Sunteți pe pagina 1din 10

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA TIINE ECONOMICE SI TURISM

CATEDRA MARKETING SI LOGISTICA

INTEGRAREA ECONOMICA EUROPEANA

A verificat: DAVIDOV CATALINA

A efectuat: ROMAN LAURA MK 1503


INTRODUCERE

Actualitatea temei :Politica monetar reprezint un ansamblu de aciuni prin care autoritile
monetare (banca central, trezoreria etc.) influeneaz asupra cantitii de moned n circulaie,
nivelul ratelor dobnzii, cursurile de schimb valutar i ali indicatori economico-monetari n
vederea realizrii obiectivelor generale ale politicii economice (de stimulare a activitii
economice, ocupare a forei de munc, stabilitate a preurilor etc.).

Scopul: Const n determinarea factorilor de dezvoltare a logisticii, etapele de dezvoltare a ei n


diferite ri, i formularea unei concluzii.
Pentru realizarea acestui scop am stabilit urmtoarele obiective:
- Studierea bazelor teoretice i metodologice la tem;
- Analiza factorilor ce au dus la dezvoltare;
- Formularea unei concluzii

Metodologia cercetrii: analiza documentelor, datelor, surselor de informaie; observaia;


comparaia; sondaje de opinii.

Politica monetara consta n actiunea globala asupra principalelor variabile economice: nivelul
preturilor, produsul intern brut, gradul de ocupare a minii de lucru (rata somajului), soldul
balantei de plati externe, etc. aceasta actiune se exercita prin manevrarea variabilelor monetare,
adica a unor marimi care sunt ele nsele greu de controlat, dar pe care politica monetara si
propune sa le influenteze. inta politicii monetare este constituita de asa-zisele "obiective
intermediare": rata dobnzii, agregatele monetare, volumul creditului bancar si nivelul cursului
valutar.

Politica monetara nseamna a recunoaste posibilitatile de a actiona prin moneda asupra monedei.

n epoca contemporana s-a renuntat de mult la conceptul de neutralitate monetara care n trecut
ascundea esenta relatiilor monetare astfel ca, acum, politica monetara este recunoscuta ca o
componenta esentiala a politicii economice.

n economia de piata, politica este o interventie deliberata a statului n domeniul economic n


scopul de a nfaptui anumite obiective de ordin structural sau conjunctural.

n conditiile n care statul este considerat centrul de decizie si promotorul acestei politici, sub
controlul parlamentului, nsarcineaza administratia sa execute aceste ordine

Deoarece "obiectivele intermediare" sunt destul de diverse, este necesara alegerea din rndul
acestora a unor "obiective operationale", adica a unor variabile monetare pe care autoritatile le
pot influenta ntr-o maniera eficace cu ajutorul instrumentelor de care dispun. Astfel, rata
dobnzii interbancare sau "baza monetara exogena" sunt obiective care se afla n mai mare
masura sub incidenta actiunii autoritatii monetare dect, de exemplu, rata dobnzii la
mprumuturile obligatare sau agregatul M3.

n fine, autoritatile monetare dispun de anumite instrumente, adica de procedee care le permit sa
actioneze asupra variabilelor monetare. Unele dintre aceste instrumente sunt directe si
constrngatoare (controlul creditelor, controlul valutar, etc.), nsa, n general, se considera ca ele
trebuie sa se bazeze pe mecanisme indirecte, care prezerva actiunea legilor pietei si lasa sa
subziste o anumita capacitate de adaptare a sistemului financiar-bancar n ansamblul sau.

Obiectivele politicii monetare


Experienta unor tari dezvoltate arata ca politica monetara are urmatoarele scopuri: - stabilitatea
preturilor si deci a monedei nationale; - asigurarea n mai mare masura a angajarilor; - o rata
adecvata a schimbului valutar; - o rata ridicata a cresterii economice. Pentru realizarea acestor
obiective sunt necesare unele constrngeri, care sunt tot patru: - sa previna panicile financiare; -
sa evite instabilitatea excesiva a ratei dobnzii; - sa previna ca anumite sectoare ale economiei sa
suporte povara politicii restrictive; - sa cstige si sa mentina ncrederea investitorilor straini.
Scopurile sau obiectivele sunt: 1. Stabilitatea preturilor Acest obiectiv pare evident n orice
economie moderna, dar este departe de a fi realizat. Inflatia reprezinta un mare pericol pentru ca
nu se redistribuie corect veniturile. Mai exact, toate salariile, contractele, legislatia, impozitele si
procedeele contabile sunt adaptate inflatiei. De exemplu, daca inflatia este de 100%, iar
productivitatea muncii creste cu 2%, salariile cresc cu 102%, rata dobnzii cu 103% n loc de 3%
etc. Cresterea inflatiei are trei inconveniente: - trebuie sa modificam frecvent pretul maxim si
3
catalogul preturilor; - att timp ct preturile nu pot fi modificate continuu, ele se afla n afara
echilibrului pe perioadele scurte de timp dintre doua modificari; - inflatia ndeamna la pastrarea
unei cantitati foarte reduse de valuta pentru ca valuta pastrata si pierde valoarea, fara a beneficia
de o rata nominala a dobnzii mai mare dect alte active. Politica monetara are n vedere ca
inflatia nu poate fi totdeauna anticipata corect, iar economic nu poate nici ea sa fie indexata n
ntregime. De exemplu, venitul nominal (salariul etc.) este mai supus taxelor dect venitul
provenit din dobnda reala. Politica monetara ncearca sa reduca alocarea ineficienta a fondului
de investitii pe perioade de inflatie. Politica monetara are n vedere sa reduca impactul inflatiei
asupra distribuirii venitului si avutiei. Neanticiparea inflatiei deranjeaza pe creditori, pe cei
pensionati si este n favoarea debitorilor. Impactul inflatiei dezavantajeaza pe salariati daca
salariile se afla n urma preturilor. Politica monetara poate ajuta totusi pe cei saraci cnd dispune
ca distribuirea veniturilor sa fie mai putin inegala. Distribuirea veniturilor are loc si prin faptul ca
unele familii sunt doar solicitante de mprumuturi, iar altele doar ofertante. Inflatia provoaca
nesiguranta si incertitudine. Familiile nu si pot planifica viitorul pentru o perioada mai lunga
pentru ca nu cunosc ce valoare reala vor avea activele lor fixe. Oamenii sunt nclinati sa
economiseasca, dar neanticiparea inflatiei i pedepseste aspru. Inechitatea i face sa-si piarda
ncrederea n puterea politica. Efectele corozive ale inflatiei i copleseste pe toti. Inflatia mareste
veniturile guvernului fata de cheltuieli. Politica monetara trebuie sa stabileasca cu ct. Nu trebuie
rupt echilibrul. Guvernul este cel mai mare debitor din economie si deci el cstiga din inflatie.
Politica monetara este cea care trebuie sa stabileasca acest cstig. Cnd rata inflatiei creste,
valoarea reala a datoriilor statului si dobnzile ce trebuie sa le plateasca se reduc. Statul mai
detine privilegii n perioade de inflatie si pentru ca este detinator de valuta si rezerve bancare
(ex.: Bancorex, ca banca de stat a rezistat multi ani, doar ca urmare a reevaluarii fondurilor sale
n valuta). 2. Angajari mai multe Politica monetara are drept obiectiv si cresterea de angajari (sa
evite somajul). Problema principala care se ridica este determinarea nivelului cel mai indicat al
somajului. Exista doua criterii de alegere: - rata somajului sa fie eficienta din punct de vedere al
maximizarii productiei; - o rata minima a somajului, stabilita pe baza urmaririi lunare a
familiilor. Ultima este incerta si mai putin eficienta, deci conduce n final la accelerarea inflatiei.
Aceasta si pentru ca datele privind somajul nu pot fi exacte. De exemplu, sunt eliminati cei care
au renuntat sa mai caute de lucru sau cei care lucreaza cu program redus nu sunt socotiti partiali
someri. Numarul de someri depinde si de nivelul si de durata platilor compensatorii. 3. O rata
adecvata de schimb valutar Desigur ca politica monetara trebuie sa aiba n vedere cresterea ratei
de schimb a monedei nationale (deci a cursului valutar). Aceasta conduce si la scaderea ratei
inflatiei. Exportatorii cstiga, iar urmarea directa este intrarea n tara a unei cantitati mai mari de
valuta. Politica monetara trebuie sa manifeste si aici un echilibru (al cursului valutar). 4.
Cresterea economica Politica monetara contribuie hotartor la o rata permanenta a cresterii
economice. Nu este bine ca rata cresterii economice sa fie mica. Politica monetara poate
promova cresterea creditelor si chiar cresterea monetara pentru cresterea economica. Pentru a
promova investitiile, politica monetara are n vedere o rata reala a dobnzii foarte reduse.
Aceasta masura trebuie sa fie nsotita de o politica fiscala restrictiva, inclusiv mentinerea unui
deficit bugetar mai mic. Investitorii trebuie sa aiba n vedere n primul rnd, echipamente noi. O
rata mai mare a investitiilor sa nsemne neaparat mai mult capital productiv pe muncitor.
Constrngerile: 1. Prevenirea panicii financiare Panica financiara si recesiunea economica
conduc la cresterea somajului, deci nicidecum la cresterea numarului de salariati, care s-a vazut
ca este un obiectiv al politicii monetare. De exemplu, se produce panica atunci cnd, dupa ce au
crescut spectaculos preturile, urmeaza perioada de reducere a lor. Cei care au cumparat active pe
4
credit, le pot vinde achitndu-si obligatiile catre creditori. Pe masura ce unii din solicitantii de
credite dau faliment, pentru ca nu-si pot achita creditele, unii dintre creditorii acestora dau si ei
faliment (de exemplu, bancile). Falimentele bancare si incapacitatea lor temporara de a-si reface
depozitele au constituit principalele trasaturi ale panicilor financiare. Pentru prevenirea panicilor
financiare, n tarile cu economie de piata dezvoltata au fost create rezerve (ex.: n SUA -
Rezervele Federale). 2. Stabilitatea ratei dobnzii Mentinerea relativ stabila a ratelor dobnzii
este o politica monetara a echilibrului, dar trebuie prevenite vrfurile prea ridicate ale ratei
dobnzii. Pietele financiare opereaza mai eficient daca dobnzile sunt stabile. Daca ratele
dobnzii cresc foarte mult, scade valoarea portofoliilor bancilor si societatilor de asigurare, ceea
ce echivaleaza cu o pierdere de capital. Panicile financiare se realizeaza si pentru ca oamenii au
aversiune fata de riscuri. De aceea, prefera sa-si vnda activele la preturi care se afla sub
valoarea lor. Ratele instabile de dobnzi conduc si la fluctuatii ale cursurilor de schimb valutar.
Daca ratele dobnzilor vor creste n SUA, strainii vor cumpara dolari pentru a achizitiona titluri
de asigurari n SUA. Datorita cererii mai mare de dolari, cursul acestei monede va creste. Acest
lucru creeaza probleme, att economiei americane, ct si celei straine. Publicul vocifereaza si
panica financiara creste. n general, panicile financiare cresc n perioade de instabilitate
monetara. Politica monetara este cea care ia decizia ca rata dobnzii sa fie la nivelul la care
oferta si cererea de bani sunt egale. Mai concret, statul poate regla oferta de bani, o data cu
schimbarea cererii de bani. 3. Suportarea sarcinii politicii restrictive de catre unele sectoare
economice Politica monetara restrictiva face ca unele sectoare sa aiba mai mult de suferit dect
altele. Cele mai afectate sunt sectoarele care exporta. De asemenea, sectorul constructiei de
locuinte este mai afectat. Scopul politicii restrictive este de a reduce cererea de resurse, cnd
aceasta cerere este excesiva si prea inflationista. 4. ncrederea investitorilor straini trebuie
mentinuta Politica monetara trebuie sa acorde o mai mare atentie modului n care investitorii
straini raspund la modificarile aduse n circulatia monetara si pe piata financiara. Daca activele
unei tari sunt n declin, investitorii straini si vor retrage capitalul. Ei vor vinde si stocurile si
obligatiile detinute n tara respectiva. De aceea, preturile stocurilor si obligatiunilor se reduc
(creste oferta). Aceasta reducere a preturilor conduce la reducerea avutiei si cresterea 'costului
investitiilor si n final, la recesiune economica. Politica monetara se exercita n doua modalitati
principale: 1. Actiunea asupra costului creditului; 2. Actiunea asupra cantitatii de moneda
furnizate economiei. Obiectivele corespunzatoare acestor doua modalitati de actiune sunt, deci:
a) Ratele dobnzilor; si b) agregatele monetare (respectiv agregatele creditului: volumul
creditului bancar, volumul creditului neguvernamental, volumul creditului guvernamental etc.)
1.2 Actiunea asupra ratei dobnzii

Instrumentele politicii monetare


Obiectivele politicii monetare se suprapun n mare parte cu cele ale politicii fiscale n masura n
care ambele reprezinta instrumente de stabilizare macroeconomica. O alta posibilitate pe care o
are politica monetara pentru mbunatatirea circulatiei monetare este constrngerea bugetului si
anume, posibilitatea acestuia de a se finanta din mprumuturi. Datoria, adica deficitul bugetar
poate fi monetizat (de exemplu: emisiunea monetara si stabilizarea ratei dobnzii). In general,
ntr-o economie de piata dezvoltata, politica monetara nu impune legi prin care sa creasca sau sa
reduca cererea globala. Exista doua tipuri de instrumente ale politicii monetare: 1) Generale si
indirecte; si 2) Specifice si directe Primele sunt utilizate n majoritatea economiilor
contemporane si actioneaza asupra mecanismelor monetare fara a le bloca functionarea. Astfel,
manevrarea taxei de rescont, politica de open market si politica rezervelor obligatorii sunt
instrumente generale de interventie; ele se bazeaza fiecare pe o anumita logica, inerenta unui
5
anumit mecanism economico - monetar: creditul si forma sa istorica - scontul (n cazul
rescontului), piata financiara (n cazul politicii de open market), creatia monetara (n cazul
politicii rezervelor obligatorii). n ipoteza ca autoritatile intervin cu ajutorul instrumentelor
amintite, ele adopta logica respectiva, nsa modifica anumite elemente ale mecanismului, lasnd
totusi sistemul economic n ansamblul sau sa reactioneze la modificarea pe care au provocat-o n
mod intentionat. Instrumentele indirecte sunt compatibile, deci, cu legile pietei, mai precis cu
independenta bancilor comerciale fata de banca centrala. A doua categorie de instrumente sunt
utilizate numai n anumite tari si perioade si actioneaza nemijlocit asupra situatiei financiare a
bancilor comerciale, impunndu-le o anumita conduita. Astfel, selectivitatea (dirijarea) si
rationalizarea (plafonarea) creditelor sunt procedee coercitive, care transforma bancile
comerciale n simplii distribuitori de credite, n proportii stabilite pe cale administrativa, catre
sectoarele si ramurile economice desemnate de puterea de stat. n tarile occidentale, dirijarea
creditelor dateaza din anii premergatori celui de-al doilea razboi mondial, iar plafonarea
creditelor a fost introdusa n anii '70. n Romnia comunista, aceste procedee au fost instituite,
ntr-o forma specifica economiei planificate, n anii '50, la scurt timp dupa nationalizarea
principalelor mijloace de productie. Combinate cu planificarea generala a economiei, dirijarea si
limitarea prin plan a creditelor - realizate cu ajutorul unui instrument de planificare specific
("planul de credite al economiei") - au dus la transformarea bancilor "specializate" n simple
verigi ale birocratiei statale, lipsite de orice preocupare fata de criteriul profitului. n pofida
reformei sistemului bancar din anul 1991, aceasta situatie s-a mentinut pna la nceputul anului
1997, cnd Banca Nationala a renuntat la ultima forma de dirijare a creditelor, realizata prin asa-
numitele "credite structurale". La ora actuala, evolutia generala a politicii monetare se
caracterizeaza prin revenirea la instrumentele indirecte, ndeosebi la cele care se bazeaza pe
mecanismele pietelor de capitaluri si, deci, pe actiunea ratei dobnzii. 1.4.1 Politica taxei de
rescont Taxa scontului reprezinta dobnda uzuala pentru creditele acordate de catre banca de
emisiune n cadrul operatiunilor de rescontare. Denumirea specifica este data de faptul ca o
perioada ndelungata principala forma de acordare a creditului de catre banca de emisiune era
rescontarea bazata pe operatiunile de scont. Astazi operatiunile de creditare ale bancii de
emisiune s-au diversificat si au alte structuri, dar banca de emisiune continua sa ndeplineasca n
economie rolul de izvor al creditului, legata de functia sa principala de emisiune. Politica taxei
de rescont se bazeaza pe o modalitate de refinantare rescontul - si pe rata dobnzii aferenta
acestei refinantari -- taxa de rescont oficiala a bancii centrale. 1.4.1.1 Tehnica rescontului
Rescontul se poate defini, pentru banca de emisiune, ca o achizitie ferma, cu plata imediata, a
unor creante, n termen, prezentate de bancile comerciale. Un regim similar au si pensiunile,
respectiv achizitiile nsotite de angajamentul de rascumparare la un anumit termen a creantelor
de catre banca prezentatoare.[2] Rescontul este o tehnica de refinantare, care pune n legatura
directa bancile comerciale cu banca centrala, fara a se recurge pentru aceasta la piata monetara.
Astfel, prin rescont, bancile comerciale mprumuta direct lichiditati de la banca centrala, careia i
cedeaza n schimb titlurile private (trate, bilete la ordin) pe care le detin n portofoliul lor si pe
care le-au obtinut prin operatiuni de scont efectuate anterior cu clientii lor (de unde si denumirea
de "rescont"). Titlurile respective reprezinta, asadar, credite cu dobnda pietei (taxa de scont),
acordate de bancile comerciale economici. Rata dobnzii la care banca comerciala, care a acordat
deja credite economiei, se refinanteaza (taxa de rescont), este stabilita cu anticipatie si n mod
unilateral de catre banca centrala, care devine, prin rescontarea titlurilor, finantatorul final a1
creditelor respective. n trecut, rescontul a constituit principala cale de refinantare a bancilor
comerciale. n prezent, ponderea acestei forme de refinantare nu depaseste, n tarile dezvoltate,
cca. 2%-3%. Explicatia reducerii importantei rescontului si nlocuirii sale treptate cu operatiunile
6
efectuate de banca centrala pe piata monetara (open market) se explica prin modificarea n epoca
postbelica a rolului bancii centrale. Daca, n trecut, banca centrala a fost n principal o "banca a
bancilor", nsarcinata cu alimentarea cu lichiditati a bancilor comerciale, n prezent, ea a devenit
n primul rnd "autoritatea monetara" a tarii respective, adica un for nsarcinat cu conceperea si
aplicarea politicii monetare. Or, banca centrala nu poate ndeplini corect rolul de "autoritate
monetara" dect n masura n care controleaza propria sa productie de moneda (primara). Pentru
aceasta, n majoritatea tarilor, ea trebuie sa reziste presiunilor Trezoreriei publice, care ncearca
sa-si finanteze datoria prin emisiune de moneda. De asemenea, n tarile n care rescontul se
mentine si are o oarecare pondere, banca centrala trebuie sa faca fata cerintei de a se prezenta la
rescont a bancilor comerciale. n Romnia, titlurile private se folosesc nca pe scara redusa, iar
ca urmare procedura scontului si a rescontului este practic inexistenta. n aceste conditii, o
modalitate de refinantare a bancilor comerciale cu functii asemanatoare a fost n ultimii ani
"creditele structurale", care au reprezentat totodata principala cale de dirijare a creditelor spre
ramurile considerate prioritare de catre autoritatile publice: agricultura (de stat), importul si
productia de combustibili etc. Aceasta forma de refinantare a bancilor comerciale a fost
desfiintata de catre Banca Nationala n anul 1997. 1.4.1.2 Taxa de rescont si politica taxei de
rescont n calitatea sa de rata a dobnzii oficiala a bancii centrale, taxa de rescont este o rata a
dobnzii directoare n economie. Astfel, ca rata a dobnzii oficiala, taxa de rescont protejeaza
bancile comerciale mpotriva fluctuatiilor valorii titlurilor pe care le detin n portofoliu,
asigurnd, pentru portofoliul respectiv, un profit cunoscut cu anticipatie. ntr-adevar, faptul ca o
banca comerciala poseda n permanenta un anumit portofoliu de titluri private rescontabile este
suficient pentru ca banca respectiva sa aiba o sursa de refinantare cu un cost bine definit. n
consecinta, cresterea taxei de rescont devine un instrument de politica monetara eficace,
deoarece determina, pe de o parte, devalorizarea ansamblului portofoliului de titluri private al
bancilor comerciale, iar pe de alta parte, refinantarea n conditii mai putin avantajoase a titlurilor
vechi detinute n portofoliu. Cu toate acestea, nu este sigur ca cresterea taxei de rescont duce,
ntr-adevar, la limitarea activitatii bancilor comerciale. Caci, bancile comerciale pot repercuta
cresterea taxei de rescont asupra costului creditelor pe care le acorda clientilor, ceea ce face ca
masura amintita, adoptata de banca centrala, sa nu exercite nici o presiune asupra capacitatii de
creditare a bancilor comerciale. nseamna ca ceea ce se are n vedere ca factor de limitare a
activitatii bancilor comerciale este att costul refinantari, reprezentat de taxa de rescont, ct si
rolul acesteia de rata a dobnzii directoare pentru creditele din economie. Astfel, prin faptul ca
repercuteaza cresterea taxei de rescont asupra costului creditului, bancile comerciale modifica
parametrii n care se realizeaza finantarea economiei. De exemplu, n cazul n care ntreprinderile
au o mare nevoie de credite si nu exista alte surse de finantare (cum este cazul n prezent n
Romnia), cresterea taxei de rescont este la nceput ineficace. Aceasta, deoarece absenta altor
surse de finantare constrnge ntreprinderile sa se mprumute la banci, chiar daca mprumuturile
respective au un cost ridicat. Ulterior, ncepe nsa sa se resimta presiunea exercitata de cresterea
dobnzilor platite asupra costurilor de exploatare ale ntreprinderilor, iar ca urmare
ntreprinderile sunt nevoite sa-si restrnga activitatea. Ineficacitatea initiala, iar apoi brutalitatea
efectelor resimtite n faza a doua par a fi, astfel, cele doua caracteristici ale politicii taxei de
rescont. . Ca urmare, politica taxei de rescont este nsotita adesea de diverse practici menite sa-i
atenueze impactul: taxe de rescont multiple, interventii ale bancii centrale pe piata monetara
(open market) etc. Fapt este ca dezvoltarea pietei monetare duce logic la marginalizarea sau chiar
la suprimarea rescontului.

7
Politica monetare n Romania si n lume
Politicile monetare din toate tarile si din toate perioadele au vizat n primul rnd, stabilitatea
monedei, mentinerea ei la un nivel relativ constant de valoare, deci de putere de cumparare.
Politica monetara nu poate conduce n mod direct la stabilitatea monedei, orict ar fi de buna
legislatia. Politica monetara se desfasoara n functie de jocul fortelor economice si pe baza
principiului autoreglarii. Politicile monetare eficiente pornesc de la ideea ca moneda reprezinta
fluxuri banesti care apar n timpul tranzactiilor si proceselor economice interne si internationale.
Toate aceste fluxuri si schimburi se ntlnesc n stabilitatea si cresterea economica, balanta de
plati externe, balanta comerciala, excedentul sau deficitul bugetului statului. La rndul lor, toate
aceste fenomene si procese economice au legatura cu banca centrala si de emisiune a unei tari;
ntruct aceasta institutie are nsemnate atributii n realizarea politicii monetare. Orice
dezechilibru major ntre tranzactii, fluxuri banesti, fie pe plan intern, fie ntre doua sau mai multe
tari, deci pe plan international, conduce la o rezolvare pe baza de moneda, care afecteaza nu
numai stabilitatea si puterea de cumparare a acestei monede, dar si rezerve valutare si puterea
economica ale celei ce suporta operatiunile nefavorabile. n orice perioada si n orice tara, banca
centrala vegheaza mentinerea stabilitatii monedei nationale. La noi a existat o perioada,
ndeosebi intre cele doua razboaie mondiale, cnd exista o puternica stabilitate monetara si
pentru ca era o politica monetara foarte riguroasa. n primul rnd, n aceasta perioada, moneda
noastra avea acoperire n aur si era convertibila. Exista o paritate legala a leului, adica o cantitate
de aur pe care o continea. Cnd paritatea scadea sau crestea, ca urmare a fluxurilor monetare si
situatiei economice, banca centrala intervenea si echilibra cererea cu oferta de bani. La acea
vreme, echilibrarea se facea ndeosebi prin importul sau producerea aurului. O moneda
convertibila presupunea mentinerea echilibrului si stabilitatii monetare ntre punctele de iesire si
de intrare ale aurului. Cnd balanta de plati externe era defavorabila, banca centrala intervenea
prompt, punnd la dispozitia pietei monetare si valutare aur sau devize. Dar stocul ei de
acoperire era n pericol, din care cauza banca centrala trebuia sa recupereze aceasta eventuala
pierdere. Daca nu existau alte posibilitati, banca centrala era nevoita sa restrnga emisiunea si
circulatia banilor de hrtie, care aveau acoperire n aur si deci crestea (relativ) rezerva de aur si
devize. Retragnd o parte din banii (bancnotele) din circulatie, procentul de acoperire n aur fata
de banii din circulatie se mentinea. O alta solutie era ca banca centrala sa nu mai acorde credite
de scont pe piata interna, dect cu mare precautie. Acest lucru se realiza simplu si anume prin
ridicarea ratei scontului la banca centrala si printr-o gestionare mai riguroasa a cambiilor si a
altor titluri de credit si de plati. Ridicarea dobnzii (taxei scontului) temporizeaza unele
initiative, unele tranzactii si deci reducerea creditelor. O data cu cresterea taxei de scont, moneda
devine mai cautata, deci creste puterea de cumparare. nseamna ca preturile ncep sa scada, ceea
ce ncurajeaza exporturile si limiteaza importurile. Se poate obtine n acest fel o mbunatatire a
balantei comerciale si se poate echilibra rezerva valutara. Cresterea taxei scontului are influente
si n privinta fluxurilor monetare pe care o tara le are cu strainatatea. Cresterea dobnzilor
nseamna scumpirea capitalurilor. Rezulta ca n mai mare masura, capitalurile straine sunt atrase
n tara, pentru ca vor realiza profituri mai mari (dobnzile fiind mai mari). Aceste capitaluri
straine au efect pozitiv asupra economiei (aceasta se nvioreaza), ceea ce da posibilitatea reluarii
creditarii si n totalitate a activitatilor economice. Importanta foarte mare pe care o are politica
monetara n orice economie a condus n permanenta la aplicarea unor masuri de protectie a
monedei si de nlaturare a factorilor de dezechilibru. Politicile monetare au de cele mai multe on
n vedere si un control asupra fluxurilor si tranzactiilor monetare interne si internationale n care
este implicata fiecare tara. sunt impuse de asemenea, masuri de supraveghere a cursului de
schimb si a comertului cu devize si titluri. Multe dintre instrumentele politicii monetare dintre
8
cele doua razboaie mondiale sunt utilizare si acum n tara noastra. Desi de la nceputul perioadei
actuale de tranzitie, promovarea unei politici monetare eficiente a fost unul din obiectivele
prioritare, totusi aceasta eficienta roca nu s-a dovedit dect partial. Puterea de cumparare a leului
a scazut enorm, deprecierea fata de monedele de referinta a, fost si ea foarte mare,
convertibilitatea nu s-a realizat n cea mai mare parte, inflatia a fost de multe on galopanta,
dobnzile mari, iar masurile fiscale excesive. Cu toate ca Banca Nationala a Romniei, una
dintre cele mai serioase institutii ale tarii, a intervenit deseori, politica monetara nu a putut sa
suplineasca deficientele mari existente n economia reala. Pe plan international, politicile
monetare se caracterizeaza n ultimul timp printr-o relaxare pe plan coercitiv, legislativ si
interventionist. Politicile protectioniste nu mai reprezinta factorul numarul 1 n stabilitatea
monedelor nationale. Mult mai importante sunt politicile de deschidere, de ajustare, de
determinare a puterilor de cumparare ale monedelor nationale pe baza unor calcule si modele
complexe cu un grad ridicat de exactitate si rigurozitate. Au loc dezvoltari regionale ale
politicilor monetare si crearea de uniuni monetare. Cea mai recenta si mai spectaculoasa este
crearea Uniunii Monetare Europene )sau zona EURO). Monedele slabe depind tot mai mult de
monedele de referinta si de monedele internationale, implicit de organismele financiare si
monetare internationale.

Conculuzie:
Politica monetara consta n actiunea globala asupra principalelor variabile economice:
nivelul preturilor, produsul intern brut, gradul de ocupare a minii de lucru (rata
somajului), soldul balantei de plati externe, etc. aceasta actiune se exercita prin
manevrarea variabilelor monetare, adica a unor marimi care sunt ele nsele greu de
controlat, dar pe care politica monetara si propune sa le influenteze. inta politicii
monetare este constituita de asa-zisele "obiective intermediare": rata dobnzii, agregatele
monetare, volumul creditului bancar si nivelul cursului valutar.

Bibliografie:
1http://ec.europa.eu/economy_finance/euro/emu/index_ro.htm
2 http://www.rasfoiesc.com/business/economie/POLITICA-MONETARA-
Obiectivele-48.php

3 https://www.ecb.europa.eu/ecb/tasks/monpol/html/index.ro.html

4 Economie politica Nita Dobrot

5 Economie politica Gilbert Abraham-Frois