Sunteți pe pagina 1din 2

Max Blecher - Intamplari in irealitatea imediata

Romanul experientei reprezinta o orientare tematica in romanul interbelic, supusa aceleiasi


estetici a autenticitatii ca si romanul psihologic, dar valorificand epic trairea intensa a unei
experiente personale definitorii (iubirea, prietenia, razboiul, moartea, boala etc.). Trasaturile
romanului experientei se suprapun partial cu trasaturile "romanului corintic", teoretizat de
Nicolae Manolescu in Arca lui Noe: tematica preponderent ontologica; dizolvarea epicului si
orientarea catre experiente cu caracter simbolic; tendinta catre aspatial si atemporal;
ordonarea diversa a intamplarilor, dupa un principiu muzical, ludic sau aleator; conflict
interior ontologic sau absenta conflictului; personaje simbolice; narator abstract, personaj
omniscient sau lipsit de omniscienta; naratiune la persoana a III-a sau la persoana I,
perspectiva narativa unica sau multipla, preponderent subiectiva.
Max Blecher a fost consacrat in literatura romana de cele doua romane publicate in perioada
interbelica: Intamplari in irealitatea imediata (1936) si Inimi cicatrizate (1937), scrise in
conditii inimaginabile, caci autorul lor era tintuit pe patul de suferinta de o tuberculoza
osoasa. Intamplari in irealitatea imediata deschide alte orizonturi prozei romanesti interbelice,
avand o noutate surprinzatoare, de problematica si de viziune, receptata de altfel ca atare in
presa vremii: "Cartea dlui Blecher aduce o experienta launtrica, o extrem de acuta sensibilitate
si o inteligenta lucida, stapana pe resorturile unei dureroase singuratati morale. Accentul ei de
confesiune, de sinceritate exceptionala ii confera [] originalitate" (Pompiliu Constantinescu).
Carte a devenirii, romanul este construit pe tema identitatii si prezinta experienta si drama
existentiala a unui personaj-narator in trecerea de la copilarie la adolescenta, proces care
evolueaza prin descoperirea esentelor ascunse ale lucrurilor, intamplarilor si oamenilor.
Cautand sa descifreze substanta si semnificatiile realitatii concrete, eroul ajunge la o noua
interpretare a acestei realitati: lumea exterioara exista in modul in care el o percepe, anuland
datele comune, banale ale realitatii obisnuite si transformand-o intr-o "irealitate imediata",
fantastica si halucinanta, ilogica si absurda.

Roman de mici dimensiuni scris la persoana I, Intamplari in irealitatea imediata este structurat
in cateva secvente narative fara titlu, delimitate de continutul lor si de spatii albe: 1) criza
instrainarii de sine; 2) experienta repetata a "spatiilor blestemate" din copilarie; 3-4) primele
experiente erotice; 5-6) cinematograful, panopticumul si balciul; 7-11) casa Weber; 12) casa
bunicului; 13) alte spatii fascinante: atelierul de sculptura si teatrul de varieteu; 14) maidanul
din afara orasului, "experienta noroiului"; 15) tentativa de sinucidere; 16) epilog - realitatea ca
irealitate. Intre aceste secvente nu mai apare continuitatea epica obisnuita. Structura narativa
este dublata pana la estomparea ei de o structura muzicala, in cazul careia nu intamplarea este
determinanta, ci o tema, reluata insistent: instrainarea de sine, lumea ca artificiu, absurdul
existentei, initierea erotica, familia, moartea, spatiul citadin etc.
Incipitul, prima unitate a textului epic, de dimensiuni variabile, are o importanta covarsitoare
in receptarea unei carti, data fiind pozitia lui strategica, de granita intre universul real si cel
fictional. In romanul lui Max Blecher, incipitul afirma tema fundamentala a identitatii: "Cand
privesc mult timp un punct fix pe perete mi se intampla cateodata sa nu mai stiu nici cine sunt,
nici unde ma aflu. Simt atunci lipsa identitatii mele de departe ca si cum as fi devenit, o clipa,
o persoana cu totul straina. Acest personagiu abstract si persoana mea reala imi disputa
convingerea cu cu forte egale."
Instrainarea de sine se leaga de viziunea halucinanta asupra lumii exterioare, asemanatoare cu
aceea a picturilor lui Salvador Dali, artist pentru care Blecher isi marturisea admiratia intr-o
scrisoare catre Sasa Pana. Realitatea cotidiana isi pierde consistenta, iar "personagiul abstract"
oscileaza intre real si ireal, intre banal si fantastic, intre veghe si vis, intre normal si ilogic,
fiindca, in fond, fantasticul nu este decat punctul ultim al unei atentii si luciditati acute. Astfel,
eu narant simte cum materia bruta si infinitele ei forme il tin prizonier. Isi imagineaza, drept
antidot, lantul tuturor umbrelor de pe pamant, "ciudata si fantastica lume cenusie ce doarme la
picioarele vietii", sau spatiul fascinant al cavernelor, pe care le inchipuie ca fiind materiale, in
timp ce actualele reliefuri ar deveni viduri de forma identica - intr-o astfel de lume, oamenii ar
devni niste goluri pure, plutind prin materia calda si moale a universului plin. I se pare ca
personajele de ceara din panopticum sunt singurul lucru autentic din lume. Gusta euforia
scufundarii in noroi sau, altadata, alearga la Edda sa-i spuna cum s-a metamorfozat intr-un
copac, dar privirea ii este prinsa de un buchet de dalii rosii de pe o etajera, de fapt doar o
esarfa Simte cum aspectul comun al lucrurilor este implacabil impotriva sa: "lumea avea un
aspect comun al ei in mijlocul caruia cazusem ca o eroare [] Toate lucrurile, toti oamenii erau
inchisi in mica si trista lor obligatie de a fi exacti, nimic alta decat exacti".
Personajul narator se zbate pentru a iesi din normalul anchilozat, e obsedat de stari interioare
provocate de disectia realului cotidian, dand frau liber imaginatiei, cu o extraordinara putere
de sugestie si expresivitate. In finalul confesiunii sale, el are sentimentul profundei irealitati a
realitatii, dandu-si seama ca lumea inconjuratoare este absurda sau, cel putin, o grava
mistificare. Ultima frontiera a textului, finalul, da coerenta universului fictional, reluand
datele din incipit. Visul eroului in care se viseaza dormind, cuprins de un somn "tenace" si
greu, la propriu, un somn care ii "atarna greu de pleoape si de maini", este o metafora a
realitatii. Personajul vrea sa se trezeasca din realitatea-cosmar si sa ajunga in realitatea
autentica, in irealitate: "Ma zbat acum in realitate, tip, implor sa fiu trezit in alta viata, in viata
mea adevarata. Este cert ca e plina zi, ca stiu unde ma aflu si ca traiesc, dar lipseste ceva in
toate astea, asa ca in grozavul meu cosmar. Ma zbat, tip, ma framant. Cine ma va trezi? In
jurul meu realitatea exacta ma trage tot mai jos, incercand sa ma scufunde".

Fragmentarismul epic (episoade care nu incheaga o actiune) si predilectia pentru descriere,


pentru imaginea statica, fotografica, apropie proza lui Blecher de textul liric. Perceptia
subiectiv-onirica a lumii deplaseaza accentul de la iluzia realitatii, efect specific romanului in
general, la vizionarism. Intimplari in irealitatea imediata este o carte stranie, care iti lasa un
sentiment de teroare a lucrurilor, o carte uneori stridenta, halucinanta, dar facinanta.