Sunteți pe pagina 1din 19

ANALIZATORII

Analizatorii reprezinta structuri specializate prin care omul


intra in relatie cu mediul exterior pentru a putea cunoaste proprietatile
fizice ale corpurilor si a informa fiecare moment al existentei de multiple
calitati, fixe sau schimbatoare, utile sau nocive, a acestui mediu in care
traim.
Fiecare analizator se compune, in principal, din trei segmente:
receptor, de conducere si central.
- Segmentul de receptie, sau periferic, reprezinta fie
terminatii dendritice libere, fie structuri celulare specializate, in contact cu
terminatii dendritice, care la anumiti analizatori sunt integrate in organele
de simt. Aceste structuri preiau stimuli ale diverselor forme de energie din
mediul exterior, cum ar fi: raze luminoase, unde sonore, emanatii odorante,
substante sapide sau atingeri, loviri, frigul, caldura s.a. Receptorii
transforma specific formele de energie in potentiale de actiune.
- Segmentul de conducere, intermediar sau de transmisie,
este format din neuronii senzitivi din structura nervilor si caile nervoase
ascendente din nevrax. Acesti neuroni sinapseaza intre ei, si astfel
transporta impulsul nervos preluat de la nivelul receptorilor spre al treilea
segment.
- Segmentul central, cortical, situat la nivelul ariilor
senzitivo-senzoriale, reprezinta locul unde informatiile proiectate sunt
analizate si sintetizate, devenind senzatii specifice.

A. ANALIZATORUL OLFACTIV

A. 1. SEGMENTUL DE RECEPTIE al acestui analizator este


situat intr-o mica arie, de 2-3 cm 2, numita mucoasa olfactiva, situata sub
lama ciuruita a etmoidului, pe plafonul fiecarei fose nazale. Receptorii din
aceasta mucoasa sunt celule senzoriale, reprezentand in acelasi timp si
neuronii bipolari primul neuron pe calea olfactiva, situat printre celule de
sustinere. Acesti primi neuroni au polul apical prevazut cu o umflatura care
prezinta cili dispusi spre interiorul foselor nazale. Polul lor bazal se continua
formand axonii acestor neuroni bipolari, ce alcatuiesc in ansamblu nervul
olfactiv - nervul I cranian. Acest nerv strabate sub forma de grupuri axonice
orificiile lamei ciuruite ale etmoidului pentru a face sinapsa endocranian
(deasupra lamei ciuruite) cu neuronii din bulbul olfactiv.
A. 2. SEGMENTUL DE CONDUCERE este reprezentat mai apoi
de neuronii din bulbul olfactiv, care este o formatiune pereche, alungita,
situata de o parte si de alta a liniei mediane, deasupra lamei ciuruite a
etmoidului. Fiecare bulb olfactiv contine al doilea neuron al caii olfactive,
neuronii mari numiti celule mitrale. In fiecare celula mitrala se
concentreaza prin sinapse mai multi axoni ai neuronilor bipolari. Bulbul
olfactiv se continua spre inapoi cu tractul olfactiv, ce reprezinta axonii
celulelor mitrale, care se termina in segmental central prin trei strii
olfactive: interna, mijlocie si externa, deci fara releu talamic.
A. 3. SEGMENTUL CENTRAL este reprezentat de ariile
corticale olfactive din lobul olfactiv (aria septala, spatiul perforat anterior,
scoarta uncusului hipocampic si nucleul amigdalian). La nivel cortical se
produc senzatiile olfactive.

1
Receptorii olfactivi sunt impresionati de substantele odorante,
volatizate sau hidrolizate (sub forma de aerosoli), din aerul inspirat.
Moleculele odorii sunt absorbite de mucusul de la suprafata mucoasei
olfactive si apoi se solva in lipoizii cililor olfactivi. Numarul substantelor
odorante ca si senzatiile olfactive sunt imense.
Exemplu de mirosuri avem:
- balsamice (flori, parfum);
- aromatice (camfor, levantica);
- arzatoare (cafea prajita, tutun sau carne fripta);
- eterice (fructe) s.a.
Aceste mirosuri au rol important si in viata afectiva.
De remarcat ca unele senzatii, cum ar fi cele de iritant, intepator
sau racoritor, nu sunt considerate mirosuri, nefiind percepute de nervul
olfactiv ci de terminatiile senzitive ale nervului trigemen.

B. ANALIZATORUL GUSTATIV

B. 1. SEGMENTUL RECEPTOR este reprezentat de mugurii


(corpusculii) gustativi din structura unor papile (ridicaturi mici) situate in
mucoasa linguala la nivelul fetei dorsale, marginilor si varful limbii. Aceste
papile sunt: calciforme ce formeaza V-ul lingual, deschis anterior, vizibil

2
pe fata dorsala si spre baza limbii, si fungiforme, situate mai ales inaintea
V-ului lingual. Pe langa aceste papile gustative, pe mucoasa bucala mai
sunt si alte papile foliate, filiforme si hemisferice, care nu prezinta muguri
gustativi.
Fiecare mugure gustativ contine printe celule de sustinere,
celule senzoriale cu polul aplical ciliat spre exterior, formand prin
conglomerarea mai multor cili - bastonasul gustativ. Polul bazal al celulei
senzoriale este inconjurat de dendrite apartinand nervilor cranieni VII
(facial), IX (glosofaringian) si X (vag).
B. 2. SEGMENTUL DE CONDUCERE este reprezentat de
neuronii senzitivi ai nervilor cranieni micsti VII, IX, X a caror dendrite sunt
indreptate spre receptori, iar axonii lor patrunzand intranevraxial
sinapseaza cu al doilea neuron liber bulbar, din nucleul fasciculului solitar.
Axonii neuronilor din nucleul fascicului solitar fac sinapsa in unii nuclei
talamici de releu al III-lea neuron, iar axonii acestor neuroni talamici se
proiecteaza pe scoarta cerebrala.
B. 3. SEGMENTUL CENTRAL este reprezentat cortical de aria
43 din piciorul girusului postcentral, locul unde se formeaza senzatiile
gustative.
Gusturile pe care le percepem, in principal, sunt de patru tipuri:
acru, dulce, amar, sarat.
Perceperea excitatiilor gustative se realizeaza la nivelul mucoasei
linguale, in mare, astfel: dulcele la nivelul varfului limbii, acrul pe margini,
saratul pe fata dorsala, iar amarul spre baza limbii.
Alimentele trebuie sa se dizolve in prealabil in saliva, spre a veni
in contact si a excita cilii gustativi.

C. ANALIZATORUL OPTIC

3
C. 1. SEGMENTUL PERIFERIC DE RECEPTIE, este inclus intr-
un organ de simt complex structurat - globul ocular, situat in orbita si
inconjurat de anexele sale.
GLOBUL OCULAR este un organ pereche, avand forma aproape
sferica, cu polul anterior putin mai bombat, iar langa polul posterior se
desprinde nervul optic, care prin varful orbitei intra in craniu spre SNC. In
structura sa intra trei membrane de invelis situate concentric, una
imprejurul celeilalte, ce formeaza peretii, si mai multe medii transparente
luminoase inainte de a fi receptionate de segmentul periferic al
analizatorului.
Membranele de invelis sunt urmatoarele:
-Tunica fibroasa, este formata din tesut conjunctiv, fiind
rezistenta si avand rol protector. In cea mai mare parte, spre indarat,
formeaza sclerotica, care da culoarea alba a portiunii vizibile a globului
ocular. Sclerotica este strabatuta mai ales posterior, de numeroase vase si
nervi care patrund sau ies din membranele de invelis. Tunica fibroasa este
mai bombata in partea anterioara, unde formeaza corneea, care este
transparenta, avasculara, dar bogat inervata. Intre sclerotica si cornee
exista un mic canal, ce va colecta umoarea apoasa din interior, legat printr-
un sistem venos de venele episclerale din orbita, in care se va varsa aceasta
umoare apoasa.
-Tunica vasculara sau tractul uveal, bogat vascularizata, este
formata din: coroida, cea mai intinsa, situata posterior in concavitatea
scleroticii, care spre anterior se continua cu zona ciliara, ce contine
ghemuri vasculare (numite procesele ciliare), precum si fascicule
musculare netede, circulare si radiale, muschii ciliari. Mai anterior de zona
ciliara intalnim irisul care prezinta central un orificiu circular pentru
trecerea razelor luminoase, numit pupila. Irisul are in structura sa fascicule
musculare netede radiare, inervate de fibre nervoase simpatice ce produc
midriaza (dilatarea pupilei), si circulare, inervate parasimpatic ce produc
mioza (micsorarea pupilei). Epiteliul anterior al irisului este pigmentar
imprimand culoarea specifica ochilor, ce se observa prin transparenta
corneei.
-Tunica nervoasa numita retina, reprezinta stratul cel mai
profound si mai important, realizand in interiorul globului ocular o camera
obscura, strict necesara vederii corecte. La nivelul retinei se gasesc atat
celulele receptoare cat si primii doi neuroni ai segmentului de conducere a
analizatorului vizual.
Retina prezinta doua portiuni:
- una functionala, retina vizuala, situate posterior, dubland intern coroida si
fiind cea mai intinsa;
- una nefunctionala, mult atrofiata, in continuarea precedentei, ce dubleaza
fetele profunde ale proceselor ciliare si ale irisului.
Structura retinei vizuale cuprinde in principal trei straturi, care
dinspre coroida spre interiorul globului ocular sunt:
- stratul receptor al celulelor fotosensibile cu conuri si bastonase;
- stratul neuronilor bipolari a caror dendrite preiau impulsurile nervoase de
la celulele fotosensibile, iar axonii lor se indreapta spre dendritele
nouronilor din urmatorul strat;

4
- stratul celulelor multipolare, care-si trimit axonii ce se concentreaza spre
un loc situat in apropierea polului posterior al globului ocular, numit pata
oarba, si parasesc globul ocular formand nervul optic.
Pe suprafata interna a retinei, in dreptul polului posterior al
globului ocular, se formeaza o mica depresiune macula luteea, prevazuta
mai ales cu celule cu conuri, iar in centrul acesteia este foveea centralis
cea mai sensibila a ei, care are numai celule cu conuri.
Celulele cu bastonase, mai numeroase (circa 125 milioane),
sunt foarte sensibile la lumina, reprezentand receptorii vederii nocturne
(scotopica), dar care nu pot reda detalii ale obiectelor sau culoarea lor.
Inspre partea lor externa aceste celule contin scotopsina, o structura
proteica, care impreuna cu un pigment - retineul, formeaza rodopsina
(sau purpurul retinian), ce constituie substanta fotosensibila specifica.
Celulele cu conuri, in numar cam de 5-7 milioane, au pragul de
sensibilitate si acuitate mult mai ridicat, determinand vederea in lumina
puternica (vederea fotopica) si perceperea culorii obiectelor. Inspre partea
lor periferica aceste celule contin substanta fotosensibila specifica numita
iodopsina.
Mediile transparente sau refringente, au rolul de a refracta
radiatiile luminoase, proiectand imaginea exterioara pe retina. Aceste medii,
dinspre anterior spre posterior, sunt:
- corneea transparenta;
- umoarea apoasa, situata in camera anterioara a ochiului (intre cornee
si cristalin) formata din doua compartimente ce comunica prin pupila;
aceasta umoare este secretata de procesele ciliare si dreneaza in canalul
circular situat intre cornee si sclerotica, iar de aici printr-o retea venoasa in
venele episclerale;
- cristalinul este o lentila biconvexa ancorata prin fibre ligamentare
suspensoare de procesele ciliate; sub actiunea muschiului ciliar cristalinul
isi modifica curburile fetelor, fiind astfel principalul organ al acomodarii
vizuale;
- umoarea sticloasa este o substanta gelatinoasa, omogena, situata in
camera posterioara a ochiului (dintre cristalin si retina).
Razele luminoase de la exterior vor strabate aceste medii
transparente, iar mai apoi straturile neuronale multipolar si bipolar pentru a
ajunge la celulele fotosensibile impresionandu-le, si declansand astfel
impulsul nervos specific.

5
ANEXELE GLOBULUI OCULAR sunt situate in interiorul
orbitei, sau anterior ei, avand rol in buna functionare a acestui organ de
simt, de a proteja, mobiliza, hrani globul ocular, si sunt reprezentate de
urmatoarele formatiuni anatomice:
- Pleoapele sunt doua repliuri musculo-membranoase ce
protejeaza anterior globul ocular, avand in interior o membrana
fibroelastica septul orbital, si un muschi pielos - orbicularul pleoapelor. Pe
marginile libere ale pleoapelor spre partea laterala, pe o lungime mai
intinsa, se gasesc numerosi peri numiti gene (cili), cu glande sebacee si
sudoripare modificate.
- Sprancenele sunt doua proieminente arcuite, cu rol protector,
fiecare situate deasupra pleoapei superioare. Ele sunt mai voluminoase spre
partea interna si prezinta peri sprancenari, iar profound un mic muschi
pielos-muschiul sprancenos.
- Conjunctiva este o mucoasa fina, care dupa ce tapeteaza fata
interna a pleoapelor, se reflecta superior, intern si inferior, formand funduri
de sac, pentru a tapeta fata externa a globului ocular la exteriorul
scleroticii, continuandu-se apoi cu epiteliul anterior al corneei.
- Aparatul lacrimal este alcatuit din mai multe formatiuni
anatomice. Glanda lacrimala, o glanda exocrina, este situata pe plafonul
orbitei, in partea anterioara si laterala, care-si trimite secretia - lacrimile,
prin fundul de sac conjunctival superior, sa spele permanent fata anterioara
a globului ocular. Lacrimile se aduna apoi in unghiul intern al ochiului, in
asa numitul lac lacrimal. De aici, printr-un sistem de canalicule lacrimale,
situate in fiecare margine libera, mai putin intinsa, a ploapelor (care nu
prezinta cili), lacrimile se aduna intr-un mic rezervor membranos - sacul

6
lacrimal. Sacul lacrimal se continua in jos cu un canal lacrimo-nazal, care
se deschide in partea anterioara a meatului inferior din fosa nazala.
- Muschii striati ai globului ocular se insera pe sclerotica, si in
majoritatea lor provin din varful orbitei, unde se insera posterior, si de unde
diverg spre globul ocular. Acestia sunt: 4 muschi drepti (intern, extern,
superior, inferior) si marele oblic; in partea anterioara si infero-interna este
un muschi mai scurt, micul oblic. De asemenea, tot din fundul orbitei se
desprinde si muschiul ridicator al pleoapei superioare.
- Nervii orbitei sunt de doua tipuri:
- motori (III, IV, VI) care inerveaza muschii striati ai globului ocular si
ridicatorul pleoapei superioare;
- senzitivi, reprezentati de ramurile nervului oftalmic din trigemen (V), care
asigura inervatia senzitiva intraorbitala prin ramurile sale nasal, frontal si
lacrimal.
-Artera oftalmica, ram din carotida interna, vascularizeaza prin
colateralele ei formatiunile anatomice intraorbitale, inclusive globul ocular.
-Capsula lui Tenon este o membrana conjunctiva, ca o seroasa,
care inveleste polul posterior al globului ocular si prin niste ligamente
fibroase ancoreaza globul ocular la peretii orbitei.
-Grasimea orbitara, umple spatiile ramase libere din interiorul
orbitei.
C. 2. SEGMENTUL DE CONDUCERE reprezinta calea optica,
si este constituit dintr-un lant de 4 neuroni interconectati sinaptic, care
transmit in aria vizuala corticala, impresiile vizuale receptionate de retina.
Primul si al doilea neuron reprezinta neuronii bipolari si multipolari din
retina. Axonii ultimilor neuroni formeaza nervul optic, care paraseste orbita
pe la varful ei si ajunge endocranian, unde-si incruciseaza fibrele partial, cu
cel de partea opusa, alcatuind chiazma optica. Simetric, in continuarea
chiazmai optice, se formeaza cate o bandeleta (tract) optica, ce contine fibre
de la retina de aceeasi parte si de la cea opusa. Fiecare bandeleta optica se
termina in corpul geniculat lateral din metatalamus, facand sinapsa cu al
treilea neuron. Axonii neuronilor III formeaza radiatiile optice, care se
proiecteaza cortical in aria vizuala.

7
C. 3. SEGMENTUL CENTRAL se afla in ariile vizuale 17, 18,
19, din lobul occipital, unde se produc senzatiile vizuale.
De remarcat ca prin analizatorul vizual se furnizeaza peste 90%
din informatiile mediului ambient, vederea avand rol nu numai in
diferentierea luminozitatii, formelor si culorilor obiectelor, dar si rolul de a
realiza tonusul cortical, orientarea in spatiu, sau in mentinerea echilibrului.

D. ANALIZATORUL ACUSTICO-VESTIBULAR

Acest analizator este format din doua componente-acustica si


vestibulara, avand rolul de a asigura auzul respectiv echilibrul.
D. 1. SEGMENTUL PERIFERIC, situat in partea laterala a
capului, este reprezentat de ureche, care este un organ pereche, constituit
de trei segmente: urechea externa, medie si interna.
Urechea externa este formata din pavilion si conductul
auditiv extern. Pavilionul are o structura cartilaginoasa (cu exceptia
lobului, din partea inferioara), fiind acoperit de piele si fiind mobilizat foarte

8
putin de trei muschi pielosi, atavici, - muschii auriculari. Conductul auditiv
extern, continua spre inauntru pavilionul, avand o structura
fibrocartilaginoasa in partea laterala si osoasa in partea interna, intrand in
componenta osului temporal. Acest conduct este tapetat de o mucoasa, care
reprezinta un tegument modificat, cu peri rudimentari, glandele sudoripare
si sebacee modificate glande ceruminoase, ce secreta cerumenul.
Orificiul intern al conductului auditiv extern este ocupat de o membrana
membrana timpanului, ce il separa de urechea medie.
Urechea externa are rolul de a capta si dirija undele sonore din
exterior spre membrana timpanica.
Urechea medie (casa timpanului) situata tot in osul temporal,
este ingusta transversal si comunica posterior cu niste cavitati osoase -
celulele mastoidiene, iar anterior, printr-un canal stramt trompa lui
Eustache, cu nazofaringele. Pe peretele intern al ei se gasesc doua mici
orificii ferestrele ovala si rotunda, ocupate de cate o membrana, ambele
corespunzand urechii interne.
In interiorul urechii medii sunt trei oscioare articulate intre ele,
si fixate lateral de membrana timpanului prin ciocan, iar inauntru de
membrane ferestrei ovale prin scarita; intre acestea doua se gaseste al
treilea oscior - nicovala.
Interiorul urechii medii este tapetat de o mucoasa care se
prelungeste si in cavitatile si trompa lui Eustache cu care comunica.
Urechea interna este sapata in stanca temporalului, si
corespunde in partea laterala urechii medii, iar intern conductului auditiv
intern, care se deschide endocranian.
Urechea interna este formata din mai multe cavitati mici ce
alcatuiesc labirintul osos, care cuprinde: vestibulul osos, trei canale
semicirculare osoase si melcul osos.
In vestibulul osos se deschid trei canale semicirculare, orientate
in cele trei planuri ale spatiului. Inspre anterior si inauntru vestibulul osos
comunica cu melcul osos, un canal spiral, ce face doua ture si jumatate in
jurul unei structuri conice - columela (modiolul), care are baza posterior
spre conductul auditiv intern si varful spre anterior.

9
In interiorul labirintului osos, dar de dimensiuni mici, se afla
labirintul membranos, reprezentat de formatiuni cavitare inchise ce
comunica numai intre ele si contin un lichid numit endolimfa. Intre peretii
labirintului osos si labirintul membranos se gaseste un alt lichid numit
perilimfa.
Labirintul membranos este format din:
- utricula si sacula, doua mici vezicule unite intre ele si situate in
vestibulul osos;
- trei canale semicirculare membranoase, care se deschid in
utricula si prezinta la un capat cate o dilatatie numita ampula;
- melcul membranos, ce comunica cu sacula, si urmeaza aceeasi
turatie in melcul osos pana la varful columnei.
La nivelul melcului membranos se gaseste receptorul acustic
(organul lui Corti) care este format astfel:
- o membrana bazilara, vibratorie, a caror fibre conjunctive
constituiente au diferite marimi, fiind mai lungi spre varf si mai scurte spre
baza melcului;
- pe membrana bazilara se gasesc printre celulele de sustinere,
celule senzoriale cu polul apical prevazut cu cili inclavati intr-o
membrana tectoria.

10
La polul bazal al celulelor senzoriale se infasoara dendritele
neuronilor dintr-un ganglion spiral a lui Corti, situate intr-un sant spiral
sapat in columela. Axonii ganglionilor lui Corti dupa ce au patruns prin
columela prin canale mici paralele cu axul ei, ajung in conductul auditiv
intern, se unesc si alcatuiesc nervul acustic, care se alatura nervului
vestibular.
Mecanismul auditiei se considera, de catre majoritatea autorilor,
ca s-ar produce astfel: excitatiile sonore preluate de urechea externa sunt
transmise de la membrana timpanului spre membrana ferestrei ovale prin
intermediul lantului de oscioare. Vibrarea membranei ferestrei ovale se
transmite perilimfei urechii interne ca unde vibratorii, care ar produce
intrarea in vibratii rezonatorii a fibrelor membranei bazilare (e aceeasi
frecventa cu a undelor sonore) din organul Corti al melcului membranos
pentru sunetele joase la varful melcului, iar pentru cele inalte la baza
melcului. Aceste vibratii imping si celulele senzoriale, a caror cili de la polul
apical vor lua contact cu membranea tectoria, realinandu-se un potential de
actiune in dendritele neuronilor din ganglionul Corti care infasoara baza
celulelor senzoriale.

11
La nivelul utriculei, saculei si ampulelor canalelor semicirculare
membranoase, se gasesc epitelii senzoriale a caror celule senzoriale sunt
stimulate de accelerarea sau incetinirea miscarii intregului corp sau numai a
capului. Aceste epitelii senzoriale alcatuiesc receptorul vestibular. La
nivelul utriculei si saculei formeaza macule acustice care contin, printre
celule de sustinere, celule senzoriale cu cili la polul apical, peste care
se suprapune un strat gelatinos prevazut cu concretiuni calcare (otoliti),
numit membrana otolitica. In dreptul ampulelor canalelor semicirculare se
gasesc creste ampulare prevazute tot cu celule de sustinere, iar printre ele
celulele senzoriale au cilii patrunsi intr-o masa gelatinoasa, dar fara a mai
contine otoloti. La baza acestor celule senzoriale din utricula, sacula si
ampulele canalelor semicirculare se dispun dendritele neuronilor vestibulari
a caror corpuri celulare se gasesc in ganglionul Scarpa, situate in
conductul auditiv intern. Axonii acestor ultimi neuroni formeaza nervul
vestibular.

12
D. 2. CALEA DE CONDUCERE este reprezentata de:
Calea acustica - cuprinde fibrele axonice ale nervului acustic ce
fac sinapsa in nuclei cohleari din jonctiunea bulbopontina, a caror axoni
sinapseaza in neuronii din corpul geniculat medial (metatalamus). Axonii
ultimilor neuroni se proiecteaza in aria auditiva corticala.
Calea vestibulara este formata din nervul vestibular (VIIIv) al
caror fibre fac sinapsa in nuclei vestibulari din jonctiunea bulbopontina.
Axonii ultimilor neuroni intra in circuitul vestibule-cerebelo-vestibular, in
legatura cu arhicerebelului, pentru mentinerea echilibrului. Calea
ascendenta spre o arie corticala vestibulara este incerta.
D. 3. SEGMENTUL CENTRAL este reprezentat astfel:
Ariile acustice sunt 41, 42 si 22 din girusul temporal superior,
unde se formeaza senzatiile acustice.
Ariile vestibulare, incerte, s-ar gasi in apropoierea ariilor
auditive.

E. ANALIZATORUL CUTANAT

Acest analizator este cel mai intins, atat in ce priveste campul


receptor, cat si caile de conducere si segmental central.
E. 1. SEGMENTUL PERIFERIC - DE RECEPTIE, este situat in
vastul teritoriu al tegumentului, care ocupa toata suprafata exterioara a
corpului, si in care se gasesc foarte numeroase si variate tipuri de receptori
ce determina sensibilitatile tactila (atingere), presionala, vibratorie, termica
si dureroasa.
Acesti receptori sunt situati in toate cele trei componente ale
tegumentului (epiderm, derm, hipoderm), si sunt fie terminatiuni nervoase
libere, fie incapsulate sub forma unor corpusculi senzitivi la capatul unor

13
dendrite, unii dintre ei fiind gasiti si in structuri subdiacente (tesut celular
subcutanat, muschi, tendoane, periost, capsule si ligamente articulare, s.a.).
De remarcat prezenta in numar mult mai mare a receptorilor
tactili in dermul degetelor si buzelor mai ales, ca si a receptorilor termici
indeosebi la nivelul tegumentelor mainii si fetei, loc unde si sensibilitatea
este mult crescuta.
Spre deosebire de celelalte sensibilitati, sensibilitatea dureroasa
nu are stimuli adecvati, orice excitant puternic, ce produce leziuni celulare,
determina durerea, uneori aceasta putand fi un simptom elocvent al unei
boli. Receptorii durerii - terminatiuni nervoase libere, se gasesc nu numai
in structurile somatice, ci si in viscere unde insa sunt intr-o densitate mult
mai mica, ceea ce determina specificul durerii viscerale, care e mai vaga si
imprecis localizata.
Daca la nivelul tegumentului stimuli durerii sunt reprezentati de
agenti chimici, mecanici, termici, electrici s.a. la nivelul viscerelor durerea
este declansata de inflamatia acestora, distensia brusca sau spasmul unor
viscere cavitare, ori tractiunea mecanica sau compresiunea etc.
E. 2. SEGMENTUL DE CONDUCERE a analizatorului cutanat
este reprezentat pentru pielea gatului, trunchiului si membrelor, de
dendritele neuronilor exteroceptivi a celor 31 perechi de nervi spinali, care
au originea reala in ganglionii spinali de pe radacina posterioara a acestor
nervi. Axonii neuronilor ganglionari fac sinapsa, in capul cornului posterior,
sau in unii nuclei din bulb, cu al doilea neuron. Axonii acestor ultimi neuroni
se incruciseaza cu cei de partea opusa si formeaza caile ascendente
exteroreceptive, care ajung sa faca a doua sinapsa in unii nuclei de releu din
talamus. Axonii nucleilor talamici se proiecteaza pe scoarta cerebrala.
Sensibilitatea exteroceptiva de la nivelul pielii capului, este, in
majoritate, preluata de neuronii senzitivi ai nervului trigemen (V) situati in
ganglionul Gasser. Dendritele acestor neuroni culeg de pe traiectul
ramificatiilor sensitive ale celor trei ramuri ale nervului, aproape toata
sensibilitatea pielii capului, cat si cea a cavitatii bucale, a foselor nazale si a
cavitatilor lor anexe. Axonii neuronilor din ganglionul Gasser fac sinapsa cu
al doilea neuron in nucleul senzitiv al trigemenului din trunchiul cerebral,
iar axonii acestor ultimi neuroni sinapseaza in unii nuclei talamici de releu.
Axonii neuronilor talamici se proiecteaza pe cortex.
E. 3. SEGMENTUL CENTRAL cuprinde o arie intinsa din
girusul postcentral, reprezentata prin homunculusul senzitiv, a caror
segmente corporale cu o sensibilitate mai mare sunt mult mai intinse.

Tegumentul

Tegumentul, pilea, sau cutis, (cutis, lat. = piele), este situat la


exteriorul intregului corp, ca o structura complexa de grosime variabila,
care se continua la nivelul orificiilor naturale cu mucoasele organismului. In
structura pielii sunt unele anexe, cum ar fi:
- glandele sudoripare si sebacee;
- firele de par (pili);
- muschii piloerectori si unghiile.
Tegumentul indeplineste multiple roluri cum ar fi cele de:
- protectie fata de agresiunile externe, inclusiv virusuri,
microorganisme s.a.;

14
- reglarea temperaturii corpuli;
- foarte important rol de organ de absortie a unor substante
medicamentoase;
- excretia apei si a unor produsi de catabolism (prin transpiratie sau
sudoare);
- cel mai intins organ de simt al corpului (pentru receptionare
stimulilor tactili, presional, termici si durerosi), s.a.
Structural tegumentul este format din trei straturi principale care,
de la exterior spre interior, sunt: epiderm, derm si tesutul celular subcutanat
(hipoderm).
a) Epidermul este un epiteliu pavimentos pluristratificat, separt
de urmatorul strat, dermul, print-o membrana bazala, fina. Straturile
epidermului cuprind, de la membrana bazala spre suprafata: mai intai un
strat bazal (regenator, a caror celule contin si cantitati variabele de
pigament melanic sensibil la razele solare), apoi mai multe straturi celulare
polimorfe, iar la suprafata un strat descuamat; exfoliant, cu celule turtite,
anucleate, cheratinizate, care se descuameaza si cad.
Epidermul este strabatut de tulpinele firelor de par, de canalele
excretorii ale glandelor sudoripare (care nu au pereti proprii), si contin
terminatii nervoase receptoare libere (capetele dendritelor neuronilor
senzitivi).
b) Dermul, dispus sub epiderm si mai gros ca acesta, este format
din tesut conjunctiv dens in doua straturi: - strat papilar de sub membrana
bazala, pe care o ridica impreuna cu epidermul din loc in loc formand niste
proeminente conice numite papile dermice, si strat reticular, profund la
limita cu tesutul celular subcutanat.
Dermul contine, printre fibrele, celulele si substanta fundamentala
a tesutului sau conjunctiv si glande sebacee cu partea dinspre suprafata a
foliculilor pilosi la care sunt anexati muschii piloerectori, canale de excretie
ale glandelor sudoripare, o bogata retea vasculara si numerosi receptori
nervosi (terminatiuni dendritice libere sau corpusculi speciali inconjurati
sau centrati de terminatiuni dendritice receptoare).
c) Hipodermul stratul cel mai profund tegumentar, este alcatuit
din tesut conjunctiv lax bogat in celule adipoase (adipocite), alcatuind asa-
numitul panicul adipos, de grosimi variabele in functie de localizare,
alimentatie individuala, sex s.a. Hipodermul are rol in termoreglare (prin
scadearea pierderilor de caldura din corp), reprezinta si un depozit de
grasimi, dar permite si mobilitate epidermului si dermului.
In hipoderm, ca ultim strat tegumentar superficial, si urmatoarele
straturi se interpune o fascie superficiala, care la nivelul membrelor acopera
structurile profunde, iar la nivelul trunchiului acopera stratul intermediar
parietal osteocondrofibromuscular al toracelui sau musculo aponevrotic al
abdomenului.
La nivelul extremitatilor cefalice aspectele structurale prezinta
unele particularitati si anume:
- La nivelul cutiei craniene tegumentul adera puternic prin
tracsuri conjunctive de o aponevroza epicraniana, care uneste muschii
pielosi frontali (anterior) si occipitali (posterior), alcatuind scalpul. Acesta
este separat de cutia craniana osoasa print-un tesut conjunctiv lax care-i
confera mobilitate.

15
- La nivelul fetei tegumentul acopera direct, fara intreruperea
fasciei superficiale, planurile de la acest nivel.
- La nivelul gatului in hipoderm exista o fina foita conjunctiva laxa
(fascia superficialis), care intecuieste un muschi pielos la fel de subtire,
situat anterolateral, numit pielosul gatului. Intre tegument si planurile
profunde viscerale, exista fascia cervicala superficiala (care intecuieste
muschii sternocleidomastoidian si trapez), iar mai in interior fasciile
cervicale mijlocii (care intecuieste muschii subhioidieni) si profunda (care
acopera muchii prevertebrali). De asemenea, mai sunt condensari
conjunctive periviscerale (teaca viscerala) si perivasculare (teaca vasculara).

ANEXELE PIELII

Anexele pielii sunt reprezentate de fanere si glande, dispuse in


diferite locuri, la nivelul tegumentelor corpuli.
Fanerele reprezinta structuri cornoase, de origine epodermica si
fiind reprezentate de par si unghii.
Parul prezinta o portiune libera, care se ridica de la suprafata
pielii, numita tulpina, si una infundata oblic in tegument numita radacina.
Tulpina contine trei straturi concentrice, de la interior spre exterior, care
sunt:
- maduva, cu celule mari, ovale;
- scoarta, cu celule ce contin pigmenti (determina culoarea parului);
- cuticula (epidermicula) cu celule cornoase turtite.
Radacina este formata din bulbul firului de par (partea mai dilatata
de la baza) in care patrunde papila dermica, iar mai sus are inserta muschiul
piloerector (care determina erectia firului de par); de asemenea, mai este
anexata radacinii o glanda sebacee, a carei secretie sebumul, lubrefiaza
parul.
Unghia este o lama cornoasa anexata pielii in dreptul fetei
posterioare a ultimei falange a fiecariu deget.
Ea reprezinta un corp vizibil sub care se afla patul unghiei, iar
posterior radacina unghiei acoperita de cuta supraungheala tegumentara;
sub radacina se afla matricea (zona de crestere a unghiei), iar inaintea cutei
supraungheale este lunula, o portiune mai depigmentata.
Glandele sunt formatiuni secretorii localizate in grosimea dermului
facand parte din grupul glandelor exocrine.
Glandele sudoripare, inegal raspandite in piele, mai abundente in
planta, palma, cap si gat, sunt de tip tubular.
Fiecare glanda sudoripara are in hipoderm glomerulul (un canal
contort) partea secretorie a sudorii, continuat cu un canal drept ce
treverseaza dermul si se continua in epiderm cu un traiect sudoripar,
deschis print-un por la exteriorul pielii.
Glomerulul este format din celule secretoare mari si celulele
mioepiteliale asezate pe o membrana bazala.
Glandele sebacee sunt de tip acinos, atasate bazei firului de par,
care secreta un lichid vascos sebumul, ce lubrefiaza firul de par atat in
interiorul tegumentului cat si la suprafata sa.
Glandele mamare caracteristice mamiferelor, intra in structura
centrala a doua formatiuni simetrice mamele (mamme, gr. = sanul mamei,
mamela) mult mai dezvoltate la sexul feminin (regiune mamara), parte

16
componenta ale aparatului genital, ca un caracter sexual secundar. Fiecare
mamela este situata pe peretele antero-lateral al toracelui, lateral de stern si
sub clavicula inaintea muschiului mare pectoralde fascia anterioara a carui
adera print-o membrana fibroasa ligamentul suspensor al mamelei, ce o
fixeaza de clavicula.
La sexul masculin regiunea mamara este mult mai restransa
circumscrisa numai de inconjurul areolei mamare, situate in centrul
regiunii.
La fetele tinere forma mamelei este de semisfera, cu baza spre
torace, iar consistenta destul de ferma. Mai apoi, in functie de starile
fiziologice ale aparatului genital, sub influnte hormonale, in timpul sarcinii si
alaptarii, forma si consistenta ei se modifica. Volumul mamelelor, dar si
forma si consistenta lor difera in functie de varsta persoanei, starile ei
fiziologice, sau de dezvoltarea tesutului adipos.
Structura mamelei, incepand de la suprafata, este:
- pielea, fina, prezinta central o zona circulara areola, cu mici
ridicaturi (glande sebacee voluminoase), iar in mijlocul ei o mica
proeminenta mamelonul, ce prezinta circa 18-20 orificii in varf
(deschiderea canalelor galactofore, ale glandelor din profunzime); in
grosimea mamelonului sunt si fibre musculare netede, cu rol in erectie
(erectio, lat. = ridicate) sa reflexa;
- hipodermul, dinspre periferia mamelei spre interiorul ei se
dedubleaza (ingloband central si intersectand structurile glandei mamare),
intr-o lama grasasa preglandulare mai groasa, absenta in areola, si una
retroglandulara, mult mai subtire, adera posterior de ligamentul suspensor,
ultimul fixat de clavicula; cand acest ligament devine lax are loc ptoza
mamara (de obicei fiziologica la femeile mai in varsta);
- glanda mamara, e formata din 15-20 lobuli, dispusi radiar, avand
structura tubulocinoasa complexa, de la care se desprind canalele
galactofore, de excretie (eliminare) a glandeii.

Receptorii analizatorului cutanat (pielii epitelii senzoriale)

17
Corpusculi Ruffini Corpusculi Pacini Corpusculi
Meissner
Analizatorul cutanat

F. ANALIZATORUL KINESTEZIC (MOTOR)

18
F. 1. SEGMENTUL PERIFERIC este alcatuit de
proprioceptorii din muschi, tendoane, aponevroze, capsule articulare,
membrane sinoviale, periost. Acesti proprioceptori sunt de mai multe tipuri:
fusuri neuromusculare si terminatiuni nervoase libere sau incapsulate.
F. 2. SEGMENTUL DE CONDUCERE al acestui analizator este
reprezentat de alte fibre sensitive ale neuronilor din nervii spinali, cu
originea reala tot in ganglionii spinali, a caror axoni fac sinapsa fie cu
neuroni ai unor nuclei din baza cornului posterior, ori cu neuroni ai unor
nuclei din bulb. Axonii neuronilor din nucleii medulari formeaza fasciculele
proprioceptive inconstiente spino-cerebeloase, intrand in circuitul
paleocerebelos cu rol in ajustarea tonusului muscular la necesitatile posturii
si in controlul miscarilor elementare ale membrelor.
Axonii neuronilor din nuclei bulbari se incruciseaza formand
fasciculele proprioceptive constiente, sinapseaza cu unii nuclei de releu din
talamus, iar axonii ultimilor nuclei se proiecteaza pe scoarta cerebrala.
F. 3. SEGMENTUL CENTRAL se afla la nivelul ariei sensitive 3,
1, 2 din girusul postcentral, unde informatiile sunt transformate in senzatii.
Din punct de vedere functional, rolul analizatorului kinestezic
este de a contribui la desfasurarea normala a activitatii motorii.
Analizatorul vizual, vestibular, cutanat, contribuie impreuna cu
analizatorul kinestezic la coordonarea activitatii reflexe subcorticale in
vederea mentinerii echilibrului si coordonarii fine a miscarilor.
Analizatorul kinestezic informeaza permanent SNC asupra
pozitiei corpului si segmentelor sale in spatiu, diferitele miscari ale acestora,
cat si, mai ales, despre gradul de contractie a fiecarui muschi in parte.
Cortical aceste informatii sunt analizate si integrate determinand
senzatiile de pozitii spatiale statice si dinamice ale corpului si segmentelor
sale. In plus aceste senzatii stau la baza elaborarii comenzilor, reprezentate
de influxuri nervoase motorii, care, prin cai descendente si apoi prin
componentele motorii ale nervilor, se descarca in muschii striati
determinand contractile voluntare adecvate scopului si mentinand tonusul
muscular.

19

S-ar putea să vă placă și