ROUSSEAU

Discursul asupra originii si fundamentelor inegalitatii dintre oameni se mai numeste si

Al II-lea discurs pentru ca in 1750 publica un text intitulat Primul discurs. Acest text se refera
la originea inegalitatii. Principiul metodologic urmat de Rousseau va fi dat de legatura dintre
stabilirea dreptului si examinarea practica.
Inca de la inceput, Rousseau nu examineaza doar inegalitatea in starea de natura, ci
priveste originea ei in ordinea civila. Inegalitatea ca tema de reflectie, ne situeaza deja intr-un
cadru social si discutarea ei nu inseamna abandonarea completa a notiunii de drept natural.
Perspectiva abordata de Rousseau este una istorica.
Descrierea starii de natura ii permite lui Rousseau nu doar abordarea problematicii
dreptului natural, ci si o perspectiva antropologic. Este bine s-l cunoastem pe omul natural
pentru ca astfel ne vom da seama ce constitutie i se potriveste cel mai bine in societate.
Roussea postuleaza ideea inegalitatilor naturale. Ulterior, afirma ca raporturile de putere sau
cele legate de bogatie vs. saracie nu pot fi considerate juste niciodata, astfel un om rational si
liber nu se va intreba niciodata daca cei care domina au in mod legitim acest drept.
Prima parte a discursului este consacrata descrierii starii de natura. Aceasta descriere
si trecerea la starea civila sunt prezentate ca ipoteze rationale si nu drept cunostinte pozitive.
Inca din prefata Rousseau spune ca ne lipsesc cunostiintele pozitive care sa ne permita
tratatrea tratarea acestor chestiuni pe terenul antropologiei istorice. Demersul lui va fi unul
ipotetic si deductiv. Despre starea de natura ne spune ca poate nu a existat niciodata, este
probabil sa nu existe in viitor, dar trebuie sa avem notiuni juste despre ea pentru a realiza
starea din prezent.
Rousseau va realiza succesiv portretul fizic, metafizic si moral al omului din starea de
natura. El incearca sa elimine ideea unui fundament natural al inegalitatii.
In privinta moralitatii omului din starea de natura, Rousseau afirma ca omul natural nu este
rau. El nu vrea sa le dauneze semenilor sai pentru ca celalalt este pentru el un strain.
Insa, omul natural nu poate fi considerat bun pentru ca are in starea de natura doar instincte si
nu datorii. Pentru Rousseau aparitia moralitatii este legata de notiunea de datorie, asadar nu
putem vorbi de moralitatea omului.
Reflectia asupra starii de natura il conduce pe Rousseau catre examinarea rupturii pe
care o reprezinta pentru omul natural trecerea la starea civila. Sunt 2 motive majore care vor
permite parasirea starii de natura, legate de libertatea vointei si de notiunea de perfectibilitate.
Daca vointa trebuie pentru a putea parasi institnctul sa fie insotita de reprezentare,
perfectibilitatea nu poate sa ocoleasca notiunile de limbaj si viata sociala. Intrebarea
privitoare la modalitatea trecerii la starea civila ramane esentiala si in partea a II-a a
discursului. Aici, Rousseau descrie o serie de succesiuni cauzale, strans legate de viata in
societate. E vorba de sedentarizarea omului, de dezvoltarea pasiunilor si de dezvoltarea
pasiunilor si de acumularea bogatiilor, d etehnica si de folosirea limbajului. Toate duc la
constituirea societatii civile si la domnia inegalitatii. Trecerea de la starea de natura la cea
civila este una ireversibila, potrivit primului discurs al sau.
In al II-lea discurs aflam nu doar caracterul ireversibil al trecerii la stare civila, ci si ca
aceasta stare este caracterizata de inegalitate si servitute.
 Libertatea este la Rousseau definita ca forma constienta a vointei de a trai. Libertatea
este natural inscrisa in om, caci prima lege a omului este aceea de a veghea la propria sa
conservare. Temele politice nu pot fi pentru totdeauna separate de antropologice si etice.
Legea naturala care guverneaza starea de natura descrisa de Rousseau s-ar asemana cu
o lege morala, desi moralitatea nu face parte din atributele starii naturale.Pentru a vorbi de
moralitate e nevoie sa introducem prima data notiunea de ratiune. Aceasta notiune este
posterioara conceptului de sentiment. Cat despre legea pozitiva, ea trebuie sa fie expresia
vointei generale.
De multe ori Rousseau considera in lucrarile sale ca esecul societatilor moderne este
legat de dimensiunile mari pe care acestea le au. Modelul sau teoretic este din punct de
vedere politic o comunitate de mici dimensiuni in care se poate evita recursul la reprezentarea
politica. Daca in starea de natura oamenii sunt liberi si egali, in starea civila exista mai multi
factori care distrug libertatea si egalitatea. Un astfel de factor este proprietatea vazuta de
Rousseau drept sursa unei mizerii permanente si nu ca o solutie la problemele politice pentru
ca ea e vazuta drept o notiune care guverneaza conflicte si accentueaza discrepantele dintre
bogati si saraci. Ea face ca inegalitatile naturale sa fie privilegiate in starea civila cum nu erau
in starea de natura. Egalitatea dintre oameni in starea de natura ii va face pe acestia sa suporte
greu numeroasele inegalitati pe care le aduce instituirea ordinii civile. Singura solutie politica
este dat de un regim in care omul se autoguverneaza.
Cei care asuma guvernarea trebuie sa se foloseasca de prudenta.
Portretul legislatorului definit de Rousseau este nu doar al unui om al politici, ci cel al unui
fondator al unei forme de cultura.
Sunt numeroase texte scrise de Rousseau din care deducem ca pentru el a vorbi de
inegalitati insemna a vorbi de diferente. Unele dintre aceste texte ne lasa impresia ca
diversitatea ar fi un lucru foarte negativ. Nu putem considera ca pentru Rousseau orice
diversitate ar fi rea in sine insasi. Chiar in discursul despre inegalitate Rousseau recunoaste ca
natura genereaza o serie de diferente imposibil de ignorat. Atat timp cat vorbim de diferente
naturale intre oameni, diversitatea poate fi privita inclusiv ca o valoare fndamentala.
In al II-lea Discurs , Rousseau obsera ca in privinta lucrurilor, starea de natura pare a
nu cunoaste diversitatea. Cursul naturii este perfect uniform, ordinea lucrurilor fiind
constanta cat omul nu intervine.
In starea de natura observam o egalitate a lucrurilor pe care Rousseau o numeste reala
si indestructibila. In limitele starii de natura, diferentele dintre oameni nu pot justifica
dependenta unora fata de ceilalti. Drept urmare, diferenta dintre talentele oamenilor tind sa se
accentueze. Misiunea umana ajunge sa functioneze pe baza facultatii de a compara, vazuta de
Rousseau un atribut fundamental al intelectului uman.
Desi Rousseau admite ca la origine inegalitatii se afla diferentele reale dintre
inzestrarile oamenilor, el obserava ca pe masura dezvoltarii societatilor, dorinta de a fi onorat
si de a avea o buna reputatie ajung sa afecteze coexistenta pasnica a oamenilor. Aceasta nu
era amenintata cat tin diferentele dintre oameni ramaneau in cadrul starii de natura. Ajuns in
starea civila omul va cauta acele bunuri exterioare care-i vor putea alimenta dorinta de a fi
preferat. El nu va mai dori sa fie apreciat dor in functie de calitati, ci si in functie de bunuriel
acumulate. Apare astfel latura negativa a proprietatii sau forma ei denaturata. Omul incepe sa
dobandeasca bunuri, fie prin forta, fie prin viclenie. Rousseau observa ca violentele si
inselatriile ii fac pe oameni sa fie adversarii celorlalti.
Corpurile politice sunt indispensabile opririi starii de razboi. De multe ori, chuar
modul de a dobandi functiile politice este unul corupt. Puterea arbitrara va genera mereu
servitutea politica. Regimul despotic este un regim al domniei inegalitatii, intr-un asemenea
regim indivizii redevin egali pentru ca desi exista diferente intre ei, cu totii sunt departe de a
putea fi considerati ca dominatori ai celorlalti..
Rousseau observa ca mediul inconjurator, clima etc ii determina gusturile, pasiunile.
Datorita acestor influente, R observa ca fiecare popor trebuie sa-si stabileasca propria
legislatie. R obserav rolul diversificator pe care-l are mediul, dar acest rol, desi actioneaza
asupra popoarelor, nu se aplica riguros persoanelor. Oamenii se deosebesc datorita
constitutiei interne a fiecaruia. Fiecare persoana are ca prima lege interioara datoria de a se
autoconserva.
Daca omul este in mod natural dominat de iubirea de sine, el trebuie sa stie sa-si guverneze
aceasta iubire.
Ca si Hobbes, el observa ca fiecare om tine la propriile sale opinii pt ca acestea i-au
pregnant evidente. Rousseau nu neaga ideea unei identitati de natura intre oameni, dar el nu
priveste doar natura umana, ci se refera la natura sensibila si la notiunea de suferinta.
Dominat de dorinta autoconservarii, pretinde cu arta politica pe care a inventat-o sa-i
permita o supravietuire care nu i-ar putea fi asigurata. Insa, odata cu crearea corpurilor
politice diferentele dintre oameni nu sunt abolite pt ca societatea politica este un inchisa si
creeaza o ierarhizare atat intre dominanti si dominati, cat si in interiorul fiecarei categorii. O
societate politica, oricat de buna nu va putea egaliza conditiile membrilor sai. Ramane
utopica ideea suprimarii dinstantei dintre guvernanti si guvernati. La fel de utopica sau chiar
himerica este speranta egalizarii averilor.
Pt R nu se poate renunta la ideea armonizari intereselor manifestate in societatea
civila si nici la ideea crearii cat mai multor forme de solidaritate.Pretentiile libertatii
individuale care-si apara integritatea tr sa fie compatibile cu exigentele diversitatii.
In pofida diversitatii societatii moderne sau a deosebirii dintre popoare, la niv
individual, R subliniaza faptul ca principala autoritate ramane constiinta fiecaruia. R obserava
ca nu trebuie sa acuzam dorinta naturala a fiecaruia de a fi stimat, ci tr sa condamnam doar
viata in aparenta la acre o astfel de dorinta poate da nastere. Problema societatilor civile
moderne este aceea de a stii sa armonizeze respectarea individualitatii cu exigentele vietii
comunitare. In acest scop, R a introdus conceptul de vointa generala.
Notiunea de vointa generala exp solidaritatea de care au nevoie societatile moderne.
Vointa generala este acel concept care le poate conferi institutiilor politice adevaratul lor
scop- atingerea si mentinerea binelui comun. R gandeste vointa generala ca fiind buna mereu
pt ca vizeaza fericirea tuturor , justa pt ca nu favorizeaza pe nimeni. Coletictivitatea nu tr
vazuta ca o realitate impersonala, care domina indivizii din exterior, ci ca un mijloc la nivelul
careia se poate atinge binele comun. Interesul comun nu repr simpla adunare a intereselor
egoiste, R distinge intre vointa generala si cea a tuturor
R prefera aristocratia electiva, nu pt democratie, in care diferentele dintre bogati si
saraci par a se atenua fara a serezolva problema proprietatii individuale.
Vointa generala devine conditia autonomiei individuale si un mijloc de a proteja libertatea
civila a cetateanului.
Vointa generala se naste in contextul in care R observa ca puterea despotica este
sporita de faptul ca mereu exista oameni care i se vor supune.
Incheind conventia care-i permite parasirea starii de natura, individul dobandeste o noua
calitiate, care poate fi numita o noua natura, cea de membru al unui corp constitutiv, pornind
de la vointa individuala.
R nu critica doar societatile vremii lui, ci vizeaza insasi teoria legitimitatii pe care
acestea o proclama.Potrivit acestei teorii, statul e strans legat de supunere, notiune legata de
tema legitimitatii. Ceea ce vrea R sa afirme criticand aceasta ideea este ca statul, fie el si
despotic, nu poate fi inteles decat atunci cand reflectam asupra legitimitatii sale depline.
Reflctia asupra legitimitatii statului porneste de la necesitatea de a alia, in societatile
moderne, dreptul cu forta. Aceasta aliere da nastere contractului social.