Sunteți pe pagina 1din 4

Argumentare roman realist

ROMANUL POSTBELIC - REALIST


Morometii de Marin Preda

Romanul "Morometii", aparut in doua volume, primul fiind publicat in 1955, iar cel de-al
doilea in 1967, este nu numai un punct de reper in proza postbelica, fiind un roman realist
obiectiv, ci si o reprezentare de exceptie a satului traditional romanesc din Campia Dunareana, in
perioada interbelica si postbelica.
Continuand traditia romanului romanesc de inspiratie rurala reprezentat de Rebreanu,
Slavici, Sadoveanu, Marin Preda a creat un roman original cu o viziune moderna asupra lumii
rurale. Scriitorul isi fundamenteaza romanul din perspectiva relatiei omului cu timpul, a umanitatii cu
istoria, la rascruce de epoci, sub presiunea unor evenimente necrutatoare. Romanul este de factura
realista pentru ca zugraveste veridic si obiectiv realitatea unei epoci care sta sub semnul unor
evenimente istorice importante, perspectiva narativa este obiectiva, compozitia este echilibrata,
subordonata intentiei de a crea un analogon al lumii reale, personajele sunt complexe, viabile si
se inscriu in tipologii, fiind implicate in conflicte exterioare puternice, dublate de conflicte
psihologice.
Perspectiva narativa sustine caracterul realist obiectiv al romanului. Naratorul este
omniscient, relatand intamplarile si evenimentele la persoana a III-a. Focalizarea este zero,
viziunea "par derriere". Perspectiva naratorului obiectiv se completeaza cu cea a personajului
reflector - Ilie Moromete, in primul volum, si Niculae, in al doilea - pentru a crea impresia de
autentic, de pluriperspectivism asupra existentei. Perspectiva temporala este cronologica, bazata pe
relatarea evenimentelor in ordinea derularii lor, iar cea spatiala reflecta un spatiu real, acela al satului
Silistea-Gumesti si unul imaginar, inchis, al trairilor interioare din sufletul si constiinta personajelor.
Viziunea scenica, folosirea dialogului si a monologului, structura predominant dramatica,
imbinarea stilului direct cu cel indirect si indirect liber, simtul comic si tragic, adanca observatie
psihologica fac din Preda un scriitor realist reprezentativ.
Romanul are o compozitie echilibrata, fiind alcatuit din doua volume, structurate, primul - in
jurul unui destin individual, al lui Ilie Moromete, al doilea in jurul unui destin colectiv - cel al
taranilor din Silistea Gumesti. Primul volum are o compozitie circulara, realizata cu ajutorul
simetriei conferite de motivul timpului, vazut ca simbol al istoriei necrutatoare. Aparut in incipit,
intretine iluzia unei existente patriarhale, fiind ingaduitor la inceput, idee formulata in primele
randuri ale primului volum "se pare ca timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare: viata se scurgea aici
fara conflicte mari". Axa timpului strabate tot volumul I, majoritatea evenimentelor avand loc de
sambata seara pana duminica dimineata, cand timpul pare dilatat, oamenii avand sentimentul
libertatii actiunilor lor. Reiterat in final, induce ideea terorii istoriei, a ritmului precipitat al
existentei, al destinelor tulburate, rasturnand imaginea vietii tihnite de la inceput: "Trei ani mai tarziu
izbucnea cel de-al Doilea Razboi Mondial. Timpul nu mai avea rabdare".
Scriitorul realist contureaza obiectiv imaginea dramatica a satului romanesc surprins in
tragismul evenimentelor ce vor sparge tiparele existentei sale stravechi, prin disparitia taranimii
traditionale, a clasei sociale fundamentale aflate in declin si supusa destramarii de catre istorie.
Planurile de actiune sunt paralele, destinele familiilor taranesti nu se intersecteaza si nu se
determina reciproc, asa cum se intampla in romanul "Ion", a lui Rebreanu. Exista aici un plan al
familiei Moromete, care este centrul intregii naratiuni si un plan al celorlalte destine si familii din sat,
care evolueaza paralel.
Roman realist-obiectiv, "Morometii" are un caracter monografic, de fresca sociala, ce se
realizeaza prin surprinderea caracteristicilor existentei rurale din Campia Dunarii. Prin scene
semnificative de viata, prin descrierile de obiceiuri: Calusul, Rusaliile, inmormantarea, hora, nunta,
de gospodarii taranesti, a institutiilor din Silistea Gumesti. Actiunea primului volum al romanului,
concentrata in trei parti, e plasata cu trei ani inaintea inceperii celui de-al Doilea Razboi Mondial si
cuprinde mai multe nuclee epice: freamatul de ansamblu al existentei taranesti, secerisul, complotul
cu fiii cei mari. Fiecare secventa e compusa din episoade semnificative: taierea salcamului, plata
impozitului, cina, hora de duminica, adunarea din poiana lui Iocan. Volumul al doilea structurat in
cinci parti, cuprinde evenimente desfasurate din 1938 si pana la sfarsitul anului 1962, fiind mult mai
diluat epic. Actiunea se concentreaza asupra schimbarilor importante generate de deciziile politice:
reforma agrara din 1945, colectivizarea din 1949.
Secventa narativa initiala a romanului prezinta intoarcerea de la camp a lui Ilie Moromete,
impreuna cu cei trei fii mai mari, naratorul staruind asupra fiecarui amanunt, replica sau gest,
construind o scena monumentala - aceea a cinei - cu o simplitate desavarsite, a miscarii personajelor
ce se deruleaza dupa o ordine prestabilita, dupa un cod ancestral.
Familia Morometilor este numeroasa, alcatuita si din copii proveniti si din alta casatorie, este
o "familie hibrida", generatoare de conflicte in interiorul ei, "prin ignorarea realitatilor sufletesti
individuale" (M. Ungheanu). Ilie Moromete, tatal, cu 10 ani mai mare decat sotia lui, Catrina, venise
in aceasta a doua casatorie cu 3 baieti, Paraschiv, Nila si Achim, carora li se adaugasera doua fete Tita
si Ilinca, si inca un baiat, Niculae, mezinul de 12 ani al familiei.
Morometii se afla la cina, stransi in "tinda", in jurul unei mese mici, joase si rotunde, "pe niste
scaunele cat palma", asezati "unul langa altul, dupa fire si neam". Cei trei frati vitregi stateau spre
partea din afara a tindei, "ca si cum ar fi fost gata in orice clipa sa se scoale de la masa si sa plece",
prevestind parca fuga in Bucuresti; in partea dinspre vatra, aproape de oalele cu mancare statea
intotdeauna Catrina, avand langa ea pe Niculae, pe Ilinca si pe Tita, "copii facuti cu Moromete".
Autoritatea capului familiei este sugerata inca de pe acum, deoarece Moromete statea "parca deasupra
tuturor", veghindu-si familia, stapanind "cu privirea pe fiecare".
Inca din acest episod, atmosfera este tensionata, fiecare dintre membrii familiei avand
nemultumiri care mocnesc, si care aveau sa izbucneasca in conflictele care zguduiesc puternic familia,
ducand la destramarea ei.
Datoriile la banca, plata fonciirii si traiul zilnic al unei familii numeroase il sufoca pe
Moromete, care trebuie sa se descurce cumva, fara a vinde din pamant. Ca sa mai acopere din datorii,
se hotaraste sa vanda lui Tudor Balosu salcamul din curte, simbol al trainiciei si al stabilitatii.
Taierea salcamului este unul dintre evenimentele esentiale ale volumului, atat prin maiestria
construirii lui din detalii ce se aduna progresiv, cat si prin simbolistica dramatica, acesta fiind primul
semn al declinului familiei Moromete, dar si al satului traditional, ramas parca fara aparare: "...acum
totul se facuse mic. Gradina, caii, Moromete insusi aratau bicisnici. Cerul deschis si campia napadeau
imprejurimile.". Scena taierii salcamului e de un dramatism impresionant, astfel ea se desfasoara
inainte de rasaritul soarelui, in lumina crepusculara a sfarsitului noptii, pentru ca nimeni sa nu fie
martor la actul distrugator, pe fondul bocetului ce venea din cimitir. Acest amanunt ne duce cu gandul
la faptul ca taierea salcamului nu era numai prevestirea unei drame personale, ci inceputul unei
decaderi universale, deplansa de intreaga natura, facand durerea personala, o durere universala.
Inima adevarata a satului este poiana lui Iocan, locul unde se adunau gospodarii satului, cei
care sunt "nici saraci, nici bogati", intre care Moromete, Cocosila si Dumitru al lui Nae citesc ziarul,
comenteaza politica ironic si cu umor; in dialogul lor duelul inteligentei scapa spontan, dandu-le iluzia
libertatii si a demnitatii lor. Aici spiritul rational al lui Moromete e recunoscut de toti, el este cel care
explica, clarifica, trage concluzii. Astfel se poate spune ca Moromete nu era o autoritate in familie, ci
si in comunitatea rurala. El este spiritul intalnirilor din poiana lui Iocan, absenta sa facea ca intalnirile
saptamanale de duminica dimineata sa fie "nu prea reusite". Moromete avea placerea vorbei, mestesug
cu care isi fascineaza consatenii, dar si criticii vremii, care apreciaza: "Ilie Moromete reprezinta tipul
taranului filosof".
Scena secerisului este al treilea moment important al primului volum. Ea prezinta datini
din viata satului traditional, constituindu-se intr-o adevarata monografie a obiceiurilor si
ritualurilor din timpuri stravechi. Culegerea roadelor pamantului este un moment de bucurie, de
contopire deplina a omului cu ritmurile naturii. Secerisul are reguli precise, impuse de traditia
strabuna: cel mai vrednic dintre copii este cel care, simbolic, porneste recoltarea granelor, masurand
cu pasul "statiile", partile de loc, pe care vor trebui sa le duca fiecare secerator la capat, apoi "incepe
sa taie spicele si sa arunce manunchiurile in urma", iar tatal leaga snopii si ii aseaza in clai. Femeile se
ocupau de mancarea pentru seceratori, iar in anul acesta recolta este foarte buna, de aceea o veselie
nemaipomenita ii cuprinsese pe toti, Catrina laudandu-l pe Cel de Sus pentru "mana cereasca", cum ii
spunea ea graului, "cu care ii milostivise Dumnezeu".
De aici lucrurile se precipita, Paraschiv, Nila fug la Bucuresti, luand cu ei caii, toti banii si
covoarele de zestre ale fetelor, iar Moromete era convins ca Achim nu va mai trimite niciun ban acasa
(el fiind plecat la Bucuresti cu oile familiei). Confruntat cu aceste probleme, Moromete ia hotarari
decisive: vinde din pamant si achita fonciirea, banca, ia doi cai si il trimite pe Niculae la scoala.
Naratorul noteaza insa ca problema banilor ramasese nerezolvata pe termen lung: "din nou rata la
banca, din nou fonciirea, din nou Niculae".
Ca in orice roman realist obiectiv, personajele sunt numeroase si puternic individualizate si
complexe, incadrandu-se intr-o tipologie. Ilie Moromete este un personaj exponential pentru o
clasa sociala surprinsa intr-un moment tragic al istoriei, destinul lui exprimand simbolic destinul unei
lumi aflate in plina criza. Numit "taran filozof", pentru spiritul reflexiv, contemplativ, el se
raporteaza critic la existenta in dorinta de a-si defini rostul sau in lume.
Personajul este caracterizat direct de narator in primul volum ca fiind: "cu 10 ani mai mare
decat Catrina (...) si acum avea varsta intre tinerete si batranete cand numai nenorociri sau bucurii
mari mai pot schimba firea cuiva". El este portretizat prin tehnica realista a detaliului semnificativ,
prin acumularea detaliilor. Obiectivitatea observatiei - prezentarea comportamentului, limbaj,
gestica - este dublata de finetea analizei interioare. Disimularea este una dintre trasaturile sale
reprezentative, semnificativa fiind scena fonciirii. Plata darilor constituie principalul motiv de
ingrijorare pentru Moromete, desi avea acum "vreo 6 pogoane de paman si-si facuse o casa
frumoasa", insa nu avea suficienti bani pentru plata impozitelor pe pamant (foncierea) si ratele
imprumutului de la banca. Chemat sa vina acasa de la fierarie, Moromete vazu pe prispa casei doi
oameni care il asteptau. Unul dintre ei era Jupuitu, agent de urmarire care venise dupa "fonciirea
pamantului". Moromete se dovedeste un actor desavarsit, el "joaca" scena "fonciirii" cu o gama
inepuizabila de tertipuri, incercand sa scape si de data aceasta. Desi era singur acasa, Moromete striga
la toti ai casei pentru a parea un om ocupat care are probleme mult mai importante decat cele pentru
care venisera cei doi, pe care ii ignora cu desavarsire; apoi se intoarce brusc "pe calcaie si striga: N-
am!" In final, Moromete le da 1000 din cei 1200 de lei primiti pe salcam, spunand ca vor primi restul
"peste o saptamana, doua".
Inteligent, ironic, spirit contemplativ priveste existenta ca pe un spectacol, detasat pentru ca
isi da seama ca "insul care e numai activ isi consuma viata si nu intelege nimic din ea, pentru ca
devine robul actiunii". Complexitatea si natura dilematica a eroului sunt reliefate de confruntarile
dintre manifestarile exterioare si eul sau de adancime, disimularea fiind o forma de aparare a libertatii
interioare. In ciuda transformarilor sociale la care asista, Moromete nu accepta ideea ca rostul sau in
lume este gresit si ca taranul roman trebuie sa dispara. In monologul de la sira de paie, el compara
cele doua ordini ale lumii, cea veche si cea noua de pe pozitia "celui din urma taran", reprezentant al
unui cod etic si filozofic condamnate aparent la disparitie de timpul implacabil.
Desi are o mare disponibilitate pentru dialog, Moromete traieste o drama a lipsei
comunicarii. Intentiile sale nu sunt intelese si judecate just de cei apropiati. Dorind sa isi pastreze
unita familia, contribuie prin intransigenta si lipsa unor clarificari la destramarea ei. Plecarea fiilor il
dezechilibreaza "cu toata aparenta de nepasare, Moromete nu mai fu vazut ceasuri intregi pe prispa".
Desi inteligent, nu apreciaza instructia si isi recunoaste vina la batranete.
Specifice romanului realist obiectiv sunt conflictele exterioare puternice traite de personaje
care in "Morometii" sunt de natura familiala, economica, politica si genereaza si conflicte
interioare, pshilologice.
Conditia taranului roman si relatia acestuia cu istoria este ilustrata in primul volum prin
prezentarea destinului familiei Moromete care este macinata de conflicte interne.
Ilie Moromete traieste cu iluzia ca familia sa este unita, insa familia sa hibrida are interese
divergente. Baietii cei mari, instigati de Guica, matusa lor, isi dispretuiesc tatal pentru lipsa de
pragmatism. Conflictul familial este generat initial de decizia lui Moromete de a se recasatori. Acesta
este cauzat si de autoritatea excesiva a tatului si de diferenta de mentalitate dintre generatii si se
acutizeaza odata cu fuga fiilor la Bucuresti. Un alt conflict este intre Moromete si sotia sa, deoarece
Catrina revendica, din ce in ce mai insitent, pogonul ei de pamant pe care Moromete il vanduse in
timpul foametei de dupa Primul Razboi Mondial. Barbatul promisese in schimb ca trece casa si
pamantul din jurul ei pe numele ei, urmand astfel sa asigure ca sotia sa nu va ramane pe drumuri. Insa
Moromete nu se tinuse de cuvant, glumind chiar batjocoritor cand ea aducea vorba despre asta.
Consecinta acestui conflict este indepartarea ei treptata, ce culmineaza cu parasirea lui, femeia
mutandu-se la fiica ei din prima casatorie. La acestea se adauga si conflictul cu Niculae ce-si are
originea in refuzul tatalui de a-l sprijini sa mearga la scoala. In volumul al doilea se dezvolta un
conflict politic intre partizanii ideologiei comuniste si cei ai ideologiei liberale care se finalizeaza cu
anihilarea rezistentei opozitiei. Toate acestea potenteaza conflictul psihologic trait de Ilie Moromete,
generat de dorinta de a-si pastra familia unita si a-si manifesta autoritatea si de Niculae intre
resentimentul si dragostea fata de tata.
"Morometii" lui Marin Preda este un roman realist caruia caracterul anticalofil,
asemenea stilului prozatorilor interbelici, ii confera precizie, concizie si claritate. Structura sa
este cinematografica iar relevarea reactiilor sufletesti ale personajelor il incadreaza in realismul
psihologic.