1. Obiectul filosofiei culturii.

Bogia spiritual a omului contemporan care-i furete contient propria sa istorie confer o
deosebit importan i semnificaie problemelor culturii. Factorul cultural, sub numeroasele i
variatele lui aspecte, constituie un mobil mereu activ i stimulator.
Dezvoltarea contemporan a culturii face necesar ca problemele privind filosofia
culturii - disciplin filosofic, relativ de sine stttoare, - aa cum sunt etica, estetica etc.
n cadrul i pe baza filo-sofiei generale, s fie supuse unei analize i dezvoltri
sistematice. Problematica unei asemenea discipline este vast i variat.
Filosofia culturii se gsete la un nivel de generalizare mult mai ridicat dect tiinele
culturale speciale (etnografia, istoria, sociologia etc). Ea generalizeaz asupra rezultatelor pe
care le ofer disciplinele speciale ale culturii n acelai mod n care filosofia naturii
generalizeaz asupra materialului pe care l ofer ansamblul tiinelor particulare ale naturii.
Obiectul i problematica filosofiei culturii cuprind:
- procesul creaiei umane i rezultatul specific al acestui proces - fenomenul
cultural n multidimensionalitatea sa;
- generalizarea maxim a elementelor structurale ale procesului istoric
(economice, social-politice, ideologice, practico-tehnice, meteugreti,
tiinifice, artistice, morale, religioase, mitolologice, filosofice, naional-populare,
de trai etc), stabilirea interaciunii acestor elemente structurale i raportul lor cu
diferite tipuri de cultur i culturi;
- legile genezei i dezvoltrii culturii;
- definirea genetic, structural i funcional a fenomenului cultural;
- filosofia valorii - axiologia; definirea, structura i funcionarea valorilor,
clasificarea acestora;
- raportul dintre cultur i civilizaie;
- condiiile creaiei de excepie;
- statutul uman i cultura etc.

2. Conceptul de cultur.

a) Definirea culturii.
 O definiie universal a culturii nu exist. Sunt posibile diverse descrieri
funcionale din domeniul culturii, formulate de fiecare dat n funcie de scopurile
concrete ale cercetrii (istorice, sociologice, etnografice, axiologice, semiotice,
etice, estetice etc), ns o definiie integral, esenial a culturii, care ar cpta o
rspndire unanim recunoscut nu exist, dei volumul semantic al acestei noiuni
este considerat ca fiind intuitiv clar.
Definirea conceptului de cultur se impune cu att mai mult cu ct el circul
n limba cotidian i chiar, n cea tiinific, avnd sensuri variate. Culturologii
americani A.Kroeber i C.Kluckholn au analizat 164 de definiii a noiunii de
"cultur", propunnd-o pe-a 165-a:
Cultura const din modele implicite i explicite ale comportrii i pentru
comportare, accumulate i transmise prin simboluri incluznd i realizarea lor n
unelte. Miezul esenial al culturii const din idei tradiionale aprute i
selecionate istoric i n special din valorile ce li se atribuie. Sistemele de cultur
pot fi cosiderate, pe de o parte, ca produse ale aciunii i, pe de alt parte, ca
elemente ce condiioneaz aciunea viitoare.
Un alt specialist n problemele culturii, A. Moles, a nregistrat n jur de 250,
iar R. Robin - 500 de definiii.
Etimologic, noiunea cultur vine din limba latin cu rdcina care a
derivat de la verbul colere ce nseamn, n primul rnd, a cultiva anumite lucruri,
cu nelesul de a le ngriji spre a le ameliora calitatea sau a le spori productivitatea.
La nceput noiunea de cultur prevedea influiena util a omului asupra
naturii (cultivarea, prelucrarea pmntului etc), la fel educaia i instruirea omului.
Horaius l folosea cu sensul de cultivare a spiritului, iar Cicero punea n discuie
cultura agrorum i cultura animi, prin aceasta din urm nelegnd un efort
educaional cu mare efect n rodirea sufletului ce nsumeaz att procesul de
nvmnt, ct i experiena personal a fiecrui individ.
Cu toate c noiunea de cultur e folosit pe larg i n sens tiinific din a
doua jumtate a sec. al XVIII-lea de ctre savanii europeni, nchipuiri
asemntoare pot fi evideniate la treptele timpurii de dezvoltare a diferitelor
civilizaii att din Orient, ct i din Occident: n cultura chinez e folosit
termenul jni, n cea indian dharma, la greci - paideie. Elinii vedeau n
paideie educaia aleas, principala lor deosebire de la barbarii fr de cultur.
n Evul mediu se mbogete coninutul acestei noiuni, care e legat de
 modul de via orenesc i se apropie de coninutul noiunii de civilizaie ce apare
mai trziu. Cuvntul cultur se asociaz cu nivelul desvririi personalitii. n
epoca Renaterii desvrirea cultural e neleas n corespundere cu idealul
umanist al omului, iar mai trziu - cu idealul iluminitilor.
Reprezentanii epocii iluminismului (secolul XVIII) Voltaire, J.-J.
Rousseau, Condorsier etc. acord atenie deosebit problemelor culturii. Aflndu-
se pe poziiile raionalismului, nelegnd prin cultur nelepciunea uman,
autodezvoltarea spiritual a societii i omului, care se manifest n astfel de
domenii ale vieii spirituale, cum sunt: arta, morala, religia, tiina etc.
Voltaire afirma, c cultura e nemijlocit legat de procesul de dezvoltare a
raiunii umane. Nivelul de cultura i civilizaie a unei naiuni sau ri depinde de
caracterul raional, de rezonabilitatea acestor societi, de structurile politice, de
nivelul de dezvoltare a tiinei i artei. Iar scopul culturii corespunde menirii
"raiunii" - ca toi oamenii s fie fericii, s triasc n conformitate cu necesitile
fireti.
J.-J. Rousseau supune unei critici cultura i civilizaia uman ca o
mrturie a decderii moravurilor. Popoarele civilizate au o moral stricat, n
descompunere, desfrnat. El opune acestei morale curenia i naturaleea
moravurilor societii patriarhale (primitive). Tendinele iluminitilor n tratarea i
fundamentarea noiunii de cultur n continuare se pstreaz.
Filosoful german I.Kant afirm, c cea mai ampl dezvoltare a
spiritului omenesc are loc ntr-o astfel de sfer a culturii cum este morala, iar
G.W.F.Hegel consider c la acest rol pretinde filosofia.
Schimbrile profunde ce s-au produs n epoca modern au influenat i
sensul, i semnificaia conceptului de cultur. S-a creat astfel premiza nelegerii
culturii ca proces i stare de cultivare n lumina unui ideal de perfeciune sau ca
ansamblu de opere, urmare a unei intense munci intelectuale i afective.
Un rol important n mbogirea sensurilor culturii 1-a avut micarea
romantic, prin extinderea valorii culturii populare, a tradiiei artelor i
obiceiurilor distinctive ale popoarelor ce vor alctui cu timpul autentice nuclee ale
culturilor naionale, ca manifestri specifice i originale ale spiritualitii umane.
n mare msur a contribuit la nelegerea culturii i J.G.Herder. Au trecut peste dou secole de cnd
Herder deplngea faptul c "nimic nu este mai vag dect cuvntul "cultur". El a insistat asupra
faptului c termenul "cultur" ar putea avea un destin filosofic n msura n care ar viza totalitatea
obiceiurilor, moravurilor, formelor de gndire i modalitilor de aciune caracteristice unei societi
particulare i n msura s-i asigure acesteia participarea la ideea mai ptrunztoare de humanitas
(umanitate ).
mprumutnd termenul de cultur de la Herder, neobositul etnograf i antropolog englez E.Tylor
(1832-1917) 1-a introdus n registrul tiinific al antropologiei culturale. n cuvntul introductiv la
tratatul "Cultura primitiv" (1871) el descria cultura ca ansamblu al achiziiilor (unelte, cunotine,
obiceiuri etc). S-a deschis astfel drum diverselor abordri non-filosofice ale culturii din secolul
nostru.
Filosofia culturii nu poate ns rezuma cultura doar la ceea ce inteligena i
nelepciunea uman au realizat de-a lungul secolelor: unelte, simboluri, mituri,
limbaje,arte, tiine, moravuri, sisteme de legi, concepii filosofice, religii, instituii etc.
Dac s-ar opri aici, ar aprea riscul de a trata cultura ca o totalitate de componente nea
cordate ntre ele. O filosofie a culturii presupune c universul culturii nu e o simpl
aglomerare de componente separate. Punctul ei de plecare i ipoteza ei de lucru rezid
n convingerea c multiplele i aparent mprtiatele-i componente pot fi adunate i
readuse la un focar comun.
Tipurile de definire a culturii n perioada contemporan -discriptiviste, istoriste, psihologiste,
normativiste, sociologiste, structuraliste, naturaliste, organiciste, pozitiviste etc. - care circul n
lucrri de antropologie cultural, sociologie, psihologie, etnografie, culturologie etc, fiind lipsite de
o viziune filosofic integratoare, oscileaz ntre extreme. Extind sfera culturii (n cazul definiiilor
istorice, care - subsumndu-i tot ceea ce este un produs al "ereditii" sociale, non-biologice - ajung
s identifice cultura cu socialul) sau o ngusteaz n limitele expresiilor ei simbolice - prescriptive
(n cazul definiiilor normative). Deplaseaz accentul spre momentul subiectiv al culturii (n
definiiile psihologice) sau deschid drumul spre construirea unor modele apte s surprind (n
definiiile structurale) momentul ei obiectiv. Apeleaz la definiii enumerativ-discriptive, frecvente n
etnologie (E. Tylor), desemnnd prin cultur tot ce ar contura o stare caracteristic modului de via
al unei societi, sau recurg la definiii genetice i ntrevd n cultur un ideal al perfectibilitii
socio-umane.

Ganditori romani cu privire la conceptul de cultura.

Dimitrie Gusti -; sociolog roman, fondatorul scolii monografice de la Bucuresti, se referea

la cultura in 3 sensuri:
- cultura obiectiva pe care o definea ca fiind sistemul de bunuri
culturale care formeaza stilul unei epoci. De exemplu: un cod
legislativ Codul lui Abudali; o poezie - Luceafarul lui Eminescu;
o melodie - Desteapta-te romane; o descoperire stiintifica- Teoria
relativitatii a lui Einstein; un sistem filosofic - sistemul kantian.
- cultura institutionala care cuprinde totalitatea regulilor pe care
institutiile sociale le instituie la un anumit moment dat. Exemplu:
regulile instituite de stat, de biserica, de obiceiuri, de traditii.
- cultura personala care este definita ca proces de vesnica
- miscare si devenire, atitudinea persoanelor fata de opera de cultura,
- adica raportul trait - viu de activitate intre persoanele de cultivat si
valoarea de cultura.
Procesul de cultura personala consta in indrumarea individului
in sfera valorilor culturale a unui timp si in eliberarea sa din aceasta
sfera prin creatii noi de valori.
Marele nostru Poet National, Mihai Eminescu, apreciaza printr-
un set de deferente deosebirea care exista intre cultura si civilizatie.
In conceptia poetului, civilizatia unui popor se exprima prin realizarile
sale tehnice-industriale, progresul material, progresul cultural prin
care se asigura dezvoltarea omnilaterala a tuturor facultatilor si
aptitudinilor umane, a tuturor valorilor spirituale. Precizand continutul
conceptului de civilizatie, Eminescu spune: Gradul de civilizatie al
unui popor nu se masoara dupa numarul botinelor lustruite, a frazelor
frantuzesti si a gazetelor, ci dupa aptitudinea lui de a supune puterile
oarbe ale naturii scopurilor omului. Cu cat omul este stapan pe vant,
pe apa, pe abur si-si face din ele slugi muncitoare, cu atat civilizatia
este mai inalta, cu cat omul stapaneste mai mult asupra omului, cu
atat barbaria este mai mare.
Civilizatia adevarata il are in centrul preocuparilor pe om, pentru ca
toate aptitudinile fizice si morale ale omului sa se dezvolte prin munca,
inteligenta si combinata. Este vorba ca toate aptitudine unui popor sa se
dezvolte, nu sa degenereze si sa condamne poporul intreg la un singur
soi de munca.
Civilizatia reprezinta opera prin care omul se poate dezvolta, se
poate perfectiona, isi poate afirma mai deplin si mai eficient resursele
 creative si isi mareste domeniul manifestarii libertatii sale. Masura
civilizatiei unui popor este dibacia sa de a substitui fortei musculare
agenti naturali, de a crea si intrebuinta masini. Eminescu atragea
atentia asupra pericolului pe care il prezinta importul de civilizatie.
Adevarata civilizatie a unui popor, sustine el, nu poate fi o civilizatie
de imprumut, nu se poate baza pe adoptarea necritica, mecanica de
legi, forme, institutii, independent de nevoile, aptitudinile si telurile
proprii ale poporului nostru.
Civilizatia autentica prin continutul sau este aceea care se bazeaza pe criterii de valoare
raportata la idealul dezvoltarii depline a omului si consista in dezvoltarea naturala, organica a
propriilor puteri, a propriilor facultati ale sale. Nu exista o civilizatie umana generala accesibila
tuturor oamenilor in acelasi grad si in acelasi chip, ci fiecare popor isi are civilizatia sa proprie,
desi in ea intra o multime de elemente comune si altor popoare.
Eminescu este adeptul producerii civilizatiei proprii prin efort propriu, dar nu adopta o atitudine
exclusivista fata de civilizatia si cultura altor popoare. El considera ca fiind absolut necesara
insusirea culturii si civilizatiei universale, este de acord si sustine transferul de valori din alte culturi
spre cultura noastra, dar cu conditia ca toate acestea sa aiba loc intr-un proces de asimilare organica
si nu printr-o atitudine de altoire cu orice pret a unor valori care nu satisfac interesele si idealurile
proprii.
Eminescu a subliniat rolul hotarator al economicului in dezvoltarea civilizatiei proprii. Astfel el
spunea conditia civilizatiei statului este civilizatia economica, a introduce formele unei civilizatii
straine fara sa existe corelativul economic, e curat munca zadarnica.
Civilizatia si cultura au un caracter cumulativ, fiecare operatie se foloseste de rezultatele dobandite
de generatiile anterioare, dar apropierea aceasta este posibila numai printr-o noua munca.
Civilizatia omeneasca, sustinea Eminescu, incepe oarecum din nou si din fundament orice generatie
noua, care trebuie sa-si castige prin propria memorie si judecata atat cunostintele anterioare cat si sa
le creeze pe cele noi. Continutul unei civilizatii, spune Eminescu, nu poate fi decat rezultatul muncii
prestate de societate: nici ziare, nici legi, nici academii, nici o organizatie asemanatoare cu cele de
mai sus nu sunt in stare de a inlocui munca si o stare de lucruri care nu se intemeiaza pe ea, o
fanstamagorie care va dura mai mult sau mai putin, dar se va face fum la suflarea rece-i realitati.
Munca este izvorul, baza libertatii, culturii, civilizatiei.
In aceasta privinta, Eminescu spunea: cine crede ca prin profesarea unei serii de fraze a inlocuit
munca, deci libertatea si cultura, acela se prenumera fara sa stie printre parazitii societatii. In
viziunea poetului, civilizatia este o conditie necesara, sinegvalom a oricarei propasiri sociale si de
 binefacerile ei trebuie sa se bucure intreaga societate nu doar o minoritate privilegiata: Civilizatia
unui popor consta cu deosebire in dezvoltarea acelor aplicatii umane, in genere, care sunt neaparate
tuturor oamenilor care trebuie sa constituie fundamentul, directiva a toata viata si a toata activitatea
omeneasca, caci clasa inteligenta numai nu constituie o civilizatie care e si trebuie sa fie comuna
tuturor paturilor natiunii. Eminescu considera asadar, civilizatia, rodul activitatilor comune pe care
le desfasoara o populatie intr-un anumit moment al evolutiei sale si din care rezulta supunerea
fortelor naturii si satisfacerea intereselor comunitatii care depind de nivelul cultural in ultima
instanta.
La sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea unul dintre cei mai mari carturari
romani, istoricul A.D. Xenopol, a fost preocupat de definirea elementelor nationale care compun
cultura, limba, dreptul si moravurile, literatura si traditiile, artele frumoase.
Deci, o cultura nationala presupune in conceptia istoricului roman, prezenta si perfectionarea limbii,
dezvoltarea stiintei dreptului, existenta unei morale constituite dar perfectibile, crearea unei
literaturii proprii nationale, dezvoltarea artelor frumoase: muzica, pictura, arhitectura, sculptura,
cultivarea traditiilor. Cultura nationala a unui popor consta mai intai de toate, in pastrarea,
dezvoltarea si cultivarea limbii sale, apoi in regularea raporturilor indivizilor sai, atat a celor de
drept cat si a celor de moravuri dupa formele ce sufletul sau a dezvoltat pentru implinirea lor in
cercetarea trecutului sau ca popor cu existenta particulara in asta lume pentru a intelege prezentul
si a intrevede viitorul in fine in cultivarea artelor si literaturii, ca tot ce este frumos si original in
sufletul sau sa se rezolve si sa se produca in lumea exterioara. Deci importanta nemijlocita a
culturii nationale este sa mentina si sa dezvolte pe un popor la constiinta de sine la viata
nationala.
Conceptia despre cultura nationala a lui Xenopol se articuleaza pe urmatoarele idei verificate istoric:
1.Popoarele au o existenta specifica. Aceasta existenta genereaza idealuri, aspiratii, scopuri specifice
din care rezulta identitatea unui popor.
2.Cultura nationala trebuie sa reflecte trecutul specific al poporului din eforturile caruia a fost
zamislita cultura. In trecutul istoric al unui popor se regasesc germenii prezentului si viitorului sau.
3.Specificitatea existentei unui popor este continua, este permanenta, de aceea urmeaza sa fie
cultivata in literatura, arta, traditie, morala.
Cultura nationala este expresia constiintei de sine a unui popor. Prin elementele de cultura nationala,
un popor se adreseaza prin glas propriu universalitatii. Cultura nationala ajuta comunitatea sa
dialogheze cu culturile si cu valorile create de celelalte popoare. In secolul nostru dezbaterile despre
cultura si sensul civilizatiei au avut ca axa orientatoare, ideea care enunta un continut inedit Gradul
de civilizatie a unui popor se masoara prin capacitatea omului de supunere a fortelor naturii prin
 dezvoltarea aptitudinilor si fortelor creatoare omenesti.
In istoria civilizatiei romane moderne, Eugen Lovinescu descifreaza sensul si directia necesara a
evolutiei Romaniei moderne. Eugen Lovinescu critica romantismul antiorasenesc, traditionalismul
inteles ca un curent de idei diversificat dar refractar fata de dezvoltarea civilizatiei. Eugen Loviescu
critica acele atitudini exprimate de o parte a intelectualitatii romanesti si a politicienilor din vremea
sa care considerau
viata orasului ca decadenta, degeneratoare a spiritului de moralitate a poporului roman si preamareau
virtutiile satului romanesc considerat un fel de bastion de citadela a romanismului pur si moralitatii
desavarsite.
Civilizatia noastra, sustine Eugen Lovinescu, s-a dezvoltat in concordanta cu civilizatia occidentala.
El considera ca factor de regres si stagnare tot ce tine de cultura bizantina, de ortodoxism si de
traditii orientale. In schimb, Lovinescu exprima parerea ca orice progres al culturii romane este un
produs al contactului cu apusul incepand cu influenta cusita (pusita) din secolul XV, cea care ne-a
dat primele traduceri religioase in limba romana; continuand cu influenta kalvina din secolul XVI,
care avea sa ne dea cele dintai tiparituri romanesti, cu influenta culturii polone, considerate a fi de
extractie apuseana pentru ca este catolica, nu ortodoxa si pana la influentele apusene sub forma
curentului latinist din secolul XVIII sau a constiintei nationale din secolul XIX.
Secolul XIX este considerat secolul descatusarii depline a poporului roman de sub robia
influentelor rasaritene. Pregatirea descatusarii s-a facut de secolele anterioare care au reprezentat o
revolutie culturala, nationala si a revolutiei morala in teritoriile carpato-dunarene. In explicatiile sale
Lovinescu, recurge la 2 principii:
-principiul interdependentei;
-principiul imitatiei.
Cu ajutorul acestor 2 principii isi sustine teza sa fundamentala civilizatia romana moderna este
creatia influentelor apusene. Imitatia si difuziunea imitatiei au fost principiul formativ al
institutiilor noastre ca si a altor popoare si natiuni. Am imitat institutia regalitatii, institutia
parlamentara, constitutia, codul legislativ apusean. Deci cultura romaneasca nu este decat reflexul
imitatiei culturii apusene. Imitatia se afla la baza tuturor civilizatiilor, dar in mod inegal. In unele
epoci are un caracter integral, global, pe cand in altele are un caracter de culegere si fixare a
imitatiilor introduse pe cale revolutionara.
Intrand in polemica desfasurata in secolul XX cu privire la continutul notiunilor de cultura si
civilizatie, Lovinescu spunea: si pentru noi civilizatia reprezinta totalitatea conditiilor materiale
dintre care lumina electrica, sina de cale ferata, sarma de telegraf, politie, regim juridic, economie,
instructie obligatorie, vot universal si deci regim politic, pe cand cultura reprezinta totalitatea
 bunurilor sufletesti fie ele foarte morale si religioase produse ale veacurilor trecute, fie deprinderi
sufletesti dobandite mai de curand .
Lovinescu face distinctie neta intre civilizatie si cultura, neintroducand in conceptul de cultura
valorile materiale create de un popor. In viziunea sa, realizarile materiale ale unei comunitatii fac
parte din civilizatie. In legatura cu raportul cultura-civilizatie, Lovinescu mentiona: Drumul de la
cultura la civilizatie nu este ireversibil, devenind conditiile vietii noastre, aceste bunuri materiale
intra in deprinderi si se prefac cu timpul prin adaptare in valori sufletesti, cu alte cuvinte, civilizatia
se transforma in cultura.
Tezele lui Lovinescu au fost contestate in vremea aceea de catre conservatori si traditionalisti si mai
ales de revista Gandirea care a fost condusa si la care a colaborat mult timp un reprezentant de
seama al filosofiei romanesti, Nichifor Crainic. Teza sincronizarii noastre cu apusul a fost denuntata
ca un atentat impotriva specificului national, iar sustinatorii ei drept corupatori ai tinerelor generatii
romanesti.
Lovinescu a fost denumit in epoca teoreticianul maimutei imitatoare. La fel este considerata
deficitara conceptia sa prin care minimaliza rolul factorului bizantin rasaritean in morfologia de
creare a spiritualitatii romanesti asezata exclusiv sub semnul latinitatii.
Constantin Radulescu-Motru unul dintre cei mai de seama filosofi romani din perioada interbelica,
privea cultura nu in lumina unui imobil si misterios specific national rupt de realitatile nationale si
sociale concrete ci din perspectiva ei civilizatoare si umanizatoare. Cultura este considerata ca fiind
capacitatea omului de a stapani natura, modul in care omul continua umanizarea Istoria inaintarii si
raspandirii omului asupra naturii determina in genere gradul de cultura sociala, prin mijlocirea
instrumentelor omul se elibereaza de sub tirania mediului cosmic, facandu-si munca mai spornica si
mai usoara.
Cultura are, deci, o functie practica, in sensul, ca prin realizarile sale omul stapaneste si transforma
natura, isi realizeaza interesele si aspiratiile. Mai departe Radulescu Motru atragea atentia, ca
dezvoltarea inteligentei nu se poate concepe fara dezvoltarea tehnologiei, precum nici dezvoltarea
culturii unui popor fara dependenta intima intre evolutia constiintei sale sociale si transformarea
lumii materiale.
Motru a sesizat functiile culturi:
a.Cultura este conditie fundamentala pentru iesirea popoarelor din barbarie.
b.Prin cultura faptele omenesti dobandesc un inteles mai inalt, devin istorice.
c.Lipsite de cultura popoarele sunt lipsite de istorie fiindca nu au un criteriu care sa stabileasca
valoarea evenimentelor petrecute.
d.Prin cultura societatea dobandeste constiinta rostului sauin istorie si se diferentiaza de celelalte
 societati.
Filosoful considera ca problema de fond a civilizatiei consta in cunoasterea conditiilor detasarii
omului de viata animata, utilizarii rationale a bogatiilor mediului cosmic, in selectarea tendintelor
afective si atractia spre incercarile originale si imaginare ale ratiunii. Cultura exclude uniformizarea
si mai ales uniformizarea din productie. Un popor care ar produce pe acelasi tipar in vecii vecilor,
acela nu s-ar putea numi un popor ,cultura incepe de cand se asigura un plus de viata ideala, adica de
originalitate.
Motru considera ca un popor cult este acela care reuseste sa diferentieze si sa varieze productia. Un
popor care isi orienteaza productia spre cateva domenii este un popor predestinat inculturii. Treptele
culturii sunt trepte ale umanizarii. Productia, activitatea economica este un element important al
culturii. Nivelul de cultura al unui popor este exprimat si de originalitatea culturii sale prezenta si in
activitatea de productie. Un popor cult este acela care creeaza noi domenii ale activitatii de
productie.
Conceptia lui C.R.Motru asupra culturii si civilizatiei cuprinde o serie intreaga de elemente valabile
si in constructia culturala contemporana in care este angajat poporul roman. Civilizatia adevarata il
are in centrul preocuparilor pe om, pentru ca toate aptitudinile fizice si morale ale omului sa se
dezvolte prin munca, inteligenta si combinata. Este vorba ca toate aptitudine unui popor sa se
dezvolte, nu sa degenereze si sa condamne poporul intreg la un singur soi de munca. Civilizatia
reprezinta opera prin care omul se poate dezvolta, se poate perfectiona, isi poate afirma mai deplin si
mai eficient resursele creative si isi mareste domeniul manifestarii libertatii sale. Masura civilizatiei
unui popor este dibacia sa de a substitui fortei musculare agenti naturali, de a crea si intrebuinta
masini.

Ieirea n afara acestor alternative o poate oferi, numai trecerea de la

tipurile de definiii non-filosofice la determinaia filosofic a culturii, n cadrele
categoriale ale unei ontologii a umanului axio-centrice, care va apela la virtuiile
metodologice ale conceptului de valoare.
Dintr-o astfel de perspectiv, n sens larg, cultura cuprinde totalitatea
valorilor materiale i spirituale n att de dramaticul proces istoric de afirmare a
omului ca om, proces care evideniaz progresul omenirii n cunoaterea,
transformarea i stpnirea naturii, a societii i a cunoaterii nsi (I. Btlan).
Fr a subaprecia aceste eforturi, avem ca premiz realizrile celor doi
cercettori americani A.Kroeber i C.Kluckholn - care, ncercnd s
deslueasc specificul culturii, cer ca aceasta s fie analizat ntr-o tripl relaie:
 - raportul dintre cultur i natur;
- raportul dintre cultur i societate;
- raportul dintre cultur i valoare.
n literatura de specialitate se vorbete despre o structur specific a
culturii, ca i despre tipologii specifice culturale.
n primul caz se are n vedere o structur ce ar cuprinde domeniile mari ce
alctuiesc sfera culturii: domeniul valorilor materiale i spirituale, domeniul
mijloacelor comunicaiilor de mas (teatru, cinematografie, televiziune, pres,
biblioteci, muzee etc), adic ceea ce e numit mass-media, instituiile culturale, ct
i relaiile dintre acestea.
Clasificarea tipurilor de cultur se face n funcie de urmtoarele criterii:
- criteriul temporal, istoric, ne d posibilitatea de a vorbi de o cultur antic,
medieval, renascentist, modern, contemporan;
- criteriul spaial-geografic ajut la mprirea culturii n culturi Oriental i
Occidental, cultur egiptean, cultur greac etc;
- criteriul tipologic, care mparte culturile n: primitiv, arhaic, evoluat.
Tipul de cultur prezint un sistem de relaii al tuturor componenilor
procesului istoric (economici, politico-sociali, ideologici, tehnici, tiinifici,
artistici, morali, religioi, filosofici etc.) dintr-o anumit perioad istoric i spaiu
geografic. Acest sistem e un ntreg, un aliaj cu o structur specific ce exprim
esena lui material i spiritual.

b) Raportul dintre cultur i natur.

Istoria culturii universale ne aduce dovezi c n raportul cultur-om-

natur a existat o legtur permanent. Apariia, dezvoltarea i nflorirea multor
civilizaii au depins n mod direct de condiiile climaterice, peisaj i de atitudinea
omului fa de natur (ca stpn al naturii - cum e n civilizaiile europene sau ca
copil al naturii divinizate - cum e n civilizaiile Orientale (China, Japonia)).
Omul e o fiin biosocial. n acelai timp e o parte a naturii i subiect i
obiect al culturii. Omul are dou nceputuri: natural i cultural. Istoricete
raportul dintre aceste dou nceputuri erau privite n mod diferit.
n gndirea mitologic naturalul i culturalul nu se contra-puneau. n
antichitate, unde mitologia privea raportul dintre corporal i cultural ca o armonie,
nceputul cultural n om, cu toate c era recunoscut nsemntatea lui, era plasat
pe planul doi fa de cel cultural. Cosmosul material era neles ca ceva absolut
perfect n comparaie cu corporalul omenesc, care nu totdeauna e perfect. Pentru
elini cultura e acel mijloc cu ajutorul cruia se poate aduce starea corporal la
nivelul perfeciunii. n Evul mediu, invers, culturalul (spiritualul) e neles nu ca un
mijloc de nnobilare a corporalului, ci ca un scop n sine. Corporalul e pus mult
mai jos dect spiritualul i se transform ntr-un simbol al rului. Umanitii epocii
Renaterii reabiliteaz armonia dintre nceputurile cultural i natural n om. Dar,
ncepnd cu epoca modern i pn n zilele noastre, epoci pline de dramatism i
de colizii tragice, raportul dintre aceste dou nceputuri se complic, adeseori se
ajunge la conflicte i, corespunztor, apar noi concepte referitoare la problema
dat.
Dac ne vom referi nemijlocit la problema raportului dintre cultur i
natur, apoi putem evidenia momente de unitate i momente distinctive.
Analiza comparativ a naturii i culturii, dup cum menio neaz savantul
romn I. Btlan, dezvluie o serie de particulariti n baza crora este posibil o
determinare a lor n plan conceptual.
Una din aceste particulariti const n faptul c n timp ce obiectele i
procesele din natur fiineaz i se manifest numai spontan, relaiile domeniului
cultural presupun cu necesitate prezena factorului contient. Cultura este existena
contientizat sau contiina finalizat n existen. Natura este existena obiectiv,
adic ea fiineaz n sine, n afar i independent de om i contiina uman.
O alt particularitate const n faptul c natura este supus n integralitatea
ei determinismului obiectiv. Ea se supune unor cauze, unor legi, necesiti sau
ntmplri obiective. Domeniul culturii apare ca o expresie a libertii umane.
Orice act de libertate uman este un act de cultur i invers, orice creaie cultural
este un pas n spaiul libertii. Cultura este tocmai rezultatul efortului uman n
supunerea realitii brute, a naturii, a societii.
Dac abordm natura i cultura din punct de vedere al devenirii lor se
evideniaz o alt particularitate. In cadrul proceselor naturale predomin
repetabilitatea, n timp ce fenomenul cultural evolueaz numai prin creaie. In
domeniul naturii se manifest circuitul venic al materiei; micarea se realizeaz ca
dezvoltare prin mulimea tendinelor ntmpltoare. Prin cultur omul depete
relaiile externe, lsnd n urma sa o lume nou, care se adaug peste cea
natural. Cultura reprezint tocmai acele relaii pe care oamenii creatori le adaug
naturii, relaii la care natura nu ar fi ajuns n baza legitilor sale. Grania dintre
natur i cultur se gsete acolo unde subiectul uman prelucreaz naturalul,
transformndu-1 n cultural.
Unitatea dintre cultur i natur apare n primul rnd prin faptul c relaiile
culturale sunt prelungiri ale naturii. Orice construcie cultural are la baz un
element natural dei acest lucru nu apare cu eviden i mai ales pentru toi
oamenii. Mijloacele de munc ca domeniu cultural sunt create de oameni prin
prelucrarea materiilor prime ce ni le ofer natura. Chiar i n domeniile dintre
cele mai ndeprtate de natur, cum sunt valorile spirituale, elementul natural nu
dispare.
Pe de alt parte, cultura care pare i chiar este o prelungire a naturii i
extinde domeniul, ptrunde n sfera naturii. Podurile sau numeroasele tuneluri sau
viaducte ce fac drumul accesibil pot fi exemple n acest sens. Natura devine prin
aciune uman contient o natur cultivat.
Suntem de acord cu prerea susinut de savanii romni T.Vianu, A. Tnase,
I. Btlan precum c principala determinare distinctiv a culturii n raport cu
natura trebuie s fie umanizarea.
Prin cultur, omul supune procesual lumea exterioar, o transform ntr-
o lume a sa, pe msura propriei sale esene. Procesul umanizrii, ca dimensiune
fundamental a culturii, se realizeaz direct, n raport cu natura, cu viaa social,
cu individualitatea uman nsi. Prin cultivare, "natura natural" devine natur
umanizat, o treapt a istoriei sociale se transform n alta, mai uman, omul
devine mai om.

c) Raportul dintre cultur i societate.

Realitatea culturii nu poate fi conceput n afara cadrului social, pentru c

furitorul valorilor culturale, omul, este un produs social. n esen omul e o fiin
social. El creaz cultura n aceast calitate exprimnd idealuri, aspiraii sociale,
confruntndu-se prin creaia sa cu nzuinele celorlali oameni sau chiar ale
ntregii umaniti.
 Furirea valorilor culturale ntr-un domeniu sau altul are loc n condiii
social determinate, care i las urm pe natura, structura, funciile valorilor.
Tocmai de aceea, vorbim de cultura unei anumite societi sau alteia, dintr-o epoc
istoric sau alta.
Evoluia, destinul culturii sunt n funcie de dezvoltarea societilor. Ea
nflorete i se dezvolt pe anumite direcii, stagneaz sau regreseaz ntr-un raport
determinat cu societatea n care fiineaz.
Orice realitate cultural este totodat o realitate social, dar nu se poate
spune c orice realitate social este n acelai timp i fenomen cultural. Exist
fenomene sociale cu caracter acultural (cum ar fi relaiile social-economice) sau
anticultural (cum ar fi rzboaiele sau politica de tip totalitar).

d) Raportul dintre valoare i cultur.

Departe de a fi numai o component a ei, filosofia este instana

privelegiat a culturii, prin care aceasta - scrutnd universul valorilor - prinde tire
de sine i i ntreine contiina vocaiei umaniste. Mai mult de dou milenii de
cutri au condus filosofia, n a doua jumtate a sec. al XlX-lea, la dezvluirea
unui univers al valorilor, ireductibil la universul fizic sau biologic. Constituirea
axiologiei i detectarea unei lumi a valorilor a deschis o pagin nou n explorarea
modului specific de a fi a omului, ca fiin care creaz valorile i se creaz prin
valori.
n sens restrns, aa cum am vzut, cultura este definit ca ansamblul
valorilor existente la un moment dat n societate. n continuare ne vom referi la
domeniul valorilor, pentru a elucida o parte din problematica ce o implic.
Condiia primordial a ntregii existene rezid n activitatea specific
omeneasc de creare, cunoatere i receptare a valorilor. Forma suprem de
obiectivare a esenei umane, actul producerii i transmiterii valorilor marchez
mplinirea deplin a forelor demiurgice ale omului, realizarea posibilitilor sale
mereu sporite de stpnire i transformare a naturii. Valorile msoar nivelurile de
civilizaie ale societii, dimensioneaz capacitile creatoare ale omului, dau sens i
finalitate aciunilor sale, concretiznd n realitatea practic scopurile, inteniile,
proiectele, dorinele i idealurile prezente n orice tip de atitudine uman.
Omul triete, se formeaz i se afirm ntr-un climat de valori, oferind
umanitii rodul energiilor sale fizice i intelectuale preschimbate n diverse forme
valorice. Dac vrei s te bucuri de propria ta valoare, atunci confer o valoare
lumii (Goethe),
Preocupare dintre cele mai timpurii - primele reflexii se ntlnesc n
vechea filosofie chinez i indian, dezvoltate de cugetarea greac, de concepiile
Evului mediu i Renaterii - problematica axiologic ocup un loc central n
gndirea modern (Locke, Descartes, Pascal, Diderot, Leibniz, Spinoza, Kant
etc.), pentru a fi reluat sub raport genetic n filosofia contemporan (Lotze, care
utilizeaz primul termenul de valoare dedus din latinescul valor - valoris, coala
de la Baden, Dewey, Durkheim, Morris, de structuraliti, existenialiti etc).
n cultura romn preocupri notabile de filosofia valorilor au avut
A.Xenopol, V.Parvan, L.Blaga, M.Florian, T.Vianu, M. Ralea, L. Grunberg
.a.

Funciile culturii.

Omul e n acelai timp i subiect i obiect al culturii. Cultura ntotdeauna e

orientat spre subiect. Ea este legat de dezvoltarea subiectului, a individului
uman. Toate valorile spirituale, toate bunurile create de societate, doar atunci
devin cultur cnd acestea sunt valorificate de individ, devin o avuie personal a
acestuia. Pentru a deveni cultur, valorile create de societate trebuie s capete
forme strict individuale i personale de existen. Asimilnd cultura creat
anterior, omul o transform ntr-o premiz a activitii sale i el nsui furete,
crend noi valori, materializnd capacitile sale, cunotinele i iscusina. Numai n
baza acestui principiu se lrgete orizontul omului, se manifest dinamismul
culturii.
Problematica omului, a destinului su, a sensului existenei sale a fost i
rmne cea mai nltoare problematic din cte a abordat gndirea filosofic de-
a lungul istoriei sale.
Din toate cele relatate pn acum despre cultur, apare ideea c n
confruntarea dintre lumea subiectiv i cea obiectiv ia natere o nou realitate. n
actul de cultur subiectul se druiete obiectului, realizndu-se n valoare, se
deposedeaz pe sine, renun la atributele sale i le atribuie realitii nou create.
 Care sunt factorii ce fac omul s capete statut existenial aparte, s fie
existen demiurgic (creatoare), autoexisten?
Unul dintre aceti factori importani este cultura, instan major care prin
funciile ei creaz mutaii ontologice de mare importan. Fr a neglija i ali
factori, considerm c omul este Om i poate deveni superior n plan uman dac
este i se face, contient, beneficiarul funciilor modelatoare ale culturii.
Din mulimea funciilor pe care le ndeplinete cultura ne vom referi la cteva.
Funcia de cunoatere. Cultura ndeplinete, n primul rnd, funcia de
cunoatere. Accesul la ea ofer omului posibilitatea de a recepta i nelege esena
profund a lucrurilor, a proceselor i evenimentelor naturale i sociale i, nu n
ultimul rnd, de a se cunoate pe sine ca om.
Funcia axiologic.Cunoaterea i nelegerea ofer posibilitatea omului
s se raporteze corect i eficient la realitate, aprecieze, corespunztor unor
criterii valorice superioare, aciunile, evenimentele, relaiile sociale sau interumane
i s opteze corespunztor acestor criterii pentru ca viaa lui s capete temeiuri
puternice. Cu alte cuvinte, cultura i dovedete prin aceasta i o important
funcie axiologic.
Funcia socializatoare Prin cunoaterea autentic i aprecierea just,
att a potenialiti lor proprii ct i a naturii relaiilor sociale, cultura l poate ajuta
pe om s se ncadreze n social, -i optimeze activitatea, ocoleasc pe ct
posibil obstacole, greuti, fenomene de nstrinare uman, conflicte interumane.
Toate acestea in de importanta funcie socializatoare a culturii, care asigur efectiv
realizarea omului n ceea ce are el ca trstur definitorie, sociabilitatea, acea
trstur de esen fr de care omul n-ar putea fi om.
Fncia transformatoare.Una dintre cele mai importante funcii ale culturii
este fncia transformatoare. n plan natural ea, datorit existenelor nou create,
altele dect cele pe care le-a zmislit natura, adaug "peste natura natural" o
nou existen, transformnd-o pe aceasta dintr-o natur pentru sine ntr-o natur
pentru om. O semnificativ influien transformatoare o are cultura n plan social.
Cultura, dup cum am menionat mai sus, se manifest ca un fel de "creast a
valului", ce contribuie decisiv la transformarea socialului. Cea mai important
influien transformatoare a culturii e asupra omului.
Funcia umanizatoare lefuirea interioritii, modelarea personalitii noastre, potenierea n plan
superior a valenelor umaniste, cizelarea sensibilitii i rezonanei omeniei noastre la umanul de lng noi
este de fapt funcia umanizatoare a culturii, care nal umanul din noi la cote calitativ superioare.

Raportul dintre cultur i civilizaie.

n continuare e necesar s ne referim la coninutul noiunii civilizaie, care se

utilizeaza n filosofa culturii de rnd cu termenul cultur, n urmtoarele sensuri:
- de sinonim al culturii, uneori de sinonim al culturii materiale;
- de nivel, treapt a dezvoltrii sociale, dezvoltrii materiale i spirituale (civilizaia
antic, civilizaia egiptean etc);
- de treapt a dezvoltrii societii, ce urmeaz dup slbticie i barbarie (L.
Morgan, B. Tylor);
- de etap final a dezvoltrii culturii n stadiul de degradare a acesteia (O.
Spengler).
Termenul de civilizaie nu exist n limba latin, nici n antichitatea clasic
i nici n evul mediu. El apare trziu, ctre sfritul Renaterii i nceputul
timpurilor moderne, cnd majoritatea gnditorilor utilizau limba latin de
circulaie internaional pentru a facilita relaiile dintre ei i, n special, pentru
comunicarea reciproc a cercettorilor.
Termenul de civilizaie apare din vechile rdcini latine: civis i civitas,
civilis i civilitas. Termenul "civis" (cetean) desemna la romani un om care nu
tria izolat precum un pustnic, ci n interiorul unei comuniti umane cu o astfel
de organizare care s favorizeze viaa lor n comun, adic ntr-o "civitas" (cetate,
stat). Cuvntul roman "civilis" semnifica sentimentele pe care ar trebui s le
posede un cetean pentru a merita s poarte acest nume. Aceste sentimente
trebuiau s-1 fac a fi n raport cu semenii si modest, moderat, simplu, amabil
etc. "Civilitas" desemna, deci, amabilitatea, buntatea, simplitatea purtrii,
blndeea, dar i "tiina guvernrii". Cu timpul prin evoluia sensului i
semnificaiei au aprut din rdcina "civilic" verbul "civilizare" i substantivul
"civilizaie".
Fcnd abstracie att de accepiunea etnografic a conceptului de civilizaie
(care desemneaz particularitile unei colectiviti determinate, n virtutea crora
vorbim despre civilizaia aztec, etrusc sau daco-getic), ct i de accepiunea
istoric (viznd un stadiu evoluat atins n dezvoltarea umanitii, deosebit de
slbticie i barbarie prin apariia scrisului, a oraelor i creterea complexitii
organizrii vieii sociale), filosofia culturii confer un alt sens conceptului de
civilizaie, desemnnd universul valorilor nscrise n orizontul satisfacerii
trebuinelor materiale. Din acest ultim punct de vedere, n sfera civilizaiei sunt
incluse componente prin excelen de natur utilitar: tehnic i tehnologie,
locuine, alimentaia, mbrcmintea, construciile publice i mijloacele de
comunicaie, activitile economice i administrative, organizarea social-
politic, militar i juridic, mediul artificial care asigur gradul de confort al
vieii cotidiene etc.
Dincolo de unele conotaii semantice distincte n diverse limbi romanice i
germanice, precum i de unele concepii speciale conferite de cutare sau cutare
autor, conceptul de cultur este utilizat n dezbaterea filosofic la care ne referim
punndu-se ntre-paranteze sensul larg, axiologic (cultura - totalitatea valorilor
materiale i spirituale), pentru a se apela la un sens ngust al conceptului, spre
a desemna numai acele valori care slujesc trebuinei de organ spiritual
(descoperirea necunoscutului, cutarea unui ideal de via, revelarea de sine,
cutarea i regsirea n cellalt, setea de absolut, contemplarea
frumosului, exercitarea liber a creativitii etc). Din acest ultim punct de
vedere, sferei
culturii i aparin doar valori spirituale, obiectivate n datini i obiceiuri, credine
i practici religioase, opere tiinifice i filosofice, literatur i muzic,
arhitectur, pictur, sculptur i arte decorative sau aplicate. O asemenea
conceptualizare sugerat de scrierile lui Nietzsche i sprijinit de direcia net a
civilizaiei, ca ansamblu al valorilor materiale, de cultur, ca ansamblu al valorilor
spirituale, a condus n cele din urm, prin lucrrile lui Weber, Spengler, Toynbee,
la teza opoziiei ireconciliabile dintre cultur i civilizaie. Aceast tez a fost
sintetizat n 1918 de filosoful german O.Spengler n Declinul Occidentului. El
susinea, c accentul pus pe valorile strict utilitare, tehnico-economice, are efect
negativ n plan spiritual (criza moral, nencrederea n idealurile democratice i
umaniste, marginalizarea filosofiei i artei etc), astfel nct civilizaia ar marca
"amurgul culturilor", faza lor de degenerare i declin. Sub influiena lui Spengler
i Toynbee, n ultimul deceniu este promovat de filosoful i sociologul american
Osborn ideea unei fatale "rmneri n urm a culturii", ntr-un raport invers
proporional cu progresul civilizaiei. Ca o reacie la acest punct de vedere au aprut
concepii filosofice (H. Marcuse. Scrieri filosofice, Buc, 1977), care ridic un
imn de slav societilor guvernate de o raionalitate tehnologic i o mentalitate
consumatorist, utilitarist, considernd progresul culturii realizabil prin
aplatizarea orizontului spiritual. In ambele concepii - fie c privelegiaz cultura
din perspectiv spiritualist, fie c o depreciaz din perspectiva tehnocratic -
exist un moment esenial comun: civilizaia este privit ca o entitate ce s-ar
opune culturii. Ori, pe de o parte, delimitarea strict a valorilor materiale de cele
spirituale are semnificaie doar n anumite contexte (cnd dorim s evideniem c
valorile materiale sunt valori-mijloc i numai valorile spirituale pot aspira
ndreptit la rangul de valori-scop), rezistnd oricrei tentative de absolutizare. Pe
de alt parte, distincia ntre civilizaie (material) i cultur (spiritual) nu implic
un conflict dect n societi bolnave: efectele negative ale tehnocratismului,
alergia regimurilor totaliltare fa de valorile culturii spirituale.
Dac suntem consecveni cu nelegerea filosofico-axeologic a culturii, n
sens larg, ca ansamblu al valorilor materiale i spirituale structurate n cursul
istoriei, dup cum menioneaz L. Grunberg, conceptul de civilizaie - aa cum
este angajat n dialogul filosofic contemporan - nu vizeaz ceva exterior i opus
culturii, ci se refer tot la cultur, dar la o cultur parial, definit exclusiv prin
valorile materiale, care au o finalitate practic-utilitar.
De aceea, cum remarc T. Vianu, nu trebuie s dorim distrugerea
civilizaiei pentru a obine cultura; trebuie cel mult s dorim completarea ei, iar
cnd recunoatem c ntr-un anumit mediu valorile civilizaiei propriu-zise au
crescut, trebuie s ne ntrebm numai dac cultivarea exclusiv a acestor inte este
suficient i dac nu cumva ea trebuie completat cu urmrirea celorlalte
finaliti culturale ale omenirii. Cu alte cuvinte, civilizaia nu trebuie s fie
desconsiderat pentru a salva cultura, ci se cere a fi dezvoltat i ntregit. Avem
nevoie de o cultur integral, n care toate formele sale autonome s evolueze
ntr-o conexiune fireasc.
Riscul conflictului apare atunci cnd se desconsider diferenierea
valorilor-scop (inerente culturii spirituale) de valorile-mijloc (caracteristice
civilizaiei materiale), transformndu-se aberant valorile utilitare, tehnico-
economice sau politice din mijloace eficiente pentru mplinirea uman n scopuri
n sine.
G. Clinescu afirm cu siguran, c civilizaia e strns mpletit cu cultura,
 pn ntr-acolo c e greu a le separa. Singura distincie legitim este aceea c n
unele valori accentul cade asupra utilului universal, iar n altele asupra
gratuitului specific.
Un alt culturolog romn, I. Btlan, afirm, c lund natere pe terenul
vieii sociale, realizrile frontului cultural se "rentorc" la acestea, structurndu-
se i funcionnd ca civilizaie. Orice valoare cultural, devenit n procesul
generalizrii i asimilrii fapt social, este un bun al civilizaiei. ntre cultur i
civilizaie nu exist o identitate deplin, dup cum, i invers, ele nu pot fi desprite
n mod absolut. Cultura este civilizaia n construcie, civilizaie virtual i n acest
sens ea poate aprea ca fiind contradictorie n raport cu treapta de civilizaie
premergtoare. Dintr-o alt perspectiv, ea formeaz o unitate cu civilizaia care se
construiete n baza ei i^ca o prelungire a ei. Civilizaia, la rndul ei, este cultura
n aciune, devenit via social cotidian, trit de oameni ntr-un fel anumit, n
structurile lor sociale, n stare de funcionare etc. Cultura se "depoziteaz" n
civilizaie. Civilizaia nu este numai rezultatul efortului culturii, ci si baza de
pornire si realizare a oricarei culturi.

Diversitatea cultural n dinamica dezvoltrii economice o analiz din perspectiva

instituiilor informale

Importana culturii asupra economiei a fost descris de la Max Weber, coala Austriac i
pn la instituionaliti. Sintagma cultura face diferena capt semnificaii atunci cnd ne
raportm la un studiu comparativ ntre state. Factorul cultural are efecte considerabile n cretere
economic. n alte cuvinte, datorit culturii proprii, unele state cunosc progresul economic mai
repede dect altele. Provenind din trecut, cu numeroase reguli inserate n
forma unei morale recunocute de ntreg poporul, cultura este prezent n fiecare decizie economic
pe care o ia individul, fr a contientiza acest lucru. Cauza acestei realiti cont n faptul c nimeni
nu i poate alege cultura sa, religia poate deveni o opiune, ns cultura n ntregul su neles, nu. Si
asta pentru c fiecare se nate ntr-o anumit societate i preia n mod natural valenele acelui mediu.
Hayek susinea acest punct de vedere, argumentnd c doar parial alegerile economice ale
individului provin din dorina sa contient, similar ca n aciunile de zi cu zi. Mintea unui om este
produsul civilizaiei n care a crescut i este n mare parte necunosctoare n privina experienelor
care au condus la formarea sa [Hayek, 1960:24]. Ceea ce face att de puternic o cultur este
inseria elementelor sale n fiecare aspect al vieii. Cultura presupune religie, limbaj, obiceiuri,
convenii, un mod de a privi lucrurile, moral, folclor, sentimentul apartenenei la un popor cu
anumite trsturi, educaie. Practic, mediul n care individul acioneaz i pune amprenta asupra
modului su de a aciona, de a gndi. Mai mut de att, instituiile informale
(cultur, obiceiuri, tradiii) se tranform, de cele mai multe ori, n instituii formale (legi scrise),
lund form oficial impus prin fora de coerciie a statului. Diferena semnificativ const n
timpul ndelungat n care se modific instituiile informale, fa de legile care pot aprea cu o
frecven uimitoare, mai ales n prezent. Aceast permanen a unor obiceiuri conduce la acceptarea
lor de la sine de ctre popor, dar i dovada unei reticene la schimbri brute. Iat, poate, explicaia
sentimentului naionalist. O parte din literatura de specialitate coreleaz cultura cu
dezvoltarea economic. F. List considera religia un element cheie n acest sens, Hofstede de aceeai
opinie, iar T. Veblen argumenta dorina individului de a progresa economic prin raiuni ce in de
instincte provenite din tradiii i obiceiuri. G. Myrdal considera unele culturi ca incompatibile cu
lumea nou. Prea mult tradiionalism i o viziune arhaic nchis ar conduce la instituirea unui zid
imens n calea modernizrii. n aceeai idee, Hernando de Soto descria imposibilitatea impunerii
unei culturi, demers sortit de la nceput eecului. De asemenea, corupia i imoralitatea ar avea
rdcini n vechile obiceiuri ale unui popor. Revenind n lumea prezentului, exist i alte
viziuni. Pe de o parte societatea deschis a permis masiv migraia oamenilor spre locuri cu totul noi
i diferite fa de spaiul natal. Astfel, chiar dac proveniena impune o anumit cultur, rigid sau
nu, faptul c individul triete ntr-un alt mediu va suporta cu siguran schimbri. Aceste lucruri se
observ, de exemplu, n cazul cetenilor ce provin din lumea arab i locuiesc n occident. Poart
semne ale culturii proprii, ns de asemenea manifest un sentiment de toleran ridicat, pentru c
modul lor propriu de via nu ar putea fi impus oriunde. Din contra, ultimul spaiu unde individul i
desfoar activitatea tinde s i imprime caracteristicile. Din practica economic, dorina de
progres a demonstrat c poate depi bariera cultural. Cu toate exemplele hilare de multinaionale
care comit erori grave de cultur atunci cnd negociaz pentru prima dat un contract ntr-un spaiu
complet diferit, globalizarea continu sparge n fiecare zi tot mai multe bariere, ns decalajele dintre
statele lumii rmn mari. Oare s nu fie vorba despre o anumit educaie, mai bine spus despre o
lips a educaiei, ca element cauz a condiiilor precare din lumea a treia? Germania este un caz
demn de luat n considerare atunci cnd vorbim de cultur. Dumanii conceptului laissez-faire ridic
un podium grandios acestui stat, pentru c, nc, succesul su economic vine pe o filier socialist.
Cu toate c tot pia exist la baza economiei germane, sistemul lor social este foarte bine coordonat
i se pare c funcioneaz de minune n acest fel. Dac ar trebui s ne referim la o
reet perfect ntre liberalism i dirijism, cazul german ar fi ctigtorul fr drept de apel. Este,
poate, o combinaie unic, ce poate funciona doar acolo. Cultura nemilor, poate fi un punct forte n
acest algoritm. Obinuii s lucreze ca o imens echip, n stilul unei armate unde fiecare tie perfect
unde i este locul i ce are de fcut, cetenii germani dezvolt o form unic de capitalism. Se poate
ca lecia celui de-al doilea Rzboi Modial s fi fost prea dur sau poate este doar o continuitate a
unei unice tradiii a strmoilor acestui popor, dar rezultatul este unul uimitor. Societatea german
face consistena unei echipe performante n arealul economic, ducnd n spate, n continuare, marea
Europ. Oricum este clar diferena ntre capitalismul susinut i atent observat al Germaniei fa de
capitalismul bazat pe concuren de risc al Statelor Unite ori cel al marilor firme din Japonia. Teoria
lui Baumoll, care susine existena mai multor forme de capitalism pare viabil (capitalismul
administrat de stat, capitalismul oligarhic, capitalismul firmelor mari, capitalismul antreprenorial).
n mod evident, factorul cultural are nsemntatea lui n sfera economicului, n a contura
forma economiei dintr-un stat. Unele opinii argumenteaz c unul dintre motivele performanei
economice lente ale Europei vestice din ultimele decenii se datoreaz faptului c asumarea riscului
nu este stimulat suficient n cultura acestui spaiu, apelnd mai mult la politici protecioniste i
sociale. n concluzie, economia este o tiin ce trebuie studiat n timp i spaiu.
Diferene semnificative n progresul economic in de contextul instituional informal. Piaa se
muleaz pe diversitatea cultural, mprumut i preia trsturi, se uniformizeaz cu instituiile dintr-
un spaiu. i dac am demonstrat c, n general, avuia unei naiuni este
dependent de cultura sa, atunci ce am putea spune despre cultura i economia Romniei? Oare acei
tineri, deosebit de capabili, care pleac n strintate la munc vor mai pstra ei tradiiile romneti?
Oare demersul economiei naionale mai are legtur cu spiritul antreprenorului romn sau i putem
enumera pe acetia doar n rndurile economiei subterane? S fie oare criza de la noi i o criz a
moralei? Poate c exist un singur rspuns pentru toate aceste ntrebri, trimiterea
ctre matca sntoas a morale cretine, a principiilor liberalismului clasic. Spaiul romnesc, n
ncercarea de a adopta mimetic modele vestice de organizare, nu trebuie s uite c nu exist o reet
universal a succesului, ci o unitate prin diversitate a lumii libere.
 Literatura selectiv la tem.

Drimba Ovidiu. Istoria culturii i civilizaiei, Voi. 1,

Bucureti,1986.
Btlan Ion. Introducere n istoria i filosofia culturii. Bucureti,
1995.
Culda L. Omul, valorile i axiologia. Bucureti, 1982.
Grunberg L. Axiologia i condiia uman. Bucureti, 1972.
Gulian C. Axiologie i istorie. Bucureti, 1987.
Gulian C. Bazele istoriei i teoriei culturii. Bucureti, 1975.
Gulian C. Originile umanismului i ale culturii. Bucureti, 1967.
Marian Vasile. Disocieri n teoria culturii i artei moderne,
Bucureti, 1975.
Negulescu P. Geneza formelor culturii: priviri critice asupra
factorilor ei determinani. Bucureti, 1984.
Radu G. Ideea de progres cultural n lumea contemporan,
Iai,1981.
Radu Florian. Metamorfoza culturii n secolul al XX-lea. Bucureti,1988.
Ralea M. Prelegeri de estetic. Bucureti, 1984.
Smeu G. Sensuri ale frumosului n estetica romnesc,
Bucureti,1969.
Tnase Al. Cultur i civilizaie. Bucureti, 1977.
Tnase Al. Cultur i umanism. Iai, 1973.
Tnase Al. Introducere n filosofia culturii. Bucureti, 1968.
Vianu Tudor. Studii de filosofia culturii. Bucureti, 1982.