Sunteți pe pagina 1din 3

Morometii- roman postbelic

Marin Preda

TEMA SI VIZIUNEA/CARACTERIZARE MOROMETE.

Prin Morometii, carte fundamentala a prozei noastre contemporane, Marin Preda continua traditia
romanului romanesc de inspiratie rurala (Slavici, Rebreanu, Sadoveanu) si, in acelasi timp, se distanteaza de
aceasta, propunand o viziune noua asupra universului rural si asupra taranului roman. Cu aceasta scriere se
deschide seria romanelor ce dezbat problematica obsedantului deceniu.
Morometii este un roman realist obiectiv, de observatie sociala si de analiza psihologica, care include
elemente traditionaliste si moderniste.
Titlul subliniaza intentia scriitorului de a urmari destinul unei familii, element esential al lumii taranesti.
Romanul abordeaza o tema fundamentala in opera lui Marin Preda:destramarea civilizatiei traditionale
taranesti. Alte teme aduse in dezbatere reprezinta si ele coordonate importante ale gandirii scriitorului: familia si
paternitatea, timpul si istoria, viata, iubirea, moartea, libertatea, constrangerea.
Viziunea scriitorului despre lume se fundamenteaza din perspectiva confruntarii omului cu timpul, cu istoria
aflata la rascruce de epoci. Aceasta este evidentiata cu ajutorul unor secvente epice, care au puternica incarcatura
simbolica: scena cinei, a secerisului, a taierii salcamului..., care impun o conceptie despre lume.
Satul nu are nimic spectaculos, dar cina familiei Morometilor adunati in jurul mesei joase, rotunde si
neincapatoare, dominate de figura paterna din pragul odaii, pare un ceremonial stravechi, care comunica
despre relatiile interfamiliale. Semnele destramarii familiei plutesc in aer, caci fiii cei mari stateau spre partea
din afara tindei, ca si cand ar fi fost gata in orice clipa sa plece (detaliu cu rol anticipativ).
O alta scena cu functie simbolica si premonitorie pentru viziunea scriitorului asupra lumii in schimbare este
cea a taierii salcamului. Aceasta are loc duminica,in zori,in timp ce in cimitirul apropiat, femeile isi plangeau
mortii.Pe acest fundal auditiv,ca si cand ar fi avut suflet,salcamul se impotriveste mortii,iar caderea lui este
insotita de un zgomot asurzitor,ca la un sfarsit de lume. In linistea solemna ce urmeaza acestui moment,satul
ramane saracit,micsorat si gol, iar aparitia ciorilor care croncaneau urat,parca a pustiu, are valoare
premonitorie:incepe declinul familiei si lumea lui Moromete isi pierde sacralitatea. (aceste doua scene se
introduc daca tema eseului este: Tema si viziunea despre lume... Ele vor fi scoase de la caracterizare/relatie
personaje)

Perspectiva narativa este obiectiva si apartine unui narator omniscient, ubicuu si heterodiegetic care
ofera o viziune dindarat, naratiunea fiind realizata la persoana a III-a. Aceasta alterneaza cu perspectivele
interne (subiective) ale eroilor.
Drama lumii morometiene se desfasoara intr-un spatiu familiar scriitorului: satul Silistea-Gumesti, din
Campia Dunarii. Acesta apare in doua ipostaze: satul traditional (volumul I) ale carui repere sunt salcamul din
gradina Morometilor, simbol al verticalitatii acestui topos conceput ca un centrum mundi si poiana fierariei lui
Iocan, simbol al libertatii morale a silistenilor, dar si satul groapa fara fund, strain si necunoscut (volumul II).
Actiunea primului volum este plasata cu cativa ani inaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial (vara si
toamna anului 1937), iar in al doilea volum, acopera perioada de dupa razboi, pana in anii `60.
Conflictul romanului imbraca doua aspecte,ambele resimtite acut de Ilie Moromete. Exista un triplu
conflict exterior. Primul este cel dintre Ilie Moromete si fiii din prima casatorie, Achim Paraschiv si Nila, care
nu impartasesc conceptia tatalui despre viata, lasandu-se influentati de dorinta de a castiga bani, de a face
comert, ca Tudor Balosu. Al doilea conflict este cel dintre Ilie Moromete si Guica, care si-ar fi dorit ca fratele
sau sa nu se recasatoreasca, pentru ca ea sa poata ramane in casa si sa ingrijeasca de copii lui. Dar Ilei Moromete
se recasatoreste cu Catrina si ii face surorii sale o casa la un capat al satului. Al treilea conflict, cel dintre Ilie
Moromete si sotia sa este unul surd, fiindca acesta in timpul foametei, vanduse un lot de-al Catrinei, promitandu-
i ca va trece casa pe numele ei.
Conflictul interior determina o drama a paternitatii inselate. Prefigurat inca din scena cinei,conflictul
familial este ignorat de Ilie Moromete care crede ca a facut totul pentru copiii sai, pastrandu-le pamantul.
Rationamentul este corect, daca timpul rabdator n-ar fi fost o iluzie.
PRIMUL VOLUM este structurat in trei parti inegale ca dimensiune, fiecare incepand cu o prezentare
de ansamblu:cina, prispa, secerisul.
Simetria compozitionala este conferita de cele doua referiri la tema timpului din incipit si final. Daca la
inceput timpul pare rabdator cu oamenii, creand iluzia ca viata curge in tiparele ei arhaice, in finalul primului
volum timpul nu mai avea rabdare. Este timpul care va schimba istoria si destinul individului,un timp grabit si
rau care va duce la disparitia taranimii traditionale(volumul II).
Actiunea se desfasoara pe doua planuri narative: primul urmareste destinul familiei Morometilor, iar
cel de-al doilea infatiseaza viata comunitatii satesti din Silistea-Gumesti, surprinsa in momentele ei specifice.
Prin tehnica decupajului, discursul narativ se concentreaza in jurul unor scene cu valoare de
simbol:cina,taierea salcamului,plata foncierei,poiana lui Iocan,secerisul,s.a. Satul nu are nimic spectaculos,
dar cina familiei Morometilor adunati in jurul mesei joase, rotunde si neincapatoare, dominate de figura
paterna din pragul odaii, pare un ceremonial stravechi, care comunica despre relatiile interfamiliale. Semnele
destramarii familiei plutesc in aer, caci fiii cei mari stateau spre partea din afara tindei, ca si cand ar fi fost
gata in orice clipa sa plece (detaliu cu rol anticipativ).
O alta scena cu functie simbolica si premonitorie pentru viziunea scriitorului asupra lumii in schimbare este
cea a taierii salcamului. Aceasta are loc duminica,in zori,in timp ce in cimitirul apropiat, femeile isi plangeau
mortii.Pe acest fundal auditiv,ca si cand ar fi avut suflet,salcamul se impotriveste mortii,iar caderea lui este
insotita de un zgomot asurzitor,ca la un sfarsit de lume. In linistea solemna ce urmeaza acestui moment,satul
ramane saracit,micsorat si gol, iar aparitia ciorilor care croncaneau urat,parca a pustiu, are valoare
premonitorie:incepe declinul familiei si lumea lui Moromete isi pierde sacralitatea.

VOLUMUL AL DOILEA schimba viziunea concentrata pe destinul individual al taranului. Procesul


colectivizarii agriculturii da romanului dimensiune sociala si istorica, iar tema destramarii se amplifica de la
scindarea familei la disparitia unui mod de viata, cel al taranimii traditionale. Chiar daca Morometii nu mai
sunt in prim plan, volumul prezinta acelasi proces al dezbinarii familei. Parasit de nevasta, abandonat de fii
sai, uitat si de Ilinca si Tita, Moromete se stinge in singuratate, sustinand ca a dus o existenta
independenta:Domnule, eu totdeauna am dus o viata independenta. Lumea lui Moromete va disparea, iar
cel care o duce mai departe este Niculae. Acesta va intelege, abia dupa moartea tatalui, maretia si frumusetea
launtrica a batranului taran.

Caracterizare/relatia dintre doua personaje

Romanul este dominat de figura simbolica a lui Ilie Moromete. Personaj protagonist, eponim si
mobil, acesta il reprezinta tipologic pe taranul patriarhal, aflat intr-un moment de rascruce al istoriei.
Destinul sau este reprezentativ pentru soarta tuturor taranilor, fapt care ii confera statutul de personaj
exponential.
Ilie Moromete traieste cu iluzia ca familia sa poate sa traiasca linistita laolalta, cu cele 14 pogoane
primite prin improprietarire de el si sotia sa, Catrina. In incipitul capitolului al zecelea, din primul volum,
personajul este caracterizat in mod direct de catre narator: Era cu zece ani mai mare decat Catrina si acum
avea acea varsta intre tinerete si batranete, cand numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea
cuiva.
Un rol semnificativ in caracterizarea personajului il are monologul interior, relevant pentru firea sa
reflexiva, care-l face sa fie singurul taran-filozof din literatura romana. Astfel, meditand asupra propriei vieti,
parasit fiind de fiii cei mari, Moromete isi cauta linistea pe camp, unde poate vorbi cu sine insusi, deoarece
cum sa traiesti daca nu esti linistit?. Vorbirea de unul singur este o dedublare, pentru ca singurul om care-l
poate intelege cu adevarat este el insusi. El cauta explicatii pentru declinul in care se afla familia sa, facand o
autoanliza a atitudinii de parinte, a relatiei sale cu copii.
Spirit contemplativ, inteligent si ironic, Moromete priveste existenta cu detasare, ca pe un miracol de
contemplat, pentru ca isi da seama ca cel care e numai activ isi consuma viata si nu intelege nimic din ea,
pentru ca devine robul actiunii.
Principala trasatura a personajului este disimularea ce reiese din prima scena a romanului, in dialogul
dintre el si vecinul sau Tudor Balosu, cunoscuta sub numele de dialogul surzilor. La intrebarea vecinului sau,
daca s-a hotarat sa vanda salcamul, Moromete se gandeste ca este posibil sa o faca sau nu, insa raspunde cu
voce tare: "sa tii minte ca la noapte o sa ploua", sugerand astfel ca ar putea sa scape si altfel de datorii, decat
taind salcamul.
O alta scena care ilustreaza disimularea lui Moromete este cea a platii foncierei. Moromete il ignora pe
Jupuitu, agentul fiscal, discuta cu niste interlocutori inexistenti, isi striga fii, pe Catrina despre care stia ca este
la biserica, apoi se intoarce brusc si striga: N-am!. Atmosfera de comedie a scenei este incontestabila, iar
jocul lui Moromete este o modalitate de a se proteja si de a apara pamantul. Din cei 1200 de lei luati pe salcam,
Moromete ii da lui Jupuitu doar 1000, iar dupa plecarea acestuia ii va spune lui Tudor Balosu ca l-a pacalit pe
agent, pentru ca in viziunea sa, plata foncierii nu are rost.
Mijloacele de caracterizare indirecta (gesturile, faptele, vorbele, gandurile, dar si relatia cu celelalte
personaje) evidentiaza trasaturile lui Ilie Moromete de la disimulare si ironie la spiritul contemplativ. Profilul
moral al acestui personaj se intregeste prin relatia dintre el si Niculae, mezinul familei, un baiat sensibil, care
plange de cate ori i se adreseaza o replica ironica de catre membrii familiei. Moromete nu este interesat de
soarta copilului, pentru el acesta fiind doar o persoana care trebuie trimisa cu oile. Niculae isi doreste cu
ardoare sa mearga la scoala, in timp ce tatal, care trebuie sa platesca taxele, il ironizeaza si sustine ca invatatura
nu aduce niciun beneficiu. Scena care prezinta desfasurarea serbarii scolare evidentiaza stangacia lui
Moromete in relatia cu fiul sau si dezinteresul fata de dorinta mezinului de a continua scoala. Serbarea atrage
lumea satului, iar Moromete se amesteca si el printre privitori si constata cu surprindere ca printre premianti se
numara si fiul sau mai mic, despre care credea ca va ramane repetent. Copilul nu reuseste sa recite pana la final
poezia, fiindca i se face rau, fiind cuprins de o criza de friguri. Ilie Moromete isi ia copilul in brate si il duce
spre casa, apropierea de Niculae starnindu-i stari contradictorii: de afectiune, de teama si de nesiguranta .O alta
scena care surprinde relatia tata-fiu este aceea in care cei doi stau pe prispa, Niculae cu burta pe o carte, iar
Moromete tacut gandindu-se la mezinul sau. La un moment dat, tatal isi intreba copilul daca vrea sa mearga la
scoala, ceea ce il face pe Niculae sa creada ca visul i se va implini. Moromete ii raspunde, insa, ca nu are cu ce
sa plateasca, intr-un mod inedit: cu duiosie si blandete, dar totodata cu gravitate si hotarare. Scena dezvaluie
faptul ca tatal doreste sa-i implineasca dorinta lui Niculae, ca-l framanta ideea, dar nu considera ca este o
prioritate.
In opinia mea, viziunea asupra lumii reiese din destinul familiei Moromete, aflata intr-un proces de
destramare similar celui trait de satul traditional. Astfel, Ilie Moromete, tatal ce isi doreste unitatea familiei si
acceptarea de catre fii sai a conditiei de taran, va simti fuga fiilor ca o tradare. Inca de la inceputul romanului,
naratorul evidentiaza superioritatea lui Moromete care sta deasupra tuturor si stapaneste cu privirea pe fiecare.
Educatia dura, spiritul muncii si harniciei se dovedesc insa ineficiente, deoarece, cu toata stradania de a pastra
pamantul intreg, nu isi poate pastra propria familie. El face parte din ultimii tarani, a caror lume nu mai poate
fi protejata de agresiunea istoriei si a timpului.(Pentru tema si viziune +caracterizare)

In opinia mea, relatia dintre cele doua personaje evolueaza in sens pozitiv, fiindca in cele din urma, in
ciuda dificultatilor cauzate de fuga lui Paraschiv si Nila, Ilie Moromete va lua in considerare dorinta fiului sau
de a urma scoala si, din banii obtinuti din vanzarea pamantului, plateste taxele de internat ale lui Niculae.
Romanul Morometii ilustreaza drama unei familii care se destrama si se inscrie in galeria
romanului de tip realist, reprezentand un punct de reper in literatura romana postbelica, o opera in care
maiestria scriitoriceasca a lui M. Preda se releva prin construirea universului recreat. (Pentru relatia dintre
doua personaje)