Sunteți pe pagina 1din 5

PSIHOLOGIA EDUCATIEI Cursul 5, Anul I, Semestrul al II-lea

17. 03. 2015

P.I.P.P.

Profesor: Tinca Cretu

Contributia behaviorismului la teoria psihologica a invatarii (continuare)

Ce urmari pot fi dupa insusirea unui comportament care a fost corect intarit:

1Daca acel comportament a fost bine insusit dar au incetat intaririle pentru el ,atunci, in
functie de soliditatea insusirii lui, el se va stinge in timp, adica nu se va mai manifesta.

2Dupa stingerea acelui comportament se poate produce o recuperare spontana a lui,


adica el incepe sa se manifeste din nou, aproape la parametrii la care a fost elaborat prima
data.

3Daca se reia procesul de intarire, atunci se produce o reinvatare a acelui comportament


care insa consuma mai putin timp si efort.

ATENTIE !!!

Toate aceste fenomene se pot petrece nuantat, in functie de programul de intarire care a
fost folosit la invatarea initiala a acelui comportament.

D) Programele de invatare (sau programele de intarire) cercetate de Skinner)

Au fost diferentiate programe de intarire avandu-se in vedere mai multe criterii de


diferentiere:

Dupa relatia dintre comportament si momentul interventiei intaririi pot fi urmatoarele


doua feluri de programe:

*1 Program de intarire continua, care consta in administrarea intaririi la fiecare producere


a comportamentului respectiv. Acest program de intarire este foarte bun la inceputul
activitatii de invatare, pentru ca asigura invatarea buna, temeinica, clara, dar nu poate fi
aplicat pentru orice achizitie a oricarui comportament.

*2 Program de intarire intermitenta, adica nu fiecare manifestare a respectivului


comportament se intareste, ci numai din cand in cand intervine intarirea. Prin urmare, acest
criteriu ne va permite sa stabilim subclase ale intaririi intermitente.

1) Dupa proportia intre numarul de manifestari ale comportamentului si numarul de


intariri:

a) intarire in proportie fixa are avantajul de a fixa un numar mare de comportamente dar,
are dezavantajul ca aceste comportamente se pot stinge mai repede in timp.

b) intarire in proportie variabila se constata ca aceasta intarire are avantajul ca


consolideaza si ea multe comportamente , dar mai ales, pentru ca respectivele
comportamente sunt mai rezistente la stingere.

2) Dupa criteriul timpului fata de intarirea primara:

a) intarire in interval fix respecta un interval fix;

b) intarire in interval variabil confera conditii mai mari de comportamente multe si


rezistente la stingere.

Skinner s-a mai ocupat si de opusul intaririi (opusul intaririi este pedeapsa)

E) Schimbarea (sau modificarea) comportamentala

Procesul schimbarii sau modificarii comportamentale:

I. Prima faza a acestui proces este chiar stabilirea sau identificarea comportamentului
indezirabil, si anume, in ce consta, cand se produce, care sunt factorii care il intaresc.

II. A doua faza importanta este inceputul introducerii comportamentului dezirabil, care este
concomitent cu retragerea din mediul ambiant a factorilor ce il intaresc pe cel negativ.

III. A treia faza este consolidarea comportamentului dezirabil si ignorarea celui indezirabil.
In acest timp poate fi utilizata si invatarea vicarianta, adica cea care consta in a observa
comportamentele altora si a-si da seama care sunt efectele pozitive ale renuntarii la
comportamentul indezirabil.
Contributia teoriilor constructiviste la psihologia invatarii

Idei introductive:
Cei care au dezvoltat teorii constructiviste au pornit chiar de la criticarea
behaviorismului, pentru ca, acesta s-a ocupat in mod dominant numai de factorii externi ai
invatarii, si au neglijat tot ceea ce se produce in mintea celui care invata.

Constructivismul s-a dezvoltat in mai multe variante:

a) Constructivismul radical a fost sustinut si de filozofi, logicieni, pedagogi;

b) Constructivismul cognitiv sustinut mai ales de J.Piaget;

c) Constructivismul socio-cultural sustinut de Brunner;

d) Constructivismul social sustinut de Vagotski.

Constructivismul cognitiv reprezentat de J. Piaget - contributiile la psihologia invatarii

Urmarind comportamentele animalelor si ale copiilor foarte, foarte mici, Piaget a


constatat ca echilibrul acestora cu mediul se poate realiza datorita proceselor de adaptare,
de care aceste fiinte sunt capabile.

De asemenea, a constatat ca progresele remarcabile ale adaptarii copiilor sunt strans


legate de evolutia intelingentei lor.

Inteligenta este o activitate psihica, care, pe de o parte, favorizeaza asimilarea a ceea ce


vine din mediu in structurile mentale anterior formate (unele dintre acestea asa cum sunt
cele instinctual sunt innascute); totodata, inteligenta isi modifica, adica se acomodeaza la
ceea ce a asimilat din mediu, schimbandu-si aceste structuri.

Adaptarea buna inseamna realizarea echilibrului intre acomodare si asimilare, dar in


copilarie acest echilibru se poate realiza partial, si totodata este instabil, de aceea, copilul
nu realizeaza decat o adaptare relativ limitata in timp si limitata ca eficienta, dar are o
posibilitate nelimitata de a-si dezvolta inteligenta si de a-si spori totodata si adaptarea.

Inteligeta umana se dezvolta de-a lungul vietii si parcurge patru mari stadii de
dezvoltare, care se deosebesc unele de altele, pe de-o parte prin ansamblul asimilarilor si
acomodarilor, si totodata, prin dezvoltarea treptata a unor scheme mentale de actiune
mentala si apoi practica, prin interiorizarea schemelor de actiune practica si de dezvoltare
a operatiilor mentale si perfectionarea acestora, astfel incat, activitatea mentala incepe sa
preceada activitatea practica si sa se ridice la trepte superioare de simbolizare si operare.

Cele patru stadii ale dezvoltarii inteligentei umane sunt:

1) de la 0 la 2 ani inteligenta senzorio-motorie; in primele luni de viata se pregatesc


elementele ei, in a doua parte a primului an de viata incep sa se construiasca structuri cognitive
specifice ei, iar in acest interval se manifesta inteligenta senzorio-motorie sau practica.

2) de la 2 pana la 6/7 ani inteligenta preoperatorie;

3) de la 6/7 ani pana la 10/11 ani inteligenta operatiilor concrete;

4) de la 10/11 ani pana la 14/15 ani (pana la finalul adolescentei) stadiul operatiilor
formale.

Respectivele stadii au fost demonstrate cu un numar mare de cercetari ,atat ale lui J.Piaget
cat si ale colaboratorilor sai ,si au avut o mare influenta si pentru activitatea instructiv-
educativa practica, reala si anume:

* Piaget a subliniat ca, in elaborarea programelor de invatare si a planurilor de invatamant


trebuie sa se tina seama de stadiile dezvoltarii inteligentei, adica sarcinile de invatare
trebuie sa corespunda prin continut si dificultate stadiului inteligentei.

*Dupa Piaget, dezvoltarea psihica este cea care determina felul in care se realizeaza
invatarea.

*Invatarea este cu atat mai productiva la fiecare elev, cu cat acesta se implica mai activ si
mai motivat in invatare. Copilul se manifesta fata de mediul inconjurator asemanator cu
un om de stiinta, adica el exploreaza mediul sau, actioneaza asupra lucrurilor, le pune in
relatii unele cu altele si cu propriile actiuni, le grupeaza in clase, le verifica practic unele
caracteristici ,si apoi, odata cu dezvoltarea reprezentarilor si a limbajului, le proiecteaza la
nivel mental si desfasoara actiuni mentale, care mai intai se vor modela dupa actiunile lui
practice, dar apoi, prin exersare si aplicare in situatii variate, se vor transforma in operatii
mentale, logice si riguroase, si vor supune prin intermediul imaginilor si simbolurilor
verbale, obiectele si fenomenele reale la fel de fel de schimbari si modificari, care vor
dezvalui treptat esenta lucrurilor si fenomenelor.

* Pentru a sustine aceste procese mentale, la varstele mici trebuie asigurata o baza intuitiva
suficienta, bogata, variata.

* Odata cu trecerea la nivelurile superioare ale inteligentei, baza intuitiva se va restrange si


se vor perfectiona structurile operatorii (combinatorica mentala).

S-ar putea să vă placă și