Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
De ctre
G.F.
-
14 aprilie 2009
41840
Existentialismul
Albert Camus
Martin Heidegger
In Fiinta si Timp, Heidegger accentueaza necesitatea reluarii intrebarii
privitoare la fiinta. Aceste demers ce vine in continuarea ontologiei initate de
Platon si de Aristotel, e pur ontologic. Numai ca in centrul ontologiei
fundamentale heideggeriane sta, de asta data, Dasein-ul uman, termen ce
are inteles de existenta/prezenta sau de a fi aici/ a fi acolo.. Intrebarea
privitoare la fiinta ia, inca de la inceput, forma intrebarii privitoare la fiinta unei
fiintari determinate.
Avand certitudinea mortii ineluctabile, Heidegger configureaza existenta umana
ca o deschidere in lume si o proiectare constienta ce poate depasi cotidianul..
Heidegger isi pune deci intrebarea fundamentala asupra sensului existentei,
cazuta in uitare si trivialitate, care nu ar fi fost tratata suficient in ontologia
clasica, incepand de la originile sale in filosofia greaca. Este adevarat ca
Aristotel prezinta in Metafizica sa o sistematizare a categoriilor fiintei, totusi
fara a tematiza sensul existentei, care ar putea sa duca la intelegerea
diversitatii ontologice. Omul, in calitatea sa de fiinta, are totdeauna o
reprezentare asupra ideii de existenta, idee care poate fi asimilata cu cunostinta
pe care o are asupra obiectelor. Aceasta cunostinta este denumita ontica,
referindu-se la stiinta, fara a cerceta relatiile sale cu obiectele, in timp ce
problema existentei obiectelor este denumita ontologica, in masura in care se
pune problema sensului existentei, ar putea fi denumita chiar pre-ontologica.
Intentia lui Heidegger consta in a demonstra rolul coordonatelor temporale ca
orizont transcendent al cautarii sensului de a fi. Pentru ca oamenii se confrunta
cu existenta intr-o forma neteoretica si numai conditionati temporal, altfel nu s-
ar putea spune sub nici o forma aceasta este. Explicarea problematicei legata
de timp ofera mijloacele de examinare a sensului existentei, pentru ca existenta
este inteleasa doar pornind de la forma sa temporala. Interpretarea fiintei
incepe cu intelegerea temporalitatii. Din aceasta rezulta sensul unitar al
structurii temporale in cele trei dimensiuni ale sale: Viitor, Prezent si
Trecut. Aceasta conceptie a lui Heidegger a marcat o cotitura importanta in
filosofia europeana, sub influenta sa imbogatindu-se curente ca existentialismul
si deconstructivismul.
Existentialismul
De ctre
G.F.
-
14 aprilie 2009
41840
Existentialismul
Albert Camus
Martin Heidegger
In Fiinta si Timp, Heidegger accentueaza necesitatea reluarii intrebarii
privitoare la fiinta. Aceste demers ce vine in continuarea ontologiei initate de
Platon si de Aristotel, e pur ontologic. Numai ca in centrul ontologiei
fundamentale heideggeriane sta, de asta data, Dasein-ul uman, termen ce
are inteles de existenta/prezenta sau de a fi aici/ a fi acolo.. Intrebarea
privitoare la fiinta ia, inca de la inceput, forma intrebarii privitoare la fiinta unei
fiintari determinate.
Avand certitudinea mortii ineluctabile, Heidegger configureaza existenta umana
ca o deschidere in lume si o proiectare constienta ce poate depasi cotidianul..
Heidegger isi pune deci intrebarea fundamentala asupra sensului existentei,
cazuta in uitare si trivialitate, care nu ar fi fost tratata suficient in ontologia
clasica, incepand de la originile sale in filosofia greaca. Este adevarat ca
Aristotel prezinta in Metafizica sa o sistematizare a categoriilor fiintei, totusi
fara a tematiza sensul existentei, care ar putea sa duca la intelegerea
diversitatii ontologice. Omul, in calitatea sa de fiinta, are totdeauna o
reprezentare asupra ideii de existenta, idee care poate fi asimilata cu cunostinta
pe care o are asupra obiectelor. Aceasta cunostinta este denumita ontica,
referindu-se la stiinta, fara a cerceta relatiile sale cu obiectele, in timp ce
problema existentei obiectelor este denumita ontologica, in masura in care se
pune problema sensului existentei, ar putea fi denumita chiar pre-ontologica.
Intentia lui Heidegger consta in a demonstra rolul coordonatelor temporale ca
orizont transcendent al cautarii sensului de a fi. Pentru ca oamenii se confrunta
cu existenta intr-o forma neteoretica si numai conditionati temporal, altfel nu s-
ar putea spune sub nici o forma aceasta este. Explicarea problematicei legata
de timp ofera mijloacele de examinare a sensului existentei, pentru ca existenta
este inteleasa doar pornind de la forma sa temporala. Interpretarea fiintei
incepe cu intelegerea temporalitatii. Din aceasta rezulta sensul unitar al
structurii temporale in cele trei dimensiuni ale sale: Viitor, Prezent si
Trecut. Aceasta conceptie a lui Heidegger a marcat o cotitura importanta in
filosofia europeana, sub influenta sa imbogatindu-se curente ca existentialismul
si deconstructivismul.