Sunteți pe pagina 1din 1

Lipsesc medicamente oncologice n farmacii Otilia Bliniteanu, 12 Mai 2017

Reprezentanii Federaiei Asociaiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) din


Romnia au atras atenia, la nceputul acestei sptmni, c lipsesc din
farmacii ntre 10 i 14 medicamente oncologice uzuale, fapt ce afecteaz
grav pacienii. Aceste medicamente au disprut nc nainte de a fi notificate
la Agenia Naional a Medicamentului i a Dispozitivelor Medicale (ANMDM),
iar acum nu avem dect s ne aprovizionm din rile vecine, de la
cunotinele din piaa european, iar cei care nu au aceste posibiliti renun
la tratament, renun la via, a declarat Cezar Irimia, preedintele FABC.