Iona

Marin Sorescu

Teatrul absurdului, creat de Eugen Ionescu si Samuel Beckett, este direct legat de
existentialism, current filosofic ale carui teme se gasesc in romanele moderne despre
conditia umana, dar mai ales in dramaturgia moderna: alienarea omului intr-o societate
absurda, imposibilitatea comunicarii, claustrarea, automatismele vietii, condamnarea la
singuratate, sentimentul neantului, pierderea identitati.

Iona face parte din trilogia Setea muntelui de sare alaturi de Paracliserul si
Matca, care trateaza drama omului modern insetat de cunoastere, de adevar, de
comunicare. Drama moderna, meditatie filosofica dramatica, Iona prezinta conditia
omului in societatea moderna. Publicata in 1968, piesa este o reinterpretare a parabolei
biblice a lui Iona, proroc din Vechiul Testament, inghitit de o balena, pedepsit de
Dumnezeu pentru ca nu ascultase porunca acestuia de a propovadui adevarul de credinta
in cetatea Ninive. Caindu-se, Iona este eliberat din burta balenei. Sorescu pastreaza
numai contextul (personajul inghitit de un peste) pe care il reconstruieste si caruia ii da o
noua semnificatie.

Desi intitulata tragedie in patru acte, Iona nu respecta tiparul tragediei clasice,
incadrandu-se in specia literara a dramei. Personajul nu are maretia eroilor din tragedii si
nu este de origine nobila. Dimpotriva, Iona este un umil pescar, care si-a ratat destinul.,
eroismul sau nu se manifesta pentru o cauza colectiva, ci pentru regasirea de sine si se
imbina cu frica, cu ironia si cu razvratirea. Personajul cauta sa dea un sens vietii prin
umor ori, cum spunea N. Manolescu, personajul este capabil sa-si ironizeze tragedia, se
afla in situatii limita, dar surasul nu i se sterge de pe buze. O alta trasatura modernista a
operei consta in decorul minimalist, esentializat, in maniera expresionista, menit sa
sugereze, mai mult decat sa reprezinte realitatea.

Structural , piesa este alcatuita din patru tablouri, organizate simetric: in tablourile
I si IV, spatiul pastreaza aparenta unui univers deschis, iar tablourile II si III, prezinta un
spatiu inchis. Aceastra simetrie compozitionala este menita sa accentueze imaginea
labirintica a calatoriei lui Iona intr-un spatiu din care nu exista posibilitatea evadarii.
Incercarea personajului de a iesi nu este posibila in exterior, ci doar in interior.
 Tema ilustreaza conflictul interior, strigatul tragic al individului insingurat, care
face eforturi disperate de a-si regasi identitatea, neputinta eroului de a se simti liber,
raportul dintre individ si societate, dintre sens si nonsens.

Fiind o piesa moderna, Iona are in centru personajul-idee, prezentat succint,

schematic, care participa la o actiune redusa la minimum pentru a da valoare ideilor si
incercarilor personajului de a gasi raspunsuri la intrebari existentiale. Iona este un pescar
care incearca, in zadar, sa pescuiasca. este obsedat de absolut, de prinderea petelui uria,
i devine o victima a propriului ideal. Destinul inverseaza rolurile si acesta va fi inghitit
de un chit. La inceput, personajul pare sa se amageasca pe sine, insa, in final, gaseste
sensul adevarat al vietii prin cunoasterea de sine si prin eliberarea de tot ceea ce este
neesential, absurd. Incipitul este ambiguu: apare un personaj singur, pe care il cheama
Iona, fapt ce creeaza confuzie. Dialogul se transforma intr-un solilocviu ce cuprinde o
suita de reflectii ale personajului, care isi asuma multiple ipostaze si are mai multe voci
interioare. Acesta se striga, isi cheama dublul, insa constata ca e inconjurat doar de
pustietate. Nevoia de comunicare, de salvare prin logos, trebuie sa strig apare ca o
incercare esuata de eliberare. Disparitia propriului ecou pare a-i anula existenta. Iona este
o expresie a strigatului tragic al individului insingurat care face eforturi dramatice spre a-
si regasi identitatea, dar si a neputintei momentane de a inainta pe calea libertatii. In
opera apar doi figuranti care "nu scot niciun cuvant", Pescarul I si Pescarul II, fiecare cu
cate o barna in spate, pe care o cara fara oprire, surzi si muti (mitul Sisif), simbolizand
oamenii ce-si duc povara data de destin, dar care nici nu se framanta pentru gasirea de
motivatii, fiind coplesiti de rutina. In interiorul acestuia, Iona incerca sa evadeze,
spintecand burta lui cu un cutit , insa isi da seama ca pestele fusese inghitit de un altul,
apoi de un altul. Dupa lungi incercari, Iona pare ca ajunge pe o plaja, insa descrierea
decorului este, din nou, ambigua. Barba lunga simbolizeaza atat trecerea unei perioade
lungi de timp, cat si intelepciunea. Ajunge la concluzia ca lumea este alcatuita dintr-un sir
nesfarsit de limite, de burti si ca orice ar incerca, indepartand o limita, omul va da peste
alta. Acceptand ideea, Iona isi anticipeaza viitorul, insa nu isi mai recunoaste trecutul.
Pierderea amintirilor, eliberarea de tot ceea ce nu este esential sugereaza regresiunea ad
utterum, urmata de o renastere. Astfel pentru a gasi sensul vietii, acesta trebuie sa
renunte la sine. Replica Eu sunt Iona simbolizeaza momentul de iluminare spirituala
implinita ca o consecinta a calatoriei initiatice de cautare a sinelui. Acesta isi
constientizeaza conditia de fiinta limitata de constrangerile exterioare si realizeaza ca
unica salvare vine din interiorul sau.

Gestul personajului din final nu e o sinucidere, ci o salvare prin cunoasterea de

sine, ca forta purificatoare a spiritului. Intr-o lume lipsita de speranta evadarii, intr-un
labirint al fortei centripete, Iona gaseste calea de a se elibera. Suprimarea corespunde
acelei cautate invieri, cu revelatia faptului ca adevarul spre care aspira tine de
interioritate. Criticul Nicolae Manolescu, n articolul intitulat ,,Triumful lui Iona,
interpreteaza gestul personajului nu ca o sinucidere, ci ca o salvare de sine, un nou
nceput. Astfel, Iona devine o voce a umaniatii, un erou tragic care se revolta mpotriva
limitarilor ontologice; ucigndu-i eul material, el i elibereaza eul spiritual. Fiinta iese
de sub aspiciile constrangerilor exterioare. E o libertate a vointei; gestul vine din
intelegerea absurdului existentei si ca revolta impotriva acestuia.

Metafora pestelui este viziunea centrala a piesei: in pantecele chitului, Iona se

descopera pe sine, ca ins captiv si ratacit intr-un labirint in care omul este vanat si
vanator, condamnat la eterna conditie de prizonier (al vietii, al societatii, al familiei, al
propriului caracter, a propriei mentalitati etc.). Iona este constrans la un exil fortat in
spatiul singuratatii absolute si cauta mereu comunicarea cu ceilalti, fiind preocupat de
solidaritatea umana, de regasirea sinelui in setea sa pentru libertatea de exprimare si de
actiune.

In opinia mea, Iona simbolizeaza omul ce aspira spre libertate, speranta si iluzie,
idealuri sugerate de marea care-l fascineaza. El incearca sa-si controleze destinul, sa-l
refaca.Piesa este un strigt din adncuri, exprimnd disperarea arghezian a omului
modern abandonat de Dumnezeu. Iona este omul obsedat de absolut, care dorete s
captureze n plasele sale divinitatea. Este o experien la limita condiiei umane ce
implic moartea i transcenderea.

Marin Sorescu mrturisete c omenirea ntreag este Iona. Eroul este o

metafor, un simbol, mai mult o idee de personaj a crui voce se aude din neant. Spre
deosebire de teatrul clasic, Iona se iniiaz n moarte i nu n via i nelege c e
prizonierul unui univers ostil, c a greit drumul.

In concluzie, Iona este un personaj neomodernist, care exprima strigatul tragic al

individului insingurat, care face eforturi disperate de a-si regasi identitatea, neputinta
eroului de a inainta pe calea libertiltii si de a-si asuma propriul destin, raportul dintre
individ si societate, dintre Iibertate si necesitate, dintre sens si nonsens, ca problematica
fiiozofica existentiala.