Nu credeam s nv a muri vrodat;

Pururi tnr, nfurat n manta-mi,

Ochii mei nlam vistor la steaua
Singurtii.

Cnd deodat tu rsrii n cale-mi,

Suferin tu, dureros de dulce...
Pn-n fund bui voluptatea morii
Nendurtoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,

Ori ca Hercul nveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mrii.

De-al meu propriu vis, mistuit m vaiet,

Pe-al meu propriu rug, m topesc n flacri...
Pot s mai renviu luminos din el ca
Pasrea Phoenix?

Piar-mi ochii turburtori din cale,

Vino iar n sn, nepsare trist;
Ca s pot muri linitit, pe mine
Mie red-m!