Educatia pentru sanatate

Tehnici si mijloace de prim ajutor:

Pentru a acorda primul ajutor medical, pe lnga cunostintele teoretice sunt
necesare si unele materiale precum si ndemnarea de a aplica tehnicile medicale
descrise, ndemnare care se capata prin exersare repetata.

Luarea temperaturii.
Fiecare familie trebuie sa aiba n casa un termometru pentru masurat
temperatura corpului. n lipsa unui termometru, temperatura se poate aprecia si cu
dosul palmei, aplicat pe pieptul sau spatele bolnavului. Daca pielea bolnavului este
mai calda dect a examinatorului atunci se poate banui o crestere a temperaturii,
dar aceasta metoda nu este exacta, uneori poate da erori foarte mari. nainte de
utilizarea unui termometru se verifica daca mercurul acestuia este adus la granita
inferioara. Daca nu, se scutura de cteva ori tinndu-l cu mercurul n jos.
La adult temperatura se masoara de obicei subsuoara. Daca bolnavul este
transpirat se sterge mai nti cu un prosop, 16416m1213q dupa care se introduce
termometrul cu mercurul ct mai adnc n axila. Se lipeste bratul de corp iar
antebratul, ndoit din cot, se aseaza pe piept. Dupa zece minute se scoate
termometrul, se citeste temperatura nregistrata si apoi se scutura pentru ca
mercurul sa coboare din nou la cifra inferioara.
La sugari si la copii mici, temperatura se masoara n rect. Copilul este
culcat pe spate, cu picioarele ridicate. Se unge termometrul cu vaselina si se
introduce ncet n rect pna la gradatia inferioara. Apoi instrumentul se tine cu
mna timp de cinci minute, dupa care se scoate si se citeste valoarea temperaturii.
La urma se dezinfecteaza cu spirt si se scutura mercurul.
n mod normal, temperatura unui adult sanatos oscileaza ntre 36,2-37
grade C, dimineata la ora 5 este mai scazuta iar seara la ora 19 este mai crescuta.
Dar n interiorul corpului, de exemplu n rect, valorile temperaturii sunt cu o
jumatate de grad mai mari. De asemenea, la sugari temperatura normala poate sa
ajunga pna la 37,5 grade C.

Luarea pulsului.
O data cu masurarea temperaturii se ia si pulsul care, de obicei, creste pe
masura ce creste si temperatura corpului. Pulsul este unda de snge mpinsa prin
artere de contractiile inimii, unda care se simte n anumite locuri pe traseul
arterelor mari: artera carotica (la gt), artera axiala (subsuoara), artera radiala (la
antebrat), artera femurala (la coapsa), artera temporala (la tmple). Astfel,
nregistrndu-se numarul de pulsatii care ajung la peiferia corpului se poate stabili
numarul de batai cardiace pe minut. Pulsul se ia n stare de repaus la artera radiala,
care trece pe marginea antebratului, n directia degetului mare. Cu trei degete ale
minii drepte, examinatorul apasa santul din apropierea ncheieturii minii
bolnavului, pna simte pulsatia arterei. n timp ce cu mna stnga sprijina mna
bolnavului, cu ajutorul unui cronometru sau ceas cu secundar, se cronometreaza
numarul de pulsatii dintr-un minut. Artera nu se va apasa pra tare caci atunci nu se
mai simte pulsul. Pentru o buna ndemnare se vor face exercitii de luarea pulsului
la propria mna. La adultul sanatos numarul de pulsatii este de 70-80 pulsatii pe
minut n repaus. Emotiile, efortul fizic, cresc n mod normal freventa pulsului. La
femei pulsul este mai des cu 7-8 batai pe minut, iar la copii mici poate ajunge la
100-120 pe minut. n cazul unor boli (infectii acute, intoxicatii, boli de inima,
hemoragii, anemii, nevroze etc.) pulsul poate depasi 140 batai pe minut, nu este
ritmic, ci bate la intervale neregulate ori bate cnd mai ncet cnd mai tare. Chiar
scaderea pulsului sub 60 pe minut este un semn de boala. Cnd pulsul este prea
slab nu se simte la mna. Atunci este necesara ascultarea batailor inimii, aplicnd
urechea pe partea stnga a toracelui bolnavului.

Constatarea respiratiei.
n mod normal respiratia omului se constata observnd miscarile toracelui,
care la adult se fac n ritm de 16-18 pe minut. Dar n unele boli, intoxicatii sau
accidente grave respiratia este att de rara sau de nceata nct nu se mai observa.
n aceasta situatie respiratia se va constata cu "semnul oglinzii". O oglinda rece, n
contact cu aburii care sunt eliminati pe gura sau nas o data cu expiratia bolnavului,
se abureste. nsa n sezonul calduros cnd oglinda este prea calda acest semn nu
este concludent . Atunci se va aseza n fata gurii bolnavului un fir de par. Daca
parul se misca, vibreaza, nseamna ca bolnavul respira. nsa metoda poate induce
n eroare cnd exista curenti puternici de aer.

Constatarea reflexului pupilar.

Pupilele sunt orificiile din fata globilor oculari, care regleaza patrunderea
luminii spre retina. n ntuneric pupilele se micsoreaza, iar la lumina se dilata.
Acest reflex pupilar se poate constata acoperind 3-5 secunde ochii cu palma, apoi,
dupa descoperirea brusca, se observa la lumina pupilele se dilata. Daca nici nu se
dilata nici nu se micsoreaza este vorba de o afectiune grava a sistemului nervos, de
o intoxicatie sau traumatism. n cazul oririi inimii pupilele sunt dilatate mult si nu
se mai micsoreaza la ntuneric.

Reanimarea.
n situatiile de boala sau de accidente cnd functiile vitale ale
organismului -respiratia si circulatia- sunt ncetinite sau oprite, viata omului
este pusa n pericol. De aceea, atunci cnd se constata oprirea respiratiei si a
batailor inimii se va ncerca repunerea n functiune a acestor organe prin tehnicile
de reanimare respiratorie si cardiaca. Exista o perioada de "moarte aparenta" cnd
victima este inconstienta, nu raspunde la ntrebari, pulsul si respiratia nu se mai
simt, dar viata nca mai palpita. Daca n acest rastimp se intervine prompt cu
mijloace de reanimare, se pot restabili functiile vitale ale organismului, salvnd
numeroase vieti omenesti, mai ales n caz de accidente, de traumatisme.
Reanimarea trebuie facuta foarte rapid, n interval de 5-6 minute de la
oprirea respiratiei sau a inimii, deoarece n lipsa alimentarii creierului cu oxigen se
instaleaza moartea definitiva. Masurile de reanimare sunt eficiente numai n
cazurile de oprire brusca a respiratiei sau a inimii (sincopa, traumatisme dupa
accidente, intoxicatii, nec etc.) si nu n decesele dupa diferite boli cornice. Daca
este necesara, reanimarea se face si pe timpul transportului victimei la spital.

Pansarea ranilor.
Ranile (plagile) sunt produse de mai multe cause. Indifferent de cause si de
gravitate, plagile trebuie pansate n mod steril, pentru a le feri de infectie caci att
pe piele, pe haine ct si n aer exista numerosi microbe. Pentru pansarea unei rani
sunt necesare urmatoarele materiale: fesi si comprese de tifon sterile, vata sterila,
leucoplast, substante dezinfectante. De asemenea este necesare o pensa si un
foarfece sterlizate prin fierbere sau la flacara. n lipsa pensei se vor utiliza minile
cu unghiile taiate, spalate bine cu apa si sapun si dezinfectate cu o solutie
dezinfectanta. n cazul n care nu avem pansamente sterile, folosim orice textile
avute la ndemna sterlizate prin fierbere cu apa timp de 20-30 de minute.
Reguli de urmat la pansarea ranii:
Daca rana este mare, adnca si sngereaza abundent se va opri mai nti
hemoragia si apoi se va pansa.
Cnd o rana este murdarita cu pamnt, praf, rugina, resturi de haine, aschii
de lemn, sticla, metal etc, se spala bine cu o solutie dezinfectanta,
ndepartnd cu pensa, cu un tampon de vata sau cu o compresa corpurile
straine. La nevoie se va spala plaga cu multa apa fiarta (racita) si sapun sau
detergenti. Se va evita introducerea pensei sau degetelor n plagile profunde.
De asemenea daca plaga este curata nu va fi atinsa cu mna sau cu
instrumente, ci se va dezinfecta prin picurarea de lichid dezinfectant.
Marginile plagilor vor fi sterse cu tinctura de iod, spirt sau benzina. Aceste
substante introduse n plaga produc durere, de aceea nu se vor folosi ca
dezinfectante dect la plagile mici ale pielii si cnd nu avem altceva mai bun la
ndemna. Apoi peste rana se aplica o compresa sterila iar deasupra o pernita de
vata. Nu se aplica vata direct pe plaga caci se lipeste de aceasta. La sfrsit totul se
nfasoara cu o fasa de tifon destul de strns ca sa nu cada pansamentul, nsa nici
prea strns ca sa nu opreasca circulatia sngelui.
 Daca avem la dispozitie, se poate presara pe rana niste praf de sulfamida sau
antibiotice , dar nu se recomanda unguente, care astupa rana si nu mai permit
drenarea secretiilor. Daca nu avem la ndemna fese, fixarea pansamentului se va
face cu leucoplast, cu o fsie de pnza sau cu sfoara.
n raport de regiunea n care se afla rana, exista diferite tehnici de nfasurare
a plagii, dar care nu pot fi nvatate din carte, ci numai prin demonstratii. Important
pentru primul ajutor este pansarea sterila a plagii si fixarea pansamentului, ca
acesta sa nu cada pe timpul transportului. Daca un pansament a fost facut n
conditii nesterile, se va comunica acest lucru la unitatea medicala care ia n primire
ranitul. Dupa pansarea unei plagi mari, este necesar ca regiunea respecriva sa nu
fie miscata, att pentru mentinerea fixa a pansamentului ct si pentru evitarea
durerii sau a reaparitiei sngerarii. De obicei se imobilizeaza capul sau membrele
ranite ntre doua perne, suluri de paturi, scndurele sau cartoane, pe timpul
deplasarii.
Daca bolnavul a pierdut mult snge prin plaga atunci se vor lua si masuri de
evitare a socului hemoragic.

Oprirea hemoragiei.
Revarsarea sngelui n afara vaselor sanguine, n urma ruperii, taierii,
nteparii sau zdrobirii acestora, se numeste hemoragie. Cnd scurgerea sngelui se
face n afara corpului este vorba de hemoragie externa, spre deosebire de
hemoragia interna n care sngele se scurge n interiorul corpului.
Oprirea hemoragiei se face prin una sau mai mule metode:
Pansament compresiv. Cnd hemoragia este mica se aplica pe rana, dupa
dezinfectia respectiva, o compresa sterila mai groasa, dupa care se nfasoara cu o
fasa sterila, strngnd bine buzele plagii. Dupa 10-15 minute ncepe sa se formeze
un cheag si sngele se opreste. n lipsa materialelor sterile, daca hemoragia
pericliteaza viata ranitului, se vor utiliza si pansamente nesterile, urmnd ca la
spital sa i se faca dezinfectia plagii. Daca hemoragia nu se opreste se va trece la:
Compresiunea manuala, a arterelor mari, mai ales cnd nu se pate preciza
daca sngele provine din vena sau din artera. Procedeul consta n apasarea
puternica, cu degetele sau cu minile, a arterei responsabile de hemoragie.
Apasarea se va face pe planul dur al osului pe unde trece artera.
Locurile pe unde trec aceste artere sunt:
-n hemoragia fruntii si a pielii capului se vor presa arterele temporale situate pe
ambele parti ale fetii, naintea urechii si deasupra umerilor obrajilor;
-n hemoragia fetei se va presa cu degetul n santul de pe marginea maxilarului
inferior, de partea leziunii, pe unde trece artera maxilara;
-daca hemoragia este la antebrat, se apasa puternic la ncheietura articulatiei
cotului;
-daca hemoragia este mai jos de genunchi, atunci se apasa artera care trece prin
gropita dinapoia articulatiei genunchiului.
Compresiunea manulala nu este eficienta dect n hemoragii mici si de
scurta durata, deoarece salvatorul oboseste repede. De aceea, ntre timp, se va cauta
un garou si daca este necesar, oprirea sngelui va fi completata prin:
Hemostaza cu ajutorul garoului. Garoul este un tub sau o banda de cauciuc,
de 80-100 cm lungime. n lipsa cauciucului se poate folosi o curea,o
frnghie, sfoara groasa, fsii de textile, cravata, batista, pungi din material
plastic etc. Garoul nu poate fi ntrebuintat dect pentru oprirea hemoragiei la
membrele superioare sau inferioare. Pentru a realiza o compresie buna el nu
va fi aplicat direct pe piele, ci peste un nvelis textil, de vata, pnza etc. Nu
se va folosi sfoara subtire sau srma pentru ca taie pielea. Punerea garoului
consta din compresiunea prin strngerea circulara a membrului care
sngereaza, pna la oprirea hemoragiei. Aceasta operatie se face dupa ce
membrul ranit este ridicat n sus cteva secunde pentru a se goli de o parte a
sngelui venos.
Trebuie precizat ca aplicarea garoului difera dupa cum avem de a face cu o
hemoragie venoasa sau arteriala. stiind ca n vene sngele curge de la peiferie,
dinspre degete spre inima, garoul se pune sub nivelul plagii care sngereaza. Daca
hemoragia nu se opreste sau se accentueaza nseamna ca sngele provine dintr-o
artera. Deoarece n artere, circulatia sngelui se face dinspre inima spre periferie,
spre degete, este logic ca garoul sa se aplice deasupra plagii sngernde, ntre plaga
si inima.
Dupa punerea garoului, acesta se strnge puternic prin rasucire cu un bat,
pna cnd membrul respectiv ia o culoare alba, iar batul se fixeaza prin legare cu
sfoara. Pentru o mai buna compresiune a arterelor, se introduce sub garou un sul de
fasa, un ghemotoc de vata, hrtie etc. n toate cazurile de hemoragii, garoul se
aplica ct mai aproape de plaga si nu va fi tinut mai mult de o ora caci se
compromite circulatia sangvina a membrului respectiv, fapt ce poate duce la
gangrena. Nu se va pune garoul la antebrat sau la gamba, caci nu are puterea de a
opri sngele. Cnd exista hemoragii la aceste parti ale corpului ea se opreste daca
la nivelul articulatiei cotului si genunchiului se aseaza un sul sau un ghemoroc de
textile sau hrtie, apoi antebratul sau gamba se ndoaie fortat pe brat, respectiv pe
coapsa si se leaga n aceasta pozitie (daca nu exista concomitent si o fractura).
Dupa aceasta, ranitul va fi transportat rapid la spital unde se va face
hemostaza definitiva. Se recomanda ca n lipsa unui nsotitor care sa dea relatii, sa
se ataseze de garou un biletel cu data, ora si minutul la care s-a aplicat garoul.
n situatia n care garoul trebuie mentinut un timp mai ndelungat, acesta va
fi slabit cte putin, din sfert n sfert de ora; pentru irigarea cu snge a tesuturilor,
dupa care se va strnge din nou. Desfacerea brusca si completa a garoului poate sa-
i produca un soc ranitului. Pe timpul transportului, pentru prevenirea anemierii
creierului, ranitul care a pierdut mult snge, va fi culcat avnd picioarele mai
ridicate dect capul. Daca i este sete, i se va da sa bea cantitati mici si repetate de
bauturi calde, i se vor ncalzi minile si picioarele cu sticle cu apa calda si i se vor
da calmante ale durerii.

Imobilizarea fracturilor.
Ruperea, zdrobirea sau plesnirea unui os se numeste fractura. Toate oasele se
pot fractura nsa fracturile se ntlnesc mai frecvent la oasele lungi ale membrelor,
la bazin si la coloana vertebrala. Fracturile sunt produse de un traumatism puternic:
cadere de la naltime, lovitura, strivire, tamponare, izbire, rasucire etc. Cele mai
multe leziuni ale oaselor se observa la muncitorii din transporturi, constructii sau
mine, la sportivi si dupa accidentele de circulatie rutiera.
Daca capetele osului fracturat ramn la locul lor sau se deplaseaza putin, este
vorba de o fractura nchisa. nsa atunci cnd osul fracturat srapunge muschii si
pielea si iese afara, provocnd o rana, ne aflam n prezenta unei fracturi deschise.
O fracrura nchisa se cunoaste dupa urmatoarele semne:
Durere puternica, spontana, la locul unde s-a produs fractura, durere care
este accentuata de miscarea locului respectiv; n fractura coastelor durerea
este provocata de miscarile respiratorii;
Deformarea regiunii unde s-a rupt osul, datorita att capetelor osului rupt
care mping din interior spre exterior, ct si umflaturii produsa de hematon
(iesirea sngelui sub piele, ca urmare a rupturii vaselor sangvine);de aceea si
culoarea pielii din jurul fracturii este rosie-vnata;
Cnd fractura se afla la unul din oasele membrelor, accidentatul nu se mai
poate folosi de membrul respectiv; piciorul nu mai poate fi miscat sau
ridicat, iar mna nu mai poate fi dusa la gura; n fractura oaselor gambei,
laba piciorului nu mai sta ndreptata n sus ci spre nauntru, iar omul nu mai
poate sta pe picior;
Uneori, cnd capetele osului rupt se ncaleca unul peste celalalt, se produce
o usoara scurtare sau ndoire n pozitie anormala a membrului traumatizat;
n caz de fractura a coloanei vertebrale, ranitul simte ameteli si furnicaturi n
picioare nu si poate misca picioarele sau pierde urina; daca se suspecteaza o
astfel de fractura, accidentatul nu se va misca din loc, nu se va transporta
ndoit de sira spinarii caci vertebrele fracturate pot ntepa sau taia maduva
spinarii, fapt ce duce la paralizia definitiva a corpului. Numai dupa
constatarea acestor semne si dupa ce victima sau anturajul ei dau relatii
despre cum s-a produs accidentul, se da primul ajutor.
Primul ajutor ntr-o fractura consta n imobilizarea osului fracturat. Scopul
imobilizarii este de a calma durerea si de a fixa capetele osului fracturat n asa fel,
ca ele sa nu se mai poata misca pentru a provoca complicatii: nteparea sau taierea
muschilor, a vaselor sangvine, a nervilor, ori de a transforma o fractura nchisa
ntr-una deschisa. Se steril plaga si numai dupa aceea se va face imobilizarea.
Cnd se banuieste o fractura, se vor evita orice miscari sau deplasari inutile ale
acidentatului. Daca este necesara scoaterea mbracamintei aceasta se va taia de la
nivelul cusaturilor.
Imobilizarea fracturilor oaselor membrelor se face cu ajutorul actelelor, care
sunt niste sipci late din lemn sau din plasa de srma. Ele pot fi confectionate si din
alte materiale: carton, plastic, placaj, metal, crengi, cozi de unelte, bastoane,
umbrele etc. Atelele trebuie sa fie suficient de lungi pentru a ajunge la cele doua
articulatii ale membrului, deasupra si dedesubtul fracturii. Numai asa fixarea osului
bolnav va fi corecta. De asemenea, sunt necesare doua atele, care se vor aseza pe
partile laterale ale membrului fracturat. Se va avea grija ca atelele sa nu vina n
contact direct cu pielea, ci ntre atele si piele se va pune o pernuta de vata sau alt
material textil.
n cazul fracturii osului gambei, daca accidentatul este ncaltat cu cizme, nu
se va ncerca scoaterea lor, ci se vor taia de la ncheieturi. Daca fractura intereseaza
numai un picior, la nevoie se poate folosi ca atela piciorul sanatos. Apoi peste
atele, pe toata lungimea membrului fracturat, se nfasoara strns o fasa de tifon. n
lipsa acesteia se va utiliza una sau mai multe curele, cravate, sfoara, bucati de
pnza etc. Strnsura nu va fi asa de puternica nct sa jeneze circulatia sngelui n
membrul respectiv. Pentru imobilizarea corecta a membrelor este necesara
conlucrarea a doua sau mai multe persoane.
Coastele fracturate se imobilizeaza nfasurnd toracele cu un cearsaf, sau cu
doua trei prosoape cusute unul de altul, cu un bru sau cu o bucata de pnza mai
lunga. Pentru a nu jena respiratia, nfasurarea se face n pozitie de inspiratie cnd
accidentatul trage aer n piept.
n fracturile antebratului si ale claviculei, imobilizarea se poate face cu o
esarfa care se leaga de gt. Dupa imobilizare, accidentatul va fi acoperit daca este
frig, i se vor da calmante ale durerii, si se va transporta la un spital de chirurgie,
pentru a i se face imobilizarea n ghips.