Sunteți pe pagina 1din 21

1.

Prometeu inlantuit de Eschil

Aceasta creatie aduce pe scena supliciul impus de Zeus, tiranul nerecunoscator, titanului
Prometeu. Zeus, desi candva fusese ajutat de catre Prometeu sa-si mentina domnia amenintata de
rascoala celorlalti titani, il pedepseste pe Prometeu, con-siderandu-1 vinovat de a fi luat focul din
cer si de a-1 fi dat oamenilor. Gasim in aceasta tragedie o importanta semnificatie filozofica: intre
zei si oameni, Prometeu i-a ales pe oameni, pentru ca ii iubea si pentru ca ii credea capabili sa ia in
mana lor focul, ca putere a naturii si ca simbol al creatiei, al progresului, al emanciparii si
eliberarii de superstitii si prejudecati.Prometeu (sau Prometheus), unul dintre titani, fiul
lui Iapetus i al Clymenei, care a furat de la zei focul, pentru a-l oferi oamenilor.

Prometeu era considerat binefctorul oamenilor, n pofida lui Zeus. Fcndu-le acestora partea
cea mai bun la mprirea unei victime destinate lui Zeus, titanul i-a atras pentru prima dat
asupr-i mnia acestuia din urm. Drept rzbunare, printele zeilor le-a luat muritorilor focul. Din
nou ns Prometheus a gsit mijlocul de a le veni ntr-ajutor. El fur focul din ceruri i-l d
oamenilor. Acum pedeapsa lui Zeus este i mai aspr. El rspndete n lume toate relele i
nenorocirile, trimind-o pe pmnt pe Pandora, pe care o ia de soie Epimetheus, pe de o parte, iar
pe de alt parte l nlnuie pe Prometheus de o stnc pe muntele Kazbek din Caucaz. Un vultur
uria, pasre monstruoas zmislit de Typhon i de Echidna, i devoreaz zilnic ficatul, care peste
noapte se regenereaz. n felul acesta titanul este supus unui chin venic. Din ntmplare ns, pe
acolo trece Heracles, n drum spre Grdina Hesperidelor. El ucide vulturul cu una din sgeile sale
otrvite i-l elibereaz pe Prometheus, ale crui chinuri se sfresc. ntr-o alt variant,
Prometheus nu s-ar fi mulumit s le dea oamenilor focul, ci ar fi creat el nsui oameni din hum,
nsufleindu-i cu ajutorul focului. Titanul Prometeu, im-potrivindu-se vointei lui Zeus, fura din
Olimp focul, oferindu-1 oamenilor. Drept pedeapsa, Prometeu este inlantuit de stancile
Caucazului, din ordinul lui Zeus, indurand suferinte cumplite: un vultur mananca zilnic din trupul
sau. Suferinta lui Prometeu este nemarginita, dar nemarginita este si dragostea lui fata de omenire.
Prometeu este tipul eroului care se ridica impotriva despotismului, care vrea sa schimbe lumea
existenta cu una noua, condusa dupa principiul dreptatii si al libertatii. Prometeu il avertizeaza pe
Zeus ca daca nu renunta la despotismul sau, se va prabusi. in lupta lui Prometeu nu are de partea
sa niciun alt sprijin decat constiinta sa si extraordinara putere de rezistenta in fata suferintei.
Semnificativ este faptul ca, pe masura ce suferinta sa creste, creste si puterea lui de a o indura.
Conform legendei, Prometeu va li eliberat de Herakle (Hercule), care va rapune vulturul ce il
chinuia. Figura lui Prometeu a fost evocata de mari scriitori ai literaturii universale: Hesiod:
Teogo-nia: Munci si zile; Calde-ron: Statuia lui Prometeu: Goethe: Prometeu si Pandora; Shelley:
Prorneteu. descatusat ele.
1
2.Regele Edip Sofocle

Numit omul Secolului de Aur al Atenei, Sofocle redimensioneaza intr-o oarecare masura,
tragedia greaca. El are meritul de a fi introdus cel de-al treilea personaj; luand in considerare
perioada tulbure in care a fost scrisa, se poate observa ca tragedia lui Sofocle nu mai urmareste
elanul si grandoarea (spre deosebire de Eschil), ci pune accent pe gandire si sentimentele
inaltatoare ale cetateanului Atenei. Oedip Rege e considerata o capodopera, si pana astazi a
ramas un punct de referinta, mentinandu-se ca modern. S-a spus ca este prin excelenta o tragedie
a destinului implacabil.

Ca specie, tragedia apartine genului dramatic, in versuri sau in proza, in care personajele
sunt puternic angajate in lupta cu destinul potrivnic, cu ordinea existenta a lumii ori cu propriile
lor sentimente, conflictul solutionandu-se cu infrangerea sau moartea eroului. Infruntarea dintre
eroii tragici si elementele contrare vointei si sentimentelor nobile care-i anima degaja maretie si
sublim. Aristotel definea tragedia drept imitatia unei actiuni alese si intregi, de o oarecare
intindere, in grai ornat cu tot soiul de podoabe, deosebit ca forma, potrivit diferitelor parti ale
tragediei, imitatie facuta de personaje in actiune, iar nu printr-o povestire, si care, starnind mila si
frica, savarsesc purificarea specifica unor asemenea emotii. (este reliefat rolul de catharsis pe
care il indeplineste opera) Principalul mijloc de realizare a tragediei este tragicul, ce reprezinta o
categorie estetica prin care se construieste un conflict amplificat de imprejurari vitrege si al carui
deznodamant este infrangerea sau moartea unor personaje virtuoase, a unor idealuri, sau a unor
categorii sociale de valoare. Desi mor, ei lasa in urma ideea triumfului adevarului in numele
caruia se sacrifica (ex: Oedip) si iesind din individualitatea proprie, devin modele reprezentative
pentru intreaga conditie umana.

Tragicul se poate asocia cu dionisiacul (atitudine de extaz, de zbucium), cu apolinicul


(starea lui Oedip de la inceputul operei; atitudine marcata de calm, liniste, constanta in
manifestari), cu hybrisul (orgoliul lipsei de masura), cu moira (destinul, soarta; la greci, ii
stapaneau chiar si pe zei) sau cu sublimul (desavarsirea, perfectiunea).

Structura operei releva o alta trasatura a tragediei: respectarea regulii celor trei unitati
de timp, de actiune si spatiu. Astfel, piesa nu este impartita in acte si scene, toata actiunea
petrecandu-se intr-o singura zi, in acelasi loc ( la Teba, in fata palatului Labdacizilor) si intr-un
ritm alert care are menirea crearii unei tensiuni dramatice in continua crestere. Titlul
evidentiaza personajul principal si statutul sau: conducator al Tebei. El concentreaza o situatie
provocata de destinul atotputernic iar incercarea sa de solutionare declanseaza tragedia, dar

2
totodata reliefeaza caracterul sau nobil si demn. Singurul fir al actiunii este dezlegarea enigmei
ce plutea asupra mortii lui Laios si implinirea destinului implacabil de catre personajul principal.

Fiind lovita, din senin, de ciuma, locuitorii Tebei vin sa ceara sprijin si sfat regelui, care a
avut dintotdeauna pentru ei o grija parinteasca, lucru dovedit si acum prin trimiterea cumnatului
sau, Creon, la Delfi pentru a afla cauza blestemului. O data aflat motivul (unul din locuitorii
cetatii omorase pe Laios, fostul conducator), Oedip incepe ancheta pentru aflarea adevarului,
aruncand totodata un blestem asupra ucigasului, pe care il sorteste sa fie toata viata urmarit de
pacatul savarsit, iar nici un locuitor sa nu-l adaposteasca din motiv ca-i o rusine pentru noi.
Prevestind parca tragedia care urmeaza, adica taina nasterii si crimei lui Oedip, le marturiseste
tebanilor un motiv superior al actiunilor sale: Iar eu ce-i sunt urmas/ In scaunu-i regesc, cum
si-n al lui culcus/ Caci azi a mea-i nevasta lui, iar pruncii lui,/ De n-ar fi fost de soarta greu loviti
ei azi/ Tot tata mi-ar fi spus, ca si ai mei eu vreau/ Ca sa-l razbun, ca greu au fost ei urgisiti,/
Cum l-as fi razbunat pe tata. Pornind cercetarea, el o conduce tot mai aprig cu cat incepe sa
banuiasca, la un moment dat ca vinovatul ar putea fi chiar el. Acestea sunt confirmate si de
batranul proroc Tiresias, care nu va fi insa crezut la inceput, ci jignit si acuzat de complot
impreuna cu Creon pentru inlaturarea regelui. Tot batranul intuieste orbirea lui Oedip: Azi vede-
va orbi! E om avut sarac/ Va fi! Un orb dus de toiag, cersind tot prin/ Straini. Si va afla ca alor
lui copii/ Le-a fost si tata dar si frate el le-a fost;/ Ca maica-si i-a fost si fiu, i-a fost si sot;/ Si
ca pe tatal sau si l-a ucis! Te du-n/ Palat! Si sa framanti in gand tot ce ti-am spus./ Iar de-ai sa
afli ca-am prezis gresit, sa spui/ Ca-n mestesugul meu sunt un nepriceput!

Din descoperire in descoperire, Oedip se prabuseste in prapastia crudului adevar:


necunoscutul pe care cu multi ani in urma il omorase era chiar tatal sau, Laios; iar Iocasta, regina
vaduva cu care s-a casatorit, este chiar mama sa. Un slujitor aduce vestea ca sotia sa s-a
spanzurat, innebunita de pacatul savarsit. Acelasi slujitor instiinteaza ca, gasind-o moarta, Oedip
si-a scos ochii cu un ac pentru a-si ispasi ingrozitoarea crima, el nealegand moartea pentru ca nu
suporta gandul sa-si intalneasca parintii pe lumea cealalta. Paraseste Teba dupa ce, reflectand la
consecintele pe care le vor suporta fetele sale, isi ia ramas bun de la ele: Pe voi, copile, dac-ati
pricepe de pe acum/ Eu mult v-as sfatui: rugati-va acum/ Ca orisiunde veti trai s-aveti un trai/
Mai bun decat al tatalui ce v-a dat nastere

Rolul principal este detinut de Oedip, un erou tragic care, prin demnitatea sa, nobletea si
staruinta cu care a dorit sa afle adevarul, devine un model de conduita omeneasca. Personajul are
profunzime sufleteasca si oricate intentii bune ar avea pentru poporul sau, aduna in jurul sau tot
raul posibil, el de fapt neavand nici o vina, fiind doar este mana destinului, vina sa fiind
3
mostenita. Prin lovitura destinului necrutator, care se implineste indiferent de dorintele omului si
a actiunilor sale, putem vorbi de o tragedie a demnitatii umane si o tragedie a cunoasterii (dorinta
aflarii adevarului l-a impins catre autopedepsire si exilare). Sofocle ilustreaza prin aceasta ideea
ca omul este prins fara a putea scapa in mrejele destinului decis de zei. Conflictul evolueaza pe
baza revelatiilor succesive, revelatii venite sub forma loviturilor de destin, care dau dinamism
actiunii si provoaca incordarea, tensionarea cititorului.

O data aflat ucigasul, Oedip isi asuma toate consecintele pe care tot el le hotarase,
constientizand raul ce se salasluia in el. Faptul ca a orbit reprezinta puterea interioara ce il
caracterizeaza (amanunt specific eroilor de tragedie) si lipsa puterii de a prevedea; dar, totodata,
ochii inchisi in exterior se deschid in interior, putand privi adanc in sine. Oedip suporta treptat
starea de catharsis, la fel ca si cititorul, el prabusindu-se incet in interior, caci pacatul mostenit se
transforma in blestem. Prin destinul sau, devine un arhetip cultural, o paradigma pentru inaltarile
si decaderile omului

Ca elemente specifice tragediei, intalnim conceptul de datorie al personajului principal;


vointa sa de fier de a afla adevarul si a-si ajuta poporul. Apoi, prezenta corului, care simbolizeaza
vocea celor adunati si sprijinul si compasiunea pentru cel care odata i-a izbavit. Corul exprima,
cutremurat, sensul profund al tragediei: Nu-i om mai urgisit decat esti tu!/ Mai grele-amaruri si
urgii/ Nicicand schimbat-au viata vreounui om. Apoi, desprindem caracterul moralizator al
operei, exprimat prin pilde si maxime si compun ideile etice ale operei. Corifeul corului incheie
tragedia exprimand o idee a filozofului Herodot: Vedeti-l, vedeti-l, voi oameni din tara mea,
Teba!/ Oedip ce-a stiut dezlega mult vestitele taine,/ Al tarii stapan ajunsese. La soarta-i,
ravnind-o,/ Priveau toti tebanii. Azi soarta-l arunca urgie/ Cumplita Oricui asteptati-i si ziua
din urma/ A vietii. Si numai cand omul trecutu-i-a pragul,/ Dar fara amaruri, atunci fericit
socotiti-l! orice om ajuns la apogeul maririi nu trebuie invidiat, pentru ca oricand poate
decadea, fericirea fiind ceva vremelnic in aceasta lume. Caracteristic tragediei este si caracterul
sincretic, piesa imbinand textul cu muzica si miscarea corului.

Tragedia Oedip rege reflecta foarte fidel epoca in care a fost scrisa, atmosfera sumbra a
piesei recompunand autenticitatea acelor vremuri. Dar, atentia lui Sofocle se indreapta spre
realizarea unei personalitati umane cat mai complexe. De aici deriva bogatia de aspecte si situatii
psihologice; de aici irupe, de asemenea, si lirismul specific sofoclean izvorat din sufletul
personajelor.

4
"Oedip rege" este o tragedie antica, scrisa in versuri intr-o perioada tulbure a Eladei, autorul
acesteia, Sofocle, fiind puternic impresionat de luptele interne purtate cu o .
Nu se stie data la care a fost scrisa de catre Sofocle aceasta opera literara, dar, marturiile indica
aparitia acesteia undeva la 429-426 i. Hr. Nu este structurata in acte si scene, avand unitate de
timp, loc si actiune ca orice opera clasica. Evenimentele sunt succesive si relatate intr-un ritm
alert.
Tragicul este o categorie estetica prin caer se construieste un conflict amplificat de imprejurari
vitrege si al carui deznodamant reprezentat de infrangerea sau pieirea unor persoane virtuoase,
idealuri sau categorii sociale de valoare.
Titlul scoate in evidenta personajul principal si statutul acest
uia de conducator. Oedip este dupa cum vom relata in urmatoarele randuri regele Tebei, cu un
nume sugestiv. In jurul sau se construieste o situatie limitata provocata de destinul atotputernic
din care incearca sa iasa printr-o puternica vointa, declansand tragedia si celelalte evenimente
adiacente.
Numele de Oedip provine din grecescul substantiv "oedipus", care inseamna picior umflat. Din
cauza proorocirii ca va fi ucis de fiul sau, regele Layos ii leaga picioarele pruncului de numai trei
zile si apoi il trimite pe acesta in munti cu servitor pentru a fi lasat prada fiarelor salbatice. El
ramane petru toata viata cu gleznele strapunse de funiile cu care fusese legat de tatal sau.
Oedip este un erou tragic si totodata un model de conduita omeneasca. Caracterul lui Oedip e
conturat mai ales in mod indirect, din intamplari, fapte, gesturi si modul de exprimare, dar si din
desfasurarea evenimentelor care compun subiectul acestei tragedii, si mai rar direct, de catre
celelalte personaje.
Trasaturile dominante sunt sentimentul datoriei si vointa de fier izvorate din setea pentru adevar
si dorinta de a face numai bine poporului sau. Pentru a scapa cetatea de blestemul zeilor care
trimisesera ciuma drept pedeapsa pentru locuitorii ce adeposteau intre zidurile cetatii un
criminal, el incepe iscodirile ca sa il gaseasca pe ucigasul lui Layos si sa afle adevarul cu orice
pret.
Toate intamplarile declansate de stradania lui pentru descoperirea talharilor duc numai la el
insusi. Dorind sa afle cine este tatal sau adevarat, Oedip, regele Tebei, afla ca acesta e Layos, pe
care hiar el il ucisese, iar mama ii devenise sotie. Apare astfel motivul paricidului si cel al
incestului, gravandu-se o importanta deosebita in viziunea artistului asupra acestor doua motive
literare.
Oricate intentii bune ar avea Oedip, aceta aduna tot raul posibil asupra sa. Toate razele de
speranta create in anumite momente ale piesei se intorc impotriva lui. Dragostea si recunostinta
poporului sau pe care acesta il salvase de sfinx devin cu totul neputincioase, privind destinul si
5
salvarea regelui sau.
Toate intamplarile converg catre nenorocire demonstrand o idee esentiala pe care Sofocle o
ilustreaz in vestita tragedie a sa: omul nu are nicio sansa il lupta cu destinul si nicio sansa de
scapare in fata unei sorti hotarate de zei.

Oedip se lupta cu inversunare din dragstea pentru adevar si devotamentul sau pentru popor,
nereusind astfel deat sa implineasca un destin propriu, tragic.
Piesa "Oedip rege" este deci, tragedia unui destin crud din care omul nu are sanse de scapare, dar
e totodata si drama tipica a demnitatii omenesti, a stradaniei de a incerca macar sa iasa din
nenorocirea ce s-a abatut fara stire asupra lui.
Oedip nu se resemneaza ci se lupta cu indarjire, apeland la explicatiile logice ale nasterii sale
intr-o familie regala de pe alte meleaguri, ale intentiilor sale de a isi ocolii destinul, pleand de
langa parintii sai, imprejurarile nefaste care il determina sa isi ucida tatal si sa se insoare cu
mama sa; toti cei care ii stiu secretul nasterii lui sau descopera mai devreme destinul sau tragic,
se straduiesc sa il determine sa renunte la aflarea adevarului.
Iocasta incearca sa il opreasca din aflarea adevarului sfatuindu-l sa nu mai cerceteze cine sunt
parintii lui. Cu toate acestea insa, Oedip sustine cu fermitate si curaj demonstrarea ucigasului,
urmarind scopul sau neclintit, si anume salvare Tebei de la pieire.
Scena cea mai sugestiva din intreaga tragedie este reprezentativa de momentul in care, Oedip ii
cere pastorului sa dezvaluie identitatea ucigasului, iar acesta, cutremurat de groaza se
impotriveste dezvaluirii secretului: "Pe zei stapane te rog nu m mai intreba, vai mie, vai mie, ce
grozavie am sa-i spun"
Oedip este insa de neinduplecat insistand cu demnitate in dezlegarea enigmei: "Si mie mi- e
groaza, mi-e teama sa aud, dar trebuie" . Isi implineste astfel datoria de conducator al Tebei,
salvand cetatea .
Odata aflat ucigasul isi asuma consecintele pe care el le hotarase si constientizeaza ca raul se afta
in rau insusi : "Azi stiu ca m-am nascut din cine nu s-ar fi cazut,/ Si aflu c-am spurcat ca sot un
sfant culcus/ Si c-am ucis pe Vai ce-ngrozitor."
Prin opera sa, Sofocle subliniaza credinta din cele mai vechi timpuri in soarta impusa de zei,
imposibilitatea omului de a se impotrivi in vreun fel acesteia si totodata modelul de conduita
pierdut intre miile de ani trecute peste genele slabe ale omenirii.

6
2. Medeea de Euripide

Ca si in celelalte tragedii create de Euripide, Medeea aduce in prim-plan personaje animate de


pasiuni puternice, sfasiate de lupta dintre patima mistuitoare si sentimentele pure, curate. Autorul
pune accentul pe aspectele psihologice ale comportamentului eroilor sai. De aceasta data
nenorocirea personajelor nu mai este pusa pe seama unei forte superioare, ci este cauzata de
propriile lor patimi si actiuni. Iason o paraseste pe Medeea, sotia sa. pe care o adusese de pe
meleaguri indepartate, pentru a incheia o noua casatorie, cu fiica lui Creon, regele Corintului.
Uzand, prin viclesug, de o licoare otravita pe care a pregatit-o singura, Medeea isi ucide rivala,
intr-un acces de gelozie si disperare, urmarita pana la obsesie de ideea razbunarii pe sotul infidel,
Medeea ia cumplita hotarare, pe care pana la sfarsit o va indeplini, de a-si ucide cei doi copii,
care sunt totodata si copiii lui Iason. Euripide surprinde in aceasta opera, cu o deosebita
profunzime psihologica, framantarile, oscilatiile Medeei, care trece prin stari alternante de forta
si slabiciune, determinate de dorinta ei de razbunare si de dragostea pe care le-o poarta copiilor
sai.in aceasta opera privirea ne este atintita tot timpul asupra personajului principal. Interesul
dramatic vine din crearea unui personaj profund uman, sfasiat de framantari pasionale, pe cat de
veridic pe atat de tragic. Medeea este prin excelenta o fiinta pasionala.

Fiica a regelui din Colchida, vrajitoare, Medeea savarseste o serie de crime oribile inainte si dupa
ce devine sotia lui Iason. Ea se razbuna in mod cumplit atunci cand este parasita de sotul ei: isi
otraveste rivala si isi sugruma copiii, pentru a-1 indurera pe Iason, tatal acestora. Medeea este cel
dintai personaj feminin, deosebit de pasional, din tragedia greaca: ea iubeste fara rezerva,
sacrifica totul pentru cel iubit, iar atunci cand se simte tradata, se razbuna crunt.Ura nemarginita
si neconditionata a Medeei ne lasa sa intelegem ca si iubirea ei a fost exact la fel. Desi isi iubeste
copiii, ea decide sa-i sacrifice pentru a-i produce sotului sau o suferinta ingrozitoare, in pofida
unui autentic sentiment matern, ura si razbunarea ies invingatoare. Astfel, mama iubitoare se
transforma intr-un monstru, intr-o fiinta satanica.
Medeea este capabila sa isi provoace ei insesi cea mai teribila suferinta prin sacrificarea copiilor,
fructul iubirii patimase de altadata. Acestia au devenit acum unealta razbunarii.
Legenda Medeei a mai fost abordata de Eschil si Sofocle (in tragedii care nu s-au pastrat), de
Seneca, Cor-neille, Jean Anouilh si altii (in tragedii, toate intitulate Medeea), de Ovidiu
(Heroide) etc.

7
4.Metamorfozele lui Ovidiu

Ovidiu a excelat n forma distihului elegiac, cu exceptia Metamorfozelor, scrise n hexametru


dactilic, dup modelul Eneidei lui Virgiliu sau epopeelor lui Homer.
"Metamorfozele" constituie un amplu poem epic, o"istorie" mitologica a genezei lumii, a
metamorfozei fiintelorsi lucrurilor. Prima metamorfoza cuprinde explicatia genezeisi se resimte
de influenta lui Hesiod, Lucretius si a filozofilormaterialisti greci.Ovidiu prezinta aproape 250 de
legende ce ilustreazametamorfoze. Chiar in primele versuri din "Metamorfoze",Metamorphoses,
poetul cere zeilor sa-l ajute sa infatisezecum au luat corpurile forme noi in timpurile in care
traiesteel. De fapt, el deruleaza transformarile petrecute in cosmossau suferite de personaje
legendare ori istoriece, de lainceputurile lumii pana la apoteoza lui Caesar.Prin "metamorfoza"
Ovidiu intelege si devenire sievolutie. Totul se transforma in natura, cele patru elementecare-si
urmeaza ciclul vesnic, timpul datorita schimbariianotimpurilor si varstei oamenilor, mediul
geografic, destinulpopoarelor.
Zeul Bachus porni, nconjurat de bacante i de satiri, ctre Frigia, unde domnea regele Midas.
Silen, nvtorul lui Bachus, ajunsese mai nainte la regele Midas. Acesta, tiind ct de mult
inea zeul la nvtorul lui, i ntinsese mas mare, timp de zece zile i zece nopi.n a
unsprezecea zi ajunse i Bachus. Bucuros c i-a regsit nvtorul i c acesta fusese tratat att
de bine, i spuse lui Midas s cear o rsplat. Regele Midas ceru ca tot ce va atinge el s se
transforme n aur. Pofta lui nebuneasc de aur i-a adus ns numai nenorociri.Pe loc vzu regele
Midas c pe ce punea mna se transforma n aur. O piatr, o ramur, un spic de gru, atinse de
mna lui se transformau n aur, iar el se bucura i era foarte mndru. La palat, regele Midas vzu
c toate mncrurile pe care voia s le mnnce i toate buturile pe care voia s le bea se
transformau i ele n aur, aa c rmase flmnd i nsetat. Pn la urm, nesocotitul rege se rug
de zeul Bachus s l scape de acest dar pe care singur i-l alesese. Pe lng oraul de scaun al
regelui curgea rul Pactol. Bachus i spuse s se duc la izvorul acestui ru i s se scufunde n
apa lui. Undele nspumate i vor cura capul i trupul de aurul care i luase minile. Midas a
fcut aa cum i-a spus zeul, apele i-au curat corpul de aur i se spune c, de atunci, nisipul de
pe fundul rului s-a transformat n aur
Regele Midas capata urechi de magar
Regele Midas se lecuise de pofta lui nebuneasc de aur, dar nu cptase mai mult minte. Nu
departe de cetatea regelui Midas, Sardes, se afla muntele Timol. Zeul Pan, mndru de
instrumentul la care cnta, naiul, l chem la ntrecere pe zeul Apolo, care cnta minunat din lir.
Judector trebuia s fie nsui muntele Timol, care lu pentru aceasta chip de om. Pan ncepu s
cnte din nai i pdurile rsunar de cntecul lui. Sunetele ajunser pn la regele Midas, care

8
veni s asiste i el la ntrecere. Zeul Apolo sosi de pe muntele Parnas, unde slluia mpreun cu
cele nou muze. nvemntat n mantia sa de purpur, cu lira ncrustat n pietre preioase i n
filde, cnt fermector. Timol socoti c Apolo este ctigtorul ntrecerii. Toi cei care fuseser
i ei martori la ntrecere ncuviinar aceast alegere. Regele Midas singur lud cntarea zeului
Pan i o socoti mai presus de a zeului Apolo. Mnios, zeul Apolo socoti c numai nite urechi de
mgar pot fi att de nesimitoare la ceea ce este frumos i melodios. i pe loc urechile regelui
Midas se transformar n urechi de mgar, lungi i mictoare.
Concluzie
Amploarea povestilor lui Ovidiu le-a asigurat popularitatea chiar si atunci cand autoritatatile
crestine s-au incruntat vazand continutul pagan. Cu 15 carti cuprinzand doar astfel e povesti
Ovidiu eeste cu siguranta regele metamorfozelor.
Nisipul din raul Pactol devine aur
Metamorfozele lui Ovidiu povestesc n cele 15 cri scrise n hexametri dactilici istoria lumii de
la ieirea din haos pn la epoca apoteotic a lui Iulius Cezar; Ovidiu ordoneaz istoriile
metamorfozelor potrivit marelui plan poetic mbinnd abundena expresiei, pitorescul,
plasticitatea, realismul, rezultnd o oper n care ilustrul romanist, Pierre Grimal, vedea un
veritabil compendiu al mitologiei greceti, creia i coreleaz, n msura posibilitilor, valenele
legendare romane. Tema general a acestui poem este straniu aleas: Ovidiu a vrut s schieze o
imens fresc ce s reprezinte transformrile suferite de-a lungul timpului de ctre lucruri i
fiine; pe fundalul acestor tablouri pitoreti, se creioneaz o concepie mprumutat filosofiei
pitagoreice, ideea c universul se afl n perpetu devenire, nefiind fixat, odat pentru totdeauna,
ntr-o ordine imuabil. Oper indefinibi, Metamorfozele snt deopotriv poem didactic, epopee,
succesiune de epyllia elenistice, unite de o derulare cronologic, de la naterea lumii pn la
Iulius Cezar: Metamorfoza-n noi forme a formelor gndului mi este/ S povestesc, o zei (i-
acelea-s a voastr lucrare);/ Fii de-ajutor nzuinelor mele i-mi ducei povestea/ De la obria
lumii pn n vremurile noastre. Sub ochii cititorului se succed ornduirea vieii pe pmnt,
scene din viaa zeilor, legendele tebane, expediia argonauilor, povestea lui Orfeu, a lui Venus i
Adonis, a lui Midas, legendele rzboiului troian, povestea lui Enea, ntemeierea Romei, apoteoza
lui Romulus, filosofia pitagoreic, apoteoza lui Cezar. Toi comentatorii subliniaz lungimea
ultimului cnt, acolo unde Ovidiu aduce un strlucit elogiu lui Pitagora: orict ar fi fost de
departe de zeii/ Cerului, s-a ridicat, cugetnd, pnla ei i sorbit-a/ Cu ochii minii tot ceea ce
Firea ascunde vederii/ Omului. Cnd a ptruns cu-a sa minte i munc-ale Firii/ Taine, le-a
mprtit omenirii;-ucenicilor care/ Se minunau n tcere de-al lui cuvnt, le vorbea el/ De
zmislirea ntinsei lumi, nceputul a toate.

9
Tema metamorfozei (mutatae formae) asigur unitatea coninutului poemului, dup o formul
popular n epoca elenistic, din care nu lipsesc aluziile erotice, explicabile la autorul unor cri
precum Amoruri sau Arta iubirii. ntre crearea lumii i epoca augustinian snt narate 250 de
episoade, ordonate dup principiul cronologic i al apropierii geografice. Se remarc paralelisme
tematice (iubiri, gelozii, rzbunri ale zeilor), contraste, legturi genealogice, similariti de
metamorfoze, motive recurente care nu ngreuneaz lectura, ci dimpotriv i dau suplee.
Complexitatea Metamorfozelor au fcut deseori s devin o alegere n studierea naratologiei.
Farmecul lecturii este conferit de fluiditatea naraiunii, de ritmul narativ, de uimitoarea
diversitate tematic: povestirea unor catastrofe cosmice, legende legate de istoria natural, de
geografia mitic, povestiri erotice, scene de btlie, istorii patetice de iubire, pasiuni incestuoase
i afeciune conjugal. Considerate adeseori ca o sum mitologic, Metamorfozele, vzute n
raport cu tradiia literar i mitologic anterioar, completeaz povestirile mitologice ale
literaturii greco-latine, subliniindu-i perenitatea.

5. Divina Comedie de Aligheri

Opera lui Dante, in toata complexitatea si valoarea ei, a constituit un reper chiar pentru
contemporani, daca luam in considerare admiratia pe care i-a marturisit-o Boccaccio; de-a lungul
secolelor, de la Chaucer si Chateaubriand, pana la Miguel de Unamuno, toate marile spirite s-au
intors catre modelul dantesc. Cu toate ca Vita Nuova este unanim cunoscuta ca cel mai nobil
manifest al liricii italiene, cea mai desavarsita expresie a dulcelui stil nou [], dar mai ales
candida, ingenua poveste a iubirii lui Dante Aligheri pentru florentina Beatrice Portinari, asa
cum confirma Alexandru Balaci, numele lui Dante a devenit sinonim cu Divina Comedie.

Scriitorul a inceput sa-si redacteze capodopera inca din 1307, inainte de anii exilului, si ea a
constituit opera capitala pe care Dante a dezvoltat-o pana in ultima clipa a vietii. Pornind de la
principiile artei poetice medievale, conform carora tragedia are un inceput vesel si un
deznodamant tragic, iar comedia, dupa o expozitiune trista, evolueaza spre un final fericit, Dante
si-a intitulat lucrarea Commedia, dar Boccaccio i-a atasat atributul de divina, pe care
posteritatea l-a preluat si l-a consacrat. Acest statut nu este intamplator, ci generat de faptul ca
lucrarea se constituie intr-o autobiografie morala, o drama a epocii, o lucrare de sinteza politica,
o epopee si, fireste, un poem alegoric.

Formula care deschide calatoria imaginara a poetului prin tinuturile mortii este un laitmotiv al
literaturii medievale. In amiaza vietii, Dante, cuprins de regretul de a se fi irosit dupa moartea
Beatricei in placerile iluzorii ale vietii, are o viziune care ii ofera un nou sens existential. Ratacit

10
intr-o padure intunecata, segerand labirintul interior din care cel ce s-a abatut de la calea catre
creste nu se mai poate salva, el este amenintat de trei fiare o pantera usoara, o lupoaica
numai os si piele si un leu cu bot flamand - , ale caror intelesuri alegorice sunt lesne de
descifrat: necumpatarea, violenta si viclenia. Aparitia lui Vergilius, poet divin, lumina fara
moarte, alunga pe moment temerile celui ratacit, poetul latin invitandu-l pe urmasul sau intr-o
calatorie, de care florentinul nu se simte demn, prin Purgatoriu, Infern si Paradis. Vergilius ii
marturiseste insa ca este trimis de o doamna blanda-n fapte, domnita a virtutii, Beatrice, care
simbolizeaza iubirea pura, si Dante se lasa cuprins de dorul ei si porneste la drum alaturi de
umbra ilustrului sau inaintas.

Calatoria este proiectata in trei mari carti (Infernul, Purgatoriul si Paradusul), fiecare dintre
acestea articulata pe cate treizeci si trei de canturi, la care se adauga prologul. Cele o suta de
canturi, organizarea lor in tretine si incheierea fiecareia dintre cele trei cantice prin cuvantul
stele confirma idealul renascentist al perfectiunii si al simetriei spre care aspira Dante. In
sprijinul aceleiasi idei, critica literara a interpretat si structura partilor poemului, caci numerele
simbolice trei, noua si zece reprezinta osatura intregului text. Infernul cuprinde zece parti, o
campie intunecata si noua ceruri, Purgatoriul grupeaza alte zece spatii simbolice, taramul marii,
coasta muntelui, cele noua ceruri mobile si un cer fix, Empireul. 42192suq56sgj6g

Patruzand in Infern, Dante este orbit de un fulger si este purtat in Limb, unde sunt adunate
sufletele copiilor morti inainte de Cristos si ale virtuosilor din antichitate, intre care el ii
recunoaste pe Homer, Horatius si Ovidius; dupa intalnirea cu Minos, judecatorul Infernului,
calatorii o zaresc printre cei ce au pacatuit din dragoste pe Francesca da Rimini, care le
istoriceste nefericita ei poveste. Poetul si calauza sa isi continua calatoria prin cercurile unde isi
ispasesc pacatele lacomii, zgarcitii, si risipitorii, maniosii, semetii si invidiosii, ereticii, talharii,
lingusitorii si tradatorii, violentii, sinucigasii, camatarii, hotii, ipocritii etc. Fiecare popas ii
prilejuieste poetului intalniri semnificative cu umbrele unor personaltati ale antichitatii sau cu
unii dintre contemporanii sai, iar istorisirile acestora, precum si pedepsele pe care le ispasesc au
rolul de a trimite spre descifrarea sensurilor alegorice ale lucrarii.

Fascinatia acestei prime calatorii vine si din impresia de viata adevarata ce se degaja din
descrieri, personajele surprinse de Dante ducand cu ele si dupa moarte pacatul pentru care au fost
aruncate in Infern. Francesca da Rimini si Paolo Malatesta isi traiesc mai departe iubirea
interzisa, in ciuda chinurilor la care sunt supusi, hotul Ciampolo di Navarra ii pacaleste pe draci
printr-un siretlic, iar contele Ugolino si arhiepiscopul Ruggieri isi continua ura si dincolo de
granitele terestre, rozand intru vesnicie unul din craniul celuilalt. Iesind catre lumini si stele,
11
Dante paraseste Infernul, cutremurat de cele vazute, si se indreapta spre Purgatoriu, dupa ce se
incinge cu stuful umilintei si-si spala obrazul de negurile Infernului, pentru a putea patrunde pe
taramul celor care au constiinta justitiei divine, se caiesc de pacatele savarsite si asteapta iertarea.
Aici el ii va intalni pe rand pe cei ce s-au cait prea tarziu, pe delasatori, pe trufasi si invidiosi, pe
nepasatori, zgarciti, lacomi, desfranati, cu toti caindu-se pentru pacatele lor si ascultand pilde de
iubire, generozitate, cumpatare ori castitate.

In Cantul XXX, poetul este surprins de aparitia iubitei Beatrice care ii va lua locul lui Vergilius
pentru a-l calauzi prin Paradis. Poetul insusi se caieste acum pentru decaderea lui morala si
primeste mustrarile Beatricei, apoi, purificat in unda sclipitoare, porneste curat si dornic de-a
urca la stele.

Spre deosebire de atmosfera dramatica a Infernului, in care se aud gemetele si tipetele celor
pedepsiti, iar poetul asista neputincios la zvarcolirile lor, Purgatoril este dominat de calm, liniste,
impacare si speranta. Duhurile intalnite aici au superioritatea morla a caintei, asa cum
marturiseste Guido Guinizelli, intemeietorul scolii dulcelui stil nou : si sunt aici, caci m-
am cait in moarte. Cantina Purgatoriului se defineste prin lirism, poetul italian exprimandu-si
aici toata adancimea credintei sale in valorile umanitatii, ceea ce il determina pe Miguel de
Unamuno sa exclame: Din adancul acestei nelinisti, din abisul sentimentului moralitatii noastre,
iesim la lumina unui alt cer, cum din adancul Infernului a iesit Dante sa revada stelele.
ug192s2456sggj

Intrarea in Paradis se face o data cu invocatia lui Apollo, zeul artei, caruia poetul ii cere sprijinul
pentru a putea reda in versuri toata stralucirea fascinanta a sferelor ceresti.

Alaturi de Beatrice, poetul urca in cerul Lunii, in cerul lui Mercur, unde imparatul Iustinian ii
prezinta in termeni alegorici istoria Imperiului Roman, calatoreste apoi in cerul Venerei, spre
sufletele care au trait iubirea profunda, spre cerul Soarelui, unde il intalneste pe Toma dAquino,
si spre cerul lui Marte, alaturi de luptatorii pentru credinta in Cristos. Intalnirea cu stramosul sau,
Cacciaguida, ii prilejuieste lui Dante o evocare a trecutorului florentin, dar ii confirma si viitorul
sau stralucit, semn al constiintei propriei valori. In cerul lui Jupiter, el are prilejul sa-i intalneasca
pe marii suverani, in cerul lui Saturn vede duhurile contemplative, apoi, in cerul instelat, are
revelatia triumfului lui Cristos si primeste binecuvantarea Sfantului Petru. In discutiile filosofice
cu Sfantul Iacob si Santul Ioan, Dante abordeaza problemele dragostei si sperantei.

12
Ultima treapta a Paradisului este Empireul, unde, la rugaciunea Sfantului Bernard, Fecioara ii
prilejuieste lui Dante contemplarea Treimii. Un ultim fulger de lumina strapunge insa mintea
acestuia si il aduce in real, pentru a rosti cuvintele prin care se incheie poemul, respectand
simetria cu finalurile canticelor anterioare:

Mai mult sa spun nu-s vrednic prin cuvinte

caci vrerii Sale potrivind pe-a mele,

asemeni rotii ma-mpingea-nainte

iubirea ce roteste sori si stele.

Descrierea Paradisului este un adevarat poem al lumii si al frumusetii, caci, asa cum observa
istoricul literaturii italiene, Francesco de Sanctis, din toate formele aici nu ramane decat lumina,
din toate afectele, nimic altceva decat iubirea, din toate sentimentele, nimic altceva decat
beatitudinea, din toate actele, nimic altceva decat contemplatia.

Idealul perfectiunii pe care l-a imprastiat intreaga Renastere este influentat in cea mai deplina
masura de Divina Comedie a lui Dante. Structura poemului tine de o arhitectura grandioasa,
poetul organizand in simetrie cele trei cantice, precum si canturile ce le compun. Complexitatea
lucrarii este generata si de multitudinea de sensuri pe care ea le propune si pe care Dante insusi
le anunta inca de la aparitia operei sale. Un prim sens este cel literal, potrivit caruia poetul
calatoreste in anul 1300, vreme de sapte zile. Din el rezulta insa imediat sensul alegoric,
reperabil chiar din primul cant, atunci cind eroul este atacat de trei fiare, simbolizand lacomia,
violenta si viclenia. Calatoria este una simbolica, de purificare, mai intai prin ratiune,
intruchipata de Vergilius, apoi prin iubire, a carei exponenta este Beatrice. De aici rezulta un
profund sens moral, caci exemplul lui Dante este oferit intregi umanitati. Epoca istorica evocata,
sangerosul ev mediu, ar putea permite si receptarea unui suprasens, acela al iesirii din framantata
contemporaneitate a lui Dante, pentru a revigora vechiul Imperiu Roman, in toata gloria pe care
o evoca personajele Comediei.

Din acest punct de vedere, lucrarea, in care se recunosc descrieri ale mediului florentin, ale
moravurilor vremii, analizate ale situatiei politice, evocari ale unor personalitati exemplare, dar
si configuari ale teoriilor stiintifice vehiculate in epoca, privind pozitia planetelor in Univers,
este o sinteza a culturii si literaturii medievale. Evocarea vechii Florente in opozitie cu cea
contemporana este pentru Dante un prilej de a-si afirma patriotismul vibrant, de altfel una din

13
coordonatele morale ale cartii. Alexandru Balaci afirma: Contemporanietatea sa si Florenta sunt
temele centrale, axele in jurul carora se rotesc toate canturile poemei. Prezentul, Italia,
contemporanii si Florenta, patria nerecunoscatoare, dar intotdeauna iubita, toate aceste elemente
sunt puternic inradacinate in mintea si sufletul poetului, care le poarta cu el in imaginara sa
calatorie, in tenebrele Infernului, in cantecele Purgatoriului ori in stralucirea Paradisului.

Arta dantesca a fost si ea, alaturi de celelalte note de valoare, un motiv pentru care secolele nu au
putut asterne umbra peste capodopera. Stapan peste arta compozitiei, poetul isi organizeaza
edificiul artistic intr-o uimitoare impresie de viata. Succesiunea dinamica, dar echilibrata a
planurilor compozitionale, puterea de a concentra esentialul in tablouri memoriabile, gama larga
a mijloacelor plastice la care apeleaza poetul, de la tonurile sumbre ale Infernului la cele
luminoase ale Paradisului, precum si versul fluid si muzicalitatea limbii literare italiene care se
intemeiaza prin Dante, toate acestea se reunesc sub semnul unei valori indiscutabile si, in ordinea
marilor capodopere, unice.

Ivita intr-un timp in care omul era schematizat si supus dogmelor, Divina Comedie prefigureaza
cuceririle Renasterii, propunand un om stapanit de pasiuni, de dureri, de aspitatii care il ajuta sa
depaseasca amenintarea mortii. Cu toate ca a fost poetul lumii de umbre, Dante afirma triumful
vietii in eternitate, prin ratiune si iubire, triumful adevarului si al dreptatii, nu numai asupra
cetatii medievale, ci asupra intregului cer instelat, spre care cititorii lui Dante isi ridica,
invariabil, privirile.

Influenta asupra literaturii romane

Ea insasi intemeiata pe traditiile antichitatii si ale evului mediu, nutrita din sevele literaturii
latine pe care poetul a cunoscut-o si a pretuit-o, Divina Comedie a devenit de-a lungul timpului
reperul umanistilor, dar si al modernilor care au regasit in ea propriile valori.

Fara a se regasi la un anume scriitor sau intr-o anumita opera literara, capodopera italiana a
impresiponat cultura romana prin marii ei sustinatori, care au oferit cititorului, prin comentariul
lor pertinent, perspectiva reala asupra acestui mare poet. Preocuparile lui Cosbuc, Tudor Vianu
sau Alexandru Balaci pentru opera dantesca au confirmat afinitatea culturii noastre pentru sora
intru latinitate, atat de stralucit sintetizeaza in personalitatea lui Dante Alighieri.

Aprecieri critice

14
Florenta, in cazul sau, nu e un loc unde se savarsesc acte absolute, ci expresia durersoasa a unei
experiente existentiale ce se desfasoara in intregime pe firul lentei si inexorabilei curgeri a
timpului, pe eroziunea valorilor considerate absolute si de neinlocuit.

(DArco Silvio Avalle)

Spectacolul care i se infatiseaza poetului strabatand cele trei lumi de dincolo (metafora a
propriei sale situatii morale si a intregii omeniri in realitatea ei, apoi in perspectiva necesitatii
si posibilitatii ei de indreptare, de inaltare si de salvare) demonstreaza ca personalitatea umana,
inzestrata cu lumina ratiunii si cu puterile liberului arbitru, isi poate dirija destinul, sustragandu-
se de sub puterea nociva a patimilor, spre a castiga astfel demnitate umana, echilibru si armonie.

(Ovidiu Drimba)

6. don quijote de Cervantes

Don Quijote de la Mancha este o oper literar a scriitorului spaniol Miguel de Cervantes
Saavedra. Prima parte a aprut n 1605 sub numele de El ingenioso hidalgo don Quijote de La
Mancha i s-a bucurat de un mare succes din partea publicului, fiind o capodoper a literaturii
spaniole i a literaturii universale. A doua parte a aprut n 1615 sub numele de El ingenioso
caballero don Quijote de La Mancha. Romanul este n prezent una dintre operele cele mai
traduse din lume, depit fiind doar de Biblie.[necesit citare]

Dei fusese conceput ca o satir la adresa popularelor povestiri cavalereti, povestea micului
nobil Alonso Quixano (Don Quijote) din La Mancha care, influenat de lecturile sale, ajunge s
se cread un cavaler n cutare de aventuri, devine o fresc a societii spaniole i o reflexie
asupra comportamentului uman.

Tiparul din El licenciado Vidriera se repet, astfel c Don Quijote, dei considerat de ceilali
nebun, se dovedete a fi mai aproape de adevr, datorit nobleii gndirii i a aciunilor sale,
dect persoanele considerate normale.

Alonso Quixano (sau Quijano), un hidalgo srac ce se apropie de vrsta de 50 de ani (hidalgo,
n spaniol, provine de la hijo de algo fiul cuiva care a fost cineva, de spi nobil) locuiete
mpreun cu nepoata sa ntr-o poriune necunoscut a inutului La Mancha. Cititor pasionat de
romane cavalereti, Don Quijote ajunge s se considere un cavaler rtcitor astfel c pornete
la drum clare pe mroaga sa, Rocinanta, narmat cu arme din carton. ntocmai ca eroul din
romanele de aventur pe care le citea, Amadis de Gaula, el i alege o domni creia s-i dedice
victoriile din btlii: Dulcinea del Toboso, o ranc dintr-un inut vecin, pe numele adevrat de
Aldonza Lorenzo, dar care n realitate nu era nici nobil, nici frumoas.

Prima aventur[modificare | modificare surs]

15
n drumul su, el se oprete mai nti la un han, pe care l ia drept castel, i confundnd hangiul
cu un castellan, l roag pe acesta s-l nvesteasc cavaler, ceremonie sfnt care va avea loc n
grajd.ntlnete apoi ctiva negustori din Toledo, crora le cere s o proclame pe Dulcinea cea
mai frumoasa doamnita din lume, dar acetia o insult, iar unul dintre ei l bate pe Don Quijote
i-l las pe marginea drumului. El este gsit i ajutat s se ntoarc acas de un ran vecin, Pedro
Alonzo.

A doua aventur[modificare | modificare surs]

Dup nsntoire, Don Quijote plnuiete s plece ntr-o a doua aventur

. ntre timp, nepoata sa, slujnica, preotul i brbierul au aruncat n foc mare parte

din crile cavalereti ale eroului, spunndu-i acestuia c un magician a venit clare

pe un nor i nsoit de un dragon,i-a furat acestuia crile.

Eroul i alege drept ,,scutier" un ran pe nume Sancho Panza, cruia i promite c la captul

drumeiilor l va face guvernatorul unei insule, i pornesc amndoi ntr-o a doua aventur. Se
lupt cu

morile de vnt, lundu-le drept uriai, i i imagineaz c n trsura pe care o nsoesc civa

clugri benedictini se afl o prines rpit, fiind din nou btut.

De-a lungul cltoriei lor, Don Quijote i Sancho Panza vor ntlni hangii, prostituate, pstori,

soldai, preoi, condamnai evadai i chiar ndrgostii, cu diverse poveti de iubire. Don Quijot

e intervine violent n poveti care nu-l privesc, iar obiceiul su de a nu-i plti datoriile sub
pretext

c aceasta este stilul de via al ,,cavalerilor rtcitori" duce la umiline, bti i lipsuri pe care de

cele mai multe Sancho trebuie s le ndure. Tot n aceast prim parte a romanului ne sunt narate

dou poveti de dragoste (Grisostomo i Marcela; Cardenio i Lucinda). n cele din urm, Don
Quijote se las

convins s plece acas. Autorul sugereaz existena unei a treia aventuri, dar susine c s-au
pierdut documentele.

A doua parte a romanului[modificare | modificare surs]

Aceast a doua parte reprezint o continuare publicat la 10 ani dup romanul original. Don
Quijote i Sancho Panza au ajuns acum foarte cunoscui datorit povestirilor din prima parte a

16
romanului. Acum se trateaz mai n profunzime tema deziluzionrii. Don Quijote ajunge
batjocura mai multora, iar pn i Sancho i nal stpnul. Nevoit fiind s o gseasc pe
Dulcinea, el i prezint lui Don Quijote trei rance srace, pe care le d drept Dulcinea i
nsoitoarele ei. Pentru c Don Quijote vede doar rncile, i nu o nobil doamn, Sancho
pretinde c acesta este vrjit i de aceea nu poate vedea ,,adevrul". n cele din urm Sancho este
numit guvernator al insulei Barratoria, i, dei se dovedete capabil, renun. Don Quijote se
ntoarce acas, unde cade ntr-un somn greu, iar cnd se trezete, este vindecat de nebunie. Starea
sa de sntate se nrutete ns, astfel c el moare, Sancho deplngnd ntreaga lor aventur.

Relaia cu Sancho Panza[modificare | modificare surs]

Relaia dintre Don Quijote i Sancho Panza a fost vzut de muli critici ca ilustrnd relaia
antagonic realitate-irealitate, ntruct stpnul ntruchipeaz idealismul exaltat, iar Sancho
platitudinea i trivialitatea. ns cei doi se completeaz reciproc n asemenea msur nct la
sfritul romanului vom observa o inversare de roluri: are loc o mutare de ascendent spre
descendent n cazul lui Don Quijote, care i recapt luciditatea puin cte puin (...) i de la
descendent spre ascendent, n cazul lui Sancho,[1] care la sfritul romanului deplnge vindecarea
de nebunie a lui Don Qujote, dorindu-i s rennoiasc aventura.

Rzvan Codrescu compar nebunia lui Don Quijote cu cea a Prinului Mkin din
romanul Idiotul al lui Dostoievski, susinnd c Don Quijote i Prinul Mkin reprezint
nebunia exemplar a dou spiritualiti specifice, dar complementare, Don Quijote
ntruchipnd activismul constituional al spiritului apusean, pe cnd prinul Mkin ilustreaz
contemplativismul tradiional al lumii rsritene, fr cal i fr arme, resemnat i ncreztor n
perspectiva veniciei.[1] Aceast nebunie va reui n cele din urm s-l ating i pe Sancho, cci
are loc un transfer. Treptat, Don Quijote revine la starea sa iniial (care ns nu este prezentat
nicieri n roman), iar bunul-sim ce-l caracterizeaz pe scutier se pierde treptat n marea de
fantezie n care l oblig stpnul su s se nece,[1] pentru el insula reprezentnd o iluzie
concret, aa cum pentru Don Quijote reinstaurarea instituiei cavalerilor rtcitori reprezenta o
iluzie abstract.

Elemente implicite[modificare | modificare surs]

Dei nu le relev explicit, romanul Don Quixote se sprijin pe apte idei principale:[2]

1. Modul n care Sancho Panza devine un bun guvernator, prin intermediul unei serii de
glume care se transform n lucruri serioase;

2. Modul n care Cervantes satirizeaz extremismul religios, punndu-l pe Don Quixote s


ia n vizor Biserica Romano-Catolic;

3. Modul n care Don Quijote i Sancho Panza i controleaz i echilibreaz reciproc


excesele, rezultate din identitile lor contrare;

4. Modul n care Cervantes stileaz rncile spaniole, transformnd-o pe Aldonza Lorenzo


n Dulcinea;

17
5. Modul n care, i de ce, proscrii precum Roque Guinart i Gines Pasamonte pot evita
criminalitatea;

6. Modul n care se poate stabili o unitate interreligii, prin aceea c Don Quixote are un
translator cretin i un povestitor musulman, care lucreaz mpreun, ca unul singur;

7. Modul n care Cervantes nlocuiete viziunea medieval asupra iubirii i cstoriei - n


care femeia era doar gospodin, menit s satisfac poftele trupeti ale brbatului i s-I
zmisleasc urmai - cu o viziune nou, de egalitate n cadrul cstoriei, manifestat prin
mbinarea dorinelor i fuziunea personalitilor.
Don Quijote este opera de capatai a lui Cervantes. in 1604, pe cand se afla la Valladolid,
incepe sa lucreze la roman. Prima parte a acestuia apare in 1605 si constituie un
eveniment literar, cunoscand un puternic succes. Continuarea romanului apare abia mai
tarziu, in 1615.
Principala sursa a romanului a fost propria experienta de viata a autorului, caci el insusi,
din cauza destinului de multe ori nu prea generos, putea fi numit cavaler al tristei figuri".

UN HIDALGO SARAC DIN LA MANCHA

Don Quijote este un hidalgo sarac din La Mancha, om cu mintea ratacita din pricina lecturilor
insistente profilate pe un singur tip de carti, romanele cavaleresti, intre care Amadis de Gaula
ocupa un loc de cinste. Astfel, sub influenta acestui gen de lecturi, Don Quijote porneste la drum
ca un adevarat cavaler, incalecand pe Rosinanta, o martoaga, alegandu-si niste arme din carton si
consacrandu-si faptele alesei inimii sale, Dulcineea din Toboso, de fapt o simpla taranca nu prea
frumoasa, in drumul sau se opreste mai intai la un han unde il ia pe hangiu drept castelan.
intalnind un taran ce-si batea servitorul legat de un copac, il obliga pe acesta sa-l dezlege si sa-i
plateasca simbria. intalneste apoi niste negustori carora le cere sa o proclame pe Dulcineea drept
cea mai frumoasa doamna din lume. Este insa grav batut si astfel trebuie sa se intoarca acasa,
imbolnavindu-se. Prietenii lui stiu ca responsabile pentru dementa lui sunt cartile de aventuri, pe
care se hotarasc sa le arda, crutand doar doua: Diana de Montemayor
si Amadis.
Dupa insanatosire, eroul hotaraste sa plece din nou, de aceasta data luandu-si un insotitor,
Sancho Panza, pe care il convinge sa-i fie scutier, la niste mori de vant drept uriasi, cu care vrea
sa se bata, iar in trasura pe care o insotesc niste calugari benedictini isi inchipuie ca se afla o
printesa rapita. Pornind la atac impotriva convoiului, este din nou lovit.
Unor pastori care il adapostesc le tine discursuri despre varsta de aur a omenirii, cand miscarile
iubitoare ale sufletului se aratau cu naivitate, Jara ca cineva sa caute a le pune intr-o lumina mai
buna, prin ocolul mestesugit al cuvintelor. Nu exista inselaciune, minciuna si rautate care sa se
amestece cu inima deschisa si cu buna-credinta". De la pastori afla Don Quijole de povestea lui
Grisostomo, care isi daduse viata pentru a obtine iubirea frumoasei pastorite Marcela. Dupa ce
pleaca de la pastori, cei doi sunt atacati de pazitorii unor iepe, din pricina Rosinantei, care fusese
atrasa de nechezatul acestora. O turma de oi capata in ochii celor doi aspectul unei armate
dusmane, si o ataca. Ciobanii ii bat din nou.

18
SFARSITUL AVENTURILOR

Dupa o luna, el inca nu este vindecat de nebunie si incearca sa-l convinga pe Sancho sa
porneasca din nou la drum. Pornesc spre El Dorado. Palatul Dulcineei nu se vede nicaieri si
cand, spre a-l consola, Sancho ii arata cavalerului o taranca oarecare, acesta considera ca ceva
necurat se intamplase si ca sub chipul had al aceleia se afla gingasa doamna a sufletului sau.
Dupa un duel cu bacalaureatul Sanson Carrosco, un compatriot (deghizat in cavaler),
invingatorul Quijote ataca un transport de lei care, obositi, nu reactioneaza. Don Quijote,
cavalerul tristei figuri"", se va autointitula de acum inainte cavalerul leilor".
Quijote ii fagaduise de mai multa vreme lui Sancho guvernamantul unei insule, ca rasplata
pentru osteneala si loialitatea lui. Ajunsi la castelul unui duce, acesta il determina pe Quijote sa-
si tina promisiunea si-l numeste pe Sancho drept guvernator al insulei Barrataria. Sancho se
dovedeste insa incapabil si renunta la inalta insarcinare ce-i fusese oferita.
Dupa o multime de alte peripetii, Quijote se intoarce in casa sa si cade intr-un somn greu. Cand
se trezeste este vindecat de nebunie, intelege tot ceeaV;e facuse inainte si simte ca i se apropie
sfarsitul. Sancho Panza il plange pentru ca ii placuse jocul nebunesc al stapanului sau, desi de
multe ori el fusese cel care incercase sa-i arate absurditatea si inutilitatea tuturor actelor sale, in
care, de altfel, se va complacea insusi. Don Quijote moare cu mintea vindecata complet, ca prin
minune.

PRIMUL ROMAN EUROPEAN MODERN

intr-un studiu inchinat Cavalerului de la Mancha din Cartea intalnirilor admirabile. Anton
Dumitriu remarca faptul ca romanul Don Quijote al lui Cervantes urmareste cu exactitate
scenariul initiatic de sursa medievala, multumita caruia don Quijote trece prin diverse
experiente cautand sa ajunga la starea reprezentata de varsta de aur" a omenirii.
Este don Quijote victima unei false perceptii a realitatii sau nu? El nu vede sau nu vrea sa
vada realitatea?
Romanele cavaleresti si pastorale, filosofia neoplatoniciana sunt cand atacate, cand
-paradoxal - folosite ca termeni de comparatie si elemente de constructie fundamentale.
Astfel, prin romanul Don Quijote apare unul dintre primele romane moderne. Personajul
don Quijote vorbeste si gandeste intr-o permanenta intertextualitate, dupa cum remarca si
Mirela Roznoveanu in Civilizatia romanului: Logosul lui don Quijote este preponderent
logosul cartilor. () Exceptionalul tur de forta al naratorului pare a fi acela de a relata, in
diverse registre de stil, trecerile bruste de la stilul inalt la cel cotidian (don Quijote injura
cot la cot cu Sancho, iar acesta va incepe sa vorbeasca spre final cu glasul lui don
Quijote), de la gravitate la parodie".

Tocmai pentru ca acest roman apare in momentul perimarii unui model (al realitatii si al
romanului deopotriva) si al afirmarii altuia, eroul lui Cervantes este unul cu o
personalitate duala, fisurata, un erou tragic ce lupta nebuneste" sa pastreze inca in fiinta
vechea lume. in cele din urma, planul realitatii si cel al fictiunii se afla pe acelasi nivel si
19
se intrepatrund: realitatea se literaturizeaza, iar lumea reala isi pierde din calitatile ei
imediate, eroul - de tip modern, de altfel - suferind o atractie irezistibila, victimizanta,
spre un model. Este oare un timp rau folosit acela petrecut pe drumurile acestei lumi, in
dispretul desfatarilor ei si in singura cautare a asprimilor prin care cei buni urca pana la
culmea cea mai inalta a nemuririi? in ce ma priveste, calauzit de steaua mea voi merge si
de aici inainte pe drumul stramt al cavaleriei ratacitoare, ale carei savarsiri ma fac sa
dispretuiesc bunurile acestei lumi, nu insa si onoarea. () Sunt indragostit, dar in limitele
cuvenite cavalerilor ratacitori. () Intentiile mele au de-a pururi tinta scopurile cele bune."

LUPTA CU MORILE DE VANT


(fragment din roman)

Vorbind ei asa, zarira deodata vreo treizeci- patruzeci de mori de vant, care
se aflau pe toata campia aceea; si astfel, cum le vazu don Quijote, grai catre
scutierul

Norocul ne calauzeste pasii mai bine decat ne-am putea-o noi dori, caci ai
in fata, prietene Sancho Panza, o priveliste care ne descopera treizeci si mai
bine de uriasi, nemasurat de mari, cu care am de gand sa ma lupt si sa le fac
la toti de petrecanie, si ce-om lua de la ei drept prada sa ne fie cheag
imbogatirii; ca-i batalie dreapta, si inseamna sa-l slujesti pe Dumnezeu daca
stingi samanta lor afurisita de pe fata pamantului.

- Ce uriasi? zise Sancho Panza.


- Acestia pe care-i vezi, raspunse stapanul sau, acestia cu brate cat toate
zilele, ca sunt unii la care masoara cat doua leghe.
la seama, luminatia ta, i-o intoarse Sancho Panza, ca astia care se vad
aicea nu-s uriasi, ci mori de vant, iar ce iei dumneata drept brate sunt aripile,
care, invartite de vant, misca pietrele morii.
Se vede cat colo, raspunse don Quijote, ca nu prea esti citit cand e vorba
de aventuri cavaleresti; sunt uriasi, si daca ti-e frica de ei, sterge-o de aici si
pune-te pe rugaciuni, cat timp m-oi inclesta eu cu ei in lupta crancena si
defel dreapta.
Si spunand asta, dete pinteni lui Rocinante, fara sa mai ia in seama ce-i tot
indruga scutierul sau, Sancho, care-i dadea inainte cu strigatele, instiintandu-
l ca, fara urma de indoiala, erau mori de vant, si nu uriasi cei pe care
_________________________ voia sa-i atace. Dara el era atat de incredintat
ca uriasi erau incat nici n-auzea strigatele scutierului sau Sancho, nici n-
apuca sa vada, cu toate ca ajunsese la o palma de ele, ceea ce de fapt erau, ba
inca le mai si probozea cat il tinea gura:
Nu dati bir cu fugitii, miseilor si lepadaturilor, ca nu-i decat un singur
cavaler cel ce vrea sa dea piept cu voi!
Starnindu-se tocmai atunci un pic de vant si incepand aripile uriase sa se
miste, don Quijote spuse, cum vazu una ca asta:

20
Chiar daca ati vantura voi mai multe brate decat uriasul Briareu, mie tot
aveti sa mi-o platiti!
Cu aceste vorbe si incredintandu-se cu trup si suflet stapanei sale Dulcineea,
pe care o ruga sa-l ajute in atare primejdie, se acoperi cat putu mai bine cu
pavaza si, leganandu-si lancea in cumpanire, se napusti in galop, cat il tineau
picioarele pe Rocinante, sa dea piept cu cea dintai moara care-i statea in
cale. Si arzandu-i una cu lancea in aripa, vantul o roti cu atata furie incat
facu din lance o scurtatura ce trase dupa ea si calul, si calaretul, care fu
azvarlit de-a berbeleacul, ca vai de capul lui, pe camp. Dete Sancho Panza
fuga sa-l ajute, cat il fineau pe magar picioarele, si cand ajunse la dansul, il
afla lat, fara sa se mai poata misca, asa de cumplit busise cu el de pamant
Rocinante.
- Vai de pacatele mele! se vaita Sancho. Nu fi-am spus eu luminatiei tale sa
bagi de seama la ce faci, ca nu erau decat niste biete mori de vant, si ca
numai cui ii umbla morile de vant in cap poate sa nu-si dea seama de asta?
- Taci, prietene Sancho, raspunse don Quijote, caci treburile razboinice sunt
mai supuse decat oricare altele necontenitelor schimbari. Cu atat mai mult
cu cat eu cred, si asta e adevarul, ca magul acela, Freston, cel care mi-a furat
incaperea cu cartile, i-a preschimbat pe uriasii acestia in mori de vant, ca sa
ma lipseasca de gloria rapunerii lor, atata vrajmasie imi poarta! Dar pana in
cele din urma n-au sa aiba cine stie ce putere vrajitoriile lui afurisite
impotriva spadei mele viteze."

7.Don juan. Donjuanismul in lit romana

21