Sunteți pe pagina 1din 5

I.

NOTIUNI INTRODUCTIVE IN DREPTUL ADMINISTRATIV

Dreptul administrativ este o ramura a dreptului public inrudita in mod


special cu dreptul constitutional. El reprezinta un drept al cetatii prin
obiectul sau de reglementare, care, conform adagiului lui Ulpian, vizeaza
relatiile dintre stat si cetatean, protejarea interesului public general.

Notiunea de baza a dreptului administrativ este administratia publica,


termenul administratie derivand din limba latina, prepozitia ad inseamna la,
catre si minister inseamna servitor, supus.
Din aceasta etimologie rezulta ca administratia a fost dintru inceput
conceputa ca o actiune in supusenie, ca o activitate prin care se satisfac nevoile
sociale cu caracter public, insusi dreptul administrativ conturandu-se in evolutia
statelor cand societatea s-a impartit in guvernati si guvernanti.

Administratia publica este o componenta a puterii executive, una din


cele 3 clasice puteri in stat, a caror separare a fost recunoscuta inca din
antichitate de catre Aristotel si fundamentata ulterior de catre Montesquieu ca
teoria sau principiul separatiei puterilor in stat.
Ideea de separare a puterilor in forma specifica teoriei lui Montesquieu a
aparut in Evul Mediu ca o reactie impotriva absolutismului monarhic. S-a
constatat o realitate specifica tuturor oranduirilor, anume ca acela care detine
puterea are tendinta naturala de a abuza de ea. Pt a opri abuzul s-a considerat ca
este necesar ca puterile sa fie incredintate unor titulari diferiti, care sa se
controleze si contracareze reciproc.
Insusi fondatorul acestei teorii spunea insa ca puterile nu pot fi complet
separate una de cealalta, ca ele au nevoie sa colaboreze pt a realiza acel
echilibru inerent functionarii oricarui stat. Mai mult chiar, exista autoritati publice
care dintotdeauna, desi apartin traditional unei puteri, exercita prerogative
specifice si altei puteri. De exemplu, seful statului, indiferent de forma de
guvernamant, este cel care promulga legile, investindu-le cu forta executorie pt
toti, exercitand astfel atributii de natura legislativa. Tot el este cel care acorda
gratierea individuala, exercitand atributii din sfera puterii judecatoresti.
Aceasta teorie a fost consacrata in Declaratia drepturilor adoptata de
Revolutia franceza din 1789 si prevazuta in primele constitutii ale lumii, pana
in a doua jumatate a secolului trecut, cand adoptarea Constitutiei franceze din
1958 (a Republicii a 5-a) a impus o noua viziune asupra constitutiilor statelor prin
recunoasterea pt Guvern, care este clasicul executiv, a dreptului de a adopta acte
juridice cu forta legii, numite regulamente. Mai mult chiar, domeniile in care
Parlamentul legifereaza sunt expres prevazute in aceasta constitutie, rezultand
ca restul materiilor pot face obiectul de reglementare de catre Guvern, ceea ce a
determinat doctrina sa se exprime ca in Franta regulamentul a devenit
regula si legea, exceptia.
Ideea de separare a puterilor a evoluat astfel, fara sa dispara, si-a
imbogatit continutul, in contextul unor realitati politice si institutionale, care au
impus acest lucru.

Avem in vedere existenta unor autoritati publice, care prin statutul lor
nu pot fi incadrate in niciuna din cele 3 clasice puteri in stat, cum ar fi CURTILE
CONSTITUTIONALE sau TRIBUNALELE CONSTITUTIONALE, care nu apartin puterii
judecatoresti. Justitia, potrivit Constitutiei Romaniei, art. 126, se infaptuieste de
judecatorii, tribunale, curti de apel si ICCJ si este reglementata in Titlul III al
Constitutiei, pe cand Curtea Constitutionala este reglementata distinct in Titlul V.
AVOCATUL POPORULUI, de asemenea, este reglementat in Titlul II, referitor
la drepturi, libertati si indatoriri fundamentale, statutul sau fiind acela de a apara
drepturile si libertatile persoanelor fizice, iar CURTEA DE CONTURI este si ea
reglementata in Titlul IV, consacrat economiei si finantelor publice.

Aceasta viziune noua, moderna de reglementare s-a impus si prin


adoptarea Constitutiei Romaniei din 1991, care reglementeaza autoritatile
care exercita prerogativele celor 3 clasice puteri in stat in Titlul III, intitulat
Autoritati publice, in urmatoarea succesiune:
Titlul III Autoritati publice
Cap I: Parlamentul organ reprezentativ suprem = puterea
legiuitoare
- unica autoritate legiuitoare a tarii

Cap II: Presedintele


Cap III: Guvernul
Cap IV: Raporturile Parlamentului cu Guvernul = puterea
executiva
Cap V: Administratia Publica

Cap VI: Autoritatea judecatoreasca = puterea


judecatoreasca

Presedintele exercita functia de mediere intre puterile statului si


intre stat si societate.

Pana la revizuirea in 2003 a Constitutiei, termenul de putere a statului era


utilizat exclusiv in art. 80 alin. (3), care reglementeaza functia de mediere a
Presedintelui intre puterile statului si intre stat si societate. Prin legea de revizuire
a fost completat primul articol cu alte 2 alineate, respectiv:
a) Alin. (4), care consacra expres principiul separatiei si echilibrului celor 3
puteri in stat, legislativa, executiva si judecatoreasca, in cadrul
democratiei constitutionale.
b) Alin. (5), potrivit caruia, in Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei
sale si a legilor este obligatorie. Precizam ca textul se regasea si anterior,
insa era plasat in Titlul II, capitolul privind indatoririle fundamentale.
Mutarea lui in primul titlu si primul articol, care se numeste Statul roman,
nu este de forma, ci de fond, respectarea suprematiei Constitutiei si a
obligativitatii respectarii legii devenind din indatorire fundamentala in
componenta, element de identificare a statului roman.
II. DEFINITIA SI TRASATURILE ADMINISTRATIEI PUBLICE

Ca orice categorie juridica similara, si administratia publica are 2


acceptiuni:
a) Material, functional
b) Formal, organic
Ea poate fi astfel definita ca a) un ansamblu de acte, proceduri, operatiuni,
care au un obiect determinat si respectiv ca b) un ansamblu de organe de
structuri administrative, care realizeaza, emite sau adopta sau, dupa caz,
presteaza operatiuni, acte, servicii.
Reunind cele 2 acceptiuni, administratia publica reprezinta ansamblul
activitatilor desfasurate de Presedintele Romaniei, Guvernul, administratia
centrala de specialitate si administratia publica locala, prin care, in regim de
putere publica, se duc la indeplinire legile si in limitele legii se presteaza
servicii publice.

TRASATURI (3)
I. Administratia publica reprezinta o activitate desfasurata de un
ansamblu de autoritati si institutii, denumite generic autoritati ale
administratiei publice.
Unele dintre acestea isi desfasoara activitatea la nivel central
(Presedintele, Guvernul, administratia centrala de specialitate), iar altele la
nivel local, respectiv al unitatilor administrativ-teritoriale.
i) Sub aspect administrativ, Romania este organizata in comune si orase
(municipii), care constituie nivelul de baza (art. 3 Const.) si judete, care
reprezinta nivelul intermediar.
ii) Sub aspectul continutului atributiilor pe care le exercita, organele
administratiei publice dispun unele de competenta materiala generala
(Presedinte, Guvern, primar, consilii), care acopera toate sferele de
atributii si altele de competenta materiala specializata (ministerele,
servicii publice deconcentrate).
iii) Din punctul de vedere al naturii organelor care realizeaza administratia
publica, identificam:
i) O administratie de stat/statala, in care intra administratia
centrala si la nivel teritorial prefectul si serviciile deconcentrate ale
ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei centrale de
specialitate;
ii) O administratie autonoma locala, exercitata in unitatile
administrativ-teritoriale, in baza principiilor constitutionale ale
autonomiei locale, descentralizarii si deconcetrarii serviciilor publice.

Autoritatile administratiei publice:


1. La nivel central
1) Presedintele + Guvernul cei doi sefi ai executivului bicefal/dualist
2) Administratia centrala de specialitate:
i) Ministerele, care se pot organiza si functiona numai in subordinea
Guvernului
ii) Alte organe centrale de specialitate, care se pot organiza in
subordinea Guvernului, altele decat ministerele, in subordinea
unui minister sau ca autoritati centrale autonome (ANAF, de ex);
ultima categorie se poate organiza numai prin lege organica
2. La nivel judetean
1) Administratie de stat, formata din prefect, care este reprezentantul
Guvernului in fiecare judet si in municipiul Bucuresti si din serviciile
publice deconcentrate ale ministerelor si celelalte organe ale
administratiei centrale de specialitate.
2) Administratie de natura autonoma locala: Consiliul judetean, care e
organul deliberativ al autonomiei locale + presedintii consiliilor
judetene, care sunt organe executive + regii autonome, societati
comerciale, institutii publice, aflate in subordinea celor de mai sus
(consiliu judetean si presedintii consiliilor judetene).
3. La nivel de comuna si oras (municipiu)
1) Consiliile locale, care sunt organe deliberative;
2) Primarul, care este organul executiv al autonomiei locale;
3) Regii autonome, societati comerciale, institutii publice, aflate in
subordonarea sau coordonarea consiliilor locale si ale primarului.

II. Administratia publica se exercita intr-un regim de putere publica,


notiune care evoca ansamblul prerogativelor speciale,
exorbitante, cu care sunt investite autoritatile administrative si
prin intermediul carora fac sa prevaleze interesul public sau
general atunci cand vine in contradictie cu interesul particular.
Preemtiunea interesului public asupra celui general este de esenta
activitatii administratiei si a autoritatilor publice in ansamblul lor.

III. Administratia publica are 2 componente esentiale, si anume:


a) Executarea legii
b) Prestarea de servicii publice in limitele legii

a) Executarea legii trebuie inteleasa atat in sensul ei clasic de ansamblu


de operatiuni, fapte materiale concrete, administrative, prin care legea
este pusa in executare (de ex, organizarea alegerilor), cat si in sensul
modern de activitate prin care se adopta acte juridice prin care legea
este pusa in executare.
De exemplu, art. 108 alin (2) Const. prevede ca hotararile
Guvernului se adopta pt organizarea executarii legilor, misiunea lor fiind
deci sa puna legea in executare.
Mai mult chiar, art. 115 Const. reglementeaza institutia delegarii
legislative, prin care investeste Guvernul cu o competenta normativa
primara, in baza careia poate adopta ordonante simple sau de urgenta.

b) Serviciul public este o institutie traditionala a dreptului administrativ,


care multa vreme a fost definit ca un drept al serviciilor publice.
El reprezinta o activitate desfasurata de un agent public sau de un
agent privat autorizat de un organ public, prin intermediul careia se
satisfac nevoi sociale de interes public.
Atunci cand statul transfera unui agent privat dreptul de a presta un
serviciu public, el isi conserva dreptul de a supraveghea, verifica,
controla modul in care particularul desfasoara activitatea la care a fost
autorizat, in caz contrar intervenind cu sanctiuni pana la desfiintarea
sau inchiderea sau suspendarea activitatii.