UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI CATEDRA DE TEORIA LITERATURII TEORIA LITERATURII. ORIENTARI IN TEORIA $I CRITICA LITERARA CONTEMPORANA ds Editura Universitatii din Bucuresti NS 7ANTOINE COMPAGNON CE RAMINE DIN IUBIRILE NOASTRE?” Bietul Socrate nu era posedat decit de un Demon at interdict «al meu este un mare afirmator, al meu este un Demon al acti un Demon al luptei Baudelaire, Assomons les pauvres! (Saracii si moara!) Parodiind o zicala celebrii, [putem spune ca] ,,Francezii nu au cap pentra teorie. Cel putin pind la izbucnirea din anii saizeci si saptezeci. Teoria literard si-a tit atunei momentul de glorie, ca si cum credinfa prozelitilor i-ar fi permis deodata si recupereze ‘ntr-o clips aproape un secol de intirziere. Studiile literare franceze nu cunoscuserai nimic similar formalismului rus, cercului de la Praga, Noii Critici americane, ca si nu mai vorbim de stilistica Iui Leo Spitzer sau de topologia lui Emst Robert Curtius, de antipozitivisrmul lui Benedetto Croce sau de critica variantelor a lui Gianfranco Contini, de scoala de la Geneva si de critica constiinjei sau chiar de antiteoretizarea deliberati a Ini F.R. Leavis sia discipolilor lui de la Cambridge. in raport cu aceste migcari originale gi influente care au dominat Europa si Statele Unite in prima parte a secolului al XX-lea, din Franfa nu s-ar putea cita decit ,Poetica* Ini Valéry, dupa numele catedrei pe care a definut-o la College de France (1936) ~ disciplina efemera al carei progres a fost curmat indat& de réizboi, apoi de moarte ~ si poate mereu enigmaticele Fleurs de Tarbes ale Ivi Jean Paulhan (1941), 0 tatonare confuzi {in directia definirii unei retorici generale, non-instrumentale, a limbii; acel ,,Totul este retoricit* pe care deconstructia avea si-| redescopere la Nietzsche prin 1968, Manualul lui René Wellek si Austin Warren, Theory of Literature, publicat in Statele Unite in 1949, era disponibil la sfirsitul anilor saizeci in spaniola, japonezi, italiana, germani, coreean’, portughezi, danezi, sirbo-croati, neogreac’, suedez, ebraic’, romani, finlandezi si gujarati, dar nu gi in francezi, limba in care nu a vazut lumina tiparului decit in 1971, cu titlul La Théorie littéraire, fiind unul dintre primele volume din colectia «Postique» a editurii Seuil, niciodati publicat in editie de buzunar. in 1960, cu putin timp inainte s4 moari, Spitzer explica aceasta intirziere si aceasta izolare a francezilor prin trei factori: un vechi sentiment de superioritate finind de existenta unei tradifii literare si intelectuale neintrerupte si stimabile; orientarea generali a studiilor literare, marcate in permanent de pozitivisrmul stiintific al secolului al XIX-lea, aflat mereu in ciutarea cauzelor; dominatia practicii didactice a analizei de text, adic’ a unei descrieri ancilare a formelor literare, care impiedica * Aparut 1998, n LE DEMON DE LA THEORIE. LITERATURE ET SENS COMMUN, Paris, Ed. da ‘Seuil (,Points"), 1998, pp. 7-22, 23-24. (n. ed.) 2dezvoltarea unor metode formale mai sofisticate. $i as mai adiuga, dar de fapt [acest element] este inseparabil de cele de mai sus, lipsa unei lingvistici si a unei filosofii a limbajului comparabile cu acelea care invadasera universitaqile de limb’ german’ sau englezi incepind de la Gottlob Frege, Bertrand Russell, Ludwig Wittgenstein i Rudolf Carnap, precum gi slaba incidenfi a tradifiei hermeneutice, revolufionati in Germania de Edmund Husser! si Martin Heidegger. Ulterior, situafia s-a schimbat rapid ~ de altfel, incepuse deja si se schimbe in momentul in care Spitzer pusese acel diagnostic sever -, in asemenea masuri inci, printr-o foarte ciudata risturnare care ne-ar putea da de gindit, teoria francezi s-a pomenit temporar in avangarda studiilor literare pe plan mondial, ca si cum pina atunci ar fi dat inapoi doar pentru a-si lua mai mult avint, afara doar daci aceasta distant paroursi dintr-un salt nu a reprezentat decit 0 ardere a etapelor realizati cu o inocentit si 0 rapiditate care au dat iluzia unui progres, de-a lungul mirificului deceniu sapte, care a finut de fapt din 1963 (sfirsitul razboiului din Algeria) pina in 1973 (prima criza a petrolului). Spre 1970, teoria literara isi atinsese culmea si exercita 0 imensii atractie asupra tinerilor din generatia mea. Sub diverse denumiri — ,.noua critica, ,poetica, ,structuralism", ,semiotogie, ,naratologie ~ igi arita {ntreaga stralucire. Cine a trait in timpul acelor ani feerici nu-si poate aminti de ei decit cu nostalgie. Un curent putemic ne purta cu el. Pe vremea aceea, imaginea studiilor literare promovata de teorie era seducditoare, convingitoare, triumfatoare, ‘Acum, Jucrurile nu mai stau chiar aga, Teoria s-a institutionalizat, s-a transformat in ‘metoda, a devenit o biata tehnic& pedagogica adesea la fel de sterila ca analiza de text pe care 0 critica odinioara cu aprindere. Stagnarea pare si fie inscrisi in destinul academic al oricdrei teorii. Istoria literara, tindra disciplin’ ambifioas’ si atrigatoare la sfirsitul secolului al XIX-lea, cunoscuse aceeasi tristi evolutie, iar nowa critick nu i s-a putut nici ea sustrage. Dupa frenezia anilor saizeci si saptezeci, perioada in care studiile literare franceze le-au ajuns din urma gi chiar le-au depiisit pe celelalte pe calea formalismului si a textualititii, cercetarea teoreticd din Franfa nu a mai cunoseut dezvoltari majore. Sa fie oare vina monopolului detinut de istoria literara asupra studiilor literare franceze, {monopol] pe care noua critic’ mu 2 reusit si-] clatine in profunzime, ci numai si-l mascheze temporar? Aceasta explicatie ~ care ii aparfine lui Gérard Genette — pare simplisti, cici noua criticd, desi nu a reusit si darime zidurile bitrinei Sorbone, si-a creat 0 pozitie solid’ in cadrul sistemului de invatimint, mai ales la nivelul studiilor preuniversitare. Probabil chiar acest fapt a ficut-o rigid’. Astizi este cu neputinfa s& reusesti Ia un examen dac& nu stipinesti nuanfele subtile si Jargonul naratologiei. Un candidat care nu ar sti si spundt dack fagmentul de text pe care il are in fafa este ,homo-“ sau ,,heterodiegetic™, ,,singulativ sau ,,iterativ®, eu ,focalizare interna sau externa nu ar fi admis, la fel cum odinioara trebuia si deosebesti un anacolut de o hipalagi si si stii anul nasterii lui Montesquieu. Pentru a infelege specificitatea invafimintului superior gi a cercetarii franceze, trebuie si revenim la dependenta istorick a universititii fafi de concursurile de titularizare a profesorilor pentru invatimintul preuniversitar. Este ca si cum indinte de 1980 s-ar fi produs suficienta teorie pentru a reinnoi pedagogia: ceva poetica si naratologie pentru interpretarea poeziei si a prozei. Noua critica, asemeni istoriei literare a Iui Gustave Lanson cu citeva generatii in urma, s-a redus rapid la citeva refete, trucuri si strategii pentru reusita la examene. Elanul teoretic a inghefat de indata ce i-a furnizat sacrosanctei analize de text un suport stiinific. 43in Franta, teoria a fost un foc de paie, iar dorinta exprimati de Roland Barthes in 1969 ~ ,Noua critica trebuie si devin’ rapid un nou ingragimint, pentru ca dupa ea sit erease’ altceva‘*' — nu pare s& se fi indeplinit. Teoreticienii din anii saizeci si gaptezeci nu fi-au gist mostenitori. Barthes insusi a fost canonizat, iar asta nu este cea mai bun’ metoda de a pistra 0 opera activa si vie. Alii s-au reprofilat si lucreaz acum pe subiecte destul dle indepartate de prima lor iubire; unii dintre ei, ca Tzvetan Todorov sau Genette, s-au reorientat spre dimensiunea etici sau estetica. Mulfi alti au revenit la vechea istorie literari, mai ales sub forma redescoperirii manuscriselor, cum o atesti critica aga-zis genetic’. Revista Podrigue, ce ‘inca mai supravietuieste, publica mai ales exerciii ale epigonilor, la fel ca Litéranure, cealalti publicafie post-1968, de Ia bun inceput mai eclectic, primind in paginile ei marxismul, sociologia si psihanaliza. Teoria s-a institujionalizat si nu mai este ce eta odatis acum exist la fel cum exist& toate perioadele literare si disciplinele academice, care stau alaturi unele de altele in programa universitard, fiecare la locul ci. Este clasata, inofensiva, igi asteapt student Ja ora stabilita, fri nici 0 alta interactiune cu celelalte specialiyi sau cu lumea deeit prin intermediul acestor studenti care migreazi de la o disciplina la alta, Nu este mai vie deci celelaite, in sensul ci nu mai este ea cea care arati de ce si cum ar trebui si se studieze literatura, care este pertinenta si miza actual a studiilor literare. Or, nimeni altcineva nu i-a luat locul, side altfel literatura nici nu prea se mai studiaza. Teoria va reveni, ca orice aliceva, si fi vom redescoperi problemele in ziua in care ‘gnoranfa va fi ajuns atit de departe, incit nu ne va mai fi rimas decit plictiseala*. Philippe Sollers anunfa aceasta reintoarcere inci din 1980, in prefaja proaspiit reeditatei Théorie d’ensemble — volum ambitios, publicat in toamna care i-a urmat lui mai 1968, cu un tithy imprumutat din matematici si reunind semnéturile lui Michel Foucault, Roland Barthes, Jacques Derrida, Julia Kristeva si ale intregului grup de la Te! Quel, intr-un moment cind teoria se afla Ja zenit, [lisind] poate [si transparai] 0 umbra de ,terorism intelectual’, dup’ cum recunoaste Sollers retrospectiv’, Teoria avea atunci vint din pupa, insufla poftt de vial. Si dezvoltim teoria ca s& nu riminem in urma viefii', decretase Lenin, iar Althusser se revendica de la el, denumind ,,Théorie* colectia pe care o coordona la Maspero. Acolo si-a publicat Pierre Macherey in 1966, an reper pentru migcarea structuralista, Pour we théorie de la production littéraire, hucrare in care dimensiunea marxisti a teoriei ~ critica a ideologiei si dezvoltare a stiinfei — si dimensiunea formalist — analiza procedeelor lingvistice ~ se acordau in studiul literaturii, Teoria era critica, si chiar polemic sau militant ca in titlul nelinistitor al c&rtii lui Boris Eihenbaum din 1927, Littérature, Théorie, Critique, Polémique, tradusi $i publicat& partial de Tzvetan Todorov in antologia sa de formalisti rusi, Théorie de la littérature, 1966 -, dar ambitia ei era totodata accea de a fonda o stin(d a literaturii, ,Obiectul teoriei*, scria Genette in 1972, ar fi nu numai realul, ci totalitatea viriualului literar®. Formalismul si marxismul erau cei doi piloni pe care se intemeia cercetarea invariantelor sau universaliilor literaturii, considerarea operelor individuale ca opere posibile, mai degrabé decit * Roland Barthes, Réflexions sur un manuel“, tn Serge Doubrovsky si Tzvetan Todotov (d.), Llenseignement de la littérature, Paris, Plon, 1971. * Phillipe Sollers, ,Préface', in Théorie d'ensemble (,Points"), Paris, Ed. du Seul, 1980 (1968), p. 7. > Gérard Genette, »Critique et postique", in Figures Hl, Paris, Ed. du Seuil, 1972, p. 11; trad. rom. ,Critica si poetics, in Figuri, Bucuresti, Univers, 1978, p. 275 44reale, ca simple exemplificiri ale sistemului literar subiacent, mai comode decit operele jnactuale, ca potentialitii prin care se accede la structur. acd teoria, ca amestee ambiguu de marxism gi formalism, era deja demodata in 1980, ce-am mai putea spune astizi? Am acumulat oare destula ignorana si plictiseala pentru a ne-o dori din now? Teorie si bun simt Cu toate acestea, este posibil un bilant, o hart a teoriei literare? $i in ce forma? ‘Acesta n-a fi oare, in principiu, un pariu imposibil, dacdi — aga cum sustinea Paul de Man — ipalul interes teoretic al teorici literare consti in imposibilitatea definirii ei'*'? Teoria opt iar putea fi, asadar, infeleasi decit prin intermediul unei teorii negative, dup’ modelul acelui Dumnezeu ascuns despre care numai o teologie negativa izbuteste s& vorbeasc’: dar asta inseamna si ridici stacheta pujin cam sus sau si impingi prea departe afinitiile, altminteri reale, intre teoria literara si nihilism. Teoria nu se poate reduce la 0 tehnicd sau I ‘0 pedagogic ~ ca isi vinde sufletul in vademecum-urile cu coperte multicolore, etalate in vitrinele libraviilor din Cartierul Latin ~, dar acesta nu este un motiv suficient pentru a face din ca o metafizica sau 0 mistica. Si nu o tratiim ca pe o religie. Si, de altfel, teoria literari are oare doar un ,,interes teoretic“? Nu, daca am dreptate atunci cind afirm ci ea este, poate in mod esential, si critic’, opozitionala sau polemic’. Cici teoria mi se pare interesanti si autentici mu fn dimensiunea ci teoreticd sau teologica, nici in cea practica sau pedagogic’, ci mai ales prin lupta ei insufletta si sustinuta impotriva locurilor comune din studiile literare gi prin rezistenta, la fel de inversunata, pe care aceste Jocuri comune i-au opus-o. Ne-am astepia poate ca un bilan{ al teoriei literare, dupa ee ar fi oferit propria sa definite a literaturii, prin definitie una contestabila ~ Ce este iteratura? este primul loc comun teoretic — si ar fi adus un scurt omagiv teor antice, medievale si clasice, de la Aristotel la Batteux, cu un mic ocol prin poeticile non-occidentale, si recenzeze diferitele scoli care s-au impus atenfiei in secolul al XX-lea: formalismul rus, structuralismul praghez, Noua Critici american’, fenomenologia germanii, psihologia genevezi, marxismul international, structuralismul si poststructuralismul francez, hermenentica, psihanaliza, neomarxismul, feminismul etc. Exist® nenumirate manuale de tipul acesta, care le dau de Iucru profesorilor si fi linistesc pe studenti. Dar ele clarificd un aspect secundar al teoriei. Chiar 0 denatureazi sau o pervertesc, cici ceca ce o caracterizeazi cu adevirat este tocmai opusul eclectismului, si anume angajarea ei, vis polemica’, precum gi impasurile in care aceasta o lanseazi cu caput inainte. Teoreticienii lasi adeseori impresia ci adue critici intemeiate pozitiilor adversarilor, dar cum acestia, cu constiinfa impaicati, nu se dezic si continu s& peroreze, teoreticienii ridicd, la rindul lor, vocea si isi imping la absurd propriile teze — sau antiteze ~, subminindu-le astfel cu mina lor sub ochii rivalilor incintati si-si dobindeascd legitimarea prin extravaganta pozitiei adverse. Este de ajuns si-l Iasi pe-un {Paul de Man, The Resistance to Theory, Minneapolis, University of Minnesota Press, 1985, p. 3 Forta polemic (n.t.) 45ind in cind cu un Aha! teoretician si vorbeasc’, mulfumindu-te si-1 intrery zeflemitor: igi va tia singur craca de sub picioare! Cind am intrat in clasa a VI-a la liceul Condorcet, batrinul nostru profesor de latin’ si francead, care era si primarul situcului su din Bretania, ne intreba la fiecare text din antologie: Cum interpretafi acest pasaj? Ce @ vrut si ne spund autorul? in ce consti frumusetea’ versului sau a fragmentului de prozi? in ce consti originalitatea viziunit scriitorului? Ce invatiminte putem trage de aici?“ Un timp, s-a crezut ci teoria a eliminat pentru totdeauna aceste intrebari bine tintte. Dar rispunsurile tec, iar intrebarile ramin. Ble Sint intotdeauna cam aceleasi. Unele dintre ele revin mereu, generatie dupa generafie. Au fost puse inainte de aparifia tcoriei, ba chiar inainte de aparitia istorieiliterare, si se mai pun ‘ned dupa ce teoria a disparut, aproape in aceeasi forma, ineit ajungem s& ne intrebim dacdi nu exist 0 istorie a criticii literare, asa cum existi o istorie a filosofiei sau a lingvistic punctati de inventarea unor concepte precum cogifo-ul sau complementul. in critic’, paradigmele nu mor nicfodata, se adaugi uncle la celelalte, coexist@ mai mult sau mai put pagnic si se construiese mereu pe aceleasi nofiuni ~ nofiuni care apartin limbajului comun, ‘Acesta este unul dintre motivele, poate chiar principalul motiv, al sentimentului de saturatie pe care il incercém inevitabil in fafa unui tablou istoric al criticii literare: nimic nou sub soare. in teorie ne petrecem timpul incercind si curifim termeni de uz curent: literatura, autor, intenfie, sens, interpretare, reprezentare, continut, fond, valoare, originalitate, istor influenté, perioada, stil etc. Este acelasi lucra care a fost facut mult timp in logiet: se decupa din limbajul obignuit 0 zongi lingvisticd inzestrati cu adevar. Dar logica, ulterior, s-a formalizat. Teoria literar n-a reusit si se debaraseze de limbajul obisnuit despre literatura, acela al cititorilor si al amatorilor. De aceea, atunci cind teoria se indeparteazi, vechile nofiuni reapar, neatinse. Oare nu scApim definitiv de ele pentru ci sint ,naturale* sau yde bun simt*? Ori, dupa cum crede de Man, pentru c& nu ne dorim altceva decit sa rezistim teoriei, fiinded teoria ne face riu, ne rlneste iluziile despre limba si subiectivitate? S-ar zice ch astazi aproape nimeni nu mai simte adierea teoriei, ceea ce este, pesemne, mai comod. $i atunci din teoric nu rimine nimic in afari de mica pedagogic despre care vorbeam? Nu chiar. in perioada ei de glorie, prin 1970, teoria era un contra-discurs care punea in discufie premisele criticii traditionale. Obiectivitate, gust $i claritae, asa rezuma Barthes, in Critica si adevar din 1966, anul magic, articolcle de credinfa ale ,asa-zisei ctitici* universitare, ctireia voia si-i substituie o ,stiinta a literaturii*. Teoria exist atunci cind premisele discursului obignuit despre literatura nu mai sint_acceptate ca de la sine fnfelese, cind sint puse sub semnul intrebarii gi denuntate ca fiind construct istorice, ‘convenfii, La inceputurile sale, gi istoria literar& se fundamenta pe 0 teorie, in numele céreia a climinat din predarea literaturii vechea retoric’, dar aceasté teorie a fost pierduté din vedere sau edulcorat pe masuri ce istoria literara s-a identificat cu institutia gcolar& si universitar®. Apelul la teorie este prin definitie opozitional, adic& subversiv si insurectional, dar destinul fatal al teoriei este de a fi transformatii in metoda de institutia academic, de a fi recuperati, cum se zice. Dupa doviizeci de ani, ceea ce frapeazi cel putin tot atit, daca nu chiar mai mult, decit conflictul dintre teoria gi istoria literara, este similitudinea intrebarilor pe care le ridicau amindovi la inceputurile lor entuziaste, si mai ales una dintre ele, mereu aceeasi: .Ce este Titeratura?* 46Permanenta a intrebarilor, contradictie gi fragilitate a rispunsurilor: rezult de aici et ‘este in continuare pertinent si pomim de la nojiuni comune pe care teoria a dlorit si le Glimine, aceleasi care au reapiirut de cind teoria si-a pierdut vigoarea, pentru a ajunge la raspunsurile opozitionale pe care ea le-a propus, dar si pentru a incerea si Tnfelegem de ce fcestea nu. au Kimurit o data pentru totdeauna vechile intrebari, Poate c teoria, in lupta ei mpotriva hidrei din Lemna, si-a impins argumentele prea departe, iar acestea s-au intors impotriva ei? In fiecare an, cu fiecare nou generafie de studenti, tebuie si pornim de la accleasi figuri de bun simt si de la aceleasi inevitabile cligee, de la acelasi numar restrins de ‘enigme sau de locuri comune care jaloneaza discursul comun despre literatura. Voi analiza unele dintre ele, pe cele mai rezistente [in timp], cici in jurul lor se poate construi o prezentare simpateticd a teoriei literare, a inversunatelor 51 indreptiitelor ei mini, a modului fn care a luptat zadarnic impotriva tuturor acestora, jeraturii Teoria si practica Citeva distincfii preliminare sint indispensabile. Mai inti, cine spune teorie ~ chiar ffir a fi neaparat marxist — presupune existenfa unei practici sau a unei praxis al cirei pandant sau explicatie il reprezinti teoria. Pe strizile Genevei se pot vedea cladiri cu ‘urmatorul inscris: Sala de teorie*. Acolo nu se studiazA teoria literaturii, ei codul rutie teoria este, asadar, codul in opozitie cu conduita, codul conduitei. Care este atunci conduita sau practica pe care o codifica teoria literaturii, pe care aceasta o organizeaz’, mai curind decit si 0 reglementeze? Se pare ci nu literatura (sau activitatea literara) insisi ~ teoria literaturii nu ne invati s& scriem romane, asa cum retorica ne invija odinioarl si vorbim in public si s& ne cultivim elocinta ~, ci studiile literare, adica istoria, critica si cercetarea rar, in acest sens — de cod, de didactica sau mai degraba de deontologie a insesi cercetiirii literare =, teoria literaturii poate prea o disciplin’ noua ori, in orice caz, posterioari aparifiei, in secolul al XIX-lea, a cercetirii literare, o data cu reorganizarea universititilor curopene, si apoi a celor americane, dupa modelul german. Dar, daca termenul este relativ nou, disciplina ca atare este veche. Se poate spune c& in Republica si, respectiv, in Poerica, Platon si Aristotel ficeau teorie literara atunci cind clasificau genurile literare, iar modelul teoriei literare rimine si pentru noi, cei de azi, Poetica lui Aristotel. Platon si Aristotel ficeau teorie pentru ef erau preocupafi de categoriile generale, chiar universale, de constantele literare din spatele ‘operelor particulare: de exemplu de genuri, forme, moduri, figuri. Daca se interesau de opere individvale (Iliada, Oedip rege), le priveau ca pe ilustriti ale categoriilor generale. A face teoria literaturii inseamna a studia literatura in general, dintr-un punet de vedere care tinde spre universal. : Dar Platon si Aristotel nu ficeau teorie literara propriu-zisi, in sensul o& practica pe care urmireau si o codifice nu era studiul literaturii sau cercetarea literari, ci literatura insisi. Ei incercau si formuleze gramatici prescriptive ale literaturii, int-atit de normative incit Platon voia si excluda poetii din Cetate. in acceptia actual, desi teoria literaturii se 47revendica de la retorict si de la poetic si revalorificd traditia antica gi clasic’ a acestora, et nu este, in principiu, normativa: Teoria literaturii este descriptiva, deci modema: ea presupune preexistenta studiilor literare, instaurate in secolul al XIX-lea, incepind de la romantism. Ea este inruditi cu filosofia literaturii, ca ramura a esteticii, care studiaz natura si functile artei, definitia frumosului si a valorii. Dar teoria literaturii nu este o filosofie a literaturif; ea nu este nici speculativa, nici abstract, ci analitica sau topic&: obiectul ei este discursul ~ discursurile ~ despre literatura, critica si istoria literari, ale caror practici le pune sub semnul intrebitri, le problematizez3, le organizeaz. Teoria literaturii nu este polifia literelor sau a studiilor Titerare, ci, intr-un fel, epistemologia lor. Nici in acest sens nu este tocmai o disciplina noua. Lanson, fondatoru! istoriei literare franceze de la sfirgitul secolului al XIX-lea si inceputul celui de-al XX-lea, spunea despre Emest Renan si Emile Faguet, criticii literari care il precedasera ~ Faguet era contemporanul Jui si coleg cu el 1a Sorbona, dar Lanson il considera depaisit ~, ci nu au un ,sistem teoretic"! Aceasta era 0 maniera politicoasi de a le da de infeles ci, dupa parerea lui, erau niste impresionisti si niste impostor care habar nu aveau ce fac, ci Ie lipsea rigoarea, spiritul stiinfific si metoda. fn ce-1 priveste, Lanson pretindea ci el ar fi avut 0 teorie, ceea ce demonstreaza ci istoria literar& si teoria nu sint incompatible. Apelul la teorie corespunde in mod necesar unei inten{ii polemice sau opozitionale (critice, in sensul etimologic al termenului): el eontrazice, pune la indoiala practica altora. Pe linga teorie si practica, este util si mai adaugim inc’ un termen, care ar corespunde acceptiei maraiste, dar nu numai, a acestor nofiuni: termenul de ideologie. intre practic si teorie s-ar afla ideologia. O teorie ar spune adevarul despre o practic’, i-ar enunta condifiile de posibilitate, in timp ce 0 ideologie nu ar face altceva decit si legitimeze aceasta practica printr-o minciund, si-i disimuleze conditiile de posibilitate. Dup’ Lanson, de altminteri bine vazut de marxisti, rivalii lui nu aveau o teorie, intrucit aveau doar ideologii, adiea idei primite de-a gata, Astfel, teoria reactioneazi impotriva acelor practici pe care le considera a-teoretice sau anti-teoretice. $i, in felul acesta, le erijeazi adeseori in {api ispasitori. Lanson, care credea ci filologia si pozitivismul istoric ii furnizeazi un sistem teoretic solid, ct ‘umanismul tradifional al adversarilor Tui (oameni de culturi sau de gust, (eu alte cuvi burghezi). Teoria se opune bunului simt. Mai recent, revenind asupra acestor chesti teoria literaturii s-a ridicat, in acelasi timp, si impotriva orientirii pozitiviste in istoria literard (pe care o reprezenta Lanson), si impotriva unei critii literare bazate pe simpatie (pe care 0 reprezentase Faguet), precum si impotriva freeventei combinatii a acestora (pozitivismul pentru ceca ce fine de istoria textului, umanismul pentru ceea ce fine de interpretare), asa cum apare ea la acei filologi austeri care, dupa o cercetare minufioasi a surselor romanului ui Prévost, treo fardi menajamente la judecati comune cu privire la realitatea psihologica sila adevarul uman al [ui Manon, de parcit aceasta ar fio fata din vecini ‘Sa rezumém: teoria contrasteaza cu practica studiilor literare, deci cu critica gi istoria literar’, si analizeaza aceastt practici — sau, mai degrabii, aceste practici -, le deserie, le expliciteazA presupozifiile ~intr-un cuvint, le criticd (a critica inseamna a separa, a discrimina). * Gustave Lanson, Histoire de la littérature frangaise (1895), Paris, Hachette, 1952, pp. 1107, 1189, 48Teoria ar fi, asadar, intr-o prima aproximatie, o critica a criticit sau metacritice (aga cum unui limbaj i se opune metalimbajul care vorbeste despre el, iar li descrie funcfionarea). [Teoria] este o constiing’ critic’ (0 criticd a ideologiei literare), o reflexivitate literara (un pliu critic, 0 constiingai de sine sau 0 auloreferentialitate): toate trsaturile atribuite, de fapt, modemitati, incepind cu Baudelaire gi, mai ales, cu Mallarmé. ‘Sa dim si un exemplu: am folosit o serie de termeni pe care se cuvine si-i definim sau si fi precizim mai bine, pentru a-i transforma in concepte tari care si slujeased acestei constiinfe critice ce insoteste teoria: literaturd, critica literard, istorie literard, a ciror diferenta este descrisi de teorie. Sa Lisim literatura pentru capitolul urmator si s& privim mai indeaproape ceilalfi doi termeni Teorie, critica, istorie Prin critica literara infeleg un discurs despre operele literare care pune accent pe cexperienta lecturi, care descrie, interpreteazai, evalueaz sensul si efectul pe care operele tl exerciti asupra cititorilor (buni), dar care nu sint neaparat savanfi sau profesionisti, Critica apreciazii, judec’; ea functioneaza prin simpatie (sau antipatie), prin identificare gi proiectie; ocul ¢i ideal nu este universitatea, ci salonul, al cirui avatar este presa; forma ei primara este conversatia. Prin istorie literara infeleg, in schimb, un discurs care insist& asupra unor factori eateriori experientei lecturii, de pild’ asupra conceperii si transmiterii operelor sau asupra altor elemente care, in general, nu stimese interest! nespecialistilor. Istoria literard este disciplina academica aparut& in decursul secolului al XIX-lea, cunoscuti si sub numele de filologie, scholarship, Wissenschaft sau cercetare. Uneori, critica literard este opusi istoriei ca un demers intrinsee unuia extrinsec: critica are in vedere textul, istoria — contextul. Lanson spunea ci facem istorie literara de indata ce citim numele autorului pe coperta carfii, de indata ce fi adiugim textului un minimum de context. Critica literara enunta propozitii de tipul: ,.A este mai frumos decit B, in timp ce istoria literara afirmai: ,C provine din D*, Prima vizeaza evaluarea textului, a doua ~explicarea lui Teoria literaturii pretinde ca presupozitile acestor afirmatii si fie explicitate. Ce {ntelegeti prin literatura? Care va sint criterile de apreciere a valorii? ii va intreba ea pe critic cici totul merge strund intre cititori care impirtigesc aceleasi norme si care se inteleg din priviri, dar, atunci cind nu se intimpla asa, se transform rapid inir-un dialog al surzilor. Nu este vorba de reconcilierea unor abordiri diferite, ci de intelegerea ‘motivelor pentru care ele se diferent Ce intelegeti prin literatura? Cum dati seama de proprietatile sau de valoarea ei specifica? ii va intreba teoria pe istorici. O dati recunoscut faptul ca textele literare au ‘tisdturile lor distinctive, le tratati ca pe niste documente istorice, cdutindu-le cauze factuale: Viafa autorului, cadrul social si cultural, intenjiile mirturisite [ale autorului), sursele. Paradoxul facestei abordéri) sare in ochi: explicati cu ajutorul contextului un obiect care va intereseazai tocmai in masura in care se sustrage acestui context si fi supraviefuieste.Teoria protesteaz mereu impotriva a cea ce este de la sine infeles: ea se afl in treabi, este profervus-ul din vechea scolastic’. Ea cere socoteala gi nu impartiigeste plirerca lui Proust din Timpul regdisit, cel putin nu in ceea ce priveste studiile literare: ,O oper’ cae igi confine teoria este ca un obiect pe care a fost Kisatd eticheta cu preful." Teoria vrea si sic preul. Ea nu are nimic abstract; pune intrebari, aceste intrebiiri de care istoricii gi eritieii we lovesc fiiri incetare in studierea textelor particulare, dar ale ciror rispunsuri le conside dinainte date. Teoria le reaminteste ci aceste intrebairi sint problematice, et li se pose rispunde in diverse moduri: este relativista Ll terara Teorie a literaturii sau teorie ultima distinctie preliminara: am vorbit mai sus de teorie a literaturii, nu de feorie Titerard, Aceasti distinetie este oare pertinent? De exemplu, in raport eu modelul aceleia dintre istoria literaturii $i istoria liverard (sinteza versus analiza, tabloul [istoric al] literatusi fn opozitic cu disciplina filologica, precum manualul lui Lanson din 1895, Histoire de la littérature frangaise, in comparatie cu Revue d'histoire litéraire de Ia France, fondat’ in 1894), Teoria literaturii, aga cum se prezinta in manualul lui Wellek si Warren, al cirui tila original este Theory of Literature (1949), este in general infeleasd ca o ramuri a literaturi ‘generale si comparate: ea desemneaz’ reflectia asupra condifiilor [de existenfa a] literaturii, iticii $i istorie’ literare; este critica criticii sau metacritica. Teoria literara cste mai polemica gi se prezintii mai curind ca o critic a ideologiei, inclusiv a aceleia subiacente teoriei literaturi: ea este cea care afirma ci avem mereu o teorie gi cd, dacd ni se pare ci sintem lipsifi de ea, acest lucru se datoreazi faptului ci sintem dependeni de teoria dominant intr-un anumit moment si intr-un anumit spatiu. Teoria literara se identified, de asemenea, cu formalismul, incepind de la formalistii rusi de la inceputul secolului al XX-lea, influentati, de fapt, de marxism. Cum ne reamintea de Man, teoria literari ia nastere atunci cind abordarea textelor literare nu se mai fondeazi pe considerafii non-lingvistice (de exemplu istorice sau estetice), cind obiectul discutiei nu mai este sensul sau valoarea, ci modalitafile de producere a sensului sau a valorii?. Aceste dov modalititi de descriere a teoriei literare (critick a ideologici, analiza’ lingvisticl) se consolideaza reciproc, cici critica ideologiei este o denuntare a iluziei lingvistice (a ideii e& limba si literatura sint [realitati] de la sine infelese): teoria literar’ denuntii codul si conventia acolo unde a-teoria postuleazi natura. Din pacate, aceasta distinctie (teorie a literaturii versus teorie literari), care in cenglezi, de pilda, este clara, a fost obliterata in francezi: cartea Iui Wellek si Warten, Theory of Literature, a fost tradusi — tardiv, cum am mai spus ~ cu tithul La Théorie litéraire in 1971, in timp ce antologia formalistilor rusi editat& de Tzvetan Todorov fusese publicati cu citiva ani inainte, la aceeasi editurd, cu titlul Théorie de la littérature (1966). Pentru a clarifica lucrurile, ar trebui s& borectim acest chiasm. " Marcel Proust, Le Temps retrowé (1927), d la recherche du temps perdu, Paris, Gallimard, col Bibliotheque de la Pléiade", 1989, IV, p. 461 F Paul de Man, op. cit, p. 7. 50 basmatiDupi cum se va fi observat pind acum, mi revendic de la ambele tradifii. Din teoria literaturii preiau reflectia asupra notiunilor generale, a principiilor, a criteriilor, din teoria literard — critica bunului simt literar si referinfa la formalism. Nu este vorba, asadar, de a indica refete. Teoria nu este metoda, tehnica, bucitiria. Dimpotriva, scopul ei este de a cultiva neinerederea fata de toate refetele, desprinderea de ele prin reflectie. Intenfia mea nu este nicidecum aceea de a simplifica lucrurile, ci de a indemna la vigilenfa, indoialé, scepticism; intr-un cuvint, la critica sau la ironie. Teoria este o scoala de ironie, Traducere de Bogdan Mihai Tanase, Anca Biticoianu BIBLIOGRAFIE, ‘Adams, Hazard (ed.), Critical Theory since Plato, New York, Harcourt & Brace, 1971, 1992 “Althusser, Louis, ,.déologie et apparels id€ologiques 4'Etat (1970), Position (1964-1975), Paris, Ed Sociales, 1976 Aristotel, La Poétigue, trad. Dupont-Roc, R., Lallot, J. Paris, Ba. du Seuil, 1980 ~ Poétique (sLe Livre de Poche"), trad. Magnien, M., Paris, 1990 Barthes, Roland, Critique et Vérité, Paris, Ed. du Seuil, 1966 =, .Réflexions sur un manuel“, dans Doubrovsky, Serge, Todorov, Tavetan (¢4.), L'Enseignement de Ta litérature, Paris, Plon, 1971 Borges, Jorge Luis, Fictions (1944), trad. ft, Paris, Gallimard, 1957 Bourdieu, Pierre, Les Regles de l'art. Genése et structure du champ litéraire, Paris, Ed. du Seuil, 1992 (Charles, Michel, Introduction & étude des textes, Paris, fa. du Seuil, 1995, Collier, Peter, Geyer-Ryan, Helga (eds), Literary Theory Today, Ithaca, NY, Comell University Press, 1990 Contini, Gianfranco, Variant et alti linguistica. Una raceolta di sagei (1938-1968), Torino, Einaudi, 1970 Croce, Benedetto, La Poésie. Introduction & la critique et &U'histoire de la poésie et de la litérature (1936), trad. fr. Paris, PUF, 1951 Essais d'esthétique, (,Tel"), trad. ft, Pavis, Gallimard, 1991 de Man, Paul, The Resistance to Theory, Minneapolis, University of Minnesota Press, 1986 Dictionnaire des genres et notions litéraires, Paris, Encyclopaedia Universalis et Albin Michel, 1997 Dictionnaire encyelopédique des sciences du langage, Ductot, Oswald, Todorov, Tzvetan (eds.) Paris, Ed. du Seuil, 1972 Dosse, Frangois, Histoire du structuralisme, Paris, La Découverte, 1991-1992, 2 vol Eagleton, Terry, Critigue et Théorie littéraires. Une introduction (1983, 1996), trad. fr, Paris, PUP, 1994 Ellis, John M., The Theory of Literary Criticism: A Logical Analysis; Berkeley, University of California Press, 1974 French Literary Theory Today: A Reader, Todorov, Tzvetan (ed.), Cambridge, Cambridge University Press, 1982 Genette, Gerard, ,Critique et poétique, Figures III, Paris, Ed. du Seuil, 1972 Gracq, Julien, En isan en écrivant, Pati, José Corti, 1981 SlGraff, Gerard, Literature Against Iself: Literary Ideas in Modern Society, Chicago, University of Chicago Press, 1979 Hallyn, Fernand, Deleroix, Maurice (eds.), Méihodes du texte, Introduction aux études litéraies, Paris et Gembloux, Duculot, 1987 Jefferson, Ann, Robey, David (eds.) Modern Literary Theory: A Comparative Introduction, Lonira, Batsford, 1982, 1986 Kibéai Varga, Aton (ed), Théorie de la littérature, Pais, Picard, 198] Lanson, Gustave, Histoire de la liaérature francaise (1895), Paris, Hachette, 1952 Macherey, Pierre, Pour une théorie de la production littéraire, Paris, Maspero, 1966 Macksey, Richard, Donato, Eugenio (eds.), The Structuralist Controversy: The Languages of Criticism and the Sciences of Man, Baltimore, Johns Hopkins University Press, 1972 Merquior, J.G., From Prague to Paris: A’ Critique of Structuralist and Post-Structuralist Thought, Londra, Verso, 1986 Nouveau Dictionnaire encyelopédique des sciences du langage, Duerot, Oswald, Schaeffer, Jemn- Marie (eds.), Paris, Ed. du Seuil, 1995 Paulhan, Jean, Les Fleurs de Tarbes ou la Terreur dans les lettres, Pari, Gallimard, 1941 Pavel, Thomas, Le Mirage linguistique. Essai sur la modernisation inellectuelle, Paris, Ed. de Minuit, 1988 Poulet, Georges (ed), Les Chemins actuels de la critique, Paris, Plon, 1967 Proust, Marcel, Le Temps retrouvé (1927), A la recherche du temps perdu (,Bibl, de la Pléiade’, Paris, Gallimard, 1989 Ravoux Rallo, Elisabeth, Méthodes de critique linéraire, Paris, Armand Colin, 1993 Santerres-Sarkany, Stéphane, Théorie de la litérature,(, Que sais-e?), Paris, PUF, 1990 Sollers, Philippe, ,,Préface" la reeditarea Théorie d’ensemble (1968) (,,Points*), Paris, Ed. du Sevil, 1980 Spitzer, Leo, ,.Les études de style t les différents pays", In Langue et Lttérature (1960) (,Bibl. de la Faculté de philosophie et lettres de luniversité de Litge" no. 161), Paris, Les Belles Lettres, 1961 Tadi, Jean-Yves, La Critigue littéraire an XX sidele, Paris, Belfond, 1987 Théorie de la litérature. Textes des formalistes russes, Todorov, Tzvetan (ed.), Paris, Ed, du Seuil, 1966 ‘Todorov, Tzvetan, Podtigue, in Qu’est-ce que le structuralisme, Paris, fi. du Seuil, 1968 =, Critique de la critique. Un roman d’apprentissage, Paris, Fi, du Seuil, 1984 Valéry, Paul, ,Lrenseignement de la poétique au College de France* (1936), Variésé V (1944), Guwsres (,Bibl. de la Pléiade"), Paris, Gallimard, 1957, vol. 1 Wellek, René, d History of Modern Criticism (1750-1950), New Faaven, Yale University Press, 1955- 1992, 8 vol. =, Concepts of Criticism, New Haven, Yale University Press, 1963 Wellek, René, Warren, Austin, La Théorie lttéraire (1949), trad. f., Pars, Ed. du Seuil, 1971 Wimsatt, W-K., Brooks, C., Literary Criticism: A Short History, New York, Knopf, 1957 52