Charles-Pierre Baudelaire a fost un poet francez, a carui originalitate continua

sa-i provoace atat pe cititorii sai, cat si pe comentatorii operei sale. Este
considerat poetul care a revolutionat intreaga lirica franceza si europeana prin
originalitatea volumului sau controversat Les Fleurs du Mal (Florile raului"). A
avut o influenta puternica asupra viziunilor poetice ale autorilor de mai tarziu.

Copilarie

Charles Baudelaire a fost singurul copil din a doua casatorie a unui instarit,
iubitor de arta si literatura, fost functionar public Joseph-Franois Baudelaire
(1759-1829) si sotia sa cu 34 ani mai tanara, Caroline Archimbaut-Dufay (1793 -
1871), nascuta in Londra din mama englezoaica.

La varsta de sase ani ramane orfan prin moartea tatalui in varsta de aproape 68
de ani. In plus traumatizat de recasatorirea rapida a mamei (1828) cu ofiterul
autoritar si ambitios Jacques Aupick precum si prin mutarea din Paris la Lyon
(1832) si din nou la Paris (1836), devine un baiat dificil, simtindu-se neiubit si fara
radacini, de multe ori depresiv. Intre (1832-1835) invata in Lyon, in garnizoana in
care colonelul Aupick l-a trimis iar intre (1836 - 1840) la Paris.

Tineretea

Dupa ce avea sa sustina totusi ca extern 1839 bac-ul, se inscrie pentru a studia
dreptul, care trebuia sa serveasca drept pregatire la cariera diplomatica dorita de
parinti. In acest timp Baudelaire a frecventat Cartierul latin, pe atunci sediul
artistilor din Paris, ducand mai mult o viata boema in cercurile de literati si artisti
ai Parisului unde s-a indatorat peste masura. Se crede ca tot atunci a
contractat sifilisul.

La indemnul mamei sale si, mai ales al tatalui vitreg, care intre timp a devenit
general, accepta in iunie 1841 o calatorie cu vaporul care il duce in India si care
ar trebui sa-i aduca la alte ganduri. El a mers insa numai pana in
insulele Mauritius si Runion in Oceanul Indian, unde a petrecut cateva
saptamani si fiind influentat de natura tropicala, care ii va fi inspiratie pentru
poezii.

Socialist si revolutionar
In timpul agitatiei politice si sociale din 1847 Baudelaire a fost un
socialist fourierist. La izbucnirea revolutiei din februarie din 1848 a fost
un revolutionar entuziast pe strazile pariziene. El a fondat cu doi
prieteni un ziar temporar de stanga si a activat ulterior ca publicist
politic. A participat la revolta din iunie in fruntea muncitorilor din Paris.
Avand in vedere preluarea treptata a puterii de catre conservatori, se
simtea din ce in ce mai frustrat, ca multi tineri intelectuali dedicati
acestei revolutii. Dupa lovitura de stat din 02 decembrie 1851, Louis-
Napolon Bonaparte fiind ales presedinte al Republicii Franceze,
Baudelaire s-a retras la o viata ca scriitor apolitic , limitandu-se la
poezie, proza scurta, eseuri, portrete ale autorilor si recenzii de carte
din scena literara pariziana.

Florile raului

Auguste Poulet-Malassis publica prima editie din Les Fleurs du mal si

veghea aparitia cartii. In luna august, are loc procesul "Florilor raului"
cu un rechizitoriu sustinut de acelasi procuror care in anul precedent
se ocupase de "Madame Bovary". Poetul si editorii sunt condamnati,
iar sase dintre poeme care descriau dragostea lesbiana sau vampiri au
fost excluse din cadrul volumului. Interdictia a fost ridicata in Franta
abia in 1949.

In 1861, Baudelaire a adaugat 36 de poeme noi la aceasta

colectie. Florile raului i-au adus lui Baudelaire un oarecare grad de
popularitate; scriitori ca Gustave Flaubert si Victor Hugo i-au laudat
poemele. Flaubert i-a scris lui Baudelaire "Ati gasit o cale de a injecta o
noua viata Romantismului, sunteti diferit de toti, si aceasta e cea mai
mare calitate". Spre deosebire insa de poetii romantici, Baudelaire se
inspira din viata citadina a Parisului. El argumenta ca arta trebuie sa
creeze frumusete chiar si din cele mai josnice si non-poetice
situatii. Florile raului l-au transformat pe Baudelaire intr-un poet
blestemat.

Ultimii ani
In anii '60, Baudelaire a continuat sa scrie articole si eseuri ocupandu-
se de o mare varietate de figuri si teme.

In 1869 a publicat si poeme in proza, care au fost adunate postum in

volumul Petits pomes en prose (Mici poeme in proza). Prin faptul ca a
denumit aceste compozitii in vers alb poeme, Baudelaire a fost primul
poet care a spart forma traditionala a versificatiei.

In 1862, Baudelaire a inceput sa aiba cosmaruri si temeri, iar

sanatatea i s-a subrezit brusc. A plecat la Bruxelles sa tina o serie de
conferinte, dar a avut cateva atacuri cerebrale care s-au finalizat
printr-o paralizie partiala. In iulie 1866, mama sa il aduce in Paris si il
interneaza in diverse sanatorii pentru tratament.

Pe 31 august 1867, la 46 de ani, dupa o lunga agonie, Charles

Baudelaire a murit la Paris. Chiar daca doctorii nu au declarat-o,
moartea sa a fost provocata de sifilis.

Posteritatea sa de mare poet era insa asigurata. Poetii

timpului Stephane Mallarm, Paul Verlaine, si Arthur Rimbaud l-au
considerat imediat un predecesor. In secolul al XX-lea, ganditori, critici
sau poeti celebri cum ar fi Jean-Paul Sartre, Walter Benjamin, Robert
Lowell si Seamus Heaney i-au celebrat opera. La noi voulumul
poetului Tudor Arghezi, Flori de mucigai a fost influentat de volumul lui
Baudelaire, Florile raului.