FACTORII CARE DETERMINA MODIFICARI ALE

SCRISULUI FORMAT

CUPRINS

CAP.II. EXPERTIZA CRIMINALISTICA A SCRISULUI DE MANA.

MIJLOC DE PROBA INPROCESUL PENAL SI CIVIL.

2.1. Elemente notionale cu privire la experiza judiciara.

2.2. Expertiza criminalistica - dispunerea si efectuarea acesteia.
Expertiza criminalistica grafica.
2.3. Fundamentul stiintific al identificarii persoanei dupa scrisul de
mana.

CAP.III. FORMAREA CARACTERISTICILOR GRAFICE ALE

SCRISULUI

3.1. Mecanismele fiziologice ale executarii scrisului.

3.2. Individualitatea scrisului.
3.3. Stabilitatea relativa a scrisului.

CAP.IV. CARACTERISTICILE GRAFICE ALE SCRISULUI

4.1. Caracteristicile generale ale scrisului.

4.2. Caracteristicile individuale ale scrisului.

CAP.V. FACTORII CARE DETERMINA MODIFICARI ALE

SCRISULUI

5.1. Factorii psihologici si fiziologici.

5.2. Factorii patologici.
5.3. Boli psihice.
 CAPITOLUL II
EXPERTIZA CRIMINALISTICA A SCRISULUI DE MANA -
MIJLOC DE PROBA IN PROCESUL PENAL SI CIVIL.

2.1. ELEMENTE NOTIONALE CU PRIVIRE LA EXPERTIZA

JUDICIARA.

Aflarea adevarului in anumite cauze necesita cunoasterea si

rezolvarea unor probleme de stricta specialitate pe care organul
judiciar nu le are. in asemenea cazuri se recurge la cunostintele unui
expert, dispunandu-se din oficiu sau la cerere efectuarea unor
expertize.
Stabilirea corecta a starilor de fapt si imprejurarilor unor cauze,
reprezinta o sarcina destul de dificila pentru organul judiciar,
deoarece acestea, in general tin de trecut, ceea ce inseamna ca
organul judiciar este privat de posibilitatea de a le percepe normal.
in astfel de situatii, ele trebuie reconstituite, operatiunea fiind cu
atat mai dificila cu cat faptele s-au petrecut intr-un trecut mai
indepartat, sau cu cat se leaga uneori de situatii de fapt ce nu
intereseaza propriu-zis cauza, sau prezinta un caracter complex, ori
pur si simplu organul judiciar nu poate descifra intrucat nu poseda
anumite cunostinte de specialitate.
Solicitarea tot mai frecventa a unor specialisti a fost impusa de
nevoia largirii posibilitatilor de perfectionare a infaptuirii justitiei, cat
si de progresul rapid al stiintei si tehnicii.
 in practica judiciara expertizele pot interveni in domenii variate,
fara ca solutiile si concluziile expertului sa fie hotaratoare, ele atarna
greu sI adesea sunt determinante in rezolvarea cauzei.
Utilizarea expertizei ca mijloc de proba este de regula
facultativa, administrarea ei fiind lasata la aprecierea si dispozitia
organului judiciar. Ca mijloc de proba, expertiza judiciara se impune
in acele cazuri in care pentru precizarea unor fapte sau pentru
stabilirea legaturii cauzale dintre ele, sunt necesare cunostinte din
anumite domenii de activitate. La aceasta se adauga faptul ca de
foarte multe ori se impun activitati care nu se pot desfasura decat in
afara instantei sau cu ajutorul unor mijloace tehnice speciale.
Folosirea pe scara tot mai larga a cuceririlor stiintifice din
diverse domenii de activitate, a determinat ca perioada actuala sa
fie denumita ca "epoca a pieselor stiintifice".
In timp ce faptele si imprejurarile in baza carora se ajunge la
aflarea adevarului constituie proba, caile admise prin lege, prin care
se constata elementele de fapt ce pot constitui probe, sunt mijloace
de proba. Asadar, unul din mijloacele prin care se stabileste
realitatea unor stari de fapt si imprejurari care se constituie in probe,
il constituie expertiza judiciara.
Desi administrarea expertizelor este lasata de regula la
latitudinea organului judiciar, legea prevede totusI multe situatii in
care dispunerea si efectuarea lor este obligatorie:
- in cazul infractiunilor de omor deosebit de grav
- cand organul judiciar are indoiala asupra starii psihice a
invinuitului sau inculpatului.
- daca nu s-au constatat cauzele mortii printr-o constatare
medico-legala anterioara.
 Atunci cand expertiza este de neinlocuit pentru aflarea
adevarului organul judiciar nu poate renunta la efectuarea ei pe
considerentul dificultatii administrarii sale, singura justificare pentru
renuntarea la dispunerea ei fiind data de imposibilitatea realizarii
acesteia.
Expertiza este obligatorie si atunci cand se impune
suspendarea urmaririi generale ca urmare a starii de boala grava a
invinuitului sau inculpatului. Aceasta insa trebuie constatate de catre
specialistii in domeniu in cadrul unei expertize medicale. in mod
asemanator se procedeaza si atunci cand se impune amanarea
executarii pedepsei.
In contextul celor prezentate se poate aprecia ca expertiza
judiciara reprezinta un mijloc de proba care aduce la cunostinta
organelor judiciare, opinia unor specialisti cu privire la acele
imprejurari de fapt pentru care se cer lamuriri.
Spre deosebire de alte mijloace de proba, expertiza judiciara
care presupune aplicarea unor metode stiintifice si utilizarea unor
mijloace tehnice de investigare, este cel mai putin supusa
subiectivismului in aprecierea starilor de fapt sI imprejurarilor care
constituie probe in cauza cercetata.
Expertiza - ca mijloc de proba cu caracter stiintific, exercita o
influenta insemnata si deosebit de favorabila asupra activitatii
organelor judiciare.
Diversele categorii de expertiza sunt efectuate in domenii de
activitate extrem de diversificate, cuprinzand aproape toate laturile
cunoasterii umane. Din acest motiv in literatura de specialitate nu
exista unanimitate de opinii in categorisirea expertizelor. Una din
pareri evidentiaza existenta a doua categorii expertize:
 - expertize care au la baza constatari materiale si diferite date
de specialitate fara a avea in vedere sI elemente juridice.
- expertize care includ in mod obligatoriu si elemente juridice la
baza carora trebuie sa se afle diferite norme speciale (expertize
contabile si tehnice).
intr-o alta acceptiune expertizele sunt categorisite in:
- oficiale - efectuate de expertI ce indeplinesc o astfel de
activitate ca profesie de baza
- expertize libere
- expertize cu juramant
Consideram ca mai aproape de realitate si raspunzand intr-o
masura mai mare exigentelor de ordin practic, este criteriul potrivit
caruia expertizele pot fi clasificate in raport de domeniul de aplicare
a lor. Potrivit acestui criteriu se disting urmatoarele categorii de
expertize:
- expertiza tehnica
- expertiza contabila
- expertiza medico-legala
- expertiza medicala
- expertiza veterinara
- expertiza sanitar-alimentara
- expertiza criminalistica

2.2. EXPERTIZA CRIMINALISTICA - DISPUNEREA SI

EFECTUAREA ACESTEIA. EXPERTIZA CRIMINALISTICA
GRAFICA.

Ca mijloc de proba, expertiza criminalistica se constituie intr-un

procedeu probator valoros prin care in baza unei cercetari
fundamentale pe date si mijloace stiintifice, expertul aduce la
cunostinta organului judiciar concluzii motivate stiintific cu privire la
fapte pentru a caror lamuriri sunt necesare cunostinte de
specialitate.
Expertiza criminalistica se foloseste in special in cauzele penale
si vizeaza "cercetarea stiintifica a probelor materiale judiciare, in
scopul identificarii persoanelor, obiectelor, substantelor pentru
determinarea anumitor insusiri ale obiectelor, substantelor sau a
unor schimbari intervenite in continutul si structura lor, pentru
stabilirea mecanismului acestor schimbari.
In principiu, dispunerea expertizelor presupune anumite
activitatI pregatitoare in efectuarea lor, aplicarea unor metode sI
tehnici de lucru specifice.
Pregatirea dispunerii expertizelor se concretizeaza prin:
a) analiza necesitatii si calitatii dispunerii expertizelor -
presupune ca organul judiciar sa recurga la concursul unor specialisti
numai atunci cand acestia pot contribui la lamurirea unor fapte sau
stari de fapt care prezinta importanta pentru cauza, respectiv pentru
aflarea adevarului.
Dispunerea expertizei poate fi realizata atat in faza urmaririi
penale cat si in cea de judecata. Exceptand situatiile cand este
obligatorie, aceasta se dispune ori de cate ori organul de urmarire
penala sau instanta de judecata constata prezenta cumulativa a
unor fapte sau stari de fapt care nu sunt valorificate indeajuns si
imprejurarea ca pentru lamurirea lor este necesara folosirea
cunostintelor unor specialisti.
b) stabilirea corecta a obiectului expertizei, prin limitarea
acestuia doar la fapte si imprejurari, nefiind admisa excluderea sa la
problema de drept.
 c) pregatirea materialelor ce vor fi supuse examinarii punandu-
se accent deosebit pe asigurarea calitatii acestuia.
d) formularea clara a intrebarilor adresate expertului.
e) alegerea institutiei sau a expertilor care urmeaza sa execute
lucrarea.
f) emiterea actului prin care se dispune efectuarea expertizei.
in privinta genurilor de expertize criminalistice, remarcam ca
acestea se diferentiaza in raport cu obiectul concret si in functie de
specificul examinarilor ce se efectueaza. Exista astfel:
- expertiza dactiloscopica
- expertiza grafica
- expertiza fotografica de portret
- expertiza traseologica
- expertiza balistica
- expertiza fizica si chimica
- expertiza de examen tehnic al documentelor
-expertiza biocriminalistica
In ceea ce priveste metodologia de efectuare a expertizei,
aceasta presupune parcurgerea in mod necesar a urmatoarelor
etape:
- cunoasterea obiectului expertizei - presupune studierea
actului de dispunere si a materialelor trimise.
- examinarea separata (intrinseca) - a materialelor puse la
dispozitie pentru relevarea si inregistrarea caracteristicilor
identificatoare generale si particulare. Aceasta etapa include sI
obtinerea modelelor de comparatie.
- examinarea comparativa - consta in cercetarea
caracteristicilor ce particularizeaza urma in litigiu si modelele de
comparatie, raportandu-le unele la altele.
 - formularea concluziilor - se fundamenteaza pe rezultatele
constatarilor desprinse in cadrul examenului comparativ. Concluziile
pe care le poate formula un expert sunt:
- categorice sau certe - ele fiind pozitive sau negative
- de probabilitate - sunt formulate cand caracteristicile
comparate sunt insuficiente din punct de vedere cantitativ si
calitativ.
- de imposibilitate - au la baza fie calitatea total
necorespunzatoare a elementelor caracteristice, identificatoare ale
obiectelor cercetate, fie lipsa unor metode si mijloace tehnico-
stiintifice adecvate pentru examinare.

EXPERTIZA CRIMINALISTICA GRAFICA - are ca obiect examinarea

scrisului de mana in vederea identificarii persoanei care l-a executat.
Pentru aceasta sunt utilizate atat caracteristicile de ordin general,
cat mai ales de ordin individual, ultimele reprezentand deprinderi si
automatisme specifice tipului de activitate psihica si musculara a
fiecarei persoane. Deasemenea obiectul acestuia se extinde si
asupra falsurilor executate prin retusare, adaugire ori imitarea sau
copierea scrisului.
Expertiza propriu-zisa se realizeaza prin analiza comparativa a
elementelor grafice caracteristice cuprinse in textul al caror autor
urmeaza a fi identificat si piesele ridicate ca modele de comparatie
libere, executate in afara procesului de identificare si modele de
comparatie experimentale executate la cererea organelor de
urmarire penala.

2.3.FUNDAMENTUL STIINTIFIC AL IDENTIFICARII

PERSOANEI DUPA SCRISUL DE MANA.
 Fundamentul stiintific al identificarii persoanei dupa scris rezida
in facultatea scrisului de a fi indivdual. Individualitatea sa se exprima
in particularitatile caracteristicilor de ansamblu si ale celor de
detaliu. Considerate izolat poate fi in scrisurile mai multor
persoane,dar combinatia lor este irepetabila, intocmai ca la
impresiunile digitale.
Scrisul este deci un sistem organizat de miscari tehnografice
formate printr-un indelungat proces de invatare fixat sub forma unor
deprinderi individuale de o anume stabilitate.
Datorita individualitatii si relativei stabilitatI a miscarilor grafice
prin care se reaizeaza scrisul, s-au putut stabili metodele de
identificare a scriptorului.
In vederea identificarii persoanei dupa scris se va tine seama
de urmatoarele caracteristici:
- caracteristicile limbajului folosit
- caracteristicile topografice sau particularitatile amplasarii
textului
- caracteristicile grafice ale scrisului
- caracteristicile generale si particulare ale scrisului
Stabilitatea scrisului are insa un caracter relativ, in sensul ca
din diferite motive scrisul unei persoane poate suferi in timp unele
modificari care nu sunt insa de esenta a influenta posibilitatea
identificarii sale ca scriptor. Aceste modificari nu trebuiesc
confundate cu acea variabilitate a scrisului datorata capacitatii
scripturale a unor persoane de a putea executa cat mai multe
variante de scris.
In aceste conditii este imperios necesar ca in expertiza
criminalistica a scrisului sa se acorde atentie cauzelor si conditiilor
care pot duce la modificari ale stabilitatii scrisului, evitandu-se astfel
erorile de apreciere in cadrul examenului comparativ.

CAPITOLUL III
FORMAREA CARACTERISTICILOR GRAFICE ALE
SCRISULUI

3.1. MECANISMELE FIZIOLOGICE ALE EXECUTARII

SCRISULUI

Scrierea, ca mijloc de fixare si comunicare a ideilor constituie o

deprindere intelectuala in care sunt implicate variate acte motrice.
Mecanismul fiziologic al deprinderii de scriere este dat de
complexul de legaturi nervoase temporare si de reflexe conditionate.
Conform teoriei pavloviene, la nivelul scoartei cerebrale,
procesele nervoase fundamentale - excitatia si inhibitia sunt
permanent sistematizate.
Datorita fenomenului de iradiere a excitatiei din focarul mai
slab spre focarul mai puternic si al concentrarii celor doua tipuri de
procese nervoase, precum si ca urmare a inductiei lor reciproce, are
loc un fenomen de stabilizare, de "batatorire" a cailor nervoase ale
unei anumite actiuni.
in acest fel se formeaza un stereotip dinamic, adica un complex
de legaturi temporare, care se manifesta sub forma unor reactii
stabile cu caracter unitar.
Stereotipul dinamic nu se naste dintr-o data, el necesita
numeroase repetari si exercitii, astfel ca, cu timpul are loc un proces
de fixare, iar efectuarea actiunii respective devine automatizata.
 Deci la baza formarii tuturor deprinderilor, inclusiv al scrisului,
sta stereotipul.
Executarea scrisului are la baza o serie de legaturi temporare
nervoase produse de cortex, determinate de perceperea cuvintelor
prin citire, ascultare si pronuntare. Aceste legaturi sunt asociate cu
miscarea mainii care inscrie semnele grafice.
Deci organul afector - mana, inclusiv bratul - este pus in
miscare, condus si controlat de catre sistemul nervos central, caci
regleaza traseul muschilor.
Principalele miscari de scriere:
a) Flexiunea si extensiunea - care se executa in plan vertical
si constau in aducerea instrumentului scriptural de sus in jos si
ducerea lui de jos in sus, prin strangerea si respectiv, destinderea
degetelor.
b) Abductia si aductia - se desfasoara pe plan orizontal, prin
deplasarea mainii de la stanga la dreapta sI invers - ceea ce
inseamna o indepartare si apropiere de la sI spre centru.
Unor asemenea miscari de maxima simplitate le vor
corespunde linii drepte, miscarile mai complicate de rotatie fiind
obtinute prin combinarea celor 4 miscari.
Proprietatea de automatizare a actiunii, devenita deprindere,
nu inseamna excluderea elementului "constiinta".
- In baza efectuarii primelor actiuni controlul constient este
deosebit de accentuat, concentrandu-se asupra elementelor de
detaliu si scade pe masura formarii deprinderii, limitandu-se numai
la o participare cu caracter general, deci in ultima instanta
deprinderile raman actiuni voluntare.
Astfel:
 1. In faza de inceput scrierea este greoaie, cu toate ca semnele
utilizate ca model, sunt percepute vizual, dar nu s-a produs acel
proces de batatorire a cailor nervoase de executie, miscarile inca nu
au devenit reflexe si ca atare mana se contracta si intampina mari
dificultati in reproducerea semnelor.
2. Continuand exercitiile, prin invatarea celor mai simple forme
(linii drepte si curbe), apoi a literelor alfabetului si apoi a unirii lor in
cuvinte, in final se ajunge la o "eliberare"treptata a mainii si la
obtinerea unui scris executat cursiv.
3. Dupa o indelungata practica de scriere, in cursul careia
creste coordonarea miscarilor si ritmului, scrisul manifesta o
tendinta de simplificare - ceea ce reprezinta o perfectionare a
actiunii devenita autmatizata.
In privinta controlului constient, la inceput atentia scriptorului
este deosebit de incordata, participand la trasarea fiecarei linii.
Pe masura formarii stereotipului dinamic, atentia scade, fara sa
dispara cu totul.
Scrierea este supusa unui control permanent de catre excitatia
senzoriala, vizuala si musculara.
- ochiul inregistreaza devierea scrisului de la linia de baza si
scriptorul se corecteaza.
- ochiul sesizeaza ca se apropie sfarsitul nivelului.

3.2. INDIVIDUALITATEA SCRISULUI

Prin individualitatea scrisului se intelege ca nu pot exista doua
persoane care sa aiba caracteristicile grafice generale sI cele
speciale absolut identice intre ele.
Aceasta afirmatie este sustinuta de faptul ca scrisul este direct
influentat de particularitatile individuale ale tipului de activitate
nervoasa proprie fiecarei persoane, precum si a axiomei conform
careia nu pot exista doua fenomene sau obiecte absolut identice.
Proprietatile fundamentale care caracterizeaza procesele
nervoase:
a) Forta (intensitatea) - este data de cantitatea de substanta
excitabila cu care sunt inzestrate celulele nervoase (celulele
puternice si slabe).
De inzestrarea unei persoane cu unul din cele doua genuri de
celule, depinde si capacitatea ei de a raspunde la un efect dat,
obosind intr-o masura mai mare sau mai mica.
Fenomenul denumit "inhibitia de protectie" asigura apararea
celulelor nervoase prin epuizare.
Facand aplicatie la scris, capacitatea functionala a celulelor
nervoase va determina usurinta sau dificultatea formarii reflexelor
conditionate care stau la baza deprinderii de scriere, la care se
adauga influenta exercitata asupra tonusului muscular al mainii.
b) Echilibrul - consta in raportul de forta dintre cele doua
procese fundamentale - excitatia si inhibitia - raport care determina
precizia legaturilor temporare formate, capacitatea de reglare si
control al reactiilor.
c) Mobilitatea - se refera la posibilitatea schimbarii proceselor
nervoase, a inlocuirii unora cu altele, in scopul de a adapta
organismul la modificarile survenite in mediul exterior.
Mobilitatea proceselor nervoase determina si o modificare a
stereotipurilor dinamice formate, deci si a scrisului, ceea ce nu
exclude o stabilitate relativa a acestuia, problema ce o vom trata
separat.
Mai trebuie avut in vedere si faptul ca si particularitatile
anatomice si functionale ale sistemului nervos si muscular al bratului
si mainii (uneori si al umarului) determina individualitatea gesturilor
grafice.
Pe langa factorul fundamental si de ordin intern la baza
deprinderii de scriere, la elaborarea scrisului si individualizarea sa isi
aduc o contributie de seama si alti factori.
Cum aratam mai sus, scrierea se invata treptat, prin
reproducerea celor mai simple semne grafice, apoi prin legarea lor.
Un rol important in aceasta privinta il joaca metoda de predare
a scrisului, precum si modelul caligrafic care a fost oferit elevului
spre invatare.
in scoala procesul de insusire a scrierii parcurge urmatoarele
etape:
1. Scrierea elementara (preliterara)
2. Scrierea literelor
3. Scrierea legata
4. Scrierea rapida
1. Scrierea elementara (preliterara)
Elevii nu poseda inca deprinderile scrierii, pentru ei chiar sI o
singura litera constituie o problema complicata. Elevul trebuie sa
reproduca fiecare element din care este formata litera si apoi sa le
asambleze. Pentru a realiza aest lucru, el trebuie sa aiba fata de
suportul de scriere o pozitie coecta, sa stie cum sa tina tocul, cum sa
aseze caietul etc.
Principalul scop al acestei etape este insusirea principalelor
tehnici ale scrierii si executarea corecta a elementelor ce compun
literele (linii, bastoane, curbe, bucle, semiovale, crosete).
Principala metoda pentru realizarea acestei etape este
exercitiul care are la baza indeplinirea constienta a tuturor
indicatiilor date de profesor.
 2. Scrierea literelor
Caracterizata prin insusirea scrierii corecte a literelor. Trecerea
la aceasta etapa se face treptat sI numai dupa ce elementele
componente ale literelor impun sa se fixeze in centrii nervosi.
Putem spune ca acesta este inceputul formarii stereotipului
dinamic al scrierii.
Momentul principal in invatarea scrierii il constituie deci
imitarea literelor caligrafice sI de aceea trasaturile individuale ale
deprinderilor ce se formeaza in aceasta etapa aproape ca nu sunt
reliefate. Astfel ca, rafoind caietele elevilor din clasa I-a, unde
temele scrise se deosebesc numai in privinta calitatii.

3. Scrierea legata
in aceasta etapa atentia elevilor este concentrata asupra
formarii legaturilor dintre litere, fiind inceputul scrierii cursive.
Desi literele sunt legate intre ele, gradul lor de articulatie este
foarte simplu, imitand texte cursive vazute in abecedare.
Scrisul se caracterizeaza prin numeroase intreruperi si reluari
nejustificate cat si prin deformari in locurile de curbura.
in finalul acestei etape (3-4 ani) se ajunge succesiv la
automatizarea deprinderilor tehnice si grafice ale scrierii.

4. Scrierea rapida
Este etapa cea mai importanta, intrucat desfasurandu-se pe o
perioada mai mare, in scris se produc schimbari esentiale,
ajungandu-se in final la formarea scrisului individual.
 Continutul manuscrisului concentreaza intreaga atentie a
elevului, care silindu-se sa tina pasul cu ideile scrise, lasa pe planul
doi deprinderile tehnice si grafice, trecand la un ritm rapid de
executie a scrisului.
in aceasta etapa elevii capata o libertate mai mare in alegerea
detaliilor constructive ale literelor si combinatiilor acestora.
scolarizarea nu-si pune ca sarcina ca toti elevii sa aiba acelasi scris
sau sa corespunda cu strictete metodelor grafice.
Sarcina scolii se limiteaza sa invete pe elevi sa scrie rapid,
frumos si citet.
Daca in cursul scolarizarii elevii nu si-au insusit in mod
satisfacator deprinderile necesare, trecerea la o scriere rapida va fi
ingreunata. Procesul scrierii se viciaza, scrisul se inrautateste,
manuscrisul apare neclar, necitet.
in aceasta etapa deprinderile scriptorului capata o
individualitate mai bine exprimata, manifestata in deviatiile de la
modelele caligrafice care sunt inlocuite cu modelele combinate,
caracteristice scrierii rapide.

3.3. STABILITATEA RELATIVA A SCRISULUI

Prin stabilitatea scrisului se intelege faptul ca, odata instaurate
in grafismul unei persoane, caracteristicile grafice generale si
majoritatea formelor scripturale, acestea raman constante toata
viata.
Explicatia stiintifica este de ordin fiziologic, deoarece
"deprinderea, ca succesiune stereotipizata a legaturilor temporare,
constituie un sistem ireversibil, dirijat in sens unic".
 Stabilitatea scrisului nu este absoluta, ci relativa- scrisul
suferind modificari, de obicei fara repercursiuni notabile asupra
posibilitatilor de identificare a scriptorului.
Daca comparam manuscrisele scolare ale elvilor de scoala
elementara, de la inceputul si sfarsitul anului, constatam deosebiri
substantiale. Odata cu formarea automatizarii, procesul de stilizare a
scrisului se fixeaza, reducandu-se numarul de modificari a
elementelor grafice.
Variablitatea scrisului este data de anumiti factori care
influenteaza (modifica) scrisul, lucru ce-l vom trata in alt capitol.

Odata format, scrisul ramane stabil o perioada indelungata de

timp, chiar pana la batranete. Modificarile care mai survin sunt
neesentiale, ele limitandu-se la introducerea in scris a unor noi
variante de litere, dar aceasta variatie este slaba, fiind limitata, la
trasarea aceleiasi litere sub mai multe feluri.
 CAPITOLUL IV
CARACTERISTICILE GRAFICE ALE SCRISULUI

Caracteristicile grafice ale unui scris decurg din gradul de

evolutie a scrisului respectiv si din caracteristicile generale si
particulare (individuale) ale scrisului.

1. Gradul de evolutie al scrisului se apreciaza tinand seama

de ritmul scrierii, de coordonarea miscarilor in timpul scrierii si de
stabilitatea caractersticilor generale si individuale ale scrisului.
Se stie, de altfel, ca oricarei miscari interioare iI corespunde o
miscare corporala analoga sau ca orice miscare expresiva este
involuntar dirijata catre scopul instructiv continut in fenomenul vietii
interioare (Klages). Se ajunge astfel la explicatia reactiei specifice a
timpului care caracterizeaza pe fiecare individ in parte, la RITM. in
grafoscopie, ritmul are o semnificatie multipla pornind de la arta de
a distribui materialul scris pe o pagina si pana la aspectul estetic
care este exprimat prin fluxul scrierii.
Ritmul poate fi: lent, mijlociu sau rapid. La scrisul evoluat
ritmul este mai rapid, fara a influenta insa stabilitatea
caracteristicilor grafice ale scrisului. Ritmul poate fi notabil dar si
artificial, situatia in care o persoana in mod voit isI modifica ritmul
scrierii in scopul desimularii scrisului.
Scrisul intr-un ritm rapid cu pastrarea constanta a
caracteristicilor grafice denota un inalt grad de evolutie a scrisului,
automatizarea si perfecta coordonare a miscarilor grafice. Un ritm
armonios semnifica totdeauna ca din punct de vedere biologic, in
acceptiunea cea mai larga, curentul impulsurilor grafice nu este
tulburat, ca nu intrvine nici o perturbare psihica manifesta si nici o
alterare latenta.
Experimental s-a dovedit ca ritmul scrierii difera de la un individ
la altul dar mai ales de la un temperament la altul, temperamentul
constituind latura reactiv dinamica cea mai generala a vietii psihice
si conduitei. Astfel, la coleric, tipul combativ prin excelenta, cu o
energie neobosita si continua, ritmul scrierii este tot rapid, viu,
accelerat; la flegmatic tipul echilibrat, lent, linistit, calm, ritmul
scrierii este si el lent, regulat, mijlociu; la melancolic, tipul de sistem
nervos evident inhibabil, ritmul este lent, incetinit.

2. Coordonarea miscarilor scrierii - este al doilea element

dupa care se poate aprecia gradul de evolutie al scrisului. Ea se
oglindeste prin aceeasi orientare a miscarilor, aceeasi marime si
inclinare data literelor, prin forma precisa a trasaturilor de unire a
literelor, aceeasi directie a randurilor, etc. Daca o persoana isI
depaseste voit ritmul obisnuit al scrierii, aceasta are loc in
detrimentul coordonarii miscarilor grafice, ducand la simplificarea
literelor si pierderea caracterului lor citet. Un scris se poate realiza
uneori sub gradul sau de evolutie, datorita unor conditii obiective
sau subiective, ca: scrisul in picioare, scrisul inmanusat, conditii
atmosferice nefavorabile, stanjenirea miscarilor bratului de
imbracamintea purtata, stari emotionale puternice, imbolnaviri ale
ochilor sau a mainii, pozitia culcata a corpului, starea de betie,
diferitele boli cardiovasculare sau nervoase etc.
4.1. CARACTERISTICILE GENERALE ALE SCRISULUI
Constituie a doua grupa de elemente ce caracterizeaza un
scris. Din aceasta categorie fac parte urmatoarele elemente:
a) Forma scrisului - este data de gradul de dexteritate al
scriptorului, de gradul de evolutie a scrisului. Un scris poate fi din
punct de vedere al formei, ascutit, rotunjit sau imitand modelul de
tipar.
La scrisul ascutit predomina unghiul, scrisul are o forma
colturoasa, in construirea gramelor se obseva tendinta de a schimba
brusc directia. Scrisul rotunjit este un scris in care gramele sun mult
rotunjite (mai ales vocalele) cu bucle chiar.
Scrisul imitand modelul de tipar este armonios, placut, literele
au o forma aproape de forma tipografica in special la majuscule,
este ordonat cu mult gust.
b) Dimensiunea scrisului - se apreciaza dupa marimea
mijlocie a literelor mici, si poate fi: mare, mijlocie sau mica.
in general marimea literelor este o caracteristica constanta, ea
se modifica numai la dorinta scriptorului.
Ca un element special al marimii literelor poate fi mentionat
fenomenul de gladiolare si ingladiolare care se poate manifesta in
cadrul unui cuvant sau al unui rand intreg.
Scrisul gladiolat este acel scris in care spre sfarsitul cuvantului
sau al randului, in mod regresiv, literele devin mai mici.
La scrisul ingladiolat, marimea literelor creste treptat spre
sfarsitul cuvintelor sau al randurilor.
c) Repartizarea scrisului - element care variaza in raport de
marimea literelor si de conditiile in care se scrie. Aceasta
caracteristica se apreciaza dupa largimea literelor si a spatiilor dintre
litere si cuvinte. Astfel, scrisul poate fi: extins, potrivit, strans si
foarte strans.
d) Inclinarea literelor - se apreciaza dupa unghiul format de
axa longitudinala a literei cu linia orizontala a randului. Deosebim
"scris drept", scris inclinat spre dreapta sau spre stanga si scris cu
inclinare neregulata.
Majoritatea persoanelor au scrisuri cu o inclinare spre dreapta
intre 65 - 80. Ca si celelalte elemente generale ale scrisului,
inclinarea literelor poate fi modificata de factorii amintitI mai sus.
e) Coeziunea scrisului - numita si legarea scrisului este data
de numarul literelor legate intre ele in cadrul unui cuvant, fara a
socoti intreruperile cauzate de sfarsitul randului sau de necesitatea
inmuierii tocului in cerneala.
Coeziunea scrisului poate fi: mare, cand intr-un scris de 5-
6litere, legatura dintre ele nu se intrerupe; mijlocie, cand intr-un
scris legatura se intrerupe dupa 3-5 litere; mica, cand legatura se va
intrerupe dupa 2-3 litere.
Coeziunea variaza in mod sensibil in raport cu conditiile in care
se scrie. Astfel, ea scade simtitor la o temperatura scazuta, cand se
foloseste un instument scriptural defect, cand bratul e prea gros
imbracat.
Situatia inversa o intalnim in anumite stari de boala sau
oboseala, cand prin dezorganizarea miscarilor grafice instrumentul
scriptural nu se ridica de pe hartie si apare o falsa coeziune a
scrisului.
O alta variatie a coeziunii scrisului este determinata de viteza
cu care se scrie, cand coeziunea va fi mai mare la un scris mai
repede decat la unul lent. Explicatia consta in graba scriptorului, in
intentia de a nu scapa nimic din ceea ce urmareste sa copieze, sau
din ce i se dicteaza. De cele mai multe ori in cazul acesta scrierea
este foarte prescurtata, scriptorul urmarind sa retina cat mai multe
cuvinte.
Un scris se socoteste legat chiar si atunci cand in anumite
situatii traseul pare intrerupt prin ridicarea penitei.
f) Apasarea traseului - este tot o caracteristica destul de
constanta formata prin deprindere. Apasarea traseului sau
presiunea, mai este cunoscuta si sub numele de forta grafica si este
produsa prin presiunea degetelor prin instrumentul grafic.
Apasarea redusa este reprezentata de traseele care au o latime
egala cu trasaturile de unire ale literelor; la cea mijlocie traseele au
o grosime dubla trasaturilor de unire iar la cea mare depasesc si
aceasta dublare.
La apasare, elementul cel mai important, il constituie
amplasarea apasarii, care, in desfasurarea unui scris executat in
conditii obisnuite, este situata la trasaturile de coborare si arcuire
spre stanga.
Explicatia consta tocmai in forta mai mare cu care apasa
scriptorul asupra instrumentului de scris in miscarea descendenta
cand, daca penita este suficient de elastica (daca se foloseste tocul
sau stiloul) miscarea descendenta produce o departare a punctelor
care traseaza doua linii paralele pe hartie, iar spatiul dintre ele se
umple automat de cerneala.
Cand se intrebuinteaza creioane, presiunea grafica zgarie
suprafata grafica; cu pixul se realizeaza o miscare de alunecare,
apasarea fiind aproape uniforma.
Apasarea depinde deci de o serie de factori dintre care mai
importanti sunt: instrumentul scriptural, suportul pe care se executa
scrisul, starea emotiva a scriptorului, pozitia de scris, conditiile de
mediu in care se scrie, starea fizica, psihica si patologica a
scriptorului.
Cercetarile facute de Soennechen cu ajutorul a diverse aparate
au aratat ca energia folosita de scriptor se mareste odata cu
cresterea rezistentei varfului instrumentului scriptural si aceasta mai
ales la copii.
Tinand cont de energia depusa in apasare si de faptul ca in
general barbatii au mai multa energie decat femeile, se poate face o
deosebire intre apasarea barbatilor si cea a femeilor.
Se poate spune ca apasarea barbatilor va fi in majoritatea
cazurilor de o intensitate mai mare decat cea a femeilor.
Apasarea traseului prezinta o neobisnuita uniformitate la
falsurile prin imitarea servila unde scrisul falsificatorului este, in
parte, mai mult un desen.
g) Forma liniei de baza a randurilor este data de terminatia
de jos a literelor, care va depinde atat de forma lor de constructie
cat si de felul in care sunt grupate in cadrul cuvintelor. in aprecierea
liniei de baza nu se iau in considerare depasantele literelor, ci numai
corpul lor. Sunt si cazuri cand linia de baza a randurilor este
apreciata in raport cu linia formata de terminatia superioara a
literelor excluzandu-se in apreciere sI in acest caz depasantele.
Forma liniei de baza a randului poate fi dreapta cu variantele
orizontala, ascendenta si descendenta. Linie curba cu variantele:
convexa, concava (plonjata), serpuitoare (ondulata).
Se stie ca la inceputul formarii scrisului, primele incercari
grafice ale corpului nu sunt inca orientate dupa o linie, copilul scrie
pe un traseu curbat datorita lipsei de autocontrol; pe parcurs, insa,
cand scrisul e deja format, el incepe sa urmeze un traseu orizontal,
paralel cu marginile de sus si de jos ale foii.
 Dar schimbarea directiei randurilor poate fi provocata si de alti
factori, dintre care mai importanti sunt cei patologici, cand datorita
lipsei partiale sau totale de control asupra constructiei literelor,
scrisul urmeaza trasee neregulate.

4.2. CARACTERISTICILE INDIVIDUALE ALE SCRISULUI

Ele constau in forme specifice ale literelor, forme care
caracterizeaza pe fiecare individ in parte, din care motiv ele
constituie elementul de baza al identificarii persoanei dupa scris. in
aprecierea caracteristicilor particulare de construire a literelor se
tine seama de felul de executare al fiecarei grame, de inchiderea ei
in cuvantul din care face parte, de directia fiecarei grame in parte,
de forma liniilor de legatura etc.
Miscarile prin care se executa elementele grafice ale literelor
sunt numeroase si complicate, cu toate acestea, din ele se pot
desprinde miscarile principale care stau la baza constructiei lor.
Aceste miscari sunt: cercul, ovalul, semiovalul, bucla, nodozitatea,
ochiul - care pot fi executate dextrogir sau sinistrogir, punctul
incipient sI finalizarea in cadrul trasaturilor din care este formata o
litera, punctele de unire a elementelor grafice ce compun o litera
etc.
Elementele grafice, formand linii drepte, se executa prin miscari
longitudinale, care sunt paralele cu linia randului si se subdivid in:
longitudinala dreapta (cand miscarea se executa de la stanga la
dreapta), longitudinala stanga (cand miscarea se executa de la
dreapta la stanga) sitransversala cand miscarea este perpendiculara
pe linia randului sau sub un anumit unghi.
Principalele elemente grafice (gramele) ce stau la baza
construirii literelor (semnelor grafice) sunt:
 a) Punctul de atac si trasatura incipienta a unei litere.
Aceasta caracteristica se va aprecia in raport de linia ovalului si
de zona mediana a literei.
Astfel, el poate fi situat pe linia randului, sub aceasta linie sau
deasupra.
Fata de corpul literei, punctul de atac se poate situa in zona
centrala, deasupra corpului central al literei sau in zona depasantei
superioare sau inferioare.
Trasatura incipienta de formare a unei litere (linia de atac)
poate prezenta o forma in unghi scurt, in unghi prelungit in trena in
forma convexa, concava, mult prescurtata sau sa lipseasca.
b) Trasatura finala a literei.
Ea se apreciaza ca pozitie, forma sI marime sI poate fi: scurta,
normala sau prelungita, orientata in sus sau in jos, situata pe linia
randului, sub randul scris sau in zona medie sau superioara.
c) Variatiuni in executarea ovalului si a cercului literelor.
Ovalul poate fi executat cu situarea trasaturii incipiente in
partea superioara stanga sau dreapta, cu punctul incipient in
exteriorul sau interiorul ovalului.
Finalizarea ovalului se poate face prin dublarea ovalului, in
interiorul ovalului sau intr-un ochi, situat in partea superioara. Ovalul
poate fi construit inchis sau deschis, rotunjit ca forma sau alungit
pana la aplatizare. La literele compuse ovalul poate fi executat
separat sau prin continuarea trasaturii.
d) Variatiuni in executarea gramei a doua la minuscula "a"
Minuscula "a" se compune din doua elemente grafice: ovalul si
piciorul. Constructia ovalului prezinta variantele analizate mai sus: in
ceea ce priveste piciorul, insa, acesta se apreciaza din punct de
vedere al formei si al pozitiei - astfel, el poate fi construit din
continuarea trasaturii ovalului, independent de acesta, cu finalizarea
dreapta, in unghi, rotunjita. Ca pozitie, poate fi situat in tangenta
superioara, mijlocie sau inferioara fata de oval, distantat sau
traversand ovalul.
e) Variatiuni in construirea minusculelor "m" si "n"
Aceste minuscule pot fi construite cu ovalele rotunjite, ascutite
sau inghirlandate. in unele variante ultima grama a minusculei "m"
este atrofiata, pentru a asigura trasatura de unire cu litera
urmatoare. Uneori, gramele se leaga intre ele mijlociu superior sau
inferior.
f) Construirea minusculei "c"
Se poate executa cu trasatura incipienta sau fara, cu arcuirea
rotunjita sau aplatizata, cu crosetul simplu sau inmelcuit.
g) Construirea minusculei "b"
Se executa cu depasanta in bucla sau in bastonada si cu
finalizarea arcuita sau dreapta, terminata in nodozitatea
caracteristica sau fara aceasta nodozitate.
h) Construirea minusculei "f"
Se realizeaza cu depasantele buclate sau in forma de
bastonada, cu trasatura incipienta situata in zona mediana sau
superioara, cu trasatura orizontala trasa separat sau in continuarea
depasantei inferioare.
i) Construirea minusculei "r" dupa modelul caligrafic, sau cel de
tipar.
Dupa cel caligrafic se poate prezenta, cu sau fara nodozitate, in
zona superioara si cu plafonul drept, concav sau convex.
j) Constructia minusculei "s" - cu plafonul ascutit sau rotunjit si
in unele variante cu finalizarea in bucla.
 k) Construirea minusculei "t" - cu depasanta in bucla sau
bastonala, cu trasatura orizontala situata in partea de sus sau medie
a depasantei, cu trasatura orizontala asezata simetric sau cu
dominarea unei laturi, cu finalizarea dreapta, arcuita sau revenind
asupra corpului literei pentru a forma trasatura orizontala.
l) Constructia minusculei "x" - prin continuarea traseului sI
buclarea celor doua arcuri sau din arcuri separate care se intretaie.

m) Construirea minusculei "z" - cu talpa literei orizontala, sau

cu transformarea acesteia intr-o bucla situata in zona depasantelor
inferioare.
Desigur ca elementele grafice ce intra in constructia literelor,
prezentate mai sus, au un caracter exemplificativ, aceasta
prezentare neepuizand nici toate literele si nici toate variantele de
constructie ale acestora.
Cunoasterea acestor elemente, in identificarea persoanei dupa
scris, are o deosebita importanta pentru criminalist, avand in vedere
ca acestor elemente de identificare li se mai adauga cele privind
limbajul folosit (nivelul general de cultura, cunostintele intr-o
anumita specialitate, bagajul de cuvinte folosit, stilul expunerii,
cunoasterea regulilor gramaticale, folosirea unor expresii dialectale,
folosirea unor expresii vulgare sau de jargoane etc.) precum si cele
privind caracteristicile topografice ale scrisului (deprinderea de a
lasa margini in stanga si in dreapta textului si marimea acestor
margini, marimea si numarul aliniatelor, marimea intervalelor dintre
randuri si dintre cuvinte, amplasarea titlurilor, a datei, a semnaturii,
pozitia randurilor in raport cu marginea de sus a colii de scris, forma
liniei randurilor, linia de baza a randurilor etc.)
 Dar, pentru identificarea unei persoane dupa scris, doar
cunoasterea caracteristicilor amintite mai sus, fara a sti si
modificarile pe care le sufera scrisul sub influenta unor factori interni
si externi scriptorului nu este totdeauna posibila, avand in vedere ca
de multe ori chiar scriptorul isI modifica scrisul, folosindu-se
constient tocmai de o parte din acesti factori (starea de betie, scrisul
cu mana inmanusata etc.)

CAPITOLUL V
FACTORI CARE DETERMINA MODIFICARI ALE
SCRISULUI

5.1. FACTORI PSIHOLOGICI SI FIZIOLOGICI

Am aratat in Capitolul III si IV ca exista o dependenta cauzala
intre trasaturile grafice sI procesele psihice si ca modificarile
proceselor psihice determina totdeauna modificari ale trasaturilor
grafice. Scrierea, deci, va suferi totdeauna influenta unui complex de
conditii psiho-fiziologice, a particularitatilor anatomice sI functionale
ale sistemului osteo-muscular al mainilor si ale sistemului nervos si
chiar a unor particularitati ale mediului inconjurator.
Scrierea nu poate fi deci privita ca ceve imuabil intrucat nu se
opreste niciodata la un anumit nivel, dezvoltarea ei urmand-o pe cea
a individului in societate. interesant este faptul ca, modificarile pot
avea loc in ansamblul scrierii sau numai in anumite caracteristici ale
ei (numai in limbajul folosit, numai in caracteristicile topografice sau
numai in cele grafice sau combinate) si aceasta pentru ca s-a
obsevat ca anumite caracteristici ale trasaturilor grafice tind sa
ramana constante (natural in anumite limite), aceste constante nu
pot fi totdeauna observate, ele nu apar uneori cu usurinta, apar mai
net la unele persoane decat la altele si intr-o scriere mai mult decat
in alta.
Unii dintre factorii care modifica scrisul sunt exteriori
(instrumentul scriptural, hartia de scris, pozitia in care se scrie,
suportul pe care este asezata foaia de scris etc.), altii formeaza
categoria starilor momentane (graba, emotia etc.)
Acestia vor modifica totdeauna doar aspectul general al scrierii,
pe cand cei patologici permanentI pot modifica anumite trasaturi ale
scrisului, acesta pastrandu-si insa aspectul general.
In scris exista o ucenicie de la inceput voluntara. Treptat,
miscarile voluntare devin automate prin eliminarea miscarilor
parazite, prin simplificarea, coordonarea si adaptarea miscarilor
elementare, indispensabile construirii semnelor grafice, scoarta
cerebrala neintervenind decat in miscarea initiala, in opriri sI pentru
corecturi.
La inceputul formarii deprinderii de a scrie, scrierea nu este
decat reproducerea mai mult sau mai putin mecanica a unui maodel
caligrafic.
La totI elevii efortul depus este mai mare, ritmul este lent,
scrisul apare, aici, ca o imitatie a modelului caligrafic.
In faza aceasta exista totusi o diferentiere de la un model la
altul, incep sa apara unele caracteristici generale si individuale
proprii scrisului fiecarui elev. in aceasta perioada domina efortul sI
bunavointa spre perfectionare.
Evolutia scrisului are loc paralel cu inaintarea in varsta, cand:
are loc o diminuarea a inaltimii literelor, scrisul devine mai uniform,
se simplifica, in sensul ca literele tind sa pastreze numai ceea ce
este esential pentru intelegerea lor. Pentru a obtine o mai mare
eficienta in scris, scriptorul recurge la tot felul de prescurtari, de
legaturi personale si spontane etc.
Procesul scrierii este un proces lent si aproape insensibil, de
aceea sI evolutia scrierii nu este riguroasa in dezvoltarea sa. Se
intampla astfel ca uneori se poate descoperi la unele persoane un
decalaj intre scrierea ei si stadiul psihomotor corespunzator varstei
reale, un avans deci al dezvoltarii psihologice, intelectuale, asupra
motricitatii, decalaj cunoscut sub numele de "disgrafie".
Disgrafiile sunt mai des intalnite la copii in procesul formarii
scrisului si chiar dupa aceea.
La copilul normal, scrierea este regulata, ordonata, urmarind
modelul caligrafic.
La disgrafie, scrierea este neregulata, da impresia de
dezordine, nearmonizata, unele litere sunt construite din graba, se
suprapun peste cele alaturate, se lovesc intre ele, unele depasesc
marimea lor normala, altele din contra, sunt mult prea mici, forma
lor este cand ascutita, cand rotunjita, rapartizarea este stransa sau
foarte stransa, inclinarea e mai mult dreapta sau neregulata,
apasarea e mijlocie sau mai mare iar forma liniei de baza este
arcuita, serpuita sau chiar franta.
Disgraficii, dupa cum se observa se opresc din scris de foarte
multe ori pentru stersaturi si corecturi, anumite litere sau parti ale
literelor fiind foarte des retusate sau incarcate fara a fi vorba de o
corectie ortografica. Desigur ca nu exista o forma tip de disgrafie si
ca nu se pot pune in evidenta la un singur disgraf toate semnele
enumerate mai sus; din acest motiv am prezentat mai multe
modele.
Experimentele practice au stabilit in disgrafie un complex de
cauze dintre care mai importante ar fi: neglijenta si lipsa atentiei in
executarea literelor si cuvintelor, pozitia defectuoasa a degetelor in
prinderea instrumentului scriptural, pozitia defectuo a mainii, a
bratului, a umarului, pumnul este uneori prea incordat, degetele
sunt crispate.
De multe ori s-au observat chiar tulburari de cinetica in
miscare, tremuraturi, miscari coordonate sacadat.
Cercetarile neurologice pun in evidenta in mod obisnuit o
intarziere a maturarii motrice care se traduce prin paratonii,
sincinezii reziduale masive si o rea coordonare a miscarilor.
Crampa functionala (o contractura tonica a unui anumit grup
de muschi care apare totdeauna in executarea aceluiasI act) poate
fi, la unele persoane, un factor care imprima scrisului anumite
modificari. La copii ea se manifesta sub forma unor dureri
permanente in timpul scrisului la nivelul umarului, antebratului sau a
degetelor, uneori apare dificultatea deplasarii mainii de la stanga la
dreapta.
Scrisul reprezinta urmatoarele caracteristici: literele au marimi
diferite, o forma neregulata, cand putin rotunjita, se obsrva chiar
tremuraturi, coeziune mare, efortul depus pentru construirea
literelor e mare, de aceea apasarea este mijlocie, uneori mare,
forma liniei de baza a randului este serpuita, mai mult franta. Se mai
poate observa ca uneori scriptorul "mananca" litere din unele
cuvinte, aceasta din tendinta de a termina mai repede de scris
cuvantul respectiv si de a scapa de efortul la care este supus prin
scris.
Crampa poate fi intalnita si la adulti.
"Crampa scriitorilor" - este cea mai frecventa si caracteristica
dintre crampele functionale. in mod normal, bolnavul poate executa
orice miscare cu membrul superior, cu toate articulatiile, cu forta sI
precizie normala. Cand incepe sa scrie insa, degetele se crispeaza
pe instrumentul de scris, pumnul se blocheaza intr-o atitudine
anormala, in general de hiperflexie si contractura se intinde la
ceilalti muschi ai antebratului, ai bratului si chiar ai umarului.
In aceasta situatie, bolnavul apasa violent cu tocul pe hartie,
mazgaleste caractere informe si pana la urma, scrisul devine cu totul
imposibil.
Scrisul se caracterizeaza prin tremuraturi, litere de marimi
neregulate si forme diferite, mai mult ascutite, o coeziune uneori
mare alteori mica, este un scris nelizibil, greoi, cu apasare mare, cu
forma liniei de baza franta, cand ascendenta, cand descendenta, cu
inclinare neregulata, o scriere ezitanta. Literele sunt uneori buclate,
se observa chiar trasaturi suplimentare.
Pe parcursul evolutiei scrierii, si chiar la scrierea adulta,
considerata a fi forma cea mai dezvoltata a scrierii, se pot intalni
situatii in care scrierea este modificata de o serie de manifestari
psihice care privesc exprimarea scrisa. Este vorba de o serie de acte
pe care zilnic le poate comite oricine sI care sunt denumite in mod
curent gresuri sau lapsuri. Ele se caracterizeaza prin aceea ca
functiile cerebrale de care depind mecanismele respective sunt
totusi intacte.
Aceste tulburari momentane nu sunt expresia unei leziuni
organice, ci doar efortul unor procese psihologice; ele sunt tulburari
de ordin psiho-fiziologic cum ar fi: indispozitia, surmenajul, stare de
hiperexcitabilitate etc. care ar influenta atentia scriptorului
momentan.
Pozitia incomoda la scris - este un factor care intervine
foarte des in scrisul unei persoane. Influenta este insa foarte mica,
scrisul pastrandu-si in esenta toate caracteristicile generale sI
individuale. Pozitia incomoda la scris modifica in principiu: forma
literelor, dimensiunea lor, inclinarea, directia randurilor, precum sI
unele caractere individuale ale scrisului, cum ar fi: variatiuni in
executarea ovalului, a piciorului minusculei "a" si "t" etc.
in functie de pozitia in care se aflascriptorul, mana se misca
mai greu (pozitia culcat pe burta sau pe spate) sau mai usor (cu
pozitia normala de scris sau "in picioare") iar traseul grafic va fi mai
apasat (la scrisul din pozitia "culcat pe burta" sau "in picioare" sau
mai putin apasat in celelalte pozitii; coeziunea va fi cea obisnuita a
scriptorului in pozitia normala de scris mai mare in pozitia "culcat pe
burta", (unde efortul de a ridica tocul de pe hartie este mai mare) si
mai mica la pozitia "culcat pe spate".
Scrisul cu mana inmanusata - va fi diferit totdeauna de cel
cu mana libera prin coeziunea care scade in prima situatie, prin
schimbarea liniei de baza a randurilor, prin marimea literelor sI
forma lor mai ascutita, repartizarea scrisului este foarte stransa,
rimul se micsoreaza, se schimba pozitia punctului de atac sau
dispare la unele litere, trasatura incipienta la unele litere devine mai
concava.
Graba - este un factor care poate modifica scrisul unei
persoane. Scrisul grabit al aceleiasi persoane difera mai mult sau
mai putin de cel executat in conditii obisnuite. Sunt persoane care
de obicei au un ritm rapid in executarea semnelor grafice. La
acestea diferenta este foarte mica. Invers, la cele care au de obicei
un ritm lent in scris, diferenta dintre scrisul obisnuit si cel executat
intr-un ritm mai mare va fi mai mare.
Scrisul ramane esential acelasi, difera insa coeziunea lui, care
la o viteza mai mare creste, inclinarea literelor spre dreapta este mai
mare, depasantele se lungesc catre dreapta, barele "t-urilor" sunt
mai subtiri sI prelungite sau asezate la dreapta bastonului (pe care
de multe ori nu-l mai taie), punctele pe "i" sunt mai avansate (spre
dreapta) decat bastonul literei, sunt asezate mai sus decat normal
sau unite cu litera urmatoar, in marginea din stanga colii de hartie
sunt mai mari, scrierea este mai dilatata, literele sunt executate cu
neatentie mai ales la sfarsitul cuvintelor, forma liniei de baza este
ascendenta etc.
Emotiile - in general orice stare de hiperexcitabilitate are
asupra scrisului aproximativ aceeasi influenta ca si graba.
Spre deosebire de acesti factori, oboseala, surmenajul,
indispozitia micsoreaza ritmul scrierii, incetinesc viteza de scris,
literele vor prezenta mai multe unghiuri si arcade, are loc o
schimbare frecventa in directia traseului grafic, o inclinare aproape
invariabila, mai mult dreapta, scrierea este mai ingrijita dar mai
complicata, gradul de legatura e mai strans. in aceste stari scade
spontaneitatea scriptorului, muschii sunt obositi, miscarile sunt mai
lente si mai greoaie, scrisul e mai mult sters, apare mai mult ca un
desen.
Starea de ebrietate poate modifica scrisul unei persoane in
functie de cantitatea de alcool continuta in sange. Sunt situatii cand
persoana in cauza se afla doar intr-o stare de hiperexcitabilitate,
situatie descrisa mai sus, atunci insa cand cantitatea de alcool in
sange este foarte mare scrisul prezinta caracteristici comune cu cel
obtinut in conditii de oboseala accentuata.
In aceasta forma scrisul este foarte neregulat, literele sunt de
marimi diferite, predomina forma ascutita, depasantele sunt mai
mari ca de obicei, coeziunea este mai mica, linia de baza a
randurilor este dreapta, descendenta (ca la oboseala accentuata).
Imbatranirea - este unul din factorii fiziologici care
influenteaza foarte mult scrisul aceleiasi persoane, ea provocand
micsorarea rapiditatii, a ritmului, se reduce coeziunea scrisului
uneori se maresc dimensiunile literelor. Cercetarile lui VANSANGENS
dmonstreaza pe baza de exemple ca odata cu varsta apar mai multe
intreruperi in scris, aspecte care apar la unele persoane mai
devreme, la altele mai tarziu, fragmentare pusa pe seama inhibitiei
care predomina, a oboselii, a tulburarilor cardiovasculare, pulmonare
sau arterosclerozei (cand intervine sI factorul patologic).
S-a mai constatat ca numarul trasaturilor unghiulare se
mareste pe masura ce individul inainteaza in varsta unghiurile apar
mai intai la literele "m" si "n", apoi trec dupa un timp si la celelalte
litere.
Caracteristic pentru scrisul batranilor este aparitia
tremuraturilor. Ele constau in oscilatii, ritmice de mica amplitudine,
deplasand unul sau mai multe segmente ale corpului de o parte si
de alta a pozitiei de repaus. Ele apar, in afara oricaror stari
patologice si ca urmare a oboselii si chiar emotiilor. Este vorba aici
de tipul tremuraturii fiziologice caracteristice imbatranirii. Prezenta
tremuraturii fiziologice la batrani nu influenteaza decat forma
scrisului, coeziunea, reparizarea, pozitia punctului de atac si
trasaturii incipiente la diferite litere, finalizarile literelor si mai putin
pe celelalte.
 Este cert ca tremuratura fiziologica poate fi observata in scris la
orice varsta, fiind determinata dupa cum am vazut, in special de
oboseala, emotii sI chiar surmenaj. Exista desigur si alte genuri de
tremuraturi (parkinsoniana, cerebrala, alcoolica, mercuriala).
Am analizat pana aici unele modificari ale scrierii sub influenta
unor factori fiziologici care modifica doar aspectul general al
scrierii. Astfel va fi influentata scrierea de factorii patologici, in
special cei neurologici si psihici.

5.2. FACTORII PATOLOGICI

Analizand influenta factorilor patologici, se poate face chiar o
distinctie intre cei care dau nastere unei boli acute si cei care dau
nastere unei boli cronice.
In prima situatie modificarile apar in aspectul general al scrierii,
se modifica directia liniilor, dimensiunile literelor, traseul, legatura
dintre litere; apar tremuraturile, scriptorul continua sa construiasca
literele dupa obisnuinta sa, ele nu sunt deformate ci doar rau
construite.
Intr-o boala cronica, insa, unde leziunile sunt permanente si
anumite organe sau functii sunt alterate, construire semnelor grafice
nu mai depinde doar de starea generala a scriptorului, el are intentia
si chiar bunavointa de a scrie bine, citet, dar numai literele sunt
torsionate, apar trasaturile frante, tremuraturile sunt foarte dese,
mai ales cele de tip parkinsonian.
Tremuratura este caracteristica si in unele cazuri de paralizie
generala, scleroza in placi unde este foarte accentuata, luand
aspectul unei instabilitatI atoxiforme.
 Caracteristicile pentru bolile cronice, indiferent de natura si
localizarea lor, este aparitia agrafiei si paragrafiei in scrisul
bolnavilor respectivi.
Exista grade diferite de imposibilitate a scrisului, de la
incapacitatea absoluta de a scrie o litera pana la situatia in care
bolnavul scrie, dar sare unele litere sau cuvinte, deci pana la
paragrafie.
Uneori, unii bolnavi nu-si pot scrie decat numele sI nici acesta
intreg.
Altii pot scrie cu multa dificultate fraze scurte sau un mic text.
Bineinteles, ca textul are greseli grosolane, expunerea este
puerila iar scrierea este foarte putin lizibila. in agrafie (partiala sau
totala) se poate observa cu multa usurinta omisiunea literelor,
prezenta unor litere izolate, omisiunea cuvintelor.
Literele au o forma deosebita, mai mult unghiulara, au marime
diferita, de la mica sau foarte mica, la mare sau foarte mare,
coeziunea e cand mare cand mica, sacadata, uneori nu exista o
legatura intre litere, randurile au o directie neregulata, cand arcuita,
cand serpuita, cand franta, bolnavii incep sa scrie din orice punct al
colii de scris si nu tin cont de locul unde sfarsesc, intre fraze nu
exista spatii, semne de punctuatie, lipsesc depasantele inferioare ale
literelor sau sunt amputate, barele orizontale ale depasantelor "t" si
"f" lipsesc sau au forme neregulate, lipsesc liniile de atac, scrisul e
nesigur, tremurat si frazele nu au nici un sens.
Paragrafia se manifesta prin repetarea unor litere, prin
deformarea literelor sau a cuvintelor.
Atat la agrafie cat si la paragrafie scrisul dictat este uneori
imposibil si bolnavul traseaza linii in loc sa construiasca litere.
Se pot distinge trei faze de agrafie:
 a) totala sau aproape totala, cu scris servil.
b) cu pastrarea numai a scrisului copiat, iar spontan bolnavul isi
poate scrie numele.
c) cu pastrarea scrisului spontan sI copiat dar cu paragrafie
Ataxia (sindromul cerebelos), atat cea "cerebrala" cat si cea
prin tulburari de sensibilitate profunda, manifestata prin intarzieri in
franarea miscarii in curs sI reluarea miscarii urmatoare (deci o
incetinire a ritmului), prin tremuraturi sI uneori prin forme de agrafie
sau paragrafie; si la ataxici scrisul e tulburat, literele sunt mari,
inegale ca inaltime sI latime, succesiunea miscarilor e lenta,
sacadata cu pauze (din cauza unui deficit in functia de fixare a
cerebelului.
Agrafia si paragrafia cunosc formele cele mai deosebite la
afazici - bolnavi suferinzi de tulburari ale comprehensiunii si a
expresiei semnelor normale ale limbajului, independente de o
dementa, o idiotenie sau o paralizie.
Explicand agrafia si paragrafia, sub toate formele lor, Pavlov
arata ca principalele cauze ale aparitiei lor constau in pierderea
reflexelor conditionate grafice, fie a celor optico-grafo-motor (la
copiere) fie a celui acustico-grafo-motor (la dictare), in alterarea
dinamiciiproceselor de inhibitie si excitatie, bolnavul neputand trece
usor si repede de la o stare la alta, deseori intre cele doua procese
se produce o lupta din care iese victorios fie procesul de excitatie
cand bolnavul devine agitat, nervos, iar scrisul capata aspectul de
agrafie sau paragrafie partiala, fie cel de inhibitie, cand bolnavul
devine incapabil de cel mai mic efort mintal si fizic, iar scrisul capata
aspectul jargonului afazic.
Bolnavul deci oboseste foarte repede si usor si oricat ar incerca
sa-si concentreze eforturile in executarea unor litere, mana sa
urmeaza un traseu neregulat si fara vreo semnificatie grafica. in
modelul prezentat mai sus, se poate observa cu usurinta ca literele
nu sunt decat mazgalituri de neanteles, cu tremuraturi, intreruperi.
DiscontinuitatI, ezitante, toate semne ale oboselii, a lipsei controlului
scoatei, in coordonarea miscarilor aparatului osteo-muscular. in
jargonul afazic nu se mai poate vorbi de elemente generale sau
particulare ale scrisului, de un anumit limbaj folosit sau de
caracteristici topografice si particularitatI ale amplasarii textului,
deci de nici una din caracteristicile necesare unei identificari dupa
scris.
Sa urmarim acum influenta catorva boli neuropsihice asupra
caracteristicilor limbajului folosit, a caracteristicilor topografice ale
scrierii precum si a celor grafice (generale sI individuale).
In ceea ce priveste studiul acestor modificari sunt necesare
cateva observatii de facut privitoare la studiul facut de criminalist sI
cel clinic al medicului. La prima vedere ar exista deosebiri in fapt,
insa studiul unuia se intrepatrunde si se completeaza cu cel al
celuilalt. Aparent, pe primul l-ar interesa executia materiala a
scrisului, adica scrierea in sine, iar pe cel de-al doilea (pe medic)
ansamblul scrisului, adica atat scrierea cat si ortografia, stilul si
ideile exprimate. Dar cum pentru identificarea unei persoane dupa
scris, criminalistul studiaza: nivelul general de cultura, bagajul de
cuvinte folosit, stilul expunerii, cunoasterea regulilor gramaticale,
caracteristicile topografice (sau particularitatile amplasarii textului),
caracteristicile grafice ale scrisului (gradul de evolutie al scrisului si
caracteristicile generale si particulare ale scrisului) cat si modificarile
pe care le sufera scrisul sub influenta unor factori psiho-patologici,
deosebirile intre acordul sau si cel al medicului sunt foarte mici.
Astfel, daca primul ar fi interesat mai mult de manifestarile
spontane, tinand cont de scrierea curenta, pe cel de al doilea l-ar
interesa a stabili in ce masura integritatea functiilor motrice si
miscarile grafice si modificarile scrisului au vreo valoare in a stabili
un diagnostic in diferite perturbatii psihice, o problema de foarte
mare actualitate si foarte mult discutata. Numeroasele observatii si
experientele care s-au facut cu bolnavi prezentand stari psihice
anormale arata ca scrisul acestora sufera intr-adevar modificari in
toate caracteristicile lui, dar ca aceste modificari se remarca in
special in cele grafice.
Modificarea formei literelor poate avea doua cauze: motrice
si psihice. in prima categorie ar intra miscarile coreice, ataxia si
tremuratura. Aceste modificari apar in toate afectiunile cerebrale si
Spinale de localizare precisa: tumorile cerebrale, sechele, hemiplagii,
degenerescente hepto-lentriculare, scleroze, tremuraturi de tip
parkinson.

5.3. BOLI PSIHICE.

Cauzele psihice susceptibile de a influenta forma literelor sunt:
excitatia, depresiunea, ideile delirante, schizofrenia.
Excitatia mai modifica forma majusculelor. Scrisul apare cu
bucle, cu depasante superioare, cu prelungirea literelor, a finalelor
cuvintelor, minusculele sufera numeroase malformari sub influenta
rapiditatii cu care scrie bolnavul.
in depresiune, din contra, literele sunt ezitante, tremurate,
reduse la elementele lor esentiale si uneori incomplet trasate. Un
exemplu in care factorul patologic se intalneste cu cel fiziologic este
imbatranirea.
La paranoici literele sunt modificate uneori bizar, ornamentate
foarte pretentios.
 Se pot observa literele foarte mari si numeroase ornamente si
bucle.
Dimensiunea este in mare parte functie a activitatii
psihomotrice. O vom gasi in starile de excitatie unde literele sunt
foarte mari (schizofrenia paranoida) de agitatie foarte mare,
nevroze.
Dimensiunea literelor creste si in unele tulburari de vorbire de tip
afazic cu deficit de functionare la membrele superioare.
Slabirea activitatii psihomotrice se manifesta in general, printr-
o scadere a inaltimii literelor, o incetinire a miscarilor grafice. Mai jos
sunt prezentate doua modele de scris comparat al aceleiasI
persoane: in prima situatie bolnavul prezinta o stare de agitatie
psihomotorie, impulsivitate, agresivitate; scrisul in aceasta faza este
de dimensiuni mai mari, literele au o forma mai ascutita, neregulata,
cand mai mari, cand mai mici.
Apasarea traseului variaza ca in foarte multe boli neuropsihice
in functie de starea bolnavului.
Excitatia psihomotrica produce in general o scriere apasata.
Scaderea activitatii psihomotrice cauzeaza in scris doua efecte
diferite; la epileptici dupa criza - unele ingrosari ale trasaturilor, o
subtirime a traseului grafic la maniaco-depresivi.
Acest aspect paradoxal poate fi explicat tinand seama ca actul
scrisului comporta doua feluri de fenomene motorii:
1. Contractii musculare voluntare si constiente destinate sa
miste penita sI deci de a folosi cu mai multa sau putina forta pe
hartie.
2. Contractii musculare automatice si inconstiente al caror
rezultat este de a fixa mana pe antebrat si de a anula actiunea
greutatii care tinde sa o antreneze.
 Presupunand ca doar energia miscarilor voluntare si constiente
este dominanta, in timp ce contractiile de al doilea ordin sunt
conservate, mana nu va exercita pe penita o presiune suficienta, iar
scrierea va avea o presiune mica sau cel mult mijlocie; atunci insa
cand functia motrice este slabita in ansamblul ei atat in
manifestarile reflexe cat si in cele voluntare, mana, incetand sa fie
mentinuta, va xercita prin greutatea proprie, pe penita o presiune
mai mare ca de obicei, astfel ca vor apare trasaturi mai groase, cum
este cazul la epileptici.
Directia randurilor. in stare normala de scris, antebratul
scriptorului executa o miscare de translatie de la stanga la dreapta,
penita mentinandu-se la acelasi nivel orizontal, directia randurilor
fiind dreapta.
In starile patologice, insa, directia traseului capata forme
ascendente, descendente, serpuite, ascutite si de foarte multe ori
frante si foarte orizontale drepte. Astfel, in cazurile depresive, de
epuizare a energiei nervoase si cinetice, directia randurilor este
deseste situatia intalnita la epileptici, la unele embolii cerebrale,
tumori cerebrale; in alte cazuri ea este ascendenta sau franta,
schizofrenie, stari de agitatie.
Directie franta este foarte des intalnita si in tulburarile afazice,
in trombozele cerebrale.
Coeziunea constituie in scriere un element caligrafic foarte
variabil chiar si in starile normale, cu atat mai greu vor fi
determinate modificarile ei patologice.
Sunt unele boli nervoase si mintale la care scrisul se
caracterizeaza printr-o coeziune mica, prin numeroase intreruperi.
Fragmentarea se datoreaza miscarilor ezitante, lipsite de un
control nervos continuu.
 La tremuraturile de tip Parkinson se observa tendinta de
simplificare a semnelor grafice, tendinta care duce la o fragmentare
a scrierii.
Cele mai numeroase cazuri de coeziune mica se intalnesc in
tulburarile afazice.
In alte stari patologice, cum ar fi chiar starile de excitatie,
foarte des coeziunea scrisului este mare, bolnavul ajungand sa lege
chiar cuvintele intre ele; uneori chiar si in afazii. Explicatia ar consta
in aceea ca scriptorul scriind cu o maxima rapiditate, evita sa mai
ridice instrumentul scriptural, miscare care ar constitui o pierdere de
timp apreciabila.
In prezent se fac numeroase experimentari in acest vast
domeniu sI parerile emise sunt contraversate. incercarile desi
partiale, sunt foarte valoroase si valoarea lor va fi si mai mare intr-un
viitor apropiat. Astfel, se fac in prezent remarci deosebite in legatura
cu grafismul paranoicilor, maniaco-depresivilor, schizofrenicilor,
epilepticilor. Medicul britanic Derek Davis a emis parerea ca la
bolnavii suferinzi de tulburari cardio-vasculare se pot observa multe
pete printr-o usoara neregularitate a pulsului si batailor cordului.
De curand in S.U.A. s-a intreprins chiar un studiu asupra
posibilitatii detectarii cancerului prin analiza scrisului. Cercetatorii
sunt foarte optimisti si cred ca intr-un viitor apropiat se va reusi sa
detecteze prin scris si prezenta drogurilor sau a oricarei maladii in
stare latenta.
Ipoteza de plecare este urmatoarea: exista in scrisul bolnavilor
semne de deteriorare care ar precede diagnosticul bolii?
Si aceasta pentru ratiunile urmatoare: simptomele bolii
Parkinson se instaleaza in mod insidios, cu o mare variabilitate de
forme, de la individ la individ.
 De asemenea, bolnavii consultati prezentau tulburari diverse:
dureri de spate, oboseala generala, emotivitate, tendinte depresive,
neindemanare in gesturi.
Pot trece cateva luni si chiar ani pana a se stabili diagnosticul;
in mod obisnuit fiind foarte greu de a data inceputul bolii.
De-a lungul acestei perioade, teama subiectului,
susceptibilitatea sa, dificultatea de a lua decizii, atat de el cat si de
cei apropiatI, care nu inteleg nici aceasta modificare a caracterului,
nici incetineala globala a motricitatii pe care acestia o percep,
reprezinta tot atatea probleme delicate care ori agaseaza, ori
intristeaza.
In examenul scrisurilor care au precedat cu mai multi ani in
urma diagnosticulbolii, se gasesc, intr-un numar semnificativ de
cazuri anumite semne grafice care atrag atentia: proasta calitate a
trasaturii, cu toate avatarurile prin intermediul carora se exprima
emotivitatea, axietatea si efortul; reducerea presiunii, ca
predominanta, uneori mai puternica; rigiditate, porozitate, miscare
necontrolabila pe verticala, retusuri, usoare tremuraturi, aparitia
unghiurilor in locul arcadelor sau ghirlandelor, unghiuri pe linia de
baza, micsorari, deprecieri.
Remarcam, de alfel, ca spatiul este stapanit cu destula
maiestrie. Ordonarea scrisului se mentine, spatiul dintre cuvinte este
bun.
Aceasta armonie a spatiului arata o diferenta esentiala intre
maladia Parkinson sI alte maladii neurologice. inainte ca boala sa se
fi declansat, gestul grafic inregistreaza, in cea mai mare parte a
cazurilor modificari ale tonusului general si ale semnelor particulare.
 Aceste semne se mentin sau se amplifica pe parcursul evolutiei
bolii fara a le retine ca specifice, intrucat unii sau altii au anumite
stari de anxietate sau sunt mai in varsta.
Se constata in acelasI timp ca aceste semne se constituie in
sindroame care raman.
Cand diagnosticul este fixat, ceea ce inseamna intotdeauna un
soc psihologic, maladia Parkinson se declanseaza si mai mult, fiind
vizibila printr-un tremurat necontrolabil, o paralizie progresiva, o
reducere a sperantei de viata.
Lipsa dopaminei poate fi remediata intr-o anumita masura, insa
stoparea evolutiei patologice sub nici o forma.
Tratamentul este complex si cere o relatie medic - bolnav,
inteligenta si rabdare.
Uneori incepand din momentul in care subiectul stie ca este
atins de o boala incurabila, insa cunoscuta, fara ca speranta sa de
viata sa fie micsorata, el trebuie sa faca fata unui obstacol precis-
multiplu sI adesea imprevizibil, sI de asemenea sa traiasca in durere
cu boala sa.
Cazurile studiate permit reperarea elementelor scrisului cu
ponderea cea mai sensibila in deteriorarea gestului grafic.
Daca exista scrieri care se departeaza de modelul scolar
intrand in cadrul variatiilor normalului, exista altele in care
anomaliile grafice trebuie safie legate de tulburari morbide. Studiul
acestor anomalii ne va da date asupra starii de sanatate a
scriptorului.
Scrierea variaza in cursul starilor fiziologice, dar ea va varia sI
mai mult in cursul bolilor.
Din acest punct de vedere trebuie sa distingem intre o boala
acuta si una cronica. Astfel, in cursul unei boli acute, scrierea adopta
cel mai des tipul febril: devine agitata, prezinta semne de oboseala,
tremuraturi. Exista numeroase litere imprastiate. Directia randurilor
este neregulata, poate fi descendenta, traducand oboseala
organismului, depresiune fizica si morala.
Nu este exceptional ca ea sa fie ascendenta, punand astfel in
evidenta excitatia care intovaraseste starea febrila. Desigur reactiile
grafice morbide vor fi foarte polimorfe in functie de reactivitatea
terenului individual.
Caracteristica acestor modificari este ca ele apar in aspectul
general al scrierii mai mult decat pe anumite litere si pe structura lor
proprie. Aceste modificari sunt provizorii sI regreseaza cu revenirea
subiectului la normal.
Altfel stau lucrurile intr-o boala cronica unde exista leziuni
permanente. Traductia grafica a acestei stari de lucruri va fi nu in
semne care depind de starea generala a subiectului, ci in o serie de
mici semne in legatura cu alterarea anumitor organe sau anumitor
functii.
In afara de gesturile de suferinta esentiale care se refera la
caracteristicile obiective fundamentale ale scrierii, exista gesturi de
suferinta ale literelor care constau in anomalii afectand aceeasi litera
sau acelasi gen de litere. Trebuie totusi sa facem distinctie intre
anomalie caligrafica ai carei factori sunt accidentali si anomalie
patologica, ai carei factori tin de echilibrul psihofiziologic al
individului.
Studiul scrisului inaintea oricarei alte tehnici de examinare care
sa puna un diagnostic sau sa arate o perturbare mentala sunt putin
numeroase, dar insasI faptul existentei lor permite de a atribui
studiului scrisului valoarea unui test de depistaj.
 In majoritatea cazurilor insa, grafologul tatoneaza si nu se
poate decide net in favoarea unui diagnostic precis; el vede uneori
ca scrierea este anormala, ca exista o tulburare profunda a
personalitatii, dar ezita intre diverse stari de dezechilibru mental
caracterial sau neurologic. in aceste cazuri grafologia isi are o
valoare diagnostica dar numai ca o tehnica proiectiva printre altele.
in aceasta incertitudine grafologia trebuie sa recurga la ajutorul
testelor de personalitate. Exista si cazuri in care grafologia nu
gaseste nimic anormal intr-o scriere, desi provine de la un subiect
patologic. Astfel, putem cita scrierea subiectilor inculti sau debili, in
al caror traseu rudimentar, neorganizat nu putem decela expresia
psihozei.
Grafologia nu se poate multumi cu o colectie de fapte, a
corespondentelor semnelor grafice si a realitatilor psiho-fiziologice a
caror expresie sunt. Psihologia miscarilor expresiei, cercetarile de
psiho-fiziologie, precum si metodele noi abordate in ultimul timp au
dat posibilitatea unei fundamentari stiintifice a acestei discipline.
Grafologia poate aduce servicii psihologiei, pedagogiei,
medicinei, primind in acelasi timp ea insasi de la aceste stiinte
informatii si reannoiri ale propriului ei domeniu.
Scrisul ramane totusi, daca este spontan una din conduitele in
care exprimam, daca nu imaginea cea mai precisa a eului nostru, a
deprinderilor, a reflexelor conditionate, cel putin imaginea cea mai
putin partiala, iar studiul scrisului in apropierea diagnosticului un
criteriu deosebit de important.
 BIBLIOGRAFIE

**** CONSTITUTIA ROMANIEI.

**** CODUL DE PROCEDURA PENALA AL ROMANIEI.
**** CODUL PENAL AL ROMANIEI.
Volonciu N. - Tratat de proceduri penale, ed.a-II-a, Editura
Paideia, Bucuresti 1996.
Mihuleac E.-Expertiza juridica-Ed.stiintifica,Bucuresti 1971.
Athanasiu Andrei -Scris si personalitate, Ed.stiintifica,1970
Lucian Ionescu, Dumitru Sandu - Expertiza criminalistica,
Ed.stiintifica Bucuresti,1990.
Camil Suciu - Criminalistica - Ed.Didactica si Pedagocica,1970.
Dr.C.I.Parhon - Opere alese - vol.II.-Bucuresti
Volonciu N. - Tratat de procedura penala - Ed.Didactica sI
Pedagocica, Bucuresti,1992.
Al.Rosca- Psihologia generala.
A.I.Vinboug - Grafoscopie judiciara.
Dumitru Sandu - Falsul in acte , Ed.Dacia, Cluj-Napoca,1977.