Despre Menno, poreclit Simons, stim prea putin, doar ceea ce el ne

spune despre sine. S-a nascut in Witmarson, Friesland, in 1496 sau 1497 la
12km distanta de Marea Nordului. A fost educat pentru preotie la Bolswrd, in
scoala manastirii, nu departe de casa. A reusit sa invete destul de bine latina, se
descurca in greaca, dar nu cunostea deloc ebraica. De asemenea cunostea destul
de bine scrierile anumitor parinti bisericesti, ca Tertulian, Ciprian si Eusebiu.
In 1524 a preluat indatoririle de preot in Pingjum, satul tata-lui sau. Aici a
slujit sapte ani inainte sa fie chemat in satul natal. Un an dupa aceasta, pe cand
oficia slujba la altar, I-a venit gandul ca painea si vinul de la Cina Domnului nu
ar fi trupul si sangele lui Hristos, dar a lepadat ideea aceasta ca o ispita a
diavolului. Menno pretinde ca nu acitit Biblia, decat dupa doi ani de la ordinarea
sa ca preot, desi bineanteles, trebuie sa fi cunoscut pasaje din ea datorita
liturghiei romane. El s-a temut sa studieze Scripturile ca nu cumva sa se
rataceasca. Viata lui erea lipsita de evalvie. El si-a petrecut vremea cu tot felul
de lucruri nedemne de un preot, cum ar fi bautura si jocul de carti. El marturisea:
am vrut aceea cunoastere doar prin placerea si dezmatul la care ma indemna
tiniretea, intr-o viata murdara, senzuala, nefolositoare si nu am cautat altceva
decat propriul castig, o viata usoara, favorurile oamenilor, nume si faima, asa
cum fac toti cei care conduc o astfel de corabie. Se pare ca a fost un fel de
conducator innascut, desi, asa cum marturiseste chiar el, a fost un domn si un
print al Babilonului. Toata lumea ma cauta si ma dorea. Lumea ma iubea, iar
eu la randul meu eram primul printre oameni, chiar si printre cei mai in varsta.
Toti ma cinsteau. Cand vorbeam eu, ei taceau. Cand mergeam undeva veneau cu
mine. Cand baceam un semn cu mana sa plece, plecau. Tot ce doream , faceau.
Mai tarziu Menno si-a dat seama, ca si autorul cartii Eclesiastul, ca toate
sacestea sunt desertaciune. Cand acesta a devenit crestin adevarat, si-a
pierdut toti prietenii. In 1525, chiar in anul in care Grebel si Mantz organizau
primele adunari anabaptiste in Elvetia, Menno a inceput sa aiba indoieli cu
privire la doctrina transssubstantierii. Faptul ca Menno a avut astfel de idei
eretice nu era ceva neobisnuit, deoarece prezenta reala a lui Hristos in
elementele Cinei Era pusa sub semnul intrebarii in deferite cercuri din Olanda.
Nu mai tarziu de 1521, Cornelius Hoen, conducatorul sacramentarienilor
olandezi, promova ideea ca painea si vinul din Euharistie sunt doar simboluri ale
suferintelor si ale mortii lui Hristos. Nu stim daca Menno cunostea invataturile
lui Hoen, dar stim cu siguranta ca a citit cateva din scrierile lui Luthter. Mai
tarziu, Menno declara ca scrierile lui Luther l-au ajutat sa inteleaga ca
poruncile omeneti nu ne ot lega de moarte vesnica. El nu a fost de acord cu
explicatia lui Luther despre sacramentul oficiat la altar, ci a adoptat o pozitie
mai apropiata de cea a lui Zwingli.
Dupa un timp, el a inceput, totusi, sa studieze Scripturile si a primit ceva
lumina, desi inima lui inca nu era schimbata. Din fire era pornit impotriva

1
anabaptistilor. Pe cand era in aceasta stare, Menno a auzit despre martirajul
unuia Sicke Freerks, care il arata ca si croitor. La 30 martie 1531, acest
credincios a fost condamnat, dupa cum spune actul judecatoriei: spre a fi
executat prin teapa, fiindcaa fost rebotezat si staruie inacel botez, lucru care a
fost implinit intocmai la Lieuwarden. Sangele sarmanului croitor a produs o
ceata de urmasi ai Domnlui, pentru care el a dat cu bucurie tot ce a avut, chiar si
viata sa. Martirajul acestuia l-a condus pe Menno Simons, dupa o lunga si grea
lupta launtrica, la o actiune decisiva. Biografii lui Menno se intreaba dece i-a
trebuit atat de mult timp pana sa o rupa cu Biserica Romana si sa imbratiseze
cauza anabaptista. Putem intelege mai bine cariera de mai tarziu a lui Menno
daca analizam cu atentie procesul care a dus la aceasta decizie.
La inceput,el a fost doar surprins auzind ca acest om a suferit din cauza a
ceea ce ei numeau al doilea botez. El a studiat Sripturile, dar n-a putut gasi
nimic in ele despre botezul copiilor mici. A consultat apoi pe Luther, Bucer si
prin care ei sustineau practica botezului copiilor mici nu aveau nici o baza in
Scripturi. Cu toate ca ajunsese treptat la o cunostinta mai deplina a adevarului
lui Dumnezeu si la o indreptate oarecare a vietii sal exterioare, totusi se retinea
de la ceea ce stia ca trebuie sa faca. El era din fire ambitioasa si ezita s-o rupa
cu biserica in care nadajduia sa-si creeze cariera si sa ajunga la faima. Pentru un
timp,el a incercat sa faca un compromis constiintei, predicand adevarul in mod
public, de la amvon. In cele din urma, spune el, cam dupa noua luni de asa
predicare, Domnul I-a dat Duhul si puterea Sa si atunci el a renuntat la toata
onoarea si reputatia lumeasca, s-a despartit de biserica si erorile ei, supunandu-
se de buna voie lipsurilor si saraciei, alipindu-se de cei pe care ii susmanea
inainte.
Acesta a fost cam prin anul 1536 si se pare ca intentia lui Menno a fost sa
duca o viata linistita de cercetator si scriitor. Dar dupa un an, un mic de
credinciosi veni la el si il indemnara sa-si aduca aminte de nevoile sufletelor
sarae, flamande si sa-si foloseasca mai bine talentele ce le avea de la Domnul.
Ca urmare, el incepu sa predice Evanghelia si contina sa faca cunoscut adevarul
prin grai si prin scris pana la sfarsitul vietii saale.
Desi nu fara dese intreruperi, lucrarile sale au fot in mod practic foarte
rodnice. La inceput anabaptisti erau impartiti si descurajati. Cei de la Munster
susutinea unele idei cu totul gresite, idei care au provocat o lupta ascutita, dar
greutuatea influeintei lui Menno a inclinat balanta in favoarea curatiei si pacii.
Impotriva acestor idei, el a scris cartea Iesirea din papalitate, in care arata
cum in mod fals au fost invinuiti de dusmani ca apara docrinele celor de la
Munster, doctrine cu care ei nu se impacau, cile respingeau.
Menno a fost un apostol al adevarului, predicand si infiintand biserici de-a
lungul Europei de Nord, din Franta pana in Tusia. In ciuda celor mai aspre
decrete si acelor mai sangeroase prigoniri, el si-a indeplinit cu crdinciosie
chemarea sia a gasit intotdeauna, oriunde a mers, oameni gata sa asculte

2
Evanghelia. El a intarit un standard de stricta morale, a reprimat toate tendintele
spre fanatism si treptat a format pe urmasii sai, pe menoniti intr-un popor bland,
pasnic si moral. Ei puneau un accent deosebit pe botezul prin cufundare al
oamneilor mari ce-si puteau marturisi credinta.
Ultimii sai ani au fost petrecuti in Holstein, unde a si murit in 13 ian.
1561, invarsta de 66 de ani.
Ca scriitor, Menno a lucrat numeroase volume. In timpul celor din urma
10 ani ai sai, el a intemeiat o tipografie si si-a asigurat o larga circulatie a
scrierilor sale. Cele mai multe sunt scrise in limba daneza, desi unele originale
au fost scrise in Oostersch si foarte rau traduse in limba daneza. Prima scriere
a lui Menno, Blasfemia lui Jan Van Leyden, este un tratat incitant in care
Menno opune imparatia lu Hristos falselor pretentii ale regelui Jan. Menno a
scos in evidenta caracterul necrestin a ceea ce am putea numi filosofia sabiei
si a indemnat la o viata de supunere.
Tiparirea lucrarii Cartea de temelie a adevaratei credinte cretine, in
1539, a statornicit invatatura sa doctrinara pe baze solide fiind un rezumat al
teologiei anabaptiste si a regulilor din biserica lor. A fost tradusa si retiparita de
cateva ori in secolul al xvi-lea. Ea s-a deosebit de teologia reformata numai in
sustinerea ideii spirituale despre biseica, ca o comunitate de adevarati sfinti si
urmarea necesara a acestei, respingerea botezului copiilor mici. Acesta carte
este o apologie in favoarea acelor anabaptisti care stiu sa aleaga calea crucii.
Cartea lui Menno nu a avut un impact nesemnificativ asupra conducatorilor, care
au continuat prigoana impotriva anabaptistilor. Aceasta carte a fost capodopera
lui Menno, dar mai devreme el publicase cateva tratate pentru a clarifica pozitia
doctrinala a anabaptistilor. Printre ele, amintim: Invierea spirituala, in care
Menno pune in contrast invierea trupeasca de la sfarsitul vremurilor si invierea
spirituala sin pacat intru viata noua si shimbarea inimii, Meditatie la Psalmul
douazeci si cinci, o exegeza personala a Psalmului 25, modelata dupa stitul
Confesiunilor lui Augustin; Nasterea cea noua , in care combate balegarul
urat mirositor care sunt poruncile si legile oamenilor si indeamna la pocainta si
regenerare.
Menno si-a datorat viata sa lunga si lucrarile sale, pe de o parte faptului
ca s-a multumit sa lucreze linistiti si in umbra, pe de alta parte protectiei pe care
a primit-o in direrite timpuri de la numiti principi si nobili care favorizau
invataturile evanghelice. In cateva randuri a avut parte de izbaviri deosebiete, ce
par adevarate interventi ale Providentei pentru el. Fiica sa povesteste cum un
tradator, care s-a invoiet ca in schimbul unei sume de bani sa-l dea prinsi
negresit in mainile dusmanilor, dupa mai multe nereusite, intr-o zi pe cand in
tovarasia unui ofiter erau in cautarea predicatorului eretic, l-au intalnit pe
Menno. Menno mergea de-a lungul canalului intr-o barcuta. Tradatorul a tacut
pana ce Menno s-a departat o oarecare distanta si a sarit pe mal ca sa-si scape
viata. Atunci tradatorul striga: iata pasarea a scapat. Ofiterul il ingura,

3
numindu-l nemernic, si intrebandu-l de ce nu i-a spus la timp, acest lucru si omul
care garanta prinderea lui, trebuie sa-si piarda capul.
Intr-adevar, acest slujitor al lui Dumnezeu a fost urmarit cu multa
amaraciune. Guvernatorul din Friesland a publicat o proclamatie cu data de 7
dec. 1542, in care declara ca oricine da mancare, locuinta sau orice fel de ajutor
lui Menno sau va avea cartile lui, trebuie expus la pedepsele de erezie. Aceasta
n-a fost o varba goala.Chiar mai inainte, in 1539, un oarecare Tharet Reyndertz
sau Reynderson a fost auczat de greseala lui Menno in casa sa. Din aceasta
cauza a fost intins pe roata si in urm decapitat. Aceste prigoniri locale si edicte
fara indoiala erau inspirate de edictul general al lui Carol al V-lea, dat la
Bruxelles la 10 iun. 1535, care poruncea ca toti anabaptistii sau rebotezatii si
agitatorii lor sa fie dati la moarte prin foc, toti cei ce s-au pocait in mod sincer sa
fie decapitati, iar femeile sa fie inmormantate de vii. Buckle in Istoria
civilizatiei, socoteste ca in 1546, 30.000 de persoane au fost date mortii pentru
anabaptism numai in Olanda si Friesland. Si totusi se sustine de multi istorici ca
acest decret niciodata nu a fost aplicat in mod general. Daca ar fi fost, tara ar fi
ajuns aproape depopulata, pustiita.
In ciuda unor astfel de masuri, bisericile intemeiate de Menno si
conlucratorii sai au crescut repede ca numar. Cresterea lor poate fi explicata prin
doua cauze, din care una deja a fost pomenita. Schimbarea numelui a fost mult
in favoarea a fost pomenita. Schimbarea numelui a fost mult in favoarea lor. Sa
fi spus anabaptism in acele vremuri provoca acelasi efect ce-l provoaca pentru
noi, cei de azi, stigatul caine turbat. A spune mennonit in cel mai rau caz
starnea un simtamant de curiozitate: ce adica ar putea fi aceasta secta noua.
ramura a menonitilor, in special cei din Lituania, la invitatia imparatesei
Caterina a II-a, au emigrat in Rusia si acolo au fondat comunitati
agricole infloritoare, mai ales in Crimeia. Ei s-au bucurat multa vreme
de libertate si mari favoruri. Abia dupa 1871, cand in urma unui decret
imperial I-a vaduvit de unele favoruri, ei s-au imprastiat, emigrand in
Olanda, America, si alte parti.

4
Bibliografie :
www.emu.edu/library/histlib.html