i lumea cu dorinele ei mici, S-i par o cetate de furnici. Acolo jos, se mic i alearg, i ploile vin, ca s le tearg. O, suflete, nu mai privi-napoi, La micul, omenescul muuroi, Nu mai cerca crrile ct aa, Pe care-acum le-neac, pustie, ceaa. Nu mai cuta luminile ei mici Ce mor, curnd, ca nite licurici. Avnt-te spre Marele Mister, noat pn dincolo de cer, Acolo, dorul tu dup lumin, i setea dup dragostea deplin, i foamea dup Unul Dumnezeu, S-o-ndestula, o, suflete al meu.
(Zorica Lacu - Poezii, ediia a II-a, Editura Sophia, Bucureti, 2008, p. 124)