ARIILE PROTEJATE

0
 CUPRINS

Introducere
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
2
1. Necesitatea ariilor protejate
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
2
2. Definitii si clasificari ale Ariilor Protejate
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
3
3. Ariile Protejate in lume
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
7
4. Ariile Protejate in Romania
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
11
5. Amenintari asupra ariilor protejate
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
17
6. Problemele cheie care ar trebui tratate in legislatia ariilor protejate
22
Bibliografie
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
24

1
 Introducere

Cu toate ca primele arii protejate au fost infiintate in Romnia in anul 1932, iar
primele acte normative in domeniu dateaza din 1928 - anul infiintarii Comisiei Monumentelor
Naturii si aparitiei in legislatia romna a termenului de monument al naturii pentru actualul
termen de arie protejata - totusi Managementul Ariilor Protejate in Romania, reprezinta un
domeniu nou care abia de curnd a inceput sa se dezvolte, odata cu infiintarea prin lege in
1992 a Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (RBDD).
In prezent, Reteaua Nationala de Arii Protejate (AP) insumeaza 1035 arii protejate, cu
o suprafata totala de 1.110.000 ha. Cu exceptia RBDD, pentru nici o alta arie protejata nu
exista institutii administrative care sa-i asigure managementul. Majoritatea ariilor protejate
din Romnia apar doar ca fiind constituite fara a avea alte reglementari sau organisme
administrative. Totusi pentru majoritatea AP constituite in fond forestier, Romsilva, prin
filialele teritoriale asigura managementul forestier, dar care doar in putine cazuri corspunde
viziunii ecologilor. Trebuie recunoscut faptul ca anumite AP au fost protejate datorita
interventiei silvicilor, dar in orice caz managementul acestora a fost doar unilateral-forstier.
E la fel de adevarat ca destul de multe AP au suferit si inca mai sufera datorita interventiei
silvicilor pentru obtinerea beneficiilor de pe urma masei lemnoase.
Principala problema o constituie inadvertenta intre cerintele economice si cele de
conservare ct si intreaga structura a domeniului silvic (legislativ, institutional, uman si
managerial). si cum nu toate AP, si mai ales AP mari doar partial sunt in fond forestier, exista
mari conflicte intre institutiile cu expertiza in domeniu datorita punctelor de vedere diferite
asupra managementului AP. Si, din nou, trebuie recunoscut faptul ca majoritatea ariilor
protejate din Romnia s-au autoconservat in conditiile in care interventiile umane asupra
acestora a fost in regimul trecut minim sau inexistent. Dar, la fel de bine exista nenumarate
exemple in care arii protejate au fost pur si simplu distruse, cu toate ca inca mai figureaza ca
existente.
Se poate observa ca in ultimul timp tot mai multe organizatii neguvernamentale si-au
adus intr-o oarecare masura aportul in protejarea unor arii protejate, chiar dac nivelul
profesional al acestora nu este la asteptarile specialistilor. Dar este la fel de adevarat ca in
Romnia nu exista persoane specializate in domeniu, ci numai in domenii colaterale, fapt
pentru care exista mari conflicte de idei insurmontabile intre forestieri, biologi, ecologi s.a.

1. Necesitatea ariilor protejate

Ariile Protejate sunt percepute inca de foarte multi oameni doar in sensul lor
"conservationist" fiind considerate adevarate oaze ale naturii salbatice intr-un desert al
dezvoltarii economice, care trebuie protejate numai pentru conservarea speciilor care le
populeaza.
Foarte putin este recunoscut faptul ca zonele aflate in regim natural si seminatural
constituie de fapt suportul "vietii" si implicit al dezvoltarii socio-economice.
De asemenea, dezvoltarea socio-economica s-a facut avand la baza resursele si
serviciile oferite de capitalul natural, insa pana in prezent in foarte putine cazuri s-a tinut cont
de capacitatea productiva si capacitatea de suport a capitalului natural atunci cand s-a
proiectat dezvoltarea economica.
Ariile protejate prin valoarea lor naturala si gradul redus al interventiei umane pe
teritoriul lor sunt cele mai bune exemple si modele pentru sistemele ecologice naturale si
seminaturale. Totodata pentru a realiza tranzitia de la actualul model de dezvoltare la un
model de dezvoltare durabila este necesara cercetarea, cunoasterea si experimentarea teoriilor
pentru implementarea conceptului de dezvoltare durabila. Astfel, atat evaluarea si

2
monitorizarea starii capitalului natural, cat si dezvoltarea cunoasterii se poate realiza in cadrul
unor zone pilot cum sunt ariile protejate.
Capitalul Natural al tarii se constituie din reteaua sistemelor ecologice care
functioneaza in regim natural si seminatural si din reteaua sistemelor antropizate prin
transformarea si simplificarea primelor categorii.
Resursele naturale regenerabile (inclusiv apa si solul) si neregenerabile (petrol,
carbune), precum si serviciile (controlul climei, al calitatii apei si aerului etc.) asigurate de
catre componentele Capitalului Natural constituie unul dintre factorii cheie ai functiei de
productie a sistemelor economice si de suport al dezvoltarii sistemelor socio-economice.
Capitalul Natural si componentele sale au o anumita capacitate productiva care trebuie
cunoscuta pentru a evita supraexploatarea si, respectiv, o anumita capacitate de suport
(parametru esential pentru a dimensiona corect presiunea antropica si a evita deteriorarea).
Pentru a garanta dezvoltarea socio-economica durabila este absolut necesar sa se
asigure conservarea unei structuri diverse si echilibrate a CN si utilizarea resurselor si
serviciilor produse de acesta in limitele capacitatii de suport a componentelor sale.
Conservarea Capitalului Natural presupune in principal mentinerea unui raport
acceptabil intre ecosistemele naturale, seminaturale si antropizate, cu mentinerea
heterogenitatii in cadrul fiecarui tip de ecosisteme si asigurarea conectivitatii intre aceste
ecosisteme. Pentru conservarea structurii ecologice la scara complexelor macroregionale de
ecosisteme este necesar sa se identifice configuratia viabila a unui mozaic de ecosisteme
naturale si seminaturale care sa includa toate tipurile de ecosisteme.
Conectivitatea dintre diferitele tipuri de ecosisteme naturale si seminaturale, asigurata
prin coridoare naturale si/sau obtinuta prin diferite lucrari de reconstructie ecologica, este o
conditie fundamentala pentru atingerea obiectivelor conservarii diversitatii habitatelor si a
sistemelor ecologice. In spatiile acestei matrice trebuie sa se distribuie ecosistemele
antropizate, ecosistemele urbane si rurale, complexele industriale si reteaua rutiera.
Dac am trai intr-o lume ideala, atunci toate aceste consideratii ar fi puse in practica
si ar fi integrate in toate politicile si strategiile sectoriale (agricultura, transporturi, industrie,
turism etc.). Dar totusi noi traim intr-o lume reala, in care sistemele ecologice naturale se
confrunta cu nenumarate amenintari la adresa biodiversitatii si in care exista tendinta
degradarii ireversibile a capitalului natural.
Infiintarea de arii protejate si managementul eficient al acestora e o necesitate
deoarece:
- ariile protejate sunt exponente ale ecosistemelor naturale si seminaturale care pot fi
evaluate si monitorizate, exprimand intr-o anumita masura starea acestora la un moment dat.
Ecosistemele naturale si seminaturale reprezinta principalele componente ale capitalului
natural care asigura resursele si serviciile ce stau la baza dezvoltarii socio-economice.
- ariile protejate sunt zone in care se dezvolta cunoasterea necesara pentru asigurarea
tranzitiei la un model de dezvoltare durabila.
- ariile protejate sunt adevarate "sali de clasa in aer liber" in care oamenii pot fi
educati cu privire la rolul naturii si necesitatea conservarii naturii si a dezvoltarii durabile.

2. Definiii si clasificari ale Ariilor Protejate

La baza constituirii ariilor protejate a stat in primul randul faptul ca acestea satisfac
nevoi ale oamenilor. Din necesitatea ariilor protejate au rezultat o varietate de tipuri de arii
protejate, care se diferentiaza in principal functie de gradul de protectie (sau gradul permis al
interventiei umane) si functie de scopul ariei protejate.
S-au constituit astfel arii care protejeaza cele mai naturale zone de pe glob, in care
interventia omului este aproape inexistenta, dar si zone in care interventia omului este

3
prezenta, cum e cazul peisajelor modificate ce au o importanta peisagistica si culturala
deosebita.
Forul care si-a propus sa rezolve aceasta problema dificila a fost Uniunea
Internationala de Conservarea Naturii (IUCN The World Conservation Union) care prin
misiunea sa avea competenta necesara sa o faca. IUCN incearca sa influenteze, sa incurajeze
si sa asiste societatile din toata lumea pentru conservarea integritatii si diversitatii naturii si
pentru a asigura ca orice utilizare a resurselor naturale este echitabila si durabila.
Un sistem pentru definirea si clasificarea ariilor protejate a rezultat ca urmare a
activitatii desfasurata de IUCN in acest domeniu timp de aproape un sfert de secol. Acest
sistem a fost adoptat de catre guverne si explicat prin linii directoare.
In prezent categoriile IUCN sunt raspandite in intreaga lume si sunt luate drept
referinta in orice dezbateri privind ariile protejate. Scopul acestui sistem de definire si
clasificare a ariilor protejate este acela de a contribui la cresterea gradului de intelegere a
tuturor celor interesati a diferitelor categorii de arii protejate.
Principiul central pe care se bazeaza liniile directoare este acela ca ariile protejate
trebuie sa fie definite de obiectivele lor de management, nu de titlul ariei si nu de eficienta
managementului in indeplinirea respectivelor obiective. Problema eficientei managementului
trebuie desigur luata in considerare, dar ea nu este vazuta ca un criteriu de categorisire.
Se spera ca aceste linii directoare sa fie utilizate pe scara larga de catre toti cei
implicati in procesul declararii de noi arii protejate si in revizuirea celor existente. Ele sunt
proiectate pentru a forma o baza utila pentru crearea planurilor sistemelor nationale de arii
protejate. Trebuie subliniat faptul ca aceste linii directoare nu sunt mecanismul de
conducere pentru guverne sau organizatii in procesul de decidere a scopurilor ariilor
protejate potentiale. Ariile protejate trebuie sa fie declarate pentru a indeplini obiectivele
conforme cu scopurile si cerintele nationale, locale sau private (sau un amestec al acestora) si
numai dupa aceea etichetate cu o categorie IUCN corespunzatoare obiectivelor de
management. Aceste categorii au fost elaborate pentru facilitarea comunicarii si informarii, si
nu pentru a conduce sistemul.
Din punct de vedere stiintific aria naturala protejata este acea zona terestra, acvatica
si/sau subterana, cu perimetru legal stabilit si avnd un regim special de ocrotire si
conservare, in care exista specii de plante si animale salbatice, elemente si formatiuni
biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de alta natura, cu
valoare ecologica, stiintifica sau culturala deosebita.
Se folosesc astfel 6 categorii pentru ariile protejate care implica si o gradatie a
interventiei umane, variind de la o interventie umana nula proprie categoriilor Ia/Ib, pana
la o interventie umana de un nivel mai ridicat in cazul categoriei V. Categoria VI este
singura care a fost adaugata ulterior, astfel incat din punctul de vedere al interventiei umane se
intercaleaza intre categoriile III si IV. Oricum, toate categoriile sunt la fel de importante si
relevante pentru conservarea biodiversitatii.
Comisia Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Romne a stabilit categoriile de
zone protejate existente in tara noastra, tinnd cont de clasificarea IUCN, lund in considerare
si reglementarile UNESCO si FAO:
a. Rezervatiile stiintifice sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia
si conservarea unor habitate naturale terestre si/sau acvatice, cuprinznd elemente
reprezentative de interes stiintific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic,
paleontologic, pedologic sau de alta natura. Marimea rezervatiilor stiintifice este determinata
de arealul necesar pentru asigurarea integritatii zonei protejate. Managementul rezervatiilor
stiintifice asigura un regim strict de protectie prin care habitatele sunt pastrate intr-o stare pe
ct posibil neperturbata. in perimetrul lor se pot desfasura numai activitati stiintifice, cu
acordul forului stiintific competent. Rezervatiile stiintifice corespund categoriei I IUCN -
"Rezervatie Naturala Stricta: arie protejata, administrata in principal in scopuri stiintifice".

4
 b. Parcurile nationale sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si
conservarea unor esantioane reprezentative pentru spatiul biogeografic national, cuprinznd
elemente naturale cu valoare deosebita sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic,
hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de alta natura, oferind
posibilitatea vizitarii in scopuri stiintifice, educative, recreative si turistice. Managementul
parcurilor nationale asigura mentinerea cadrului fizicogeografic in stare naturala, protectia
ecosistemelor, conservarea resurselor genetice si a diversitatii biologice in conditii de
stabilitate ecologica, excluderea oricarei forme de exploatare a resurselor naturale si a
folosintelor terenurilor incompatibila scopului atribuit. Parcurile nationale corespund
categoriei II IUCN - "Parc national: arie protejata administrata in special pentru protectia
ecosistemelor si pentru recreere".
c. Monumente ale naturii sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia
si conservarea unor elemente naturale cu valoare si semnificatie ecologica, stiintifica,
peisagistica deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale salbatice rare, endemice
sau amenintate cu disparitia, arbori seculari, asociatii floristice si faunistice, fenomene
geologice - pesteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apa, cascade si alte manifestari si
formatiuni geologice, depozite fosilifere, precum si alte elemente naturale cu valoare de
patrimoniu natural prin unicitateasau raritatea lor. Dac monumentele naturii nu sunt cuprinse
in perimetrul altor zone aflate sub regim de protectie, pentru asigurarea integritatii lor se vor
stabili zone de protectie obligatorie, indiferent de destinatia si de detinatorul terenului.
Managementul monumentelor naturii se face dupa un regim strict de protectie care asigura
pastrarea trasaturilor naturale specifice. in functie de gradul lor de vulnerabilitate, accesul
populatiei poate fi limitat sau interzis. Monumentele naturii corespund categoriei III IUCN -
"Monument natural: arie protejata administrata in special pentru conservarea elementelor
naturale, specifice".
d. Rezervatiile naturale sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia
si conservarea unor habitate si specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic,
forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic. Marimea lor este
determinata de arealul necesar asigurarii integritatii elementelor protejate. Managementul
rezervatiilor naturale se face diferentiat, in functie de caracteristicile acestora, prin masuri
active de gospodarire pentru a asigura mentinerea habitatelor si/sau in vederea protejarii
anumitor specii, grupuri de specii sau comunitati biotice. Pe lnga activitatile stiintifice, dupa
caz, pot fi admise activitati turistice, educationale, organizate. Sunt admise unele activitati de
valorificare durabila a unor resurse naturale. Sunt interzise folosinte ale terenurilor sau
exploatarea resurselor care dauneaza obiectivelor atribuite. Potrivit scopului pentru care au
fost desemnate, rezervatiile naturale pot avea caracter predominant: botanic, zoologic,
forestier, geologic, paleontologic, peisagistic, speologic, de zona umeda, marina, de resurse
genetice si altele. Aceste rezervatii corespund categoriei IV IUCN, si anume arie de
gestionare a habitatelor/speciilor: arie protejata administrata in special pentru conservare
prin interventii de gospodarire.
e. Parcurile Naturale sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si
conservarea unor ansambluri peisagistice in care interactiunea activitatilor umane cu natura
de-a lungul timpului a creat o zona distincta, cu valoare semnificativa peisagistica si/sau
culturala, deseori cu o mare diversitate biologica. Managementul parcurilor naturale
urmareste mentinerea interactiunii armonioase a omului cu natura prin protejarea diversitatii
habitatelor si peisajului, promovnd pastrarea folosintelor traditionale ale terenurilor,
incurajarea si consolidarea activitatilor, practicilor si culturii traditionale ale populatiei locale.
De asemenea, se ofera publicului posibilitati de recreere si turism si se incurajeaza activitatile
stiintifice si educationale. Parcurile naturale corespund categoriei V IUCN - "Peisaj protejat:
arie protejata administrata in principal pentru conservarea peisajului si recreere".
f. Rezervatiile biosferei sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si
conservarea unor zone de habitat natural si a diversitatii biologice specifice. Rezervatiile

5
biosferei se intind pe suprafete mari si cuprind un complex de ecosisteme terestre si/sau
acvatice, lacuri si cursuri de apa, zone umede cu comunitati biocenotice floristice si faunistice
unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea traditionala a teritoriului,
ecosisteme modificate sub influenta omului si care pot fi readuse la starea naturala, comunitati
umane a caror existenta este bazata pe valorificarea resurselor naturale pe principiul
dezvoltarii durabile si armonioase. Marimea rezervatiilor biosferei este determinata de
cerintele de protectie si conservare eficienta a mediului natural si a diversitatii biologice
specifice. Managementul rezervatiilor biosferei se realizeaza conform unor regulamente si
planuri de protectie si conservare proprii, in conformitate cu recomandarile Programului Om
si Biosfera de sub egida UNESCO. Dac in perimetrul rezervatiilor biosferei sunt cuprinse si
situri naturale ale patrimoniului universal, managementul rezervatiei se realizeaza cu
respectarea prevederilor Conventiei privind protectia patrimoniului mondial cultural si
natural, de sub egida UNESCO.
In cuprinsul rezervatiilor biosferei se pot delimita zone cu regim diferentiat de
protectie ecologica, de conservare si de valorificare a resurselor, dupa cum urmeaza:
1. zone strict protejate, avnd regimul de protectie si conservare al rezervatiilor
stiintifice;
2. zone tampon, cu rol de protectie a zonelor strict protejate si in care sunt admise
activitati limitate de valorificare a resurselor disponibile, in conformitate cu
autorizatiile date de administratia rezervatiei;
3. zone de reconstructie ecologica, in care se realizeaza masuri de refacere a mediului
deteriorat;
4. zone valorificabile ecologic prin practici traditionale sau noi, ecologic admise, in
limitele capacitatii de regenerare a resurselor.
Rezervatiile biosferei cu asezari umane sunt astfel gestionate inct sa constituie modele
de dezvoltare a comunitatilor umane in armonie cu mediul natural.
g. Zonele umede de importanta internationala sunt acele arii naturale protejate al
caror scop este de a se asigura protectia si conservarea siturilor naturale cu diversitatea
biologica specifica zonelor umede. Managementul acestor zone se realizeaza in scopul
conservarii lor si al utilizarii durabile a resurselor biologice pe care le genereaza, in
conformitate cu prevederile Conventiei privind conservarea zonelor umede de importanta
internationala in special ca habitat al pasarilor acvatice.
h. Siturile naturale ale patrimoniului natural universal sunt acele arii naturale
protejate al caror scop este ocrotirea si conservarea unor zone de habitat natural in cuprinsul
carora exista elemente naturale a caror valoare este recunoscuta ca fiind de importanta
universala. Marimea arealului lor este determinata de cerintele pentru asigurarea integritatii si
conservarii elementelor supuse acestui regim de protectie. in cuprinsul acestor zone pot exista
comunitati umane ale caror activitati sunt orientate pentru o dezvoltare compatibila cu
cerintele de ocrotire si conservare a sitului natural. Managementul siturilor naturale ale
patrimoniului natural universal se realizeaza in conformitate cu regulamentele si planurile
proprii de ocrotire si conservare, cu respectarea prevederilor Conventiei privind protectia
patrimoniului mondial cultural si natural, de sub egida UNESCO.
i. Ariile speciale de conservare sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de
a conserva, de a mentine si, acolo unde este cazul, de a readuce intr-o stare de conservare
favorabila habitatele naturale si/sau populatiile speciilor pentru care situl este desemnat.
Managementul ariilor speciale de conservare necesita planuri de management adecvate
specifice siturilor desemnate sau integrate in alte planuri de management si masuri legale,
administrative sau contractuale in scopul evitarii deteriorarii habitatelor naturale si a
habitatelor speciilor, precum si a perturbarii speciilor pentru care zonele au fost desemnate.
Orice plan sau proiect indirect legat sau necesar pentru gestiunea sitului, dar
susceptibil de a-l afecta intr-un mod semnificativ, va face obiectul unui studiu pentru
evaluarea impactului, tinndu-se seama de obiectivele de conservare a ariei.

6
 Nu vor fi acceptate planuri sau proiecte in ariile respective care afecteaza aria, orice
activitate in aceste zone facndu-se cu consultarea publicului. Ariile speciale de conservare
sunt desemnate de stat in conformitate cu prevederile Directivei 92/43/CCE din 21 mai 1992
privind conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice si vor face parte din
reteaua europeana NATURA 2000 dupa recunoasterea statutului lor de catre Comisia
Europeana.
j. Ariile de protectie speciala avifaunistica sunt acele arii naturale protejate al caror
scop este de a conserva, de a mentine si, acolo unde este cazul, de a readuce intr-o stare de
conservare favorabila habitatele specifice, desemnate pentru protectia speciilor de pasari
migratoare salbatice. Managementul ariilor speciale de protectie se realizeaza ca si pentru
ariile speciale de conservare. Ariile speciale de protectie sunt desemnate de stat in
conformitate cu prevederile Directivei 79/409/CCE din 2 aprilie 1979 privind conservarea
pasarilor salbatice si vor face parte din reteaua europeana NATURA 2000 dupa recunoasterea
statutului lor.
Acest sistem de clasificari are la baza o serie de obiective de management: cercetare
stiintifica, protectia salbaticiei, protectia diversitatii speciilor si a diversitatii genetice,
mentinerea serviciilor, protectia unor trasaturi naturale si culturale specifice, turism si
recreere, educatie, utilizarea durabila a resurselor ecosistemelor naturale, mentinerea
caracteristicilor culturale si traditionale.

3. Ariile Protejate in lume

Este unanim recunoscut pe intreg globul ca ariile protejate sunt printre cele mai
eficiente mijloace destinate conservarii biodiversitatii. De-a lungul ultimului secol, au fost
investite resurse importante pentru constituirea de arii protejate in intreaga lume. Aceste
eforturi au avut ca rezultat pentru majoritatea tarilor crearea sau cel putin planificarea unui
sistem national de arii protejate.
In prezent exista in lume peste 1388 de titluri care desemneaza arii protejate, fiecare
dintre ele fiind desemnata prin lege la nivel national. Se pot gasi astfel arii protejate care au
denumiri diferite, dar care au acelasi scop: rezervatie naturala stricta in Bhutan; rezervatie
pentru managementul naturii in Bahamas; rezervatie naturala in Ontario - Canada; rezervatie
naturala nationala in Cehia; rezervatie naturala marina in Indonesia; arie pentru conservarea
naturii in Japonia si rezervatie naturala stricta in Sri Lanka- toate reprezentand acelasi lucru, si
anume, o Rezervatie Strict Protejata - categoria I-a conform IUCN.
De asemenea, acelasi titlu al unei arii protejate poate implica obiective de mangement
si caracteristici foarte diferite in tari diferite. Exemplul clasic este dat de larg utilizata
denumire de Parc National, care a inceput sa fie uzitata odata cu infiintarea Parcului National
Yellowstone in anul 1872. Astfel, in timp ce in multe parti ale lumii (America, Africa, Asia de
Sud si Sud-Est, Australia si Noua Zeelanda) parcurile nationale sunt mari teritorii naturale, in
Europa se gasesc arii protejate care poarta denumirea de parc national dar in care interventia
omului este evidenta, cum ar fi toate cele 11 parcuri nationale din Anglia si Tara Galilor,
majoritatea parcurilor nationale din Germania si Parcul National Cevennes din Franta.
Eliminarea acestor diferente de terminologie se poate face doar utilizand sistemul
IUCN de clasificare care se bazeaza pe principalul obiectiv de management al ariei protejate.
Colectarea datelor referitoare la ariile protejate din intreaga lume a fost initiata de catre IUCN
prin comisia sa: "Comisia pentru Parcuri Nationale si Arii Protejate" (CNPPA) ca raspuns la
doua rezolutii ale Natiunilor Unite care recunosc importanta ariilor protejate si care a condus
la realizarea primei liste a ariilor protejate (World List of National Parks and Equivalents
Reserves -1961/1962). in 1981, CNPPA a constituit Protected Areas Data Unit care a devenit
parte a World Conservation Monitoring Centre (Centrul Mondial pentru Monitorizarea
Conservarii ) care mentine o baza de date a ariilor protejate din intreaga lume.

7
 Baza de date a ariilor protejate realizata de catre World Conservation Monitoring
Centre contine 30.350 de inregistrari de arii protejate recunoscute de catre IUCN, 13.915 de
inregistrari ale unor arii care nu sunt recunoscute de catre IUCN si alte 16.288 de arii protejate
care au un statut incert. Baza de date se actualizeaza periodic, aproximativ la fiecare trei ani
pentru a asigura producerea unei noi editii a Listei cu Arii Protejate a Natiunilor Unite.
Prin integrarea datelor specifice acestui numar impresionant de arii protejate a rezultat
urmatoarea analiza, care in limita erorilor acceptate, defineste intr-o anumita masura situatia
ariilor protejate la nivel global.
Reteaua mondiala a ariilor protejate cuprinde 30.350 de arii protejate care se intinde
pe o suprafata de 13.232.275 km ce reprezinta 8.83% din suprafata terestra a globului.
Oricum acest procentaj trebuie considerat cu precautie deoarece poate fi mai mare cu peste un
procent datorita numarului mare de arii protejate marine sau care au in componenta teritorii
marine. Aceasta retea a ariilor protejate pare a fi foarte intinsa d intr-o perspectiva globala,
insa are foarte multe goluri la nivel national.
Ariile protejate sunt considerate adesea insule naturale intr-un ocean al dezvoltarii,
astfel cu cat acestea au o suprafata mai mare cu atat ele sunt mai protejate de presiunile
exterioare. Situatia actuala releva faptul ca 17.892 (59%) de arii protejate au o suprafata mai
mica de 1.000 ha care totalizeaza o suprafata de 28.713 km care inseamna doar 0.2% din
suprafata totala a ariilor protejate. in schimb doar 1.673 (6%) din ariile protejate depasesc
1.000 km dar care totalizeaza 11.56 mil. km, adica 87% din suprafata totala a ariilor
protejate. Distributia ariilor protejate functie de obiectivele de management ale acestora,
bazata pe categoriile IUCN (Tabelul 1) arata preucuparile la nivel global pentru diferitele
scopuri ale ariilor protejate.
Tabelul 1
Categoria de
supraf. medie a (%)supraf
management numar (%) supraf. (km) (%)
unei AP (km) terestra
IUCN
Ia 4.389 14% 978.698 7% 223 0.65%
Ib 809 3% 940.360 7% 1.162 0.63%
II 3.384 11% 4.001.605 30% 1.183 2.67%
III 2.122 (7%) 193.021 1% 91 0.13%
IV 11.171 37% 2.459.703 19% 220 1.64%
V 5.578 18% 1.057.448 8% 190 0.71%
VI 2.897 10% 3.601.440 27% 1.243 2.40%
TOTAL 30.350 100% 13.232.275 100% 436 8.83%

Este evident din tabel ca intreg spectrul serviciilor oferite de catre ariile protejate este
foarte bine reprezentat la nivelul retelei globale a ariilor protejate. Exceptie face totusi
Categoria III IUCN - Monumente ale Naturii, care este mai putin aplicata, ceea ce invita la
reflectii asupra rolului limitat ce se atribuie conservarii trasaturilor naturale specifice.
Categoria IV este cea mai numeroasa dintre categoriile aplicate, cuprinzand peste o
treime din totalul ariilor protejate, ceea ce indica importanta managementului activ si a
interventiilor in mentinerea biodiversitatii, acestea fiind insa printre cele mai mici arii ca
suprafata.
O alta categorie care apare cu o frecventa ridicata este Categoria V, dar care in ciuda
rolului important pe care il au "peisajele protejate" pentru conservarea biodiversitatii in
special in Europa si America de Nord, acestea sunt printre cele mai mici arii.
Cele mai mari ca suprafata sunt Categoriile II - Parc national si VI - Arie protejata cu
resurse gestionate, ceea ce reflecta rolul acestora in protectia unor intregi ecosisteme naturale.

8
 Putine la numar, ele totalizeaza 57% din reteaua globala a ariilor protejate datorita
suprafetei lor foarte mari care este adesea mai mare cu un ordin de marime decat celelalte
tipuri de arii protejate.
Ariile strict protejate - Categoria I, sunt numeroase si tind sa aiba o suprafata mica.
O parte dintre acestea sunt zone centrale in cadrul zonarii functionale a unor arii protejate mai
mari cum sunt parcurile nationale, dar totusi foarte multe sunt zone izolate.
Categoria Ib - Arie naturala salbatica sunt mai putin numeroase dar prin definitie au
o suprafata foarte mare care contribuie semnificativ la suprafata totala a retelei globale a
ariilor protejate. Acest tip de arie protejate sunt intalnite in special pe teritoriile vaste din
America de Nord si Asia de Est si mult mai putin in celelalte regiuni ale globului.
Din punctul de vedere al reprezentarii tuturor biom-urilor (conform clasificarii
biogeografice a lui Udvardy) in cadrul retelei globale a ariilor protejate (Tabelul 2), trebuie
subliniat ca foarte multe dintre biom-uri au ramas reprezentate sub pragul de 10% admisibil
pentru protectia eficienta a acestora conform cu prevederile adoptate la al-IV-lea Congres
Mondial al Parcurilor.
Tabelul 2
Biomuri (Udvardy, 1975) Arii protejate
% biom
Suprafata Suprafata protejat
Denumire Numar
(km) (km)
1. Tropical humid forests 10.513.210 1.030 922.453 8,77%
2.Subtropical/temperate rain
3.930.979 977 404.497 10,29%
forests/woodlands
3. Temperate needle-leaf
15.682.817 1.492 897.375 5,72%
forests/woodlands
4. Tropical dry forests/woodlands 17.312.538 1.290 1.224.566 7,07%
5. Temperate broad-leaf forests 11.216.659 3.905 403.298 3,60%
6. Evergreen sclerophylous forests 3.757.144 1.469 164.883 4,39%
7. Warm deserts/semi-deserts 24.279.843 605 1.173.025 4,83%
8. Cold-winter deserts 9.250.252 290 546.168 5,90%
9. Tundra communities 22.017.390 171 1.845.188 8,38%
10. Tropical grasslands/savanas 4.264.832 100 316.465 7,42%
11. Temperate grasslands 8.976.591 495 88.127 0,98%
12. Mixed mountain systems 10.633.145 2.766 967.130 9,10%
13. Mixed island systems 3.252.563 1.980 530.676 16,32%
14. Lake systems 517.695 66 5.814 1,12%
TOTAL 145.605.658 16.636 9.489.665 6,52%

Arii protejate
Regiune
Numar Suprafata (km) Suprafata medie (km)
Antarctica 99 3,788 38
Europa 9,325 603,601 65
Zona Pacificului 152 13,113 86
Zona Caraibelor 579 108,637 188
Australia/Noua Zeelanda 5,882 1,109,024 189
America Centrala 384 86,049 224
Asia de Sud 719 212,924 296
Asia de Sud-Est 1,524 518,864 340
America de Nord 6,711 4,083,806 609

9
 Arii protejate
Regiune
Numar Suprafata (km) Suprafata medie (km)
Asia de Est 1,078 883,681 820
Eurasia de Nord 648 657,935 1,015
America de Sud 1,437 1,838,826 1,280
Africa (de Est/Sud) 927 1,318,615 1,422
Africa (de Nord/ mijloc Est) 542 1,037,576 1,914
Africa (Vest/Centrala) 343 755,836 2,204
Pe baza setului de date existente si admitand erorile generate de lipsa unor informatii
de mare importanta (cum ar fi absenta informatiilor despre suprafata a 75% din totalul de
30,350 de arii protejate cunoscute), se pot trage urmatoarele concluzii:
1. reteaua globala a ariilor protejate ocupa o suprafata relativ mare care continua sa
creasca.Numai in cateva regiuni (Africa de Est/Sud, America de Nord, Caraibe si
Pacific) exista unele semnale privind declinul ratei de crestere a auprafetei ariilor
protejate.
2. numarul ariilor protejate marine este foarte limitat in comparatie cu numarul ariilor
protejate terestre.
3. exista o preponderenta a ariilor protejate cu suprafata mica fata de cele cu
suprafata mare ceea ce pune in pericol integritatea acestora.
4. o lipsa a aplicarii tuturor categoriilor IUCN in unele regiuni, limitand astfel
beneficiile date de fiecare tip de arie protejata in parte.
5. neatingerea obiectivului privind reprezentarea tuturor biom-urilor in cadrul retelei
globale a ariilor protejate.
6. exista inca o majoritate a tarilor care au mai putin de 10% din teritoriul lor declarat
ca arii protejate si 20% din tari cu mai putin de 1% din teritoriu - arii protejate.
Monitorizarea cresterii retelei globale a ariilor protejate, distributia lor si obiectivele
de management ale acestora sunt vitale, dar este la fel de important de cunoscut starea reala in
care se gaseste o anumita arie protejata si mai ales cat este de eficient managementul ariei
protejate.
Multe arii protejate exista doar prin legea de constituire (doar pe hartie), dar in
realitate in teren exista foarte putin din ceea ce scria pe hartie, in schimb se pot identifica
activitati de braconaj, pasunat intensiv, cultivare sau se gasesc asezari umane, drumuri. Astfel
este foarte important ca odata ce aria protejata a fost constituita sa se focalizeze toate resursele
pentru a asigura un mangement eficient al ariei.
Pentru a rezolva problema "eficientei managementului", denumita adesea "sindromul
parcurilor de hartie" (paper park syndrom), Comisia IUCN-ului - World Commission on
Protected Areas (WCPA) a stabilit un Departament pentru Eficienta Managementului (Task
Force on Management Effectiveness).
De asemenea se anticipeaza ca viitoarele editii ale Listei Ariilor Protejate a Natiunilor
Unite va include indicatori privind eficienta managementului.
In acelasi timp, informatiile valabile referitoare la nivelul fondurilor alocate si a
stafului angajat pentru arii protejate indica faptul ca resursele alocate sunt inadecvate pentru
ceea ce presupune un management eficient.
Un sondaj global realizat de catre WCMC arata ca in 1993 investitiile facute au fost in
medie de 776 $ / km, variind de la 57 $ / km in America de Sud pana la 11,552 $ / km in
Asia de Est (exclusiv China).
De asemenea tarile dezvoltate au cheltuit pentru arii protejate in medie 1687 $ / km,
cu aproape un ordin de marime mai mult decat tarile mai putin dezvoltate care cheltuiesc 161
$ / km, cu toate ca din punctul de vedere al valorii biodiversitatii comparatia este inversa.
In ceea ce priveste marimea personalului care administreaza ariile protejate diferenta
este mult mai mica, de la 27,3 oameni / 1000km in tarile dezvoltate la 22,6 oameni / 1000km

10
in tarile mai putin dezvoltate, dar diferenta se face intre investitiile care se fac in echipamentul
necesar staffului si care asigura eficienta activitatilor de protectie.

4. Ariile Protejate in Romania

Romania are un capital natural deosebit de divers. Acest fapt se datoreaza in parte
conditiilor fizico-geografice care includ munti, campii, retele hidrografice majore, zone
umede si unul din cele mai vaste sisteme de delta ale Europei (Delta Dunarii). De asemenea,
datorita pozitiei geografice a Romaniei, flora si fauna prezinta influente asiatice dinspre nord,
mediteraneene dinspre sud si componente continental europene dinspre nord-vest.
Relativa stabilitate a populatiei in ultimii 60 de ani, lipsa mecanizarii in sectorul
forestier si dezvoltarea economica redusa au determinat o exploatare mai redusa a resurselor
decat in majoritatea altor zone din Europa. Rezultatul general consta in diversitatea florei si
faunei, inclusiv in existenta unor populatii de lupi, ursi, capre negre si rasi, care sunt
considerate ca fiind printre cele mai mari din Europa, precum si in existenta unor extinse
habitate forestiere si alpine nealterate, asociate lantului muntos al Carpatilor. Astfel valoarea
capitalului natural al Romaniei a impus de-a lungul timpului luarea unor masuri de protectie a
naturii. Analiza istorica a masurilor de protectie a naturii prin intermediul ariilor protejate
releva urmatoarele etape:
1928-1944 - este o perioada de pionerat privind conservarea naturii si ariile
protejate in Romania in care primul pas a fost facut in anul 1928 cand la Cluj a avut loc
primul congres al naturalistilor din Romania, unde la propunerea lui Emil Racovita a fost
adoptata o hotarare privind elaborarea legii referitoare la protectia naturii in Romania. Astfel,
in 1930 apare legea nr. 213 pentru protectia monumentelor naturii din Romania. Pe baza
acestei legi se infiinteaza "Comisiunea Monumentelor naturii", apoi sunt declarate prin lege
(Jurnalul Consiliului de Ministri) primele monumente ale naturii in 1931 (floarea de colt si
nufarul termal) si primul parc national in 1935 (Parcul National Retezat). Sintetizand, in
aceasta perioada, sunt puse sub ocrotire prin "Jurnale ale Consiliului de Ministri" 36 de
teritorii ca rezervatii naturale, parc national, monumente ale naturii, insumand o suprafata de
15.000 ha.
Totusi datorita eforturilor specifice inceputurilor accentul a fost pus numai pe
realizarea unui cadru legislativ si institutional incipient si pe constituirea unui numar limitat
de arii protejate si aproape deloc pe administrarea ariilor protejate constituite.
1944-1989 - dupa 23 august 1944 masurile de protectie a naturii s-au bazat pe
eforturile institutionale facute inainte de razboi de oameni de stiinta de renume cum au fost
Al. Borza sau Emil Racovita. In 1972 numarul ariilor protejate constituite a crescut la 190 de
obiective insumand aproape 100.000 ha. Din pacate masurile de protectie se rezumau numai
la declararea de arii protejate si aproape deloc la administrarea acestora, acestea
confruntandu-se cu pericole din ce in ce mai mari. Astfel investitiile alocate amenajarilor,
pazei si masurilor practice de ocrotire ale ariilor protejate erau sporadice si nu depaseau suma
de 500.000 de lei pe intreaga tara la nivelul anului 1972. Totodata, desi cresterea cantitativa a
teritoriilor a fost insemnata, totusi suprafata protejata reprezenta in 1972 doar 0.0042% din
teritoriul tarii, procent care nu acoperea nici pe departe intreaga diversitate specifica si
ecologica a tarii. Astfel s-au facut proiecte de catre institute de cercetare pentru constituirea de
alte arii protejate mari - parcuri nationale (Apuseni, Calimani, Ceahlau, Bucegi, Piatra
Craiului, Cozia, Valea Cernei, Cheile Bicazului, Rodna) dar care nu s-au concretizat, si de
asemenea a urmat o perioada in care s-au infiintat un numar mare de arii protejate cu
suprafata mai mica (rezervatii naturale) prin intermediul unor HCM-uri si Decrete, cat si
initiative legislative la nivel judetean. De multe ori initiativele locale pentru constituirea
ariilor protejate s-au facut din "patriotism local" ci nu doar din considerente bazate pe
valoarea naturala a zonelor respective. Totodata se repeta vechea meteahna a ariilor protejate
romanesti, si anume acestea erau doar constituite dar nu si gospodarite.

11
 Din punct de vedere legislativ in anul 1973 s-a adoptat Legea nr. 9 (Legea Mediului)
in care sunt incluse si prevederi legate de protectia rezervatiilor si monumentelor naturii si de
asemenea "sunt trasate sarcini ce revin organelor centrale si locale...", dar alaturi de aceasta
lege cadru nu s-a mai adoptat o lege specifica pentru ariile protejate care sa reglementeze
administrarea acestora, asa cum s-a intamplat in Polonia sau Cehoslovacia, tari care aveau
parcuri nationale cu administratie propie. In aceasta perioada s-au produs si primele
recunoasteri internationale ale valorii ariilor protejate romanesti, cand in 1979, Retezatul si
Pietrosul Rodnei au fost recunoscute ca Rezervatii ale Biosferei sub auspiciile programului
UNESCO - Man and Biosphere (MAB). Dar nici macar aceasta recunoastere internationala nu
a condus la o administrare a acestor arii protejate.
1990 - prezent - odata trecuta perioada comunista se astepta o deschidere si o
eficienta mai mare in ceea ce priveste realizarea unei retele nationale a ariilor protejate care sa
acopere intreaga diversitate a ecosistemelor la nivelul tarii dar si masuri concrete in plan
legislativ si institutional care sa asigure un management eficient al ariilor protejate.
Rezultatele au dovedit ca aceste deziderate sunt foarte greu de atins.
Una dintre dificultati a fost legata de interpretarea diferita de catre diversi factori de
decizie a masurilor ce trebuiesc intreprinse privind protectia naturii, pe fondul unei indecizii a
autoritatii centrale de mediu - Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului, in cadrul
caruia abia dupa 1997 s-a constituit o Directie de Conservare a Biodiversitatii care sa
planifice si sa coordoneze toate activitatile referitoare la conservarea naturii in arii protejate.
Ca o prima masura, in anul 1990, MAPPM da Ordinul nr. 7 privind constituirea unui
numar de 13 parcuri nationale intre care Parcul National Retezat era deja constituit, ordin care
provoaca o oarecare confuzie deoarece se refera doar la suprafetele de fond forestier din
parcurile nationale ci nu si la suprafetele ce contin goluri alpine. Suprafetele declarate in fond
forestier erau foarte mari intinzandu-se si in zone in care se desfasurau activitati economice de
exploatarea lemnului, care nu puteau fi stopate brusc si de asemenea cuprindeau si asezari
umane. Din aceasta cauza acest ordin a primit multe contestari iar indrumarile tehnice pentru
punerea in practica a ordinului au fost blocate.
O alta recunoastere internationala a valorii capitalului natural din Romania a
reprezentat-o desemnarea Deltei Dunarii in 1991 ca sit Ramsar si ca sit al Patrimoniului
Natural Mondial pentru 50% din suprafata sa. In 1992 este recunoscuta ca Rezervatie a
Biosferei. Exista astfel paradoxul ca Delta Dunarii sa fie recunoscuta ca arie protejata mare la
nivel international, iar la nivel national sa nu fie recunoscute decat anumite zone ca rezervatii
naturale. Astfel, cu titlu exceptional, Delta Dunarii este recunoscuta ca Rezervatie a Biosferei
prin H.G 248 / 1994. Din 1994 a inceput derularea unui proiect GEF (Fondul Global de
Mediu) pentru constituirea administratiei parcului si realizarea planului de management. Dar
din pacate Delta Dunarii a ramas pana in prezent singura arie protejata cu administratie
proprie.
Ca urmare a faptului ca Romania a aderat la Conventia pentru Diversitatea Biologica
(Rio), in 1996 s-a realizat cu asistenta financiara a Bancii Mondiale "Strategia nationala si
planul de actiune pentru conservarea diversitatii biologice si utilizarea durabila a
componentelor sale in Romania" care planifica pe termen scurt, mediu si lung activitatile care
trebuiesc intreprinse in Romania. Din pacate aceasta strategie nu s-a bazat pe o evaluare
facuta recent pentru capitalul natural al Romaniei, singurele informatii mai recente fiind date
de un studiu terminat in 1994 privind Ecoregiunile Romaniei, care clasifica functie de tipul
solului si covorul vegetal principalele regiuni ale tarii, fiind identificate astfel 22 de
Ecoregiuni.
In 1995 a fost adoptata Legea Mediului nr. 137 care cuprinde prevederi legate de
conservarea naturii si ariile protejate si totodata recunoaste toate ariile protejate declarate
anterior prin orice lege, ordin, hotarare, decizie.
In prezent Reteaua Nationala de Arii Protejate include un numar de 579 de arii
protejate (intre care 13 parcuri nationale) ce reprezinta 4.8% din teritoriul Romaniei

12
(1.140.590 ha). Trei dintre acestea sunt recunoscute international ca Rezervatii ale Biosferei in
cadrul Programului UNESCO - MAB, si anume: Retezat, Pietrosul Rodnei si Delta Dunarii.
Ultima este de asemenea inscrisa pe lista Patrimoniului Natural Mondial si pe lista Ramsar, a
zonelor umede de importanta internationala.
Din pacate aceasta Retea Nationala a Ariilor Protejate este doar o "retea pe hartie" ci
nu una pentru care sa existe planuri de mangement si care sa fie administrata eficient. Cu
exceptia Deltei Dunarii, restul parcurilor nationale sufera de asazisul "paper park syndrom"
adica parcuri care nu sunt decat infiintate pe hartie.
Pentru majoritatea ariilor protejate constituite in fond forestier, Romsilva, prin filialele
teritoriale asigura managementul forestier, dar care doar in putine cazuri corspunde viziunii
ecologilor. Trebuie recunoscut faptul ca anumite arii protejate au fost protejate datorita
interventiei silvicilor, dar in orice caz managementul acestora a fost doar unilateral -forestier.
De asemenea, trebuie recunoscut faptul ca majoritatea ariilor protejate din Romania
s-au autoconservat in conditiile in care interventiile umane asupra acestora a fost in regimul
trecut minim sau inexistent.
Se poate observa ca in ultimul timp tot mai multe organizatii neguvernamentale si-au
adus intr-o oarecare masura aportul in protejarea unor arii protejate, chiar dac nivelul
profesional al acestora nu este la asteptarile specialistilor. Dar este la fel de adevarat ca in
Romania nu exista persoane specializate in domeniu, ci numai in domenii colaterale, fapt
pentru care exista mari conflicte de idei intre silvici, biologi, ecologi s.a.
In acest context Guvernul Romaniei a solicitat acordarea unei noi finantari din partea
Fondului Global de Mediu (GEF) pentru conceperea si punerea in practica a unui proiect
privind "Mangementul Integrat si Conservarea Ariilor Protejate in Romania".
Scopul principal al proiectului GEF este intarirea capacitatii de pregatire si
implementare a planurilor de management al ariilor protejate la nivel local si national.
La nivel national se va acorda sprijin pentru realizarea si intarirea cadrului institutional
necesar, pentru adoptarea atat de necesarei legi a ariilor protejate si intarirea cadrului
legislativ, pentru pregatirea resursei umane si de asemenea exista o componenta de participare
publica si de pupularizare a ideii de conservare a naturii si a ariilor protejate.
La nivel local se vor realiza planurile de mangement si se vor constitui administratii
(structuri de mangement) pentru trei arii protejate: Parcul National Retezat, Parcul Natural
Bucegi-Piatra Craiului (obtinut prin insumarea a doua zone care in mod obisnuit erau
nominalizate distinct ca doua parcuri nationale), Rezervatia de Zimbri Vanatori-Neamt
(creata pentru reintroducerea zimbrului in stare de libertate), aceste trei zone urmand sa
devina modele pentru replicarea structurilor de management si pentru alte arii protejate.
Acest proiect a fost demarat la sfarsitul anului 1999.
In prezent pentru ariile protejate din Romania se ofera o noua sansa pentru a rezolva
atat de complexele probleme legate de ariile protejate cum ar fi:
o evaluare corecta a capitalului natural al tarii;
constituirea unei retele de arii protejate care sa acopere intreaga varietate a
ecosistemelor din tara;
administrarea eficienta a ariilor protejate pe baza unor planuri de managent si prin
intermediul unor administratii ale ariilor protejate.
ARIILE PROTEJATE CUPRIND:
1. Rezervaii ale biosferei;
2. Parcuri naionale;
3. Parcuri naturale;
4. Rezervaii stiinifice;
5. Rezervaii naturale;
6. Monumente ale naturii;

Arii protejate in 2003 in ROMNIA

13
 Numr Suprafee(ha)

Rezervaii stiinifice 53 101.207

Parcuri naionale 11 302.803
Monumente ale naturii 231 2.177
Rezervaii naturale 542 117.265
Parcuri naturale 6 326.306
Rezervaii ale biosferei 3 661.658

Rezervaiile biosferei sunt zone destinate conservrii diversitii si integritii

comunitilor biotice animale si vegetale in ecosistemele naturale si pentru protejarea
diversitii genetice a speciilor de care depinde evoluia viitoare. Cuprind exemple
reprezentative de biomuri naturale, comunitiunice, avnd caracteristici naturale deosebite.
Rezervatii ale biosferei
Nr. crt. Denumire Suprafata (ha) Localizare (judet)
1. Rezervatia biosferei Delta Dunarii 576.216 TL, CT
2. Retezat 38.138 HD, CS, GJ
3. Rodna 46.399 BN, MM
TOTAL 660.831

Parcurile naionale si naturale. Parcurile naionale sunt zone naturale de importan

naional sau internaional protejate impotriva interveniilor sau instalrii oamenilor si unde
speciile de flor si faun constituie subiect de mare interes stiinific, educativ, recreativ sau
estetic. Exploatarea resurselor naturale naionale este prohibitiv.
Parcurile naturale. Parcurile naturale arii naturale protejate in scopul conservrii
unor ansambluri peisagistice in care interaciunea activitilor umane cu o zon distinct, de
mare valoare peisagistic si cultural deseori cu mare diversitate biologic

Parcuri naturale in Romnia

Zona Judeele Suprafaa(ha)
Grdistea Muncelului-Cioclovia HD 38184
Porile de Fier CS, MH 128160
Munii Apuseni AB, BH, CJ 76064
Balta Mic a Brilei BR 20456
Bucegi BV, DB, PH 32624
Vnatorii Neam NT 30818

Parcuri nationale
Nr.
Denumire Suprafata (ha) Localizare
crt.
1. Retezat 38.138 HD, CS, GJ
2. Rodna 46.399 BN, MM
3. Semenic - Cheile Carasului 36.214 CS
4. Calimani 25.613 BN, MS, HR, SV
5. Ceahlau 7.742 NT
6. Cheile Bicazului Hasmas 6.937 HR, NT
7. Cheile Nerei Beusnita 36.758 CS
8. Cozia 16.746 VL
9. Domogled - Valea Cernei 61.211 CS, MH, GJ
10. Muntii Macinului 11.345 TL

14
Nr.
Denumire Suprafata (ha) Localizare
crt.
11. Piatra Craiului 14.795 AG, BV
12. Buila Vnturarita 4.186 VL
TOTAL 306.989

Parcuri naturale
Nr.
Denumire Suprafata (ha) Localizare
crt.
1. Balta Mica a Brailei 20.456 BR
2. Gradistea Muncelului Cioclovina 38.184 HD
3. Portile de Fier 128.160 CS, MH
4. Apuseni 76.064 AB, BH, CJ
5. Bucegi 32.624 BV, DB, PH
6. Vnatori Neamt 30.818 NT
7. Muntii Maramuresului 148.850 MM
8. Putna Vrancea 38.204 VN
9. Lunca Joasa a Prutului Inferior 8.247 GL
10. Comana 24.963 GR
Geoparcul Dinozaurilor Tara
11. 102.392 HD
Hategului
12. Geoparcul Platoul Mehedinti 106.000 MH
13. Lunca Muresului 17.166 AR, TM
TOTAL 772.128

Alte rezervatii si monumente ale naturii

Nr.
Judet Nr. rezervatii Suprafata (ha)
crt.
1. Alba 83 822,1
2. Arad 15 1.125,8
3. Arges 31 23.711,1
4. Bacau 26 9.884,7
5. Bihor 63 1.346,4
6. Bistrita-Nasaud 25 3.309,0
7. Botosani 9 3.223,8
8. Brasov 25 10.422,0
9. Braila 2 9.313,0
10. Buzau 15 1.780,2
11. Caras-Severin 57 37.304,5
12. Calarasi 5 3.224,3
13. Cluj 29 7.649,2
14. Constanta 34 17.827,7
15. Covasna 2 3.045,2
16. Dmbovita 12 1.595,5
17. Dolj 19 1.012,7
18. Galati 16 1.184,6
19. Giurgiu 4 558,5
20. Gorj 36 4.521,9
21. Harghita 36 5.167,5

15
 Nr.
Judet Nr. rezervatii Suprafata (ha)
crt.
22. Hunedoara 41 2.488,4
23. Ialomita 6 1.892,4
24. Iasi 26 5.036,4
25. Ilfov 2 110,0
26. Maramures 33 5.439,7
27. Mehedinti 33 2.207,5
28. Mures 16 14.993,2
29. Neamt 28 25.800,2
30. Olt 7 7.101,7
31. Prahova 6 5.034,1
32. Satu Mare 8 6.507,5
33. Salaj 13 518,5
34. Sibiu 16 18.793,0
35. Suceava 28 4.959,2
36. Teleorman 3 1584,0
37. Timis 14 3.454,1
38. Tulcea 48 55.459,1
39. Vaslui 9 276,3
40. Vlcea 29 613,8
41. Vrancea 31 5.713,5
TOTAL 941 316.012,6

In afara parcurilor nationale, parcurilor naturale si rezervatiilor biosferei exista circa

941 de rezervatii stiintifice, monumente ale naturii si rezervatii naturale a caror suprafata
totala este de aproximativ 316.012,6 hectare. Tinnd cont de faptul ca o mare parte a acestor
arii protejate sunt incluse in ariile protejate mari (in parcurile nationale, parcurile naturale si
in rezervatiile biosferei) 269.234 ha., suprafata totala a ariilor naturale protejate din
Romnia acopera 1.702.112 ha, ceea ce reprezinta 7,14% din suprafata terestra a tarii la
finele anului 2004.
Parcul National Muntii Rodnei este situat in zona centrala a Muntilor Rodnei.
Importanta acestui parc se datoreaza att geologiei si geomorfologiei muntilor, ct si prezentei
a numeroase specii de fauna si flora, endemite si relicte glaciare. A fost organizat in anul 1990
atunci cnd Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului a emis Ordinul nr. 7 privind
constituirea unui numar de 13 parcuri nationale printre care si Parcul National Rodna. Acest
ordin a provocat o oarecare confuzie deoarece se refera doar la suprafetele de fond forestier
din parcurile nationale, nu si la suprafetele ce contin goluri alpine. Suprafata actuala este cea
stabilita in anul 2002 de catre Ministerul Apelor si Protectiei Mediului. Din suprafata totala de
46.399 ha a PNMR, 3,300 ha au fost declarate Rezervatie a Biosferei in anul 1979.
In Parcul National Muntii Rodnei se afla cteva arii naturale de un interes deosebit:
1. Rezervatia stiintifica Pietrosul Mare, 3300 ha - categoria I-a IUCN, se afla in
partea nord-vestica a Muntilor Rodnei. Aceasta se desfasoara de la circa 750 m alt. la 2303 m
alt. incluznd in arealul ei reliefuri apartinand diferitelor cicluri de modelare, precum si
portiuni din principalele etaje de vegetatie ale Muntilor Rodnei. A fost infiintata in anul 1932
si are o zona stiintifica de protectie absoluta.
2. Rezervatia naturala Piatra Rea, 50 ha, categoria I-a IUCN, protejata in special
pentru abundenta exemplarelor de floare de colt (Leontopodium alpinum).
3. Rezervatia mixta Pestera si Izbucul Izvorul Albastru al Izei, 100 ha, categoria a
III-a IUCN, situata in partea estica a Muntilor Rodnei, pe versantul sudic al Muntelui Magura,
a fost declarata rezervatie in anul 1977. Denumirea acestei arii protejate geologice si
16
 peisagistice provine de la nuanta verzui-albastruie a izvorului carstic, unul din afluentii de
obrsie al rului Iza.
4. Rezervatia botanica Poiana cu narcise din Muntele Saca, 5 ha, categoria a III-a
IUCN.
5. Rezervatia speologica Pestera Cobasel, 1 ha, categoria a III-a IUCN.
6. Rezervatia mixta Ineu - Lala, 2568 ha, categoria a III-a IUCN, prezinta o larga
dezvoltare a reliefului glaciar (custuri, circuri, vai glaciare, morene), cuprinznd elemente ale
retelei hidrografice deosebit de pitoresti (cascade, lacuri glaciare) si elemente ale florei si
faunei caracteristice acestor munti: tisa, zmbrul si cocosul de mesteacan.
7. Rezervatia naturala Pestera de la Izvorul Tausoarelor a fost declarata monument
al naturii in principal datorita prezentei cristalelor de gips si a unor fosile cu importanta
stiintifica descoperite in cadrul ei (insecte, crustacei, lilieci).
8. Rezervatia naturala Izvorul Batrna, 0,5 ha, categoria a III-a IUCN, este situata in
zona estica a Muntilor Rodnei si este constituita pentru protejarea izbucului din care izvoraste
valea Batrnei.
9. Rezervatia mixta Izvoarele Mihaiesei, 50 ha, categoria a III-a IUCN.
Plante ocrotite - tisa (Taxus baccata), zada (Larix decidua), smrdarul (Rhododendron
kotshyi), zmbrul (Pinus cembra), floarea de colt (Leontopodium alpinum), angelica
(Angelica archangelica), narcisa (Narcissus stellaris), bulbuci de munte (Trollius europaeus),
crucea voinicului (Hepatica transsilvanica), ghintura galbena (Gentiana lutea), laleaua pestrita
(Fritillaria meleagris) etc.
Animale ocrotite capra neagra (Rupicapra rupicapra), marmota (Marmota marmota),
ursul carpatin (Ursus arctos), rsul (Lynx lynx), acvila de stnca (Aquila chrysaetos), acvila
mica (Hieratus penatus), ciuful pitic (Otus scops), buha (Bubo bubo), cucuveaua (Athene
noctua), barza alba (Ciconia ciconia), strcul cenusiu (Ardea cinerea), corbul (Corvus corax),
cocosul de munte (Tetrao urogallus), cocosul de mesteacan (Lyrurus tetrix).

5. Amenintari asupra ariilor protejate

Politicile efective pentru ariile protejate vor reusi numai dac exista si politici
simpatizante in toate celelalte sectoare ale politicii publice care afecteaza ariile protejate.
Este recunoscut ca exista foarte putine sectoare care nu influenteaza ariile protejate
intr-un fel sau altul, dar principalele domenii care dau cele mai puternice amenintari asupra
ariilor protejate sunt:
AGRICULTURA SILVICULTURA TURISMUL TRANSPORTUL INDUSTRIA
Agricultura inseamna atat o folosire a terenului prin ea insasi cat si exercitarea unei
influente puternice asupra activitatilor rurale. Agricultura inseamna, de asemenea, folosirea
majora a terenului in categoria V de peisaje protejate si este importanta in multe rezervatii
naturale de categoria IV. Ca activitate principala pe terenurile invecinate, are o influenta
profunda asupra ariilor protejate din toate categoriile. Mai mult decat orice alt sector,
agricultura demonstreaza ca ariile protejate trebuie infiintate si administrate ca parte a
politicilor generale de folosire a terenului si nu separat.
Cateva terenuri agricole sunt de o valoare intrinseca de conservare asa cum flora,
fauna si peisajul depind de continuarea agriculturii de intensitate mica, deseori traditionale.
Abandonarea acestui fel de agricultura duce la mari pagube naturii si peisajului, dar totodata
nu toate formele traditionale de agricultura sunt inofensive ecologic. Majoritatea practicilor
agricole moderne s-au dovedit deosebit de nocive pentru natura si peisaje. Pentru cresterea
productivitatii, au fost distruse numeroase habitate rare, in special prin drenarea zonelor
umede si irigarea zonelor aride. Pe alocuri, practicile de tip industrial aproape au eradicat
plantele si animalele salbatice. Folosirea intensiva a fertilizatoarelor, pesticidelor si
ierbicidelor a dus la poluarea si distrugerea ariilor naturale invecinate chiar si a marilor din
apropiere.

17
 Din fericire, politicile in privinta agriculturii se schimba. In trecut, scopul a fost
concentrarea pe cresterea productivitatii, deseori netinand seama de cost, dar surplusurile de
hrana, in special din Uniunea Europeana, au dus la masuri de reducere a productivitatii prin
taierea subventiilor, incurajarea respingerilor si in alte moduri. Apelurile din partea
Acordului General privind Tarifele si Comertul (GATT) pentru Europa au crescut presiunile
de a reduce subventiile in productie.
Necesitatea de a reduce productivitatea inca mai ofera o ocazie unica atat pentru
reducerea intensitatii productiei cat si pentru scoaterea terenurilor din agricultura, pentru
crearea, restaurarea si administrarea habitatelor naturale la o scara mai mare. in ciuda unui
oarecare progres, oricum, protectia mediului nu este inca in atentia reformelor Politicii
Agricole Comune a Uniunii Europene. Multe habitate valoroase, sunt inca in pericol din cauza
unei intensificari a agriculturii, care este atat necesara cat si daunatoare naturii si peisajului. in
mod similar, noile guverne democrate din Europa de Est si Centrala au ocazia de a integra
conservarea in politicile pentru agricultura si folosire a terenurilor. Schimbarile fundamentale
in politicile agricole pot aduce mari beneficii conservarii si ariilor protejate si pentru
societate.
In intreaga Europa, doar fragmente izolate din adevaratele paduri naturale
supravietuiesc si majoritatea sunt in Feno-Scandia si Europa de Sud-Est. Aproape toate
padurile au fost modificate prin interventia umana in cursul a sute sau chiar mii de ani.
Asemenea alterari pot reduce sau creste biodiversitatea, dar intotdeauna schimba structura
padurii. Acolo unde exista paduri virgine, ele ar trebui conservate urgent, in marea majoritate
prin arii protejate. Oricum, in general conservarea padurilor in Europa se refera mai putin la
conservarea padurilor originale si mai mult la asigurarea faptului ca administrarea tuturor
padurilor este durabila. Padurile naturale si seminaturale continua sa fie transformate in forme
mai intensive de paduri (cu pomi mai tineri, mai putine specii, mai putina biomasa si o
fragmentare mai mare a padurii cu efecte marginale).
Pasunatul poate devasta padurile. Poluarea aerului nu respecta nici o granita. Focul
poate fi din cauze naturale, dar in padurile modificate el poate deveni devastator, in special
dac este urmat de pasunat intensiv.

Politicile nationale pentru o silvicultura durabila cer:

1. stabilirea unei paduri permanente garantate legal;
2. pregatirea in ecologie silvica si in management;
3. standarde pentru taieri anuale permise, cicluri de taiere, tehnici de recoltare si
infrastructura, metode de salvare a mediului;
4. controlul tuturor aspectelor recoltarii si tratamentului padurii pentru protectia
mediului;
5. politicile economice si financiare care nu cer mai mult de la paduri decat poate fi
sustinut;
6. politici de folosinta multipla, pentru a asigura ca societatea primeste intregul
beneficiu (cherestea, locuri de munca, servicii ecologice, recreere etc.) de la toate
padurile;
7. politicile ecologice care protejeaza serviciile ecologice, diversitatea biologica si baza
de resurse pentru toti cei care folosesc padurile;
8. standardele pentru compozitia speciilor care favorizeaza pomii nativi;
9. monitorizarea efectiva a tuturor celor de mai sus.

Operatorii silvici comerciali de stat si privati ar trebui sa permita unei parti a

proprietatii lor sa evolueze natural fara taieri sau plantari, de ex. luminisuri cu pomi batrani
de-a lungul cursurilor de apa si pe marginea drumurilor (in cateva cazuri managementul de
conservare activ poate fi necesar, de exemplu reducerea numarului cerbilor in multe locuri din

18
Europa). Aceste abordari ar trebui sa constituie o parte a managementului care cauta sa
mareasca valoarea intregii paduri pentru mediul inconjurator.
Nu ar trebui sa existe nici o operatiune silvica in ariile protejate din categoriile I-III.
Exploatarea cherestelei ar trebui permisa doar in categoria a IV-a dac aceasta slujeste
obiectivelor de conservare. Padurile din categoria a V-a ar trebui administrate astfel incat sa se
mentina sau sa se mareasca valoarea lor de conservare.
Turismul, ca activitate economica poate cauza pagube mari ariilor protejate, in special
dac nu sunt administrate adecvat, dar poate aduce si mari beneficii. Presiunile din partea
turismului cresc rapid. Presiunile asupra locurilor turistice mai cunoscute cresc, astfel incat
ariile naturale frumoase devin din ce in ce mai mult locuri pentru turismul de lunga durata,
vizite de o zi si chiar sport.
In cateva arii protejate exista pur si simplu atat de multi vizitatori in anumite parti, sau
la anumite momente incat natura si calitatea experientei vizitatorilor sufera. in altele,
vizitatorii pot patrunde in cele mai indepartate zone. Facilitatile turistice intra deseori in
conflict cu telurile de conservare si strica peisajele naturale; presiunile pentru dezvoltarea
unor asemenea facilitati sunt deosebit de puternice in fostul bloc al tarilor est-europene, iar in
cateva arii protejate, turismul pur si simplu nu are loc.
Dar, dac este planificat si administrat pentru a fi durabil, turismul poate fi o forta
foarte pozitiva, aducand beneficii atat ariilor protejate cat si comunitatilor locale. Turismul va
fi binevenit in sau langa ariile protejate dac respecta caracterul special al ariei cum ar fi:
turismul bazat pe aprecierea naturii, turismul cultural si educational, sau activitatea grupurilor
mici, linistite si dac pagubele si poluarea sunt minime. Turismul poate ajuta la justificarea
infiintarii ariilor protejate in regiunile marginale, si poate duce la o inviorare a comunitatilor
locale din punct de vedere economic si a culturilor traditionale.
Tehnicile de administrare a vizitatorilor in medii sensibile nu sunt in general bine
cunoscute. Desi ele costa deseori timp si bani, venitul pe care il genereaza poate ajuta la
acoperirea costurilor. De asemenea, dezvoltarea ecoturismului poate fi legata de industria
manufacturiera si de locurile de munca alternative la ferme pentru a produce elementele
pentru o economie rurala durabila.
Multi din industria turismului vad acum ca un mediu sanatos si atragator este esential
pentru supravietuirea pe termen lung a comertului lor. Acest lucru este recunoscut in liniile
directoare pentru turism adoptate in 1982 de World Travel and Tourism Council (WTTC).
Cateva companii turistice europene incearca acum sa actioneze in moduri durabile si sa
lucreze cu organismele de conservare pentru a investi in conservare. si acum tot mai multi
turisti cauta vacante care nu pagubesc mediul inconjurator si nu ofenseaza cultura locala.
Guvernele nationale ar trebui sa implice administratorii ariilor protejate si industria
turismului in dezvoltarea si implementarea planurilor pentru turismul durabil. Acestea ar
trebui sa fie parte din strategiile nationale de dezvoltare durabila si ar trebui incluse in
planurile individuale de management ale ariilor protejate.
Masurile de care beneficiaza ariile protejate includ:
1. transformarea dezvoltarii existente nondurabile in forme mai durabile;
2. stabilirea standardelor durabile pentru noile dezvoltari, in special in mediile
sensibile;
3. desemnarea unor zone pentru diferite grade de turism bazate pe capacitatea portanta
a ariilor protejate, incluzand sanctuare si zone linistite, ca si zone potrivite pentru
diferite niveluri de folosinta turistica si de dezvoltare;
4. reducerea poluarii si decongestionarea traficului de vacanta;
5. evitarea turismului si a recreerii excesive in ariile protejate;
6. asigurarea ca din turism beneficiaza si comunitatile locale;
7. asigurarea de ajutoare si resurse pentru aplicarea din timp a planurilor;
8. pregatirea managerilor ariilor protejate in turismul durabil.

19
 Totodata ar trebui sa se revizuiasca si, dac este nevoie, sa imbunatateasca legislatia
referitoare la turism, si in special:
sa dea managerilor ariilor protejate puterea de a controla dezvoltarea turismului;
sa ceara evaluarea completa din punct de vedere ecologic a propunerilor care privesc
ariile protejate;
sa conlucreze cu industria turismului, sa ceara ca pagubele ecologice create de
turismul din trecut sa fie reparate si sa se adopte tehnici manageriale pentru a face
viitoarea utilizare durabila.
Ar trebui sa se incurajeze schemele de pionierat in turismul durabil, de exemplu prin:
imprumuturi, subventii sau taxe de concesiune pentru fermieri si comunitatile locale
pentru infiintarea de mici intreprinderi care sa foloseasca ariile protejate intr-un mod
adecvat;
proiecte administrative, pentru a arata abordarea inovatoare a turismului, adecvate
economiilor locale;
folosirea fondurilor PHARE si a celor nationale pentru turism, pentru a incuraja
turismul durabil in blocul tarilor est europene.
Turismul durabil poate fi definit ca toate formele de dezvoltari turistice, management
si activitati turistice care mentin integritatea ecologica, sociala si economica si bunastarea
resurselor naturale si culturale, construite in mod perpetuu.
Turismul durabil in si in afara ariilor protejate cere:
cooperare stransa cu autoritatile ariilor protejate;
operatorii turistici si ghizii care lucreaza in ariile protejate sa aiba inalte cunostinte
ecologice;
contributii practice si financiare ale operatorilor turistici pentru conservarea ariilor
protejate;
reguli pentru promovarea si marketingul vacantelor bazate pe ariile protejate;
linii directoare pentru implicarea comunitatilor locale;
standarde pentru proiectarea si operarea facilitatilor de turism durabil si a afacerilor.
Transportul, in special cel rutier, are un impact crescand asupra ariilor protejate: prin
poluarea aerului, congestie, zgomot si intruziune vizuala si prin insasi construirea drumurilor.
Infiintarea unei retele de arii protejate de-a lungul Europei, cu coridoare, este impiedicata de
faptul ca Europa este fragmentata de o retea si mai densa de drumuri.
Drumurile noi si imbunatatite ameninta multe arii protejate; cateva proiecte de
drumuri fac parte din drumurile europene strategice, sprijinite de finantari internationale.
Canalizarea raurilor poate pune in pericol tinuturile umede riverane, iar traseele alese pentru
caile ferate de mare viteza pot afecta habitate valoroase. si transportul pe mare, al unor
marfuri deseori periculoase, pot afecta zonele costale.
Deseori pagubele produse ariilor protejate sunt ignorate sau subestimate in
planificarea infrastructurii transporturilor. Dificultatile de reconciliere a marilor programe de
construire a drumurilor cu cerintele ariilor protejate sunt in mod special acute acolo unde arii
protejate mari se intind pe drumurile dintre centre majore de populatie.
Si totusi, exista alternative, cel putin pentru transportul local. Cateva arii protejate au
indicatoare pentru incurajarea (sau constrangerea) oamenilor de a-si lasa masinile langa
marginea ariei si sa foloseasca mijloace alternative de transport cum ar fi autobuzele,
bicicletele sau barcile sau sa mearga pe jos. Unii incurajeaza chiar locuitorii oraselor sa faca
intreaga calatorie cu mijloacele de transport in comun.
Ca si masurile locale, sunt de dorit si masuri nationale prin adoptarea de catre tari de
politici durabile in sectorul transporturilor. Acestea sunt necesare urgent din motive ecologice
mai largi in special reducerea gazelor cu efect de sera si poluarea cu noxe dar ar fi
necesare si ariilor protejate. Progresul nu va fi usor: politicile de transport afecteaza in mod

20
direct stilul de viata a milioane de oameni si durabilitatea va cere reevaluarea relatiei noastre
cu cea mai indragita proprietate dupa locuinta masina personala.

Principalele elemente ale unei politici pentru durabilitate in transport:

sa asigure faptul ca politica de transport tine cont pe deplin de costurile sociale si
ecologice ale fiecarei forme de transport;
sa revizuiasca balanta curenta de cheltuieli intre constructia drumurilor si
imbunatatirile in domeniul feroviar si alte forme de investitii in transport;
sa foloseasca instrumente economice, cum ar fi amenzi si taxe, pentru a promova
folosirea eficienta a transporturilor si a tehnologiilor mai curate;
sa lege planificarea in transporturi cu planificarea folosirii terenurilor astfel incat sa se
reduca nevoia pentru calatorii, in special cu mijloace de transport privat;
sa extinda mult cercetarile in domeniul vehiculelor nepoluante si curate si a
transportului public efficient.

Din sectorul industrial exista patru sectoare care au impact deosebit asupra ariilor
protejate:
generarea energiei;
industria manufacturiera;
industria extractiva;
industria mestesugareasca la scara mica.
Generarea energiei poate afecta ariile protejate in fiecare etapa a procesului
tehnologic: extragerea combustibililor, transportul combustibililor, procesul de generare a
curentului electric si transmiterea curentului electric catre consumatori. Mai mult decat atat,
poluarea cu petrol din mare ameninta multe habitate costale si marine; centralele
hidroelectrice, barajele si rezervoarele au adus pagube unei parti importante a parcurilor
national iar liniile electrice desfigureaza multe peisaje protejate. Chiar si schimbarea catre
energii refolosibile, care ar trebui sa aduca beneficii ecologice generale, pot crea in acelasi
timp probleme catorva arii protejate. Hidroenergia a adus multe pagube prin crearea de
rezervoare deseori in parcuri nationale. Energia mareelor poate afecta estuarele biologic
productive. Si energia eoliana poate fi o intruziune vizuala asupra peisajelor sensibile de
coasta sau muntoase.
Industria manufacturiera poate afecta si ea ariile protejate din apropiere in principal
prin efectele poluarii si generarii de trafic greu.
Industria extractiva pune probleme speciale. Multe arii protejate se suprapun cu locuri
potentiale de aprovizionare cu rocile necesare pentru industrie. Depozitele de nisip si pietris
sunt deseori descoperite in zonele umede, iar depozitele alternative scoase din mare cauzeaza
probleme ecologice. Exploatarea acestor surse este deseori in conflict direct cu scopurile unei
arii protejate.
Dac toate aceste sectoare produc dificultati ariilor protejate, pot exista si beneficii.
Fostele zone miniere adanci si fostele cariere ofera sansa refacerii unei paduri. Carierele
abandonate pot fi folosite pentru crearea de noi habitate. Acestea pot sa nu recompenseze ceea
ce s-a pierdut, ci sa demonstreze din nou ca exista oportunitati ca ariile protejate sa fie gasite
in cele mai nepromitatoare circumstante, cu conditia ca sa fie urmate politici durabile.
Industria mestesugaresca, la scara mica de obicei are o relatie benigna cu ariile
protejate, si cateodata este benefica. Ea are rareori un impact major asupra mediului, dar
venitul pe care il genereaza din prepararea mancarii pe plan local, sau din confectionarea de
produse artizanale bazate pe resursele locale, precum cheresteaua sau lana, ajuta la sustinerea
unei populatii rurale; pe langa abilitatile lor traditionale de administrare a terenurilor, acesti
oameni pot fi necesari pentru a ajuta la mentinerea unui peisaj protejat. Sau pot genera un
venit partial pentru personalul parcurilor nationale si a familiilor lor. Mai mult, asemenea
industrii artizanale deseori beneficiaza de, si ajuta la sustinerea formelor adecvate de turism.
21
 6. Problemele cheie care ar trebui tratate in legislatia ariilor protejate

Fiecare tara ar trebui sa aiba o lege efectiva a ariilor protejate, care ar trebui sa derive
dintr-un set de politici privind ariile protejate. Legea ar trebui sa dea obiectivele de
management pentru fiecare tip de arie protejata si sa asigure ca institutiile vor indeplini aceste
obiective. Aceasta lege ar trebui sa fie parte a cadrului de lucru general al legii mediului din
tara. La nivel national poate fi sprijinita prin acorduri internationale cu privire la conservarea
naturii si a ariilor protejate.
Problemele cheie care ar trebui tratate in legislatia ariilor protejate ar pute fi
urmtoarele:
1. O declaratie politica. Angajamentul natiunii de a conserva diversitatea
ecosistemica si biologica prin crearea unui sistem de arii protejate.
2. Selectarea si stabilirea procedurilor in special pentru:
incadrarea ariilor protejate intr-una din categoriile IUCN cu obiective si criterii
pentru fiecare categorie;
incurajarea folosirii acestor categorii in combinatie pentru a permite zonarea
(de ex. o rezervatie naturala in cadrul unui peisaj protejat);
sa permita doar celei mai inalte autoritati legislative sa scoata din buletinul
oficial ariile protejate sau sa amendeze legea ariilor protejate.
3. Ariile protejate in context mai larg. Ariile protejate ar trebui integrate in
procesul de planificare a folosirii terenului si sa li se dea un statut special in planurile
regionale. Toate agentiile statutare ar trebui sa-si coordoneze activitatile din ariile protejate.
4. Puterile si responsabilitatile legale. Legislatia ar trebui sa asigure regulile
generale operante si a prohibitiilor pentru fiecare categorie de arie protejata. Acestea ar trebui
sa includa prevederi pentru conturarea limitelor si pentru controlul activitatilor daunatoare din
afara ariei protejate.
5. Agentia ariilor protejate si descentralizarea. Legislatia ar trebui:
sa aiba in vedere infiintarea sau desemnarea unei agentii care sa fie
responsabila de ariile protejate;
sa permita acelei agentii sa achizitioneze teren, sa incheie acorduri manageriale
cu proprietarii de teren si cu cei care-l ocupa etc:
sa incurajeze descentralizarea autoritatilor specifice si responsabilitatea
manageriala la nivel local;
sa ceara desemnarea unei persoane cu responsabilitati generale pentru fiecare
arie protejata, si asigurarea personalului adecvat.
6. Participarea publica. Acordurile legale si administrative ar trebui: a) sa dea
comunitatilor locale dreptul de a fi implicate in managementul ariilor protejate publice din
cadrul ariei lor geografice; b) sa specifice drepturile de implicare a publicului sau a
utilizatorului, inclusiv drepturile autoritatilor locale, firmelor locale, institutiilor stiintifice si
ONG-urile pentru conservare; c) sa dea autoritatilor locale puterea de a infiinta rezervatii
naturale locale.
7. Planuri de management si zonare. Ar trebui pregatit si adoptat un plan de
management pentru fiecare arie protejata. Organismele de management ar trebui sa aiba
puterea de a imparti aria protejata in zone, de a limita sau interzice anumite activitati pe baza
de zona-cu-zona. Planurile de management sau de zonare ar trebui revizuite si innoite
periodic.
8. Stimulente materiale, compensatii si acorduri financiare. Organismele
manageriale ar trebui imputernicite sa acorde subventii si sa asigure stimulentele economice
pentru localnici. Ar trebui sa plateasca compensatii pentru pierderea dreptului de folosire a
terenului sau pentru pierderea veniturilor datorita ariilor protejate.

22
 9. Monitorizare, cercetare si educare. Legislatia ar trebui sa asigure supravegherea,
monitorizarea si cercetarea pentru a asista managementul. Componenta educativa a
administrarii unei arii protejate ar trebui recunoscuta, att pentru a-i constientiza pe cei
afectati despre drepturile lor si despre responsabilitatile lor, ct si ca ariile protejate sa fie
folosite pentru programe ecologice mai largi pentru public.

Bibliografie

1. I. Scurtu, Cristiana Sima, Rozica Posirc - Ecologia si protecia mediului inconjurtor

- Ed. Independena Economic, 2005;
2. Legea 137/1995, Legea proteciei Mediului completat prin L 159/1995; L 453/2001;
OUG 91/2002; L 26/1996 Codul Silvic; L 107/1996 Legea Apelor.
3. Departamentul Natiunilor Unite de economie si afaceri sociale Directia Dezvoltare
Durabila: http://www.un.org/esa/sustdev/
4. IUCN: http://www.iucn.org/
5. Declaratia Rio cu privire la mediu si dezvoltare:
http://www.un.org/documents/ga/conf151/aconf15126-1annex1.htm

23
6. Declaratia privind principiile managementului durabil a padurilor:
http://www.un.org/documents/ga/conf151/aconf15126-3annex3.htm

24