Sunteți pe pagina 1din 47

Produse standardizate din

Propolis i Lptior de matc

Argument

Aplicatiile in medicina ale produselor apicole ca : mierea, polenul, ceara, laptisorul


de matca, propolisul si veninul de albine, pe baza fundamentarilor stiintifice, au intrat
intr-o etapa noua. In sensul acceptiunii cercurilor apicole si medicale internationale
care se ocupa de acesta latura a utilizarii resurselor naturale in scopul ocrotirii
sanatatii omului, in ultimii 10 - 15 ani s-au cristalizat coordonatele unei activitati
specifice de sine statatoare, cunoscuta ca APITERAPIE.

Produsele albinei s-au inscris de la inceputul preistoriei in randul elementelor


naturale folosite pentru completarea si ameliorarea hranei si apoi pentru combaterea
si prevenirea durerii si a suferintelor omului. Practica traditionala a apiterapiei
dateaza din vremurile imemoriale ale istoriei umane. Primele comunitati mai dense
de oameni au aparut pe valea Indului, cam prin jurul anului 3000 i. Hr.

In cea mai veche carte din India, RIG-VEDA, scrisa intre anii 3000 - 2000 i. Hr., atat
mierea cat si albinele sunt amintite de mai multe ori. Trecand la o alta antica
civilizatie, cea egipteana, inca din timpul primei dinastii, anul 3200 i. Hr., albina
reprezenta simbolul regelui. Civilizatia elena a evoluat si ea in spiritul credintei ca
mierea reprezinta un aliment, dar si un remediu de prim rang. Ea este mentionata in
Iliada si Odisea, de mai multe ori.

Apiterapia este terapia traditionala care foloseste mierea, polenul, ceara,


laptisorul de matca, propolisul, veninul albinelor si alte produse ce tin de
complexa alchimie a stupului, in vederea mentinerii sanatatii corpului omenesc.

NOTIUNI INTRODUCTIVE
APITERAPIA SI PRODUSELE STUPULUI FOLOSITE IN APITERAPIE

Apiterapia folosete mierea, polenul, ceara, lptiorul de matc i


veninul albinelor pentru prevenirea i tratarea diverselor afeciuni. Mierea
de albine conine peste 70 de substane active. Poate fi considerat nu
numai medicament, ci i aliment. De asemenea, aceste minunate produse
apicole i-au dovedit eficiena i n tratamentele cosmetice.

Albina este o fiin harnic, organizat, curat, ordonat, deteapt i


frumoas. Ea merit tot respectul i toat grija noastr ca persoane i a
oficialitilor (state i guverne). Viaa pe Pmnt este legat de existena
albinelor, dac exist albine, exist i via, dac nu... Doamne ajut!, susine
rspicat Rawhi M. A. Abdalla, medic pediatru i cercettor n domeniul
apiterapiei.
Pe scurt, apiterapia nseamn tratarea celor mai diverse afeciuni cu
produse apicole naturale, fr nici o prelucrare, sau cu extracte, combinaii ale
acestora ori cu medicamente apiterapice standard. Este o alternativ natural de
tratament, fundamentat tiinific prin nenumrate studii i experimente clinice.
Produsele apicole au o mare palet de proprieti biologice i aciuni
farmacologice benefice n meninerea sntii corpului omenesc.
Recomandrile n actul terapeutic nu trebuie fcute dect pe baza diagnosticului
medical precis, a analizelor de laborator, radiologice i a altor investigaii
necesare.

Produse produse de stup


Mierea, polenul, pstura, propolisul, lptiorul de matc, ceara de albine,
veninul de albine, apilarnilul, cpceala sunt produsele apicole cunoscute la ora
actual. Toate acestea sunt substanele pe care le secret sau le produce albina
prin culegerea, transformarea, prelucrarea i depozitarea unor substane
naturale, pe care le colecteaz omul din stup sau direct de la albin (veninul).
Medicamentele de sintez se vnd cu un prospect care conine toate
informaiile necesare. Produsele apicole sunt medicamente folosite n apiterapie
i de aceea este obligatoriu s se tie totul despre ele.

Produsele apicole n nutriie (ca aliment)

Aceste alimente naturale conin substane indispensabile vieii. Practic, n


produsele apicole se regsesc toi aminoacizii eseniali necesari metabolismului,
vitamine, minerale, proteine, glucide direct asimilabile, fr nici o prelucrare din
partea organismului uman, lipide, enzime, coenzime, acizi organici etc.

ns dintre toate alimentele existente pe pmnt, mierea de albine are


formula chimic cea mai apropiat de cea a sngelui uman. Mai mult, nici un alt
aliment nu este mai complet, mai bine tolerat i mai uor asimilabil de ctre
organismul uman. 1 kilogram de miere are 3.150 de kcalorii, adic are aceeai
valoare caloric cu 3,5 kg de carne sau 12 kg de legume.
Prin urmare, dac s-ar face o clasificare a alimentelor complete biologic,
produsele apicole ar ocupa primul loc, nu numai prin coninutul lor (un adevrat
combustibil pentru organism), ci i prin faptul c pot fi valorificate de organismul
uman fr nici un efort, cu rezonan la nivel celular, fiind cele mai bune
regeneratoare ale celulelor.
n plus, mierea de albine i slbete pe cei obezi i i ngra pe cei slabi,
pentru c mierea i celelalte produse apicole acioneaz ca nite reglatori i
stimulatori asupra funciilor aparatelor i organelor, regleaz i stimuleaz
sistemul neuro-endocrino-metabolic, aduce organismului un aport i recupereaz
lipsa tuturor substanelor nutritive i bioactive.

Eficiente n meninerea sntii pielii


Cosmeticele pe baz de produse apicole influeneaz pozitiv funciile
fiziologice ale celulelor pielii: regenereaz, protejeaz pielea de radicali liberi, de
influenele duntoare ale mediului nconjurtor, regleaz metabolismul,
stimuleaz producerea de colagen, ntrzie modificrile degenerative, mresc
puterea de aprare.
De asemenea, asigur pielii substane de reconstrucie, mbuntesc
vizibil structura, elasticitatea, culoarea, supleea i fineea pielii. Sunt ideale
pentru profilaxia fenomenelor de mbtrnire a pielii.

Indicaii terapeutice

Mierea de albine este tolerat foarte bine de copii. Pe lng gustul i


aroma ei plcut, mierea mai conine toate elementele i substanele necesare n
dezvoltarea normal a copilului.

Pentru tratarea alergiilor sezoniere, se consum miere de albine produs


din nectarul plantei care cauzeaz alergia.

Propolisul i extractele de propolis prin proprietile lor ca antiinflamatoare


i antioxidante au capacitatea de a preveni i/sau de a trata complicaiile
radioterapiei.

Asocierea preparatelor pe baz de spirulin cu produse apicole ajut la


eliminarea toxinelor din organism.

Produsele stupului folosite in apiterapie

Produsele stupului, folosite in apiterapie, sunt mierea, propolisul, polenul,


veninul, laptisorul de matca, ceara de albine si fagurii.
Mierea de albine a fost folosita de mii de ani pentru proprietatile sale
terapeutice. Hipocrate a scris chiar si un tratat care continea modalitatile de
folosire a mierii in tratarea diverselor afectiuni. Compozitia chimica pe care o
contine fac ca mierea sa fie un produs mult mai usor de digerat decat
zaharul. Mierea poate fi folosita ca substitut al zaharului si indulcitorilor artificiali.
Mierea contine si cantitati mici de proteine, vitamine, minerale si enzime.

Propolisul a fost folosit de secole de catre numeroase popoare pentru


proprietatile sale antiseptice, antimicrobiene si detoxifiante. Propolisul este o
substanta lipicioasa, realizata de albine din rasina copacilor si plantelor. Albinele
folosesc propolisul pentru protejarea stupului de infectii, bacterii sau ciuperci.
Propolisul contine fier, cupru, zinc, aluminiu, calciu si siliciu. Are proprietati
antiinflamatorii, antioxidante si regenereaza tesuturile.
Polenul din plante reprezinta principala sursa de proteine pentru hrana
albinelor. Acestea colecteza polenul, pe care il depoziteaza in faguri. Polenul
este amestecat apoi cu miere sau nectar. De asemenea, albinele consuma
polenul pentru a produse apoi laptisor de matca si ceara. Polenul de
albine contine animoacizi esentiali si vitamine. Mai contine si numeroase enzime
si este un antioxidant puternic. Polenul este foarte nutritiv, iar o lingurita din acest
produs este echivalenta cu o portie de legume.
Veninul de albine este produs de doua glande asociate cu acul
albinelor. Veninul este secretat in perioada de maxima dezvoltare a albinelor, in
special atunci cand acestea apara stupul si mer in cautare de provizii. O albina
batrana produce cea mai mica cantitate de venin. Matca produce cea mai mare
cantitate de venin in cazuri de urgenta, in special atunci cand trebuie sa apere
stupul si sa lupte cu alte matci. Veninul de albine contine 88% apa. Mai contine
glucoza, fructoza si lipide. Veninul are proprietati antireumatice si este batericid.
Laptisorul de matca este o substanta cu o consitenta laptoasa produsa
de albine. In primele trei ziled e viata toate larvele de albine sunt hranite cu
laptisor. Dupa aceasta perioada doar larvele care vor deveni matci mai sunt
hranite cu laptisor de matca. Laptisorul de matca are efecte deosebite asupra
sistemului endocrin, hormonal si metabolic al organismului.

Boli tratate cu produse apicole

Produsele apicole sunt folosite pentru tratarea a numeroase afectiuni


medicale. Mierea si toate produsele stupului sunt utile pentru scleroza multipla,
artrita, alergii, guta, dureri de spate, afectiuni virale , fungicide si bacteriale sau
fracturi. De asemenea, produsele apicole sunt recomandate si in
tratarea cancerelor si tumorilor.
Boli tratate cu miere

Mierea poate fi folosita pentru a trata insomnia, anorexia, ulcerul stomacal


si intestinal, constipatia, osteoporoza si laringita. Mierea este indicata si pentru
tratarea indigestiilor si inflamatiilor gastrointestinale. Mierea inhiba si dezvoltarea
H. pylori, o bacterie responsabila pentru dezvoltarea ulcerelor. Mierea are si
proprietati antibiotice, antifungicide si antivirale. Extern, mierea poate fi aplicata
pentru a trata diverse tipuri de eczeme si herpes. De asemenea, este utila pentru
sterilizare ranilor infectate in urma accidentelor, operatiilor sau arsurilor.
Mierea este si un antiseptic puternic. Omoara germenii si bateriile. Mierea
de albine este utila si in tratarea conjunctivitei, a cataractei, normalizeaza
microflora digestica, calmeaza nervii si ofera un somn de calitate. Mierea de
salcam are proprietati calmante, cea de castan favorizeaza circulatia sangvina,
mierea de tei este sedativa. Mierea de mar este tonica, iar cea de papadie este
depurativa si laxativa.

Boli tratate cu laptisor de matc

Laptisorul de matca este folosit pentru prevenirea si amelioarea a


numeroase afectiuni medicale. Printre aceste se numara anxietatea,
arteroscleroza, artrita, fracturile de oase , astmul, depresia, oboseala, lipsa
apetitului sexual, pierderea parului, impotenta sau insomnia. Laptisorul de
matca este util si in tratarea bolilor de ficat si rinichi, ulcerelor stomacale,
simptomelor femeilor aflate la menopauza, varicelor si tensiunii arteriale.
Laptisorul de matca este ideal si pentru intarirea sistemului imunitar si pentru
tratarea diverselor afectiuni ale pielii.
Este bogat in complexul de vitamine B, ceea ce duce la stimularea
metabolismului. Ajuta in procesarea proteinelor, a carbohidratilor si lipidelor.
Creste absorbtia de oxigen, ceea ce duce la eliminarea oboselii. Laptisorul de
matca are si protejeaza sistemul cardiovascular, pulmonar si imunitar. Laptisorul
de matca are un rol important si in activitatea creierului, reduce coleterolul si
ajuta digestia.
Boli tratate cu polen

Polenul are proprietati antiinflamatorii si protejeaza impotriva artritei si


cancerului. Este folosit in tratarea alergiilor, a varicelor si a colesterolului marit.
Polenul este util si pentru afectiuni precum infertilitate, oboseala, impotenta,
anorexie, obezitate, constipatie, diaree, hipertensiune, prostata sau depresie.
Polenul este compatibil si cu alte terapii, poate fi folosit pe termen lung, nu este
toxic si poate fi administrat chiar si femeilor insarcinate. Este util si in cosmetica,
pentru tratare diverselor afectiuni ale parului, stimuland cresterea acestuia.

Boli tratate cu propolis

Propolisul este folosit ca antibiotic si pentru videcare a numeroase rani. Are


rol antiseptic si previne aparitia bacteriilor. Propolisul este util si pentru tratarea
unor afectiuni precum respiratia urat mirositoare, gingivita sau carii dentare. Este
util si in tratarea artritei, a acneei, astmului, dermatitelor si ulcerelor. Suplimentele
cu propolis ajuta si in preventia cancerului. In combinatie cu laptisorul de matca
amelioreaza efectele chimioterapiei.

Boli tratate cu venin de albine

Terapia cu venin de albine normalizeaza functiile endocrine si produce


cortizol, o substanta secretata de corp, care are proprietati antiinflamatorii.
Veninul de albine imbunatateste simptome ale unor afectiuni precum artrita, guta,
osteoporoza, herpes, scleroza sau oboseala. Terapia cu venin de albine este una
complexa si trebuie facuta doar de un specialist. Inainte de a incepe un astfel de
tratament este indicat sa se efectueze un test de alergie.
COMPOZITIA CHIMIC I PROPRIETILE

FARMACOLOGICE ALE PROPOLISULUI SI

LAPTISORULUI DE MATC

Efectele terapeutice ale laptisorului de matca

Laptisorul de matca este o substanta alba si gelatinoasa, secretata de


glandele hipofaringiene si mandibulare ale albinelor tinere. Este destinat
hranirii larvelor in primele lor zile de dezvoltare si constituie regimul
alimentar exclusiv al reginei in intreaga sa existenta. Desi efectele
terapeutice ale laptisorului de matca nu au fost studiate prea mult in
decursul timpului, se cunosc cu certitudine unele beneficii pe care acesta
le aduce organismului.

Descoperiti in randurile urmatoare care sunt beneficiile laptisorului de


matca asupra organismului, cum se administreaza si cui ii este contraindicat.

Acest produs contine intre 50 si 65% apa si substante precum zaharuri, in


special fructoza si glucoza, proteine, acizi grasi saturati, vitaminele A, B1, B5, B6,
C, D si E, minerale (calciu, fier, cupru, fosfor, potasiu, siliciu, sulf), oligoelemente.
Laptisorul de matca se consuma mai degraba preventiv decat curativ: acesta
reduce oboseala fizica si intelectuala si stresul, imbunatateste imunitatea,
trateaza tulburarile sexuale si menstruale si este recomandat in perioadele de
convalescenta.

Cunoscut drept elixir al tinereii, lptiorul de matc este deosebit de


apreciat att n medicina naturist, ct i n industria cosmeticelor, valoarea sa
fiind asigurat de compoziia chimic complex.
Lptiorul de matc este o substan secretat de glandele
hipofaringiene ale albinelor i este destinat hrnirii larvelor tinere i
mtcilor adulte. El este folosit imediat ce este secretat i nu este niciodat
stocat, precum celelalte produse ale stupului.

Compoziia lptiorului de matc


Produs cu aspect vscos, de culoare alb-cremoas i gust
acrior, lptiorul de matc are n compoziia sa elemente eseniale
precum acetilcolina (cu rol n transmiterea influxului nervos), substane cu
aciune antibiotic i antibacterian, lipide - ntre care se pot meniona acizii
grai nesaturai superiori, n special Omega3, fosfolipide, procursori hormonali
i factori de cretere alturi de enzime i microelemente, cum ar fi potasiu,
calciu, sodiu, zinc, fier, cupru, mangan cu o preponderen clar a potasiului.
Un fapt mai puin cunoscut este acela c lptiorul de matc este bogat
n complexul de vitamine B - respectiv B1, B2, B3, B5, B6, B8, B12.
Acidul Pantotenic - vitamina B5 se transform n coenzima A, n
organism, acionnd benefic asupra sistemul nervos i glandelor suprarenale, de
unde i denumirea de "vitamin antistres". De asemenea, particip la formarea i
regenerarea pielii i mucoaselor, n metabolismul lipidic. Lptiorul de
matc este cunoscut ca produsul natural cel mai bogat n vitamina B5.
Lptiorul de matc este singurul produs natural care conine acidul 10-
hidroxi-2-decenoic (10 HDA acid), fapt ce transform lptiorul de matc ntr-un
super aliment. Acest acid i d mierii de albine calitatea i o diferenieaz de
mierea contrafcut.
n compoziia lptiorului de matc se gsesc i aminoacizi, substane
indispensabile n sinteza proteinelor, ce reprezint piatra de temelie a masei
musculare. Opt dintre aceti aminoacizi au fost identificai ca fiind eseniali,
ntruct nu pot fi sintetizai n organismul omului i trebuie asimilai zilnic din
alimente.
Efectele terapeutice ale lptiorului de matc sunt numeroase i
variate. Astfel, lptiorul de matc este recomandat a fi folosit pentru a crete
rezistena la efort - examene sau competiii sportive, tonifiant psihic, sexual i
intelectual. De asemenea, lptiorul de matc mai este folosit pentru refacerea
organismului dup interveniile chirurgicale i tratamentele agresive, dar i n
menopauz i anemii. Alte ntrebuinri ale acestui elixir sunt refacerea celulelor
nervoase, reducerea colesterolului din snge, dar i contribuirea la metabolismul
celular.
Lptiorul de matc Mod de administrare
Doza de ntreinere cu lptior de matc este de 0,5 1 g pe zi (1-2 lingurie) la
aduli i de 0,5 g pe zi (o linguri) la copii, sublingual, cu 30 de minute nainte de
prima mas a zilei.
Opional, lptiorul de matc se poate amesteca cu miere, fr a-i altera
proprietile terapeutice. Se amestec 10 g lptior de matc cu 500 g miere
pn la omogenizare i se consum 1-2 linguri pe zi. Lptiorul de matc se
recomand n cure de minim 6 sptmni, primvara i toamna.
Graie proprietilor sale regeneratoare i tonifiante, lptiorul de
matc este folosit i n compoziia cremelor, loiunilor, mtilor ce se
adreseaz tenurilor ridate prematur sau a tenurilor aspre, lipsite de suplee.

Imbunatateste performantele fizice si intelectuale

Daca sunteti studenti, specialistii recomanda ca in sesiunile de examene


sa administrati laptisor de matca, intrucat stimuleaza memoria, iar rezultatele la
examene vor fi cele pe care vi le doriti.

Laptisorul de matca intareste sistemul imunitar

Daca sunteti dintre aceia care se imbolnavesc usor, administrati-va laptisor


de matca si veti deveni mai rezistenti la boli, mai ales in perioadele reci,
cand virozele respiratorii pandesc la orice colt. Un numar mare de studii
realizate in vitro si pe animale au constatat activitatea imunostimulatoare si
imunomodulatoare a laptisorului de matca. Aceasta activitate este specifica
substantelor adaptogene si a fost atribuita anumitor acizi grasi si proteine pe care
le contine laptisorul de matca.

Reduce unele simptome specifice menopauzei

Laptisorul de matca are un continut bogat in compusi cu activitate


estrogenica, ceea ce ar putea explica intr-o anumita masura folosirea lui in
problemele menstruale. Doua studii japoneze ce dateaza din 1970 indica faptul
ca laptisorul de matca are un efect pozitiv asupra echilibrului hormonal al
femeilor aflate la menopauza, reducand unele simptome specifice acesteia.
Mareste rezistenta la oboseala si la stres

Acest produs va face mai putin sensibili la stresul de la locul de munca,


ceea ce va va permite sa fiti mai eficienti si sa dati maximum de randament.

Laptisorul de matca previne maladia Alzheimer

Gratie antioxidantilor pe care ii contine (vitaminele A, C si E), laptisorul de


matca este eficient in prevenirea tumorilor canceroase, intrucat anihileaza
radicalii liberi. De asemenea, acetilcolina din laptisorul de matca, substanta care
permite transmisia influxului nervos intre neuroni, are capacitatea de a preveni
Alzheimerul, stiut fiind faptul ca cei afectati de aceasta maladie au un nivel
scazut de acetilcolina.

Incetineste procesul de imbatranire cutanata

Daca sunteti in cautarea unui produs care sa combata efectele trecerii


timpului, specialistii va recomanda o cura cu laptisor de matca.

Are proprietati cosmetice

Gratie bogatiei de vitamine si minerale, laptisorul de matca poate fi folosit


in cosmetica atat intern, cat si extern. Administrat intern, reduce secretia
excesiva de sebum si previne albirea prematura a parului. In combinatie cu miere
de albine, stopeaza caderea parului. Tenul obosit este rapid revitalizat daca
aplicam o masca dintr-o lingurita de laptisor de matca si un galbenus.

Avantajele curelor cu laptisor de matca

Este recomandat sa se faca cure cu laptisor de matca atunci cand se


schimba anotimpurile sau in perioadele in care va simtiti corpul obosit. Luat timp
de o luna o lingurita de laptisor de matca dimineata, pe stomacul gol.

Contraindicatii
Persoanele alergice la miere, polen, la intepaturile de albine si la plantele
din familia Compositae (margareta, echinacea, papadie) pot fi alergice si la
laptisor de matca. Au fost raportate reactii alergice si anafilactice la laptisorul de
matca la subiectii care sufereau de astm sau de dermatita atopica.

COMPOZITIA CHIMIC I PROPRIETILE FARMACOLOGICE ALE


PROPOLISULUI

Propolisul

Propolis, numit i clei de albine, este o substan rinoas aromat


colectat de albine din mugurii i axilele frunzelor anumitor copaci i folosit
pentru acoperirea pereilor interiori din stup, astuparea gurilor i a crpturilor
stupului, lipitul fagurilor de rame i acoperirea duntorilor intrai i omor i n
stup. Are proprieti terapeutice (bactericide, antivirale, antimicotice,
antiinflamatorii, anestezice, analgezice, regeneratoare, antitoxice) cunoscute
nc din Antichitate, avnd i o aciune bioactiv puternic. Propolisul este folosit
ca produs apicol terapeutic n medicina popular pentru tratarea diferitelor
afeciuni, iar n Egiptul Antic era folosit pentru mumificarea cadavrelor. Con ine un
complex de antibiotice vegetale i elemente chimice de care organismul uman
are nevoie (Fe, Zn, Cu, Co, Mn, Mo, Al, V, Ca, Si, St, Ba).

Etimologie

Cuvntul propolis vine din limba greac i nseamn partea dinaintea cet ii.
nvaii greci l-au denumit aa observnd cum i construiesc albinele stupul i
ajungnd la concluzia c aceast substan joac rolul de pavz mpotriva
agresorilor externi, propolisul fcnd din stup o adevrat cetate.

Funciile propolisului n stup


Propolis pe marginea unui stup.

Albinele produc propolis ca mijloc de aprare mpotriva microbilor, a


mucegaiurilor, pentru mumificarea ntr-un nveli a intru ilor stupului, care sunt
omori de albine (cum ar fi alte insecte sau oareci), proces ce nu permite
putrezirea lor.

Propolisul mai este folosit (de ctre albine) pentru cptu irea pere ilor stupului cu
un strat lucios, etan, care nu permite formarea curen ilor de aer. Ac iunea sa
este antimicotic, bactericid i bacteriostatic, fapt ce previne mbolnvirea
albinelor.

Producerea propolisului

Albinele colecteaz o substan aromat cu aspect de r in de pe cel pu in 20


de specii de arbori, n special de pe mugurii de plop i de arin, de pe frunzele,
mugurii i scoara coniferelor i a plopilor, a salicaceelor (slcii) i a prunilor.
Materiile rinoase astfel culese sunt prelucrate de albine specializate prin
amestec cu secreii salivare i cear.

Producerea propolisului se face n acelai timp cu cea a mierii i se realizeaz de


ctre albinele specializate, n zilele clduroase, cnd temperatura este mai mare
de 20 C, moment n care acesta devine plastic. De la un stup se poate recolta o
cantitate de 100 - 400 g de propolis, n func ie de regiune.

Proprieti fizice

Propolisul se prezint ca o mas lipicioas de culoare variabil ntre verde, maro


i negru, avnd miros aromat de rini i balsamuri. Este solubil n alcool i eter
i greu solubil n ap. Greutatea specific este de 1,112 -1,136 g/cm. Punctul de
topire este situat ntre 70 - 120 C. La temperatura de 37 C se nmoaie, iar la
temperaturi sczute este casant.

Compoziie
Propolisul este compus din rini vegetale, balsam de diferite compozi ii,
cear, uleiuri eterice, fier, microelemente - cupru, zinc, mangan, cobalt-, la care
se adaug polen, flavonoide, secreii ale glandelor salivare ale albinelor.

Compoziia chimic reprezint un amestec de substan e, n special: deriva ii


flavonici, acidul ferulic (activ contra germenilor Gram pozitiv i Gram negativ),
ceruri, aminoacizi, balsamuri, fermeni, microelemente (siliciu, magneziu, cupru,
molibden, arsen, staniu, aluminiu, vanadiu, wolfram, fier, aur, iridiu, calciu,
cadmiu, cobalt, stroniu), substane antibiotice, r ini, acizi aromatici, acizi.
Compoziia propolisului variaz n funcie de specia vegetal de pe care s-a
cules, dar, n medie, acesta conine 55% rini i balsamuri, 30% ceruri i 10%
uleiuri eterice, proporii care sunt asemntoare pentru orice fel de propolis.

Utilizri n medicina uman

Avnd n vedere veniturile enorme generate de tratamentele tradi ionale,


incluznd propolisul dar i a medicamentelor farmaceutice
moderne precum acyclovir, nu este deloc surprinztor c utilizarea medical a
propolisului are susintori, dar i oponeni. Sus intorii propolisului sus in c
acesta este folosit de mii de ani i este puin probabil s-i fi pstrat
popularitatea ca medicament tradiional dac era ineficient sau asociat cu efecte
adverse frecvente sau severe. Oponenii susin c aceast compozi ie a
propolisului variaz n funcie de zonele geografice, sezoane i specii de albine,
[5]
i c este iresponsabil s promovezi utilizarea acestuia fr studii in vitro, in
vivo sau triale clinice care s stabileasc farmacovigilena i eficacitatea

acestuia.

Bibliografie
Elkins, Rita (1996). Bee Pollen, Royal Jelly, Propolis and Honey: An
Extraordinary Energy and Health-Promoting Ensemble. Woodland Publishing.
pp. 32. ISBN 9781885670120

Propolisul, unul dintre cele mai puternice medicamente ale naturii

Autor: Paula Rotaru

Amestec de substane de consistena rinii, culese de pe cel puin 20 de


specii de arbori, propolisul este pentru stup o adevrat barier de
protecie. De altfel, cuvntul propolis vine din greac i nseamn partea
dinaintea cetii.

El a fost denumit aa de ctre nvaii greci care, observnd cum i


construiesc albinele stupul, au ajuns la concluzia c aceast substan
joac rolul de pavz mpotriva agresorilor externi, propolisul fcnd din
stup o adevrat cetate.

Studiile moderne privitoare la proprietile acestui preparat natural i-au uimit pe


oamenii de tiin: nu mai puin de 21 de bacterii, 9 specii de ciuperci
parazite, 30 de tipuri de virusuri (incluznd i varietile lor) sunt distruse
de ctre propolis, care este cel mai puternic medicament antiinfecios cunoscut.
Iar proprietile sale terapeutice nu se opresc aici, eficiena sa fiind demonstrat
n nu mai puin de 200 de afeciuni. Iat de ce ne-am hotrt s cunoatem mai
bine acest produs al stupului, una din cele mai puternice arme din arsenalul
terapiei naturale.

Cum se obine i unde gsim propolisul

Propolisul este un cocteil de substane vindectoare, adunat din mugurii


i de pe scoara plopilor, a mestecenilor, a castanilor, a slciilor, a frasinilor,
a aninilor i ale unor specii de pomi fructiferi. Cum tiu albinele s dozeze
acest elixir, s-l combine i s-i dea n final o compoziie unitar, aa nct
diferitele tipuri de propolis culese din diverse regiuni ale lumii s aib proprieti
practic similare, este o enigm.

O enigm este i cum au putut medicii antici, cum ar fi Galen sau Pliniu, s
identifice, fr a beneficia de mijloacele moderne, proprietile sale terapeutice.
Un lucru este cert: primvara, albinele culeg un medicament excepional, adunat
cu un efort uria, din mugurii abia ieii la lumin.

Exist dou metode prin care apicultorii recolteaz acest medicament:


rzuindu-l direct de pe pereii stupului de albine sau pentru o mai mare eficien,
construind un colector special, ce preia progresiv producia albinelor, care astfel
sunt stimulate s culeag cantiti tot mai mari de propolis.

Remediu de tradiie n medicina naturist din Romnia, propolisul se gsete


uor la apicultori, fie brut, sub forma unor bulgrai maronii, fie lichid, ca tinctur
alcoolizat. Propolisul brut de bun calitate se recunoate printr-un miros specific
(dulceag-amrui) foarte puternic, precum i prin lipsa de luciu (propolisul lucios
are foarte mult cear n el i ca atare, proprietile sale sunt mult diminuate).

Preparate din propolis

Tinctura
Dac nu vrem s lum acest remediu gata preparat din comer, putem s-l
obinem acas: se pun ntr-un borcan cu filet cincisprezece linguri rase de
propolis, peste care se adaug dou pahare (400 ml) de alcool alimentar de 90
de grade. Se nchide borcanul ermetic i se las la macerat vreme de dou
sptmni, timp n care se agit zilnic, dup care se filtreaz. Tinctura rezultat
va fi pus n sticlue mici, nchise la culoare. Se administreaz din acest remediu
cte 50 de picturi, puse pe puin pine uscat sau n miere, de patru ori pe zi.

Tinctura de propolis nu se ia diluat n ap, deoarece anumite substane din


compoziia sa precipit (se ntresc) n contact cu apa, devenind insolubile i ca
atare trec prin organism fr efect. De asemenea, nu se ia tinctura de propolis
simpl, deoarece n contact cu saliva se va produce acelai efect ca n cazul
dilurii n ap.

Propolisul brut
O bucic de propolis de mrimea unei alune se suge asemenea unei
bomboane, ct putem de mult, aa nct principiile sale active s i fac efectul
local. Este un tratament recomandat n infecii la nivelul gurii, n faringite i n
amigdalite. Dezavantajul acestei metode const n faptul c propolisul nu are o
aciune ampl, asupra ntregului organism, ci doar local. Un alt inconvenient
este c propolisul ader foarte puternic pe dantur, necesitnd apoi o splare
ndelungat i repetat.

Unguentul de propolis
ntr-o cecu (50 ml) de untur ncins pe foc foarte mic se pun trei linguri de
tinctur de propolis i o bucic de cear de mrimea unei alune, dup care se
amestec continuu vreme de 10 minute. Se ia de pe foc untura, dup care se
amestec n continuare pn cnd se ntrete. Preparatul se pstreaz la
frigider, folosindu-se extern contra arsurilor, pentru vindecarea contuziilor i a
rnilor uoare, contra eczemelor (mai ales a celor uscate).

Ap de propolis
Aa cum afirmam anterior, n contact cu apa, propolisul precipit i devine
insolubil, pierznd astfel cea mai mare parte din calitile sale. Totui, cercetrile
arat c o soluie obinut din cinci lingurie (aprox. 25 ml) de tinctur de propolis
la un pahar de ap (200 ml) are efecte terapeutice n anumite cazuri, cnd
tinctura simpl nu poate fi folosit, deoarece are o aciune prea dur asupra
esuturilor. Apa de propolis, obinut n proporiile pe care le-am prezentat, are
efecte excelente n combaterea stomatitelor i a cariei dentare (se fac cltiri
atente ale gurii dup fiecare splare pe dini), precum i n tratarea unor afeciuni
genitale la femei (leucoree, cervicit).

Mierea propolizat
Se obine prin combinarea unei lingurie de tinctur de propolis cu 3 lingurie de
miere. Este un produs recomandat copiilor, crora li se va administra jumtate de
lingur de 3 ori pe zi, pentru ntrirea sistemului imunitar, pentru combaterea
infeciilor respiratorii i intestinale.

Afeciuni care se previn i se trateaz cu propolis

Un studiu realizat de ctre cercettorii germani a artat c la pacienii care


iau 50 de picturi de tinctur de propolis de patru ori pe zi, probabilitatea de a
face o infecie cu virusul gripal scade cu pn la 40%. De asemenea, la
majoritatea pacienilor tratai astfel cu propolis, timpul de vindecare se reduce la
3-4 zile, fa de 6-7 zile.
Propolisul este un excelent antibiotic, care acioneaz progresiv inhibnd
dezvoltarea bacteriilor, refcnd esuturile lezate de ctre acestea, favoriznd
eliminarea secreiilor n exces de pe cile respiratorii. Astfel, este eficient
n ameliorarea bolilor respiratorii cu secreii abundente i a bronitelor.
n acelai timp, tinctura de propolis, n combinaie cu o linguri de miere,
administrat dimineaa pe stomacul gol, poate elimina simptomele deranjante
ale colitei de fermentaie i de putrefacie.
Substanele antioxidante din compoziia propolisului au efecte
excepionale n tratarea asteniei de primvar. Acestea au efecte tonice
nervoase, mpiedic degradarea unor vitamine eseniale pentru organism
(vitamina C) i echilibreaz nivelul hormonal.
i sistemul imunitar are de ctigat n urma unei cure cu tinctur de
propolis. Studii fcute n paralel n Japonia, Statele Unite, Rusia au pus n
eviden faptul c propolisul administrat sistematic mrete producia de celule
specializate ale sistemului imunitar, le face mai agresive, ceea ce determin o
mult mai mare rezisten la infeciile cu orice tip de germen.
Administrarea zilnic a propolisului poate, de asemenea, s
previn hipertensiunea i tulburrile de ritm cardiac, normaliznd n acelai
timp cantitatea de colesterol din snge i avnd rol de refacere a elasticitii
vaselor de snge.

Boli de piele vindecate de propolis

Ca tratament extern, propolisul este eficient n distrugerea herpesului cu


diferite localizri (tinctur pe locul afectat, de 2-3 ori pe zi), ameliorarea
eczemelor (aplicarea de comprese cu tinctur sau unguent de 2-3 ori pe
zi), vindecarea arsurilor (tinctur pentru arsurile grave, i unguent de propolis
i ttneas pentru arsurile uoare), eliminarea courilor, punctelor negre i
a furunculelor (sub form de tinctur aplicat pe zona afectat), mbuntirea
simptomelor de ulcer varicos de gamb (aplicaii de tinctur i unguent de
propolis pe zona ulcerat).

Precauii i contraindicaii

n anumite cazuri, propolisul poate determina reacii alergice, motiv


pentru care este recomandat a se face un test prealabil pentru a se stabili
sensibilitatea.
Dac apar senzaii neplcute de iritaie, inflamaie, dac se declaneaz catar
respirator sau apare nroirea pielii, nu se va face tratament cu propolis.
Un substitut excelent pentru propolis sunt mugurii de plop i tinctur de muguri
de plop, care au efecte relativ similare, dar sunt mult mai bine tolerate de ctre
organism.
PREPARATE DERMATOCOSMETICE SI DE IGIENA
DIN PRODUSE APICOLE

MOTTO:
"Aceasta tainica primavara izvoraste din mierea miraculoasa care nu este altceva
decat o raza de caldura transformata odinioara si care acum, isi recapata forma cea dintai
Ea tine loc de soare si de flori pana cand fratele ei mai varstnic, soarele strecurandu-si
prin portile intredeschise primele mangaieri caldute, va trezi la viata violetele si
anemonele si va scoate din toropeala si lucratoarele (albinele) spunandu-le ca ozonul a
pus din nou stapanire pe lume si ca cercul neintrerupt ce leaga moartea de viata a mai
facut un ocol in jurul sau si iar a inviat."

MAURICE MAETERLINCK

CUPRINS

1. Introducere

2. Preparate dermatocosmetice si de igiena din produse apicole

2.1. Ceara de albine si folosirea ei in cosmetica

2.2. Folosirea extractelor de polen in produse cosmetice

2.3. Mierea folosita in dermatologie

2.4. Propolisul folosit in dermatologie

3. Mierea in cosmetologie

3.1. Ingrijirea tenului uscat cu produse apicole

3.2. Ingrijirea tenului gras cu produse apicole

3.3. Mastile cosmetice pe baza de produse apicole

3.4. Tratamente cosmetice apicole

3.5. Greseli majore de ingrijire a pielii

4. Concluzii

5. Bibliografie

1. INTRODUCERE
Aplicatiile in medicina ale produselor apicole ca : mierea, polenul, ceara, laptisorul de
matca, propolisul si veninul de albine, pe baza fundamentarilor stiintifice, au intrat intr-o
etapa noua. In sensul acceptiunii cercurilor apicole si medicale internationale care se ocupa
de acesta latura a utilizarii resurselor naturale in scopul ocrotirii sanatatii omului, in ultimii
10 - 15 ani s-au cristalizat coordonatele unei activitati specifice de sine statatoare, cunoscuta
ca APITERAPIE.

Produsele albinei s-au inscris de la inceputul preistoriei in randul elementelor naturale


folosite pentru completarea si ameliorarea hranei si apoi pentru combaterea si prevenirea
durerii si a suferintelor omului. Practica traditionala a apiterapiei dateaza din vremurile
imemoriale ale istoriei umane. Primele comunitati mai dense de oameni au aparut pe valea
Indului, cam prin jurul anului 3000 i. Hr.

In cea mai veche carte din India, RIG-VEDA, scrisa intre anii 3000 - 2000 i. Hr., atat
mierea cat si albinele sunt amintite de mai multe ori. Trecand la o alta antica civilizatie, cea
egipteana, inca din timpul primei dinastii, anul 3200 i. Hr., albina reprezenta simbolul
regelui. Civilizatia elena a evoluat si ea in spiritul credintei ca mierea reprezinta un aliment,
dar si un remediu de prim rang. Ea este mentionata in Iliada si Odisea, de mai multe ori.

Apiterapia este terapia traditionala care foloseste mierea, polenul, ceara, laptisorul
de matca, propolisul, veninul albinelor si alte produse ce tin de complexa alchimie a
stupului, in vederea mentinerii sanatatii corpului omenesc.

Produse apicole

Daca in trecut, milenii de-a randul, mierea a fost ca atare in terapeutica, astazi stau la
dispozitie in afara acesteia si alte produse apicole. Acestea pot fi impatrite in doua categorii:

1. Produse apicole naturale, directe:


Mierea
Ceara
Propolisul
Polenul
Laptisorul de matca
Veninul de albine

2. Produse apicole indirecte naturale sau produse derivate:

Hidromelul
Otetul de miere
Turtele si prajiturile din miere
Cremele de ceara
Preparatele cosmetice pe baza de produse apicole
Diversele sortimente vitalizante alcatuite pe baza de produse apicole.

La noi in tara se fabrica si un larg sortiment de produse cosmetice si de ingrijire


igienica cum ar fi: cremele de fata cu laptisor de matca, cu propolis, cu miere, lotiuni
nutritive, demachiante, apa de gura si altele. In medicina se foloseste un spray cu propolis
pentru tratarea afectiunilor dermatologice, a escarelor, ranilor care nu se mai inchid si care
apar pe partile dorsale ale bolnavilor care stau mult timp in pat.

Mierea ca medicament reprezinta doar o parte a apiterapiei. Calitatile extraordinare


ale mierii - medicament si aliment pretos in acelasi timp - sunt cunoscute inca din antichitate.
Tracii numeau mierea hrana vie. Mierea se asimileaza foarte usor de catre organism si ne
ofera energie si substante bioactive si nutritive. Continutul de microelemente al mierii este
similar celui al sangelui umam. Vitaminele B1, B2, B6, B12, enzime, flavoane, flavonoide,
compusi aromatici, fitohormoni, acizi organici - lactic, citric, malic, axalic, dextrina, compusi
ai azotului- in total 435 de substante. Aceasta asigura mierii un loc aparte in reglarea
functiilor organismului uman.

Ceara de albine a fost folosia inca in antichitae si tot de atunci i s-au recunoscut
virtutile terapeutice. Si azi se foloseste ceara de albine la prepararea unor unguente si
balsamuri. De asemenea, ceara este folosita si in cosmetica.

Polenul este un aliment proteic deosebit de bogat in elemente necesare existentei


planteloe, dar si organismelor animale. Intr-un kilogram de polen se contin atatea doze
zilnice de ritin (vitamina P), cate ar fi necesare catorva zeci de oameni pentru a preveni un
accident vascular la nivelul creierului.

Un rol important pentru functionarea normala a sistemului nervos revine unei alte
substante continute de polen - anevrina. In plus, polenul este un stimulent al poftei de
mancare, inlesneste digestia, imbunatateste tonusul, alunga oboseala, previne rahitismul,
caderea parului si chiar face sa creasca mai bine parul, hranindu-i radacinile.

Propolisul este compus din rasini vegetale, balsam de diferite compozitii, ceara,
uleiuri eterice, fier, microelemente - cupru, zinc, mangan, cobalt, la care se adauga polen,
flavonoide, secretii ale glandelor salivare ale albinelor. Propolisul este folosit ca
biostimulator, care mareste rezistemta fizica si inlatura oboseala. Datorita propietatilor sale
antivirale, antitoxice si sntiinflamatorii, propolosul isi gaseste tot mai multe utilizari. Este un
bun stimulator al refacerii tesuturilor afectate de rani, taieturi si mai ales arsuri, degeraturi.
Este foarte util in vindecarea ranilor de la armele de foc, precum si in cicatrizarea operatiilor.
Propolisul vindeca mucoasa bucala si este benefic in sangerarile gingiilor. Balsamul de
propolis protejeaza impotriva radiatiilor Roentengen si de alta natura.

La toate afectiunile pielii, in special la bataturi si cheratite, rani vechi, arsuri si


micoze, locurile bolnave se pot vindeca suta la suta prin tamponare cu tinctura de propolis,
aceasta avand actiune cicatrizanta, ajutand la formarea noilor tesuturi.

Laptisorul de matca se stie ca are un continut de vitamina din grupa Bmai ridicat
decat drijdia de bere, Are un rol deosebit in metabolismul celular, in activitatea creierului,
reduce colesterolul di sange, este util in digestie, pentru combaterea insomniei, a anemiei
pernicioase si refacerea glandelor cu secretie interna.

Un alt produs folosit in medicina este Veninul de albine. Virtutile terapeutice ale
veninului de albine sunt cunoscute de foarte multa vreme, chiar din antichitate. Ele au fost
semnalate de crescatorii de albine, care au observat ca articulatiile dureroase reumatismale
deveneau incolore ca urmare a intepaturilor de albine. Astfel s-a descoperit ca veninul de
albine exercita evidente actiuni antireumatice. Acest venin are in componenta sa acidul
formic, clorhidric, ortofosforic, saruri minerale, acizi organici volatili, un important ferment
(fosfazata), unele antibiotice, histamina, hialuronidaza si aminocaizi bogato in sulf ca
metimina si cistina. Acestia din urma stimuleaza secretia de cortizon de catre glandele
suprarenale.De asemenea veninule este bactericid.

Exista posibilitatea ca veninul de albine sa produca reactii alergice, erupti dermice sau
soc anafilactic.
2. PREPARATE DERMATOCOSMETICE SI DE IGIENA
DIN PRODUSE APICOLE
2.1. Ceara de albine si folosirea ei in cosmetica

Cunoasterea cerii de albine din timpurile cele mai vechi, precum si a interesantelor
sale propietati nu se putea sa nu determine folosirea ei de-a lungul anilor sub nenumarate
forme in cele mai diferite produse farmaceutice cat si cosmetice.

Referindu-ne la compozitie, ceara de albine, la fel ca si celelalte ceruri naturale, este


un amestec omogen si complex de produse chimice organice, fiecare din ele oferind cerii
caracteristici bine derfinite si care in ansamblu sunt cele care determina proprietatile
extraordinare care fac din ceara de albine un produs inestimabil si de neinlocuit in domeniile
in care plasticitatea, fuzibilitatea, coeziunea, luciul, lustrul si multe alte caracteristici sunt
indispensabile.

O parte din compozitia cerii formeaza o solutie solida, altii sub forma de eutectice, iar
unii un amestec neomogen.

Prima incercare de analiza a cerii de albine dateaza din 1814, ceara fiind tratata in
alcool firband: partea insolubila a fost numita miticina iar baza solubilizata la cald, dar
cristalizabila la rece a fost numita acid cerotic.

Pentru a evidntia varietatea domeniilor de folosire a produselor apicole si a


preparatelor elaborate pe baza lor vom mentiona cateva din cele mai semnificative eme de
cercetare apiterapeutica.

In laboratoarele specializate din cadrul Combinatului Apicol din Rominia se prepara


numeroase produse cosmetice pe baza de ceara , miere, laptisor de matca, polen si propolis.

2.2. Folosirea extractelor de polen in produse cosmetice

Documentatia privind componentele polenului recoltat de albine si efectele produsilor


de extractie ai acestuia justifica pe deplin utilizarea lui in cosmetica, rolul stimulator in
produse cosmetice si efectele terapeutice ale extractelor de polen in terapeutica bolilor fetei.

De la inceput, trebuie sa mentionam ca utilizarea polenului ca atare in produsele


cosmetice prezinta inconvenientul balsamului celulozic si silicos care impiedica contactul
intim intre principiile active si epiderma. Cercetarile efectuate in vederea introducerii
polenului in produsele cosmetice au fost orientate spre stabilirea unei tehnologii care sa
permita separarea totalitatii complixului activ din polen, de balast, de substante celuluzice,
peptice si proteice care pot fi alergene si care dupa eleiminarea comlpeta a solventului de
extractie sa contina in faza omogena si stabila atat fractiunile liposolubile cat si cele
hidrosolubile.

Este caracterizat prin posibilitatea de a se dispersa atat in ,edii apoase sat si in medii
alcoolice. Aceste caracteristici permit utilizarea lui comoda intr-o gama larga de produse.
Produsul obtinut are o actiune nutritiva de revitalizare a tenului pe care-l ajuta sa-si recapete
functiunea fiziologica normala.
In mastile cosmetice care se pot aplica saptamanal, extractul de polen stabil si
dispersabil de concentratie maxima poate fi utiliyat in diferite amestecuri:

Cu galbenus de ou;
Caolin;
Drojdie de bere;
Miere;
Sucuri de fructe;

In raport cu natura tenului, cu gradul revitalizarii pielii, cu necesitatea hranirii si


catifelarii ei.

Produsele cu extract de polen sunt bine suportate de tenurile sensibile mentinandu-se


un grad normal de hidratare a pielii si oferind pielii un aspect neted si catifelat, efectele sunt
benefice si de multe ori spectaculoase.

Extinderea gamei de produse cosmetice pe baza de polen confirma inca o data


calitatile produselor apicole ca izvor de sanatate si frumusete.

EXTRACT ALCOOLIC DE POLEN

Amestecati, intr-o sticla de culoare inchisa, polen cu alcool alimentar de 96.

Agitati amestecul de cateva ori pe zi; cu cat il agitati mai bine, cu atat va fi mai bun
extractul final.

Dupa 8 zile, filtrati-l printr-un tifon.

Pastrati preparatul final in mici recipiente in frigider.

Fiind extras in alcool, acest preparat poate fi pastrat pentru perioade lungi de timp.

Alcoolul poate extrage din polen toate substantele legate, mai mult sau mai putin, de
grasimi (vitamine solubile, uleiuri), si de asemenea, de culori (pigmenti) si rasini.

Concentratii mai mici de alcool vor extrage mai efeicient taninele, carbohidratii si
acizii din polen.

EXTRACT DE POLEN IN PROPILEN GLICOL

Extrage cea mai mare parte a substantelor solubile in apa, lasand in proteinele, astfel
eliminand cea mai mare parte a substantelor alergice (Krell, 1996).Acest tip de extract este
cel mai convenabil pentru cosmetice, unde trebuie indepartate asiduu alergiile pielii

EXTRACT DE POLEN IN ULEI

Acest tip de extract a fost reportat ca fiind ineficient (Krell, 1996).


Sa examinam doua preparate pentru uz cosmetic:

Polen + Miere pentru INGRIJIREA PIELII

Polenul contine cantitati ridicate de acizi nucleici ARN si ADN; acesti acizi, cand
sunt prezenti in cantitati suficiente in celulele pielii, reduc procesul de imbatranire al pielii.

MASTI FACIALE CU POLEN

Amestecati 2 lingurite de polen cu 2 lingurite de avocado copt + o lingurita de miere


+ o ceasca de lapte integral;

Amestecati bine la temperatura camerei;

Curatati foarte bine fata si gatul;

Aplicati cu degetele acesta masca;

Lasati-o pentru 20 de minute, apoi curatati-o cu apa calda;

Continuati repede cu polen astrigent (vezi mai jos).

POLEN DE ALBINE ASTRIGENT

Amestecati o lingurita de polen cu: 2 lingurite de suc de lamaie + 1 lingurita glicerina


+ 1 lingurita de alcool de 70 ;

Adaugati suficienta solutie distilata de "alunul vrajitoarelor", pentru a umple o cana


de 8 oz. (227 grame);

Amestecati energic cu o lingura, sau folositi un amestecator (malaxor);

Tineti-l la frigider pana cand se raceste, apoi aplicati-l pe fata si pe gat cu un disc
demachiant sau cu degetele;

Pentru apiterapeuti se considera ca cel mai folositor preparat cu polen este cel cu
miere.

"Tintele" care trebuie atinse in corpul nostru, numai cu aceasa combinatie, sunt
extrem de numeroase, daca ne gamdim ca atat mierea cat si polenul pot avea o origine foarte
variata.

Daca adaugam si alte produse apicole ca laptisorul de matcasaa propolisul


amestecului de mai sus, sau daca adaugam plante medicinale, posibilitatea de a face noi
preparate de polen creste exponential.
ACNEX

Tratament pentru tinerii cu acnee juvenila; linia este alcatuita din combinatii de
propolis, laptisor de matca, extract de trei frati patasi, uleiuri de levantica, acizi din fructe.

BIOTEN - Crema cu miere si spirulina

Actiuni: Spirulina este o sursa naturala bogata in proteine care hidrateaza si tonifica
epiderma. Contine o cantitate mare de beta- caroten (provitamina A) care ajuta la incetinirea
proceselor de imbatranire prematura si la regenerarea celulara. Vitamina E continuta in
spirulina in camtitate mare blocheaza radicalii liberi de la suprafata epidermei, protejeaza
celulele si regenereaza tesuturile. Mierea de albine este un produs natural care are rolul de a
absorbi impuritatile, hidrateaza si confera stralucire tenului. Crema contine si ulei de eucalipt
care tonifica, revitalizeaza si purifica epiderma supusa actiunii factorilor nocivi interni
(oboseala, stres, fumat) si externi (praf, vant).

Compozitia: 50 ml.

Continut:miere de albine, spirulina, ulei de eucalipt.


Indicatii: Se adreseaza persoanelor cu tenul normal sau mixt, precum si persoanelor
sare se prezinta afectiuni dermatologice: iritasii, puruit.

Administrare: Crema se aplica zilnic, dimineata si seara, pe fata si pe gat, dupa


demachierea in profunzime a epidermei. Crema este usoara, patrunde rapid in piele si este
ideala ca baza de machiaj. Este recomandata si in tratarea unor afectiuni dermatologice :
iritatii, puruit.

BIOTEN - Crema cu miere, nuc si castan.

Actiuni: Extractul din frunze de nuc are rolul de a purifica epiderma si de a inchide
porii. Modul sau de a actiona ca astrigent si antiseptic il transforma intr-un extract ideal
pentru tenurile grase, acneice.

Extractul din frunze de castan normalizeaza secretia de sebum si influenteaza


permeabilitatea vaselor capilare.

Uleiul de eucalipt tonifica, revitalizeza si purifica epiderma supusa actiunii factorilor


interni (oboseala, stres, fumat) si externi (praf, vant). Mierea de albine, prin continutul sau de
substante bioactive restructureaza tesutul conjuctiv, tonifica si reda pielii prospetimea
naturala.

Administrare: Crema se aplica yilnic, dimineata si seara, pe fata si pe gat, dupa


demachierea in profunzime a epidermei.

Crema este usoara, patrunde rapid in piele si este ideala ca baza de machiaj.

Indicatii: Se adreseaza persoanelor cu tenul mixt sau gras, acneicm cu pori deschisi.

Compozitie: extract frunze de nuc, frunze de castan, ulei de eucalipt, miere de albine.

BIOTEN - Lapte demachiant cu miere, unt de shea si musetel


Pentru ingrijirea tenului tau, Laboratoarele Elmiplant iti propun Gama Bioten bazata
pe ingrediente naturale, atent selectionate. Specifice fiecarui tip de ten, produsele din Gama
Bioten au o combinatie unica de ingrediente naturale: mierea de albune asociata cu principii
active din extracte din plante.

Detalii: Acest produs este potrivit oricarui tip de ten, are pH-ul neutru si nu irita
ochii. Seara si dimineata, o cantitate mica de lapte demachiant se intinde pe toata fata si se
maseaza usor o jumatate de minut. Apoi, cu o dicheta demachianta, produsul se indeparteaza
de pe fata, insistand in zona ochilor si a buzelor.

Dupa demachiere, tenul trebuie curatat cu o lotiune tonica pentru indepartarea


profunda a urmelor de machiaj. Pentru a avea o piele frumoasa si sanatoasa, hidrateaza-ti
epiderma cu o crema de fata adecvata tipului tau de ten. Extractul de musetel are proprietati
antiinflamatoare si dezinfectante.

Untul de shea are rol nutritiv, mareste elasticitatea pielii so ofera protectie UV.
Continutul sau ridicat in acizi grasi ( mai ales acid stearia si acid oleic) face ca untul de de
Shea sa fie remarcabil pentru piele. Mierea de albine este un produs natural care hidrateaza si
confera stralucire tenului.

Complexul de miere, untul de Shea si musetrl curata in profunzime si elimina celulele


moarte de la suprafata tenului.

Compozitie: Unt de Shea (Karite), miere de albine, Extract de musetel.

BIOTEN - Crema cu miere si catina


Actiuni: Uleiul de catina este caracterizat prin continutul ridicat de bete-caroten,
vitamine liposolubile (A, D, E, F) si hidrosolubile (B1, B9, C, K). Vitamina A stimuleza
formarea fibrelor de colagen, impiedicand asatfel imbatranirea prematura a tenului,
mentinandu-i elasticitatea. Vitamina E contribuie la cesterea gradului de hidratare a pielii, iar
Vitamina C stimuleaza regenerarea celulara. Acizii gasi esentiali regleaza permeabilitatea
celulara si functia de bariera a membranei celulare. Deficitul lor determina aparitia ridurilor ,
imbatranirea prematura a epidermei si pierderea elasticitatii si fermitatii. Complexul de
vitamine B confera epidermei vitalitate si prospetime. La toate acestea se adauga Miere de
albine, un produs 100% natural, compatibil cu orice tip de ten, care are rolul de a asigura
tenului hidratarea si aportul necesar de substante nutritive.

Compozitie: miere de albine, ulei de catina.

Continut: 50 ml.

Indicatii: Se adreseaza persoanelor cu tenul sensibil, cu tendinte de uscare, predispus


la iritatii.

Administrare: Crema se aplica zilnic, dimineata si seara, pe fata si pe git, dupa


demachierea in profunaime a epidermei. Se insista pe zonele iritate si sensibile.

NOTA: Produsele prezentate se pot administra fara prescriptie medicala. Va rugam sa


cititi cu atentie informatiile prezentate pe ambalaj sau prospectele acestora inainte de folosire.

BIOTEN - Crema antirid cu miere, germeni de grau si unt de shea

Pentru ingrijirea tenului tau, Laboratoarele Elmiplant iti propun Gama Bioten bazata
pe ingrediente naturale, atent selectionate. Specifice fiecarui tip de ten, produsele din gama
Bioten au o combinatie unica de ingrediente naturale: mirea de albine asociata cu principii
active din extracte din plante.

Detalii: Se adreseaza persoanelor cu varsta cuprinsa intre 30 si 40 de ani, ce doresc


prevenirea aparitiei ridurilor sau atenuarea celor existente. Crema se aplica zilnic, dimineata
si seara, pe fata si gat, dupa demachierea in profunzime a epidermei. Se insista pe zonele din
jurul ochilor si buzelor unde riurile se formeaza usor si sunt vizibile. Creme este usoara,
partunde rapid in piele si este ideala ca baza de machiaj. Datorita continutului bogat in
proteine si complex de vitamine B, extractul din germeni de grau este un exceptional
regenerant celular. Untul de Shea are rol nutritiv, mareste elasticitatea pielii si ofera protectie
UV. Continutul sau ridicat in acizi grasi (mai ales acid stearic si acid oleic) face ca untul de
Shea sa fie remarcabil pentru piele. Mierea de albine este un produs natural care hidrateaza si
confera stralucire tenului. Complexul antirid cu miere, germeni de grau si unt de Shea are
efect de netezire a ridurilor, regenereaza celulele si tonifica epiderma.

Compozitie: Unt de Shea (Karite), miere de albine, estract din germeni de grau.

APITEN:

Apiten, emulsie antirid cu laptisor de matca este un foarte bun remediu pentru
intretinerea si hidratarea tenului care are tendinta de ridare.

ANTIRID - emulsie pentru corp


Antirid emulsie pentru corp, are in compozitie laptisor de matca, ceara de albine,
cetaceum si lanolina. Produsul hidrateaza pielea, o hraneste, redandu-i supletea naturala.

GELFLOR:

Gelflor, gel pentru maini cu mire de albine, elementul activ de baza al produsului care
asigura, datorita proprietatilor sale complexe o actiune tonica, hidratanta a produsului.

FLORAMIN:

Demchiant cu miere de albine are actiune hranitoare, emolienta si demachianta pentru


orice fel de ten. Prezenta mierii bogata in enzime , fermenti, acizi organici, vitamine, si zahruri,
imprima produsului proprietatea de a da tenului aspru si ofilit un aspect fraged si catifelat.

APIDERMIN LUX:
Crema de fata cu Laptisor de matca Apidermin Lux este un produs hranitor, nutritive,
avand calitatea sa cuprina intr-un volum mic multe concentrate biologice, bogat in substante
proteice, lipide, glucide, vitamine ca: Vitamina A si B, hormonisi factori vitali specifici care
influenteaza ca biocatalizatori procesele intime celulare si asigura mentinerea echilibrului
biologic al pielii. Ea se adreseaza tenurilor obosite, uscate si deshidratate.

FLORAL:

Crema de fata cu extract de propolis, este o crema emolienta si are o actiune


regeneratoare asupra pielii, avand un efect antiseptic si dezinfectant permanent, calitate
datorata propolisului bogat in rasini si balsamuri vegetale precum si uleiuri eterice. Are o
actiune calmanta asupra tenurilor vultoase cu tendinta la congestionare.

TENAPIN:
Lotiune nutritiva de fata cu Laptisor de matca si pollen este un produs cu actiune
demachianta, d ingrijire si hranire a tenului. Se recomanda pentru toate tipurile de ten,
lotiunea fiind absorbita usor de piele. Dupa folosire, pielea ramane catifelata si curata.

APIDERMIN:

Crema de fata cu laptisor de matca este indicata pentru ingrijirea tenului, fiind o crema
nutritiva, avand calitatea de a contribuii la revitalizarea pielii. Crema poate fi folosita si in cazul
tenurilor neridate, impiedicand formarea acestora. Crema nu lasa luciu si nici urme grase pe
piele, nu declanseaza fenomene de intoleranta, fiind bine suportata si de cele mai sensibile
tenuri.

DERMAPIN - lotiune pentru par cu laptisor de matca si pollen

Produsul se foloseste pntru ingrijirea si regenerarea parului. Combate tendinta de


cadere a acestuia, seboreea si matreata si are o actiune dezinfectanta si degresanta.

CREMA MATCA:
Este o crema de fata recomandata pentru ten gras si dupa barbierit, avand
proprietatea de a patrunde imediat in piele si a nu lasa urme grase sau luciu. Are actiune
dezinfectanta si cicatrizanta, in urna folosirii pielea fetei capata un aspect catifelat.

FLORAMIN:

Crema de fata cu miere de albine este indicata pentru imbunatatirea si ingrijjirea


tenurilor uscate, normale si chiar a celor cu tendinta spre gras. Are o actiune regeneratoare
asupra pielii impiedicand formarea ridurilor. Este indicata in mod deosebit pentru ingrijirea
tenului sensibil.

FLORAL - apa de gura cu propolis

Apa de gura are un miros placut, aromatic, in contact cu mucoasa


bucala, dand o senzatie de rece, impiedicand aparitia fermentilor bucali. In contact cu
procesul de carie dentara nescoperita, face sa inceteze acest fenomen.

DEMON - sampon cu propolis


Se foloseste pentru spalarea oricarui rip de par. Produsul are actiune antiseptica,
intpreste radacina firului de par, stimuland circulatia sanguina la nivelul capilarelor. Prin
utilizarea acestui produs, parul capata un luciu sanatos.

DEMON - sampon cu polen

Se foloseste pentru spalarea oricarui tip de par. Produsul combate seboreea,


fiind un bun regenerator al parului prin continutul bogat in acid pantotetic si acizi nucleici.

Stimuleaza circulatia sanguina a epidermei si previne formarea matretii.

PRACTIC - depilator cu ceara

Depilatorul cu ceara de albine, este folosit in scopul indepartarii parului nedorit,


depilarea realizandu-se usor. Datorita substantelor continute de propolis, produsul are rol
dezinfectant si usor analgezic.

2.3. Mierea folosita in dermatologie


Mierea de albine este folosita in afectiuni ale pielii, rani, eczema, furunculoze, datorita
actiunii antimicotice si antimicrobiene; se foloseste prin aplicarea directa pe suprafata ranii;
dar mierea este si o hrana pretentioasa pentru piele, astfel ca, sub actiunea ei, pielea devine
moale si elastica; se poate folosi ca atare, sau in amestec cu albus de ou sau glicerina.

Mierea de albine este unul dintre remediile cele mai eficiente in arsuri.

Bubele dulci se vindeca daca sunt unse cu mire amestecata cu zeama de morcovi.

Buzele crapate si sanii rugosi ai femeilor care alapteaza se vindeca daca sunt tratati cu
miere simpla sau miere amestecata cu camfor.

2.4. Propolisul folosit in dermatologie

Propolisul este un stimulator al refacerii tesuturilor afectate de rani, taieturi si mai ales
arsuri, degeraturi.

La toate afectiunile pielii, in special la bataturi si cheratite, rani vechi, arsuri si micoze,
locurile bolnave se pot vindeca 100% prin tamponare cu tinctura de propolis, aceasta avand
actiune cicatrizanta ajutand la formarea noilor tesuturi.

Propolis 30%, unguent folosit in foliculita pentru uz extern, de doua ori pe zi.

Propolis spraz 10%, folosit in furunculoza se pulverizeaza locurile bolnave.


Bogat in balsamuri, uleiuri eterice, ceruri si mai ales in flavonizi naturali, propolisul are
proprietati eutrofice, biostimulatoare, antiseptice cicatrizante, keratolitice. La
administrare topica prezinta efecte analgezice si anestezice fiind foarte bine tolerat.

Alifie de propolis 20%, folosita in dermatomicoze. Se unge de doua ori pe zi partile


bolnave.

Solutie propolis %, 500-1000 ml, folosita in actimicoza. Se bea cate 100 ml de trei
ori pe zi.

Propolis solutie 30%, plus apa si miere in parti egale. Se foloseste in candidoze. Se
tamponeaza locul bolnav, de trei ori pe zi, cu acesta solutie iar la sugari inainte de supt.

Propolis alifie 20%, se foloseste in acnee. Se unge locurile bolnave, de doua ori pe
zi.

ACNEOL PROP:

Se foloseste ce dezinfectant si cicatrizant in diferite afectiuni ale fetei dar mai


ales in acneea juvenila. Fiind unprodus cu baza activa natirala, este garantat pentru
eficacitatea optima si este lipsit de reactii adverse. Se tamponeaza usor zona afectata de 2-3
ori pe zi.

TINCTURA DE PROPOLIS:
Propolisul este un produs natural, recoltat de la albine de pe mugurii si scoarta unor
arbori si arbusti. Produs cu actiune bacteriostatica, bactericida, antifungic si antivirala,
analgesic, cicatrizant si regenerator al tesuturilor.

Tinctura de propolis 20% in 100 ml alcool de 86.

Se iau cate 30 de picaturi, de trei ori pe zi, in pitina apa cu o jumatate de ora inainte de
mese. Indicat in neurodermita.

Tinctura de propolis 20 g propolis la 100 g alcool de 88.

Se face tamponaj al regiunii bolnav. Este indicata in herpes.

PROPODERM:

Indicat pentru arsuri de gradul I si II, ulcer varicos, radiodermite, fisuri perianale,
hemoroizi si unele eczeme. Este un produs apicol cu o compozitie complexa.

Propoderm, solutie concentrata 50% in alcool de 96.

Se foloseste prin tamponare si spalare, inainte de ungerea cu alifie. Indicat in


tuberculoze cutanate.

Propolis, solutie alcoolica 20 - 30%.

Se pun 30- 40 picaturi, de trei ori pe zi, in apa calduta, care se bea inainte de mesele
principale. Se foloseste in psoriazis.

Propolis, produs apicol unguent 20% in vaselina.

Se aplica un strat subtire in zona focarului regiunii bolnave, dupa care este
pansata. Pansamentul se schimba zilnic, Indicat in neurodermite.

Propolis sub forma de alifie 30% cu care se unge, de doua ori pe zi, concomitant cu
solutia alcoolica de 30% care se ia pe cale orala. Se iau cate 30 - 40 picaturi, dizolvate in apa
calduta, care se beau de trei ori pe zi, ininte de mese, cu o ora. Indicat in cicatrice cheloide.
APIREVEN:

Unguentul are la baza veninul de albine si s-a afirmat in ultimele decenii


in tratamentul reumatismului acut si cronic, dureri reumatismale, musculare si
articulare, lumbago, sciatica, degeraturi etc., precum si pentru masajul sportivilor.

3. MIEREA IN COSMEOTOLOGIE
Cosmetica sau cosmeotologia este disciplina care se ocupa cu ingrijirea externaa
corpului (intretinere si infrumusetare) cu ajutorul unor preparate sau tratamente.

Prin produs cosmetic se intelege orice substanta sau preparat destinat sa fie aplicat pe
diferite parti superficiale ale corpului sau pe dinti sau mucoase bucale in scopul spalarii,
protejarii si mentinerii acestora sau pentru a modifica aspectul esteticsau corija mirosurile
corporale.

Datorita faptului ca aproape toate preparatele se adreseaza pielii sau unor anexe ale
acesteia, domeniul este denumit si dermatocosmetca.

Prin traditie se pepara pomezi, crme, cerate, emulsii, lotiuni utilizate in scop cosmetic
si de igiena.

Formularele farmaceutice cuprind uneori si formule de produse cosmetice avand ca


materie prima produsele apicole.

Produsele de dermatofamacie sunt preparate pentru intretinerea igienei, protejatea


sau infrumusetarea pielii sau aorganelor sale anexe. Pentru conceperea, prepararea si
elaborarea acestor produse este nevoie de cunostinte stiintifice si tehnice. Unele din aceste
produse sunt foarte apropiate de anumite medicamente de uz extern cu care au multiple
contingente.

Din acest motiv este necesar sa se faca distinctia intre produsele cosmetice si
medicamente. In general nu se admite ca produsele de igiena sa fie prezentate ca avand
proprietati preventive sau curative fata de maladii, De asemenea, produsele de igiena nu pot
sa contina substante puternic active.

In trecut cosmetologia avea ca scopprincipal infrumusetarea femeii, astazi femeia ca si


barbatul cauta sa se protejeze de agresiunea mediului extern datorita modificarilor suferite in
modul de viata: dezvoltarea industriala, poluarea.

Sanatatea se caracterizeaza printr-o bunastare fizica si psihica. Este recunoscut faptul


ca unul din factorii care influenteaza pozitiv psihicul oamenilor este estetica exterioara.

Studiile farmaceutice constituie o baza pentru o specializare potentiala in


dermatocosmetica. Pe plan theoretic cunostintele de chimie, fiziologie, farmacodinamic,
toxicologic, controlul medicamenteloe, constituie elemente de apropiere fata de
cosmeotologie. Lucrarile practice de tehnica farmaceutica sunt de asemenea o scoala
incomparabila pe plan tehnic.
Preparatele dermatologice sunt elaborate pe baza cunoasterii structurii si fiziologiei
pielii. Cunoasterea cailor de penetratie a produselor care vin in contact vu pielea, comportarea
si reactiile pielii fata de diferitele componente care intra in compozitia preparatelor cosmetice
asigurarea afinitatii fiziologice a preparatelor sunt factorii esentiali de care trebuie sa se tina
seama la formulare. La aceasta se adauga necesitatea obsinerii unor preparate omogene
stabile, ieftine, cu aspect placut.

Produsele dermatocosmetice trebuie sa aiba o aciditate apropiata de cea fiziologica


(ph<7), afinitate cutanata si daca este cazul sa se absoarba in straturile pielii. Formulele
capata caracteristici aparte dependent de tipul de piele.

Exista cateva tipuri de piele care pot fi caracterizate astfel: piele normala, piele uscata,
piele grasa, piele seboreica, pile cu alteratii vasculare, piele ridata.

Pentru fiecare caz in parte ttrebuie puse la punct formule corespunzatoare cu efecte
diversificate.

Natura chimica a constituientilor unui produs are o importanta fundamentala in privinta


penetratiei si afinitatii fata de piele. Sunt dotate cu afinitate buna produsele cu character lipofil
- hidrofile, care au atat proprietati hidrofile cat si lipofile. De altfel, astfel de substante se
gasesc si in piele. Din aceasta categorie pot fi citate grasimile si uleiurile vegetale, uleiurile
animale, lecitina, lanolina.

Tinand seama de acest punct de vedere ar trebui excluse din preparatele cosmetice
destinate sa patrunda in piele produse ca vaselina, uleiul de parafina, parafina, uleiurile si
grasimile hydrogenate, o serie de produse sintetice. Ph - ul produselor cosmetice trebuie nu
numai sa nu produca o lacanizare dar sa si combata unele cause de alcaloza, regenerand ph -
ul fiziologic care este cuprins intre 4,5 si 6,5. Structura fizico-chimica a produselor trebuie sa se
apropie de structura coloidata a pielii si de aceea atarea coloidala, gelurile, emulsiile sunt in
general formulele preferate.

3.1. Ingrijirea tenului uscat cu produse apicole

Este important sa identificam daca tenul este alipic (uscat din lipsa de grasime) sau
deshidratat (uscat din lipsa de apa), uscaciunea pielii datorate unei insuficiente secretii a
glsndelor sudoripare poate fi consecinta unei predispozitii innascute, a unei ingrijiri
nerationale, sau a varstei inaintate. Tenul uscat are tendinta de a se rida de timpuriu, este
sensibil, iritabil, se inroseste cu usurinta, se descuameaza. Lipsindu-I stratul protector de
grasime care apara pielea in mod normal de actiunea factorilor atmosferici, se impune luarea
unor masuri preventive. Este bine ca un asemenea ten sa fie aparat impotriva actiunii
prelungite a vantului, frigului sau a soarelui. De asemenea, nu trebuie sa abuzam de apa calda
si sapun sau sa folosim prea mult glicerina, solutiile alcoolice sau sub-sicative (pudra in exces).
In caz contrar, se poate produce o tulburare in dezvoltarea straturilor epidermului sau o
stanjenire a functiilor pielii, ceea ce are cu timpul consecinte negative asupra sanatatii si
aspectului tenului. La stabilirea metodelor de ingrijire vom tine seama de gradul de uscaciune
a pielii (ten cu temdinte uscate sau ten net uscat). Obrazul va fi spalat cu apa simpla dupa ce
in prealabil a fost curatat cu un lapte sau o crema demachianta. Spalarea fetei cu apa si sapun
este permisa cel mult o data pe saptamana, in caz contrar pielea se degreseaza prea mult, se
subtiaza stratul carnos, se micsoreaza reactia acida a pielii, pielea devenind mai putin
rezistenta. Daca totusi obisnuim sa folosim sapunul, atunci vom recurge la sapunurile cu
alcalinitate redusa, spre exemplu sapunul de barbierit sau sapunurile grase. Spalarea va fi
urmata de stergerea fetei cu apa de fata acida: Cateva picaturi de zeama de lamaie sau solutie
de acid boric 3%. Se vor evita solutiile alcoolice deoarece accentueaza uscaciunea pielii. In
ingrijirea pielii uscate o importanta covarsitoare o are folosirea cremelor grase, hranitoare, care
au rolul de a suplinii insuficienta de grasime. Crema va fi aplicata pe fata bine curatata cu
doua trei ore inainte de culcare. Pielea uscata se descuamaza deseori. In asemenea cazuri se
vor folosi crme emoliente pe baza de lanolina cetaceum. In alegerea cremei vom tine seamasi
de varsta. Astfel dupa 35-40 de ani, cremele pe care le putem folosi cu mai multa eficacitate
vor contine substante, adica asa numitele substantele substantele bilogice active ca: vitamine,
hormone, fitohormoni, lecitina, fermenti. Acestea influenteaza functiile pielii si ale anexelor ei.

Iata cateva formule pe baza de laoline simple si compuse:

Rp.1. Laolina 10 g

Cetaceum 5 g

Ceara alba 4 g

Ulei de parafina uz intern 25 g

Apa 10 g

Borax0,10 g

Rp.2. Lanolina 25 g

Ceara alba 10 g

Unt de cacao 10 g

Ulei de masline sau ulei de parafina uz intern 65g

Apa 25 g

Borax 0,25 g

Vitamina A 300.000 U.I

Aceste creme se prepara prin topire in baia de apa a substantelor grase peste care
se adauga apa inalzita pana la fierbere in care s-a dizolvat boraxul. Se amesteca pana la racire
cand se aduga in cazul Rp.2. vitamina A.

O alta formula prevede un adios de colesterina si anume:

RP.3. Lanolina 4g

Ceara alba 12 g

Ulei de parafina 23 g

Colesterina 1 g

Cetaceum 5 g
Vitamina F 1 g

Borax 0,30 g

Apa 20 g

Se prepara dupa procedeul indicat mai sus. In locul vitaminei E se poate adauga
vitamina A, iar in locul colesterinei se poate folosi lecitina.

Din grupa fitohormonilor care se resorb cu usurinta, stimuleaza circulatia sangelui si


accelereaza formarea celulelor actionand cu success asupra pielii inbatranite, se recomanda
extractele din plante, ca germenele de grau si porumb.

Tenul net uscat al carui grad de uscaciune este foarte mare din care cauza este
predispus ridarii va fi ingrijit cu maximum precautie. Astfel este interzisa cu desavarsire,
folosirea sapunului, a apei calde, a lutiunilor alcoolice, curatirea si demachierea obrazului
facandu.se cu o crema grasa.

La spalat se va folosi apa la temperature camerei, de preferinta apa de ploaie, dupa


care obrazul va fi bine sters cu un prosop moale. Ramanerea apei pe fata este interzisa
deoarece prin evaporarea ei se raceste peste masura pielea si provoaca o vasoconstrictie,
adica o micsorare a secretiei.

Obrazul va fi uns cat mai des cu creme nutritive pe baza de lanolona, colesterina si
lecitina. Cu rezultate excelente se pot folosi masti calde, de preferinta, mastile de galbenus de
ou si cataplasme cu ulei. Pentru a evita formarea ridurilor "Laba gastei" este bine ca in fiecare
seara sa se aplice in jurul ochilor o crema nutritiva.

Tenul deshidratat apare mai ales la persoanele mai in varsta la care cantitatea
de apa din cellule se micsoreaza, deshidratarea aparand ca o consecinta normala a
imbatranirii.

In ingrijirea unui astfel dten se va pune accentual pe folosirea de crme si lichide


hidratante pe tratarea pileii prin comprese, cataplasme care prin inmuierea paielii sa faciliteze
patrunderea apei in tesuturi. Crema va fi aplicata zilnic pe un obraz proaspat spalat. Iata
formula unei creme hidratante:

Rp: Lanolina 12 g

Butir cacao 5 g

Ceara alba 7 g

Ulei parafina uz intern 30 g

Apa 20 g

Tenul deshidratat va fi protejat impotriva intemperiilor ungandu-l cu o crema


corespunzatoare. Daca apa de spalare este calcaroasa va fi inlocuita cu infuzii de musetel,
nalba, apa de plante. Este interzisa folosirea solutiilor cu continut de alcool si glicerina.

3.2. Ingrijirea tenului gras cu produse apicole


Acest ten apare unsuros, lucios, cu porii dilatati, deseori presarat cu puncte negre sau
cosuri, toate acestea fiind consecinta unei activitati continue si intense a glandelor sebacee.
Pielea grasa este specifica persoanelor brunette al caror sintem glandular este mai active. Se
intalneste foarte frecvent la persoanele tinere in special in perioada pubertatii.

Dupa intensitatea secretiei de grasime a pielii distingem:

Tenul cu tendinta grasa;

Tenul gras net seboreic.

Va fi ingriit prin curatarea zilnica cu apa si sapun, sau cu emulsii demachiante. In


primul rand pielea va fi stearsa dupa spalare cu o solutie acida, pentru a eutraliza urmele de
sapun. Solutiile acide vor fi alcolizate, iar cantitatea de alcool nu trebuie sa depaseasca 30%.

Unul din dezavantajele tenului gras este asprirea pielii care trebuie combatuta prin
folosirea unor creme adecvate. In acest caz, este permisa aplicarea cremelor semigrase care
sa inmoaie pielea si sa-i dea suplete. Ele prezeinta avantajul ca nu ung vizibil pielea, lasand pe
ea un strat usor lucios care nu este atat de aparent ca in cazul cremelor grase.

Iata formula unei crme semigrase:

Rp. Stearina 12g;

Unt de cacao 4g;

Ceara alba 4g;

Cetaceum 2g;

Lanolina anhidra 1g;

Ulei de parafina uz intern 36g;

Alcool 6g;

Carbonat de potasiu 2,5g;

Borax 1g;

Apa 64g.

Se prepara topind in baie de apa primele sase substante grase, se scoate din bsie, se
adauga solutia de bicarbonate de potasiu, (cantitatea de bicarbonate de potasiu se dizolva in
10 g apa) se agita bine apoi se introduce din nou in baia deapa si se adauga solutia de borax
(1g borax dizolvat in 54g apa), se amesteca pana la fierbere cca h, se ia de pe foc apoi se
amesteca in continuare pana la racire.

Dimineata se recomanda hidratarea usoara a pielii, stiut fiind faptul ca un ten seboreic
este totdeauna lipsit la suprafata. In cazul tenului gras pudra joaca un ros important, avand
actiunea absorbanta si sicativa.
Inainte de aplicarea mastilor sau de cate ori dispunem de putin timp se
recomanda sa aplicam pe fata iaurt sau lapte acidofil care maresc aciditatea pielii. In farmacii
exista si game de produse cosmetice cu propprietati antiseboreice destinate ingrijirii pielii
grase. Sunt foarte eficace dar trebuiesc folosite la sfatul medicului dermatolog sau a
farmacistului, utilizarea lor neadecvata putand duce la iritarea pielii si la eczematizarea ei
(caracterizata de mancarime, roseata si descuamare).

3.3. Mastile cosmetice pe baza de produse apicole

In cosmetica moderna folosirea mastilor a luat proportii datorita rezultatelor bune


obtinute prin aplicarea lor. O masca de buna calitate trebuie sa indeplineasca urmatoarele
conditii:

- sa se usuce repede, formand pe piele un strat aderent;

- sa fie inofensiva;

- Sa fie indepartata cu usurinta.

Pentru maximum de efeicacitate trebuiesc respectate cateva principii, si


anume:

Pielea va fi curatata in prealabil;

In timpul aplicarii mastii este necesar o stare de repaos absolute, de preferinta in


pozitia culcat;

Indepartarea mastilor sa se faca cu apa calduta urmata de comprese cu apa rece;

Pe portiunile din jurul ochilor sa nu se aplice nici un fel de masca (ele vor fi unse cu o
crema grasa);

Inaintea aplicarii mastilor obrazul sa fie aburit sau sa se aplice comprese caldute cu
diferite infuzii de plante, in scopul maririi capacitatii de asimilare a pielii.

Materialele folosite la prepararea mastilor:

In compozitia mastilor se pot adauga diferite medicamente sau substante biologice


active. Iata cateva formule:

Rp.1. Parafina 25g;

Lanolina 2g;

Unt de cacaco 5g;

Ceara alba 5g.

Rp.2. Parafina 30 g;

Ceara alba 10g;


Cetaceum 2g;

Ulei de parafina.

Rp.3. Masca emolienta:

Caolin20g;

Tarate de grau 20g;

Miere 5g;

Infuzie de musetel - cat trebuie pentru a obtine un amestec usor de intins cu


pensula.

3.4. Tratamente cosmetice apicole

Tratamentele apicole au la baza produsele enumerate anterior, combinate, in functie


de tipul de ten, cu extracte de plante, flori, uleiuri, alge. Sunt alcatuite dintr-o serie de tehnici
specializate:

Curatirea profunda a pielii: se face cu produse adecvate ( lapte si tonic pentru curatat),
expunere la abur, matti tip gomsj sau peeling, aparatura pentru dezinfectat si inchis
porii;

Masaje speciale: cu rol de activarea circulatiei sanguine si limfatice si a tonusului


muscular;

Hidratari tip inoforeza: care au rolul de a introduce principiile active direct in derm de
unde tre in circulatia sanguina;

Hranirea: prin masj facial individualizat cu crme specifice, mastile faciale urmarind
scopul tratamentului (astringent, emollient, calmant, hranire, hidratare).

Tratamentele sunt diversificate in functie de tipul de ten si efectul urmarit.

Tratamentul de curatire: este adresat tinerilor care sufera de seboree, acne


juvenila, produsul active fiind propolisul. Pielea afectata isi recapata aspectul normal intr-un
timp relative scurt.

Tratamentul de intretinere: este destinat oricarui tip de ten, se fac combinatii


apicole in functie de necesitati.

Tratamentul de hranire: produsul apicol principal este polenul, fiind conceput pentru
pielea obosita cu semen de imbatranire (atonie, palonare, pierderea suportului plastic).

Tratament de hidratare: pentru pielea alipica, predispusa la uscaciune. Se folosesc


toate produsele apicole, cu precadere laptasorul de matca.

In cadrul tratamentului apicol poate fi intercalate micro-liftingul, procedeu realizat


cu un aparat special ce utilizeaza un fenomen fizic aplicat in cosmatica: un camp electrostatic
ce creste si descreste periodic permitand un masaj efficient. Beneficiul este prevenirea
imbatranirii tenului si regenerarea tenurilor imbatranite prin suplimentarea celulelor cu
substante nutritive.

3.5.Greseli majore de ingrijire a pielii

- Nu face exces de fonduri de ten, pudre si farduri;

- Utilizeaza-le numai la ocazii, o fata tanara incarcata de ele pare "data cu var" si
imbatranita!

- Nu te culca niciodata seara fara sa te demachiezi!

- Nu utiliza sapun de casa pentru spalarea fetei!

- Nu utiliza lotiuni alcoolizate sau alcool pentru curatarea fetei!

- Nu utiliza sapun abraziv ( exfoliant) decat la indicstia medicului dermatolog!

- Nu utiliza creme antiacneice, sapunuri sau geluri antiacneice fara indicatie de la


medical dermatolog, medical de families au farmacist!

- Nu crede reclamele de la televiziune sau de prin reviste decat atunci cand vezi in
farmacii produsele respective si ti-au fost indicate de medic sau farmacist!

4. CONCLUZII
Apiterapia a castigat in ultimii 50 de ani o foarte buna reputatie, nu numai in Europa, ci
si in intreag lume.

Exista in prezent foarte multi cercetatori si practicieni care se ocupa exclusiv de


proprietatile curative ale produselor apicole, asezandu-le pe o baza stiintifica.

De fapt, apiterapia moderna s-a nascut in Romania, prin cercetarile dr. Alexandru
Partheniu, care incepand cu anul 1954, si-a publicat rezultatele remarcabile obtinute in studiul
si utilizarea experimentala si apoi terapeutica.

La noi in tara exista cu mult peste 300 de medici care practica apiterapia, ca metoda
adjuvanta sau principala, in activitatea de zi cu zi.

Patru campioni MIEREA, PROPOLISUL, LAPTISORUL DE MATCA, APILARNILUL.

Eficienta produselor apicole este pe deplinrelevata de stiinta cosmetica moderna.

Astazi, nu se poate concepe frumusete fara sanatate si igiena, desi poate exista
sanatate si fara frumusete.

Natura a ajutat dintotdeauna pe om sa.si realizeze obiectivele si dorintele sale: ea a


oferit oamenilor si multiple de infrumusetare.

"Iubiti albinele si ceea ce fac pentru om si natura"

Dr STEFAN STANGACIU
5. BIBLIOGRAFIE
1. Fiica C. - "Tehnica farmaceutica pentru cadre medii", Editura medicala,
Bucuresti, 1977.

2. Paunescu T. Maftei, Hossu T, Mosteanu T. - "Apifitoterapia", Editura


Apimondia, Bucuresti, 1988

S-ar putea să vă placă și