‘MAGDALENA VULPE ? capi CERCETATORULUI TENA redactarea stiintificdColectia DEM (Dictionare — Enciclopedii — Manuale Seria Manualele Clusium CASA DE EDITURA ,,ATLAS-CLUSIUM" SRL (Director general: VALENTIN TASCU) EDITURA ,,CLUSIUM (Director; NICOLAE MOCANU) ROMANIA, 3400 CLUJ-NAPOCA, Piaja Unitii | telefax +40-64-196940 e-mail: clusium@codee.r0 lena Vulpe si (pentru prezenta ditura Clusium. ld sau partiali a textului, prin orice mijloace, fiir acordul scris al celor doi indtori de copyright, este interzisd si se pedepseste conform legilor. Reproducerea i MAGDALENA VULPE GHIDUL CERCETATORULUI UMANIST Introducere in cercetarea $i redactarea stiintifica CLUSIUM 200250 Magdalena Vulpe prealabild, partialé, a rezultalelor cercetirii originale care va constitui teza, * Practica sociala cunoaste numeroase alte tipuri de referate (vezi ameninfatorul iti fac referat!", eufemism pentru ,lti cer concedierea‘) care, insa, nu intereseaza aici. 2.2.5. Bibliografia Definitie: listé a lucrarilor unui autor sau a lucririlor referitoare la o anumité problemé ori la un intreg domeniu de cercetare, realizatit conform normelor unei descrieri de specialitate. _., Detalierea tipurilor de bibliografie si descrierea modului de utilizare a lor va fi facuté in capitolul Documentarea bibliografica (p. 52-61); indicafii practice privind modul de alcatuire a unei bibliografii voi da in capitolul Redactarea (p. 152-154). Intrucit editarea unui text de catre alti persoan decit autorul lui pune o serie de probleme speciale, voi consacra acestei chestiuni de filologie propriu-zisa un capitol aparte (p. 191-204). III, DOCUMENTAREA BIBLIOGRAFICA in epoca exploziei informationale nu mai exista, practic, tema despre care sa nu se fi scris nimic. Dacd acum 0 sutA de ani un savant constiincios putea s& parcurgi micar, daci nu sa studieze, toate publicatiile legate de domeniul su de cercetare, azi acest lucru nu mai este posibil. Dar, acum ca ¢i atunci, 0 cercetare nu-si are rostul daci nu propune ceva nou. Pentru a fi sigur ci nu descopera America (sau, cum spun francezii, cd nu inventeaza apa calda), cercetatorul ¢ obligat si se informeze asupra lucrarilor anterioare care se refer, direct sau indirect, la tema aleasa. Pe de alta parte, rezultatele la care au ajuns predecesorii il ajuti, de cele mai multe ori, sa-si limpezeasca ideile, si-si defineascd notiunile cu care opereaza si s4-si explice unele constatari empirice. Cunoscuta butada ,,Cartile se fac din carqi* isi pierde caracterul ironic — cartile, adicd, se fac compilind sau chiar plagiind — daca o wtraducem“ prin ,,cartile noi se fac utilizind si experinta/rezultatele acumulate in carfile gata scrise“. Documentarea bibliograficd implica, in esenfa, doua activitati: stabilirea bibliografiei de consultat si fisa- rea acesteia. 1. Stabilirea bibliografiei Cercetatorul bun este cel care este capabil sa intre intr-o biblioteca fara a avea nici cea mai mica idee despre subiect si a iesi (sic!) de acolo stiind ceva mai mult despre asta“ (Eco 2000, 64). Pentru a gasi raspunsul la intrebarea: ,,Ce s-a scris despre...?“, avem la dispozitie mai multe instrumente complementare: bibliografia, informatia computerizata (Internetul), indicele, biblioteca. Observatie: * Termenul bibliografie circulé cu doua acceptii principale: 1. sliteratura de specialitate referitoare la un anumit subiect' (in formulari curente .vai, ce bibliografie mare ne-a dat pentru examen!) gi 2. ,,instrament de lucru specializat, servind la informarea asupra bibliografiei (sensul 1.!) existente’. in cele ce52 Magdalena Vulpe urmeaz, infeleg prin bibliografie instrumentul de lucru, repertoriul bibliografic. 1.1. Bibliografia Definitie: repertoriu de lucréri stiintifice sau literare, de culegeri sau reviste, de documente sau manuscrise, reprezentind activitatea intr-un anumit domeniu, intr-o anumité perioada sau a unui autor — repertoriu realizat conform unei descrieri specializate. 1.1.1. Chiar din aceasta definitie deducem o prima modalitate de clasificare a bibliografiilor, si anume dupittematica lor: bibliografii generale si bibliografii speciale. 1.1.1.1. Bibliografia general& consemneazi to ate lucrarile referitoare la un intreg domeniu de activitate, aparute intr-o perioada de timp data. Din acest ultim punct de vedere, bibliografia poate fi retrospectivd sau curenta. Exemple: a) Bibliografii retrospective: ¥ Bibliografia literaturii romane 1948-1960, sub redactia lui Tudor Vianu, coordonator Alexandru Dutu, Bucuresti, 1965. Y Andrei Avram, Bibliografia fonologica roméneascd. 1. Pind in 1958, incepind din 1929, in FD, IM, [1961,] p. 211-231; II. 1959- 1960 (si completiri la anii precedenti), in FD, IV, [1963,] p. 289-301. Y Bibliografie cronologicé [de stilistica a limbii roméne, intocmitd de Aurel Nicolescu], in lorgu lordan, Stilistica limbii romdne. Edijie definitiva, ES, Bucuresti, 1975, p. 343-383. b) Bibliografii curente: ¥ in volumele I-X (1920-1944) ale revistei ,Dacoromania, anuar al Muzeului Limbii Romane din Cluj, sint inregistrate, pentru fiecare an, lucrdrile referitoare la filologia romaneasca, in accepfia larga a termenului: lingvistica, literatura veche, folclor, etnografie. Incepind cu 1931, aria de preocupari reflectati de repertoriul bibliografic se restringe la studiul limbii romane. Y Incepind cu 1959, revista bucuresteand Limba romana‘, editata de Institutul de Lingvistica, publica, in numarul 4 din fiecare an', Bibliografla romdneasca de lingvisticd (BRL), in " incepind din 1992, de cind revista apare lunar, bibliografia este publicati in nr, 7-8, Documentarea bibliografic’ 53 care sint inregistrate toate lucrarile de filologie (in sens Testrins) si de lingvisticd aparute in tara noastra in anul precedent, precum gi lucrari din acelagi domeniu, limitat ins& la limba romana, aparute in strainatate. 1.1.1.2. Aria de cuprindere a bibliografiilor speciale poate fi circumscrisa unei teme, unui subiect limitat sau unui autor. 1,1.1.2.1. Ca exemple de bibliografii tematice, citez: ¥ Toan Bianu, Nerva Hodos, Dan Simonescu, Bibliografia roméaneasca veche 1508-1830, 4 tomuri, Bucuresti, 1903-1944. [Repertoriu al tipariturilor vechi rominesti.] Y Catalogul manuscriptelor/manuscriselor roménesti [din Bi- blioteca Academiei]; [4 volume de mai multi autori,] Bucuresti, 1907-1967. Y Cercetirile bibliografice elaborate de colective de la Biblioteca Centralia Universitari din Bucuresti, referitoare la ortografie (1970), formarea cuvintelor (1971) si morfosintaxa (2 volume, 1973). Y Bibliografia retrospectiva, ampli desi selectiva, a lucririlor de dialectologie romaneasca, publicati de Dionisie Zagarodnii in Tratat de dialectologie romdneasca, Craiova, 1984. 1.1.1.2.2. Bibliografiile referitoare la un subiect limitat se gisesc fie la sfirgitul studiilor gi articolelor, fie in asa-numitele note de subsol. Acest tip de trimiteri bibliografice este deosebit de util pentru cel ce porneste la cercetarea unei anumite chestiuni: chiar daca, pentru inceput, gaseste o singura lucrare — de preferinf4 recenté — legaté de subiectul abordat, bibliografia acesteia fl trimite la alta/altele care-l trimit mai departe, eventual in domenii conexe. Dar, pentru ca acest ,,principiu al dominoului* sa functioneze eficient, trimiterile bibliografice ce insotesc textul trebuie facute cu toata atentia. 1.1.1.2.3. Lista completa a lucrariler unui autor se publica fie in fruntea unui volum omagial, dedicat savantului cu ocazia implinirii unei virste ,,rotunde‘ (de obicei, de la 60 de ani in sus), fie insotind un text/o culegere de texte postum(e), fie in volum separat, in cadrul cercetirilor biobibliografice dedicate marilor personalitafi stiinfifice sau culturale. Exemple: Y Bibliografia lucrarilor academicianului Al. Rosetti (1920- 1964), intocmit’ de Paul Lazarescu,.., in Academia R.S.R.,54 Magdalena Vulpe Omagiu lui Alexandru Rosetti la 70 de ani, EA, Bucuresti, 1965, p. XII-XXIX. Completaté in RRL, XXV. 1980, 5, p. 457-460 si RRL, XXX, 1985, 6, p. 517-520. Y Bibliografia lucrérilor lui Andrei Avram (1949-1994), in FD, XV, 1996, p, 249-262 [la rubrica Aniversare: Andrei Avram la 65 de ani]. ¥ Ilie Dan, Bibliografie [cuprinzind] I. Opera tui Sextil Pugcariu, Il. Scrieri si referinje despre Sextil Puscariu, in Sextil Puscariu, Limba romand. \. Privire generala, [ed. a Tl-a,] Minerva, Bucuresti, 1976, p. 439-480. Y Tabel cronologic al lucrarilor lui J. Byck, in Jacques Byck, Studii si articole, Pagini alese. ingrijirea editici si studiul introductiv de Florica Dimitrescu, ES, Bucuresti, 1967, p. 35-38. ¥ Academia Romani, Institutul de Lingvistica gi Istorie Literara »Sextil Puscariu“, © Sextil Pugeariu (1877-1948). Biobibliografie de Elisabeta Faiciuc, Ed. Muzeul Limbii Romine, Ed. Clusium, Cluj-Napoca, 1998. Ed. a II-a, revazuta si adaugita, 2000. Y Al. Zub, Mihail Kogdlniceanu, 1817-1891. Biobibliografie, Ed. Enciclopedica Romana, Ed. Militari, Bucuresti, 1971. Utilitatea acestui tip de bibliografie, numiti gsi bibliografie personald, poate parea indoielnicd, la prima vedere, celui ce cauti informatii legate de un subiect anume. Cu toate acestea, ea poate veni in ajutorul cercetitorului cel putin in trei situatii: — din lecturi anterioare, legate, eventual, de alte teme decit cea in curs de studiere, i-a ramas o amintire vaga, de genul ,,parcd X a scris undeva despre asta‘; acest ,,undeva“ poate fi precizat prin parcurgerea bibliografiei lucrarilor lui X; — cercetitorul stie ci aria preocuparilor sale coincide (partial) cu cea a lui Y; in bibliografia personald a acestuia va regasi, poate, informatii legate de tema special la care lucreaza; ~ inainte de a da publicititii o ,,descoperire“ proprie, prudenta il obliga pe (tinarul) cercetator sa verifice daca ca n-a fost semnalati sau chiar discutaté de unul dintre acei savanti (ca G. Calinescu, O. Densusianu, S. Puscariu) a caror opera se caracterizeazi tocmai prin varietatea preocuparilor. Or, bibliografiile personale vizeazi, de cele mai multe ori, tocmai acest tip de opere. Documentaraa bibliografic 55 Pe linga aceste aplicatii practice imediate, bibliografiile personale reprezinta pagini de istorie a culturii, infatisind ansamblul intereselor stiintifice si culturale ale unor invatati de frunte, precum si evolutia intelectuala si/sau ideologica a acestora. 1.1.2. Alt& modalitate de clasificare a bibliografiilor are drept criteriucantitatea de informatie oferita. Din acest punct de vedere, se disting, ca tipuri de baz, bibliografia signaletica si cea analitica. 1.1.2.1. Bibliografia signaletica se rezumai la prezentarea descrierilor bibliografice’ ale _ lucrarilor, inregistrind, acolo unde este cazul, recenziile la lucrarea semnalata. Exemplu: FAINGU, 7, of CANDREA, G. (1888) — Rotadanai] la Aol sl Tadenl, Bucureet —Romanit din Munfit Apusent (Mofii). Bucuresti. CABINSK, M. A. (1968) — Rasprostranenie dakorumynskogo vioriénogo infiniliva, in ,Bal- Kansko ezikoznanije", 13.1, p. 55—76. GALDI, L. (1987) — Geografta lingusion del rumeno del seilecento, tn Stud ¢ documenti italo-ungheresi". Accademia d’Ungheria di Roma, Annuarlo,'2, p. 81—104. 1938 — Problem! di pore linguistica det rumeno del settecento. Roma (Biblioteca dell” Accademia d'Ungheria in Roma). (CIUREANU, PETRE tn B Ph, 1910-1981, 7~8, p. 388-392) ise Le dictionnaire roumain de Samuel Klein et ta géographie linguistigue, in Mélanges 4, p. 113-123. GALFFY, FY MOZES (1958) - — Prineipii in cercetarea sistemului fonetic al dialectelor, in Omagit Jordan, p. 303-31: [COTEANU, 1. In LR, 1959, 8.2, p. 104-109) 1961 — Contribufit la geografia lingoisticd romAno-maghiard-siseased din Republica Populard Romand, in CL, 6.1, p. 75—82. GAMILLSCHEG, ERNEST (1919) — Ollentsche Mundarten, Wien. (Sitzungsberichte der Akademie der Wissenschaften Wien, 190, 2). {PUSCARIU, SEXTIL tn DR, 1920-1991, 1, p. 363-377 ; ROSETTI, A. tn RLIR, 1925, 11-2, p. 160-161) 1936 — Die Mundarl von Serbanegti-Titulesti (Geriehtsbezirk OU, Kreis Vedea). Jena und Leipzig. (Berliner Beitrage zur Romanischen Philologie, Bd. ‘VI. Heft 1—2.) (FRIEDWAGNER, M. in ASNS, 1937, 92 (172), 1-2, p. 108-110; IORDAN, IORGU, In BPh, 1938, 5, p. 335344 sl In ,Indogermanische Forschungen », 1998, 68.2, . 323 — 124 ; TANGE-KOWALIE B) in \Soclologie romaneased", 2-4, p. 190101; MACREA, D. ta DR, 1938 — 1098, 9, p. 379 380 ; POP, SEVER In LGRPh, 1929, 60,3—4, p. 196-139, 1941 — Randbemerkungen sum Ruménischen Sprachatias. Berlin (Abhandlungen der ‘Preuss, Akad. der Wiss. Phil-Hist. Klasse, 1941, 7.) (R(OHLES), G. tn ASNS, 1942, 97 (181), 34. p. 142; ST. G. tm , Leipziger Vierteljah rosschritt far Sid-Ost Europa”, 1042, 6.13, = 166) Fig. 6. Bibliografie signaletica (fragment, TDR) ? Vezi supra, p. 36-46.56 Magdalena Vulpe 1.1.2.2. Bibliografia analitic’ cuprinde, pe lingi descrierea bibliografica, scurte rezumate ale lucrarilor inregistrate. Exemplu: SEMANTICA Studii 425 Bogrea, V., Studii de semanticd. 1. Ubservatii semantice asupra ,Trodet"-ului de la Copula, 111, p. 406—460, Se ocupd, sub rapori semantic, de unele cuvinte ca: pildd, vers, lamurd, Padretor(iu), strajnic, har, a cdsttori, supdrore, obraz, obraznie, vdrhovnic, Procajen, @ raduce, troian §i Calea lui Trotan si de expresii ca: @ rupe preful ete. din traducerea romaneasca a ul Herodot, publicata in 1909 de N. orga dupa manuscrisul gisit la mandstirea Cosula, punind In eviden|& Insemni- a'e2 gcestul manusoris, din jurul anului 1650, pentru istoria limbii roméne. partea a [l-a, Probe de sinonimicd roméneased, prezinti clteva serii de ter: iolonist", ,,yobolan", cura, meni sinonimi cum sint cei pentru: , gravid: bot, cic", cascada, ,,colina*, 426 Todoran, Romulus, Moaga ,,saxe-ferme", X, Unmiregie, pe bazk ALA-oiui, rigpindirca ted Injelosurile de ,femeio batciad, bunict, lele* si de ,sage-femme". Moasd cu sensul originar le.,,femele batrina are o arie mult mai restrinsd declt cn sensul de ,sage-femme", general rispindit po teritoriul dacoromiin. Acest ultim sens s-a putut dezvolta mai cu seama de la sensul vechi de ,bunica*., Concurenja cu dabd, care avea aceleasi infelesuri, si tendinja de a evita cchi- vooul au largit aria sensutui ,sage-femme', tntirit find cu Limpul si prin consacrarea cuvintului cu acest sens ca termen telinic medical. Articole mairunte 427 Bogrea, V., O problema de semantici, I, p. 664—666. Despre’ sensul Invechit al cuvintului genuncht ,,generajio", pe care sxico- grafii i considerd drept o influenja edrturdreasca: y. sl. holtno .genu $1 genus“. Autorul, exprimind parerile altor lingvisti, conchide of sensul Provine dintr-un obicei, atestat In Vechiul testament, dupa care tatal ageza oer non niscut pe genunchii sii, ecca ce echivala cu recunoasterea salt adopfiunea, 428 Bogrea, V., Note semantice, ILI, p. $12~813. Sint comentate clteva fapte de limba din versianca romancasca a ,,Fisiolo- gului“, publicat dupd un manuscris din sec. XVIII de C.N. Maleestu in re- vista Jon Greang’, vol. VII si 1X, si In Calendarul aceleiasi reviste pe anul 1918, 429 Skok, P., rs observations sur les changements sémantiques verbauz cn roumain, 1X, p. 214219. Examinind evolujia semanticd a unor verbe ca: a clytiga (< lat, castigare), Kal ond (Cal, gonit), « gasi (Cl. cast), ajunge la concluzi »L’action imperfective, ininterrompue oi sans bornes, illimitée peut (...) Passer A indiquer une action terminativs ou résultative qui n'indique que ia risuilat ou le terme de action imperfective™. AccésLi scihinbare a uepeetulul © explicata prin perfectul compus. 430 Spitzer, Leo, frz. une folie & nulle auire seconde, IV, p. 968. CorecteazA traducerea pe care 0 face Bacinschi (Grai si suflet, 11, 99) expresiei lui Moliére. Second tnseamna, ,,uemtnd, stInd dupa" Fig. 7. Bibliografie analitica (fragment, Dacoromania. Bibliografie) Documentarea bibliograficd 57 Existé publicatii periodice specializate in publicarea bibliografiilor analitice; ele poarta, de obicei, numele de ,,Buletin bibliografic al...“ sau ,,pentru ...“*, sau se numesc ,,Revista de rezumate si referate...“, Current abstracts...“ ete. 1,1,2.3, Bibliografia critic’ completeaza prezentarea analitica cu aprecieri valorice. Daca, in domeniul filologiei romanesti (in sens larg), traditia a instaurat o politefe mergind pina la ingaduinya, in alte domenii verdictele sint, uneori, dure: un prieten matematician imi povestea despre o bibliografie critica francezd, in care nu pufine lucrari erau wexecutate* cu formula inutile et partant nuisible: ,,inutil, prin urmare daunator“ — c&ci lectura unui text inutil inseamna pierdere de vreme! Utilizind acelasi criteriu de clasificare, remarcim existenta unor subtipuri: 1.1.2.4. Bibliografia semianalitici nu da rezumate, dar expliciteazi titlurile generalizatoare sau metaforice. Bibliografia romdneasca de lingvistica publicata, anual, in revista ,,Limba romana‘ ilustreaza acest subtip. Exemple: Y Serban, V., Grai bandjean, in ,Drapelul rosu*... [aliman, buduroni). Y Bugeanu, Dan, O eroare argheziand sau o simpla greseala de tipar?, in RITL... [seara = scara in versul ,in seara razvratita care vine]. Y Tabarcea, Cezar, ,,A, te-am faicut trup Ca sa rémind din trupul meu", in Sc. Tin. SLA... [despre Nichita Stanescu; la rubr.: Cronica limbajului artistic]. 1.1.2.5. In sintezele de tipul ,Stadiul cercetarii in domeniul X“, intreprinse periodic, o bibliografie signaletic’ (selectiva sau exhaustiva) este comentata intr-un text sintetic. Exemplu: ¥ Current Trends in Romanian Linguistics, publicat in 1978, in RRL, Tome XXIII, N™ 1-4 si CLTA, tome XV, N® 1-2 (650 p.). 1.1.3. Organizarea materialului in cadrul repertoriului bibliografic se face prin imbinarea criteriului alfabetic cu cel58 Magdalena Vulpe tematic gicucel cronologic. Ordonarea acestor criterii este dictata de natura bibliografiei si de optiunea autorului ei. 1.1.3.1. In bibliografiile generale ample, prima impartire este, de obicei, cea tematic’. Astfel, BRL, 25, 1982, publicaté in LR, XXXII, 1983, 4, a fost structurati in 35 de capitole (la care se adaugd 39 de subcapitole), pe care le reproducem mai jos: SUMAR In atenjia eitierilor © ee 1. Documentare $1 Informere 2... 1. Bibliograttt . Periodic . . . Volume omaginle, culegeri ete. - ‘Semnaliri, referate ete... . - Indiel, tumare, schimburi de cArji . - Rezumate $l titluri de teze de doctorat . . MW, Generate 6, oe 1. Manifestish gtiintitice . . . 2. Gronici, dari de sami, . . , TUL Lingoistied generate 1. Lingvlstled teoretich 2, Lingvisted matematied sl aplicata. . Limbs romana. IV. 4. Generalitajt 2. Istoria lingvistlelt romdneglt . . >. Stitch, pocticd, mba scritoratal © Cultivarea limbil Documentarea bibliografica 11, Ortografie, ortoeple, punctuatic, © 0. ee ee ee ee Ve DUIS oo tsesarwiants wu 4 OLE ¥ Hott SERS Gi a ‘VIL Filelogle clatied 2 0 te et we ree ine VII. Germanistied 2. 6 6 ee ee see we eee VIIL. Orientalistica + a eS a a ee ee ey Kestetes 5 SO ete s owns 2 Ee XI. Tracologie 2... +10 ss 50m se ‘XII. Limba albaneszd 6 6 ee wees MUL Tinka 6s os Sg os iSite sa nl! ke Ce elie MLV Dia carbene SO reste ral Ve 6 le “ay oe eee SNE N B XY. Limba egipleand. 6 ee ee ee ee Se me eee XVI. Limba hitita ei moLanwzsaes «C8 F< 3 ace eee ‘XVII. Limba faponezd . 2 ee ee XVIIL Limba maghiard. . . . wee wee wee RDG Liebb bellies! as Sos aaiewsngs ce « ae eer aera, KK ‘Lidl elllea sts a) 4155 Ky eevee weed MERE eS RIT DaR (OPT co. 6 aon eon CEU oof Kueuag Remap FILL Caddo be ieee aos Bure ae orat haan mae RAIL, Liebe teale-seppeie 6 wo ainesann 4 6 4 ole tbbe ee Mites XXIV. Limbl trantene, os ia a tah Mea ease th XXY. Limbi nigero-congolexe ... . . sci heya 6 decked i XXVI. Limbi semitice 6 ra Hal. oohoe ae ao ot XXVIL Limbi sino-tibelane. 6 6 2 ee ee ee bee eee ee eee SOV Dien Maroeete sate enn: fa lest., tan actheneeacemnel F NIK Ele MME Sn SL Galis octal ad vs oazdidls TAIN ioaies ae XXX, Limbi volgatene eres a Pa SENSRS.. Ecsabe dope eta te net ear tn eRe ome, v6: 0 XXXIL. Melodiea preddrit Umbilor. oe ee am Generalitapi . eee eee ee ee ee eee Som) ee aw XXXIV. Aniversirl. oe eee Nees ees oe XXXV. In memoriam 6 oe eee eT on 396 387 387 360 360 368 372 372 373 373 373 373 373 373 378 378 378 378 378 378 37860 Magdalena Vulpe in cadrul fiecdrui capitol/subcapitol, sint prezentate intii cercetarile primare (cu trimiteri la recenziile lor), apoi recenziile. Al doilea criteriu este cel alfabetic, care ordoncazi numele autorilor si titlurile volumenlor colective in cadrul subdiviziunilor tematice. Intr-o bibliografie curent’, ca aceea analizati aici, nu se face apel la criteriul cronologic; daci un autor publica, in acelasi an, mai multe lucrari, titlurile acestora sint ordonate tot dup criteriul alfabetic. 1.1.3.2. in bibliografiile speciale, atasate unor studii sau articole, primul criteriu de ordonare este cel alfabetic aplicat numelor autorilor® (sau, in lipsa acestora, editorilor sau titlurilor volumelor colective); lucrarile aceluiasi autor se dau in ordine cronologica, iar cele aparute in acelasi an in ordine alfabetica. Exemplu: Y Anis, Jaques, 1983 - Pour une graphematique autonome... Anis, Jaques, 1983 — Vilisibilité du texte poetiqué... Apostel, Leo, 1967 — Syntaxe, sémantique et pragmatique... Apostel, Leo, 1971 ~ Further remarks on the pragmatics... 1.1.3.3. In bibliografiile tematice, succesiunea aplicarii criteriilor de ordonare este fie alfabetic-cronologic, ca in TDR, fie cronologic- alfabetic, ca in I. lordan, Stilistica limbii romane. Prima modalitate de grupare a materialului este mai avantajoasi pentru cel care cautd lucrarile unui autor, cea de a doua di seama de evolutia in timp a problemelor dominante in domeniul respectiv. $i intr-un caz, si in celalalt, incep&torului obligat s4 se informeze singur nu-i ramine decit si parcurga tot repertoriul. 1.1.3.4. Bibliografiile de autor sint, de cele mai multe ori, aranjate cronologic. in cadrul fiecdrui an calendaristic, materialul poate fi grupat, dupa necesitati, in a) volume, b) studii, articole etc. aparute in volume colective si periodice, c) rapoarte si cuvintiri ocazionale, d) editii si colectii ingrijite, €) periodice conduse — ca in Sextil Puscariu, Biobibliografie de Elisabeta Faiciuc; mai frecvent, dupa sectiunile a) si b) urmeaza una de recenzii. In cadrul fiecdrei subdiviziuni, titlurile sint ordonate alfabetic. * Pentru exceptii, vezi p. 149. Documentarea bibliografica 61 Observatie: + In bibliografiile de mari dimensiuni se — obignuieste numerotarea curenta a lucrarilor inregistrate. Acest lucru faciliteaza trimiterile incrucisate si realizarea indicilor. + in ummirirca uni chestiuni intr-o astfel de bibliografie, de mare folos este indicele tematic (v. infra. p. 61-62). Indiferent de modalitatea de clasificare/prezentare adoptata, este esential ca aceasta sa fie logicd, adaptata materialului prezentat si, mai ales, si fie aplicaté consecvent. Altfel, dintr-un instrument de lucru extrem de util, repertoriul bibliografic se transforma intr-o sursi de enervare —,,inutile et partant nuisible". 1,2, Indicele Definitie: lista alfabetica a chestiunilor sau a cuvintelor tratate intr-un volum sau a autorilor citati in carte, fiecare intrare fiind urmaté de indicatia locului unde poate fi gasiti. Trimiterile se fac, de obicei, la pagina, mai rar la paragraf (atunci cind paragrafele sint numerotate — de ex. in Sextil Puscariu, Limba romana. II. Rostirea, [ed. a Il-a,] Bucuresti, EA, 1994) sau, in cazul indicilor la bibliografii, la namarul curent al lucrarii. Observatjie: * Unii autori prefera denumirea de index, mai apropiati de cea franceza si engleza. Principalele tipuri de indici sint: indicele de materi (sau tematic), indicele de cuvinte si indicele de autori *. 1.2.1, Indicele de materii faciliteaza orientarea intr-un text al carui sumar (=cuprins, tabla de materii) nu are un caracter amanuntit, analitic. El informeaza, de asemenea, asupra locului/locurilor unde sint tratate sau numai amintite chestiuni colaterale in raport cu problema indicata de titlul capitolului sau al studiului respectiv. * Despre variante ale acestora si despre unele tipuri speciale, precum gi despre tehnica indice, vezi p. 111-121.62 Magdalena Vulpe Exemple: ¥ In Sextil Puscariu, Limba romédnd. |. Privire generala, ed. a Il-a, Bucuresti, Minerva, 1976, sub intrarea: etimologie populard se trimite nu numai la paragraful care poarta, in sumar, acest titlu, ci si la capitolul despre neologism, unde se vorbeste de modificarea ‘imprumuturilor prin procedeul in cauza; intrarea interjecfie trimite la dowd pagini din cuprinsul paragrafului cu acest titlu, dar si la cele intitulate Coloritul stilistic. Cuvintele imitative, respectiv Verbele personale. ¥ invol. XVI (1997) al revistei ,,Fonetica si dialectologie™ nu exista nici un articol care si trateze fenomenul iotacizarii verbelor. Indicele ne indic& ins& ¢4 acesta este discutat in dou’ contributii referitoare la graiurile romfnesti din Bulgaria, respectiv din Croatia. yin Gheorghe Vrabie, Reiorica folclorului (Poezia), Minerva, Bucuresti, 1978, indicele de materi trimite, pentru analiza distributional (tehnica preluata din lingvistica), la Preliminariile capitolului dedicat Diseursului foleloric sila Diseursul baladelor. Intrarea anadiploza are 4 trimiteri, antitezd 6, fara ca aceste nofiuni sa dea titlul unui capitol sau paragraf. in unele bibliografii generale sau tematice ample, de exemplu cele editate de Biblioteca Centrala Universitara din Bucuresti, indicele de materii usureaz4 gasirea unor titluri susceptibile de a figura sub mai multe rubrici. Exemplu: Y Din cele 12 trimiteri de la intrarea superlativ (din bibliografia lucrarilor de morfosintaxa), numai 6 sint incluse in cap. Grade de comparatie, celelalte corespunzind unor titluri clasate sub Gramatici, inte gramatica si cultivarea limbii, Repetitia (inclusa, la rindul ei, in capitolul Fenomene si procedee sintactice comune ‘frazei i propozitiel). Observatie: * Indicele de materii nu tebuie confundat —- asa cum se mai intimpla - cu tabla de marerii, denumire mai yeche a cuprinsului cartii. 1.2.2. Indicele de cuvinte este specific lucrarilor de lingvistica. El consemneaza toti termenii despre care, in lucrarea respectiva, se spune ceva. Indicii de cuvinte se dovedesc deosebit de utili in cercetarile Documentarea bibliografica 63 lexicale, de asemena in cele de fonetica, La fel de binevenit - desi mai rar prezent! — este indicele de cuvinte in lucrarile de gramatica®. Exemple: Y Sa presupunem ci am indoieli asupra statutului morfologic al cuvintului vreo, intr-un context dat. Urmérind trimiterile din indicele de cuvinte al lucririi: Mioara Avram, Gramatica pentru tofi, ed. a I-a, 1997 si comparind exemplele date, in textul cArtii, pentru vreo ~ adverb si vreo — adjectiv cu exemplul meu, voi lamuri problema. Y Presupunind ca ma intereseazi nu numai valoarea morfologica, ci si contextele caracteristice (altfel spus: restrictiile distributionale) ale aceluiasi cuvint, indicele menfionat imi va oferi informatii pretioase. Y Cartea Mioarei Avram avind un pronuntat caracter normativ, de cultivare a limbii, in indice sint consemnate gi formele gregite, astfel incit ofera rapid rispunsuri la intrebarea ,,Cum e corect* 1.2.3. Indicele de autori/de nume’ inregistreazd numele tuturor autorilor citati sau numai pomeniti in volum. El este mai rar utilizat in cursul documentarii bibliografice; totusi, poate fi de ajutor in regasirea unei informatii. Exemplu: ¥ Citind un articol de Al. Piru, mi-am notat, fart timitere bibliograficd exacta, in figa de extras (vezi infra, p. 78 §.u.), 0 parere a lui G. Calinescu citatd de cel dintii. Ulterior, imi dau seama ci ar fi util si merg la sursa, sa consult direct contributia lui Cilinescu. Locul in care se gaseste, in textul Jui Piru, trimiterea respectiva il gasesc cu ajutorul indicelui de nume (sub Célinescu). in repertoriile bibliografice generale, de mari dimensiuni, structurate tematic, indicele de nume este un ghid indispensabil. Indicii se gasesc intotdeauna la sfirsitul volumului. Daca o carte are mai multe volume, ultimul contine, de obicei, indicele general. in * Gramatica Academiei, 1963 si Mioara Avram, Gramatica pentru tofi, ed. a Il-a, 1997, au indice de cuvinte. Se obignuicse ambele denumiri. Deoarece indicele de nume poate fi un indice de persoane diferite de autorii citati (v. infra, p. 119) se recomanda prima denumire, ca mai exacta,74 Magdalena Vuloe Documentarea bibliograficd 75 — Alexandru Philippide, Originea Romanilor. 1. Ce spun izvoarele istorice, lasi, 1923; II. Ce spun limbile romana si albanezd, lagi, 1927. Abreviere curenta: Philippide, OR, I, IL. ~ Al. Rosetti, /storia limbii romdne de la origini pana in secolul al XVII-lea, [Bucuresti,] Minerva, 1968. Abreviere curenta: Rosetti, L.l.r. sau TLR. —G. lvanescu, [storia limbii romane, Junimea, lasi, 1980. — Al. Rosetti, B. Cazacu, Liviu Onu, Istoria limbii romane literare, vol. I: De la origini pind la inceputul seolului al XIX-lea. Editia a doua, revazuta si addugita, Minerva, Bucuresti, 1971. [Singurul volum aparut.] — Desi nu este 0 istorie propriu-zisa a limbii romance, mentionez in acest capitol lucrarea de sintezd a lui Sextil Puscariu, Limba romédnd. 1. Privire generald, Bucuresti, 1940; ed. a I-a: Minerva, Bucuresti, 1976; II. Rostirea, EA, Bucuresti, 1959; ed. a Il-a: EA, Bucuresti, 1994. 2.4. Lucriri de dialectologie Realitatea dialectali roméneasei a fost consemnati in trei »generatii® de atlase - WLAD, ALR si seria atlaselor regionale, prescurtate NALR sau ALRR si in numeroase volume de texte gi monografii dialectale. intrucit detalierea lor ar crea o disproportie in prezentarea instrumentelor de lucru ale filologului (in sens larg), nu mentionez aici decit Tratat de dialectologie romaneasca, Craiova, 1984, coordonator Valeriu Rusu, subliniind in special valoarea capitolelor care descriu dialectele si subdialectele limbii romance. Bazate pe cercetari ample si recente, aceste capitole completeaza si corecteaza informatia mai veche, repetaté, nu o dat, de la un manual la altul. Tratatul cuprinde gi 0 bibliografie bogata a domeniului. 2.5. Literatura romana O selectie intre numeroaasele istorii ale literaturii romane, majoritatea limitate la o singura epoca, este practic imposibila. De aceea, voi aminti aici numai dou titluri ,,inevitabile“: G. Cilinescu, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, Fundatia Regala pentru Literatura si Arta, Bucuresti, 1941. Reeditari non varietur. Academia R.S.R., [storia literaturii romdne. Editia a Il-a revazuta. 1. Folclorul. Literatura romana in perioada feudala (1400-1780), EA Bucuresti, 1970; II. De la Scoala Ardeleand la Junimea, EA, Bucuresti, 1968 (sic!); IIL. (in colaborare cu Academia de Stiinte Sociale si Politice a R.S.R.) Epoca marilor clasici, EA, Bucuresti, 1973. La aceste lucrari de referinjé se adauga, ca instrumente de lucru utile: ~ Literatura romana. Dicfionar cronologic, coord. 1, Chitimia si Al. Dima, ESE, Bucuresti, 1979. — Institutul de Lingvistica, Istorie Literara si Folclor al Universitatii ,,Al. I. Cuza“~ Iasi, Dictionarul literaturii romdne de la origini pana la 1900, EA, Bucuresti, 1979. ~ Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu (coord.), Dictionarul scriitorilor romani. A-C, Ed. Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti [1995]. — 1. Hangiu, Dicfionarul presei literare romdnesti 1790-1990. Editia a II-a, revizuita si completata, Ed. Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 1996. 2.6. Lucrari de folclor Ovidiu Birlea, Poetica folclorica, Univers, Bucuresti, 1979. V. Cretu, Ethosul folcloric — sistem deschis, Timisoara, 1980. Adrian Fochi, Estetica oralitapii, Minerva, Bucuresti, 1980. Traian Herseni, Forme stravechi de cultura poporand romdneascd, Cluj, 1977. Mihai Pop si Pavel Ruxandoiu, Folclor literar romdnesc, Bucuresti, 1976. Gheorghe Vrabie, Retorica folclorului, Bucuresti, 1978. 3. Fisarea bibliografiei Simpla citire a bibliografiei de specialitate este insuficienti jn cazul unei cercetari, oricit de modeste. De aceea, documentarea implica fi ¢ area _lucrarilor parcurse. Nu existé retete universale pentru fisarea bibliografica, nici regulamente stricte. Metoda optima este, adesea, dictaté de natura cercetarii; preferintele cercetatorului isi spun si ele cuvintul. Cu toate acestea, citeva principii se impun, iar unele tehnici gi-au confirmat, in timp, utilitatea practica.76 Magdalena Vulpe Extragem dintr-o lucrare numai ceea ce intereseazd cercetarea in curs. Urmarind, de exemplu, tehnica narativa la L. Rebreanu, nu yoi fisa, dintr-o istorie a literaturii romane, datele biografice, comentariile privind tipologia personajelor, observatiile asupra limbii utilizate. Daca insa, in analiza dramaturgiei lui, se fac referiri interesante la proza epic’, pe acestea le voi fisa. In esen{a, atitudinea optima in timpul documentarii poate fi rezumata in formula: ,,Citeste mult si noteaza pe alese*. Observatie: * Cele de mai sus sint valabile in cazul documentirii pentru 0 tema precis circumscrisi. Pentru un examen sau pentru o prezentare in seminar ¢ mai util s& fisim integral lucrarea indicat sau, in cazul unui tratat, capitolul care ne intereseaza. Invatind, de exemplu, pentru un examen de dialectologie, am fisat din lorgu lordan, Lingvistica romanicd. Evolutie. Curente. Metode, Bucuresti, EA, 1962 numai paginile 39-42 si 151-283, referitoare la aceasta disciplina Este bine ca o prima sistematizare a materialului bibliografic sa fie intreprinsa inca din etapa fisarii. Articolul/cartea citit(a) nu trebuie, prin urmare, rezumati intr-un caiet, ci descom- pus(a) in idei principale, in probleme abordate, fiecare din acestea fiind notati separat, pe cite o fii. Metoda are avantajul de a permite, intr-o etapa ulterioara a cercetarii, gruparea opiniilor mai multor autori asupra aceleiasi teme, confruntarea argumentelor aduse (fara a mai reciti toate rezumatele lucrarilor). Exemplu: ¥ Daca scriu un studiu despre istroromna, va trebui sa citesc tot ce s-a scris despre aceasta ramura indepartata a latinei balcanice. Din fiecare autor consultat - si sint multi! — voi extrage cite o fis cu titlul Originea ir., care va cuprinde si argumentele aduse in favoarea respectivei opinii. La sfirsitul documentarii, voi extrage din plicurile respective figele teferitoare la aceasta problema; pe baza lor voi redacta capitolul introductiv — ,,istoricul cereetari iar ulterior, cumpanind argumentele si aducind altele noi, imi voi exprima propria opinie. 3.1, Inainte de a incepe extragerea informatici bibliografice pe fise, este obligatorie alcatuirea asa-numitei fise de referinta Documentarea bibliograficd 77 bibliograficd. De obicei, aceasta are formatul unui sfert de coala A4. Fisa de referinta bibliograficd trebuie si contina descrierea bibliografica completa a lucrarii; altfel, vom avea surpriza neplicut& ca dupa redactarea definitiva, cind rasuflam usurati stiind cA ,nu mai avem decit de dat bibliografia‘, sa fic necesar sa ne intoarcem in biblioteca pentru a culege datele necesare completarii ei. (Iar daca timpul ne preseazi, vom constata, foarte probabil, ca bibliotecara e in concediu sau biblioteca e inchisa pentru deratizare...) Observafii * Numele autorului se trece pe fis asa cum apare pe coperta interioara: intreg sau prescurtat, Pentru ugurarea aranjarii alfabetice finale in vederea redactarii bibliografici, pe fis se poate nota in ordinea nume — prenume (cu virgula intre ele). $i aici, respectarea consecyenti a ordinii alese este importanta, intrucit existé cazuri in care distinctia intre nume si prenume e greu de facut (de ex. Radu, Gheorghe = Gheorghe Radu). * Daca o carte a aparut in mai multe editii, mentionarea editici pe care s-a lucrat este absolut necesara; altfel, trimiterile la pagina nu mai au nici o valoare. * Pentru a usura verificarea ulterioara a unor citate, notatii etc., este practic s& se noteze, pe fisa bibliografica, biblioteca unde se afla lucrarea si cota din catalog. indicarea numarului de pagini nu ¢ obligatorie pe fia. La articole, indicarea paginilor din revista unde pot fi gisite face parte din ,,adresa™ lor. Pe fisa de referin{a bibliograficd este util si notim, separat de descrierea lucrarii, 0 prescurtare sau o sigl4; aceasta va figura pe fiecare fis extrasi din lucrarea respectiva, pentru a o identifica. Observajii: * Utilizarea siglei il scuteste pe cercetitor de munca inutild a transcrierii repetate a unui titlu. Este foarte important ca sigla/prescurtarea sa fie utilizaté consecvent, pentru a nu se crea confuzii. * Pentru lucririle de referinta (vezi supra, p. 66-75) uzul a impus anumite sigle, ajunse, cu timpul, bun comun in rindurile specialistilor. Exemple: O. Densusianu, Histoire de la langue78 Magdalena Vulpe Documentarea bibliograficé 79 roumaine = H.l.r. sau HLR; Al. Rosetti, /storia limbii romdne de la origini pind in secolul al XVIl-lea = |.\.r. sau TLR. (Am indicat aceste sigle in capitolul Lucrari de referin{a si instrumente de lucru.) * Cercetatorul poate crea prescurtari si sigle ad hoc. Acestea pot viza si numele autorilor. Astfel, in sistemul meu individual de fisare (ca gi in cel al notitelor de curs prescurtate), Al. Rosetti = Ros., lorgu lordan = I. L., G. Calinescu = Cal., I. L. Caragiale = Car. s.a.m.d. Atentie insa! Prescurtarea numelor autorilor e permisi numai pe figele de uz personal, nu si in trimiterile bibliografice din lucrare (unde, cum vom vedea, siglele pentru titluri pot fi utilizate in anumite limite), Exemple: ¥ Elena Barboricd, Liviu Onu, Mirela Teodorescu, Introducere in filologia romana. Orientari in tehnica cercetérii stiintifice a limbil romane. Editia a doua, reviizuta si adugiti, Ed. Didactic’ si Pedagogic’, Bucuresti, 1978. Barb., Onu, Teod., Introd. ¥ Ovid Densusianu, Histoire de la langue roumaine, in Opere, I. Editie ingrijita de B, Cazacu, V, Rusu sil. Serb, Bucuresti, Minerva, 1975. Dens., HL Y Academia Republicii Socialiste Romania, Academia de stiinte sociale si politice a Republicii Socialiste Romania, [storia literaturii romdne. IIL. Epoca marilor clasici. Sub red. Serban Cioculescu, Bucuresti, EA, 1973. Istlit. 111 v Iulia Margarit, Victorela Neagoe, Cercetari asupra graiurilor romanesti vorbite in nord-estul Bulgariei (regiunea Loveci), in FD, XVI, 1997, p. 75-96. Margarit, Neagoe, Bulgaria 3.2. Ideile extrase dintr-o lucrare se noteaza pe figa de extras, Aceasta va avea aceleagi dimensiuni ca fisa bibliografica, cea din urma servind de ,,copert&* grupului de fise de extras. Pe figa de extras se noteazd, intr-unul din colfurile de sus, chestiunea la care se refera extrasul. Textul propriu-zis rezuma un pasaj semnificativ din lucrarea citaté. Acest rezumat poate fi mai amplu, cuprinzind una sau mai multe fraze, sau poate fi redat schematic. Metoda adoptata ramine la latitudinea cercetatorului, fiind sugerata, pina la un punct, de subiectul studiat. Obligatorie este trimiterea'” la lucrarea fisata si la pagina/paginile avute in vedere. Observayii: * Pentru o lucrare ampli, din care se scot mai multe fise, este recomandabila trimiterea prin sigle/prescurtari. * Daca pe aceeasi figi sint notate mai multe referiri la acceagi chestiune (evident, din aceeasi lucrare!), repetarea trimiterii la autor si titlu, chiar sub forma prescurtati, nu mai ¢ necesard; pagina este suficienta (dar necesara). Exemple: Y In Introducere in filologia romand, E, Barboricd, L. Onu si M. Teodorescu exemplifici extragerea unei fise tematice dintr-un text de Al. Rosetti: »Primele traduceri roménesti, Primul text romanesc care ne-a fost transmis este scrisoarea adresaté de Neacsu din Cimpulung (Muscel) judelui Brasovului Hans Benkner, in 1521. Curind dupa aceasta data apar traducerile rominesti de cArti religioase. Aceste traduceri manuscrise, in starea in care he-aul parvenit, nu contin nici prefefe, nici epiloguri, nici vreo alta insemnare care sf ne permit si le datém si localizim altfel decit prin ipotezd. Primele traduceri romanesti ne-au parvenit sub forma de copii, flird ca si putem stabili cu precizie daca intre aceste copii si originalele picrdute trebuie presupuse copii intermediare. Faptul ci s-au descoperit mai multe copii ale Catehismului si Psaltirei probeazi ca aceste traduceri aveau cdutare; acestui fapt i se datoreaza, desigur, pastrarea citorva exemplare: unice, ele s-ar fi pierdut. Localizarea si datarea primelor traduceri romanesti nu se poate face, asadar, decit prin ipoteza, luindu-se in consideratie particularitatile lor de limba. Sint o serie de particularitati lingvistice ale acestor texte, printre care rotacismul si prezenfa unor cuvinte maghiare cu circulatie restrinsd (y. mai jos. p. 551, 641 s.u.), care ne ‘© Trimiterea se face fie dupa text (ca mai jos in exemplul reprodus dupa Barborica, Onu, Teodorescu), fie in capul fisei (ca mai jos in exemplele din Fourquet): in acest az, paginile vor fi indicate dupa fiecare idee notata,80 Magdalena Vulpe Documentarea bibliograficd 81 permit s& localizim primele traduceri romanesti_ in Phonologie et dialectologie (in crosete completez cuvintele Maramures si in nordul Ardealului vecin. prescurtate): Daca comparim limba primelor traduceri romanesti cu v limba tipariturilor diaconului Coresi, din a doua jumatate a secolului al XVI-lea, constatim o serie de divergente, atit Probleme Fourg. — Phonol. et dial. fonetice cit si lexicale, intre aceste doua categorii de texte (v. 1, in ce mias{ura] met{odele] structurale} pot fi introdfuse] in mai jos, p. 661 5.u.). Intr-un sens, si luind aceste divergente in dialectol{ogie]? bloc, limba primelor traduceri pare «mai veche» decit limba 2. Care ¢ locul structur[alismului] in noua lingy[istica] ist{orica], tipariturilor lui Coresi, reprezentante ale graiului vorbit in corectatd de datele dialect[ologiei]? sudul Ardealului si in partile vecine ale Tari Romanesti. 293 De fapt, aceste diferente sint divergente dialectale contemporane; printre aces- tea, rotacismul (trecerea lui -n- la -r-) este particularitatea cea mai caracteristica a traducerilor maramuresene. Descrierea monogr[afica] a dialfectelor] Fourg. - Phonol. et dial. Admitind ci primele traduceri rominesti nu au nimic, in Nec[esitatea} stabilirii sist{emelor] fonol[ogice] ale dial[ectelor]: limba lor, care 4 nu poati data din secolul al XVI-lea, ne ~inventar de fon[eme] rimine si examinim explicatiile care au fost date cu privire la ~ conditii de neutralizare impulsul care a provocat traducerea in romaneste a c&rtilor ~ organizarea fon{emelor] = sist{em] si tipuri de opos noastre religioase“. 4 [= toate acestea) dau o imagfine] mfai) clara, mfai] unitara si [ai] Daca presupunem c& problema care il intereseazi pe comparabila a dialfectelor] decit descrierea avind ca p[unct] de referimta cercetitor este localizarea primelor traduceri roménesti, atunci forma etimol[ogica]. din fragmentul citat se va putea extrage urmatoarea fisa: 293-296 Primele traduceri romanesti Localizare Geogr[afia] ling[vistica] Fourq. - Phonol. et dial. Localizarea primelor traduceri romanesti se poate face prin examenul — Justificarea met{odelor] atomiste de cercet{are]: particularitatilor de limba. — releveul fonetic t[ebuie] si precead’ pe cel fonol[ogic]; dar Anumite particularitati lingvistice (rotacismul si unele cuvinte chest{ionarul] tf[ebuie] si urmar[easc4] stabilfirea] _ sist{emului] maghiare) permit localizarea acestor texte in Maramures gi in nordul|¢ fonolfogicl: Transilvaniei. — nu toate inovfatiile] fon[etice] s[int] interne, unele s[int] importate (Rosetti, ILR, p. 469) cu cuv[intele] (izolfate] s[au] multe) > cuvfintele] t[ebuie] urmarfite] individual]. ¥ Documentindu-ma pentru lucrarea Subordonarea in frazd in —Necfesitatea] determinarii naturii int{erne], ext{erne] a inov[atiilor]. graiurile dacoromane, am extras din Charles Camproux, Etude — Suprapunerea hartilor fonfetice]—> [= duce la] constatari syntaxigue des parlérs gévaudanais, Presses Universitaires de fonol[ogice]. France, [fd] fise cu urmatoarele titluri: Planul lucrarii; — Limitele fonolfologice] s[in]t mfai] implortante] decit cele Introducere, chestiuni de metoda; Metoda si principii de culegere fonfetice]. a materialului; Topica; Observafii teoretice. Acestea din urma au 297-298 fost selectate din p. 22, 384 si 466. Y Reproduc mai jos intocmai, ca exemplu de fisare schenmtizata, fisele pe care le-am facut la J. Fourquet,82 Magdalena Vulpe Lingv[istica] ist{orica] Fourq. — Phonol. et dial. — Nec[esitatea] distingerii evolfutici] interne], ext{ene} pentru a face ist[orie]. Geogr[afia] ling[visticd] lamureste istoricului fapte extra- ling[vistice]. — Analfiza] struct[urala] pune in lumina refacerca sist{emului] fonolfogic]. © [= prin] intrusiuni < fonologizari de variante. 298-301 Barboricd, Onu, Teodorescu 1978, 48, disting fisa de extras de figa de citat. Aceasta nu cuprinde rezumate sau parafraze ale ideilor autorului studiat, ci formulari ale acestuia, considerate atit de izbutite, de pregnante, incit merité sa fie preluate ca atare. Ele se noteazi in ghilimele i, evident, sint insotite de trimiterea la sursa. Practica ne dovedeste insd cd, de cele mai multe ori, este mai eficient sa combinam, pe aceeasi fisa, citatul cu parafraza rezumativa. Cred, de aceea, ci putem considera fisi de extras orice consemnare, sistematica si selectiva, a ideilor unui autor exprimate intr-o lucrare data. Observajie: + Recomand insistent cercetatorilor sd lase pe fisi o margine alba, Pe care sf poatd nota eventualele obiectii, completari sau trimiteri la alte capitole ale lucrarii ori la alte lucrari, precum gi exemple proprii, adecvate afirmatiei notate. Aceste intervenfii ale cercetitorului se pun in crosete (paranteze drepte), pentru a nu fii atribuite, din greseala, autorului conspectat'?, '' Pentru ci am utilizat acest termen, consider necesara 0 precizare: ansamblul figelor poate fi considerat un conspect fragmentat. Spre deosebire de conspectare, fisarea presupune o mai riguroasa ordonare a materialului. IV. CERCETAREA PROPRIU-ZISA Nu poate fi negat faptul ci o lucrare stiintificd se poate baza exclusiv pe interpretarea cercetarilor anterioare intr-un domeniu dat. Rezultatul unui asemenea demers va fi un referat, o bibliografie comentata, eventual un raport la un congres (dar nu unul stimulant!) sau 0 lucrare de licenta — in orice caz, o cercetare secundara. Spre deosebire de aceasta, cercetarea primara, fara a se putea dispensa de documentarea bibliograficd, implica trei__operatii fundamentale: culegerea (excerptarea) materialului faptic, clasificarea si interpretarea lui!. in cazul studiilor de folclor si de dialectologie, aceste etape de lucru sint precedate de culegerea pe teren a materialului de studiat. Observatie: * Culegerea materialului folcloric gi a celui dialectal poate fi facut de alti persoani decit cea care fl analizeaza, aceasta din urma slujindu- se de materialul publicat sau arhivat. inainte de a trece la descrierea principalelor tehnici de cercetare, cred ca se impune semnalarea unei posibile ,,pietre de poticnire“ in calea multor incepatori: alegerea subiectului de tratat. Avintul tineretii, combinat cu lipsa de experienti in domeniu, fi indeamna, adeseori, pe novici si-si aleaga subiecte ,,generoase*, ,,de larga respiratie', ,,de interes major“. Dar, daca exceptim citeva genii, ucenicilor intr-ale stiintei le lipseste atit bagajul vast de cunostinte faptice, a carui stapinire orice lucrare de sintezi o implica in mod necesar, cit si capacitatea — rod al experientei — de a construi o asemenea sinteza. In consecin{a, rezultatul nu poate fi decit o lucrare superficiala, 0 aglomerare de generalitati gi truisme, in cel mai bun caz un eseu spiritual. Pentru un alt mod de a prezenta etapele cercetarii, complementar celui de aici, vezi Eco 2000, 119-140,96 Magdalena Vulpe © Desi statistica nu va explica niciodaté poezia, diferentele numerice mari dintre ocurentele diferitelor culori sau ale modului direct ~ indirect de a le numi se pot dovedi interesante pentru caracterizarea viziunii coloristice a poetului. 3. Interpretarea in acest domeniu — esential pentru reusita cercetarii - nu se pot face decit recomandari atit de generale, incit devin truisme. © Cercetitorul trebuie si tie, in orice moment, cu ce fel de material lucreazi; altminteri il pindeste pericolul denumit vulgar ,,a incurca borcanele*. Daca, de exemplu, studiaza elipsa, trebuie s tina seama de faptul ca atit frecventa acestui fenomen gramatical, cit si formele lui de manifestare variaza in functie de tipul de material utilizat: proza sau vers, monolog sau dialog, vorbire curenta sau zicatori si proverbe s.a.m.d. ¢ Rezultatele si opiniile personale trebuie confruntate cu cele exprimate in bibliografia de specialitate. © Opiniile noi trebuie in mod riguros demonstrate gi argumentate*. « Cunoscindu-gi punctele vulnerabile, un autor onest le va semnala criticii, preintimpinindu-i atacurile. Formulari precum: ,,cu rezervele cuvenite“, ,,deocamdata, aceasta ipoteza, desi plauzibild, nu ¢ suficient documentat&“, ,,ramine, inc’, nerezolvat/neexplicat cazul/ exemplul X“ nu scad prestigiul stiintific, dimpotriva. ¢ Atentie la contradictiile interne! Acestea ies la iveali, de obicei, cind ne recitim lucrarile lasate un timp ,,s4 se coaca“. De aceea, mai ales in cazul unei lucrari de mari dimensiuni, predatul pe capitole poate ascunde capcane. ? Tehnicile argumentative sint diverse i constituie o preocupare major’ a pragmatic Pentru indicafii practice — utile, desi foarte generale — vezi Serbinescu 2000, 219-249. V. REDACTAREA Redactarea unei lucriri stiintifice este supusd unui numar relativ mare de exigen{e si restrictii. Unele dintre acestea sint generate de necesitatea unei maxime claritafi, altele au un caracter mai degrabi conventional. Observatie: * Sfaturi practice detaliate, valabile pentru realizarea si redactarea oric&rui tip de text, se gasesc in cartea Andrei Serbinescu, Cum se scrie un text. Adresindu-se incepatorilor in ale scrisului, autoarea nu aminteste decit in treacit exigentele speciale ale textului stiintific (p. 39-40), detaliate, in schimb, in Chelcea 2000, 17-24. La rindul meu, fiind preocupaté tocmai de acest domeniu, am renuntat si tratez chestiunile de ordin general, pentru care trimit cititorii la lucrarea amintitd mai sus. 1, Titlul Rolul titlului unei lucrari stiintifice este acelade a informa asupra continutului acesteia. Daca titlul unei scrieri beletristice poate fi sugestiv sau evocator, iar titlul jurnalistic trebuie formulat astfel incit si atraga cititorul, stimindu-i curiozitatea, principala calitate a unui titlu stiinfific rimine c laritatea. Titlul enunfé subiectul care urmeaza a fi tratat. Exemple: ¥ Istoria limbii romane. v Estetica basmului. v Aspecte socioculturale ale vocabularului latin al limbii romane. YO poezie roméneascti a lui Gh. Sincai. Formulandu-si titlul, un autor modern trebuie sa se gindeasca si la cel care-i va indexa lucrarea intr-o banca de date; de aceea, se recomanda includerea in titlu a cuvintelor-cheie (v. Gherghel 1996, 61; Chelcea 2000, 21). Un titlu lapidar este mai usor de retinut. De multe ori insa, este necesara precizarea, intr-un subtitlu, a referentului exact sau a limitelor cercetarii.98 Magdalena Vulpe Exemple: - Y Pagini de literatura veche (O colectie de carti populare intr-un manuscris din jumdtatea a doua a sec. XVII). Y¥ Limba tui Creanga. Textul ,,Convorbirilor Literare“ si al edifiei din Iasi. Y Aroménii. Dialectul aroman. Studiu lingvistic. Asemenea completari sint necesare pentru a corespunde cerintei corectitudinii titlului. Titlul nu trebuie si promita mai mult decit poate oferi continutul lucrarii. Din pacate, destule titluri care Sugereazd o lucrare monografica acopera abia unul sau doua capitole din studiul asteptat. (Ma gindesc, de exemplu, la titluri de genul Graiul din..., in spatele carora se ascunde un studiu asupra foneticii sau a lexicului graiului din...) In aceasta ordine de idei, atrag atentia asupra rolului articolului hotarit in formularea titlurilor: cu exceptia cazurilor (rare!) in care chestiunea este tratata intr-adevir monografic, exhaustiv, corecte si, deci, recomandabile sint formulari ca: ¥ Tendinge actuale in ... [nu tendintele]. ¥ Principii de elaborare a unei introduceri in spaniola americané [nu prineipiile]. Spre deosebire de studii si articole, cartile poarta relativ frecvent titluri non-analitice, generalizatoare sau chiar metaforice, In asemenea cazuri, un subtitlu precizeazd continutul sau decodeazi metafora, cel putin pe foaia de titlu interioara. Exemple: ¥ Sanda Golopentia, Desire Machines. A Romanian Love Charms Database. Y Laluncile soarelui . Antologie de colinde laice. ¥ Aurora Liiceanu, Valurile, smintelile, pacatele. Psihologiile romanilor de azi. , Exceptiile confirma, ca de obicei, regula: un titlu criptic poate trezi curiozitatea cititorului si, mai ales, a participantilor la un congres. Exemple: Y S, Puscariu, Biata cumdtra e departe [comentariu etimologie si semantic al cuvintelor cuprinse in aceasta propozitie). YT. Vianu, ,,Ca un fagure de miere*. ¥ M.Nasta, ,,Cu gindiri si cu imaginé*, Redactarea 9 Dupa cum am mai mentionat (p. 47), titlul unei note bibliografice sau al unei recenzii coincide cu descrierea bibliograficd a textului comentat. Ce e drept, in reviste literare sint obisnuite titluri apreciative,de genul: Un eveniment literar sau O osteneala inuti Titlurile sint, i ele, supuse modei, Daca, in perioada antebelica, erau preferate titlurile lapidare (ex. Bocete din Oas; Eliade Radulescu i Franja; Daco-slava; Traduceri si imitafiuni romdnesti dupa literatura engleza), dupa razboi titlurile articolelor stiintifice tind s& devina cit mai explicite si, in acelasi timp, cit mai prudente, lungindu-se in mod nejustificat. in anii ’50, abunda formulari care incep cu unele probleme..., in legdtura cu unele...; citeva observagii asupra..., partial calchiate dupa limba rus. Imixtiunea ideologica e evidenti: Unele probleme ale stilului in lumina invafaturii tovarasului Stalin despre lingvisticd (1952). Titlurile hipertrofiate pot ajunge la dimensiunile unui minirezumat: Probleme actuale in cercetarea folclorului mediilor muncitoresti. Metodologia cercetarii folclorului literar in mediile socioprofesionale portuare din Giurgiu, Drobeta-Turnu Severin si Braila. [Formulare posibila la: Metodologia cercetarii folclorului literar muncitorese.] Experienta m-a invafat cA titlul cel mai exact se aleged u p 4 ter- minarea lucrarii, atunci cind autorul vede ,,ce i-a iesit“. Aceasta explica de ce la congrese — unde titlul comunicarilor trebuie anunfat cu luni inain- te — multe expuneri incep cu anuntarea unei modificari a titlului initial. 2. Numele autorului 2.1. Numele autorului/autorilor unei contribufii stiintifice apare in imediata vecinatate a titlului acesteia; plasarea lui deasupra sau dedesubtul titlului, centrat sau lateral este la latitudinea publicatiei respective, alegerea fiind dictaté numai de optiunea grafici a tehnoredactorului. Autorul are doar obligatia de a-si scrie numele asa cum doreste s apard: intreg sau prescurtat, cu anumite particularitati ortografice! sau ca pseudonim. ' Cu litere geminate (Rosetti, Philippide), cu ortografie strain (Coseriu), cu 4 sau i, cu V sau W etc. Atentie la numele duble, scrise fie cu cratima (Rovenja-Frumusani), fie fara (Guu Romalo),100 Magdalena Vulpe Exemple: ¥ RELATIVISM SAU RELATIVITATE LINGVISTICA? VIOREL PALTINEANU ¥ PROPOZITIECONTRASE $I PROPOZITII ABREVIATE D. D. DRASOVEANU (ambele titluri din CL, XXXII, 1988, nr. 1-2) ~ Magdalena Vulpe UN ARGUMENT IN FAVOAREA ETIMOLOGIEI LATINE A ROM. MIRE (in LR, XLVI, 1997, nr. 1-3) Exceptii: = Autorii de recenzii si note bibliografice isi pun numele la sfirgitul lucrarii. Tot dupa titlul recenzat (mai exact, dupa descrierea bibliograficd completa a acestuia) apare numele recenzentului, pus in paranteza, in sumarul publicatici. = in revistele de lingyisticd, mai multe note sau articole marunte, scrise de autori diferiti, pot apirea sub un titlu comun (de ex. Note lexicale gi etimologice). in acest caz, numele autorului va fi mentionat la sfirsitul contributiei sale. = fn volumele cu multi autori (tratate, dictionare etc.), numele acestora se da, de obicei, pe verso-ul paginii de garda. in trimiterile bibliografice se mentioneaza numai coordonatorul/coordonatorii lucrarii. 2.2. Ordinea este intotdeauna prenume —nume! Exceptie fac numele maghiare, unde ordinea obligatorie e nume — prenume; inversiunea e admisa si in lucrari prezentate de studenti in cadrul seminariilor. 2.3. Daca o lucrare are doi autori, intre numele lor se pune, de obicei, conjunctia si. Daca sint mai multi, conjunctia preceda ultimul nume, intre celelalte punindu-se virgule. 2.4. Gradele didactice si titlurile academice ale autorului nu se mentioneazi (Chelcea 2000, 26; vezi, totusi, opinia contrara la Gherghel 1996, 66, cu care nu pot fi de acord). Int-un volum de autor, informatii in legdtura cu preocuparile, realizarile si functiile acestuia pot fi date fie pe coperta a IV-a, fie pe contrapagina filei de garda. in unele volume tematice modeme, asemenea informafii sint grupate intr-o secfiune aparte. Redactarea 401 in lucrari mai vechi, pe coperta interioara se mentioneazi uneori: profesor la Universitatea din ... (sau numai: profesor universitar), membru al Academiei Romane etc. 2.5. Pentru ca eventualii cititori interesati si poatd stabili un contact personal cu autorii unor texte publicate in periodice, se obisnuieste ca la sfirsitul contributiei, dupa rezumat, autorul si-si dea adresa: fie a institutiei unde lucreazd, fie cea de acasi, daca este pensionar sau liber profesionist. 3. Datarea textului Deoarece aparifia publicatiilor periodice poate intirzia, uneori chiar cu mai multi ani, este util ca, tot la sfirsitul textului/rezumatului, sa se indice data predarii la redacfie a lucrarii. in felul acesta se poate stabili prioritatea unei idei si se evita eventualele reproguri de ignorare a unor contributii aparute du p 4 predarea manuscrisului, darinaintea publicarii lui (vezi, de exemplu, comunicarile de la al VI-lea Simpozion national de dialectologie, din octombrie 1990, publicate in Dacoromania‘, s.n., II, 1996-1997 si aparute in 1998!). 4. Structura textului stiintific 4.1. Introducerea Insist asupra structurii capitolelor introductive, deoarece acestora li se acorda, de obicei, prea putina atentie de citre incepatori. Introducerea trebuie si cuprinda: 4.1.1. Specificarea obiectului cercetarii, delimitarea lui clara. Pe ling’ faptul c aceasti precizare il orienteazd, inci de la inceput, pe potentialul cititor, ea are si avantajul ca preintimpina eventualele critici de genul ,,Din lucrare lipseste aspectul...“. Nu ,,lipseste“, din moment ce |-am exclus, din capul locului, pentru moment, din preocuparile mele, 4.1.2, Motivarea alegerii subiectului, argumentarea utilitatii cercetirii, Descoperirea unui material inedit — lectura diferita a unuia cunoscut — 0 noua ipotez& intr-o chestiune controversaté — completarea unor lacune de informatie — sistematizarea unui material/a unor opinii acumulate in timp — descifrarea mestesugului unui scriitor — etc. etc. etc... Varietatea motivelor e mare si, chiar in cazul unor ,,teme impuse“ in cadrul studiului universitar, implica o optiune personala. Observatie: * Ordinea punctelor 4.1.1. si 4.1.2. poate fi, eventual, inversata.102 Magdalena Vulpe 4.1.3. Stadiul cercetarii Cu exceptia manualului didactic, acest capitol nu poate lipsi din nici un tip de cercetare stiintificd primara; sub forma de schit’, el poate fi introdus si in recenzii. Prin stadiul cercetirii se intelege examinarea critica a lucritrilor in care tema aleasa a mai fost tratata. in special in cazul existentei unei bibliografii bogate, prezentarea nu va avea infafisarea unei ingirdri de rezumate, chiar ordonate cronologic; este mai util si, totodatd, mai interesant ca parerile, explicafiile si ipotezele predecesorilor si fie grupate tematic, fie in functie de metodele de baz& utilizate (experimentala, istoric, structuralista, _generativ-transformationala, pragmatica etc.), fie dupa rezultatele propuse. in felul acesta, informatia de baza va fi clar sistematizata iar atitudinea critica a autorului se va exercita pe probleme,nupentru fiecare lucrare in parte. Observatii: + Extinderea data acestui subcapito] al introducerii variaza in functie atit de subiectul tratat, cit si de tipul de text: o opinie general admis 4 va fi documentaté numai cu primul ei autor sau cu numele cele mai semnificative din domeniu — 0 chestiune controversati cere o expunere mai detaliati a diferitelor pareti exprimate; intr-o comunicare orala, limitaté in timp, conferentiarul are interesul sd ajunga rapid in miezul problemei, pentru a avea yreme si-si expund parerile proprii; intr-o tezi de doctorat, candidatul cauta si impresioneze (si) prin vastitatea bibliografici consultate. Gherghel 1996, 114 recomanda ca introducerea — in ansamblul ei — si nu depiiseasca % cel mult % din intinderea textului. * Exprimarea unei pozifii critice in aceasti fazd a cercetirii nu este obligatorie. Ea se poate manifesta ulterior, prin compararea parerilor proprii cu cele ale predecesorilor. 4.1.4, Corpusul Acuratefea stiinfifica impune indicarea expliciti a materialului pe care se bazeaza cercetarea. Acesta poate fi un text de limba veche — si atunci trebuie precizati editia pe care s-a lucrat sau, dupa caz, manuscrisul inedit (dar, de obicei, catalogat intr-o biblioteca) —, intreaga opera a unui scriitor sau una dintre scrierile sale, o culegere de texte folclorice — inedite sau publicate —, 0 culegere de material dialectal — cu Redactarea ; 103 aceleasi specificari —, reclamele publicate in ziarul X in perioada ys observarea propriului idiolect (metoda intens practicata de structuralistii i generativistii anilor °60-’70) ete. etc. etc. ol 1 Dupa ren precizam in capitolul precedent (p. 96), delimitarea si definirea clara a corpusului —a materialului pe care se bazeaz cercetarea — este o conditie sine qua non a unei analize si a unei clasificari corecte a fenomenelor inregistrate. 4.1.5. Metoda . De la caz la caz, se poate dovedi necesara indicarea, in capitolul introductiv, a metodei de lucru adoptate. Precizarile pot viza fie unghiul de cercetare adoptat, identificat, in cazul lingvisticii, de obicei, cu una din scolile stiintifice — structuralista, pragmatica etc.-, fiemetoda conereta delucru. Exemplu: Y Pentru studiul sociolingvistic intitulat Despre sociolectul ee categorii de intelectuali: registrul formal oral si yeriaete standare j linda Marina Ciolac a teeta! peste 300 de int lectuali care participau la discufii radiodifiate si televizate, a transcris textele, a stabilit o grilé de parametri semnificativi pentru caracterizarea vorbitorilor, figind apoi toate abaterile de la norma standard. Descrierea metodei de lucru este publicata in articol, lap. 1-2. 4.1.6. Preciziri terminologice e Terminologia stiinfificd are o tendinta — as zice necontrolata = de diversificare, de imbogitire. Fiecare curent incearcd sa impuna termeni noi, mai precisi sau mai nuanfafi. Tot din nevoia de huanfare @ exprimarii — sau, dimpotriva, dintr-o regretabila neglijare a acurate{ci ¢i — unora din termenii tehnici consacrati li se atribuie noi si noi sensuri. Pentru a da numai citeva exemple din domeniul lingvisticii: limbd, limbaj, dialect, limba literara, norma, sti?... In asemenea cazuri, este bine ca in capitolul introductiv cercetitorul s& precizeze, prin definitii clare, acceptia in care va folosi termenii polisemantici. In acest Scop, el poate selecta una din definitiile deja existente, precizind care au fost argumentele selectiei operate intre variantele ce i se ofereau. Evident, cercetatorul este obligat sa defineasca orice termen nou introdus. ? Vezi, in accasti privinfd, i p. 172-173.@ al 9 fe 104 Magdalena Vulpe Este de la sine inteles ca, in decursul expunerii sale, cercet&torul este obligat si utilizeze respectivii termeni numai conform conventiei propuse sau, in caz de abatere, si semnaleze trecerea la alta acceptie (vezi, de exemplu, supra, p. 93, referirea la filologie ,in sens larg“). Modalititile de realizare a unei definitii sint variate (vezi discutia detaliat si cu multiple implicatii la Roventa-Frumusani 1995, 112-129). Limitindu-ma la o schema generald: o definitie trebuie sa cuprinda genul proxim gi diferentele specifice ale definiendum-ului. Trasaturile caracteristice se pot referi, fiecare, direct la genul proxim sau pot fi grupate arborescent. Exemplu: Y Articolul este o expunere scrisd, cu caracter publicistic, de amploare medie, care trateazi, in mod original, o tem’ stiingificd clar definita: expunere scrist amploare medic inal tema eee limitata ¥ Manualul este o carte care cuprinde nofiunile de baza ale unei stiinte, ale unci arte sau ale unei activitati practice, nofiuni organizate in vederea atingerii unui scop didactic. Carte notiuni de —_scop didactic stiin,A/arta/activitate practica (de remarcat definirea prin enumerare! ) Atentie! O definitie corecté fine seama de clasa morfologica a termenuluidefinit. Exemple: ¥ poeticd = inventar de reguli, convenjii, strategii discursive si elemente de confinut/ideologie literara (Duda 1998, 39) [subst. = subst.]. ¥ verosimil = care intruneste atributele (aparente) ale conformitatii cu realitatea (cf. Duda 1998, 54) [adj. = prop. relativa]. Redactarea 405 v diversifica = a face un lucru, un proces, 0 actiune etc. si prezinte aspecte (mai) numeroase si (mai) variate (DEX, s.v.) [vb. = vb.]. in nici un caz, o definitie stiintifica nu poate avea forma * Numeralul ordinal este atuncea cind arata al citelea e (chiar daca, in vorbirea de toate zilele, 0 asemenea formulare poate oferi o imurire)! Observajie: * Daca, la inceputul acestui capitol, am insistat asupra necesitatii »pregitirii terenului® pentru cercetarea propriu-zisa, atrag acum atentia asupra pericolului hipertrofierii parti introductive in dauna tratarii miezului problemei. Chestiunea se pune — uneori dramatic — in special in cazul comunicarilor orale, al c&ror timp de expunere este strict limitat. A nu se uita, deci, indemnul lui Trahanache : ,,Stimabile ... L...], daca ma iubesti, sa trecem la cestiune!* 4.2. Tratarea subiectului in legatura cu modul de tratare a subiectului nu se pot da retete universale. Totusi, 0 regula general valabilé impune sustinerea cu argumente a parerilor proprii si respingerea numai cu contraargumente a opiniilor adyerse. 4.3. Concluziile Nimic nu e mai frustrant decit 0 cercetare din care nu se desprinde nici o coneluzie. Cititorul — sau ascultatorul — nu trebuie niciodata pus in situatia de a exclama la sfirsit: ,,Ei, si?!" {ntr-o lucrare de dimensiuni mai mari se pot trage, la sfirsitul capitolelor, concluzii partiale. Acestea nu trebuie, in nici un caz, sa contrazicé concluziile finale ale lucrarii. Contradictiile interne textului fi pot distruge credibilitatea, Nu se poate afirma, de exemplu, fara nuantari si explicatii, c& graiurile din Bucovina de Nord isi pistreaza nestirbita vitalitatea si, abia citeva pagini mai incolo, ca tinerii nu mai pot/nu mai yor si vorbeasc4 romaneste. Coneluziile trebuie sA puna in evidenti opinia autorului, mai ales in cazul unor chestiuni controversate. Cunose carti care prezinta, cu destula exactitate, parerile altor cercetatori, emitind opinii critice referitor la toate teoriile analizate. Numai la intrebarea legitima ,,Dar autorul cartii ce crede?* cititorul nu aflé rispuns; iar cartea risc si ingroase categoria ,,inutile et partant nuisible“.106 Magdalena Vulpe Tot in capitolul final pot fi indicate - acolo unde e cazul — perspectivele deschise de rezultatele obtinute, precum si chestiunile ramase neelucidate, subiect al unor cercetari viitoare. Observasii: * Formule ca: ,,{n stadiul actual al cercetirilor, nu se poate opta hotarit pentru una dintre ipotezele/solutiile x sau y* sint preferabile — fiind mai cinstite — eludarii oricdrei coneluzii. * Un sfat practic ; mai ales in cazul unor lucrari destinate a fi notate pentru promovarea unui test sau examen, subliniati, in coneluzii, aportul original, oricit ar fi el de neinsemnat. Exprimat cu prea multa modestie, rise sa fie trecut cu vederea de examinatorul obosit. 4.4, Anexe In functie de continutul si de dimensiunile lor, unele lucrari stiinfifice sint insotite de una sau mai multe anexe. 4.4.1. Notele Intr-un text stiintific pot exista doua tipuri de note: trimiterile bibliografice $i notele explicative. Cele dintii sint obligatorii ori de cite ori in text apare un citat din bibliografia de specialitate sau chiar parafrazarea parerii unui autor, Asupra lor voi reveni in subcapitolul 7. al prezentului capitol (p. 144-155). Notele denumite, in mod generic, explicative, contin comentarii, scurte digresiuni, citate de importan{4 secundaria, traduceri ale unor citate date, in text, intr-o limba straina, intr-un cuvint: pasaje, in principiu, de importanja secundara in raport cu tema tratata, Exista mai multe modalitati tehnice de a face legatura intre note si text. 4.4.1.1, Locul din text la care se refer nota se marcheaza cu o cifr plasata la umarul cuvintului vizat; in josul paginii, sub o linie de demarcajie, in asa-numitul subsol, se repeté cifra si se di nota (explicativa sau de trimitere bibliografica). Observatii: * Cifra din text se culege cu un corp de litera mai mic decit cel utilizat in pagina; tot cu un corp de litera mic se culege si subsolul. * Cifra de la umar se pune inaintea semnului de punctuatie care, eventual, urmeazi: necesar’, sau necesar*, Atentie! In Chicago regula e diferita: cifra se pune dupa semnul de punctuatie. Redactarea 107 * Dup§ fiecare nota din subsol se pune punct. (Recomandarea pare »la mintea cocosului*, dar practica de redactor mi-a demonstrat cd nu e deloc superflua.) ¢ Utilizarea asteriscului [*] in locul cifrelor pentru marcarea locului notei este recomandabila numai in cazuri speciale: —cind pagina nu confine mai mult de trei note; evident, pe fiecare pagina se va reincepe notarea cu un asterisc; — in cazul unui articol publicat intr-o revistd, un asterisc dupa titlu poate trimite la o not de avertizare de genul: »Versiunea in limba englezi a lucririi a apérut fn...‘ sau ,Comunicare finuti Ia al lea Congres de... “5 . ~intr-o lucrare editata de altcineva decit autorul ci, notele editorului pot fi distinse de cele ale autorului prin utilizarea asteristicului. + Cind nu dispunem de un calculator care si plaseze automat notele in subsolul paginii, se obisnuieste ca acestea si fie grupate, in manuscris sau in dactilograma, la sfirgitul textului, eventual cu indicatia de a fi, ulterior culese la subsol. (In cazul revistelor, decizia in aceast& privin\a apartine, de obicei, redactici). Atentie! In acest caz, notele se scriu pe o foaie separatd, nu in subsolul ultimei pagini a textului (cum am vazut in unele teze de licenta). + in literatura beletristica, unde notele la subsol constituie o raritate, introducerea lor, si incé de dimensiuni impresionante, constituie un procedeu stilistic — vezi Patul Iwi Procust de Camil Petrescu sau Tiganiada \ui Budai-Deleanu. 4.4.1.2. Notele nu se culeg in-subsolul paginii, ci la sfirgitul lucrarii sau al fiecdrui capitol. Acest procedeu se aplici mai ales in lucrarile care necesita note ample (citate lungi, reproduceri ale unor documente), care, plasate in pagina, ar strica echilibrul acesteia. ; ; . Atunci cind notele sint plasate la sfirsitul capitolului sau al lucrarii, numerotarea lor curenti e obligatorie. Asezate in subsolul paginii, ele pot fi numerotate fie curent, fie incepind cu 1 pe fiecare pagina. 4.4.1.3, Comentariile gi observatiile de importanti secundara, dar de dimensiuni relativ intinse pot fi publicate chiar in text, dar cu un corp de litera mai mic si cu o incadrare in pagina care le pune in evidenja caracterul parantetic. Pentru exemplificare, vezi S. Puscariu, Limba romand, vol. I si IL; Al. Rosetti, Jstoria limbii romdne... sau chiar lucrarea de fafa.108 Magdalena Vulpe 4.4.2. Bibliografia Bibliografia lucrarilor utilizate in cercetare este obligatorie ~ la lucrarile de mari dimensiuni (teze de licenta, de doctorat; studii ample; cari; tratate; manuale pentru invajamintul superior), — la lucrarile in care este utilizat sistemul de trimiteri bibliografice abreviate sau cel cu paranteze in text (vezi infra, p. 149-154). De cele mai multe ori, cercetatorul consulta mai multe studii, articole si carpi decit va utiliza, respectiv va cita in lucrare. Corect este sa includa in bibliografie numai titlurile citate, pe cele parcurse fara folos imediat mentionindu-le, eventual, in capitolul despre stadiul cercetarii. Se obisnuieste ca lista lucrarilor stiingifice consultate si se dea separat de lista izvoarelor, adicé a textelor din care au fost extrase exemple. Dacé majoritatea izvoarelor au fost citate o singura data, este mai economic ca trimiterea completa sa se facd direct in text, lista final urmind sa cuprinda numai abrevierile/siglele pentru cele utilizate freevent (metoda adoptata si in aceasta carte). Despre modul coneret de alcatuire a unei bibliografii voi vorbi in subcapitolul Trimiterile bibliografice (p. 152-154). 4.4.3, Lista de abrevieri si sigle Prin abrevieri se injeleg prescurtarile de cuvinte — de obicei termeni de specialitate - cu mare frecventa in utilizare sau de titluri de luerari, de asemenea frecvent citate. Exemple: adjectiv, adjectival adverb, adverbial . = plural Pl. = plans v¥ M. Avram, Subord. = Mioara Avram, Evolutia subordondrii circumstantiale cu elemente conjunctionale in limba romana, Bucuresti, EA, 1960. Redactarea 109 ¥ Calinescu, Istoria...= G. Calinescu, /storia literaturii romdne de ta origini pina in prezent, Bucuresti, Fundatia Regala pentru Literatura gi Arta, 1941. Siglele sint grupari de litere, de obicei majuscule, reprezentind fie titlurile unor reviste sau a unor lucrari de referinga, fie sintagme esentiale si, de aceea, des folosite in lucrarea respectiva. Exemple: VY SCL = ,Studii si cercetdri lingvistice (revisté a Institutului de Lingvisticd din Bucuresti). REF = Revista de etnografie si folclor* (a Institutului de Etnografie si Folclor din Bucuresti). DA = Academia Romana, Dicfionarul limbii romdne (dictionarul tezaur). CIL = Corpus inscriptiorum latinarum. = Al, Rosetti, storia limbii romane de la origini pina la inceputul secolului al XVIL-lea, Bucuresti, ESE, 1968. Y SL=sociolingvisticd; sociolingvistic. GN = grup nominal. GV = grup verbal. EPS = element predicativ suplimentar. Observatii: © Cum am mai amintit in cap. Documentarea bibliografica. Figarea bibliografiei (p. 77-78), unele sigle sint fixate prin traditie, altele pot fi create ad hoc. Ambele tipuri trebuie ins& decriptate in Lista de sigle gi abrevieri. * Siglele trebuie intotdeauna decriptate, chiar daca sint de uz curent: in primul rind, nu tofi cititorii sint familiarizati cu ele; in al doilea rind, in contexte diferite acecasi sigli poate avea semnificatii diferite ede ex. GN semnificd, dupa caz, culegerea de texte dialectale Graiul nostri sau grup nominal”. * Observatia este valabili si pentru prescurtirile termenilor gramaticali. Consultind si lucrari mai vechi, constatam modificarea, in timp, a unor uzanfe, in sensul simplificarii abrevierilor: s. in loc de subst, p. in loc de pag. etc.110 Magdalena Vulpe * in cazul introducerii in text a unor sigle ad hoc, se obisnuieste formularea de tipul: ,Ne yom ocupa, in cele ce urmeazi, de analiza comparativa a limbii si (in continuare: LS) si a limbii vorbite (in continuare: LY). [...] Limba vorbita culté (LVC) are in comun cu limba vorbita populara (LVP)...“lata inca un exemplu de aplicare a unei sigle ad-hoc: v ,Jaté de ce unul din instrumentele de lucru esentiale in dialectologie il constituie sistemul de transcriere fonectica (STF). 1. Ca si sistemele ortografice, orice STF este bazat pe conventie™. (TDR, 21), + intro recenzie mai ampla, numele autorului recenzat, inevitabil amintit de multe ori, poate fi substituit prin initialele lui devenite sigla, 4.4.4, Rezumatul Articolele publicate in reviste sint insofite, de obicei, de un rezumat in alta limba decit cea in care e scrisi lucrarea, Principalu! rol al rezumatului este de a-I informa pe potentialul cititor asupra continutului lucrarii, scutindu-I de a parcurge un text lung — eventual scris intr-o limba in care se descurcd greu — care, la urma, se dovedeste irelevant pentru chestiunea care-] preocupa. Calitatile pe care le presupune un rezumat sint scurtimea si claritate a. El trebuie si dea seama de obiectul cercetarii, de principalele argumente aduse in discutie si de concluzia la care s-a ajuns »Rezumatul trebuie si concentreze informatia, [...] si fie un text independent, unitar si inchegat, pentru a putea fi inteles in momentul in care nu mai avem acces la textul originar™* (Serbanescu 2000, 38). Dimensiunile optime ale unui rezumat se incadreazi intre o jumatate de pagina si o pagina dactilografiaté (pentru un articol). De aceea, trebuie evitate formularile superflue de genul win aceasta lucrare, autorul.,.‘* sau ,,Dupa cum se stie, chestiunea x a stat in atentia...". Rezumatul este plasat, in mod traditional, la sfargitul articolului, dupa bibliografie si inainte de adres si data (v. supra, p. 101). Unele reviste cer si un rezumat foarte succint, de maximum 10 rinduri, care trebuie sa contind termenii-cheie ce pot servi la indexarea contributiei (intr-o banca de date). Acesta se plaseaza inaintea textului, imediat dupa titlu. Redactarea 114 Observatie: ¢ A intrat din ce in ce mai mult in obisnuinta cercetarii ca gi cartile sé cuprinda, la sfirsit, un rezumat intr-o limba straind, pentru a ugura intrarea lor in circuitul international, Evident, dimensiunile unui asemenea rezumat vor fi mai mari; dar, si aici, accentul trebuie pus pe contributia originala si pe chestiunile de interes general. * Pentru note, discutii, note bibliografice si recenzii nu se face rezumat. Rezumatul se redacteazi la persoana a 3-a, obisnuite fiind fie formulari de genul ,,Sint analizate chestiuni legate de ...“, fie precum »Autorul aduce ca argument ...* 4.4.5, Indicele O carte care cuprinde, la urma, un indice — mai exact, mai multi indici: de nume, de materii etc. — este o carte usor de consultat. Dimpotriva, un tratat, oricit de savant, oricit de cuprinzator, riscd sa nu poata deveni o adevarata lucrare de referinta (in sensul precizat la p. 66) daca accesul la continutul ei nu este ghidat de indici (este cazul, de exemplu, cu Gh, Ivanescu, Istoria limbii roméne, Junimea, lasi, 1980 sau cu Tratat de dialectologie roméneasca, Craiova, Scrisul rominesc, 1984). Situatiile in care cercetitorul recurge la un indice si modul concret de utilizare a acestuia le-am discutat in cap. Documentarea bibliografica. Tinind seama de faptul c4 majoritatea publicatiilor noastre stiintifice le cer autorilor sa-si scoata singuri, din text, figele pentru indicele revistei, precum si de faptul ca, intr-o redactie, alcatuirea indicelui cade, de obicei, in sarcina celui mai tinar, dau, mai jos, citeva indicafii tehnice privind realizarea acestor pretioase instrumente de lucru. 4.4.5.1, Operatiile principale in claborarea unui indice, indiferent de obiectul lui, sint fisarea, ordonarea alfabetica si ordonarea numerica. 4.4.5.1.1. Fisarea Principiul de bazd in fisare esteo figsa=un cuvint. Altfel spus, incercarea de a grupa incd din momentul excerptirii lor termenii in ordine alfabeticd, pe una sau mai multe pagini, reprezinti un plus de efort si o sursé majora de greseli. Chiar in cazul unui articol scurt, unde procedeul ar putea da rezultate, el se dovedeste inoperant, deoarece indicele revistei comaseaza tofi indicii particulari.172 Magdalena Vulpe Formatul figelor pentru indice este de 1/8 dintr-o coal A4, pentru indicele de cuvinte chiar de 1/16, Pe fiecare fis se scrie termenul sau numele in chestiune si pagina la care apare (in situatii exceptionale, in loc de pagina se indica paragraful - v. p. 61) sau, in cazul indicilor la bibliografii, numarul curent al titlului. Observe * Daca, intr-o lucrare, un nume sau un termen sint mentionati de mai multe ori in pagini succesive, se poate dovedi practic s4 punem de o parte fisa respectiva, trecind pe ea, in continuarea primei mentiuni, paginile urmitoare. De exemplu, intr-o lucrare privind istoria limbii romane este probabil ca referirile la O. Densusianu $i Al. Rosetti sa fie atit de frecvente, incit si merite izolarea, pe masa de lucru, a fiselor respective. * fn cazul traducerii unei lucrari sau al reeditarii ei, indicele trebuie, evident, refacut. Contrar aparentelor, nu este indicat ca, plecind de la indicele vechi, si cdutim termenul/numele in noul text si si schimbam numai cifrele: munca este imensa si enervanti, crorile garantate. O noua fisare se impune. O solutic posibila este indicarea, pe marginea textului, a paginatici inifiale. In aceste condijii $i cu menfiunea cuveniti, indicele poate fi preluat (ca in Carlo Tagliavini, Originile limbilor neolatine. Introducere in filologia romanica, ESE, Bucuresti, 1977). 4.4,5.1.2. Ordonarea alfabetica La un indice care depaseste 50 de fise este practic ca materialul si fie clasat intii dupa prima litera. Ordonarea in interiorul fiecdrei litere se face abia la a doua sau, in cazul unui volum mare de fise, la a treia »miscare“. Observatie: * Atentie la conventiile aranjarii alfabetice in limbi gi in perioade diferite! Astfel, normele actuale impun, pentru limba romani, separarea literelor cu semne diacritice (4, 4, i, s, ) de cele simple: aceasti norm nu era operanti inainte de 1953 (ceea ce implicd deosebiri in ordonarea intririlor in dictionare si in indici) si nu exist in limbi ca germana, unde blithen se plaseazi inainte de Blume, Démon inainte de Dampf etc. Complicatii in acest sens a atras dupa sine si trecerea de la scrierea cu fla cea cu a! Redactarea 113 4.4.5.1.3, Ordonarea numerica Pentru termenii care apar mai mult de o data, cifrele indicind pagina se asazd in ordine crescitoare si, dacd nu sint prea multe, se tree pe aceeasi fisé in momentul ordonarii excerptelor, pentru a usura operatia redactarii finale. Pentru economie de spatiu tipografic, atestari de tipul 12, 13, 14, 15 pot fi concentrate in 12-15. Cele de mai sus se refera la metoda traditionala de alcdtuire a unui indice, bazata pe figare si ordonare manuald. Azi exista posibilitatea recunoasterii automate, cu ajutorul calculatorului. Metoda functioneazi in special pentru indicele de cuvinte, cu conditia ca to ate cuvintele discutate in text si numai ele si fie scrise cu caractere cursive (italice) sau cu alt caracter usor identificabil de catre computer. Pentru recunoasterea automaté a numelor proprii, acestea trebuie scrise in intregime cu majuscule (sau marcate, ca atare, prin alt semn conventional); altfel, calculatorul va inregistra ca nume proprii toate cuvintele care apar, in text, cu majuscula, trierea urmind sa o faca, ulterior, cercetatorul. Ordonarea alfabeticd si, intr-o etapa ulterioaré, cea numericd nu constituie probleme deosebite, azi existind numeroase programe specializate in aceasta directie. 4.4.5.2. lata principalele tipuri de indice si problemele pe care le ridica: 4.4.5.2.1. Indice de autori Numit, in unele lucrari, si indice de nume, cuprinde lista alfabetica a tuturor autorilor mentionati in lucrare (N. B.! nu numai a celor citati!), atit in text cit si in note, Fiecare intrare va cuprinde: nume, prenume, cifra/cifrele indicind pagina/paginile — toate despartite intre ele prin virgule. (Unele redactii elimina virgula dintre prenume gi prima cifra.) Este preferabil ca prenumele si nu se dea prescurtat; exceptie fac cazurile, discutate si in legdtura cu descrierea bibliografica (p. 38), in care autorul insusi semneazi cu initiala (B. Cazacu, H. Tiktin, D. D. Drasoveanu $.a.). Se obisnuieste gi ca prenumele masculine sa fie reduse la initiala, iar cele feminine s& fie date intregi. Indiferent de metoda adoptata, ea trebuie aplicata consecvent. Pentru doi autori cu acelasi nume si aceeasi initiala a prenumelui, prenumele se da, in orice caz, intreg.144 Magdalena Vulpe Considerat, indeobste, indicele cel mai usor de realizat, indicele de autori ridica, totusi, 0 serie de probleme. a) Prescurtarea prenumelui poate varia in functie de limba in care este scrisa lucrarea, Asa, de exemplu, lucrarile publicate in limba romana sint semnate Al. Rosetti, pe cind la cele publicate in franceza — limba in care se utilizeaza, in orice situatii, numai initiala - intilnim, consecvent, A. Rosetti. In mod similar, marele lingvist rus de origine polonezi Baudouin de Courtenay este citat, in literatura de specialitate rusa, cu initialele 7. A. = Ivan Aleksandrovici si in cea franceza cu initiala J. = Jan. Daca cele doua modalitati de citare apar in acelasi volum, se alege ca forma de baza una din ele, cea mai uzuala, sub care se dau toate atestarile, iar de la cealalta se face trimiterea. Exemplu: ¥ Baudouin de Courtenay, I. A. v. Baudouin de Courtenay, J. Baudouin de Courtenay, J., 11, 22, 33. b) Trimiteri de acest fel se fac si in cazul in care un autor si-a schimbat numele. Aceasta se poate intimpla — prin casatorie: Y Dascalu, Laurentia v. Jinga, Laurentia Dascailu-Jinga, Laurentia v. Jinga, Laurentia Jinga, Laurentia, 15, 25, 99-101 (la ultimele doua citari numele apare, in text, in prima sau a doua varianta); - prin schimbarea numelui (cu ocazia emigrarii sau din alte motive); Y Sainéan, L. v. Sdineanu, L. Treml, L. v. Tamas, L. c) Numele duble sau multiple (precum cele spaniole) pot pune probleme la clasarea alfabeticd. De regula, ele se ordoneazé dupa primul nume: v Bratescu-Voinesti, Al. I. Caragiu-Marioteanu, Matilda Guru Romalo, Valeria Meyer-Liibke, W. Radulescu-Codin, C. Radulescu-Motru, C, Redactarea 415 Probleme pune, in aceasta situatie, scrierea cu sau fara cratima (v. Gutu Romalo dar Ionescu-Ruxandoiu), pentru care nu existé o regula, optiunea fiind a celui care poarté numele. Confuzii pot aparea in cazul unor lucrari — de obicei lucrari de referinta, adeseori citate prescurtat — cu doi autori: dintr-o trimitere la Sandfeld—Olsen (corect: Sandfeld, Olsen), Syntaxe roumaine, in indicele de autori se extrag doud intrari: Olsen, Hedwig si Sandfeld-Jensen, Kristian. Cel mai dificil de asezat alfabetic sint numele spaniole. Ceea ce, in aceeasi lucrare, apare o dati ca Gongalves Viana (sic!) si o data ca A. R. Gongalves Vianna se tegaseste (corect) in indice ca Vianna, A. dos Reis Gongalves; in mod similar, F, Rebelo Gongalves apare in indice sub Gongalves, F. Rebelo. Ca din aceste exemple nu se poate deduce o regula generala o dovedese cazuri ca Ruiz i Calonja, J. sau Badia Margarit, A. Dilema in care vor intra tofi cercetatorii care nu sint nici spanioli nici hispanisti are o solutie practicd si simpla: cdutati o lucrare bund de specialitate (de exemplu [orgu Iordan, Lingvistica romanicd, Evolutie. Curente. Metode, EA, Bucuresti, 1962 sau Carlo Tagliavini, Originile limbilor neolatine. Introducere in filologia romanica, ESE, Bucuresti, 1977) si vedeti, la indice, cum au rezolvat altii chestiunea in cunostinta de cauza! d) Sfatul acesta este valabil si in ceea ce priveste numele cu particule. Daca, in general, ca intrare figureazd numele de dupa particula: Y Saussure, Ferdinand de ¥ Wartburg, Walter von ¥ Vasconcellos, Jose Leite de, regula nu se aplica fara exceptii: ¥ Baudouin de Courtenay, J. Y Martin du Gard, Roger. La unele nume, particula scrisa cu majuscula se considera a face parte din nume, cdruia fi determina pozitia alfabetica: ¥ De Mauro, Tullio ¥ D'Ovidio, Fr. Y Du Cange, Charles ¥ O'Connor, W. Atentie, prin urmare! Indicele de autori lucrat prin recunoastere automata pe calculator trebuie verificat de specialist!116 Magdalena Vulpe 4.4,5.2.2. Indice de materii Cuprinzind lista chestiunilor tratate, cu trimiteri la pagina unde pot fi regasite, indicele de materii este cel mai greu de alcatuit, dar, in acelasi timp, probabil cel mai util. Gradul de detaliere $i modul de organizare a intrarilor poate varia in limite destul de largi, in functie de obiectul cercetarii. Unicul criteriu general yalabil este de natura practica: modalitatea optima de organizare a informatiilor este cea care asigura 0 regasire rapida a chestiunii cautate. Pentru g ilustra afirmatia de mai sus, reproduc, din mai multe lucrari de lingvistica, tratarea, in indicele de materii, a intrarii interjecfie. v Gramatica Academiei: INTERJECTIE, definitic 410, situatia ~ intre parfile de vorbire 515, originea ~ 410, forma ~ 410, clasificarea ~ dupa forma 411, ~ cuvinte imitative sau onomatopee 411, 416, ~ provenite din alte parti de vorbire 411, grup de cuvinte cu valoare de ~ 217, expresii cu imperativul cu valoare de ~ 217, sensul ~ 410, 415, clasificarea ~ dupa sens 412, ~ care redau : 0 senzatie fizicd 413, stare sufleteasca 413, vointa sau dorinta 414, sensuri variate la aceeasi ~ 415, ~ cu sens apropiat: de vocativ 414, de imperativ 414, functiuni 417, 453, 461 ..., ~ care insofese vocativul 80, 417, 970, ~ care insojesc o propozitie 417, 458, 467, determinantul ~ 417, 506, 593..., locul ~ 995, ~ si pauza 1089, ~ accentuate 1025, intonatia ~ 1034, punctuatia ~ 1053. YS. Puscariu, Limba romdna. I. Privire generala, ed. a I-a, 1976: interjectii (cu care ne adresim copiilor) 97; (cu care chemim sau alungim animalele) 97; (de adresare) 109; (demonstrative) 147; (primare) 97; (prezentative) 110. Y Dacoromania. Bibliografie (ESE, 1983): interjectie VII 280, 291, XI 1,.....; ~i primare I 77, 78; sensul ~ei 1 77; reducerea categorici I 77; ~ile in limba literaré V1 491; ~a onomatopeica predicativa I 105; le I 186, (in aromana) 1 187, 190...; lele ( in aromén’) I 192, (in bulgara) I 190; ~a bg. le, lea 1 187-189, ...; ~a bg. of le 1190. Vezi si adverb, verb. Redactarea 117 Y orgu lordan, Stilistica limbii romane, 1973: interjectii primare 87. ¥ Mioara Avram, Gramatica pentru tofi, ed. a I-a, 1997: interjectic § 128, Observatie: * Termenul care se repeté se inlocuieste cu semnul numit tilda. Dupa cum reiese si din exemplele de mai sus, unii autori echivaleaza tilda cu toate formele morfologice ale cuvintului inlocuit, alii numai cu forma de baza, adaugind la ~ flectivele (procedeu mai greoi si care nu di seama de modificarile flexionare din tema). Pentru a satisface principiul regasirii ugoare, sintagmele pot fi inregistrate sub intrarile corespunzind ambilor termeni. Exemplu: - condijionala, nuanta ~ ...; - elipsa..;~ a copulei...; subordonati ~...; subordonati~ " —_gramaticalizati ~a predicatului elipticd de predicat 214, 217-218; 148, 214, 217-218; ~ a regentei subordonat4 ~ eliptica de regenta 79-83, 147-148, 163, 218, 250;.. 218}... (Vulpe 1980) in indicele de materii pot aparea cuvinte din alte limbi decit cea in care e scrisi lucrarea, consacrate ca termeni tehnici de specialitate. Se obisnuieste ca, in indice, acesti termeni sa fie distinsi grafic, fie prin alt tip de litera (de obicei cursiv), fie prin inchiderea in ghilimele. in revistele care publica articole in mai multe limbi, indicele se face in limba care predomina, cu traducerea termenilor din celelalte limbi. 4.4.5.2.3. Indice de cuvinte Indicele de cuvinte cuprinde fie lista cuvintelor discutate intr-o lucrare, fie lista exhaustiva a cuvintelor dintr-un text vechi sau dintr-un atlas lingvistic. (in acest din urma caz se obignuieste realizarea a doi indici: unul cuprinde cuvintele titlu de harti, cel de al doilea, tofi termenii — inclusiy variantele lor — inregistrati pe harti.)118 Magdalena Vulpe Subliniez, pentru primul caz, ,,cuvinte discutate": numai acele cuvinte despre care se spune ceva, despre care cititorul aflé ceva din cercetarea respectiva intra in indice, Daca, de exemplu, intr-o lucrare teoreticd despre fonologie se dau exemple de perechi minimale, cuvintele respective (cal — cap — car — caz etc.) nu se includ in indice. Se obignuieste, de asemenea, excluderea din indicele de cuvinte a listelor lungi de exemple ilustrind acelasi fenomen; in acest caz, la indice se pune o nota de genul ,,Nu au fost incluse in indice cuvintele din lista de lap. Al. fntr-un indice de mari dimensiuni si care cuprinde un numar insemnat de cuvinte din limbi diferite, prima grupare a intrarilor se face dupa limbi (eventual si dialecte); denumirile acestora se grupeaza in ordine alfabetica. Daca exemplele din alte limbi sint nesemnificative ca numiar, ele pot fi intercalate intre cele din limba de baz, cu mentionarea, in paranteza, a limbii din care provin: Exemplu: v rani 24 ranga 15 Reigen (germ,) 25 rotund 101 roue (fr.) 17. In ceea ce priveste contopirea, sub acecasi intrare, a variantelor lexicale, formula optima este dictata de caracterul cercetarii si de principiul regasirii rapide. inu-o lucrare de sintaxa, precum Subordonarea in fraza in dacoromana vorbité, variantele fonetice da, di, d'e, dacit, dicft etc. nu sint luate in considerate. fntr-o lucrare de fonetica, de exemplu in Limba roméand. I. Rostirea de Sextil Puscariu, Dezdemona este intrare independenta, dar apare si ca varianté la Desdemona; harean si hirean la fel, fati de hrean; dar iescle, iescdle si iesile, degi au fiecare indicatia paginii, se regdsesc numai sub intrarea iesle: pozitia lor in lista alfabetic’a, aproape de forma de baza, face superflua inregistrarea lor separata. Redactarea 119 in functie de continutul cercetarilor se pot alcatui si alte tipuri de indice: 4.4.5.2.4, Indice de nume sau de persoane Acesta cuprinde lista alfabeticd a numelor personajelor non-fictive care apar intr-o carte. In esenta, indicele ,,de persoane* este un indice de materi. Indicii de nume pot insofi culegeri de documente (de ex. volumele de scrisori ale personalitatilor culturale), lucrari memoralistice (de ex. Sextil Puscariu, Memorii, Bucuresti, Minerva, 1978) sau istorice (de ex. Ion Neculce, Letopiseful Tarii Moldovei si O sama de cuvinte. Editic ingrijita, cu glosar, indice gi o introducere de Iorgu Iordan, ESPLA, 1955). Contrar aparentelor, un astfel de indice de nume — mai bine zis, de persoane — ridicd o serie de probleme care pun la incercare cunostintele si perspicacitatea celui care-I lucreazi, Pentru ilustrare, voi apela la indicele intitulat Nume de persoane al Letopisefului lui Neculce in editia mai sus citata. Trebuie distinse persoane diferite purtind acelasi nume; in indice vor fi identificate prin inrudirea cu alte persoane cunoscute sau prin functia indeplinita. Exemple: Y Safta, doamna lui Gheorghe Stefan-vodi/Safta, fiica lui Constantin-voda Cantemir. Y Ca(n)tacuzino, Iordache cel bitrin, vel vistiernic/C.1. spatarul, fratele lui Serban-voda/ C.I.Deleanul, vel-vornic/C.I. Pascanul, vel spiitar— la care se adauga C. lordacut, vel stolnic. Cum, in text, tofi acestia pot fi pomeniti si numai cu numele de botez (iar numele Iordache il poarté si membrii altor familii!), trebuie mare atentie pentru a nu atribui unui Iordache paginile celuilalt! © Aceeagi persoand poate fi denumita diferit, dupa functia indeplinita in diferite momente. De exemplu, Iordache Ruset apare prima oara in urmatorul context: ,,doi boieri greci ce era in Moldova traitori, frati, pe anume Iordachi si Manolachi, fiind de neamu! lor [...] Rusatesti*;120 Magdalena Vulpe personajul devine, pe rind, I. postelnicul, I. vistiernicul, vel vistiernicul, vornicul sau e numit, simplu, Iordachi! Daca tinem seama si de exemplul anterior, cu multimea de Iordachi, reiese clar ca alcdtuirea unui asemenea indice numai treaba mecanica nu se poate numi. * Dublete ca Abdi pasa/Hapdi pase sau Anton/Antonie trebuie examinate pentru a vedea daci denumesc personaje diferite sau sint variante onomastice care se rezolva cu o trimitere. Dupa necesitafi, pot fi inregistrate, intr-o listé separata de cea a autorilor citati, nume de personaje (mitologice, legendare, istorice, literare), asa cum face Adrian Fochi in lucrarea Femeia ui Putiphar (K 2111). Cercetare comparaté de folclor si literatura, Bucuresti, Univers, 1982, p. 319-324, 4.4,5.2.5. Indice de localita Util in lucrari de istorie si geografie, dar si de dialectologie, etnografie si folclor, indicele de localitéti pune probleme asemanitoare cu cel de nume in privinta identificarii localitatilor omonime, precum si a celor care gi-au schimbat, in timp, denumirea. Pentru. rezolvarea problemelor de acest fel, se poate recurge, cu folos, la Eliza Ghinea si Dan Ghinea, Localitatile din Roménia. Dictionar, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 2000. 4.4.5.2.6. Indice de titluri de opere si/sau de publicatii Acest tip de indice usureaza orientarea in studii de istorie a literaturii, cum este, de exemplu, tratatul in wei volume elaborat la Institutul de Istorie si Teorie Literara .G, Calinescu. 4.4.5.2.7. Pentru a ilustra varietatea tematica a indicilor - tn functie de subiectul cercetarii -, mentionez amplul Indice folkloric al lucrarii lui Lazar Saineanu, Basmele romdne in comparafiune cu legendele antice clasice si in legaturé cu basmele popoarelor invecinate si ale tuturor popoarelor romanice. Studiu comparativ, Bucuresti, Carol Gobl, 1895, p-1001-1102, din care reproduc o mostra. Redactarea 121 Frumésa frumbselori, epitetula Cosin-, Fartwna, noroculd personifieata in xenel 979. povestile. siciliene 793. Fruméza-lumel, Cosinzéna povestilora — Fur'tuné, Dinele vijeliilora In Slavi 318. rece gi turce 505, 985; dind a cirei: V, Vichri. putere sta In haine 279, rust, curte, optire Imbrécaté cu uni Frumdsa-pdmintului (loculuil, eroina 401, 405, 40; de aurd, eXpstati dela basmelord mer. 282, 411, 505, 989; fe- Sf. Vineri 241, 251; piticl niseu{t din cidr& cu pSruld de aura, in povestile al- | 817, baneze 427, 506; flérea gi niframa in| care If sta puterea398; impune sarcinit 6. Voiniculut 489; rauave, stea pe 605, 709, 763; sorele ga! carne In limba vullurilora 427. pe 163, 687; lucéféruld diminoter in687., Gagliuso, b. neapolitana 163. ruuszi, ce fnviazA 701. V. buruian’. Gagliuso, seniorele, baiata ImbogMita rucxre, de aram 279, 452, 77); de, de pisoiuld: nasdrivand 163. argintd 279, 778; de aura 279,715,778; | china, capuld ef mancanda, ajunge de diamant 78, Himpérata 663; ficatula sai inima el, Fuge-ta-lume, tovariis0 ajutitora 548. gisesce © pungi cu galbent sub ¢d- rere, de aura 433. | pétaid 663; cu puif de aura, ckpetati vexsxncio ascunsd Intro camer’ 396; | de femeia ce-si cauth biirbatuld 236; cumnatula feciorului de tmpérata 460, de auri 800, 048; fripti, daruits de 567; intrebatti de insula fericiret 275; mama S-tef Lunt 248, de mama Sorelui personificatd in povestile neapolitane; | 246; de mama Vintuluf 246; négra 800. 480; tovarigulul Prostulut 5 Gaink ce oud diamante, b. {igdnesca reece, armati Imbricati cu-uni 394; 651. din Link de aurd a oilord 112, Gina de aura, traditiune A. 948. vests, de coborita pe tirlmula celd- — Giina négrd, b. Mu. 787, 799, 974 Jaltii 201, 416, 563; din fire de pAiajend | oxisAntss, fait de Impdrati 421, 546, 41; din pele de musculite gi de {In- 577; femee 701, 735 tari 457. Giinirésa, b. Mu. 678, 685. vonans, de aripl 278; de cimasi 271,/ carszurpa, Imperatesi 701, 275; de corpuri ceresct $21, 542, 810; Gainarija, b Mo. 670, 60, 700. de haine 264, 279; de papuct 284; de aassayo, mumele Cenugeresei gre- pome de aura 415, 416; de popa 78; | ceset i sorelul, lunet si stelelora 540, 048,' caryt, alegenda porumbula 720, Gathena, faia lui Aurara 509. de aurd, ce tree singurd 492, Galbenit, caléi ce fuge ca ganduld 531, 902; daté de Sf. Luni 251, 264,| Galbend-de-sub-Sére, cali nisdravanii daruita de Sf Mercuri 249, 252, jaflata iu ladifa din sub soba 913 ; j din pelea ars& a sérpelui 976. | schimbatd in bolt de aura 514. Surearie, seqetore tn lalomita 3. | Galbenit-de-Sére, telogara fart splinis, reeetiith, vorbitére 699. ealuld ene’ Simzenei 510; invinge pe reusics, Volga schimbata in $80, armisaruld epelorn sirepe 910. venstet, recunoscétore, alegd felurite Galdenit-Impérata, fata sa 3475 In soiurt de grine 112, 487, 632, 782; im- 'luptd cu Verdetmpératii 35 ; V. Impo- sraitésa lord 632; piticl nAseulidin 817. ratuld Galbend. Fig. 9. Indice folcloric (fragment, L. Sdineanu, Basmele roméne)134 Magdalena Vulpe Singura criticd pe care, din punctul de vedere discutat aici, ay aduce-o autoarei se refer la faptul ca acele cuvinte din text asupra cdrora vrea sa atraga atentia sint culese tot cu bold. 6. Citate si exemple 6.1, Citatul Probitatea stiintificd impune ca, ori de cite ori utilizam, in textul nostru, pareri si — cu atit mai mult! — formulari extrase din bibliografia de specialitate, altfel spus pareri si formulari apartinind altor autori, si mentionam aceasta in mod explicit. Daniela Roventa-Frumusani (1995, 185-186) caracterizeaza astfel rolul citatului in textul stiintific si principalele forme in care se prezinta: »,Citatul ca forma privilegiata a intertextualitatii stiintifice joacd un dublu rol: semantic (de comprimare si esentializare a informat! si pragmatic (de consolidare argumentativa, discursul citat fiind un discurs autorizat, non contestabil). [...] Citarea nu este niciodati o simpli redundan{a deoarece prin contextul de insertie si comentariul evaluativ fixeazi izotopia de lectura si vectorialitatea argumentativa. Insertia citationala are drept scop sporirea fortei argumentative a discursului prin recurgerea la o autoritate care functioneazd ca instanta de validare («Dupa cum afirma si X») sau schimbarea vectorialitatii argumentative in cazul discursului polemic marcat de introductori de tipul: «X pretinde ca...» (formula in cazul cdreia detasarea enuntiatorului de pozitia lui X este neta) sau «X afirma ca...» (formula neutra interpretabilé contextual ca argument congruent sau divergent). [...] Din punct de vedere temporal citarea instaureaza fie 0 organizare prospectiva (citare + explicitare argumentativa), fie o organizare retrospectiva (suita de argumente + citat)*. La cele de mai sus, as adiuga inc& un motiv al recurgerii la citate - cel care m-a determinat si reproduc lungul fragment de mai sus: e preferabila preluarea unei formuliri bogate in continut si sugestive in forma unei parafrazari laborioase si cu rezultat stilistic nesigur. 6.1.1. Daca opinia in chestiune este reformulati, sintetizaté de cel ce scrie, indicarea autorului se face in cadrul frazei,cain exemplul de mai jos (referitor la originea lui @ din desinenfa pers. | plural, indicativ prezent, la verbele de conj. I): Redactarea 135 Y¥ MEYER-LUBKE (Romanische Grammatik, Il, § § 132 si 221) credea ci schimbarea s-a intimplat mai inti la verbele dam si stam, cu intrarea lui @ de la persoana a teia a singularului la persoana | din plural. [...]. Parerea cdi la baza acestei inovatii de fostire ¢ trebuinta de a diferentia (,,Scheideform*) prezentul de imperfect a exprimat-o mai intii A. MUSSAFIA (Vocalisation, p. 142), fra sa arate ins de unde au pomit formele cu a. (Puscariu 1994, 353) 6.1.2. Daca opinia discutati sau adus& ca argument este preluata in formularea initialé, ea va constitui un citat, marcat grafic prin ghilimele. Citatul cuprinde fie un intreg fragment, fie — mai adesea — o parte a unui enunt integratd intr-un enunt al ,,utilizatorului*. Exemple: Y Aspecte ale problemei schimbirii lingvistice (tratate din perspectiva care ne intereseaz& aici) apar in multe dintre lucrarile lingvistului clujean. Preluarea inovatiilor intr-o comunitate lingvistica, sustine, de exemplu, S. Puscariu in volumul I al Limbii roméne (1940, 164), se bazeazii pe functia sociali a limbii, functie la crearea unei ,,mentalitati comune* la membrii An sfirgit, nu trebuie si uitim cd limba implineste un rol social, care si el ne sileste sa raminem, cind vorbim, in marginile tradifiei, s4 intrebuintim cuvintele, formele gi rostirea pe care le-ar intrebuinta interlocutorul nostru daca ne-ar vorbi. Astfel se creeazA la natiune o mentalitate comuni, care face ca multe dintre expresiile figurate cu care fiecare din noi imbogatim in mdsurd mai mare sau mai micd acest patrimoniu, sa fie usor ingelese si bucuros adoptate de conafionali" (Puscariu 1940, 164; s.n.) [= preluarea integrala a unui fragment semnificativ]. (Ciolac 1999, 127) Y De asemenea, vom desemna prin limba (variantd) literara standard sau, pe scurt, /imbd (variantd) standard (conform definitiei lui I. Coteanu 1967, 215): ,,forma curenté a limbii literare, totalitatea elementelor lingvistice culte, nediferentiate in functie de conditiile impuse exprimarii, de organizarea artistic’ a mesajelor sau de regulile existente in limbajele tehnico-stiintifice* [= preluarea unei definitii). (Ibid., 114)136 Magdalena Vulpe ¥ ,,Caracteristic la inceput hotilor’', subliniazd Elena Slave (1959, 109), ,,argoul a fost folosit apoi ca limbaj special si de alte grupuri sociale; soldati, elevi etc,"* (ibidem). Elementele de argou devin, de cele mai multe ori, ,,de neinteles pentru cei exteriori cercului sociolingvistic restrins in care se intrebuinjeaza* (Irimia 1986, 85) {=utilizarea unor fragmente straine in propria frazaj]. (Ibid., 83) De foarte multe ori, cercetitorul preia de la alt autor doar un termen sau o sintagma, considerate fic deosebit de adecvate pentru notiunea in discutie, fie inadecvate, inacceptabile; in cazul din urma, ghilimelele marcheaza, pe linga citare, distantarea fati de terminologia utilizata (cf. infra, p. 168), Exemple: v_ ,,Axa_ lingvisticd-sociologie* (Vrabie, in Vascenco [ed,] 1983, 368) a fost, in general, recunoscuti drept ,,pivot organizatoric* (ibid,) al conexiunilor SL cu alte discipline“. (Ciolac 1999, 47) Y Autorul mai releva ca deosebirea dintre varianta ,literari* (folosita ca varianta ingrijiti in ziarul excerptat) si, respectiv, limba populara* (vorbiti curent) ,,nu este la romanii din America tot atit de mare cit este la noi" (Brincus 1958, 117), (Ibid., 167). 6.1.3. Se poate intimpla ca un pasaj citat si contina, la rindul sau, un citat. In cazul acesta, citatul de rangul | va fi marcat de ,,ghilimele", iar cel de rangul II de asa-numite «ghilimele frantuzesti». Exemplu: Y (dintr-o ipotetic’ recenzie la cartea Marinei Ciolac, utilizati supra): in legaturd cu stadiu! bilingvismului in dialectele suddunarene, autoarea Constata: ,,Pastrarea idiomului primar este mai evidentd in cadrul asezarilor izolate, care constituie enclave aromane sau meglenoromane pe teritoriile locuite de greci sau de slavi (Capidan 1943, 58, 72-73). «$i meglenoromnii se arata tot atit de conservativi ca si arominii, in ce priveste pastrarea si intrebuinfarea exclusiva a limbii in viata de familie» (Capidan 1925, 87)". Redactarea 137 Observatii: + in franceza, ghilimelele de rangul I sint « » , cele de rangul II fiind + in practica americana, ghilimelele de rangul I sint cele duble, plasate numai sus; citatul in citat se marcheazi prin ghilimele simple *’; un eventual citat de rangul II] din nou prin ,, “ s.a.m.d. Exemplu: ¥ "Don’t be absurd!" said Henry. "To say that ‘I mean what I say’ is the same as ‘I say what I mean’ is to be as confused as Alice at the Mad Hatter's tea party“, (Chicago, 365). * Uzul britanic inverseazi adesea (dar nu obligatoriu!) valoarea ghilimelelor simple gi duble. + in practica romaneasca, ghilimelele simple sau englezesti, recent introduse (Al. Graur, in Mic tratat de ortografie, E. $., Bucuresti, 1974, nici nu le mentioneaza), nu au inc’ o functie general recunoscuta. Unii autori le utilizeaza la glosari, altii ca semn al ironiei. * Daca citatul reproduce mai multe alineate, uzul francez si cel american (Chicago, 366) cer ca ghilimelele sa se deschida la inceputul fiecdrui alineat, inchizindu-se numai dupa ultimul, In practica romaneasca, ele se deschid numai la inceputul citatului. * Atenfie! Recitifi intotdeauna textele care contin citate, pentru a nu lasa_,,deschise“ ghilimelele, punind astfel cititorul in imposibilitate de a distinge spusele unui autor de ale celuilalt, 6.1.4, Omisiunile dintr-un citat se semnaleaza prin [...]. Tot in paranteze drepte (sau colfuroase, numite si crogete) se dau adaosele introduse intr-un citat (vezi exemple infra, p. 156). 6.1.5. In citate se respecti intocmai nu numai formularea si punctuafia din original, ci si sublinierile autorului citat, realizate prin variatia tipului de litera. Daca cel ce citeaza vrea si scoatd in evident o anumita parte a citatului, el poate interveni in grafica textului, mentionind insi modificarea. Aceasta se face in parantezi, fie imediat dupa respectiva interventie, fie — in cazul trimiterilor bibliografice incluse in text — dupa indicarea sursei. Formulele uzuale sint: sublinierea noastra/mea, sau subl. n. + initialele autorului sau, mai simplu, s.n.138 Magdalena Vulpe Exemplu: ¥ in acest derivat, ca si in altele precum autocar, autostrada, punctul de plecare este substantivul automobil, al carui pseudoprefix isi pastreazd, intr-adevar, sensul originar... Acest sens se transmite la toate cuvintele care denumese notiuni inrudite, fird sA corespunda etimologici: s ubiectele vorbitoare au in minte noftiunea fundamental [subl. n., S. D.] care le ajuta si interpreteze just denumirile celorlalte* ({lordan,] LRA?, 218). (Sergiu Drincu, in SCL, XLVIII, 1997, 1-4, 143) 6.1.6. Citatele lungi, avind rolul de a prezenta expli sintetizata in text, pot fi date in note. 6.2. Exemplul Spre deosebire de citate, prin care cercetitorul se raporteaza la parerile altor specialisti, exemplele ilustreaza propriile sale opinii, avind, in acelasi timp, valoarea unor argumente in favoarea acestora. »Exemplele il ajuti pe cititor si injeleaga idei abstracte, cu grad mare de generalitate. li capteazi atentia, i-o mentine (sic!) vie, clarifica ideile, personalizeazi, umanizeazi textul, accentueazi aspectele importante, fi las& cititorului timp sd «digere» informatia (Serbanescu 2000, 156). j 6.2.1. La intrebarea : ,,Cite exemple trebuie date intr-o lucrare?* nu exist un raspuns general valabil (daca nu ne mulfumim cu interpretabilul »Cite sint necesare!“). O scriere teoretica ,,cere* mai putine exemple decit una descriptiva; aici, exemplele sint, intr-adevar, ilustrative, ajutind cititorul si raporteze teoria (noua) la practicd (element cunoscut). Se admit, in asemenea situatii, exemplificari prin elemente banale, 1a indentina oricui. Dacd insi obiectul discutiei i] formeazi o anumitd particularitate (conceptuala sau de expresie) a operei unui scriitor, 0 categorie gramaticali sau o valoare semanticd a cirei existent urmeazi a fi demonstrata, exemplele devin argumente in susfinerea unei teze si trebuie sa fie mai numeroase. 6.2.2. Important& este selectarea exemplelor. in general, nu se prezinta tot materialul excerptat: listele interminabile sint obositoare si nu aduc un plus de informatie. Important este ca exemplele sa ilustreze, Redactarea 139 pe cit posibil, contexte sau situatii variate, care se preteaza la discutii si sintetizari ulterioare (vezi, de ex., componenta exemplelor de la p. 87-89). 6.2.3. Atentie, de asemenea, la adecyarea exemplelor! O parere sustinuta cu exemple neconvingatoare sau chiar incorecte este usor de combatut! Pe de alté parte, corect este s& semnalim si cazurile ,,dubioase™, explicindu-le pe cit posibil. 6.2.4, Tehnica reproducerii exemplelor 6. . Atunci cind exemplele sint formate din cuvinte sau singtagme scurte, ca si atunci cind numiarul lor este redus, ele pot fi intercalate in text, fiind insa culese, in mod obligatoriu, cu alt tip de litera (in acest scop, conventia a impus literele cursive/italice'). Exemple: ¥ Numele topice feminine au, in marea majoritate, forma articulati cind reprezinti singulare: Dobrogea, Dundrea, Slobozia, Tulcea (exceptiile sint putine: de exemplu, Ordstie, Tirgoviste), dar cind reprezinta plurale nu se mai constaté o preferinfé neta pentru articulare sau nearticulare: exista toponime nearticulate, ca Oglinzi, Lespezi, Magurele si altele articulate, ca Luncile, Oddile, Videle. (M. Avram 1997, 97) Y Toponimele cu forma-tip nearticulaté se folosesc in propozitii in forma articulata in toate functiile sintactice (cu exceptia unor apozitii) in care apar fara prepozitii din categoria celor construite cu acuzatiyul: se spune Brayovul este frumos, Imi place Brasovul, pozitia Brasovului etc., dar Am fost la Brasov (cu prepozitie [...]), orasul Brasov (apozitie neizolata). bid.) 6.2.4.2, in acelasi fel - cu litere cursive/italice - sint marcate in text sunetele, morfemele, cuvintele, expresiile, sintagmele des pre care se vorbeste. Este prin urmare gresit (desi destul de frecvent) ca acestea sa fie puse in ghilimele! Ghilimelele marcheaza, cum am vazut, citate, dar au si alte functii, de care ma voi ocupa putin mai incolo (v. p. 167-168). Constientd cd ma repet, amintesc ci, in scrisul de mind sau de masini, sublinierea cu 0 linie echivaleaza cu/cere tipografului caractere cursive.144 Magdalena Vulpe in principiu, un exemplu scos din text nu mai trebuie pus in ghilimele, dubla marcare fiind redundant. (Vezi, totusi, tehnica lui G. Calinescu, amintité mai sus; si exemplu! din Blaga — citat de M. M. Deleanu — era centrat si pus in ghilimele.) in practicd, limita dintre citat si exemplu nu poate fi totdeauna trasataé cu precizie. Aceasta mai cu seama in cercetarile literare, in care obiectul analizei nu-l constituie cuvintele si formele lor, ci idei, sentimente, procedee artistice etc. concretizate in seevente de dimensiuni mai mari. De aceea, din toate cele discutate in acest subcapitol consider esentiala si obligatorie regula care impune scrierea cursiva (italic) — nu in ghilimele! — a elementelor (lingvistice) care constituie obiectul cercetirii. De retinut ca la exemplele extrase din lucrari existente trebuie indicaté sursa. Spre deosebire de citate, pentru care existé mai multe sisteme de trimiteri bibliografice, identificarea sursei din care provine un exemplu se face, de regula, imediat dupa acesta, fie intr-o paranteza, fie cu litere capitalufe (precum, de exemplu, in Gramatica Academiei)’. Exceptie fac exemplele (lingvistice) culese din vorbirea curentd sau create de autor, ad hoc. 7. Trimiterile bibliografice Un principiu fundamental al onestitatii stiintifice il obliga pe cercetdtor si semnaleze ca atare orice idee si, cu atit mai mult, orice formulare preluate de la alt autor. Bineinteles, acest principiu nu se aplicd unor truisme precum Eminescu s-a nascut in 1850, fn limba romand adjectivul se acorda in gen si numar cu substantivul sau Limba romdnd este o limba romanica. Ar fi absurd si facem trimiteri bibliografice la toti autorii care au acceptat sau au afirmat aceste adevaruri elementare. Indicarea sursei din care a fost preluata o idee sau o formulare se face cu ajutorul asa-numitelor trimiteri bibliografice. Ele constituie o parte din ceea ce se numeste aparatul critic al unci lucrari stiintifice (aparat care, la editarea filologica a textelor, comporta si alte elemente). * Pentru detalii, vezi subcapitolul urmator. Redactarea 145 Sistemele conventionale de trimiteri bibliografice sint de douad tipuri: trimiteri in note si trimiteri in text. 7.1. Trimiteri in note 7.1.1, Orice ,,imprumut", textual sau nu, este marcat, in text, cu 0 cifré la umarul termenului in discutie sau al ultimului cuvint al (semi)citatului (cf. p. 106-107). Fiecdrei cifre fi corespunde o trimitere bibliografica, situata fie in subsolul paginii, fie la sfirsitul capitolului sau al cartii. Observatie: * Trimiterea trebuie facut si pentru informatii obfinute prin viu grai. in acest caz, nota va fi formulata astfel: ,,Informatie orala, oferita de domnul/colegul/profesorul X, caruia ii mulfumim/ mulfumese si pe aceasta cale‘ sau: ,,Termenul ne-a/mi-a fost sugerat de ..., cdruia fi multumim/multumesc ..."*. Trimiterea bibliograficd are la bazd descrierea bibliograficé a lucrarii*, cu urmatoarele specificari: 1) Ordinea prenume — nume este de obicei pastrata (ca jn recenzii) sau poate fi inversata (ca in bibliografii). 2) Din prenume se poate da numai initiala, chiar daca autorul semneaza cu numele intreg. 3) Daca lucrarea are doi sau trei autori (sau coordonatori/editori), se dau toate numele, separate intre ele prin virgula. Pentru a evita confuziile, in asemenea situafii se alege ordinea prenume — nume, care nu implica inca o virgula. Exemplu: v E, Barborica, L. Onu, M. Teodorescu, Introducere... . (nu: Barborica, E., Onu, L., Teodorescu, M., Introducere...) Daca lucrarea are mai mult de trei autori, se di numai primul nume urmat de er alii sau et al. (= si altii). In acest caz, lista completa a autorilor se va da in bibliografia finala (daca exista) sau, in lipsa acesteia, la prima citare. 4) Indicarea editurii ¢ de dorit, dar nu ¢ obligatorie. 5) La lucrarile colective, pot fi omise institutiile sub egida carora a fost elaborat& cartea. * Despre aceasta, vezi supra, p. 36 5.u.146 Magdalena Vulpe 6) Nu se di numirul total de pagini ale lucrarii, in schimb se indica, obligatoriu, pagina exact din care s-a luat citatul. Daca trimiterea se face la o nota, dup& numarul paginii se specifica: n. x. 7) In cazul — frecvent - in care wimiterea se face la un articol aparut intr-un volum colectiv, trimiterea va avea una din formularile: a) autor, titlul articolului, in: ,,titlul revistei* sau sigla ci, volumul, anul, numérul, pagina din care provine citatul; b) autor, ritlul articolului, in: numele editorului/coordonatorului (ed.), titlul volumului, locul, editura, anul, pagina citatului. Observatie : * Chicago si Eco 2000 (81) recomanda ca numai in volumele tematice titlul volumului sa fie precedat de prepozitia in, numele /siglele revistelor urmind imediat dupa titlul articolului. Uzul romanese oscileazi in privinta redactarii trimiterilor la lucrari publicate in periodice. Atentic la distinctia graficd dintre numele de revista, scris drept si in ghilimele, si numele de carti si articole, scrise cursiv (respectiv subliniate o data) si fara ghilimele! Exemple: ¥ Ovidiu Birlea, Poetied folcloricd, Bucuresti, Univers, 1979, p. 17. v aa Diaconescu, O comparatie retoricé la Miron Costin, in imba romana, XLVI, 1997, nr. 1-3, p. 66. sau ... in LR, XLVI, 1997, 1-3, 66. ¥ Jose Pedro Rona, A Structural View of Sociolinguistics, in Garvin, Paul (ed.), Method and Theory in Linguistics, The Hague — Paris, 1970, p. 202. Observatii: * Atentie! La citarea unui articol dintr-o revista, uzul american (Chicago, 527) impune o norma diferita: titlul articolului se da in ghilimele, numele revistei, cursiv! Din indreptarul de redactare al lui Septimiu Chelcea (2000, 96) reiese cA aceasta tehnicd s-a impus si la noi in unele domenii stiintifice, precum sociologia. (Cu observafia ca, in exemple, autorul utilizeazi ghilimele simple.) Redactarea 147 Procedeul este preferat, dar nu impus ca unicul acceptabil, si de Umberto Eco (2000, 77). Tot in Chicago (527) se recomanda inlocuirea cifrelor romane (care indica volumul) prin cifte arabe. La noi procedeul, desi adoptat in unele bibliografii (in TDR sau in Bibliografia publicata, periodic, in LR, unde numarul volumului este scris cu cifre arabe aldine), nu s-a impus inca, desi e practic. + 7.1.2. Daca intr-un text se fac mai multe referiri la aceeasi lucrare, repetarea trimiterii tntregi rapeste atit timpul celui care scrie (si chiar al celui care citeste), cit si spatiu tipografic. Pentru evitarea acestei situafii se ofera mai multe solutii: 7.1.2.1, La repetarea apropiata a aceleiasi trimiteri, se recurge, in nota, la formula: numele autorului, op. cit. (= opere citato ,,in lucrarea citaté"), p. ... . Dezavantajul acestui sistem se vadeste in cazul in care formula se repeti de prea multe ori, astfel ci pentru identificarea opus-ului trebuie sa ne intoarcem multe pagini tnapoi. Evident, atunci cind sint citate alternativ doud sau mai multe lucrari ale aceluiasi autor, trimiterea prin op.cit, devine inoperanta, 7.1.2.2. Formula loc. cit. (= loco citato ,,in locul citat't) se foloseste in doua situafii distincte: a) cind citatul nu e numai din lucrarea precedent mentionata, ci si de la aceeasi pagina si b) cind, intr-o nota complex, se trimite la doud sau mai multe lucrari aparute in acelasi volum colectiv, Exemplu: ¥ Petar Atanasov, Note etimologice meglenoromane, in SCL, XLVIII [sau 48], 1997, 1-4, 13; Doina Babeu, Rom. Rusalii. Comentariu etimologic, loc. cit., 48. Observatii: * Nici inainte de op. cit., nici inainte de loc. cit. nu se pune prepozitia fn, ele fiind abrevierea unor ablative latinc. in romana gi franceza, op. cit. si loc. cit. (ca si idem gi ibidem — v. infra), in calitatea lor de cuvinte straine, se scriu cursiv. Pentru englezi, Chicago (212) recomanda scrierea cu drepte de rind. Chicago (582) considera utilizarea prescurtarilor de mai sus demodata (,,outmoded“) si nepracticd, recomandind in locul lor titluri prescurtate sau ibid. *148 Magdalena Vulpe 7.1.2.3. Cind trimiterea se repeti, in succesiune imediata, pe aceeasi pagina sau in aceeasi nota ampla, se recurge la urmatoarele formule sintetizatoare: Idem (,acelasi* = acelasi autor), numele lucrarii cu datele bibliografice necesare; Ibidem (,,in acelasi loc = acelasi autor si/sau aceeasi lucrare), p. x. Prescurtarea poate fi utilizata si in loc de Joc, cit., cu referire la titlul unui volum colectiv sau la aceeasi pagina cu cea precitata, 7.1.2.4, Pentru titlurile des citate se pot folosi prescurtari — ad hoc sau uzuale; acestea pot"fi introduse, la prima citare, prin: in continuare, ++. (vezi gi p. 109-110) si trebuie, in orice caz, explicate in Lista de sigle yi abrevieri. Cit priveste numerotarea notelor, cea reinceputa pe fiecare pagina are avantajul c4, in cursul redactarii, se pot adduga sau suprima trimiteri fari a impune, de fiecare data, renumerotarea total; dezavantajul apare in momentul repaginarii textului la tipar, cind corespondenta text — subsol trebuie atent verificati. in principiu, calculatorul poate rezolva aceste probleme. 7.2. Trimiteri in text Trimiterea bibliografica se poate face direct in text, intr-o paranteza plasata imediat dupa citat sau parafraza. Sistemul trimiterilor in text are mai multe variante: 7.2.1. in parantez se di trimiterea complet’, cu toate datele bibliografice. Sistemul este practic numai pentru texte cu pufine referinte bibliografice si care nu se repeta. Exemplu: ¥ Este o presupunere care pare a fi sprijiniti de ceea ce gisim in textul unei alte poezii populare: «S4-mi faci d-un carugian, [...] Inima de trandafir (Folclor din Oltenia si Muntenia. Texte alese din colecfii inedite. N1. [Editie ingrijité de Gheorghe Alexe si Vasile D. Nicolescu, Bucuresti] 1967, p. 488; textul a fost cules de Teodor Bialisel dintr-o localitate apropiati de Dragisani. (A. Avram 2000, 150) Redactarea 149 Y Guiraud de altfel deplingea faptul cA ,,nous ne possédons méme pas une théorie du style commune a l'ensemble des arts“ (La stylistique, PUF, 1970, p. 8). (Oancea 1998, 36-37) 7.2.2, In parantezi se di numele autorului, titlul prescurtat si pagina. Datele bibliografice complete se dau separat, intr-o bibliografie care stabileste si echivalentele prescurtarilor. Exemple: ¥ Cazul invers, de asimilare a grupului dn in n, il avem la aromani, care in loc de aduna zic ana (P. PAPAHAGI, Basme, p.32/33) < *adna. (Puscariu 1994, 127) in bibliografie, gisim: PAPAHAGI, P., Basme aroméne si glosar, Bucuresti, 1905 [fara lmurirea prescurtirii, in cazul acesta evidente]. ¥ Dupa Kis, fncadrarea, p. 73, in romana a fost impramutat cuvintul dialectal maghiar [...]. (A. Avram 2000, 162) in lista de abrevieri, apare: Kis, Incadrarea = Emese Kis, Incadrarea substantivelor de origine maghiaré in sistemul morfologic al limbii romédne, Bucuresti, 1973, 7.2.3, in parantezi (rotundi sau dreaptd) se di o cifra, care reprezinté atit autorul cit si titlul lucrarii, si indicatia paginii. in succesiunea lor, notele vor avea, prin urmare, infatisarea: [1, p. 5] ... [2] ... [3, p. 215] ete. Lucrarile primese un numiar ,,in ordinea intrarii in scena’, numéar cu care yor fi citate ori de cite ori este cazul. Bibliografia care decripteazi aceste numere (as spune aproape: acest cifru) nu este ordonata alfabetic, ci numeric, astfel incit lucrarile aceluias autor pot ajunge la distanta considerabila uncle de altele. Avind avantajul ca, practic, nu intrerupe cu nimic lectura fluenti a textului, acest sistem de trimiteri, utilizat in lingvistica sovietica si rusa gi in literatura tehnica, are, dupa parerea mea (confirmata in Chicago, 493), dezavantaje majore: in primul rind, nu-i da cititorului o informatie directa, instantanee, cu privire la autorul a cdrui parere tocmai a gasit-o citata; in al doilea rind, il obliga pe cititor la un efort inutil de memorie, Ca sa poata identifica aceeasi persoana in cifrele, si zicem, 2, 7 si 11.150 Magdalena Vulpe Exemplu: ¥ in bibliografia la articolul Fonologia si logica de A. Evdogenco (FD, XII, 1992, p. 31), numele autorului insusi apare la pozitiile: 1, 11, 14, 16, 24 si 25; iar numele autorilor citayi apar in ordine — nealfabetic’! — Evdosenco — Baudouin de Courtenay ~ Troubetzkoy — Zaozeorov — Kopnin — Grammont — Marcus — Kondakov etc, O varianté mai practicd — din punctul de vedere al cititorului — a sistemului de trimiteri numerice folosese I. Ghetie si Al. Mares (1974): bibliografia citata este aranjati in ordine alfabeticd si numerotata curent, iar in text se da, in parantezd rotunda, numirul de ordine — cu caractere cursive — si pagina — cu caractere drepte. Exemplu: Y [4] Bogdan ajunge la concluzia cA alfabetul chirilic a fost intrebuintat pentru scricrea limbii romane ,,in sec. 14 sau cel mai degrabé la sfirsitul sec. al 13-lea‘* (27, 594). (Ghetie, Mares 1974, 47) La fel procedeazi Gherghel (1995), invocind reglementirile oficiale din STAS 8660-82 $i 6524-82. Pentru autor, care nu poate stabili numarul de ordine al unei lucrari decit dupa completarea intregii liste bibliografice, sistemul e, totusi, foarte greoi. 7.2.4. in sistemul asa-numitelor trimiteri americane®, numele autorului (scris fie cu capitalute®, fie cu litere de rind) se da, in paranteza rotunda, mai rar in crosete, imediat dupa citat, impreund cu indicatia paginii. in functie de situatia concreta a bibliografiei utilizate, continutul parantezei poate varia in limite bine precizate: a) (Bauche, 15) — nu exista alt autor cu acelasi nume; este citaté 0 singura lucrare a lui Bauche; $ Numit la noi si sistemul Harvard (Chelcea 2000, 43) iar in Statele Unite ,,author-date system" (Chicago, 493). ; © Capitalute se numesc literele majuscule utilizate la scrierea intregului CUVINT. Redactarea 451 b) (P. Papahagi,15) — initiala il distinge pe Pericle Papahagi de Tache Papahagi, citat si el; este citata o singura lucrare a lui P, Papahagi; c) (Bidian 1970, 15) — Bidian (unicul autor cu acest nume citat in text) e citat si cu alte lucrari, din alti ani; d) (Papahagi 1925a, 15) — autorul este citat cu mai multe lucrari publicate in acelasi an. Observatii: * Dacd lucrarea are mai multi autori, numele lor se despart fie prin virgula, fie prin bare oblice: Barboricd, Onu, Teodorescu sau Barboric’/OnwTeodorescu. Nu este recomandabila utilizarea liniei de pauza (paranteza orizontala) pus intre nume, c: @ poate confunda cu cratima care uneste numele duble, de tipul Sandfeld- Jensen, Meyer-Lbke. Spre deosebire de tehnica descrierii bibliografice (v. p. 38), nu se obisnuieste redarea conjunctiei gi, chiar dacd ea apare pe coperta. Cind autorii sint prea numerosi, se poate cita numai primul, celelalte nume fiind condensate in formula ef alii sau et al. ,,si altii*. (in treacat fie spus, in perioada 1975-1989 acesti alti‘ puteau fi unul singur, al cdrui nume nu putea fi tiparit deoarece purtatorul lui plecase, legal sau ilegal, definitiv din tara.) Din dorinja de standardizare a modalitatii de trimitere, dar si din prudenti — pentru a nu descoperi, in ultimul moment, cA trebuic citati o a doua lucrare a unui autor si, prin urmare, trebuie completat, peste tot in text, anul de aparitie al amindurora -, multi autori indica, in paranteza, si anul aldturi de nume, indiferent de necesitatea obiectiva a procedeului. intre nume si data nu se pune virgula, inainte de pagina, da. Se observa din ce in ce mai mult tendinta de a indica pagina numai prin cifra, fari p. inainte. In lucrari recente, se aplicd tot mai consecvent conventia de a desparfi, in paranteza de trimitere, anul de aparijie de pagina nu prin virgula ci prin doua puacte. + + Exemple: ¥ Hagége (1986: 46) distingue six types de proces: (Jack Feuillet, in SCL, XLVII, 1997, 1-4, 164).152 Magdalena Vulpe Y Ces deux sphéres correspondent également a une opposition [...] qu’on peut appeler distanciation/inon-distanciation (Feuillet 1991; 442-443). (Ibid., 163) Y [Nota de subsol:] 12. Este evident insuficienté prezentarea fenomenului de catre Lausberg (1966: 174). (Ramon Cerda, loc. cit., 78) * Cum se vede din exemplul precedent, trimiterile ,,americane™ pot s4 apara gi in notele explicative. . De notat c& Chicago, 548 desparte prin doua puncte numai numarul volumului de indicatia paginii: (Garcia 1987, 2: 168, 3: 119-23), considerind nerecomandabila practica descrisi mai sus (643). fn cazul utilizarii trimiterilor ,americane“, orice lucrare trebuie insotité de o bibliografie care expliciteazi continutul parantezelor din text, Ordonata alfabetic, dupa numele autorilor, si cronologic, pentru mai multe lucrari ale aceluiasi autor, bibliografia va avea urmatoarea structura: A. Avram Avram, Andrei, Particularitéti ale intonafiei interogative tn graiul din Muscel, in FD, VII, 1973, 43-64. M.Avram Avram, Mioara, Evolufia — subordondrii circumstaniale cu elemente conjunctionale in limba romana, Bucuresti, EA, 1960. Bauche Bauche, Henri, Le langage populaire, Paris, 1929. Bidian 1970 Bidian, Viorel, Observagii asupra frazei in graiurile din Oltenia. 1. Coordonarea, in CL, XV, 1970, 1, 97-104, 1972 Bidian, Viorel, Observatii asupra frazei in graiurile din Oltenia, I. Subordonarea, in CL, XVII, 1972, 1, 5-20. Papahagi 1925 a 1925 bees Redactarea 153 Sint admise si variante grafice’, precum: FICSINESCU, FLORICA (1969) — ~ Prefixul regional na, in SMFC, 5, p. 9-15. FIEDLER, WILFRIED (1968) - Das aromunische verbalsystem in balkanologischer Sicht, in Beitriige zur romanischen Philologie. Herausgegeben yon Werner Bahner, Berlin, p. 115-139. FLORA, RADU (1956) — L'Atlas linguistique des parlers roumains du Banat yougoslave (ALBY), in ,,Orbis“, 5.1, p. 20-27. (1958) |- Contribujii la problema atlaselor lingvistice regionale, in CL, 3 supliment, p. 165-175. (1958b) — Graiurile romdnesti din Banatul iugoslay, in FD, 1, p.123-144, sau (mai putin uzitat): PHILIPPIDE, ALEXANDRU Istoria Limbii roméne, vol. 1. Principii de istoria limbii, lasi, Tipografia Nationala, 1894 = 1894, PIETREANU, MARICA. Salutul in limba romana - studiu sociolingvistic, Bucuresti, 1984 = 1984 a. PIETREANU, MARICA Procedee de salut specifice _limbii populare. Consideratii _psihosocioling- vistice, in SD, 1984, p, 229-235 = 1984 b, PUSCARIU, SEXTIL Pe marginea cartilor, in DR, 4, 1924- 1926, 2, p. 1303-1409 = 1924-1926. Esential este ca to ate trimiterile din paranteze sa-si giseascd explicajia in bibliografie. (In acest scop, este practic ca, de cite ori introducem 0 trimitere la un nou titlu, si facem, pe loc, fisa bibliograficd respectiva.) ieee V. si Chicago, 649: ,,So long as a documentary style is clear, effective, and consistently followed, variations and combinations of the basic styles outlined in this manual may be considered acceptable alternatives”154 Magdalena Vulpe Observatii: * Din punctul de vedere al modului de ordonare a informatiei bibliografice, lista bibliografici avind scopul de a ,decoda* trimiterile din paranteze se deosebeste de notele de trimitere bibliograficd (acestea respectind ,,tipicul* descrierii bibliografice clasice): anul de aparitie se plascazi imediat dupa numele autorului, el functionind ca element de recunoastere. In mod logic, el nu se mai repeta la sfirsit (vezi al doilea tip de bibliografie din cele precedente), * Locul lucrarilor cu mai mulfi autori este du p a lista de lucrari a celui dintii: Jinga 1994 ~ Jinga, Laurentia... Jinga/Vulpe 1992 — Jinga, Laurentia si Vulpe, Magdalena Daca, in bibliografie, apar mai multe titluri publicate in acelasi volum colectiv (cu nume lung si complicat!), acesta poate fi indicat printr-o abreviere, explicata, la rindul ei, in Lista de abrevieri care precede bibliografia. Atentie! Pentru lucrarile aparute in volume colective, se dau, obligatoriu, paginile intre care se regaseste articolul, nu cele citate in text! * * . Atentie! Titlurile lucrarilor scrise in alta limba decit cea a textului unde sint citate nu se traduc! Cel mult, daca ele sint intr-o limba de circulatie restrinsa, traducerea se da in paranteza, dupi titlul original. Avantajele acestei metode (pe care, marturisesc, o prefer celorlalte) constau in fluenta pe care o asigura lecturii, in orientarea imediata spre autorul citat si in faptul ci descarcd subsolul paginii (respectiv, finele capitolului), care ramine rezervat exclusiv notelor explicative. Ce e drept, metoda ,,americana* este neeconomica in lucririle unde fiecare citat este luat din alt autor sau in lucrdrile cu un numir foarte mic de trimiteri. Pentru asemenea situatii, recomandabil este sistemul traditional, cu aparatul critic in note. 7.2.5. Unii autori recurg la sisteme de trimitere hibride: Aurelia Merlan, in Sintaxa si semantica-pragmatica limbii romdne vorbite. Discontinuitatea, Iasi, 1998, utilizeazi numerotarea la uméar, cu care insi trimite la note de subsol formulate in maniera americana. De exemplu, in subsolul p. 23 gasim: Redactarea 155 'Vezi Halliday 1976, p. 175. “The element selected by the speaker as theme is assigned first position in the sequence* (Halliday 1976, p. 179) dar si, in subsolul paginii precedente: Danes 1970, p. 134. Ibidem, p. 135. Optiunea, intilnita si la alti autori, nu mi se pare fericita, chiar daca nu poate fi considerata incorecta. 7.2.6. Trimiterile la sursele exemplelor se dau imediat dupa textul citat, chiar in cercetari care utilizeaza sistemul »clasic*, De obicei, indicatia se pune in parantezi. Daca citatul este centrat in pagina, trimiterea la sursa se poate da fara paranteza, dar cu caractere deosebite de cele ale textului (vezi, de exemplu, Gramatica Academiei, care da trimiterea cu capitalute). Titlurile surselor se abreviaza. Abrevierile se explica intr-o lista aparte sau, daca sint putine, intr-o nota la subsol, plasat dupa prima citare. Dac materialul cercetat e cuprins, tot, intr-un singur volum, e suficienti indicarea paginii. De la caz la caz, se pot dovedi utile sau necesare si alte idicatii, precum titlul poeziei intr-o cercetare literara sau localitatea de provenienta intr-o lucrare de dialectologie. Atentie! In cazul utilizirii unui material literar, indicarea exact a editiei este indispensabila pentru regasirea exemplelor! Optiunea pentru unul din sistemele de trimiteri bibliografice este motivaté de principiul maximei eficiente, de preferintele autorului si, uneori, de regulile impuse de editorii publicatiilor colective. Indiferent de optiune, consecventa aplicarii sistemului ales si acuratefea in redarea indicafiilor bibliografice sint esentiale. 7.3. Mentionez, mai jos, citeva formule conventionale (imprumutate, majoritatea, din latina) utilizate in legatura cu exemplele, citatele si trimiterile bibliografice: 7.3.1. apud ,,dupa“: citarile indirecte, prin intermediul altei lucrari, este corect s& fie semnalate ca atare; de exemplu, in Introducerea acestei lucrari, am dat cite un citat din Al. Philippide, Introducere in istoria limbii si literaturii romdne si din I-A. Candrea, Jarba fiarelor, pe care nu le-am luat direct de la sursa, ci din lucrarea E.156 Magdalena Vulpe Barboricd, L. Onu, M. Teodorescu, Introducere in filologia romana. Trimiterea corecta are forma: Al. Philippide, Jntroducere in istoria limbii si literaturii romine, lasi, 1888, p. 7, apud Barboric&/Onu/Teodorescu, Introd. 8 . I-A. Candrea, larba fiarelor. Studi de folclor, Bucuresti, 1928, p. 8, apud Barboici/Onu/Teodoreseu, Introd., 11. Sau, cu sistemul american: (Philippide 1888, 7, apud Barboricd/Onu/Teodorescu 1978, 8) (Candrea 1928, 8, apud Barboric&/Onw/Teodorescu 1978, 11). In primul sistem de citare, nu ¢ corect ca studiul citat indirect sa fie inclus in bibliografia lucrarilor utilizate; al doilea sistem de citare impune insé includerea lui, lista bibliograficd servind, in acelasi timp, la identificarea titlurilor codificate. 7.3.2. Vezi sau y. nu se pun in fruntea fiecarei note! in felul acesta sint introduse informatii — bibliografice sau de alta natura — suplimentare fata de simpla trimitere bibliografica. Exemplu: ¥ [fntr-o nota la subsol] Referitor la frecventa acestei constructii in unele graiuri bandtene, vezi VULPE 1973, 368-369. (Vulpe 1980, 132) 7.3.3. Cf. (= confer) ,compara‘: cu cf. se trimite la o lucrare (sau la un loc din propria lucrare) unde a fost formulat un punct de vedere asemanator (nu identic!) sau, dimpotriva, diferit de cel sustinut in locul de unde se face trimiterea. ¥ Din acest punct de vedere [al functiei pauzei], exprimarea oralé non-normata spontana contrasteaza cu reproducerea oral a unui text scris normat (cf. ROCERIC-ALEXANDRESCU 1963) [aceasta analizeaza pauzele in citire]. (Vulpe 1980, 47) Atentie! Confer e un imperativ si se construieste cu acuzativul: cf, parerea lui X, cf. 1. lordan, Stilistica; ,,traducerea” lui cu conform construit cu dativul este o greseala! Redactarea 157 7.3.4, passim ,si in alte locuri“: se utilizeaza atunci cind trimiterea la una sau doua pagini nu epuizeaza indicarea tuturor locurilor din text vizate: p.15, 23 passim (si prescurtat, pass.). 7.3.5. Infra ,,mai jos“ si supra ,,mai sus‘, urmate de indicarea paginii, a capitolului sau a paragrafului, indica trimiteri interne. 7.3.6. [sic!] (sic!) sau simplu [sic] (sic) asa‘: intr-un text reprodus, semnaleaza ca greseala din acel text nu a fost comisé la citare. Exemplu: v Este o presupunere care pare a fi sprijiniti de ceea ce gisim in textul unei alte poezii populare: ,,Sa-mi facd d-un carugian, Cu obezi de mar botan, [...] $i osii de leustean; Leucile de rozmalin [sic], Loitrefle] de calomfir, Inima de trandafir“. (A. Avram 2000, 150) Vezi gi citatele noastre de la p. 27, $1, 75, 115, passim. Observatie: * Desi, in calitatea lui de cuvint aloglot, sic webuie scris cu italice, scrierea lui cu caractere drepte se intilneste frecvent, chiar la cercettori foarte atenti la detaliile tehnice ale redactirii (precum in exemplul de mai sus). 7.3.7. p. 15. seqq (= sequentesque) ,si urmatoarele* echivalent cu si urm. sau §. se precizeaza, prin indicare exactd, numai pagina de fnceput a unui pasaj mai lung. T s.v. (sau, cu drepte, s.v.) (= sub voce): trimiterile la dictionare nu se fac cu indicarea paginii, ci a cuvintului titlu sub care se gaseste exemplul sau varianta discutata. Exemplu: ¥ La douf variante ale etimonului maghiar (...] trimite i Tamés, EWUER, s.v. mangalifaé (...]. Indicatia ctimologica data in DLR s.¥, mangul [...] este urmatoarea: (A. Avram 2000, 148) § Si urm., prescurtarea unor cuvinte roménesti, nu se scrie cursiv.