Sunteți pe pagina 1din 9

http://www.stiucum.

com/management/management-general/Stiluri-de-conducere-si-
tipuri65276.php

Teoria tridimensionala a stilurilor de management a fost dezvoltata de W. Reddin. In functie de


interesul pentru oameni, rezultate si eficienta, rezulta 8 tipuri distincte de manageri.

1.Altruistul manifesta un deosebit interes pentru oameni, neglijand rezultatele si eficienta. Desi
acest gen favorizeaza o atmosfera de colaborare, lipsa exigentei conduce la un randament scazut
si la o lipsa de organizare. Acest gen de regula nu rezolva situatiile ci cauta doar sa le calmeze,
lasand ca aspectele critice sa fie rezolvate prin trecerea timpului, de la sine.

2. Delasatorul (evazivul) nu manifesta interes pentru nici una intre cele 3 variabile, de aceea
este tipul cel mai ineficient de manager. Acest manager reduce si randamentul celorlalti prin
atitudinea sa.

3. Autocratul acorda importanta indeplinirii sarcinilor, neglijand relatiile umane si


preocuparea pentru eficienta. Are incredere redusa in oameni, considerand ca acestia au
dezinteres pentru munca si ca urmare ei trebuie controlati, dirijati si amenintati cu sanctiuni in
cazul in care nu-si indeplinesc obligatiile. De regula este impotriva initiativelor personale,
considerand ca subalternii trebuie sa-si asculte orbeste seful; mai mult opiniile contrare sunt
considerate de acest tip de manager ca o lezare a autoritatii sale. Acest manager este neeficient
reusind sa realizeze fie o disciplina de tip ,,cazon, fie dezinteresul total al salariatilor.

4.Ezitantul in aplicarea ideilor si in luarea deciziilor. Acest tip de manager recunoaste


necesitatea preocuparilor pentru indeplinirea responsabilitatilor si a celor privind relatiile in
cadrul firmei; totusi, atitudinea sa il face sa ia decizii numai pe baza unor evenimente recente sau
sub presiunea faptelor, evitand solutionarea problemelor pe termen lung. Acest tip de manager
face deseori compromisuri, incercand sa nu dea satisfactie celor care i-ar putea influenta cariera,
creand un climat de incertitudine si fiind neeficient.
5.Promotorul - are incredere maxima in toata lumea, stimuleaza si dezvolta relatiile umane
precum si calitatile personale ale subordonatilor. Este eficient, favorizand cooperarea intre
subordonati si stimuland salariatii in obtinerea unor rezultate peste posibilitatile lor.

6.Birocratul - nu este interesat de munca sa si nici de relatiile cu cei din jurul sau. Este eficient
deoarece respecta ordinile, regulamentele si normele, pe care le considera ca dogme. Acest tip de
manager este subordonat regulamentelor si practicilor din perioadele trecute si nu are incredere
in proiectele pe termen lung. El nu are idei si nici nu urmareste dezvoltarea ideilor si a relatiilor
umane in cadrul grupului.

7. Autocratul consecvent - este tipul de manager care are incredere numai in propriile
posibilitati si metode. Este preocupat de indeplinirea sarcinilor si de realizarea unei eficiente
maxime. Ii face pe oameni sa-l asculte si obtine ceea ce vrea . Are ambitii, cunoaste bine normele
si metodele aplicate in cadrul firmei; este la curent cu noutatile, este eficace; realizeaza un
randament personal ridicat, insa nu stie sa obtina maximul de la subordonati.

8. Realizatorul sau adevaratul manager -> acorda atentie laturilor principale ale activitatii
firmei, indeplinirii responsabilitatilor, dezvoltarii relatiilor umane si manifesta interes pentru
cresterea continua a eficientei economice. Considera ca, managerul are rolul de a organiza cat
mai bine activitatea colaboratorilor, stabileste standarde ridicate, pretinzand de la fiecare
colaborator un randament maxim dar diferentiat in raport cu posibilitatea fiecaruia; stimuleaza
interesul colaboratorilor pentru gasirea solutiilor de rezolvare a problemelor. Realizarea unui
climat favorabil, colaboratorii simtindu-se responsabili atat pentru succese cat si pentru
eventualele esecuri.

https://andreivocila.wordpress.com/2010/05/09/stilurile-de-conducere/

CAP. 3 TIPOLOGIE

3. 1.Clasificarea stilurilor de conducere


Din multitudinea clasificarilor si tipologiilor, cel mai frecvent folosite in diagnoza stilurilor de
conducere sunt realizate in raport cu trei criterii diferite:
a. modul de luare a deciziilor;
b. sistemul de valori care orienteaza activitatea managerilor;
c. eficienta stilurilor de conducere.
Dupa modul de luare a deciziilor, clasificarea facuta de Kurt Lewin si colaboratorii sai in
Psyhologie dynamiquie, contureaza trei tipuri de stiluri de conducere:

1. autoritar
2. democratic
3. liber
Stilul de conducere autoritar sau autocratic se caracterizeaza prin centrarea autoritatii;
preponderenta deciziilor unipersonale; accent pe autoritatea formala: personalul unitatii este
vazut doar ca executant, dreptul de decizie si control avndu-l numai managerul; intreaga
activitate de management este axata pe sarcini, subordonatilor nu li se explica obiectivele
generale ci li se cere doar executarea intocmai a hotararilor luate; corectia abaterilor de la
deciziile luate se face prin sanctiuni; subordonatii sunt apreciati ca fiind lipsiti de spirit creator,
trebuind in permanenta sa fie indrumati, controlati, constransi; subordonatii sunt aspri criticati
dar nu se admit aprecierile critice ale acestora; relatiile interumane sunt aapreciate ca fiind putin
importante sau sunt ignorate.
Acest stil de conducere poate duce la insatisfactie la nivelul subordonatilor si chiar la rezultate
negative in activitate: delasare, randament scazut, parasirea organizatiei. Stilul autoritar poate fi
adecvat unor situatii speciale, cum ar fi o unitate militara in dispozitiv de lupta. Stilul autoritar
este insa incompatibil cu sistemele moderne, participative de conducere.

Stilul democratic se caracterizeaza prin incredere mare a managerului in subordonati; estc


stimulata formularea de sugestii, propuneri catre subordonati; este apreciata si stimulata
capacitatea creativa a subordonatilor; este incurajata participarea subordonatilor nu numai la
indeplinirea sarcinilor ci si la luarea deciziilor; in antrenarea personalului la luarea deciziilor si la
realizarea acestora sunt folosite motivatiile, convingerile si recompensele; este incurajata
comunicarea pe verticala si pe orizontala; se pune accent pe relatiile interumane i pe asigurarea
unui climat de munca agreabil; managerul se bazeaza nu numai pe autoritatea formala, de status
ci si pe autoritatea personala, dobandita; subordonatii sunt informati asupra obiectivelor unitatii
si sunt consultati n problemele de perspectiva; se foloseste pe larg delegarea de autoritate si
raspunderi; se urmareste valorificarea competentelor subordonatilor si se favorizeaza dezvoltarea
personalitatii acestora. Exercitarea stilului de conducere democratic asigura o satisfactie mare in
munca si contribuie la cresterea interesului subordonatilor pentru realizarea sarcinilor. Pentru ca
stilul de conducere democratic sa fie eficient este necesar ca subordonatii sa aiba deprinderi de
conducere colectiva, sa aiba un nivel ridicat de competenta si responsabilitate.

Stilul liber, pe care unii autori nu-l considera propriu-zis un stil, se caracterizeaza prin lipsa
totala de participare a managerilor la activitate, grupul fiind lasat sa se organizeze singur.
Rezultatele practicarii unui asemenea stil sunt dezordinea si anarhia.

Alti autori au dezvoltat clasificarea lui Lewin. Astfel, N.R.F. Moier stabileste pe langa cele trei
tipuri de baza (autoritar, democratic si liber) alte trei tipuri:

1. petarnalist (intre stilul autoritar si liber);

2. majoritar (intre stilul democratic si cel autoritar);

3. liber cu discutii (intre democratic si liber).

In raport cu valorile care orienteaza activitatea cadrelor de conducere, au fost facute o clasificare
bidimensionala si o clasificare tridimensionala.

O clasificare bidimensionala a fost propusa de Robert R. Blake si Jane S. Mouton care impart
stilurile de conducere in raport cu doua dimensiuni: orientarea managerilor spre rezultate si
orientarea lor spre personal.
[R.R. Blake, J.S. Mouton, Les deux dimension du management, Paris, 1972]

Stabilirea stilurilor de conducere este facuta cu ajutorul unei grile patratice, pe axul vertical fiind
marcat gradul de interes manifestat fata de problemele umane, iar pe axul orizontal gradul de
interes pentru rezultate.
Gradele de interes fata de cele doua aspecte sunt marcate de la unu la noua. Matricea contine 81
de casete care ar caracteriza tot atatea stiluri de conducere posibile. Autorii de la Obio State
University sau oprit doar la cinci tipuri reprezentate in figura III.1.

Fig. III.1

Aceste cinci stiluri de conducere reprezentate mai sus au urmatoarele semnificatii:


S1 managerul este preocupat de subordonatii lui si numai accidental il intereseaza realizarea
sarcinilor. El considera ca responsabilitatea lui este de a stabili relatii armonioase intre
subordonati si realizarea unei atmosfere placute de munca.
S2 comportamentul managerului este cel mai eficient. Acest stil de conducere, cunoscut si sub
numele de management participativ, este folosit de managerii care obtin rezultate foarte bune in
activitatea lor prin antrenarea si implicarea subordonatilor si a ideilor lor.
S3 este o pozitie medie prin care un manager va cauta sa faca un compromis intre performante
si satisfactia subordonatilor.
S4 managerul nu este preocupat de rezultate si nici de subordonatii lui (un stil de conducere
necorespunzator management sarac). El va incerca sa stea deoparte si nu se va implica in
conflictul dintre obtinerea de rezultate performante si mentinerea unor bune relatii de munca.
S5 managerul este preocupat de obtinerea unor rezultate performante si mai putin de satisfactia
subordonatilor.
O clasificare tridimensionale a stilurilor de conducere este facuta de J. Reddin care considera
trei dimensiuni ale managementului:
1. orientarea managerului spre sarcina;

2. orientarea managerului spre contacte umane;

3. orientarea spre randament.

Din combinarea acestor trei dimensiuni rezulta urmatoarele stiluri de conducere, respectivi tipuri
de management:

1. negativ (nu este orientat de nici una dintre cele trei dimensiuni);
2. birocrat (orientat doar spre randament);

3. altruist (orientat doar spre contacte umane);

4. autocrat (orientat doar spre sarcina);

5. autocrat ninevoitor (orientat spre sarcina si randament);

6. promotor (orientat spre randament si contacte umane);

7. ezitant (orientat spre sarcina si contacte umane);

8. realizator (orientat spre toate cele trei dimensiuni).

c. In raport de criteriul eficientei, specialistii francezi au facut o clasificare in doua mari


categorii, fiecare cuprinzand cate cinci stiluri de conducere, respectivi de manageri:
1. managerii cu stiluri eficiente (organizatorul, participativul, intreprinzatorul, realistul si
maximalistul);

2. manageri cu stiluri de conducere neeficiente (birocratul, paternalistul, tehnocratul,


oportunistul, utopistul).

Stabilirea stilurilor de conducere este facuta pe baza a doua dimensiuni: spiritul de angajare
personala si cel de colaborare.

Organizatorul se bazeaza pe organizarea rationala si precisa; stabileste sarcinile si lasa


independenta subordonatilor; rezolva toate problemele pe baza reglementarilor formale.
Participativul promoveaza managementul in echipa; incurajeaza colaborarea; faciliteaza
comunicarea; dispune de autoritate reala; accepta sugestiile si criticile subordonatilor.
Intreprinzatorul urmareste obtinerea celui mai bun rezultat; se bazeaza pe relatii ierarhice
clare; promoveaza competentele, este autoritar, abordeaza in mod deschis conflictele.
Realistul considera ca relatiile ierarhice trebuie sa se bazeze pe incredere si respect reciproc;
consulta subordonatii; foloseste metode bilaterale in rezolvarea conflictelor; acorda independenta
subordonatilor; intervibe rar; pune accent pe un climat agreabil de munca.
Maximalistul este orientat spre sarcina; da dispozitii judicioase adecvate fiecarei situatii,
incurajeaza colaborarea, insa nu elimina toate divergentele; obtine efecte practice din divergente
si conflicte; instituie un cliamat de exigenta.
Birocratul se bazeaza pe diplome, titluri si nu pe rezultate; evita deciziile delicate; transmite
deciziile aratand ca nu este autorul lor; nu agreaza subordonatii cu multa influenta si nici relatiile
interumane prea trainice; nu agreaza dezacordurile desi in realitate exista multe dezacorduri, dar
subordonatii le ascund; raspunderea subordonatilor este scazuta.
Paternalistul sau demagogul vorbeste mult de democratie, de conducere colective, dar termenii
sunt neclari; nu-i place sa abordeze probleme de autoritate, evita conflictele cu subordonatii; este
preocupat de mentinerea spiritului colectiv; da satisfactie subordonatilor chiar impotriva
intereselor organizatiei.
Tehnocratul este interesat de mentinerea postului; are o comportare autoritara si chiar
dictatoriala; impune respectarea ierarhiei; este partinitor; inlatura pe cei care nu sunt de acord cu
el; relatiile interumane din organizatie sunt tensionate.
Oportunistul este preocupat de cariera personala; se foloseste de intrigi; autoritatea sa este
negociata; foloseste mult compromisul; desi este putin agreat de subalterni, acestia sunt
preocupati sa-i faca pe plac.

http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/secretariat/12-5.htm

Stilul de conducere desemneaz modalitatea concret de exercitare a rolului de manager.

Stilul de conducere are un rol deosebit ntr-o organizaie, cel puin din urmtoarele considerente:

influeneaz relaiile interpersonale dintre manager i salariai;

are posibilitatea extinderii prin imitare la alte niveluri ierarhice;


influeneaz climatul organizaional;

determin metodele de management ce vor fi folosite.

n practica managerial se cunosc mai multe stiluri de conducere:

a)

autoritar care impune centralizarea autoritii i dicteaz salariailor decizii la adoptarea


crora nu au contribuit;

democratic care se bazeaz pe ncrederea managerului n subalternii pe care i implic n


adoptarea deciziilor;

liber care se bazeaz pe lipsa de implicare a managerului n derularea activitilor, care


funcioneaz aproape automat, n sistem de autoreglare i influenare reciproc.

b)

stilul organizatorului, care acioneaz pe considerente de raionalitate economic;

stilul participativului, care are n esen preocuparea pentru desfurarea muncii n echip;

stilul ntreprinztorului care urmrete nregistrarea celui mai bun efect;

stilul realistului care se bazeaz pe ncredere i respect fa de salariai;

stilul maximalistului, care presupune orientarea activitilor n funcie de obiectivele


urmrite;

stilul birocratului, care pune accent pe grade i titluri dobndite;

stilul paternalistului, care exagereaz i vorbete mai mult dect este necesar;

stilul tehnocratului care urmrete meninerea poziiei de conducere.


Stilurile de conducere sunt influenate de factori:

fizici, bilogici;

psihologici;

psihosociali.

Scheme i corelaii

https://psihologiecotidiana.wordpress.com/2013/07/03/analiza-climatului-organizational-
conexiuni-cu-potrivirea-dintre-organizatie-si-angajati/ - de citit

https://prezi.com/vptz9flreds5/climatul-organizational/ - prezentare

https://www.slideshare.net/DianaStefanet/climat-organizational-2008-27264447

https://cariera.ejobs.ro/cultura-organizationala-climat-organizational-si-atitudinea-fata-de-
munca-a-angajatilor/