Sunteți pe pagina 1din 6

XXVI.

PREFECTUL

(Nu are dreptul sa faca politica; institutia prefectului se regaseste in toate


statele, in general in statele cu sistem francofon)

Institutia prefectului se regaseste in majoritatea statelor-membre ale


Uniunii Europene sub denumiri diferite (prefect, comisar al Guvernului,
reprezentant al regelui) si ea a fost creata pentru a se asigura controlul de catre
puterea centrala, a modului in care autoritatile locale autonome alese de
comunitate isi desfasoara activitatea din punctul de vedere al respectarii legii (si
Constitutiei implicit), ca principiu fundamental al statului de drept.
In tarile din sistemul francofon, inclusiv in Romania, primarul indeplineste un
dublu statut, acela de reprezentant al colectivitatii teritoriale, dar si de
reprezentant al statului in unitatile administrativ-teritoriale, motiv pentru care in
aceasta ultima calitate, activitatea primarului impune controlul unui organ al
statului, adica al prefectului.

In Romania, prefectul reprezinta o institutie de traditie, care a imbracat de


regula statutul de om politic, dar care, in perioada interbelica, a avut si calitatea
de prefect administrativ, adica functionar public.
Constitutia actuala il reglementeaza in sectiunea a 2-a a cap. V din Titlul III
consacrata Administratiei publice locale. Plasarea in aceasta parte a Constitutiei
este legitimata de competenta teritoriala (ratione loci) pe care acesta o exercita si
care vizeaza judetul in care a fost numit de catre Guvern, dat fiind faptul ca, in
calitate de reprezentant al Guvernului in fiecare judet si in municipiul Bucuresti, el
este un organ central.
Constitutia trimite de asemenea la o lege organica privind reglementarea
acestei institutii, aceasta este Legea 340/2004 privind prefectul si institutia
prefectului.

Din punctul de vedere al STATUTULUI sau, in perioada 1991 (dupa adoptarea


constitutiei)-prezent, prefectul a parcurs doua etape:

I. Prefectul a avut calitatea de om politic, demnitar al statului, ceea ce


atragea faptul ca fiecare Guvern avea deplina libertate in a-si numi
reprezentantii in urma unor negocieri politice (1991-2003, cand prin lege a
fost schimbat statutul prefectului, iar din 2005, schimbarea a devenit
efectiva)

II. Perioada 2003-prezent, care, la randul sau, are 2 subetape:


a) 2003-2005, cand, prin Legea nr. 161/2003, prefectul si subprefectii sunt trecuti in
categoria inaltilor functionari publici, insa legea prevede ca dobandirea efectiva
a statutului de inalt functionar public se va face in mod esalonat incepand cu
anul 2005

b) 2005-prezent, cand prefectul a devenit efectiv inalt functionar public, primul


moment fiind reprezentat de adoptarea OUG nr. 179/2005 privind modificarea si
completarea legii organice a prefectului, prin care s-au prevazut urmatoarele:
- prefectii in functie vor fi numiti in baza unui examen de atestare pe post ca
inalti functionari publici
- s-a desfiintat functia de secretar general al institutiei prefectului
(corespondentul secretarului unitatilor admnistrativ-teritoriale si al secretarului
general al administratiei centrale de specialitate, care reprezinta un functionar
de cariera) cu atributii in garantarea legalitatii in cadrul institutiei si s-a mai
infiintat o functie de subprefect alaturi de cea care exista deja, iar secretarii
prefecturilor, care erau in functie si care fusesera recrutati printr-un concurs
organizat in conditiile legii au fost numiti in functia de subprefect.

In prezent, legea prevede ca fiecare judet are 2 subprefecti, iar municipiul


Bucuresti are 3 subprefecti, insa in realitate, printr-o decizie politica, s-a suprimat
cel de-al doilea post de subprefect, astfel incat, in situatia actuala, judetele au un
subprefect, iar Bucurestiul doi subprefecti.

Prin art. 123 din Constitutie se consacra urmatorul statut constitutional al


prefectului:
1) prima componenta de reprezentant al Guvernului pe plan local
2) sef al serviciilor publice deconcentrate, al ministerelor si al celorlalte
organe ale administratiei centrale de specialitate (Constitutia: prefectul
le conduce).
Aceste servicii deconcentrate se afla practic intr-o dubla subordonare:
- pe verticala, ele se afla in subordinea ministerelor si a altor organe centrale
de specialitate de care apartin
- pe orizontala, ele se afla sub conducerea prefectului, in calitatea de
reprezentant al Guvernului
3) Prefectul verifica legalitatea actelor autoritatilor autonome locale,
exercitand un rol pe care doctrina il denumeste traditional, iar Legea nr.
554/2004 a contenciosului administrativ il califica drept organ de tutela
administrativa.
In virtutea acestui rol, prefectul poate sa atace actele acestor autoritati in
situatia in care le considera nelegale, ceea ce atrage suspendarea de drept (ope
legis) a acestor acte. Expresia poate ataca nu trebuie inteleasa intr-un mod in
care i-ar conferi prefectului puterea discretionara de a ataca unele acte si de a
nu face acelasi lucru cu altele, desi sunt in egala masura nelegale. Ea trebuie
raportata la atributia prefectului de a proceda prin structurile de specialitate la
analiza legalitatii actelor care i-au fost inaintate de catre autoritatile locale si in
situatia in care constata aspecte de nelegalitate in continutul lor, sa procedeze la
atacarea lor in contenciosul administrativ (la tribunalele judetene si al
municipiului Bucuresti, sectiile de contencios administrativ si fiscal care sunt
competente sa solutioneze litigiile care privesc acte care emana de la autoritatile
autonome locale).

Legea organica 340/2004 priveste, potrivit titlului sau, prefectul si institutia


prefectului, aceasta din urma fiind constituita pentru realizarea de catre prefect a
prerogativelor sale, functionand sub conducerea prefectului, care are calitatea de
ordonator tertiar de credite (ordonator principal este Guvernul, ordonator secundar
este Ministerul Afacerilor Interne).
Activitatea prefectului este coordonata de Ministerul Afacerilor Interne si
se desfasoara in baza mai multor principii, intre care enumeram semnificatia
principiului legalitatii, care deriva din calitatea prefectului de garant al legalitatii
in judet.
Din categoria de inalti functionari publici, prefectul si subprefectul au pe de o
parte DREPTURILE SI INDATORIRILE care sunt prevazute de Legea 188/1999
privind statutul functionarilor publici pentru toti functionarii publici, iar, pe de
alta parte, au anumite drepturi si indatoriri specifice, precum si restrangeri
ale unor drepturi fundamentale care deriva din statutul de reprezentant al
Guvernului in judet, dupa cum urmeaza:
a) au dreptul la locuinta de serviciu atunci cand nu detin o (locuinta) proprietate
in municipiul-resedinta de judet unde isi are sediul institutia prefectului. Atribuirea
acestei locuinte se realizeaza prin contract de inchiriere pe perioada cat se exercita
functiile de prefect sau subprefect.
b) prefectii si subprefectii nu au dreptul la greva, drept care este recunoscut
functionarilor publici in general
c) au obligatia sa informeze ministerul coordonator (al Afacerilor Interne) de
cate ori parasesc judetul pe care il reprezinta
d) prefectul are dreptul la onoruri militare cu ocazia ceremoniilor militare
realizate la nivelul judetelor
e) prefectii si subprefectii nu pot fi membri ai unui partid politic sau ai unei
organizatii careia i se aplica acelasi regim juridic ca si partidelor politice (ex.: UDMR)
O asemenea interdictie este prevazuta generic de art. 40 alin. (3) din
Constitutie, conform caruia nu pot sa faca parte din partidele politice judecatorii
Curtii Constitutionale, avocatii poporului, magistratii, membrii activi ai armatei,
politistii si alte categorii de functionari publici stabilite prin lege organica. Astfel,
Legea nr. 215/2001 consacra aceeasi interdictie pentru secretarii de unitati
administrativ-teritoriale, Legea 340/2004 pentru prefecti si subprefecti, Legea nr.
94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi pentru membrii Curtii
de Conturi si personalul de specialitate etc.

In calitatea lor de inalti functionari publici, ei (prefectii si subprefectii) pot


raspunde in aceleasi categorii de FORME DE RASPUNDERE juridica, respectiv
disciplinara, civila, penala sau contraventionala (raspunderea contraventionala este
o forma de raspundere administrativa).

ATRIBUTIILE PREFECTULUI
Prefectul indeplineste 2 mari categorii de atributii din punctul de vedere al
izvorului lor:
A. atributiile prevazute de Legea nr. 340/2004 (legea-cadru)
B. atributii prevazute de alte acte normative, precum si insarcinarile date de
Guvern, caruia se subordoneaza cei doi

A. Legea-cadru consacra atributii care privesc:


i) respectarea legii in acceptia lato sensu a termenului, care include toate
categoriile de acte juridice obligatorii
ii) prefectul actioneaza pentru realizarea in teritoriu a obiectivelor programului de
guvernare si, impreuna cu autoritatile locale, identifica prioritatile de dezvoltare
teritoriala
iii) actioneaza impreuna cu celelalte autoritati compentente pentru asigurarea
climatului de pace sociala si pentru prevenirea tensiunilor de acest tip
iv) verifica legalitatea actelor administrative ale autoritatilor autonome
v) are responsabilitati directe in prevenirea si inlaturarea efectelor situatiilor de
urgenta, pe care le realizeaza in colaborare cu celelalte autoritati
vi) atributii in domeniul protectiei civile
vii) prevenirea si diminuarea fenomenului de infractionalitate
viii) hotaraste cooperarea sau asocierea cu institutii similare din tara sau din
strainatate
ix) asigura realizarea dreptului minoritatilor nationale care au o pondere
semnificativa de a-si folosi limba natala, in scris si oral, in relatiile cu serviciile
deconcentrate si cu administratia locala

Pentru realizarea competentei sale teritoriale, prefectul este sprijinit de un


colegiu prefectural, din care fac parte si conducatorii serviciilor deconcentrate din
judet, care se intruneste in sedinta lunar.

ACTELE PREFECTULUI
Prefectul emite ordine, care sunt acte administrative, care pot avea
caracter normativ sau individual si care, ca orice act administrativ, intra in vigoare
din momentul publicarii (cele normative) si din momentul comunicarii (cele
individuale).
Ordinele cu caracter normativ se comunica de indata Ministerul Afacerilor
Interne, care poate sa solicite Guvernului anularea unor ordine ale prefectului pe
care le considera nelegale.

Alte doua STRUCTURI care sunt create la nivelul institutiei prefectului sunt:
I. cancelaria prefectului, care este formata din anumite functii in care personalul
este recrutat pe durata mandatului prefectului (are si el consilieri, un director de
cancelarie, secretar etc.)
II. oficiul prefectural, care se poate constitui in judetele care au o intindere mai
mare, care sunt conduse de un sef al oficiului prefectural, a carei functie este
asimilata celei de director executiv. Pentru municipiul Bucuresti, legea recunoaste
posibilitatea de a se constitui astfel de oficii la nivelul fiecaruia dintre cele 6
sectoare.
XXVII. FUNCTIA PUBLICA SI FUNCTIONARUL PUBLIC

In cadrul autoritatilor si institutiilor publice, isi desfasoara activitatea mai


multe categorii de persoane:

A. Persoanele care indeplinesc o functie de demnitate publica (ministrii si


asimilatii lor, alesii locali)
Statutul juridic al acestora este reglementat de Constitutie si de legile
organice adoptate in baza acesteia, cum ar fi Legea privind statutul
parlamentarului, al alesului local, Legea Guvernului (pt ministri) etc.

B. Personalul contractual/salariatii, al caror statut este reglementat de Codul


muncii si celelalte acte normative care formeaza legislatia muncii

C. FUNCTIONARUL PUBLIC, al carui statut juridic este reglementat de Legea


organica nr. 188/1999 cu modificarile si completarile ulterioare, republicata.

Functionarul public este o institutie juridica apartinand in mod


traditional dreptului public, dreptului administrativ. Inca de la inceputurile crearii
doctrinei in Romania (avem in vedere cursul de drept public al lui C. Dissescu si
ulterior intreaga doctrina interbelica), l-au analizat in cadrul lucrarilor consacrate
dreptului administrativ ca o institutie apartinand acestuia pe considerentul ca el
reprezinta un purtator al prerogativelor de autoritate publica, prin care actioneaza in
numele statului, avand astfel o identitate juridica distincta.
In perioada postbelica, functionarul public a facut parte, alaturi de alte
institutii, precum contractul administrativ, contenciosul administrativ, domeniul
public, din categoria celor care au fost marginalizate, considerandu-se incompatibile
cu specificul regimului politico-juridic existent, care se baza pe egalitate si care
respingea existenta unor diferentieri si ierarhizari intre cei care formau grosso-modo
categoria de oameni ai muncii. Pentru a se legitima o asemenea viziune, a fost
creata si o teorie de catre specialistii in dreptul muncii, anume Teza unicitatii
raportului juridic de munca, potrivit careia toti aceia care desfasurau o
activitate, o munca in sens larg, de la portar la ministru, aveau calitatea de salariat,
calitate care izvora dintr-un act bilateral, contract de munca si se exercita in cadrul
unui raport juridic de munca.
Dupa 1990, functionarul public si-a redobandit statutul legitim de institutie a
dreptului administrativ si acest lucru s-a realizat pornind de la dispozitiile Legii
fundamentale, care, in art. 73 alin. (3) trimite la 2 legi organice diferite:
- una prin care sa se reglementeze statutul functionarilor publici (lit. j)
-alta prin care sa se reglementeze regimul general al raporturilor de munca,
sindicatele, patronatele si protectia sociala, adica statutul salariatului
O asemenea solutie determina concluzia ca s-au avut in vedere si 2 institutii
diferite, una, functionarul public apartinand de dreptul administrativ, si alta,
salariatul, apartinand dreptului privat al muncii.

In afara acestui text, exista si altele care vizeaza in mod expres functia
publica in general sau anumite categorii de functionari publici (exemplu: art. 123
care reglementeaza prefectul) si care constituie izvoare constitutionale pentru
aceasta institutie a dreptului administrativ.
Primul dintre ele este art. 16 alin. (3), care prevede ca functiile si
demnitatile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoane care au cetatenia
romana si domiciliul in Romania (teza intai), si garanteaza egalitatea de sanse intre
femei si barbati in ocuparea acestor functii si demnitati publice prin teza a doua.
Initial, textul prevedea caracterul exclusiv al cetateniei romane, insa, prin legea de
revizuire, s-a renuntat la caracterul exclusiv, rezultand ca important este sa existe
cetatenia romana, careia ii mai pot fi asociate si alta/altele. Ratiunea care a
determinat modificarea a reprezentat-o iminenta integrarii Romaniei la UE, care
atrage pe de o parte dobandirea cetateniei europene de catre cetatenii statelor-
membre, iar, pe de alta parte, aplicarea libertatilor specifice spatiului european,
respectiv libertatea de circulatie a persoanelor, a bunurilor si a serviciilor.
A doua dintre ele este art. 54, care prevede ca persoanele carora le sunt
incredintate functii si demnitati publice raspund de indeplinirea cu credinta a
acestora, in care scop depun juramantul prevazut de lege.
In afara acestora, Constitutia cuprinde numeroase alte prevederi care fac
referire la functii publice, ca regula, atunci cand stabilesc incompatibilitatea dintre
anumite functii sau demnitati (ex.: membrii ai Guvernului, parlamentarii,
magistratii, avocatii poporului) cu orice alta functie publica sau privata.
Rezulta ca functia publica si functionarul public sunt institutii de
rang constitutional, a caror existenta este legitimata astfel la nivelul Legii
fundamentale.