Sunteți pe pagina 1din 64

Boala lucrare a purtrii de grij dumnezeieti

Sntatea i boala sunt mijloace de mntuire aflate in minile si


purtrii de grij pentru noi a lui Dumnezeu, atunci cnd oamenii se
folosesc att de una, ct i de cealalt in duhul credinei Ele duc ins
la pierzare atunci cnd oamenii se folosesc de ele in chip
samavolnic. (Sfntul Teofan Zvortul)
Contientizarea de ctre om a insemntii duhovniceti pe care o
poart boala sa era considerat de ctre Sfinii Prini drept unul dintre
cele mai importante obiective i una dintre condiiile insntoirii. Din
pcate, diverse cauze fac ca sensul duhovnicesc al bolii sa rmn in afara
cercetrilor tiinifice tradiionale. Acestea acorda, pe bun dreptate, o mare
atenie aspectelor psihologice, sociale, etico-deontologice s.a.m.d., dar scap
din vedere ceea ce am putea numi aspectul duhovnicesc (teologic) al bolii. In
scrierile lor, Sfinii Prini urmresc trairile duhovniceti de profunzime
pe care le incearc omul in diferitele stadii ale bolii. Autorii ortodoci fac o
analiz psihologic subtil, pun eviden in mod strlucit complexele legiti ale
lumii luntrice, concursurile de imprejurri exterioare i de motive interioare
(Ansamblul fenomenelor psihice emoionale, intelectuale i volitive legate de
contientizarea, trirea bolii i atitudinea fa de ea se numete tablou
intefior ai bolii (TIB). Diversele judeci i concluzii, conflictul motivaional,
luarea deciziilor de a aciona intr-un anurnit fel cu privire la boal toate
acestea i multe altele intr n TIB. El se formeaz n orice suferin
somatic i psihic, indiferent c este vorba de o boal episodic,
nerepetat, sau de o patologie cronic grav. Intr-o msur sau alta, toate
puterile sufleteti se comut asupra suferinei i se focalizeaz in TIB
n.a. ) care sunt insesizabile pentru o privire dinafar. Meditand la sensul bolilor,
distingem cteva momente cheie.
1. Situaie crucial
Domnul folosete intotdeauna boala ca pe o unealt a purtrii Sale de
grij: pentru a pedepsi (v. I Corinteni 11, 27-30), pentru a indrepta (v. I
Corinteni 5, 1-5), pentru a face profilaxia pcatului (v. II Corinteni 12, 7-
10), pentru a pune la incercare credina i devotamentul (v. Iov 2, 1-13)
.a.m.d. Uneori, boala nu-i legat in mod direct de pcate, ci e trimis ca
s se arate lucrrile lui Dumnezeu (Ioan 9, 1-3), i, de asemenea, uneori
este nu spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, ca s Se proslveasc
prin ea Fiul lui Dumnezeu (Ioan 11, 4). i, in fine, Biblia vorbete despre
suferinele rscumprtoare de pe cruce ale lui Hristos, care sunt aparte:
Acesta pcatele noastre le poart i pentru noi rabd durere Prin rana Lui
noi toi ne-am vindecat (Isaia 53, 4-5).
Cnd omul nu crtete, ci mulumete lui Dumnezeu pentru suferine, el
se invrednicete de mare slav i este deopotriva cu un ascet-pustnic.
Dar n timp ce boala este un fenomen foarte rspndit, nevoinele
ascetice ale pustnicilor sunt la indemna unui numr restrns de
oameni. Prin boal se poate mntui i poate chiar ajunge la
desvrirea duhovniceasc nu doar bolnavul, ci i cel care-l
ingrijete.Amndoi cretinii cel bolnav i cel care-l ingrijete primesc de la
Dumnezeu aceeai rsplat. Slujirea cu discernmnt a celor bolnavi ne
ajut s dobndim smmntul aa-numitei impreun-ptimiri i s
invingem patimile pctoase. In aceast privin, Cuviosul avv Dorotei
arat c bolnavul i face mai mult bine doctorului dect doctorul bolnavului.
Cum anume slujete spre mntuire ceea ce trimite Dumnezeu poi s nici nu
mai iscodeti, inva Sfntul Teofan Zvortul, cci poate nici nu vei afla.
Dumnezeu trimite unele boli spre pedeaps, ca pe o epitimie, pe altele
spre invtur de minte, ca omul s-i vin n fire, pe altele ca s
izbveasc de necazul in care ar fi czut omul dac ar fi fost sntos,
pe altele ca omul s dea dovad de rbdare i astfel s merite mai mare
plat, pe altele ca s curee de toat patima, i pentru multe alte pricini
Bolile provin din cauze
naturale (v. Tobie 2, 9-10), din lucrarea dracilor (v. Luca 13, 16; I Corinteni
5, 5), din lucrarea sfinilor ingeri(v. Fapte 12, 21-23) i din lucrarea lui
Dumnezeu insui (v. Psalmul 38, 15). Adeseori, diferitele motive i cauze
se intreptrund de aa ma manier c este greu s deosebim principalul
de secundar.De pild, boala dreptului Iov a fost condiionat de vicleniile
satanei, pe care Dumnezeu, in ultim instan, le-a intors in bine. Cel
Preanalt l-a ruinat pe satana, iar sfntului i-a druit cununa
muceniciei.Sensul duhovnicesc al bolii i-a gsit o remarcabil exprimare n
cuvintele Sfntului Tihon din Zadonsk:
In timpul bolii, simim c viaa omeneasc se aseamn cu o floare ce
se ofilete indat ce i-a deschis petalele i cu un nor care se destram
fr s lase urm; c zilele noastre pier ca umbra; c trupul nostru se
usuc asemenea ierbii cmpului; c viaa celui mai tare om este doar
rsuflare; c ea se scurteaza cu fiece rsuflare i c btile inimii lui, ca
btile unui metronom, l apropie de ceasul ultim, care aproape
intotdeauna bate in clipa cnd el crede c pn in acel ceas mai e inc
mult.

Altfel spus, boala (mai ales cand e grav) ajut la indeplinirea sfatului pe care l-
a dat ineleptul vechi-testamentar:

In toate lucrurile tale adu-i aminte de sfritul tu, i in veac nu vei


pctui(Sirah 7, 39).

Este cunoscut urmtorul caz: Aleksandrovici Tucikov, ateu sovietic plin de


zel, se ocupa, la ordinul partidului, cu distrugerea Bisericii ca instituie
social si vistierie duhovniceasc a poporului. In anul 1923, el l-a interogat in
numeroase rnduri pe Patriarhul Tihon, aducandu-l la epuizare. Prin natura
funciei sale, a luat parte activ la propaganda ateist, asasinatele
comise impotriva clericilor, incendierea i de demolarea bisericilor,
batjocorirea sfintelor odoare, jefuirea averilor bisericeti, schisma
Bisericii Ortodoxe din Diaspora i crearea Bisericii innoitorilor, aflate
sub controlul organelor de represiune. Pentru indiscutabilele sale merite in
faa conducerii, Tucikov era numit in cercurile cele inalte ale partidului eful
popilor. In anul 1939, Beria l-a concediat din NKVD, cu gradul de maior,
deoarece este impositbil s fie utilizat in continuare, datorit lipsei
preoilor ortodoci. Tucikov a devenit unul dintre liderii Uniunii ateilor
militani din URSS.
Schimbndu-i politica fa de religie

Stalin a permis, n 1943, alegerea unui nou patriarh, iar in anul 1946 a
dizolvat cu totul aceast Uniune de trist faim. De acum nainte, lui
Tucikov nu i s-au mai incredinat funcii in aparatul administrativ i n-a
mai fost promovat pe linie de carier. A fost expulzat pentru totdeauna
din snul poliiei secrete, a fost inlocuit din postul de curator al
Ortodoxiei n NKVD i nu a fost cooptat n Consiliul pentru problemele Bisericii
Ortodoxe Ruse. Fostul ef al popilor a iesit la pensie, avnd posibilitatea de a
observa i evalua din exterior, ca s zicem aa, roadele lucrrii sale de
distrugere. Toate acestea au reprezentat o puternic lovitur data
concepiei despre lume i amorului propriu al lucrtorului emerit de
partid, ateului tiinific cu vechi stagii. De ce mi-am dat atta
osteneal, s-a intrebat el, fr indoial cine are acum nevoie de
idealurile mele de lupt revoluionar?
A venit anul 1957. Tucikov a murit In
Spitalul central al Ministerului de interne al URSS, din pricina unei
forme neoperabile de cancer stomacal metastaziat. Trecnd prin dureri
insuportabile, a dorit deodat vad in salonuI su pe Patriarhul Alexei
I al Moscovei i Intregii Rusii. Intlnirea a avut loc pe 15 aprilie. Mare a
fost mirarea intiului Arhiereu al Rusiei cnd a vzut c bolnavul nu mai
avea dispoziia sufleteasc a unui ateu militant. Potrivit versiunii
ctorva istorici, suferinele fizice, mustrrile de contiint, sfierile
luntrice, frica morii i-au fcut efectul, i ateul a dorit deodat s-
i ia piatra de pe suflet. Probabil c muribundul i-a amintit i trecutul su
dinainte de revoluia bolevic. El provenea dintr-o familie de rani simpli.
Sora, care era credincioas, incercase din copilrie s-i insufle respectul
fa de Biseric i-l ducea la slujbe. Fr indoial c i rugciunile
sfinilor exilai sau omori prin strdaniile lui Tucikov au induplecat
milostivirea lui Dumnezeu. Implinind porunca dragostei de vrjmai,
noii mucenici i mrturisitori ai Rusiei s-au rugat pentru iertarea i
luminarea prigonitorilor lor. Tucikov a stat de vorb cu patriarhul mai
mult de dou ceasuri i jumtate. Despre ce au vorbit i cum s-a sfrit
discuia, rmne o tain. Dup ct se pare, muribundul a povestit
amnunit despre frdelegile sale. Se poate presupune c patriarhul s-a
ingrozit i a ovit s primeasc spovedania i s citeasc rugciunea de
dezlegare. Dar dac Dumnezeu aduce la pocin chiar un asemenea pctos,
de ce s fie impiedicat svrirea Tainei? Nu dup mult vreme, bolnavul a
rposat. De ce nu s-a pocit mai devreme i unde se afl sufletul lui, nu ni s-a
dat s tim. Totui, purtarea de grij dumnezeiasc i-a dat o ultim ans.
Astfel, boala i neputina fizic l pun pe om intr-o situaie de excepie.
Ele cheam la pocin i la curirea de pcate prin rbdare, ori sunt
date ca incercri, ca nevoin pentru ctigarea cununii
muceniceti. Vremea de restrite aduce uitarea desftrilor, ila sfritul
omului se vor descoperi lucrurile lui (Sirah 11, 27). In ce te voi afla, in
aceea te voi i judeca avertizeaz Domnul n Sfnta Scriptur (v. Iezechiel
33, 11-20). Iar de hotrrea Lui depind i soarta pmnteasc, i destinul
sufletului in venicie. A indura boala presupune nevoin
duhovniceasc (rugciune, post dup putere, participare la Tainele
Bisericii .a.m.d.) i nu exclude recurgerea la asistena
medical. Totui, vindecarea este ateptat nu de la medic, ci prin el
de la Hristos, Doctorul sufletelor i al trupurilor (v. cap. 8). n aceasta
const esena perspectivei cretine asupra bolii ca cercetare din partea
Domnului.
2. Impuls pentru reevaluarea valorilor

Este interesant de comparat viziunea ortodox


asupra sensului duhovnicesc al bolii cu poziia cunoscutului filosof i medic
german Karl Jaspers. Acesta numete boala grav, moartea, intmplarea
fatal situaii limit (fundamentale) ale existenei umane. Noi nu avem putere
asupra lor. In cel mai bun caz suntem in stare doar s le ajustm
puin.Ingduite de Dumnezeu, ele ii afirm rsuntor, mai devreme sau
mai trziu, existena. Rmne doar s ne pregtim luntric pentru orice
intmplare neateptat aductoare de amrciune. Situaiile limit
dau n vileag ct este de fragil i trectoare viaa noastr. Ciocnirea cu
ele ne trezete din somnul duhovnicesc, ne permite s ne eliberm mcar
pentru un scurt rstimp din deertciunea zgomotoas i degrab trectoare a
vieii de zi cu zi, care l distrage pe om de la el insui. In lumina situaiilor
limit se descoper adevrata esen a omului. Viaa noastr in
ansamblul ei i in faptele, cuvintele, gndurile ei concrete ni se
infieaz cu adevratul su chip. Atunci ne este mai uor s ne comparm
cu idealul, cu felul in care ar trebui s trim, i ne este mai uor s inelegem
posibilitile pe care le-am lsat s ne scape sau le-am implinit in mod greit.
Situaiile limit ne oblig s ne privim in ochi pe noi inine, ne dau
prilej de autocunoatere. Pe de o parte, ele dau in vileag nimicnicia,
pctoenia, slbiciunea noastr, iar pe de alta ne dau imbold s
cutm mntuirea in credin i in Dumnezeu.
Nu este pace intru oasele mele, spune Psalmistul, c frdelegile mele au
covrsit capul meu, ca o sarcin grea apsat-au peste mine. Impuitu-s-
au i au putrezit rnile mele de ctre faa nebuniei mele, c alele mele s-au
umplut de ocri i nu este vindecare n trupul meu (Psalmul 37, 3-6).

Karl Jaspers consider moartea piatr de incercare. Cu ajutorul ei, principalul


este distins de secundar:

Ceea ce rmne esenial in faa morii este existenial (in contextul dat,
existential Inseamn ce e mai important in viat: valorile, idealurile
i sensurile supreme ale personalittii, ceva de o insemntate hotrtoare
n.a.); ceea ce-i pierde valoarea este zadarnic, este existen lipsit de
coninut.

In faa morii se depreciaz, plesc valorile materiale i crete


insemntatea celor duhovniceti. Dup cum glsuiete inelepciunea
popular, giulgiul n-are buzunare. Atunci inelegem nu doar cu mintea, ci i
cu inima c ultima locuin pmnteasc a omului e mormntul i ultimul
acoperi deasupra capului e capacul sicriului. Vai de omul ale crui cutri
morale se sfresc toate la marginea mormntului! Dup cum se spune,
dincolo nici nu iei nimic cu tine, nu-i aduce nimic nimeni. Oare nu de
asta intemeietorul existentialismului areligios, filosoful german Martin
Heidegger, a recunoscut cinstit la btrnee:
Doar Dumnezeu ne poate mntui.

Suferina fizic (in primul rnd cea grav) distruge adeseori fostele concepii
pervertite despre via i moarte, despre aproape i departe. O boal
periculoas, apropierea morii constituie un examen moral. Acesta se
poate incheia printr-o transfigurare moral, oblig s reevalum sensul
vieii, s contientizm mrginirea i tragismul existenei noastre. Din
acest punct de vedere, boala este un prilej de autoverificare, de rugciune
intens, cnd sufletul intr intr-o stare calitativ nou. Patul de moarte este
pat al cunoaterii de sine i coal a smereniei, trecnd prin care vei
vedea cu ochii ti ceti ticlos i vrednic de plns, i srac i orb i
gol (Apocalipsa 3, 17). Aceast coal ne elibereaz de amgirea i
automulumirea duhovniceasc, ne inva s vedem puterea lui
Dumnezeu, care intru neputina omeneasc se svrete (v. II Corinteni
12, 9).
Cte soii i mame n-au binecuvntat bolile ce au curmat beia neinfrnat a
celor dragi! Protoiereul Serghii Nikolaev ii amintete de un asemenea
caz, cnd mama a mulumit lui Dumnezeu din tot sufletul pentru faptul
c fiica ei beiv s-a imbolnvit grav. Nite leinuri ciudate au speriat-o
pn intr-att pe nefericit, inct vreme de civa ani n-a mai but
nimic. Dealtfel, i mai trziu, cnd patima s-a intors totui la ea, a but mai cu
msur dect inainte.
Adeseori boala pune capt conflictelor i confruntrilor familiale. Pe

unii, neputina i dependena de cei


apropiai i face mai tolerani, scrie printele Serghii.
Cum s-i arti caracterul certndu-te cu omul care te ingrijete?
Vrnd-nevrnd, trebuie s rabzi. Totodat, s te superi sau fii din cale-
afar de pretenios fa de un bolnav este un lucru prea crud i iari
ne smerim inima...

Printele Serghii a cunoscut o familie in care soacra i nora au trit muli ani in
relaii de tipul cinele i pisica. Dar iat c s-a intmplat o nenorocire: btrna
soacr a czut i i-a fracturat piciorul. S se descurce singur acas nu putea,
aa c i-a adus lng sine fiul. Vznd ingrijirea pe care a primit-o din
partea norei, btrna s-a impcat i s-a cit pentru lipsa ei de dragoste
fata de soia fiului. S-a dovedit c toat vrajba dintre ele ca in
majoritatea cazurilor de acest fel era ridicol. Dar, ca s-i dea seama
de asta, a trebuit s-i fractureze piciorul! Dup expresia Sfntului Teofan,
pe patul bolii se face un treieri: cu ct sunt mai multe loviturile, cu att este
mai bogat treieriul. Dup aceea, grunele trebuie mcinate, pe urm din fain
trebuie frmntat i dospit aluatul, apoi pinea trebuie pus in cuptor, i in cele
din urm ajunge la masa lui Dumnezeu.

Unul dintre Btrnii duhovniceti ai veacului nostru, egumenul Nikon Vorobiov,


afirm c milostivirea lui Dumnezeu nu l prsete pe cretinul bolnav de
moarte. Vzndu-se condamnat la moarte, acesta se leapd de
plcerile dearte i pctoase dac mai inainte s-a desftat cu ele.
Mintea lui cunoate faptul c moartea este deja in prag, este deja de
neinlturat, i singura-i grij este cum s se pregteasc, pentru ea: s
se impace cu toat lumea i s se pociasc sincer inaintea lui
Dumnezeu.
Surorile de caritate care studiaz in coala medical ortodox Sfntul Dimitrie
de pe lnga Spitalul Orenesc I din Moscova povestesc urmtorul caz. Faceau
practic n secia de traumatologie. Iarna, acolo s-a internat Oleg un
biat tnr, care czuse de la etajul al aptelea. Uimitor, scpase fr
nici o fractur. In schimb, s-a declanat o masiv hemoragie intern, de
care nu i-au dat seama la timp. In pofida injeciilor cu narcotice,
traumatismul era nsoit de dureri cumplite. Cnd tensiunea arterial a sczut cu
totul, bolnavul a fost dus de urgen la reanimare. Acolo erau de gard surorile
de caritate. i pe fiecare dintre ele o intreba cu glas stins: Pentru ce?
Pentru ce? Atunci una dintre surori a rspuns: Pi, probabil c tii tu
pentru ce, i literalmente intr-o clip a rsunat strigtul: Doamne,
iart-m!, iar dup cinci minute Oleg a murit.
3. Teren pentru pocin

Cel ce sufer cu trupul a isprvit cu


pcatul, remarc Apostolul Petru, ca s nu mai triasc timpul ce mai are
de trit n trup dup poftele oamenilor, ci dup voia lui Dumnezeu (I
Petru 4, 1-2). Sfntul Tihon din Zadonsk numete boala doctorie amar, ins
aductoare de sntate.
Dup cum sarea impiedic putrezirea crnii i a petelui, i nu ingduie
ca ele s faca viermi, arat el, orice boal pzete duhul nostru de
putreziciunea i de stricciunea duhovniceasc, i nu ingduie patimilor
s se zmisleasc in noi ca nite viermi ai sufletului.

Mulumit bolilor ne este mai uor s ne vedem pcatele i s nu ne


delimitm, s nu ne dezicem de ele, ci s ne recunoatem rspunztori
fa de dreptatea dumnezeiasc.Asta inseamn s ne vedem aa cum
suntem, in lumina cea adevrat a lui Hristos, i s ne intristm pentru starea
noastr czut, dar s nu dezndjduim. Prin pocin, omul dobndete ansa
haric de a crede in Dumnezeu.
Viktor Frankl, psiholog austriac de renume mondial, s-a aflat timp de civa ani
intr-un lagr de concentrare german. El a cunoscut din proprie experien
ororile fascismului i s-a convins c suferina nu este in sine lipsit de
ineles. Ea provoac o tensiune spiritual fertila care poate chiar s-l
transfigureze pe om in mod radical. Scopul suferinei este s-l fereasc
pe om de apatie, de amorirea duhovniceasc. Cina i necazul trebuie
s curee de petele trecutului i s rezolve problema sensului
vieii. Atunci oamenii descoper c n contiina lor este prezent in chip nevzut
Interlocutorul Cel mai intim, Tu, Care pentru muli ai fost Interlocutorul Cel
dinti, Cel din urm i Venic Dumnezeu. Fiecare medic, dac se ridic
dincolo de nivelul simplei indatoriri a obligaiilor profesionale,
adncindu-se cu gndul in destinul fiecrui pacient, vede in boal
purtarea de grij dumnezeiasc. Atunci cnd autorul acestor rnduri lucra ca
rezident intr-o secie de cardiologie, Domnul l-a invrednicit s fie martor al
situaiei urmtoare:
Pe un pat, in coridorul spitalului, zcea o femeie in vrst, aflat in stare grav
(infarct miocardic, diabet zaharat i o mulime de complicaii). La inceput,
licrea ndejdea intr-un deznodmnt favorabil, dar mai apoi a devenit
evident c pierdem bolnava. Acolo se afla un medic credincios, care,
vznd c discuiile formale sunt nepotrivite, a inceput s stea de vorb
cu ea despre Dumnezeu. Gestul lui a gsit un viu ecou in sufletul
bolnavei. Ea a inceput s se simt nu numai, ca de obicei, mam,
cetean, ci i roaba lui Dumnezeu Paraskeva. I s-a dat s citeasc o
brour despre pocin, rugciuni scurte, rugciunea Stareilor Optinei.
Bolnava a primit acestea cu recunotin, dar s-a dovedit c nu era in stare s
citeasc din cauza durerilor intense i a senzaiei continue de vom. Totui, ea
dorea sincer s citeasc, pentru c simea poate c in mod nu pe deplin
contient nevoia s fac asta. Atunci medicul cu pricina s-a strduit s-i
explice c de la cei grav bolnavi Domnul nu cere nimic, afar de credin
i pocin. Oricum Paraskeva n-ar mai fi putut svri nici un fel de fapte
bune care s-i tearg vinovia i s rscumpere lucrurile pentru care
o mustra contiina. i rmnea doar un singur lucru: s cread c
Domnul Iisus Hristos este Mntuitorul ei i c El va lua asupra Sa
pcatele pentru care ea s-a pocit sincer.

Pentru prima dat dup muli ani, bolnava a simit nevoia s se


spovedeasc i s se imprteasc. Fiica ei, care o veghea, a chemat
preotul, iar pn cnd a venit acesta i-a citit mamei rugciuni i
fragmente din cartea care-i fusese propus.Infrngndu-i accesele de
vom, muribunda asculta i chiar cerea pe alocuri precizri sau dorea s i se
repete. In sufletul ei avea loc o lucrare nevzut. A venit i preotul.
Dup spovedanie i imprtanie s-a svrit o minune. Potrivit
mrturiei medicilor i asistentelor, bolnava s-a linitit imediat. Indat
ce a primit prticica din Sfintele Daruri, a incetat s se zvrcoleasc.
Durerile fizice au rmas, dar suferinele sufleteti i trrile apstoare
au disprut. Muribunda parc nu mai era, deja, cu noi. Strict vorbind, dup
prognosticul medical ar fi trebuit s moar de dou zile dar Domnul,
Cunosctorul inimilor, atepta ceva. Acum tim ce anume. La dou ore dup
ce s-a imprtit cu Sfintele lui Hristos Taine, roaba lui Dumnezeu
Paraskeva a plecat la Domnul in pace, fr nici o agonie. Odihnete,
Doamne, sufletul ei!

Astfel, prin negrita milostivire dumnezeiasc, o boal grav i d imbold


omului s se indrepte pe sine i s-i indrepte greelile, creeaz teren
pentru cugetri la existena de dincolo de mormnt i la propria soart
pe lumea cealalt. Imprtirea cu Dumnezeu reprezint un act creator unic.
Ea duce la katharsis (curirea luntric) la cea mai deplin, profund, haric
trezire i transfigurare a spiritului. Aceasta d mrturie despre rezolvarea crizei
acute de via i poate pune nceput unei formri duhovniceti contiente a
personalitii.
4. Stimul pentru creterea duhovniceasc
Boala clete sufletul credinciosului i l curete aa cum se cur n
foc aurul. Cuviosul Pimen Multptimitorul a ajuns la mntuire indurnd fr
crtire boala i mulumind lui Dumnezeu pentru ea. El era cluzit de cuvintele
lui Hristos: iar cel ce va rbda pan la sfrit se va mntui (Matei 24,
13). Pentru rbdarea cu smerenie, cu drzenie, cu vitejie a bolilor grele,
bineplcuii lui Dumnezeu s-au invrednicit de daruri harice: faceri de
minuni, vindecri, strvedere, cunoaterea lui Dumnezeu, vederea
pcatelor propriiDin punct de vedere teologic, boala grav, atunci
cnd e primit cu smerenie, inlocuiete necazurile de via i nevoinele
ascetice. Ea ajut la agonisirea fericirii celor ce plng smereniei (v.
Matei 5, 4). Suferina trupului i a sufletului este una dintre condiiile
desvririi duhovniceti i intoarcerii noastre la Singurul Dumnezeu. S ne
amintim de cartea Dreptului Iov: omul se nate spre ptimiri ca s nzuiasc
spre inlime ca puii vulturului (Iov 5, 7). Nu degeaba Apostolul Pavel inva
c prin multe necazuri se cuvine s intrm noi intru imprtia lui
Dumnezeu (Fapte 14, 22).
Mitropolitul Antonie al
Surojului citeaz uimitoarea istorie a epitropului unei biserici din Londra. La
vrsta de 19 ani, acesta a ajuns in lagrul de la Solove, i-a pierdut un
picior, a fost trimis inapoi pe continent, dup care a plecat Anglia.
Odat s-a imbolnvit de icter. A fost internat in spital, unde au
descoperit c avea o form incurabil de cancer. Nu a fost informat despre
diagnostic, ins acesta a fost adus la cunotina surorii lui i a Vldici Antonie.
Cnd l-am vzut in spital, povestete arhipstorul, mi-a zis: Ce plictiseal!
Mai am attea de fcut in via, i uite c zac aici fr sa fac nimic, i doctorii
nici mcar nu sunt in stare s-mi spuna ct va mai ine asta. Atunci i-am
zis: Domnule Artemii, nu mi-ai zis chiar dumneavoastr de attea ori
c ai vrea s oprii timpul i o vreme s fii in loc sfacei? Nu ai fcut
asta niciodat. Dumnezeu v da acum aceast posibilitate: fii, adic
intrai n dumneavoastr niv, intrai in acea parte de venicie pe care
o tii deja, i incetai s v mai gndii la aciune. Dac v veti
insntoi, vei putea face ceea ce vrei s facei, iar dac nu, inseamn
c nu trebuie deloc s facei toate lucrurile acelea. El a czut pe gnduri
i a zis: Da, dar eu toat viaa am acionat, i nu tiu ce inseamn a
fi.
Si atunci, continu Vldica Antonie, am inceput un intreg proces, care a inut
cteva luni, pn la moartea lui. L-am sftuit s-i premediteze viaa incepnd
din momentul dat

Acum zacei in pat. Gndii-v ce relaii avei cu oamenii din jur nu


doar de aici, din spital, ci i din viaa pe care ai dus-o inainte, i
indreptai tot ce nu-i cum trebuie. Trebuie s dai afar toat
amrciunea, s incetai toate vrajbele, s vindecai tot ce nu este
bun i aa mai departe.

El a fcut asta sptmn de sptmn. La inceput s-a ocupat de relaiile cu


sora sa, cu prietenii cu care era certat Dup ce s-a fcut aceasta, am trecut la
trecut, ca s zic aa. Stii cum sap arheologul: la inceput gsete cele mai
superficiale, adic cele mai recente; pe urm, spnd tot mai adnc, gsete
lucruri tot mai vechi El s-a impcat, treptat, cu trecutul propriu, cu toi
oamenii pe care i cunoscuse la un moment sau altul din viaa sa, dar
care muriser deja ori se aflau att de departe in spaiu, inct nu avea
cum s le cear iertare insa putea s se impace luntric, s li se
adreseze in gnd i s le spun:Iart-m!, oriunde s-ar fi aflat
respectivul, indiferent dac era viu, pe pmnt, sau nu. Imi amintesc c
foarte aproape de sfrit, cnd era att de slbit, inct nu mai putea nici mcar
s-i duc singur lingura la gur i rmseser doar ochii mari, luminoi, pe faa
tras, mi-a zis: Printe Antonie, cu trupul aproape c am murit, dar
niciodat nu m-am simit viu att de intens ca acum!.
Pentru c tot ce omora sufletul suprrile, amrciunea, ura (putem
gsi un numr nesfrit de cuvinte pentru aceasta) se deprtase, i in el
nu mai rmsese nimic, afar de via. Ins nu viaa care este susinut
de trup aceea ieea deja din el ci acea via pe care nu o poate lua:
sufletul viu in imprtire cu Dumnezeu Cel viu.
Dup cum se vede, aa s-a implinit asupra acelui om cuvntul Apostolului Pavel:

pururea noi, cei vii, suntem dai spre moarte pentru Iisus, ca i viaa lui Iisus s
se arate in trupul nostru cel muritor ca s locuiasc in mine puterea lui
Hristos. De aceea rn bucur in slbiciuni pentru Hristos, cci, cnd sunt slab,
atunci sunt tare (II Corinteni 4, 11; 12, 9-10).
In acord cu Sfinii Prini, V. Frankl arat
c boala d posibilitatea de a suferi. Rmnem vii duhovnicete atta
timp ct suntem in stare s suferim. Suferina ne face mai bogai i mai
puternici. Boala i apropierea morii pot scoate la iveal o mulime de capaciti
noi in omul care pn atunci ii irosea viaa in plceri i in uurtate
metafizic. Dup Frankl, sensul spiritual al suferinelor i al morii se manifest
prin atitudinea omului fa de factorii care i limiteaz viaa. Brbia i
demnitatea in rbdarea suferinelor clesc duhul. De aceea, medicul care
sesizeaz cu finee nuanele abia sesizabile ale situaiei concrete incearc
uneori un sentiment de ruine lng patul unui om grav bolnav sau
muribund, i simte c respectivul l depete intr-o anumit privin.
Medicul insui este neputincios, scrie savantul austriac, el nu are puterea de a
smulge din ghearele morii victima pe cnd bolnavul devine erou, ce ii
intmpin curajos destinul. El nu se d btut, cci ii primete soarta suferind in
linite.

Totui, pe lng sensul duhovnicesc, boala are i un sens


extraduhovnicesc i chiar unul neduhovnicesc. De exemplu, a fi sau a
prea bolnav este adeseori un lucru avantajos. Atunci apare nevoia de boal ca
mijloc de atingere a unui scop important.
Nosofilia (iubirea de boal) apare, in pofida sentimentului vinoviei,
ca nzuin a omului de a-i pstra boala ori de a se imbolnvi, pentru
c are nevoie de asta. Adeseori, cu ajutorul bolii omul se strduie s obin
asistena social (ajutoare bneti, faciliti, privilegii) de care are atta nevoie
i pe care nu o primete altfel. Aici, motivul luntric este dictat, de exemplu,
de nzuina de a primi foloase necuvenite pe calea simulrii. Boala este
i un mijloc de a cpta ceea ce doreti. Unui copil sntos poate c, sub un
pretext sau altul, se va refuza jucria dorit, pe cnd unui copil bolnav Boala i
stimuleaz pe prini, i acetia satisfac dorina copilului ca s-l consoleze. A te
preface bolnav este util pentru a atrage atenia asupra ta, pentru a-i
face pe ceilali s aib grij de tine. De cel nefericit celor din jur le
este mai mil, i pe lng asta el va fi scutit de o indatorire sau alta mai
degrab dect cineva sntos. Unii sper c boala i va scpa de greuti, de
neplceri, de nevoi. In aceast privin este caracteristic comportamentul
anumitor tineri care au ajuns la vrsta satisfacerii serviciului militar. Acetia
sunt nevoii s fug de armat ca s scape de abuzurile recruilor mai in vrst,
de samavolnicia comandanilor, de mizeria de zi cu zi, de inclcarea drepturilor
i libertilor legitime. Boala reprezint, uneori, i o form profilactic a
preocuprii de sine. Studenii mediciniti ii descoper uneori
simptomele pe care le studiaz in momentul respectiv. Acest lucru este
deosebit de caraghios la tinerii care fac stagiul de obstetric-ginecologie
Aadar, dac boala hrnete egoismul i inriete pe om in loc s-l
transfigureze, ea e un ru cumplit. Pe cnd dac ea este indurat
cretinete, adeseori e mai folositoare pentru mntuire dect sntatea.
Intruct boala prezint posibilitatea de a suferi, in mare msur depinde de
voina noastr folosirea spre bine sau spre ru a posibilitii acesteia. Pentru a
trage un folos moral autentic de pe urma bolii trebuie cel puin s ne
smerim, s nu crtim i s nu aruncm rspunderea pentru necazurile
noastre numai i numai pe imprejurrile exterioare, pe oameni sau pe
draci. Altfel, vrsmaul neamului omenesc se va folosi neaprat de asta i va
gsi, negreit, vinovai El va strni ur fa de acetia i dorin de rzbunare,
nu-l va lsa pe bolnav s se impace, va invlui sufletul cu bezna de neptruns a
rutii i cu rceala deznadejdii, l va impinge s mearg la ghicitoare i la
vindectorii ocultiti. Nu degeaba Sfinii Prini avertizeaz: pe cei ce sufer
de boli grave diavolul ii atac mai puternic, pentru c are puin vreme
la dispoziie. El l face pe om dezechilibrat, suspicios, descurajat,
capricios, irascibil i certre. Aceasta sporete suferinele i i
enerveaz pe cei din jur.
Intruct nimeni nu este ferit de asemenea ispite, trebuie s tim s rspundem
in mod corect la chinuitoarele intrebri: Pentru ce sufr?, De ce nu m
vindec Domnul?. Iar pentru asta trebuie s elucidm sensul duhovnicesc
i cauza primordial a bolilor noastre.
(din: Konstantin V. Zorin, Scoala-te si umbla: Pasi spre
insanatosire, Editura Sophia, Bucuresti, 2009)
DE LA ASISTENTA MEDICALA LA TAINELE, SLUJBELE, RUGACIUNILE SI
OBIECTELE SFINTITE ALE BISERICII
CUM SA NE RUGAM CAND SUNTEM BOLNAVI, NOI SAU FRATII NOSTRI?

Cititi si:

Konstantin V. Zorin: LA CE AR PUTEA FOLOSI BOALA SI


SUFERINTA?SITUATIILE LIMITA SI CERCETAREA PRONIEI
DUMNEZEIESTI
Fericitul Parinte Epifanie Teodoropoulos despre
PSIHANALIZA, BOLI PSIHICE, DEMONIZARE, MEDICAMENTE
SI MEDICI
Sfantul Teofan Zavoratul despre atitudinea in fata
bolii: Ce rugaciune ii trebuie bolnavului? Multumire si
suspinare
PREOTUL FLORIN CRISTEA SI MISIUNEA
CUTREMURATOARE DE A FITATAL COPIILOR SUFERINZI
reportaj de la Spitalul de copii Sfanta Maria, Iasi

Medicamente duhovnicesti
Iata, te-ai facut sanatos; de acum sa nu mai
pacatuiesti, ca sa nu ti se intample ceva mai rau!
(Ioan 5,14)

Biblia pleaca de la premiza ca

sanatatea si buna tarie este mai buna decat tot aurul, si trupul sanatos si cu
putere, decat avutia nenumarata. Nu este mai buna avutia decat sanatatea
trupului si nu este bucurie mai mare decat bucuria inimii. Mai buna este
moartea decat viata amara sau decat boala necontenita (Sirah 30,15-17).

Fiule! In boala ta nu fi nebagator de seama; ci te roaga Domnului si El te va


tamadui, povatuieste inteleptul biblic. Departeaza pacatul si intinde mainile spre
faptele drepte si de tot pacatul curateste inima ta i doctorului da-i loc, ca si
pe el l-a facut Domnul si sa nu se departeze de la tine, ca si de el ai trebuin -
ta. .. Cel ce pacatuieste impotriva Ziditorului sau, sa cada in mainile
doctorului (Sirah 38, 9-10,12,15).

Sfanta Scriptura ne orienteaza in primul rand sa ne ingrijim inainte de a ne


imbolnavi, iar in al doilea rand ca in boala sa nu dam dovada de nepasare (v.
Sirah 18,19; 38, 9). Dupa cum vedem, exista doua cai paralele, dar nu
alternative, de terapie duhovniceasca: profilaxia activa a bolilor si lupta
cu ele. In procesul terapeutic, principalul este harul dumnezeiesc;
totusi, nu trebuie neglijata nici asistenta medicala.

Sfintii Parinti nu ne cheama sa ne


raportam la boala in mod pasiv sau anxios-ipohondru. Smerenia
crestina presupune un efort launtric incordat al sufletului si nu exclude
asistenta medicala. Nevointa rabdarii fara cartire a unor suferinte grele nu le
sta in puteri oamenilor obisnuiti ca noi. Chiar si pentru cei profund
credinciosi este mai intelept totusi sa se trateze defaimandu-se pe sine
pentru putinatatea credintei decat sa respinga cu mandrie tratamentul,
ispitindu-L pe Dumnezeu si cerand de la El savarsirea unei minuni
vadite.
Putem si sa nu ne tratam, asteptand vindecarea de la Dumnezeu,
arata Sfantul Teofan Zavoratul, insa aceasta este o mare
indrazneala. Putem sa nu ne tratam, ca sa ne exersam in rabdare, in
incredintarea in voia lui Dumnezeu, insa acesta este un lucru foarte
inalt, si atunci fiecare oh! ni se va socoti intru vina, pentru ca unei
asemenea alegeri i se potriveste doar bucuria recunoscatoare.

Dupa parerea Sfantului Nectarie din Eghina, sanatatea sta la baza


ascezei corecte.
M-a amarat boala ta, ii scrie el unei fiice duhovnicesti. Ai racit din pricina
umezelii din chilia ta, fiindca din pricina mijloacelor materiale modeste nu ai
putut s-o renovezi. Dar nu puteai sa-mi scrii? Ti-as fi trimis bani Nu trebuie sa
mai ingheti, sa-ti mai pui in primejdie viata Boala impiedica cresterea du-
hovniceasca a celor ce n-au ajuns la desavarsire. Aveti nevoie de
sanatate pentru lucrarea duhovniceasca (sublinierea ne apartine n.a.,
K.Z.). Cel ce iese la lupta nefiind desavarsit va fi doborat, sa stiti asta,
daca nu este sanatos, pentru ca ii va lipsi taria morala care ii intareste
pe cei desavarsiti. Pentru cei nedesavarsiti, sanatatea este ca un car ce
il poarta pe luptator spre incheierea biruitoare a luptei. Iata de ce va
sfatuiesc sa fiti chibzuite, sa stiti masura in toate si sa fugiti de
excese... P, impreuna cu A., sa te duca la doctor, ca sa verifici daca boala
n-a lasat urme. Trebuie sa asculti de prescriptiile medicale. Daca vei fi
bine sanatoasa, vei putea creste duhovniceste; in caz contrar, stra-
daniile voastre se vor dovedi zadarnice.

Astfel, cand Biserica le propune celor suferinzi mijloace duhovnicesti de


tratament, asta nu are loc in dauna metodelor medicale traditionale.
Printre aceste mijloace duhovnicesti se afla credinta si pocainta, Tainele
bisericesti, slujbele, obiectele sfintite, rugaciunea, metodele ascetice de lupta cu
patimile. Vom spune cateva cuvinte despre fiecare dintre ele.
1. Credinta si pocainta
Fata de boala, omul poate incerca un sentiment de vinovatie si un
sentiment de responsabilitate. Deosebirea consta aici in aceea ca
primul impovareaza launtric, provoaca depresie, ipohondrie,
disecarea propriului suflet, cadere cu duhul. Pe cand sentimentul
responsabilitatii e productiv. El tinteste spre indreptarea propriilor greseli, mai
ales in pragul mortii si al judecatii lui Dumnezeu. El este lucrare a constiintei,
care indeamna la pocainta.
Lupta cu pacatul, inclusiv cu emotiile negative, comportamentul asocial si
obisnuintele daunatoare e, in esenta, lupta pentru un mod cu adevarat
sanatos de viata. Ea nu substituie deloc masurile profilactico-terapeutice si
sanitar-igienice traditionale, ci, dimpotriva, le umple de continut si atitudine
crestineasca fata de bolnav. Propovaduirea pocaintei de catre Biserica este
educatie sanitara duhovniceasca, igiena duhovniceasca, unde locul de
frunte este dat credintei si constiintei.
Despre felul in care trebuie sa credem si sa ne pocaim stim din scrierile Sfintilor
Parinti, nevoitorilor Ortodoxiei si autorilor ortodocsi contemporani. De aceea, ne
vom opri doar asupra catorva aspecte medico-psihologice ale fenomenului
pocaintei.
Pentru a ne vindeca, trebuie sa constienti-
zam nevoia de Doctorul Dumnezeiesc, sa constientizam propria
pacatosenie, sa ne eliberam de amagirea de sine orgolioasa. Hristos
este Doctorul tuturor neputintelor noastre. El asteapta sa ne adresam
Lui si, atunci cand asta se intampla, iarta pacatele si daruieste puterea
de a le birui de acum inainte. Pocainta adevarata se zamisleste in adancul
inimii. Tocmai acolo apar rusinea pentru propriile ganduri, simtaminte, fapte,
dezgustul fata de gesturile noastre urate, fata de mizeria noastra morala.
Sufletul se spala nu cu apa obisnuita, ci cu lacrimi, cu rugaciuni, cu
milostenii, cu posturi Din nemarginita milostivire dumnezeiasca, asa
ne curatim de pacatele savarsite. Pocainta isi afla implinirea in Taina
Marturisirii. Domnul Insusi, in prezenta preotului sau episcopului martorul
pocaintei -, ia asupra Sa pacatele noastre, le iarta, ne impaca si ne uneste cu
Biserica, ne reda harul dumnezeiesc pe care l-am pierdut. Vindecand
sufletul, Taina Spovedaniei ajuta la vindecarea trupului, intrucat multe
boli sunt urmari ale modului pacatos de viata (v. cap. 4-6).
Sa recunoastem, deci, cata dreptate avea Cuviosul Varsanufie cel Mare si sa
urmam inteleptului sau sfat:

De tine depinde sa fii nepasator sau sa traiesti necurat (pacatos n.a.) si sa


cazi in boli pana ce te vei pune in randuiala cuvenita. De altfel, prin pocainta
poti scapa de bolile care vin asupra ta ca pedeapsa.

Staretul Paisie Aghioritul invata:


Pocainta si spovedania iata de ce e nevoie astazi. Sfatul pe care il
dau totdeauna oamenilor: pocaiti-va si spovediti-va, ca diavolul sa
ramana lipsit de drepturi, iar voi incetati sa va mai supuneti inrauririlor
dracesti dinafara. Ca oamenii sa inteleaga si sa se pocaiasca, le trebuie o
zguduire inca nu ne-am dat seama ca prin pocainta poate fi schimbata
hotararea lui Dumnezeu (sublinierea ne apartine n.a., K.Z.). Faptul ca
omul are asemenea putere nu e o gluma. Faci raul? Dumnezeu iti da
una dupa ceafa. Spui: Am pacatuit? Dumnezeu isi schimba mania in
milostivire si iti da binecuvantarea Sa.

Pocainta sincera, nu de forma, indreapta cele savarsite insa deja in


planul launtric.Cand ne dam seama de puterea ucigatoare a pacatului si
de nevrednicia noastra, cand rusinea si nadejdea biciuiesc sufletul,
atunci se pogoara in inima ha rul dumnezeiesc. Acesta ne smulge din robia
diavolului, literalmente ne elibereaza de lanturile pacatului si sterge urmele lui.
Ea face greselile noastre in fata lui Dumnezeu ca si cum n-ar fi fost.
Pacatul il mutileaza pe om, iar harul il vindeca. i daca boala noastra sau a
altcuiva a rezultat din calcarea legii lui Dumnezeu, dupa inlaturarea cauzelor
duhovnicesti dispar adeseori si urmarile lor fizice. Boala nu mai este utila pentru
mantuirea sufletului, si atunci omul e izbavit de ea. Sa ne amintim celebra
replica: Maurul si-a facut datoria, maurul poate sa plece.
Pocainta nu duce insa neaparat la vindecare, in primul rand, lucrul
acesta nu este totdeauna dupa planul lui Dumnezeu, iar in al doilea
rand, credinta si ravna noastra sunt adeseori slabe. Caruia dintre noi ii va
spune Domnul cuvintele adresate femeii ce suferea de hemoragie: Credinta ta
te-a mantuit; mergi in pace si fii sanatoasa de boala ta (Marcu 5, 34)?
Potrivit nimeritei expresii a ieromonahului Anatolii Berestov, Ortodoxia nu-i
pastila. Este important sa subliniem ca pocainta nu e un mijloc de
autovindecare cum sunt compresele cu mustar si cu alcool. Este un
proces pe de-a-ntregul duhovnicesc, dat noua spre mantuire, pentru refacerea
integritatii fiintei umane (duh, suflet si trup), ce a fost fragmentata de
pacat.Pocainta reface legatura cu Dumnezeu, pe care am pierdut-o, si
cheama asupra noastra harul de viata facator al Sfantului Duh. Harul
vindeca si transfigureaza natura omului. Iar armonia dintre duh, suflet si
trup alcatuieste baza sanatatii si bunastarii acestora.
Pentru pocainta adevarata, Pronia dumnezeiasca poate ameliora
manifestarile clinice ale bolii: poate rari acutizarile ei, atenua crizele du-
reroase, inlatura complicatiile posibile sau deja existente, efectele secundare ale
preparatelor medicamentoase si manevrelor medicale s.a.m.d. Pe bolnavii
credinciosi Domnul ii sprijina in lucrarea bunei credinte si in osteneli ce
par peste puterile lor. El le intareste rabdarea si da putere in suferinte,
alunga lasitatea si panica, ii ajuta sa se mobilizeze si sa se orienteze corect cu
privire la ceea ce trebuie sa faca (alegerea medicului, metodele de tratament,
cautarea medicamentelor s.a.m.d.).
In viata Fericitei Starete Matrona din
Moscova este descris un episod unic si totodata destul de obisnuit
pentru ortodocsi. O femeie suferinda de cancer s-a rugat cu ravna ca Sfanta
insasi sa asiste la operatie si sa faca totul cu mana ei. Interventia chirurgicala
s-a incheiat cu succes, si chirurgul care a operat a rostit remarcabilele cuvinte:
Operatia a mers usor, n-am obosit, parca cineva mi-ar fi dat tot ce
trebuia si m-ar fi ajutat. Aveam in maini o mare usurinta, desi am 70 de
ani Cand ii operam pe altii, curgea transpiratia pe mine, pe cand aici
nici pomeneala.

Fiecare poate sa traga singur concluziile

2. Puterea tamaduitoare a Tainelor bisericesti


O deosebita putere harica poseda Tainele Bisericii Ortodoxe. Apostolul Pavel s-a
vindecat de orbirea duhovniceasca si trupeasca atunci cand Sfantul Anania i-a
binevestit despre Hristos si l-a pregatit de botez. i indata au cazut de pe ochii
lui ca niste solzi, si a vazut iarasi; si, sculandu-se, a fost botezat (Fapte
9,18). Marele Cneaz Vladimir, cel deopotriva cu Apostolii, s-a vindecat si
el de orbirea ochilor duhovnicesti si a celor fizici in scaldatoarea
botezului.
O minunata putere vindecatoare este prezenta in Taina
Maslului. Propovaduind pocainta, ucenicii

lui Hristos scoteau multi demoni si un-


geau cu untdelemn pe multi bolnavi si ii vindecau (Marcu 6,13). Apostolul Iacov
aminteste:
Este cineva bolnav intre voi? Sa cheme preotii Bisericii si sa se roage pentru el,
ungandu-l cu untdelemn, in numele Domnului. i rugaciunea credintei va
mantui pe cel bolnav si Domnul il va ridica, si de va fi facut pacate se vor ierta
lui (Iacov 5,14-15).

Din citatele biblice de mai sus si din toata practica liturgica a Bisericii se vede
ca la maslu se recurgea in vederea insanatosirii. Nu este vorba de o
ungere dinainte de moarte, ca la catolici.
Nucleul acestui ritual sacru este reprezentat de pocainta noastra. Ca
raspuns la ea, Domnul revarsa darul iertarii pacatelor si al vindecarii
trupesti. De aceea, inainte de a ne apropia de Dumnezeu pentru a cere
vindecare trebuie sa ne judecam pe noi insine cu severitate, fara
partinire, si sa renuntam la tot ce este rau. Potrivit Cuviosului Ambrozie de
la Optina, prin aceasta Taina se iarta chiar si pacatele uitate, pe care omul in
mod neintentionat, din uitare, nu le-a marturisit la duhovnic.
Potrivit mitropolitului Antonie al Surojului,

din rugaciunile slujbei maslului se vede limpede ca asteptam


vindecarea sufletului, care, daca va da Dumnezeu, se va revarsa in trup
aducandu-i tamaduire.

Nu este corect sa recurgem la Taina doar pentru a primi sanatatea


trupeasca. Trebuie sa-l ajutam pe om sa-si redobandeasca integritatea
trupului, sufletului si duhului. i poate ca dupa maslu el ne va spune: Ma
simt atat de schimbat, de transfigurat, ca deja nu-mi mai pasa daca
traiesc sau mor, daca voi primi sau nu vindecarea fizica
Memoria omeneasca recunoscatoare pastreaza cu grija numeroase minuni care
au avut loc cu bolnavi fara speranta in timpul maslului sau dupa acesta. Vom
aminti doar unul dintre cazurile cele mai caracteristice de vindecare
neasteptata. Despre acesta ne relateaza cunoscutul protoiereu moscovit

Konstantin Rovinskii, fiu duhovnicesc al Staretului


Alexie Meciov, care a slujit in biserica de spital cu hramul icoanei Maicii Dom-
nului de la Iviron, de pe langa comunitatea surorilor de caritate.
In spital a fost adus un barbat de 40 de ani. Acesta raspandea un miros de
descompunere, intrucat ca urmare a trombozei unei vene de pe piciorul drept
facuse cangrena. Seara, bolnavul l-a chemat pe parintele Konstantin ca sa-l
spovedeasca si sa-l impartaseasca cu Sfintele Taine, iar operatia a fost
programata pentru a doua zi. Din punctul de vedere al chirurgiei, operatia a de-
curs cu succes: piciorul a fost amputat ceva mai sus de genunchi.

Parintele Konstantin l-a vizitat pe bolnav si l-a gasit intr-o dispozitie


sufleteasca buna, plin de nadejde intr-o grabnica insanatosire. Intre al-
tele, el i-a istorisit ca fusese credincios din copilarie, dar in ultimii 15
ani neglijase indeplinirea datoriilor crestinesti, devenise cu totul
nepasator fata de religie si nu se mai impartasise de 12 ani. Era vorba de
o nesimtire impietrita, fiindca in sufletul sau continua sa creada. S-a aratat
recunoscator ca a fost convins sa se impartaseasca, desi nu se considera
pregatit si sovaia.
Dupa cateva zile, parintele Konstantin l-a gasit pe bolnav posomorat si
necomunicativ, intreband ce s-a intamplat, a auzit raspunsul: E de rau cu
mine, numai ca sa nu-i spuneti sotiei: cangrena s-a raspandit mai sus de locul
unde a fost taiat piciorul; maine trebuie sa merg iarasi la operatie. Bolnavul s-
a spovedit si s-a impartasit pentru a doua oara, si operatia s-a incheiat
din nou cu bine insa cand preotul l-a vizitat iarasi, suferindul, palid,
cu ochii sticlind, acoperit de sudoare rece, tulburat, a rostit: Acum s-a
descoperit: cangrena progreseaza, sunt pierdut.
Ca raspuns la consolarea ca piciorul poate fi taiat si mai sus, el a observat
resemnat: Nu-i nimic de facut; piciorul a fost taiat atat de sus, ca nu se poate
opera mai departe. O sa mor de cangrena

Atunci, parintele Konstantin i-a vorbit bolnavului despre puterea Tainei Maslului,
despre insemnatatea credintei in Taina, si muribundul a dorit sa-si foloseasca
ultima sansa.

Ne-am rugat amandoi din suflet si ne-am pus toata nadejdea in


Dumnezeu, isi aminteste preotul. Dupa cateva zile, s-a petrecut un caz
rar in practica medicala: cangrena a incetat sa mai progreseze, s-a
format linia de demarcatie sub forma unei cicatrici purpurii, dincolo de care
putreziciunea nu s-a intins. Bolnavului i s-a curatat piciorul, fiind
inlaturate tesuturile moarte, totul a fost dezinfectat cu iod si cusut.
Dupa o saptamana, a fost declarat complet vindecat de cangrena si a
fost trecut pe lista de externari.

In ajunul externarii, parintele Konstantin a trecut iarasi pe la bolnav si l-a gasit


in lacrimi. De ce mai plangeti, a intrebat pastorul de suflete, cand
Domnul v-a miluit? Plang ca 12 ani n-am avut fericirea sa-L iubesc pe
Mantuitorul, a raspuns bolnavul.
In momentul cand devenise inevitabila o moarte chinuitoare, omul a
facut experienta milostivirii dumnezeiesti, a cunoscut practic bucuria
duhovniceasca a impartasirii cu El prin rugaciune si a inteles ca Domnul
este Dragostea si Atotiertarea insasi! Izbavit de moarte, se tanguia fierbinte
ca s-a lipsit atat de lunga vreme de iubirea si recunostinta catre
Mantuitorul. Fraze ca cea pe care a rostit-o bolnavul nu poti compune. Ea a
tasnit din inima, dand marturie despre inaltimea trairilor lui si profunzimea
caintei lui, incheie parintele Konstantin.
O insemnatate netrecatoare in lucrarea vindecarii are si Taina

Euharistiei (Impartasaniei). Daca pocainta ne


curata de intinaciunea pacatului, impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului da
viata vesnica si impiedica duhul viclean, alungat prin pocainta, sa se intoarca. In
rugaciunile de dupa impartasanie se arata nu o data ca impartasirea nu spre
judecata sau spre osanda aduce sanatate sufletului si trupului, lumineaza
gandurile, stinge vapaia patimilor pacatoase, apara de ispitele venite din partea
acestei lumi, a trupului si a diavolului.
Randuiala pregatirii pentru impartasirea cu Sfintele Taine si momentul
in care se face aceasta sunt stabilite sub indrumarea duhovnicului, si
trebuie sa ne straduim, cu binecuvantarea lui, sa respectam regulile si
programul respectiv.
Iata numai doua exemple ale nepatrunsei puteri tamaduitoare a Tainei
Euharistiei, culese din viata Sfantului Ioan Maximovici, arhiepiscopul
Shanghaiului, iar mai apoi al orasului San Francisco. Prima relatare da marturie
elocventa despre faptul ca impartasania pazeste de boala, iar cea de-a doua
despre faptul ca ea vindeca nemijlocit.
1. In Shanghai, o femeie a fost muscata de un caine turbat. Suferinda ori a
refuzat sa i se faca injectii impotriva turbarii, ori n-a indeplinit cu exactitate
instructiunile medicilor. Fapt este ca boala a progresat treptat, ajungand intr-o
forma grava. Vladica Ioan s-a grabit cu Sfintele Daruri la muribunda si a
impartasit-o. In momentul acela a avut loc insa o criza convulsiva, si bolnava a
scuipat Sfanta Impartasanie impreuna cu spuma si cu saliva. Atunci, Vladica s-a
lasat in genunchi, a adunat cu buzele de pe jos Sfanta Particica si a inghitit-
o. Sora medicala, care observa totul, a incercat sa-l impiedice, strigand: Ce
faceti, Preasfintite? Turbarea este o boala molipsitoare! La care Sfantul a
raspuns linistit, cu credinta nestramutata: Nu se va intampla nimic:
acestea sunt Sfintele Daruri! i, intr-adevar, desi riscul molipsirii era mare,
Vladica a refuzat cu buna stiinta tratamentul corespunzator. Din mila lui Dumne-
zeu, el a trait mai bine de 20 de ani dupa aceea. Nu ni se spune daca bolnava a
supravietuit.
Episodul [acesta] este o minunata replica data scepticilor. Sub pretextul
igienei, acestora le este sila sa sarute mana preotului, sfintele icoane si
moaste, pe care le-au sarutat alti oameni, ori sa se impartaseasca din
aceeasi lingurita cu altii. Ca sa folosim limbajul contemporan, harul dumne-
zeiesc are actiune antimicrobiana si stopeaza pana si raspandirea
bolilor deosebit de periculoase. Altminteri, de-a lungul tuturor
veacurilor sale de existenta, Biserica ar fi fost primul focar de boli
infectioase si dermatologicetransmise pe doua cai: aeriana (prin stranut,
picaturi de saliva s.a.m.d.) si domestica (prin atingere, sarut s.a.m.d.).
Totodata, nu trebuie sa-L ispitim pe Dumnezeu, pentru ca totul trebuie sa se
faca cu cuviinta si dupa randuiala (I Corinteni 14, 40). Lucrurile sfinte trebuie
pastrate curate, raclele cu moaste, crucile, imbracamintile icoanelor si celelalte
obiecte de cult trebuie sterse periodic. Daca omul stie ca sufera de o boala
periculoasa si transmisibila, este dator sa previna preotul si sa procedeze asa
cum ii spune acesta de pilda, sa sarute ultimul crucea si sa se impartaseasca
cu Darurile pentru bolnavi in afara bisericii (la spital, acasa).
2. In Shanghai, in 1945, isi amintea o oarecare Anna Petrovna, am fost ranita

in timpul razboiului, si eram pe


moarte in spitalul francez. tiam ca mor, si am rugat sa i se transmita
Vladicai sa vina si sa ma impartaseasca. Era 10 sau 11 seara, afara era
furtuna. Ma chinuiam groaznic. Eu tipam sa-l cheme pe Vladica, la care
medicii si surorile imi spuneau ca asa ceva este de neconceput, intrucat
e timp de razboi si spitalul este inchis cu desavarsire pe timp de noapte,
asa ca trebuie asteptat pana dimineata. Eu nu voiam sa aud nimic si
continuam sa tip: Vladica, vino! Vladica, vino! i nimeni nu-mi putea
indeplini dorinta de a-l instiinta. Deodata, pe furtuna aceea, vad: in usa
salonului apare Vladica, ud tot, si vine la mine. Intrucat aceasta aparitie
a lui era de domeniul miraculosului, am inceput sa-l pipai ca sa vad
daca este viu, si l-am intrebat: Nu cumva este duhul
dumneavoastra? El, zambind lin, mi-a zis: [Sunt] viu, si m-a
impartasit. In momentul acela m-am cufundat in somn si am dormit 18
ore. Impreuna cu mine in salon era inca o pacienta. i ea l-a vazut pe
Vladica atunci cand m-a impartasit. Dupa ce m-am trezit, m-am simtit
sanatoasa, si spuneam ca asta e pentru ca a venit Vladica si m-a
impartasit. Nu m-au crezut insa, ziceau ca Vladica pur si simplu nu avea
cum sa intre in spitalul inchis intr-o asemenea noapte. Am intrebat-o pe
colega de salon, si aceasta a confirmat ca Vladica a fost acolo, dar nici
atunci nu ne-au crezut. Faptele vorbesc insa: sunt vie si ma simt bine. Intre
timp, sora care nu ma crezuse mi-a aranjat asternutul si a descoperit, parca
spre confirmarea adevarului spuselor mele, ca sub perna fusese pusa o
bancnota de 20 de dolari! Vladica stia ca eram datoare spitalului cu o
suma considerabila si ca sunt in nevoie, si i-a pus acolo. Mai tarziu avea
sa confirme ca el i-a pus sub perna, intr-adevar. De atunci m-am facut bine.

Daca omul se impartaseste nu spre judecata sau spre osanda, se


savarsesc adevarate minuni. Despre una dintre ele da marturie mitropolitul
Antonie al Surojului. In anul 1939, cand inca nu fusese hirotonit intru preot,
lucra in calitate de chirurg intr-o tabara de odihna pentru copii. A venit la
consult o fetita, plangandu-se de febra, dureri si senzatie de greutate in
picior. Nu incapea indoiala: flebita (inflamatie a venelor) a piciorului.
Cel de-al doilea medic al taberei a confirmat diagnosticul.
Am sunat un medic din spitalul oraselului invecinat, care a fost de aceeasi
parere, continua Vladica Antonie. Inainte de a pleca la spital, fetita s-a
spovedit si s-a impartasit cu Sfintele Taine. Am dus-o peste araturi,
intr-un automobil mic, si a fost zgaltaita in asa hal, incat putea sa aiba
nu doar flebita, ci si complicatii. Am ajuns la spital. Acelasi medic a
examinat-o, s-a intors spre mine si a zis: i dumneavoastra aveti
pretentia ca sunteti medic? Nu vedeti ca fetita n-are nimic?! i ne-a
trimis acasa. Fetita s-a indreptat spre Dumnezeu, si-a curatit sufletul prin
pocainta, a primit Sfintele Taine spre tamaduirea sufletului si a trupului, si a fost
vindecata.

In rugaciunile de multumire de dupa Sfanta Impartasanie cerem ca


Ziditorul sa treaca, prin Sfintele Daruri, in toate madularele trupului, in
pantece, in inima, sa arda spinii tuturor pacatelor, sa lumineze cele
cinci organe de simt. Urmand Sfantului Simeon Metafrast, ne rugam ca prin
puterea impartasaniei tot lucrul rau, toata patima sa fuga de noi ca de foc.
3. Lucrarea tamaduitoare a slujbelor
Intr-o scrisoare catre unul din fiii sai duhovnicesti, Sfantul Teofan Zavoratul
scrie:
Dumnezeu ia aminte la rugaciune atunci cand oamenii se roaga cu

sufletul indurerat. Daca


nimeni nu suspina din suflet, slujba o sa scartaie, iar rugaciune
adevarata pentru suferind nu va fi. La fel si cu Proscomidia, la fel si cu
Liturghia.Totul ramane pe credinta si nadejdea dumneavoastra, al caror semn
sunt slujbele pe care le platiti. Dar dumneavoastra mergeti la slujbe? Daca
nu, credinta va este muta Ati platit sa se faca slujba, dar dupa ce ati
dat bani ca sa se roage altii, v-ati socotit scapat de orice grija... Celor
care fac slujba nici nu le trece prin cap vreodata sa-i doara sufletul inaintea
Domnului pentru toti cei pe care-i pomenesc Dealtfel, de unde atata putere
sa-i doara sufletul pentru toti?
Altceva este atunci cand mergeti si dumneavoastra la slujba cand este
pomenita bolnava Atunci, durerea va e purtata de rugaciunea Bisericii
si se inalta mai degraba la Tronul lui Dumnezeu si face indurerata
insasi rugaciunea Bisericii, chiar daca pe cei care slujesc nu-i doare
Vedeti, asadar, unde e puterea!..Mergeti la slujbe chiar dumneavoastra, si
indurerati-va cu inima pentru bolnava. i va iesi ce trebuie. In biserica la
Liturghie sa va indurerati in vremea Proscomidiei si mai ales atunci
cand dupa Pe Tine Te laudam se canta cantarea Maicii
Domnului: Cuvine-se cu adevarat Atunci sunt pomeniti din nou, dupa
savarsirea jertfei nesangeroase, mortii si viii
Pomenirea la Liturghie este mai puternica decat cea doar la Proscomidie, pentru
ca exprima in masura cea mai puternica faptul ca impartasiti durerea bolnavei,
iar prin aceasta exprima in masura cea mai puternica credinta si nadejdea ca
Domnul nu va va lasa cu ajutorul Sau
Totusi, nu trebuie sa deznadajduim atunci cand nu putem transmite la
altar pomelnicul cu numele celor apropiati. Daca in spatele acestui gest
se afla intentii cu adevarat serioase, nu indiferenta, lene sau interes
meschin, rugaciunea va fi neaparat ascultata. i iata de ce. Scotand
particele din prescura la inceputul Liturghiei, preotul citeste numele din
pomelnice, iar incheind Liturghia pune in potir, impreuna cu rascumparatorul
Sange al lui Hristos, particelele acestea, spunand: Spala, Doamne, pacatele
celor ce s-au pomenit aici, cu Cinstitul Tau Sange, pentru rugaciunile
sfintilor Tai.

Preotul nu spune: cei pe care i-am pomenit


eu, ci cei ce s-au pomenit in general, precizeaza diaconul Andrei
Kuraev. Rugaciunile sfintilor nu sunt aici doar rugaciunile celor pe care
ne-am obisnuit sa-i vedem in icoane, ci este vorba si de rugaciunile
celor ce stau cu noi in biserica si care s-au impartasit cu Trupul si
Sangele lui Hristos la Liturghia aceasta (caci inainte de impartasire
preotul a proclamat, doar: Sfintele sfintilor, adica Sfantul Trup si
Sfantul Sange ale lui Hristos se dau doar celor ce se apropie cu
vrednicie, dupa ce si-au marturisit pacatele si s-au curatit). Dupa cum
vedem, preotul nu se roaga pentru aproapele nostru in locul nostru, ci
impreuna cu noi. i ca atare, daca nu poti sa dai la biserica jertfa
baneasca impreuna cu pomelnicul, nu inseamna deloc ca nu poti inalta
jertfa de rugaciune a inimii catre Dumnezeu. Spovedeste-te, impartaseste-
te si roaga-te pentru aproapele tau, si aceasta rugaciune va avea o insemnatate
cu nimic mai prejos decat rugaciunea pe care o face preotul pentru el in altar
dupa pomelnicul pe carei l-ai dat.
Asadar scoaterea particelelor la Proscomidie si, in general, pomenirea
pentru sanatate la Liturghie si la alte slujbe au o puternica lucrare
vindecatoare. De asemenea, foarte benefica pentru bolnavi este
rugaciunea inaintea sfintelor icoane si moaste.
Cu minuni autentice s-au proslavit icoanele multor bineplacuti ai lui

Dumnezeu, in primul rand ale Maicii


Domnului. Astfel, harul lucrator prin icoana Maicii Domnului din Kazan a
vindecat multe cazuri de orbire, iar icoana Potirul nesecat de
alcoolism. In planul acesta, continutul troparului icoanei Maicii Domnului de la
Iviron este aplicabil practic la orice reprezentare sfintita a Preasfintei Nascatoare
de Dumnezeu:
De la sfanta icoana ta, Stapana de Dumnezeu Nascatoare, vindecari si
tamaduiri se dau cu imbelsugare celor ce cu credinta si cu dragoste vin
la ea: asa si neputinta mea cercetandu-o, si sufletul meu il miluieste,
ceea ce esti buna, si trupul tamaduieste-l cu harul tau, Preacurata.

Aparatoarea osardnica a neamului crestinesc a cunoscut ea insasi toate


greutatile vietii pamantesti, si ia aminte la fiecare lacrima, la fiecare
tanguire adresata ei. Este aproape si de cei ce pier in pacate, si de cei
plini de ravna pentru viata duhovniceasca. Bucurandu-se si multumind
Maicii Domnului, Biserica ii inalta lauda:
Marimu-te pe tine, Preasfanta Fecioara, Prunca de Dumnezeu aleasa, si
cinstim sfanta icoana ta, prin care izvorasti tamaduiri celor ce alearga
la tine cu credinta.

Slujbele ortodoxe, insasi atmosfera si podoaba bisericii, cantarile bisericesti,


sunetul clopotelor umplu de har si de bucurie sufletele celor care se roaga, le
misca. Ca sa ne exprimam in limbaj medical, multi sunt eliberati de stres si de
tensiunea emotionala. Adeseori, dupa slujba oamenii simt un aflux de putere si
vioiciune, ca si cum ar fi intinerit sau ar fi renascut. Acest fenomen duhovnicesc
poate fi numit terapia prin biserica.
4. Vindecarea prin lucruri sfintite

Pe langa Tainele si slujbele Bisericii


Ortodoxe, un enorm efect terapeutic poseda substantele si obiectele
materiale sfintite prin har. Iata numai trei exemple din Biblie.
Era ingropat un om. Prin purtarea de grija dumnezeiasca, trupul lui s-a atins de
oasele Prorocului Elisei, si indata cel raposat a inviat si s-a sculat pe picioarele
sale (IV Regi 13, 21). In Ierusalim, la Poarta oilor, se afla o scaldatoare, alaturi
de care zaceau o multime de suferinzi. Toti acestia asteptau

miscarea apei, caci un inger al Domnului se cobora la vreme in scaldatoare si


tulbura apa si cine intra intai, dupa tulburarea apei, se facea sanatos, de orice
boala era tinut (Ioan 5, 3-4).

Iar in Faptele Apostolilor se subliniaza:

Se puneau stergare sau sorturi purtate de Pavel, si bolile se departau


de ei, iar duhurile cele rele ieseau din ei (Fapte 19,14).

Intreaga experienta a spiritualitatii ortodoxe demonstreaza insusirile


vindecatoare ale artosului, prescurilor, anafurei, agheasmei mici si mai
ales mari. Cu agheasma sunt stropite medicamentele. Agheasma mare este
luata pe stomacul gol, insa in situatii exceptionale si critice aceasta regula nu
mai este obligatorie. Exista, de asemenea, traditia evlavioasa a scaldatului la
copca dupa sfintirea apelor de Botezul Domnului, precum si in izvoarele naturale
ce s-au deschis cu rugaciunile bineplacutilor lui Dumnezeu ori au fost sfintite de
catre ei.
Partea bolnava a corpului se stropeste periodic cu agheasma, se
pecetluieste cu semnul crucii, se unge tot sub forma semnului crucii cu
untdelemn sfintit la maslu sau din candele ce ard inaintea icoanelor
facatoare de minuni, moastelor, la Mormantul Domnului. E bine ca pe lo-
cul bolnav sa se lipeasca nisip sau pamant de pe mormintele dreptilor, in
saculeti de panza.
In calitate de confirmare a celor spuse vom cita cuvintele unei credincioase
din regiunea Tiumen, care in noiembrie 1996 a facut un pelerinaj la
mormantul Fericitei Matrona si s-a rugat cu lacrimi, cerand ajutor. Daca
aceasta istorisire ar fi fost supusa prelucrarii literare, ar fi disparut caracterul ei
simplu si direct, dovada a sinceritatii povestitoarei. Ca atare, vom reda spusele
ei exact asa cum au fost:
Primul lucru de care am rugat-o pe Matrona aveam sub bratul drept o

alunita care atarna si acolo o rana, totul se


inrosise si ma durea. Am rugat-o sa ma ajute, ca doar cu mana dreapta
trebuie sa ma rog. i am uns numai de doua ori cu untdelemnul pe care l-
am luat de la mormant, si dupa o zi totul a disparut, ca si cum n-ar fi
fost nimic.
In al doilea rand, aveam tiroida tare marita, gusa. Mi-era frica sa merg la
doctori. Toti imi ziceau ca trebuie sa fac operatie. Gusa ma sufoca deja, tot
timpul aveam un nod in gat, nu puteam sa innod sub barbie basmaua. Am
rugat-o pe Matrona sa ma vindece de gusa, ca sa pot sa-mi pun basmaua si s-o
innod cand merg la biserica. Am uns cu untdelemn gusa, nu m-a mai
sufocat, si am uitat de ea. A trecut o luna. Am cumparat o galeata de
cartofi, am ajuns acasa si mi-a trecut deodata prin cap:Hei, n-am stat
deloc sa ma odihnesc, si totusi nu ma mai inabus. M-am uitat in
oglinda nu mai aveam nici urma de gusa.
Din mai anul trecut ma supara o durere pe la ficat, simteam o umflatura tare
intr-o parte. Inauntru ma ardea, faceam febra, si tot la doua-trei zile crizele se
repetau, o saptamana am zacut. Ei, si cand am adus nisip si untdelemn de la
Matrona, am inceput sa stropesc nisipul cu agheasma, cum m-au invatat, si sa-l
beau[1]. Cand a inceput criza, am baut apa, m-am uns pe partea aceea
cu untdelemn si m-am stropit cu agheasma. i m-am culcat, am dormit
bustean. Cat am dormit nu stiu, dar cand m-am trezit nu mai aveam
febra, nici nu ma mai ardea. Ce m-am usurat! i pe urma am mai avut
crize de doua ori, dar deja usoare; tot asa, am baut agheasma si m-am
frecat cu untdelemn, si acum nici nu se mai cunoaste ca ma durea
acolo. Acum am cu mine mereu nisip.

5. Rugaciunea pentru sanatate

Cand binecredinciosul rege iudeu Ezechia


s-a imbolnavit si era in pericol de moarte, Prorocul Isaia i-a prezis: Pune
randuiala in casa ta, ca nu vei mai trai, ci vei muri (Isaia 38,1). Auzind o sentin-
ta atat de aspra si irevocabila, de suparare regele

s-a intors cu fata la perete si s-a rugat Domnului si a izbucnit Iezechia in


hohote de plans. i a fost cuvantul Domnului catre Isaia, zicand: Du-te si
spune lui Iezechia: Asa graieste Domnul Dumnezeul lui David, tatal
tau: Ascultat-am rugaciunea ta, vazut-am lacrimile tale, iata, voi
adauga la viata ta inca cincisprezece ani (Isaia 38, 2-5).

Rugaciunea lui Ezechia este un exemplu si o lectie datatoare de nadejde


pentru noi toti. Nu este pacat sa ne rugam ca sa ne facem sanatosi.
Trebuie sa adaugam insa: daca vrei, Doamne! i El fie va tamadui, fie va
mangaia, oricat de intristatoare ar fi situatia.
Un real si puternic ajutor terapeutic il da chemarea cu evlavie a numelui
Mantuitorului rugaciunea lui Iisus: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul (pacatoasa) (v. Marcu 16,
17). Credinta de viata facatoare in numele Lui a intarit talpile si
genunchii celui olog din pantecele mamei sale, caruia Apostolul Petru i-
a poruncit: in numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, scoala-te si
umbla! (v. Fapte 3,16).
A chema necontenit numele lui Dumnezeu, invata Cuviosul Varsanufie cel
Mare, e doctorie care omoara nu numai patimile, ci si insasi lucrarea
lor. Doctorul da leacul sau pune plasturele potrivit pe rana celui in suferinta, si
leacul sau plasturele lucreaza (au efect), iar bolnavul nici nu stie cum se
intampla asta: si numele lui Dumnezeu, fiind chemat, omoara toate patimile,
macar ca noi nu stim cum se face aceasta.

Cuviosul Varsanufie sfatuia sa se faca mai des rugaciunea urmatoare:


Stapane Iisuse! Acopera-ma si ajuta neputintei mele.

Alte exemple de scurte rugaciuni pentru sanatate:

Miluieste-ma, Doamne, ca neputincios sunt; vindeca-ma, Doamne, ca s-


au tulburat oasele mele (Psalmul 6, 2).
Doamne Iisuse Hristoase, pe robul Tau (numele) cel ce zace si
patimeste iarta-l si vindeca-l, ca Tu esti Cela ce ai purtat neputintele si
bolile neamului nostru si toate le poti, ca un Multmilostiv.
Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, cu atotputernica mijlocirea ta
roaga-L pe Fiul Tau si Dumnezeul meu pentru tamaduirea robului Sau
(numele).
Toti sfintii si ingerii Domnului, rugati-va lui Dumnezeu pentru robul
Sau cel bolnav (numele).

Exista imprejurari cand e mai potrivit sa cerem nu insanatosirea, ci


usurarea suferintelor, iertarea pacatelor, sfarsit pasnic si linistit, ca su-
fletului sa i se daruiasca imparatia cerurilor. Iata o rugaciune scurta in
acest sens:
Doamne Iisuse Hristoase, milostiv fii mie in ceasul mortii. Cerceteaza-
ma atunci, ca sa nu ma tem de ceasul acela, ci sa trec lin de dansul.

Asupra muribundului se citeste din Molitfelnic Canonul de rugaciune la


despartirea sufletului de trup. Trebuie sa strigam fierbinte catre
Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, ingerul pazitor si puterile ceresti
care vor intampina sufletul dupa iesirea lui din trup. Este folositor sa ne
adresam si altor bineplacuti ai lui Dumnezeu (in primul rand celui al
carui nume il poarta muribundul), si de asemenea sa ne rugam pentru
rudele si apropiatii lui adormiti in Domnul. Acestia asteapta sa-l intal-
neasca si vor mijloci pentru el din cealalta lume.
Ne putem ruga si cu alte cuvinte, numai sa fie din inima. Sfintii sunt
alaturi de noi.Nu degeaba in slujba Prorocului Ilie se spune ca el nu se
departeaza niciodata de Tronul lui Dumnezeu, si totusi mijloceste totdeauna
pentru orice bolnav.
Protoiereul Konstantin Rovinskii si alti preoti recomanda rugaciunea de comun

acord. Ea se intemeiaza pe cuvintele


Mantuitorului:
Daca doi dintre voi se vor invoi pe pamant in privinta unui lucru pe care
il vor cere, se va da lor de catre Tatal Meu, Care este in ceruri: ca unde
sunt doi sau trei, adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul
lor (Matei 18,19-20).

In primele secole ale erei noastre, modul acesta de rugaciune avea o larga
raspandire. Nu degeaba intr-o rugaciune de taina de la Liturghie preotul il roaga
pe Hristos sa primeasca rugaciunile de obste ale Bisericii cu bunavointa cu care
a fagaduit ca va primi cererile a doi sau trei crestini. Amintim aici ca
rugaciunea intregii Biserici l-a izbavit in chip minunat din lanturi pe
Apostolul Petru, care era inchis in temnita (v. Fapte 12,3-17).
De obicei, parintele Konstantin citea urmatoarea rugaciune:

Doamne Dumnezeul nostru, Iisuse Hristoase! Tu cu preacurata gura Ta


ai zis: daca doi dintre voi se vor invoi pe pamant in privinta unui lucru
pe care il vor cere, se va da lor de catre Tatal Meu, Care este in ceruri:
ca unde sunt doi sau trei, adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in
mijlocul lor. Nemincinoase sunt cuvintele Tale, Doamne, milostivirea
Ta neasemuita si iubirii Tale de oameni nu este capat. Rogu-Te, dar,
Dumnezeul nostru, daruieste-ne noua (numele), care ne-am invoit sa
Te rugam pentru (obiectul rugaciunii); insa nu cum voim noi, ci cum Tu
voiesti, Doamne. Fie in toate voia Ta. Amin.

Rugaciunea de acest fel se rosteste de comun acord cu unul sau cativa


oameni. Pentru asta trebuie, in primul rand, sa cerem binecuvantarea
duhovnicului. In al doilea rand, trebuie formulat exact scopul cererii
vindecarea cuiva de o boala, sau binecuvantare pentru operatie, sau
putere si barbatie pentru a indura suferintele s.a.m.d. In al treilea rand,
trebuie neaparat sa ne rugam lui Dumnezeu, in cursul rastimpului dinainte
stabilit, de un anumit numar de ori pe zi (se poate si o singura
data). Credinciosii care au convenit sa faca asta se pot afla in locuri
diferite distanta dintre ei nu joaca nici un rol. Importante sunt
sinceritatea si increderea in Domnul.
O forma aparte de comunicare prin rugaciune cu Dumnezeu este reprezentata
de citirea unor locuri alese din Sfanta Scriptura. Este greu de supraevaluat
insemnatatea duhovnicesc-morala si medico-psihologica a textelor revelate de
Dumnezeu. Astfel, Psaltirea alunga de la om duhurile viclene sursele
trandavirii, intristarii, slavei desarte (vanitatii) si celorlalte patimi. Citi-
rea in fiecare zi a Evangheliei (macar cate un capitol) ne ajuta sa
scapam de vicii si satura sufletul cu cuvantul lui Dumnezeu, prin care va
trai omul (v. Matei 4, 4).
[]

O mare parte din subcapitolul urmator, despre Post ca mijloc de


tamaduire a fost reprodus in postarea:

K. V. Zorin: Postul sufletului si al trupului. LEACUL


LACOMIEI SI AL BOLILOR. NEVOIA DE DREAPTA SOCOTEALA
IN POSTIRE

CONTINUAREA cu finalul capitolului:


[]

Asadar am descris pe scurt cateva mijloace duhovnicesti de tratament al bolilor


trupesti, psihice si duhovnicesti. Repetam: toate medicamentele de mai
sus sunt orientate spre lupta cu pacatul si, prin urmare, cu acele boli
care sunt legate in mod direct sau indirect de el.Medicamentele
duhovnicesti nu inlatura in nici un caz masurile medicale traditionale,
ci, dimpotriva, le cresc eficacitatea. In acest plan, Biserica si medicina
merg mana in mana, luptandu-se impreuna pentru viata si sanatatea
omului.
La fel ca preparatele medicamentoase, si metodele bisericesti de tratament isi
au indicatiile si contraindicatiile lor. Medicamentele duhovnicesti ne vor fi
spre judecata si spre osanda daca vor fi aplicate mecanic, fara
evlavie, credinta si pocainta. Mai mult: in urma impartasirii cu nevrednicie,
fara cuvenita pregatire, multi dintre voi avertizeaza amenintator Apostolul
Pavel sunt neputinciosi si bolnavi si multi au murit (I Corinteni 11, 30). Asa
ca medicamentele duhovnicesti sunt o sabie cu doua taisuri!
Putem sa turnam pe noi o galeata de agheasma si sa nu dobandim
nimic in afara de frustrare, dezamagire sau mustrari de constiinta. Nu
trebuie nici sa-L socotim pe Dumnezeu datornicul nostru pentru ca ne-
am dat putin osteneala spre propria noastra mantuire si vindecare. Nu
avem dreptul si posibilitatea sa-I smulgem ceva. Deci, sa ne straduim
sa induplecam milostivirea Lui. Iar pentru asta trebuie, potrivit expresiei unui
pastor contemporan, sa nu ne impotrivim atat de tare Proniei, de vreme
ce nu suntem in stare s-o ajutam. Atunci se va si implini fagaduinta lui
Hristos:
Cereti si vi se va da; cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide. Deci, daca
voi, rai fiind, stiti sa dati daruri bune fiilor vostri, cu cat mai mult Tatal vostru
Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El? (Matei 7, 7 si 11).

Ce anume inseamna in mod concret cele bune, nu noua ni se cuvine sa


hotaram. Adeseori, ele intrec sau, dimpotriva, nu satisfac asteptarile si
pretentiile noastre omenesti. Sa ne mangaiem insa: Pronia nu se insala
niciodata.

Mitropolitul Antonie al Surojului ne atrage


atentia asupra faptului ca Hristos nu ii vindeca pe toti si pe fiecare. Unii se
insanatoseau, pe cand altii, potrivit necredintei lor, ramaneau lipsiti de ajutorul
de Sus.Pentru a primi lucrarea harului spre tamaduirea sufletului si a
trupului, trebuie sa ne deschidem lui Dumnezeu. Nu vindecarii, ci
anume lui Dumnezeu!
Sa meditam la intrebarea pe care Domnul Iisus Hristos i-a pus-o omului
grav bolnav de la Scaldatoarea oilor: vrei sa fii sanatos? (Ioan 5, 6).
Aparent, la ce bun sa mai intrebe? Si asa era limpede. Cine va refuza sa-si
redobandeasca puterea sufocata de catre boala? Cine se va da in laturi sa scape
de povara nesuferita? De fapt, sensul intrebarii este insa mult mai profund.
Vindecarea inseamna mai mult decat vindecarea. Nu este vorba doar
de imbunatatirea felului cum ne simtim. Prin boli, de multe ori Domnul
il invata pe om, il cearta si-l pedepseste. In asemenea cazuri,
vindecarea arata ca omul respectiv a trecut examenul. Iar pentru a da
acest examen trebuie sa ne pregatim: sa renuntam la modul de viata
dinainte, care ne-a adus intr-o stare jalnica.
Dar daca pentru noi principalul este sa scapam de povara bolii si sa evitam
moartea? Daca insetam sa ne intoarcem iarasi la caile noastre vechi? Atunci
dorinta noastra contravine planului lui Dumnezeu pentru noi. Si atunci,
ne va ajuta oare Domnul?
A gasi iesirea dintr-o boala serioasa inseamna, intai de toate, a trage
concluzia corecta din propria viata. Iar daca viclenim, tragem de timp
sau refuzam sa intelegem ceea ce trebuie, doar noi suntem de vina.
Boala este inca in noi, si inca nu suntem gata sa ne izbavim de ea.
Raspunsul afirmativ la intrebarea: Vrei sa fii sanatos? inseamna urmatoarele.
In primul rand,recunoastem ca vrem s-o rupem cu viata noastra
pacatoasa si sa dobandim o viata noua in Dumnezeu. Iar in al doilea
rand fagaduim ca ne vom stradui sa indreptatim increderea ce ne-a fost
acordata, ca nu vom abuza de darul lui Dumnezeu, ca vom sluji lui
Dumnezeu si oamenilor. Din punct de vedere duhovnicesc, a fi vindecat
inseamna a deveni intreg, a reface integritatea propriei personalitati si
integritatea propriei naturi.In felul acesta se cuvine sa intelegem cuvintele
lui Hristos: am facut un om intreg sanatos (Ioan 7, 23). Iata de ce, dupa ce l-a
vindecat pe cel care zacea la Scaldatoarea oilor, Hristos il avertizeaza
indata: te-ai facut sanatos; de acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu ti se
intample ceva mai rau (Ioan 5,14).
Acestea nu sunt deloc consideratii abstracte. Noul Testament descrie o situatie
de viata destul de tipica. Episodul evanghelic ne da un anumit algoritm
duhovnicesc si ne relateaza cum procedeaza Domnul de obicei cu
bolnavii. Ca atare, exemplul suferindului care a primit vindecarea cu
2000 de ani in urma il priveste pe fiecare bolnav.
Si acum ii intreaba Domnul pe suferinzi daca vor sa fie sanatosi. Foarte
rar Dumnezeu face asta venind la om sau trimitand un vestitor al Sau.
In imensa majoritate a cazurilor, lucrul acesta are loc in chip nevazut
de noi. Pronia dumnezeiasca se face cunoscuta prin intamplari aparte, de
insemnatate hotaratoare, prin rugaciune, prin intuitie, prin luminarea launtrica,
prin discutiile cu preotul, prin spovedanie, printr-o convorbire sau o lectura pe o
tema duhovniceasca. Nu putem insira toate mijloacele, deoarece caile
Domnului, dupa cum se stie, sunt nepatrunse. Oricum, intr-un fel sau altul,
Dumnezeu pune si acum aceeasi intrebare ca paraliticului de la
Scaldatoarea oilor.
Ce-I vom raspunde lui Dumnezeu? Suntem in stare sa primim
vindecarea?

[1] Dupa toate aparentele, este vorba de o interpretare naiva data de poporul
simplu regulilor de intrebuintare a lucrurilor sfintite (n.a.).
(din: Konstantin V. Zorin, Scoala-te si umbla: Pasi spre
insanatosire, Editura Sophia, Bucuresti, 2009)

Legaturi:

Parintele Nicolae Steinhardt cuvinte si pilde pentru


dreapta socotinta si ne-absolutizarea ideilor sau virtutilor
Exist o ciudat ispit de dreapta, conform Printelui Cleopa a numi-
o ispita credinei considerat ca panaceu totalitar al grijilor i nlocuitor
general al virtuilor omeneti, care-i o mptrit ipostaz a trufiei
combinat cu naivitatea:

a) convingerea c prin credin scpm de boli, c nu se poate

s mai fim bolnavi; sau, dac ne mbolnvim, c nu avem nevoie de

medici i medicamente, de vreme ce ne putem oricnd tmdui prin

rugciuni.
Convingerea aceasta care aduce ntructva cu observaia fcut de Gide lui
Maritain (Il chemi pe Hristos la telefon), e tot una cu ispitirea lui Dumnezeu
prin exigena unei minuni. Cel care o ncearc se pune n situaia
reclamantului care n loc de a se adresa tribunalului competent de gradul nti ar
trece de-a dreptul la calea extraordinar a recursului.
E totodat lips de modestie; medicii i medicamentele sunt i ele de la
Dumnezeu, iar credinciosul care se mbolnvete ntocmai ca toat
lumea se vindec ntocmai ca toat lumea, nu altfel cu ajutorul
medicilor i al medicamentelor (firete, dac i este dat s se
tmduiasc).
Dumnezeu desigur face minuni, dar cnd binevoiete i istoria bisericii
ne arat c nu sunt nici foarte dese i nici obinute prin somaii. []
Sfntul apostol Pavel a rmas cu vechea lui boal (de ochi?) i dup dobndirea
harului: Datu-mi-s-a mie un ghimpe n trup, un nger al satanei, s m bat
peste obraz.

(Ce face, atunci, credinciosul? Se roag pentru ca Dumnezeu s-


l ajute i sbinecuvnteze tratamentul.)
Sf. Ioan Gura de Aur: Cuvnt la Duminica Slbnogului
Dar orict de nelepi, orict de tari i puternici am fi noi, dac ne
lipsete ajutorul dumnezeiesc, nu putem rezista nici la cea mai mic
ncercare. Ce trebuie s vorbesc eu despre noi, oamenii cei mici i slabi? De ar
fi cineva nc i un Pavel, sau un Petru, sau Iacob, sau Ioan, i i-ar lipsi
ajutorul dumnezeiesc, uor ar fi nvins, s-ar mpiedica i ar cdea. Spre
a ntri aceasta, v voi aduce numai cuvintele lui Hristos ce le-a zis lui
Petru: Iat satana v-a cerut s v cearn ca grul; Eu ns M-am rugat pentru
line, ca s nu piar credina ta (Luca 22, 31-32). El vrea s spun c, dac nu
l-ar fi ajutat pe Petru, nu ar fi rmas statornic nici chiar credina acestui
Apostol.
Deci, dac Petru, care iubea aa de nfocat pe Hristos, i dup Invierea
Domnului cuteza de mii de ori a-i pune viaa pentru Dnsul, dac acest
principe al Apostolilor, pe care nsui dumnezeiescul nvtor l-a fericit i pentru
credina lui cea tare l-a numit piatr, dac acesta, fr de ajutorul dumnezeiesc
s-ar fi cltit i ar fi czut din credina sa, cine ar mai putea rmne statornic
fr de ajutorul dumnezeiesc?
Dumnezeu ne d ntr-adevr ajutorul Su, de aceea zice Apostolul
Pavel: Credincios este Dumnezeu, Care nu v va lsa s v ispitii mai mult
dect putei, ci mpreun cu ispita va aduce i scparea din ea (I Corinteni 10,
13). Pavel vrea s spun c Dumnezeu, nu numai c nu las s fim ispitii peste
puterile noastre, dar c ne ajut chiar n ispit, ne sprijin i ne ntrete,
dac noi facem ce se cuvine din partea noastr, i nu ne lipsete
bunvoina, ndejdea spre Dnsul, supunerea i rbdarea. Nu numai
cnd suntem ispitii peste puterile noastre, ci nc i n altfel de
ncercri, care nu covresc puterile noastre, avem nevoie de ajutorul
dumnezeiesc, dac voim s rezistm. De aceea, zice Apostolul Pavel n alt
loc: Pe cat prisosesc ptimirile lui Hristos ntru noi, cu att prisosete prin
Hristos i mngierea noastr (II Corinteni 1, 5). Acela care las s vin
ptimirile asupra noastr, tot El este Care ne i mngie i ne ajut n ele. Dar
socotete mai departe ct de mult se ngrijea Hristos pentru slbnog nc i
dup vindecarea lui. El nu l-a slobozit ca i cum nu s-ar mai fi interesat de
dnsul, ci dup ce l-a gsit n templu, a zis ctre el: Iat, te-ai fcut sntos.
De acum s nu mai pctuieti, ca s nu-i fie ceva mai ru (Ioan 5, 14).
Dac Dumnezeu nu i-ar fi trimis boala cu un scop bun, nu l-ar fi slobozit din ea
i nu l-ar fi ntrit pentru viitor. Cnd El i zice: ca s nu-ti fie ceva mai
ru, prin aceasta nseamn c pe slbnog i n viitor l amenin
nenorociri, dac el nu va birui pcatul. Aadar, El l-a slobozit din boal,
dar nu l-a slobozit din lupt, l-a izbvit din ptimire, dar nu i-a luat frica
i grija, i tocmai prin aceasta a fcut ca binefacerea artat lui s fie
permanent i statornic.
Un doctor grijuliu nu numai c scap pe bolnavi de suferinele
momentane, dar caut a-i apra i de ntmplrile viitoare. Tot aa a
fcut i Hristos, cnd a ntrit i a mputernicit sufletul slbnogului
prin amintirea ptimirilor ce le-a suferit. i fiindc Hristos voia ca aceast
amintire s fie permanent, de aceea a zis: S nu mai pctuieti, ca s nu-ti
fie ceva mai ru. Hristos a artat binevoitoarea Sa prietenie ctre bolnav i n
alt privin, adic tocmai n vorba care la prima vedere cuprinde o dojana. El i-
a zis numai att: S nu mai pctuieti. Aadar, nu face cunoscute pcatele
lui, dar observ c i s-a ntmplat acea boal pentru pcatele lui. Dar ce fel de
pcate a svrit el n-a artat, nu i-a zis: Tu ai fcut cutare i cutare
nelegiuire, ai pctuit ntru aceasta sau n cealalt, ci i-a zis simplu: <<S nu
mai pctuieti>>.
Sf. Ignatie Briancianinov: Despre pedepsele lui Dumnezeu
Iat c te-ai fcut sntos: de acum s nu mai greeti, ca s nu-i fie ie ceva
mai ru (Ioan 5, 14). Astfel de porunc a dat Domnul slbnogului vindecat de
El, precum am auzit astzi n Evanghelie.

Iubii frai! Aceast porunc a Domnului are pentru noi o nsemntate dintre
cele mai mari. Ea ne vestete c suntem supui bolilor i celorlalte necazuri ale
vieii pmnteti pentru pcatele noastre. i cnd Dumnezeu ne izbvete
de boal sau de alt necaz, iar noi ncepem s ducem iar via pctoas,
iari suntem supui unor necazuri, mai grele dect pedepsele dinti
trimise asupra noastr de Dumnezeu. Pcatul este pricina tuturor
necazurilor omului, att n timp, ct i n venicie.
Necazurile alctuiesc o urmare oarecum fireasc, o nsuire oarecum fireasc a
pcatului, la fel cum suferinele pricinuite de bolile trupeti alctuiesc o nsuire
nedesprit a acestor boli, o lucrare proprie lor. Pcatul, n nelesul larg al
cuvntului, cuprinde toi oamenii, pn la unul; unele pcate alctuiesc jalnica
motenire a unor ntregi obti omeneti; n fine, fiecare om are patimile sale
aparte, pcatele sale aparte, ce sunt cu osebire ale lui. Pcatul, n toate
aceste felurite chipuri, slujete drept temei al tuturor necazurilor i
nenorocirilor crora le este supus omenirea ndeobte, le sunt supuse
obti ntregi, le este supus fiecare om n parte. Starea de cdere, starea de
moarte venic, de care este molipsit, lovit, omort ntreaga omenire, este
izvorul tuturor celorlalte pcate omeneti, att obteti, ct i ale fiecruia n
parte. Firea noastr aruncat n netocmire de otrava pcatului a dobndit
nsuirea de a pctui, a dobndit nclinarea ctre pcat, s-a supus silniciei
pcatului, nu poate s nu dea natere la pcate, nu poate s se descurce fr el
n nici unul din chipurile lucrrii sale. Nici unul dintre oamenii nennoii
duhovnicete nu poate s nu pctuiasc, chiar dac ar voi s nu
pctuiasc (Romani 7, 14-25).
Trei pedepse sunt rnduite de dreapta judecat a lui Dumnezeu ntregii omeniri
pentru pcatele ntregii omeniri. Dou dintre ele au fost svrite deja, cea de-a
treia urmeaz s fie svrit. Prima pedeaps a fost moartea venic;
acesteia i-a fost supus ntreaga omenire n rdcina sa, n protoprini, pentru
neascultarea de Dumnezeu n rai. Cea de-a doua pedeaps a fost potopul,
pentru c omenirea ngduise ca n ea trupul s precumpneasc
asupra duhului, pentru c ea se coborse la viaa i treapta de vrednicie a
necuvnttoarelor. Cea din urm pedeaps trebuie s fie stricarea i
sfritul acestei lumi vzute, pentru lepdarea de Rscumprtorul,
pentru nclinarea hotrtoare a oamenilor spre mprtirea cu ngerii
czui.
Nu rareori un fel aparte al pcatului cuprinde ntregi obti omeneti i
atrage asupra lor pedeapsa lui Dumnezeu. Astfel, locuitorii Sodomei au
fost ari cu foc pogort din cer pentru desftarea nelegiuit a
trupului; israilitenii au fost dai nu o dat pe mna celor de alt neam pentru
cderea n idolatrie; piatr pe piatr n-a rmas n mreul Ierusalim, care era
cldit din pietre minunate, i locuitorii lui au pierit de sabia romanilor, din
pricina lepdrii Mntuitorului i a uciderii de Dumnezeu. Pcatul e
molipsitor: greu este pentru un singur om s in piept pcatului de
care s-a lsat trt ntreaga obte.
O pild de pedeaps pentru pcatul fcut de om aparte i pedepsit de dreapta
judecat a lui Dumnezeu tot aparte vedem n boala ndelungat a slbnogului
tmduit de Domnul.

Dup ce am spus att ct este neaprat nevoie s tim i ct putem spune


acum despre pctoenia ntregului neam omenesc i despre pctoenia
obtilor omeneti, s ne ntoarcem cu struin luarea-aminte asupra
pctoeniei pe care o are fiece om n parte. Aceast cercetare este pentru
noi de neaprat trebuin i de nemsurat folos. Ea poate avea o nrurire
mntuitoare asupra lucrrii noastre, abtnd-o de la calea nelegiuirilor,
ndreptnd-o dup voia lui Dumnezeu. Luminai fiind de legea lui Dumnezeu,
nvm c Dumnezeu, n nemrginita Lui milostivire, este i Judector
cu desvrire drept, c El va rsplti negreit pentru viaa pctoas
cu pedeapsa potrivit. Aceast ncredinare ne ndeamn s
ntrebuinm toate strdaniile cu putin pentru a ne slobozi att de
nrurirea propriilor patimi, ct i de cea a obiceiurilor pctoase ale
societii n care trim, pentru a ne izbvi de pedepsele vremelnice i
venice ale lui Dumnezeu.
Sfinii Prini spun cu trie c nainte de rscumprare toi oamenii erau
stpnii de pcat, fceau voia pcatului chiar mpotriva dorinei lor. Dup
rscumprarea neamului omenesc de ctre Dumnezeu-Omul, cei ce au crezut n
Hristos i s-au nnoit prin Sfntul Botez nu mai sunt siluii de pcat, ci au
libertate: libertatea de a se mpotrivi pcatului sau de a urma
ndemnurilor acestuia. Cei care se supun de bunvoie pcatului i pierd
iar libertateai cad sub stpnirea silnic a pcatului. Cei care sub cluzirea
Cuvntului dumnezeiesc duc lupt cu pcatul, se mpotrivesc lui, vor dobndi la
vremea cuvenit deplin biruin asupra pctoeniei. Biruina asupra
propriei pctoenii este, totodat, i biruin asupra morii
venice. Cel ce a dobndit-o poate cu uurin s se deprteze de la
obteasca aplecare spre pcat. Vedem aceasta la sfinii mucenici: dup ce
au biruit pcatul n ei nii, s-au mpotrivit rtcirii poporului, au dat-o n
vileag, nu s-au dat n lturi a pecetlui sfnta lor mrturie cu snge. Cel trt i
orbit de pcatul propriu nu poate s nu fie trt i de aplecarea
obteasc spre pcat: el nu o vede pe aceasta cu limpezime, nu o
nelege aa cum trebuie, nu se desface de ea cu lepdare de sine, fiind
al ei cu inima. Miezul nevoinei mpotriva pcatului, al nevoinei cu care este
ndatorat s se nevoiasc fiecare cretin, st n lupta mpotriva pcatului,
n ruperea prieteniei cu el, n biruirea lui n sufletul su, n minte i n
inim, cu care trupul nu poate s nu aib mpreun-simtire. Moartea cea
venic, spune Preacuviosul Macarie cel Mare, se afl ascuns nuntrul
inimii: prin ea omul e mort, fiind de fapt viu. Cine a trecut ntru taina inimii
de la moarte la via, acela va fi viu n veci i nu va mai muri nicicnd. Chiar
dac trupurile unora ca acetia se i despart pentru o vreme de sufletele lor, ele
sunt sfinite i vor nvia cu slav. Din aceast pricin numim somn moartea
sfinilor.
Sfinii, toi pn la unul (Evr. 12, 8), n ciuda faptului c au biruit moartea
venic i au descoperit n sine viaa venic nc din vremea acestei viei
vremelnice, au fost supui unor multe i grele necazuri i ispite. De ce? Este
firesc ca pctoii s atrag asupra lor pedeapsa lui Dumnezeu: dar pentru ce
toiagul lui Dumnezeu nu-i ocolete pe aleii Lui, ci le d lovituri? Aceast
ntrebare i afl, potrivit Sfintelor Scripturi i Sfinilor Prini, urmtorul
rspuns. Dei pctoenia a fost biruit n oamenii drepi, dei moartea
cea venic a fost nimicit n ei prin adstarea Sfntului Duh, nu li s-a
dat rmnerea neschimbat n bine pentru tot rstimpul cltoriei
pmnteti: nu li s-a luat libertatea de a alege ntre bine i ru. A
rmne n bine fr putin de schimbare este o nsuire care ine de veacul
viitor. Viaa pmnteasc este, pn n ultima ei clip, o aren a nevoinelor de
voie i de nevoie. mi chinui trupul meu i l supun robiei, spune marele Pavel,
ca nu cumva, altora propovduind, nsumi s m fac netrebnic (I Cor. 9,
27). Apostolul spune aceasta despre un trup srat i sfinit cu harul
dumnezeiesc, trup cruia nu i-a adus nici o vtmare cumplita otrav a nprcii,
ale crui veminte lucrau tmduiri i un asemenea trup avea nevoie s
fie supus robiei i chinuit pentru ca patimile lui cele omorte s nu nvie
i moartea venic s nu prind via iari! Atta vreme ct cretinul,
fie el i vas al Sfntului Duh, cltorete pe pmnt, moartea venic
poate s nvie n el, pctoenia i poate cuprinde iari i trupul, i
sufletul. Nevoina proprie ns nu este ndestultoare pentru slujitorii lui
Dumnezeu ca s biruie cderea care se cuibrete n fire, care nzuiete
nencetat s ajung din nou stpn: ei au nevoie de ajutorul lui
Dumnezeu. Dumnezeu le ajut cu harul Su i cu toiagul pedepsei Sale
printeti, potrivit harului fiecruia. Marelui Pavel i s-a dat el o
mrturisete mbolditor trupului, ngerul satanei, ca s l bat peste obraz, ca
s nu se nale (II Cor. 12, 7) din pricina preanaltei sporiri duhovniceti, din
pricina mulimii descoperirilor dumnezeieti pe care le primise, din pricina
mulimii darurilor duhovniceti pe care le avea, din pricina mulimii minunilor pe
care le fcuse. Firea noastr este att de vtmat de otrava pcatului c
pn i belugul harului dumnezeiesc din om i poate sluji omului drept
pricin de trufie i pierzanie. Nu cinstiri, nu slav, nu ascultare fr crtire l-
au ntmpinat pe Pavel atunci cnd propovduia lumii pe Hristos, dovedind
adevrul propovduirii prin semne: ngerul satanei i pregtea peste tot
curse, mpotrivire, defimare, prigoan, necazuri, moarte. Cunoscnd c
toate acestea i se ntmplau cu ngduina lui Dumnezeu, Pavel
strig: Binevoiesc ntru neputine, ntru defimri, n nevoi, n prigoane, ntru
strmtorri pentru Hristos (II Cor. 12, 10). Pavel gsea c este neaprat
nevoie s i chinuie trupul, ca nu cumva, dndu-i fru liber, s scoat
capul patimile trupeti: ochiul dumnezeietii Pronii vedea c e nevoie
ca sufletul lui Pavel s fie aprat de trufie prin necazuri. Chiar firea
omeneasc n stare de curie are ceva trufa, bag de seam
Preacuviosul Macarie cel Mare. Iat pricina pentru care robii lui Dumnezeu
se supun de bunvoie lipsurilor i necazurilor i, totodat, sunt supui unor
felurite necazuri i ispite cu ngduina purtrii de grij dumnezeieti, care ajut
prin necazuri nevoinelor robilor lui Dumnezeu, care pzete prin necazuri
nevoina lor de stricciunea pcatului. Calea vieii pmnteti a fost pentru
toi sfinii cale foarte ostenicioas, spinoas, plin de lipsuri,
mpresurat de necazuri fr numr.
Unii dintre ei, spune Apostolul, au fost omori iar alii prin batjocuri i bti
au primit ispitire, nc i prin legturi i prin temnie; au fost ucii cu pietre,
tiai cu ferstrul, ispitii au fost, cu ucidere de sabie au murit; n cojoace au
umblat i n piei de capre, lipsii fiind, necjii, de ru suprai ei, de care
lumea nu era vrednic -, n pustii rtcind i n muni i n peteri i n
crpturile pmntului (Evr. 11, 35-38). Sfntul Simeon Metafrast bag de
seam n Viaa Marelui Mucenic Eustatie: Nu-i place lui Dumnezeu ca robii
Lui, crora El le-a gtit n ceruri venic, neschimbtoare cinste i slav, s
petreac cinstii i proslvii cu cinstire deart i vremelnic n aceast
lume stricat i nestatornic. De ce? Fiindc nu este om care s poat
tri pe culmea mririi i bunstrii pmnteti fr a rmne
nevtmat. Chiar de ar fi cineva de o seam cu ngerii la curie, i
acela se va cltina. n noi, n sufletele noastre, este sdit de cdere putina
noastr de a ne schimba. Nu putem s nu ne potrivim cu aezarea duhului
nostru mprejurrilor n care ne aflm i situaiei noastre
materiale. Lipitu-s-a de pmnt sufletul meu! (Ps. 118, 25; cf. Ps. 137, 7) se
mrturisete Prorocul lui Dumnezeu n numele fiecrui om czut: m ridic de la
pmnt, m rupe de el, m aduce ntru mntuire dreapta Ta, Cuvntul Tu cel
atotsfnt i Pronia Ta cea atotsfnt, amestecnd cu necazuri bunstarea
vremelnic i mngindu-m totodat cu mngiere haric, duhovniceasc, ce
insufl nzuin ctre cer n inima mea. Fr acest ajutor al lui Dumnezeu,
nefericita mea nclinare, creia nu m pot mpotrivi cu propriile
mijloace, m-ar fi fcut s m leg cu mintea i cu inima numai i numai
de materie i s m amgesc n chip cumplit i pierztor pe mine
nsumi, uitnd de venicie, de buntile cele gtite mie n ea, s le pierd
fr putin de ntoarcere.
Adevraii slujitori ai lui Dumnezeu au primit cu supunere fa de Dumnezeu, cu
recunotin, cu slavoslovire a lui Dumnezeu, necazurile a cror venire asupra
lor a fost ngduit de Pronia lui Dumnezeu. Ei au binevoit, cum spune Sfntul
Apostol Pavel, ntru necazurile lor; le-au gsit folositoare, neaprat
trebuincioase pentru ei; au recunoscut c Dumnezeu pe bun dreptate i n chip
binefctor a ngduit ca necazurile s vin asupra lor. Ei au unit nzuina voii
lor cu lucrarea voii lui Dumnezeu: cu adevrat au binevoit ntru pedepsele i
nvturile de minte trimise lor de Dumnezeu. Dintr-o astfel de aezare a
inimii, dintr-un asemenea fel de a gndi priveau sfinii necazurile care
se abteau asupra lor. Mngierea i bucuria duhovniceasc, nnoirea
sufletului prin simmintele veacului viitor au fost n ei urmare a aezrii
sufleteti insuflate de smerita cugetare. Ce vom spune noi, pctoii, despre
necazurile care ni se ntmpl? n primul rnd, care-i pricina lor
nceptoare? Pricina nceptoare a necazurilor omeneti este, cum am
vzut, pcatul i foarte bine face fiece pctos atunci cnd, atins fiind
de necazuri, i ntoarce fr ntrziere privirile ctre pcatele sale, le
recunoate, le nvinovete, se nvinovete pe sine pentru
ele, recunoate c necazul este dreapta pedeaps de la Dumnezeu.
Mai este i o alt pricin a necazurilor: milostivirea lui Dumnezeu fa de
omenirea neputincioas, ngduind necazurilor s vin asupra
pctoilor, Dumnezeu le d imbold s i vin n fire, s se opreasc
din nenfrnata lor pornire, s i aminteasc de venicie, de legturile
lor cu ea, s i aminteasc de Dumnezeu, de ndatoririle lor fa de El.
Necazurile ngduite de Dumnezeu asupra pctoilor slujesc drept semn al
faptului c aceti pctoi n-au fost nc uitai, nu au fost nc lepdai de
Dumnezeu, c Dumnezeu vede n ei putina de a se poci, de a se ndrepta i a
se mntui. Pctoi pedepsii de Dumnezeu, prindei curaj! C pe cine
iubete Domnul, ceart, i bate pe tot fiul pe care l primete (Evr. 12,
6). Aceasta ne-o vestete Sfnta Scriptur nelepindu-ne, mngindu-ne,
ntrindu-ne. Primii pedeapsa, ca nu cndva s Se mnie Domnul i s pierii
din calea cea dreapt (Ps. 2, 12):primii pedeapsa cu contiina faptului c
suntei vrednici de pedeaps; primii pedeapsa slavoslovind pentru ea pe
Dumnezeu, Cel Drept Judector i totodat Milostiv n dreapta Sa judecat;
primii pedeapsa cercetnd fr patim viaa voastr trecut, mrturisindu-v
greelile, splndu-le cu lacrimi de pocin, ndreptndu-v purtarea. Aceasta
are deseori puin nevoie de ndreptare pe dinafar, ns foarte mult nevoie de
ndreptarea tainic: de ndreptarea felului de a gndi, a imboldurilor, a
planurilor. V-ai abtut de la calea dreapt prin pcatele voastre: nu o
pierdei de tot prin crtire, prin dezvinovirea naintea voastr niv i
naintea oamenilor, care se mpotrivete contiinei, prin dezndejde,
prin hul mpotriva lui Dumnezeu. Nu prefacei mijlocul ajuttor care v
este dat n vederea ntoarcerii voastre pe calea cucerniciei, mijlocul ntrebuinat
de Domnul nsui, n mijloc de a v arunca de tot n netocmire, n mijloc de
pierzanie.
Altminteri, Se va mnia pe voi Domnul. El va ntoarce faa Sa de la voi ca de la
nite strini: nu v va trimite necazuri, ca unor uitai i lepdai (Evr. 12,
8); v va ngdui s v irosii viaa pmnteasc dup poftele inimii voastre
iubitoare de pcat i va porunci morii s v secere fr veste, ca pe nite
neghine ce s-au fcut de sloboda lor voie i alegere hran pentru focul gheenei.
Cei care rabd n chipul cuvenit ispitele, a cror venire asupra lor este ngduit
de Dumnezeu, se apropie de Dumnezeu, dobndesc ndrznire ctre El, devin ai
Lui, precum d mrturie Apostolul: De vei suferi certarea, ca unor fii Se va afla
vou Dumnezeu (Evr. 12, 7). Dumnezeu umple de bunti duhovniceti
pe cel ce rabd necazul ntru smerenia duhului, ia aminte la rugciunea
lui umilit, adeseori abate biciul i toiagul pedepsei, dac acesta nu e
de trebuin pentru o mai mare sporire duhovniceasc. Aa s-a ntmplat
cu slbnogul tmduit, care de treizeci i opt de ani zcea n pridvorul lui
Solomon n mijlocul unei mulimi de ali bolnavi, care ateptau, asemeni
slbnogului, vindectoarea tulburare a apei de ctre mna ngerului. La ce
ptimire erau silii de ctre boal i srcie! Este lucru nvederat: cei lovii de
boal nu aveau alte mijloace de a se vindeca i, ca atare, se hotrser s
atepte vreme ndelungat minunea care se svrea o dat n an, dnd
vindecare adevrat i deplin de orice boal, ns unui singur bolnav. Boala
slbnogului a fost o pedeaps pentru pcate, precum se vede limpede din
povaa dat de ctre Domnul celui tmduit: Iat c te-ai fcut sntos: de
acum s nu mai greeti, ca s nu-i fie ie ceva mai ru.
Domnul, Care i-a dat porunc slbnogului vindecat s nu mai cad iari n
pcatele pentru care fusese pedepsit cu boal, i-a dat aceeai porunc i
pctoasei creia i iertase pcatele. Mergi, i-a grit Mntuitorul lumii celei
osndite de drepii pmnteti s fie btut cu pietre, i de acum s nu mai
pctuieti (Ioan 8, 11). Vindecarea sufletului i vindecarea trupului sunt
date de Milostivul Dumnezeu cu o condiie, care este ntotdeauna
aceeai. Pcatul femeii era pcat de moarte; este limpede c i pcatul
slbnogului intra ntre pcatele de moarte. Tocmai aceste pcate atrag n
cea mai mare msur pedeapsa lui Dumnezeu! Cel cufundat i
mpotmolit n adncul pcatelor de moarte are nevoie de un deosebit
ajutor al lui Dumnezeu i acest ajutor se arat n chip vdit prin
pedeaps, n chip tainic prin chemarea la pocin. Omul este chemat la
pocin fie prin boala trimis asupra lui,precum s-a ntmplat cu
slbnogul, fie prin prigoana pe care Dumnezeu a ngduit oamenilor s
o dezlnuie asupra lui, precum s-a ntmplat cu David, fie n vreun alt fel.
Sub orice chip s-ar arta pedeapsa lui Dumnezeu, trebuie s-o primim cu
smerenie i s tindem fr ntrziere spre mplinirea acelui scop dumnezeiesc cu
care e trimis ea: s ne grbim a folosi doctoria pocinei, punnd n
sufletul nostru legmntul nfrnrii de la acel pcat pentru care ne
pedepsete mna Domnului. El ne este artat fr gre de contiina
noastr. Iertarea pcatului i izbvirea de necazul prin care suntem pedepsii
pentru pcat ne sunt druite de Dumnezeu doar cu condiia prsirii
pcatului, care este pierztor pentru noi i urt naintea lui Dumnezeu.
ntoarcerea ctre pcatul ce a atras asupra noastr mnia lui Dumnezeu, apoi a
fost tmduit i iertat de Dumnezeu, slujete drept pricin a celor mai mari
nenorociri a unor nenorociri cu precdere venice, de dincolo de
mormnt. Treizeci i opt de ani s-a chinuit slbnogul, bolind, pentru pcatul
su. O pedeaps nsemnat ns Domnul vestete o pedeaps i mai
mare pentru ntoarcerea la pcat. Ce pedeaps este mai grea dect o boal
care l ine pe cel bolnav intuit la pat, mpresurat de toate lipsurile, ntreaga lui
via? Nimic altceva dect chinul venic n iad, care-i ateapt pe toi
pctoii care nu se ndreapt i nu se pociesc. Amin.
(Sf. Ignatie Briancianinov, Predici la Triod si Penticostar, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2003)
Predica la Duminica Slabanogului

Predica la Duminica Slabanogului ( Despre desfiintarea


Simbetei de catre Hristos )
Nimeni deci sa nu va judece pentru mincare sau bautura, sau cu
privire la vreo sarbatoare,
sau luna noua, sau la simbete, Mareste
care sint umbre celor viitoare
imaginea.
(Coloseni, 2, 16-17)

Hristos a inviat !

Iubiti credinciosi,
In Evanghelia de azi vedem ca Iisus Hristos a vindecat intr-o zi de
simbata un slabanog care zacea de 38 de ani. Pentru aceasta s-au
suparat iudeii caci Domnul a calcat porunca simbetei. De veti
asculta insa cu luare aminte cele ce vom vorbi astazi, veti
intelege luminat ca serbarea simbetei nu este data crestinilor, ci
evreilor si totodata veti intelege ca atit Mintuitorul, cit si Sfintii
Apostoli au desfiintat prin cuvint si fapta serbarea Simbetei.

Mai intii voi arata ca de la Adam si pina la Moise, timp de 4108


ani, nici unul dintre patriarhii cei vechi nu au tinut simbata ca
sarbatoare. Ca sa ne dam seama de acest mare adevar, vom
apela la marturisirile Sfintei Scripturi, prin care vom arata, ca
Dumnezeu facind pe om, nu i-a dat porunca de la inceput, sa
serbeze vreo zi, ci numai l-a asezat in gradina Edenului, adica in
Rai, ca sa-l lucreze si sa-l pazeasca (Facere 2, 15). Apoi i-a dat
prima porunca, de a nu minca din pomul cunostintei binelui si
raului (Facere 2, 17). Ba, mai mult. Dupa ce Adam a calcat
porunca lui Dumnezeu si a fost izgonit din Rai, nu a primit nici o
porunca de la Dumnezeu sa serbeze vreo zi. Dimpotriva, toata
viata lui de acum devine o munca continua sub forma blestemului
si i se da porunca si canon de la Dumnezeu care ii zice: In
sudoarea fetei tale iti vei minca piinea ta, pina te vei intoarce in
pamintul din care esti luat; caci pamint esti si in pamint te vei
intoarce (Facere, 3, 19).

Nici o marturie nu avem in Biblie care sa ne arate ca Adam, Noe,


Avraam, Isaac, Iacov si ceilalti patriarhi alesi de Dumnezeu pina la
Moise, ar fi serbat simbata.

Dar poate va zice cineva ca Avraam a pazit poruncile lui


Dumnezeu. Da, le-a pazit cu mare sfintenie, de aceea a si fost
binecuvintat de Dumnezeu sa fie tata a multor neamuri. Dar nu
porunca simbetei, ci iata care porunci a auzit Avraam: Iesi din
pamintul tau, din neamul tau si din casa tatalui tau si vino in
pamintul pe care ti-l voi arata Eu (Facere 12, 1); alta porunca: Iar
legamintul dintre Mine si tine si urmasii tai de dupa tine din neam
in neam, pe care trebuie sa-l paziti, este acesta: toti cei de parte
barbateasca ai vostri sa se taie imprejur (Facere 17, 10).

Alta porunca data lui Avraam este aceasta: Sa nu ti se para grele


cuvintele cele pentru prunc si pentru roaba: toate cite-ti va zice
Sarra, asculta glasul ei (Facere 21, 12), adica sa izgoneasca pe
roaba Agar cu fiul ei. Altadata porunceste Dumnezeu lui Avraam:
Ia pe fiul tau, pe Isaac, pe singurul tau fiu, pe care-l iubesti, si du-
te in pamintul Moria si adu-l acolo ardere de tot, pe un munte pe
care ti-l voi arata Eu (Facere 22, 2).

Asadar, dupa cum vedem din cele aratate pina aici, nici una din
poruncile pe care le-a primit Avraam de la Dumnezeu nu se refera
la serbarea simbetei. Primul loc unde se vorbeste in Sfinta
Scriptura despre Sabat, ca zi de odihna, este la Iesire, unde Moise
vorbeste poporului in pustie, zicind: Iata ce a zis Domnul: Miine
este odihna, odihna cea sfinta in cinstea Domnului; ce trebuie
copt, coaceti, ce trebuie fiert, fierbeti astazi, si ce va ramine lasati
sa ramina pe a doua zi (Iesirea 16, 23). Daca vor zice voua ca in
Decalog in porunca IV-a se scrie: Adu-ti aminte de ziua Simbetei,
ca sa o sfintesti pe ea, si prin aceasta, vor zice ca simbata a
existat si mai inainte de Moise ca sarbatoare, si de aceea zice:
"Adu-ti aminte", apoi sa le spuneti ca evreii, cind au ajuns in
pustia Sin au primit porunca cea pentru tinerea Simbetei, Moise,
pe muntele Sinai, le aduce aminte de aceasta porunca a
Sabatului, pe care o primise inainte in pustia Sin, si nicidecum ca
simbata a fost de la Adam pina la Moise.

Inca si aceasta e bine sa tineti minte, ca simbata nu s-a dat


pentru toate popoarele lumii sa se tina ca sarbatoare, ci numai
evreilor, ca amintire de binefacerile cele mari ale lui Dumnezeu,
prin care El i-a scos din robia Egiptului. Acest adevar il arata Sfinta
Scriptura, zicind: Adu-ti aminte ca ai fost rob in pamintul Egiptului
si Domnul Dumnezeul tau te-a scos de acolo cu mina tare si cu
brat inalt, si de aceea ti-a poruncit Domnul Dumnezeul tau sa
pazesti ziua odihnei si sa o tii cu sfintenie (Deuteronom 5, 15).

Deci celelalte neamuri nu au acest asezamint dat lor de la


Dumnezeu de a serba ziua simbetei. Legea Veche a fost data
pentru un timp limitat, adica pina era sa vina Urmasul, Caruia I s-
a dat fagaduinta (Galateni 3, 19). Deci simbata n-a fost data ca
sarbatoare tuturor neamurilor, nici pentru toate timpurile. Legea
cea Veche, impreuna cu Simbata, au incetat de a mai fi intru totul
valabile in Legea Darului. Acest adevar il arata Sfintul Apostol
Pavel, zicind: Trecut-a umbra Legii si Darul a venit (Evrei 8, 5;
Coloseni 2, 16-17); Cele vechi au trecut, iata toate sint noi (Evrei
8, 13).

Aceasta incetare a Legii Vechi a fost proorocita de sfintii prooroci.


Despre aceasta spune marele prooroc Ieremia: Iata vin zile, zice
Domnul, cind voi incheia cu casa lui Israel si cu casa lui Iuda un
legamint nou. Insa nu ca legamintul pe care l-am incheiat cu
parintii lor in ziua cind i-am luat de mina ca sa-i scot din pamintul
Egiptului. Acel legamint ei l-au calcat desi Eu am ramas in
legatura cu ei, zice Domnul. Dar iata legamintul pe care-l voi
incheia cu casa lui Israel, dupa zilele acelea, zice Domnul: Voi
pune Legea Mea inauntrul lor si pe inimile lor voi scrie si le voi fi
Dumnezeu, iar ei Imi vor fi popor (Ieremia 31, 31-33).
Sa vedem acum in ce fel Iisus Hristos si Sfintii Apostoli au
desfiintat Simbata Legii Vechi prin invatatura si fapte. Auzim pe
Mintuitorul, zicind: Tatal Meu pina acum lucreaza si Eu lucrez (Ioan
5, 17). Cind a zis Hristos aceste cuvinte? Cind cautau iudeii sa-L
omoare, ca dezlega simbata (Ioan 5, 16).

Deci, daca Mintuitorul lucra simbata, arata ca si Tatal Sau lucreaza


simbata. Atunci care ar fi vina celor ce urmeaza lui Hristos care
lucreaza si nu tin simbata? Daca cineva ne-ar invinui ca lucram
simbata, sa auda unii ca acestia, ca si iudeii cautau sa-L omoare
pe Iisus ca dezleaga simbata (Ioan 5, 18). Auzim pe Mintuitorul
zicind: Daca-Mi slujeste cineva, sa-Mi urmeze (Ioan 12, 26). Si
daca Tatal si Fiul lucreaza simbata, cine poate invinui pe
Dumnezeu ca dezleaga simbata?

Cine poate sa invinuiasca pe crestini ca urmeaza lui Hristos, adica


daca lucreaza simbata si fac ceea ce a facut Hristos Domnul? Cita
orbire au mintile acelea, care nu vad ce a facut Hristos simbata!
Oare nu simbata a vindecat Mintuitorul pe slabanogul din
Evanghelia de azi? Dar nu numai ca l-a vindecat, ci l-a pus si la
lucru, poruncindu-i sa-si ia patul si sa mearga cu el la casa sa
(Ioan 5, 8-9). Vechiul Testament nu dadea voie sa faca acest lucru
(Ieremia 17, 21; Neemia 13, 15). Dar si orbul din nastere a fost
vindecat in zi de simbata (Ioan 9, 14), si omul cu mina uscata a
fost vindecat in ziua simbetei (Luca 6, 6-10; Matei 12, 10-13;
Marcu 3, 1-5). Si femeia cea girboava de 18 ani tot simbata a fost
vindecata de Mintuitorul (Luca 13, 14).

Ucenicii Domnului, urmind pilda Invatatorului Lor, mergind


simbata prin lanurile de griu, smulgeau spice si le frecau in palme
spre a le minca (Marcu 2, 23-24; Luca 6, 1-3). Cind fariseii si
carturarii Il invinuiau pe Iisus ca nu pazeste simbata, El le
raspundea ca Fiul Omului este Domn si al simbetei (Luca 6, 5) si le
zicea: Simbata a fost facuta pentru om, iar nu omul pentru
simbata (Marcu 2, 27). Iata de ce marele Apostol Pavel zice:
Nimeni deci sa nu va judece pentru mincare sau bautura, sau cu
privire la vreo sarbatoare, sau luna noua, sau la simbete, care sint
umbra celor viitoare, iar trupul este al lui Hristos (Coloseni 2, 16-
17).

Iubiti credinciosi,
Pentru a va incredinta mai bine ca Iisus Mintuitorul nostru si sfintii
Sai ucenici si Apostoli, au desfiintat sarbatoarea simbetei, cititi
Sfinta Scriptura in urmatoarele locuri: Porunca I - Matei 12, 1-3 si
10-18; Porunca a 2-a, la I Corinteni 10, 14 si I Ioan 5, 21; Porunca
a 3-a, la Iacov 4, 12; Porunca a 5-a la Matei 15, 4; 19, 18; Marcu 7,
10 si Efeseni 6, 1-2; Porunca a 6-a la Matei 19, 18; Marcu 10, 19 si
Romani 13, 9; Porunca a 8-a, la Matei 19, 18; Marcu 10, 19 si
Romani 13, 9 si Porunca a 9-a Matei 19, 18; Marcu 10, 19 si
Romani 13, 9 si Porunca a 10-a, la Romani 13, 9.

Vedeti ca nici intr-o parte a Sfintei Evanghelii sau in vreo epistola


a Sfintilor Apostoli, nu gasim lamurire sau macar aluzie la porunca
a 4-a, despre ziua sabatului? Acestea ne dovedesc clar ca nu era
obligatorie pe vremea Mintuitorului si a Sfintilor Apostoli serbarea
simbetei pentru cei ce credeau in Hristos. Iar ca sa intelegeti ca
Duminica, ziua cea dintii a saptaminii, a luat locul simbetei in
Biserica crestina, sa cititi in Sfinta Scriptura in aceste locuri: Ioan
20, 1-15 si 26 si veti vedea ca Duminica, ziua intii a saptaminii, a
inviat Domnul; Duminica, a 8-a zi dupa inviere, s-a aratat
Mintuitorul Sfintilor Apostoli fiind usile incuiate, si a fost pipait in
coasta de Toma (Ioan 20, 27); Duminica, in drum spre Emaus,
Luca si Cleopa au calatorit cu Domnul (Luca 24, 13-31) Duminica
la Cincizecime s-a pogorit Duhul Sfint (Leviticul 23, 15-16; Fapte
2, 1-4); Duminica fringeau Apostolii piinea, adica se impartaseau
cu Sfintele Taine (Fapte 2, 46; 20, 7- 12); Duminica s-a descoperit
Apocalipsa Sfintul Ioan Evanghelistul (vezi Apocalisa 1, 10). In
Duminici adunau crestinii ajutoare pentru sfinti, dupa porunca
marelui Pavel (I Corinteni 16, 1-2).

Dar spune undeva ca Dumnezeu va lasa alta zi de sarbatoare


poporului Sau? Auzi ce scrie Sfinta Scriptura: Drept aceea a lasat
Dumnezeu alta sarbatoare de odihna poporului (Evrei 4, 9; 4, 11;
8, 13; Apocalipsa 14, 13). Asadar in Noul Testament alta zi de
odihna este rinduita de Dumnezeu crestinilor, adica Duminica sau
ziua intiia a saptaminii. Dupa cum vedem, multa orbire
sufleteasca era pe vremea Mintuitorului la farisei, carturari si
legiuitori, care, vazind atitea minuni si semne care se faceau de
catre Mintuitorul nostru in ziua simbetei nu cunosteau ca Hristos
este Dumnezeu, care le daduse porunca sa serbeze simbata in
pustie si care acum a venit sa dezlege si sa desfiinteze simbata,
Legea Veche, si sa aseze alta zi de sarbatoare neamului omenesc
care va crede in El. Aceasta orbire si intunecare sufleteasca o au
toti sectarii, care, nevrind a tine ca zi de odihna Duminica, ziua in
care a inviat Domnul, se tin de umbra si defaima Harul Noului
Asezamint.

Iubiti credinciosi,
In cele ce urmeaza, vom arata si mai luminat cele despre simbata
si despre ratacirea celor ce tin de simbata Legii Vechi, care a fost
umbra si inchipuirii din Legea Harului. Acest adevar il arata
marele Apostol Pavel cind zice: Nimeni deci sa nu va judece
pentru mincare sau bautura, sau cu privire la vreo sarbatoare sau
luna noua, sau la simbete, care sint umbra celor viitoare, iar
trupul este al lui Hristos (Coloseni 2, 16-17).

Iata ce doresc sa va spun in aceasta privinta. Cuvintul "sabat",


"simbata", din evreieste, inseamna "odihna". Dupa iesirea din
Egipt, Dumnezeu a poruncit evreilor sa praznuiasca ziua aceasta
ca zi de amintire despre ziua a saptea in care Dumnezeu S-a
odihnit de faptele Sale dupa zidirea lumii (Facere 2, 2-3; Iesirea
35, 2-3) si indeosebi pentru a le aminti evreilor despre izbavirea
lor din robia Egiptenilor (Deuteronom 5, 13-15).

Noi crestinii, asemenea praznuim ziua a saptea din saptamina,


insa nu simbata cea veche, evreiasca, ci pe cea noua, crestina,
adica ziua Invierii, cind s-a savirsit innoirea neamului omenesc.
Daca este cineva in Hristos, este faptura noua (II Corinteni 5, 17;
Galateni 6, 15); ca a Lui faptura sintem, ziditi in Hristos Iisus spre
fapte bune (Efeseni 2, 10). Praznuim nu simbata, ci Duminica,
pentru ca in aceasta zi am fost izbaviti, nu din robia egipteana, in
care nici noi, nici parintii nostri nu au fost vreodata; ci dintr-o
robie generala si mult mai grea, din robia diavolului de care
scapam, dupa cum ne invata Sfintul Apostol Petru, prin Invierea
lui Iisus Hristos (I Petru 3, 21).

In ziua aceasta si nu simbata sau in alta zi, Hristos a surpat prin


moartea Sa pe cel ce are stapinirea mortii, adica pe diavolul, si a
izbavit pe acei pe care frica mortii ii tinea in robie toata viata
(Evrei 2, 14-15). In ziua aceasta si nu in alta, Hristos S-a sculat
pentru indreptarea noastra (Romani 4, 25). Iar daca Hristos nu a
inviat, zadarnica este credinta voastra, sinteti inca in pacatele
voastre (I Corinteni 15, 17).

Iata, pentru ce noi crestinii praznuim ziua Invierii, ca zi a noii zidiri


a omului, ca ziua izbavirii noastre si a intregii noi lumi din robia
diavolului, de pacate, de blestem si de moartea cea
duhovniceasca. Dar poate vor zice unii sectanti ca a binecuvintat
Dumnzeu ziua a saptea si a sfintit-o pentru ca intr-insa S-a odihnit
de toate lucrurile Sale, pe care le-a facut si le-a pus in rinduiala
(Facere 2, 2-3). Dar in acest loc al Sfintei Scripturi nu ne spune ca
Dumnezeu a poruncit oamenilor sa cinsteasca simbata. Se spune
ca Dumnezeu S-a odihnit in ziua a saptea de faptele Sale, adica El
a incetat a zidi. Ca El a binecuvintat si a sfintit ziua aceasta
pentru a aminti oamenilor despre sfirsitul creatiei si atit.

In Rai pentru oameni toate zilele erau la fel, toate zile de fericire,
fiind totodata si zile de munca pentru a lucra si a pazi gradina
Edenului (Facere 2, 15). Iar dupa caderea in pacat a primilor
oameni si alungarea lor din Rai, ei trebuiau, ca pedeapsa, sa
lucreze si sa se hraneasca cu necazuri in toate zilele vietii lor
(Facere 3, 17), prin urmare si in ziua simbetei. Si intr-adevar, din
Sfinta Scriptura nicaieri nu se vede ca stramosii nostri: Noe,
Avraam, Isaac, Iacob si altii ar fi praznuit ziua simbetei.

Numai pe timpul lui Moise dupa iesirea evreilor din Egipt,


Dumnezeu da evreilor in pustie, pentru prima data porunca
despre simbata (Iesirea 16, 23-26). Si aceasta, pentru ca evreii
erau intotdeauna nemultumiti, sa-si aminteasca si sa
multumeasca in ziua aceasta lui Dumnezeu, Care i-a scos din
robia egiptenilor (Deuteronom 5, 12-15).

Daca scrie in Sfinta Scriptura ca Dumnezeu zice prin Moise: Adu-ti


aminte de ziua odihnei (Iesirea 20, 8) sa nu creada cineva ca
serbarea simbetei a fost de la inceputul lumii. Nu, cu adevarat. Ci
de aceasta porunca le aduce aminte pe Sinai, ca porunca
Simbetei a fost data putin mai inainte evreilor in pustiul Sin, cind
erau tot sub conducerea lui Moise (vezi Iesirea 16, 23-30) si le-a
repetat pe muntele Sinai porunca pe care le-o daduse mai inainte,
in pustiul Sin, cum am aratat mai sus. De aceea a zis Dumnezeu:
"Adu-ti aminte!"

Trebuie sa intelegem ca evreii erau obligati sa praznuiasca


simbata. Altfel, ei cadeau sub blestemul legii (Deuteronom 26;
27). Noi crestinii nu mai sintem sub lege, ci sub Harul lui Hristos,
Care ne-a rascumparat din acest blestem (Romani 6, 14). Sfintul
Apostol Pavel invata ca: Hristos ne-a rascumparat din blestemul
legii, facindu-Se pentru noi blestem. Ce este legea? Pentru
calcarile de porunca s-a adus legea, pina cind era sa vina Saminta
careia i s-a dat fagaduinta. Pentru aceea ne-a fost noua legea
invatatoare spre Hristos, ca din credinta in Hristos Iisus sa ne
indreptam. Iar daca a venit credinta, nu mai sintem sub Invatator,
caci pe toti fii ai lui Dumnezeu ne-a facut, prin credinta in Iisus
Hristos (Galateni 3, 19-26). Domnul a desfiintat vrajmasia in
Trupul Sau, legea poruncilor si invataturile ei... (Efeseni 2, 15).

De ar zice cineva ca simbata este numita lege vesnica si legatura


vesnica (Iesirea 31, 16-17) si de aceea trebuie a se tine ca
sarbatoare vesnica, unul ca acela sa stie ca Dumnezeu, fiind
Creator si Legiuitor, poate sa strice nu numai toate legile Sale ci si
legaturile Sale, desi a spus ca le da pina in veac (I Regi 2, 30).
Legatura nu este un contract intre om si Dumnezeu. Caci
contracteaza ceva numai cei egali intre ei. Legatura este
manifestarea milei lui Dumnezeu si a bunei Sale vointe catre om.
Iar fagaduintele, legile, legaturile, poruncile, asezamintele Sale,
Dumnezeu le poate schimba sau chiar nimici cu totul, daca
oamenii nu sint vrednici de ele. Asa de pilda: "Legatura vesnica"
au fost numite jertfele si alte asezaminte din Vechiul Testament
(Levitic 7, 30; Iesirea 21, 6; 40, 15) dar in Noul Testament toate
sint inlaturate.

N-a fost legatura mai mare decit legatura prin taierea imprejur,
aceasta fiind superioara simbetei, nu numai dupa timp, fiind mai
veche, ci si dupa insemnatate. Insusi Mintuitorul a spus ca ea este
mai importanta decit simbata: Moise, zice Hristos, v-a dat taierea
imprejur, nu ca este de la Moise, ci de la parinti, si simbata taiati
imprejur pe om. Daca omul primeste taierea imprejur simbata, ca
sa nu se strice Legea lui Moise, va miniati pe Mine ca am facut
simbata un om intreg sanatos? (Ioan 7, 22-23).

Astfel, pentru taierea imprejur se calca simbata. Si ea, de


asemenea, se numeste "legatura vesnica". Calcatorii ei se
condamnau la moarte: Veti taia imprejur, a spus Dumnezeu inca
lui Avraam, marginea trupului vostru si va fi semn de legatura
intre Mine si voi... Si va fi legatura Mea peste trupul vostru intru
legatura vesnica. Si partea barbateasca ce nu-si va taia imprejur
marginea trupului sau in ziua a opta, pierde-se-va sufletul acela
din poporul sau, pentru ca a calcat legamintul Meu (Facere 17, 11-
13).

Si, iata, aceasta "legatura vesnica" despre taierea imprejur ce a


fost mai mare decit simbata este inlaturata de Sfintii Apostoli la
sinodul lor, cind crestinii din iudei au inceput sa ceara la crestinii
din pagini ca dinsii sa pazeasca taierea imprejur si legea lui Moise.
Apostolii, adunindu-se impreuna, au hotarit, zicind: Pentru ca
parutu-s-a Duhului Sfint si noua, sa nu vi se puna nici o greutate
in plus afara de cele ce sint necesare: sa va feriti de cele jertfite
idolilor si de singe si de (animale) sugrumate si de desfriu, de care
pazindu-va, bine veti face (Fapte 15, 28-29). Prin aceasta hotarire,
Sfintii Apostoli au inlaturat nu numai taierea imprejur, care era
mai mare decit simbata, ci si toata legea ceremoniala a lui Moise,
cu sarbatorile, lunile noi, simbetele si altele ale ei (Vezi Coloseni
2, 16-17; Galateni 5, 6; 6, 15).

De va cugeta cineva la cuvintele lui Hristos care a zis: Sa nu


socotiti ca am venit sa stric Legea sau proorocii, nu am venit sa
stric, ci sa implinesc (Matei 5, 17), va intelege ca El a tinut si
simbata. La aceasta trebuie sa stim ca Hristos a tinut simbata
pentru ca era iudeu dupa trup si trebuia sa se supuna legii
ceremoniale a lui Moise pina la inlaturarea acestei legi; pina la
incheierea cu oamenii a Legaturii noi din Singele Lui (Luca 22, 20),
adica pina la vremea suferintelor Lui si a stralucitei Sale invieri,
cind a venit sfirsitul Vechiului Testament, prezis inca de marele
prooroc Ieremia (Ieremia 31, 31-32).

Atunci Hristos a stricat legea poruncilor cu dogmele Sale (Efeseni


4, 15). Pe temeiul ca Hristos a tinut simbata, nu putem sustine ca
si crestinii trebuie s-o cinsteasca. Hristos, ca iudeu, praznuia
sarbatorile evreiesti. Hristos, ca iudeu, a primit taierea imprejur;
sectantii, insa, nu se taie imprejur. Pentru ce si pina cind a cinstit
Hristos simbata s-a lamurit mai sus.

Din textele aduse din Sfinta Scriptura nu se vede ca si crestinii


sint datori sa praznuiasca ziua simbetei. In ele se vorbeste despre
faptul ca Hristos a invatat pe evrei de obicei simbata in sinagogile
lor, si atit. Invata insa simbata, fiindca atunci se adunau evreii in
sinagogile lor pentru rugaciuni si Hristos putea sa aiba ascultatori.

Poate cineva ar zice ca Hristos spunea ucenicilor Sai: Rugati-va ca


sa nu fie fuga voastra iarna, nici simbata (Matei 24, 20) si ca prin
aceasta Hristos ar fi aratat sfintenia simbetei. Trebuie sa
intelegem ca cuvintele acestea ale Domnului nu obliga deloc pe
crestini sa praznuiasca simbata. Altfel, ar trebui sa cinstim si sa
serbam si iarna. Cuvintele acestea arata numai apropiata
darimare a Ierusalimului si greutatea pe care puteau s-o indure
ucenicii lui Hristos, daca aceasta darimare s-ar intimpla iarna pe
neasteptate, cind ei ar fi putut sa moara de frig pe drumuri
curind, pina la patimile si invierea lui Hristos, cind inca nu era pe
deplin inlaturata simbata cea veche si in vremea cind era greu sa
fugi din Ierusalim pentru ca simbata portile orasului se inchideau.

Iata, deci, de unde se vede ca Hristos a inlaturat simbata. Caci


Legea lui Moise a avut umbra bunatatilor viitoare, iar nu insusi
chipul lucrurilor (Evrei 10, 1). Pentru aceasta Hristos-Mesia,
venind si indeplinind toata Legea (Matei 5, 17) si poruncile
Vechiului Testament (Ioan 15, 10), El insusi a completat unele din
ele si pe altele le-a schimbat. In general, a inlaturat legea
poruncilor prin invatatura Sa (Efeseni 2, 15), iar simbata cu totul a
inlaturat-o prin cuvint si prin fapte. Asa, de pilda, El insusi a
calcat-o, vindecind simbata bolnavii si pe cel cu mina uscata
(Matei 12, 10-13), pe slabanogul din Evanghelia de astazi (Ioan 5,
5-16), si pe orbul din nastere, facind simbata pentru el tina (Ioan
9, 1-16).

Toate acestea erau oprite de Legea Veche sa se faca simbata


(Iesirea 20, 10-13; Numeri 16, 32-36). Calcind simbata, Hristos
impunea si altora sa o calce. Vindecind pe slabanogul simbata,
Iisus ii spunea: Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla. Si indata s-a
facut sanatos omul, si-a luat patul si umbla si era acea zi simbata.

Simbata evreiasca este numita de Sfintul Apostol Pavel "umbra",


adica ceva ce nu inseamna nimic, fara nici un folos, pentru ca,
cuvintul "umbra" in Sfinta Scriptura, cind se vorbeste despre
Vechiul Testament, inseamna ceea ce e destinat spre inlaturare
(Evrei 10-1, 4-5, 13).
Iubiti credinciosi,
Intrucit unii din crestini s-au rupt de Biserica lui Hristos si cinstesc
sabatul Legii vechi, in loc de Duminica, ziua Invierii lui Hristos, am
cautat sa va explic la Evanghelia de astazi ce insemnatate a avut
sabatul iudaic, cit a fost respectat, cind si de ce a fost schimbat
cu ziua Duminicii de Insusi Hristos si Sfintii Sai Apostoli.

Noi, fiii Bisericii Ortodoxe, daca vrem sa ne mintuim, sintem datori


sa ascultam de ea. Sa implinim cu sfintenie poruncile Domnului
din Sfinta Evanghelie, si sa nu urmam sfaturile credinciosilor
razvratiti, care s-au lepadat de Biserica, de sfinta Duminica,
de bucuria Invierii, de preoti, de cruce si de sfintele icoane si
cinstesc simbata ca zi de odihna. Sa raminem in casa Domnului si
in mintuitoarea bucurie a Invierii lui Hristos. Caci mai mare este
ziua Invierii decit ziua odihnei.

Aici in Biserica se afla lacul Vitezda, adica Taina Botezului prin


care ne facem fii ai lui Dumnezeu dupa har, nou nascuti. Aici se
afla apa cea tamaduitoare de boli, adica Taina Spovedaniei, a
pocaintei cu lacrimi, prin care ne vindecam sufletul de ranile
pacatelor. Aici se savirseste Taina Sfintului Maslu, prin care multi
bolnavi se vindeca si se usureaza. Sa nu spunem "ca nu avem om
sa ne arunce" in apa aceasta tamaduitoare. Preotii Bisericii sint
cei ce ne boteaza, ne dezleaga de pacate, se roaga pentru
mintuirea noastra si ne conduc pe calea mintuirii.

Sa cinstim cu vrednicie, cu rugaciuni si fapte bune sfinta zi a


Duminicii ca sa auzim si noi cuvintul cel mintuitor al lui Hristos:
"Iata te-ai facut sanatos, de acum sa nu mai gresesti ca sa nu-ti
fie tie ceva mai rau". Amin.

Hristos a inviat!

Parintele Cleopa
Din: Cuvinte spre zidire dn spiritualitate filocalica a Parintelui
Staniloae, Editata de Sfanta Manastire Frasinei, 1995:
Despre suferinta
Monahul Ignatie: Vorbiti-mi, va rog, putin, despre problematica suferintei.
Pr. S.: Problema suferintei nu e usor de expus pentru ca are foarte multe
aspecte. Suferinta vine din diferite cauze si se refera fie la suflet, fie la
trup.
De la Adam ne-a ramas tuturor o suferinta din neatasarea la Dumnezeu,
producandu-se o corupere in trupul omenesc. El creste pana la o vreme,
dar pe urma incepe stricarea lui, stricaciunea, descompunerea, pana duce la
moarte. Asta parca a devenit o lege a firii noastre, incat toti oamenii sunt
supusi suferintei, de pe urma acestei schimbari a raportului cu natura.
Ar fi trebuit indumnezeita natura, daca Adam n-ar fi pacatuit si omul n-ar fi avut
nevoie de folosirea ei materiala, ci sa vada prin ea pe Dumnezeu.

Un alt mod sau pilda de suferinta


este Iov. El nu s-a lasat abatut prin suferintele aduse de vrajmasia diavolului
de la legatura cu Dumnezeu. Oameni nevinovati, intr-un anumit fel, pot sa
sufere prin incercari care vin nu pentru ca Dumnezeu vrea sa ne
incerce, ci sunt si duhurile rele care ne ispitesc si care aduc prin
dusmaniile altora necazuri asupra noastra.
i, in sfarsit, este Hristos un exemplu suprem al celui care sufera. El nu
trebuia sa sufere pentru ca El n-a pacatuit. El n-a avut o neascultare fata de
Dumnezeu. El a suferit spre a-i mantui si a-i indemna pe oameni sa
paraseasca cele rele si prin asta a trezit invidia unora pentru ca voia sa
faca bine altora si dusmania acelora I-a adus lui Hristos suferinta. Dar
pentru ca El sufera fara ca aceasta suferinta sa vina din urmarile pacatului lui
Adam, El a putut invinge, a putut rabda aceasta suferinta si, pentru ca era si
Dumnezeu, a putut invinge chiar moartea. El a primit toate urmarile
suferintelor lui Adam pentru ca si le-a insusit de la noi, ca sa ne arate
ca se pot invinge daca suntem alaturea cu El, si chiar moartea.
Deci suferintele de pe urma pacatului originar se transforma in mijloc
de apropiere de Dumnezeu prin Iisus Hristos, si de inviere
chiar. Rabdam suferintele, fara sa ne indepartam de Dumnezeu,
ramanand in comuniune cu Hristos, ca astfel moartea sa nu mai fie un
act de totala imputinare a vietii, ci sa fie un act de revenire la
plenitudinea vietii, la indumnezeirea naturii.
Monahul Ignatie: Personal cum ati resimtit in viata suferinta?
Pr. S.: Am cautat sa rabd toate suferintele care mi-au venit, de pe urma
slabiciunii trupului, din cauza bolilor, asa cum le au si alti oameni, ca si cele
venite din invidia sau dusmania unor oameni. Am incercat sa le folosesc
pentru a ma apropia si mai mult de Dumnezeu, sa ma ocup si mai mult
cu pilda lui Hristos, spre a ma apropia si mai mult de El, sa-I cer
ajutorul Lui, sa transform suferinta intr-o cale spre intarirea duhului din
mine, a spiritului, impotriva placerilor trupului si cu nadejdea ca prin
aceasta va fi si pentru mine moartea nu un mijloc de prabusire intr-un
minus extrem de existenta, ci o apropiere de Dumnezeu, iar la invierea
de obste va fi si pentru mine un mijloc de inviere spre viata vesnica.
Monahul Ignatie: In prezent cum se manifesta suferinta la Dvs.?
Pr. S.: Este foarte accentuata suferinta in planul fizic, datorita si varst

ei, datorita faptului ca trupul nostru e facut pentru a inainta


intai spre o putere si pe urma a merge spre corupere, spre stricaciune, cum se
spune. E procesul naturii, procesul fiecarei forme de realizare a lumii
casnice. Aceasta evolutie a trupului omenesc ajungand la batranete,
sigur ca procesul de descompunere este deosebit de accentuat si eu il
resimt foarte intens in batranetea mea de acum. Sufleteste insa, ma
lupt sa cred ca rabdand aceasta suferinta trupeasca voi merge spre o
comuniune tot mai mare cu Hristos si moartea nu-mi va fi spre pier-
dere, spre pieire, ci-mi va fi spre intrarea intr-o mai mare apropiere cu
Hristos, asteptand invierea cea de obste, cand sa inviu si eu.