning
mrunt. Peste Cuarida se aternea o pulbere alb. Dup o zi, nmeii acopereau groapa i
cmpul. Mahalalele vecine se mistuiau. Auzeau numai cinii, afar, scuturndu-i blnile de
ua bordeiului."

Uitai-v la mine, sunt scriitor!

Povestea naterii unei mahalale se ntretaie, n romanul Groapa, cu istoria unei bande de hoi,
dintre care se remarc Bozoncea, eful bandei, Gheorghe, un ho btrn, experimentat, dar
stul de viaa n clandestinitate i Paraschiv, un tnr recent adoptat de clan i avid de putere,
ca un lup de snge. Trofeul pe care i-l disput hoii este frumoasa i perversa Didina,
"ibovnica" lui Bozoncea, fr ns ca aceast rivalitate tacit s-i desolidarizeze n
aventuroasele aciuni ntreprinse pentru capturarea de cai, terpelirea de bani din buzunarele
negustorilor sau organizarea de petreceri cu lutari n hanuri n care oricnd poate descinde
poliia. Romanul sociogonic alterneaz cu unul de aventuri, alert, captivant i popular, n stilul
lui Eugen Barbu pe care i-l cunoatem din filmele cu haiduci. Trebuie remarcat ns c i n
aceast ipostaz - de autor al unei proze de aciune - scriitorul rmne glacial, confecionnd
peripeiile personajelor lui cu un fel de dezabuzare, ca i cum o via ntreag ar fi fcut
acelai lucru.
Detaarea lui Eugen Barbu a impresionat plcut critica, semnnd cu capacitatea marilor
scriitori de a crea o realitate fr a se lansa n pledoarii patetice, prin simpla ei numire. Iat
opinia lui Virgil Ardeleanu (criticul pe care prozatorul nsui l-a considerat mai clarvztor
dect toi ceilali critici la un loc):
"Nu credem c greim dac afirmm c interesul enorm cu care se efectueaz lectura se
datoreaz puternicei impresii de trit, de adevrat. Arareori am ntlnit n noua noastr
literatur pagini care s realizeze cu mai mult for iluzia vieii." (Steaua, noiembrie 1963).
De fapt, dac recitim azi romanul, fr prejudeci, constatm c impresia dominant este nu
de via, ci de literatur. Eugen Barbu nu uit nici o clip de calitatea lui de scriitor. Asemenea
unui om simplu care i-a instalat de curnd telefon i folosete aparatul doar din plcerea de a-
l folosi i nu pentru c ar avea de comunicat ceva important, el pozeaz permanent n autor,
parc nevenindu-i s cread c i-a mplinit visul i chiar scrie o carte, ca Tolstoi sau
Rebreanu. Nu ntmpltor transform ntr-un scop n sine protocolul relatrii realiste
(naturaliste), compunnd dialoguri de o vioiciune cutat i mult mai numeroase dect ar fi
cerut-o economia naraiunii, fcnd descrieri minuioase i inutile, utiliznd termeni argotici
cu o de-zinvoltur ostentativ. Eu sunt scriitor i scriu, uitai-v la mine! - acesta este mesajul
pe care, n absena altui mesaj, l receptm n timpul lecturii.
S lum un exemplu:
"Sub malul surpat, vntul obosea. Se auzea numai fitul aglicei culcate de furia lui, i pe
faa blii se vedeau valuri mici, zbuciumndu-se.
Stpnul desfcu pumnul i zarurile czur.
-Par-ndart!
- Ce vine...
- ase-ase...
- Perechi! mai spuse unul"...
Este scena cu hoii care joac zaruri, ascuni - nainte de a fura caii unor cruai - printre
gunoaiele Cuaridei. Precizarea c "vntul obosea", personificare arhiuzat (sadovenian la
origine), reprezint n mod evident un tic scriitoricesc, la care Eugen Barbu recurge din spirit
mimetic. De altfel, n general, descrierile de natur pe care le insereaz periodic n text, fr
justificare artistic, se datoreaz convingerii sale c un adevrat romancier trebuie s ofere din
cnd n cnd cititorilor i descrieri de natur. n mod similar, enunurile lapidare de genul
"Stpnul desfcu pumnul i zarurile czur" in de o exprimare exclusiv literar, n sensul de
nefireasc (cine povestete spontan o ntmplare n acest stil?). n sfrit, replicile cu expresii
specifice juctorilor de zaruri din lumea interlop au n mod evident rolul de element de
coloratur (ca steagul cu cap de mort n filmele despre pirai).
Colecie de informaii etnografice

Exist, n Groapa, i influene livreti particularizate, cu surse identificabile, dintre care cea
mai puternic este aceea exercitat de stilul evaziv, perifrastic al lui Mihail Sadoveanu.
Urmtorul pasaj, de pild, pare desprins din Fraii Jderi:
"Dimineaa, la plecare, ibovnica i clipise mrunt din ochii ei ntunecai, parc a nelegere. Pe
urm, trsura se deprtase repede. Ucenicul s-a uitat mult dup caii care alergau pe drumul de
jude."
Chiar i mult invocatul profesionalism al lui Eugen Barbu ne apare, din aceast perspectiv,
ca o poz a profesionalismului i, prin urmare, ca o dovad de amatorism. Scriitorul ncearc
mereu s conving lumea c este scriitor, fie declarnd c a compus treisprezece variante ale
romanului Groapa din dorina de a atinge perfeciunea, fie evocnd cu pietate momentul n
care i-a venit ideea de a eterniza lumea periferiei, fie dnd publicitii fie de creaie, autentice
sau ticluite anume pentru a fi date publicitii. Aceast insistent certificare a calitii de autor,
departe de a rmne doar un mijloc de ctigare a popularitii, exterior literaturii, este
practicat, dup cum am vzut, i n cuprinsul romanului, constituindu-se ntr-un mod de a
scrie. Aa se explic de ce Eugen Barbu pare, dar nu este un mare scriitor. Lui i-a lipsit
ntotdeauna o aspiraie mai nalt dect aceea care poate fi satisfcut prin tiprirea unor cri
de vizit pompoase.
Judecat dintr-o perspectiv mai puin exigent, romanul Groapa are valoarea lui, indiscutabil,
numai c aceast valoare nu const nici n crearea "iluziei de via", nici n "lirism" (cum a
afirmat Nicolae Manolescu), ci ntr-un indefinibil farmec de enciclopedie a vieii de la
periferia oraului. Prezentarea sistematic a unei realiti anarhice (i foarte puin cunoscute,
pentru c n mahala ptrunde greu cineva din afar, iar oamenii mahalalei nu sunt n msur
s-i descrie singuri modul de via) ne emoioneaz la fel de mult ca relatrile lui Jean-
Jacques Cousteau despre lumea din adncul mrilor. Frumuseea paginilor cu caracter
enciclopedic se datoreaz i faptului c n cuprinsul lor Eugen Barbu este el nsui, interesat n
mod real de nregistrarea a ct mai multe elemente pitoreti. Coninutul uman al informaiilor
de ordin etnografic l las indiferent, dar l pasioneaz - ca pe un colecionar de art - raritatea
acestor informaii, decorativismul lor.