Sunteți pe pagina 1din 1

Povestea fetitei-cangur care avea o mare suparare ascunsa

A fost odata o fetita-cangur. Fetita-cangur avea o mare, mare suparare.


Un necaz secret despre care nu vorbise nimanui.

Nimanui, nici macar Mamei, nici macar lui Tata nu-i povestise, nici
macar papusii sale preferate. Era acolo, ascuns, necazul ei, in adancul inimii.

Da, avea o inima mare. Mare ca un balon. Si era plina de lacrimi.

Dar nimeni nu stia lucrul acesta, nimeni nu vedea.

Era singura care stia.

Si seara, in pat, cu cearceaful pe nas, ramanea cu ochii larg deschisi si


nu spunea nimic cand Tata venea sa o sarute si sa ii spune " Noapte buna,
scumpa mea".

Doar ea isi stia teama.

Tarziu in noapte adormea, si nu stiti ce se intampla in fiecare


dimineata: tot patul era ud, inundat, ca si cum un rau s-ar fi revarsat.

Parintii-cangur credeau ca fetita a facut pipi in pat, dar de fapt erau


lacrimile feititei-cangur. Cand dormea, plangea, plangea toate lacrimile inimii
ei mari, iar nimeni, nimeni nu-i stia secretul.

Intr-o zi , Tatal i-a dat fetitei un ursulet koala de plus: " poti sa-i spui
orice acestui urs, intelege totul cu ochii. Priveste cum ii stralucesc!"

In seara aceea si-a putut destainui secretul micului koala, numai lui.
Necazul ei a disparut ca prin farmec.

A doua zi dimineata, patul era uscat, caci nu mai plansese. cum putuse
sa-si spuna secretul cuiva, ursului, si numai lui, toate lacrimile inimii ei s-au
evaporat.

Asa se termina povestea fetitei cangur care avea o mare suparare


ascunsa.

Povestea aceasta e scrisa pentru o fetita care "facea" pipi in pat


"dintotdeauna"...

( Jacques Salome- Mami, tati, ma auziti?)