DREPTATEA LEULUI - Fabula de Grigore ALEXANDRESCU

Grigore ALEXANDRESCU DREPTATEA LEULUI

Grigore Alexandrescu (1810-1885) a ramas in literatura romana printr-o opera bogata, care
cuprinde specii, teme si motive variate, clasice si romantice, de la elegie, meditatie, poezie
social-patriotica, la fabula, satira si epistola. Poetul, fire patimasa si necrutatoare, este
intemeietorul fabulei in literatura romana, in care adapteaza la specificul romanesc modele
preluate din creatiile lui La Fontaine, Florian sau Kralov. Fabulele lui Alexandrescu sunt mici
scenete, cu replici vii si spontane, importante fiind personajele cu un joc subtil al gestului si mai
ales al limbajului si mai putin faptele sau evenimentele. Morala fabulei lui Alexandrescu reiese
mai ales din dialogul personajelor, de aceea ea apare, adeseori, numai formal, deoarece
invatatura este evidentiata pe parcursul intregii poezii, din comportamentul si replicile
personajelor.

Grigore, Alexandrescu a realizat inaintea lui Caragiale o intreaga tipologie umana prin fabulele
sale: parvenitul arogant ("Boul si vitelul"), demagogul si ipocritul ("Vulpoiul predicator",
"Cainele si catelul", "Vulpea liberala", "Uliul si gainile"), tiranul cinic ("Dreptatea leului",
"Elefantul", "Lupul moralist"), tradatorul de, tara ("Toporul si padurea"), ipocritul ("Soarecele si
pisica", "Uliul si gainile"), laudarosul ("Pisica salbatica si tigrul", "Papagalul si celelalte pasari",
"Catarul cu clopotei"), vanitosul ("Bursucul si vulpea", "Pisica salbatica si tigrul") etc.

Fabulele lui Grigore Alexandrescu alcatuiesc o adevarata "comedie umana" in versuri, in care
personajele sunt ilustrate alegoric prin animale cu trasaturi specifice, cum ar fi leul care
intruchipeaza omul puternic, vulpea sugereaza omul viclean, boul este prostul, iar iepurele
fricosul. Fin observator al realitatilor sociale, Alexandrescu satirizeaza in fabule cele mai variate
defecte omenesti, apeland la comicul de situatie si comicul de caracter, considerand ca aceasta
specie este poate ilustra sugestiv moravurile: "caci e prea bun pentru fabuli veacul in care traim".

"Leul, de multa vreme, radicase ostire, Sa se bata cu riga ce se numea Pardos Caci era intre
dansii o veche prigonire, Si galcevire mare, pentru un mic folos.

Vrea, adica sa stie

Cui mai mult se cuvine

Sa tie pentru sine

Un petec de campie Si un colt de padure, de tot nensemnator, Ce despartea tinutul si staturile lor.
Acum sange mult curse, si multe luni trecura,

Far-a se putea sti

Cine va birui.

Elefantul nasos,
Si bivolul pieptos,

Cu lupul coada-lunga,

Multe izbanzi facura. Fiescare tulpina era plina de sange. Ici se vedea un taur jumatate mancat;
Langa el un tovaras ce zbiara si il plange; Colo, un porc salbatec fara doua picioare; Si mai la
vale, vulpea se tavaleste, moare, Oftand dupa curcanii ce inca i-au scapat! Iar mai vrednic de jale
era viteazul urs, De doua coarne groase in inima patruns. Leul, vazand ca lupta nu se mai
ispraveste, Trimise la maimuta, vestita vrajitoare, Ce spun ca stia multe, si ca proorocea
intamplarile toate, dupa ce se trecea; Trimise, zic, la dansa sa-i faca intrebare Cum poate sa
ajunga sfarsitul ce doreste. Ea se puse pe ganduri, tusi, apoi raspunse, Rozand cu multumire
darurile aduse: "Ca sa poata-mparatul lesne sa biruiasca,

Trebuie sa jertfeasca Pe acel ce in oaste e decat toti mai tare, Mai vestit in razboaie, mai vrednic
si mai mare." Auzind astea leul stranse a sa ostire:

"Lighioanelor! zise, viu sa va dau de stire Ca astazi din noi unul trebuie sa murim: Asa va
proorocul, ramane-acum sa stim

Cine este mai tare. Cat pentru mine unul, cum vreti dar mi se pare Ca nu prea sunt puternic, caci
patimesc de tuse." Vulpea era aproape: "Ce-are a face! raspunse,

inaltimea ta esti

Oricat de slab poftesti."

- "Dar si puterea noastra

E indestul de proasta", Strigara tigrii, ursii, si cu un cuvant Lighioanele-acelea ce erau mai

coltate. "Nu ramane-ndoiala", le raspunse-mparatul. lepurile, sarmanul, - crez ca-1 tragea
pacatul, Sau pacate mai multe De mosii lui facute -

Veni sa-si dea parerea. Dar toti cat il zarira Asupra-i navalira. "Ia^edeti-I! strigara. Cu buna-
ncredintare

El este cel mai tare! S-ascundea urecheatul, si nu-i placea sa moara Ca sa ne faca noua biruinta
usoara! Pe el, copoi! Luati-1: el are sa-mplineasca Ce ne-a zis proorocul din porunca cereasca!"

Cainii atunci sarira

Si-n grab ti-l jupuira.

Se afla vreo tara, unde l-asa-ntamplare Sa se jertfeasca leul? Nici una, mi se pare. Nu stiu cum se
urmeaza, nu pricep cum se poate, Dar vaz ca cei puternici oriunde au dreptate."
Fabula este specia epica, sub forma unei scurte povestiri, in versuri sau in proza, in care sunt
satirizate defecte omenesti, cu scopul de a le indrepta. Personajele fabulei sunt animale, plante
sau obiecte inzestrate cu insusiri omenesti

Fabula este, asadar, o povestire alegorica (alegoria este procedeul prin care trasaturile de caracter
si ideile umane sunt ascunse in spatele unor masti de animale, plante sau obiectE), in care figura
de stil dominanta este personificarea Subiectul fabulei. Leul, imparatul animalelor, se afla in
conflict cu regele Leopard, terenul disputat care despartea statele lor fiind doar "Un petec de
campie / Si un colt de padure" cu totul neinsemnate, constituind numai un pretext al orgoliilor
nemasurate care-i stapaneau pe cei doi puternici ai lumii. S-au purtat numeroase , batalii
sangeroase conduse de "Elefantul nasos", "bivolul pieptos" si "lupul coada-lunga", in care au
murit animale nevinovate, astfel incat fiecare "tulpina era plina de sange": "un porc salbatec fara
doua picioare", "vulpea se tavaleste, moare", "viteazul urs, / De doua coarne groase in inima
patruns". Leul trimite la maimuta care era "vestita vrajitoare" pentru a proroci, ca oracolele din
antichitate, ce metode trebuie folosite pentru ca imparatul "lesne sa biruiasca". Ironia poetului cu
privire la impostura maimutei este acida, deoarece aceasta putea proroci numai intamplarile care
se petrecusera deja: "intamplarile toate, dupa ce se trecea". Maimuta, dorind sa-si bata joc de
infatuarea si ifosele leului, 1-a sfatuit sa sacrifice pe cel mai puternic animal de pe cuprinsul
imparatiei, adica pe el insusi. Reactia leului este tipica pentru conducatorul tiran si las, deoarece
daca pana atunci ar fi distrus pe oricine indraznea sa se creada mai puternic decat el, de data asta
se plange cu ipocrizie "caci patimesc de tuse". Lingusitoarea vulpe sesizeaza ironic: "inaltimea ta
esti / Oricat de slab poftesti". Poetul creeaza aici un comic de situatie intalnit in societatea reala
si anume ca cel mai puternic poate fi, dupa interes si imprejurari, cel mai slab, daca asa doreste el
sa para intr-o anumita imprejurare. Toti supusii imparatului ii dau dreptate cu umilinta si chiar
lighioanele "ce erau mai coltate" isi inventeaza slabiciuni si betesuguri: "Dar si puterea noastra /
E indestul de proasta". Un biet iepure, fire cinstita si lipsit de ipocrizie, reactioneaza cu uimire
fata de atitudinea celor puternici, care se dovedeau lasi si prefacuti. Dintr-o data toti s-au napustit
asupra lui, considerand ca "el este cel mai tare!" si, acuzandu-1 de lasitate, de lipsa de loialitate
fata de imparatie, il banuiesc ca se sustrage onoarei de a le face lor "biruinta usoara!". Cainii au
sarit asupra bietului iepure, despre care poetul afirma cu amaraciune subtila ca trebuia sa-si
ispaseasca pacatele, il jupoaie de viu, implinind astfel "Ce ne-a zis proorocul din porunca
cereasca!".

Morala este exprimata in mod explicit, printr-o interogatie retorica a poetului, care sugereaza ca
intotdeauna inving cei puternici, iar cei slabi sunt victimele nedreptatilor si abuzurilor celorlalti:
"Se afla vreo tara, unde 1-asa-ntamplare / Sa se jertfeasca leul? Nici una, mi se pare. / Nu stiu
cum se urmeaza, nu pricep cum se poate, / Dar vaz ca cei puternici oriunde au dreptate".
Fabula "Dreptatea leului" ilustreaza, printr-o alegorie din lumea animalelor, legile sociale care
functioneaza oriunde si oricand in lumea reala. Astfel, leul si supusii lui, tigrii, ursii, sunt
puternicii vremii care, ca sa-si atinga scopurile si sa-si satisfaca orgoliile sacrifica fara ezitare pe
omul de rand, sincer si cinstit, care nu are pentru ei nici un fel de importanta. Ideea centrala
exprimata de Grigore Alexandrescu este ca in orice fel de societate si oriunde in lume
functioneaza legea celui puternic, ca totdeauna dreptatea este de partea celor aflati in functii
importante, care pot decide orice, avand in vedere numai ceea ce le dicteaza interesul personal.

Limbajul artistic al fabulei este alcatuit din figuri de stil si cuvinte si expresii populare, fiind
caracterizat prin oralitate. Epitetele au rol caracterizator, acela de a descrie cat mai expresiv
trasaturile personajelor: "bivolul pieptos", "elefantul nasos", "vestita vrajitoare". Oralitatea este
realizata prin cuvinte si expresii populare, precum si arhaisme pentru a reda veridicitatea
intamplarilor si personajelor care participa la actiune: "prigonire", "galcevire", "nensemnator",
"grab", "zbiara", "sa-i faca intrebare", "se puse pe ganduri", "patimesc de tuse".

"Fire usor sceptica, insa nu amarnic, tumultuos, ci ironic, spiriuial, Grigore Alexandrescu a lasat
in "Epistole" [], in "Satire si in "Fabule" modele ale genului de o puritate indiscutabila,
neintrecuta pana azi. El este Boileau si La Fontaine al nostru." (Ion RotarU)