Drept unional

I. NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND DREPTUL

UNIUNII EUROPENE
A. Definitia dreptului U.E.;
B. Clasificarea dreptului U.E.;
C. Ordinea juridica unionala. Concept si caracteristici;
D. Caracterele dreptului U.E.;
E. Sisteme de raportare a dreptului U.E. la dreptul national al statelor
membre.

A. Definitia dreptului U.E.

Literatura de specialitate defineste dreptul U.E. ca fiind totalitatea
normelor juridice ce reglementeaza pe de o parte organizarea si functionarea
U.E. (de ex. Reprezentativitatea in Parlamentul European, cvorumul
Consiliului U.E., desemnarea judecatorilor la nivelul C.J.U.E., desemnarea
comisarilor europeni), iar pe de alta parte modul in care politicile dezvoltarii
la nivelul U.E. sunt preluate si implementate la nivelul statelor membre (de
ex. cetatenia unionala, libertatea de circulatie si de sedere in spatiul U.E.,
politica sociala, cooperarea judiciara in materie penala, civila, de dreptul
familiei, etc.).
Aceeasi doctrina identifica in ceea ce priveste conceptul de drept unional:
- Un drept unional institutional;
- Un drept unional material.
Diferenta dintre acestea doua consta in domeniul de reglementare, in
sensul ca in timp ce dreptul unional institutional se preocupa de studiul
sistemelor de drept unional, de institutiile unionale, de procesul decizional,
respectiv de procedura de judecata aplicabila la nivelul institutiilor
jurisdictionale unionale, dreptul material studiaza doar politicile unionale
(respectiv o analiza gen proxim, diferenta specifica intre legislatia U.E. pe de-
o parte si legislatia statelor membre pe de alta parte).

B. Clasificarea dreptului U.E.

Aceeasi doctrina emite mai multe opinii cu privire la clasificarea dreptului
unional. Astfel, avand drept unic criteriu izvoarele dreptului U.E., retinem:
- Un drept unional primar;
- Un drept unional derivat.
Dreptul unional primar cuprinde norme juridice incluse in tratatele
constitutive, tratatele subsecvente, respectiv in tratatele de aderare la U.E..
Dreptul unional derivat este constituit din regulile de drept continute de
actele juridice adoptate de institutiile U.E. (regulamente, directive, decizii
elaborate prin procedura legislativa ordinara sau speciala, dupa caz, de catre
colegiuitorul unional: Comisia Europeana, Parlamentul European si Consiliul
U.E.).

C. Ordinea juridica unionala. Concept si caracteristici

Ordinea juridica unionala reprezinta un ansamblu de norme si
reglementari cuprinse in tratatele unionale, cat si in actele juridice adoptate
de institutiile U.E..
Caracteristicile ordinii juridice a U.E. sunt:

1
 Drept unional

- Este o ordine juridica supranationala;

- Este distincta de ordinea juridica nationala, dar integrata acesteia din
urma;
- Este prioritara (si implicit se recunoaste suprematia acesteia) in raport
cu ordinea interna a statelor membre.

D. Caracterele dreptului U.E.

Caracterele dreptului U.E. sunt:
- Aplicabilitatea inedita sau efectul imediat al dreptului U.E. in dreptul
intern al statelor membre;
- Aplicabilitatea directa sau efectul direct al dreptului U.E. in dreptul
intern al statelor membre;
- Aplicabilitatea prioritara sau efectul prioritar al dreptului U.E. in raport
cu dreptul intern al statelor membre si implicit recunoasterea
suprematiei dreptului U.E..
a) Analiza aplicabilitatii inedite implica studiul raportului dintre cele doua
sisteme de drept, respectiv ordinea juridica unionala si ordinea juridica
a statelor membre. In acest sens au fost emise doua teorii:
Conform teoriei dualiste, dreptul sau ordinea juridica
internationala si nationala sunt sisteme independente care coexista
paralel.
Conform acestei teze, un tratat international are efect in ordinea
nationala numai daca este ratificat, adica doar daca are loc o nationalizare a
tratatului, el fiind deci aplicat ca element de drept international. In
consecinta, conform acestei teorii, nu exista un raport de subordonare intre
cele doua sisteme.
Teoria monista considera ca norma de drept intern este in aceeasi
sfera juridica cu norma internationala, existand, dupa caz, un
raport de supraordonare, respectiv subordonare, in functie de
varianta adoptata.
Prima varianta este aceea in care se promoveaza aplicarea
imediata a dreptului international (unional) in dreptul intern.
Varianta a doua a teoriei consacra prioritatea dreptului intern
asupra celui international, explicatia constand in faptul ca dreptul
international ar reprezenta doar o proiectare a unor norme de drept intern.
In ceea ce priveste raporturile dintre dreptul unional si cel
national retinem ca atat tratatele unionale (Tratatul de la Lisabona), cat si
legislatia nationala (NCC) consacra teoria monista, recunoscand
supraordonarea dreptului unional in raport cu dreptul intern al statelor
membre.
b) Aplicabilitatea directa este un principiu formulat de C.J.U.E, conform
caruia dispozitiile tratatelor sau prevederile inserate in actele unionale
pot fi invocate de justitiabili in fata propriilor jurisdictii nationale, fiind
susceptibile de a crea drepturi si obligatii in favoarea, respectiv in
sarcina statelor membre, institutiilor unionale in raport cu cetatenii
unionali ori chiar intre cetateni.
Judecatorii nationali sunt obligati sa invoce textele unionale, sa le
aplice cu prioritate atunci cand legislatia nationala nu este intru totul
compatibila cu cea a U.E..

2
 Drept unional

Jurisprudenta C.J.U.E. distinge intre aplicabilitatea directa verticala si

cea orizontala. Cea verticala desemneaza posibilitatea invocarii unei dispozitii
unionale in raport cu un stat sau o autoritate a acesteia. Aplicabilitatea
directa orizontala permite unui justitiabil resortisant al unui stat membru sa
invoce o dispozitie unionala in raport cu un alt resortisant.
In ceea ce priveste expresia direct aplicabil trebuie aduse lamuriri
raportat la izvoarele dreptului U.E..
In ceea ce priveste izvoarele primare (Tratatul de la Lisabona) acestea
produc efecte directe in sistemul de drept ale celor 28 de state membre, in
sensul ca dupa ratificarea sa de catre fiecare stat membru acesta devine
parte integranta a sistemului de drept ale statelor membre.
In ceea ce priveste izvoarele secundare efectele directe sunt diferentiate,
astfel ca in timp ce regulamentul caruia i se retine o aplicabilitate generala
produce un efect direct, dar conditionat si restrans, in sensul ca numai norma
de transpunere a directivei este cea care creeaza drepturi si obligati pentru
justitiabili.
c) Principiul prioritatii dreptului U.E. constituie un element fundamental
alaturi de efectul direct in constructia juridica unionala. Acest principiu
a fost recunoscut pentru prima data la nivel jurisprudential prin decizia
emisa de C.J.U.E. in cauza Costa/Enel, respectiv in cauza SIMMANTHEL,
in cadrul carora judecatorii au dispus ca: judecatorul national, avand
rolul de a aplica in cadrul competentei sale dispozitiile dreptului
comunitar, are obligatia de a asigura efectul deplin al acestor norme,
lasand daca este necesar inaplicabila prin propria autoritate orice
dispozitie contrara din legislatia nationala, fara a trebui sa solicite sau
sa astepte eliminarea prealabila a acesteia pe cale legislativa ori prin
oricare procedeu constitutional.
In prezent, gasim consacrat acest principiu in Tratatul de la Lisabona,
respectiv in
documentul anexat acestuia, intitulat Declaratia nr. XVII.

E. Sisteme de raportare a dreptului U.E. la dreptul national al

statelor membre
Existenta celor 28 de state membre si implicit ale celor 28 de sisteme de
drept si a dreptului unional pe de alta parte, ridica problema aplicarii acestuia
sau, mai exact, a raporturilor care se stabilesc cu privire la prioritatea
aplicarii lor.
In acest sens distingem:
1. Substituirea dreptului national de catre dreptul unional;
2. Armonizarea dreptului national cu cel unional.

1. Substituirea implica un transfer de competente legislative de

la nivel national catre cel unional
Efectul direct al transferului de competente pe un anumit domeniu
consta in faptul ca autoritatile nationale (puterea legislativa = Parlamentul
national) nu mai pot emite norme juridice in acea materie.
Competenta de legiferare revine deci autoritatii legislative unionale
(colegiuitorul unional: Comisie, Parlament si Consiliul U.E.).
Substituirea (transferul de competenta legislativa) poate fi totala sau
partiala in functie de care distingem:

3
 Drept unional

a) Competenta exclusiva a U.E. (presupune un transfer total de

competente legislative catre U.E., iar pentru aceste domenii se emit
regulamente unionale aplicabile in toate cele 28 de state membre). De
exemplu: politica unionala vamala (sau circulatia marfurilor);
b) Competenta partajata a U.E. cu statele membre (transferul de
competenta legislativa se realizeaza partial si implica un procedeu
legislativ in doi pasi in sensul ca colegiuitorul unional emite directive si
decizii, aferent primului pas, dupa care statele membre destinatare
elaboreaza normele de implementare, acesta fiind cel de-al doilea pas.
De exemplu: libertatea de circulatie in spatiului U.E., politica sociala,
cooperarea judiciara unionala,etc.;
c) Competenta exclusiva a statelor membre presupune situatia in care
statele membre nu au facut transfer de competenta legislativa catre
U.E.. De exemplu: cercetarea stiintifica.

2. Armonizarea dreptului national cu dreptul U.E.

Presupune procedul prin care legislatia statelor membre, dar si a statelor
care doresc sa adere la U.E. se aliniaza cerintelor impuse de membrii
dreptului unional.
Armonizarea legislativa presupune, in concret, un procedeu juridic realizat
in etape evolutive, dupa cum urmeaza:
- Intr-o prima faza numita incipienta, armonizarea legislativa s-a realizat
prin recunoasterea mutuala si preluarea intocmai a normelor statelor
membre considerate adecvate pentru cerintele unionale;
- Concomitent cu aceasta etapa s-au creat norme noi, comune si
obligatorii pentru toate statele membre (la momentul respectiv);
- In ceea ce priveste Europa de Est si Centrala, statele acestei zone au
preluat legislatia U.E. existente la momentul aderarii fiecarui stat in
parte si au transpus-o in propriul sistem legislativ. Astfel, a fost creat
ACQUIS-ul unional.
ACQUIS-ul unional este definit ca reprezentand pe de o parte
drepturi si obligatii care leaga statele membre, iar pe de alta parte
consta in totalitatea normelor juridice care reglementeaza
macanismele prin care se realizeaza integrarea unionala.
Romania are obligatia ca stat membru sa aplice in totalitate ACQUIS-ul
unional, acest demers vizand doua aspecte:
i) Transpunerea directivelor unionale in legislatia nationala;
ii) Crearea cadrului juridic necesar aplicarii directe a
regulamentelor unionale.

i) Transpunerea directivelor unionale in legislatia nationala

Obligativitatea transpunerii directivelor unionale este prevazuta in
Tratattul de la Lisabona, in sensul ca textul Tratatului prevede ca directiva
este obligatorie statelor membre carora le este adresata.
In cuprinsul fiecarei directive se prevede un articol prin care se
instituie data intrarii in vigoare a actului unional, cat si termenul pana la care
statele membre au obligatia de a transmite Comisiei Europene actul de
transpunere.

4
 Drept unional

ii) Crearea cadrului juridic necesar aplicarii directe a

regulamentelor unionale
Spre deosebire de directive, regulamentele nu se transpun,
acestea producand efecte juridice directe in ordinea interna a fiecarui stat din
momentul intrarii in vigoare a regulamentului (momentul publicarii in Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene J.O.U.E.).
Statelor membre le este interzisa orice actiune legislativa prin care
s-ar aduce modificari ce vizeaza articole, sectiuni, capitole din continutul
regulamentului. In schimb, statelor membre le este permis sa adopte acte
normative care contribuie la aplicarea efectiva a regulamentelor. De exemplu:
acte normative prin care este creata o autoritate nationala prevazuta in
regulament.
In vederea adoptarii legislatiei unionale, autoritatile competente
din Romania trebuie sa evalueze fiecare act normativ incident in domeniul
respectiv, iar in urma acestei evaluari putand opta, dupa caz, pentru una din
situatiile:
Sa abroge sau sa modifice actul normativ intern care, dupa
caz, fie dubleaza, fie incalca sau adauga nepermis
prevederile unionale, astfel incat sa nu intalnim paralelisme
legislative, incalcari ori piedici in calea aplicarii directe a unei
norme unionale;
Sa adopte masuri legislative sau administrative fara de care
aplicarea directa a regulamentelor unionale in ordinea
juridica interna nu este posibila.

II. IZVOARELE DREPTULUI U.E.

1. Categorii de izvoare;
2. Regulamentul unional;
3. Directiva unionala;
4. Decizia unionala.

1. Categorii de izvoare
In literatura de specialitate nu exista o clasificare unitara a izvoarelor
unionale, cu toate acestea retinem doua categorii principale:
A. Izvoare primare;
B. Izvoare derivate;
La care se adauga:
C. Principii de drept;
D. Jurisprudenta C.J.U.E.;
E. Acordurile internationale incheiate de U.E. cu statele terte sau
organizatii internationale.

A. Izvoarele primare reprezinta prima categorie de surse juridice

alcatuita la randul sau din:
A1. Tratate constitutive prin care au luat nastere cele trei
comunitati europene:
CECO : Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului;

5
 Drept unional

CEE dupa 1992 CE : Comunitatea Economica Europeana;

Comunitatea Europeana;
EURATOM sau CECA : Comunitatea Europeana a Energiei Atomice.
A2. Tratate compozite sau subsecvente sunt acele tratate care,
dupa caz, au modificat ori au adus elemente novatoare tratatelor constitutive
din punct de vedere institutional decizional, respectiv din punctul de vedere
al politicilor unionale:
A.U.E. : Actul Unic European (1986 1987);
Tratatul de la Maastricht, Olanda (1992 1993);
Tratatul de la Amsterdam, Olanda (1997 1999);
Tratatul de la Nisa, Franta (2001 2003);
Tratatul de la Lisabona, Portugalia (2007 2009).
A3. Tratatul de aderare la U.E.

B. Izvoarele derivate (secundare)

Sunt considerate izvoare derivate actele unionale emise de
colegiuitorul unional (Comisie, Parlament, Consiliul U.E.), dupa caz, fie prin
procedura legislativa ordinara, fie prin procedura legislativa speciala.
Identificam doua categorii de acte normative derivate:

B1. Acte unionale cu forta juridica obligatorie:

Regulamentul;
Directiva;
Decizia.
B2. Acte unionale fara forta juridica obligatorie:
Recomandari;
Avize.

B1.a. Regulamentul unional

Conform art. 288 alin. (2) din Tratatul de la Lisabona (tratat
reformator), regulamentul este actul normativ unional care are aplicabilitate
generala, este obligatoriu in intregul sau continut si are efect direct in toate
statele membre.
Din textul de mai sus rezulta urmatoarele caracteristici:
i) Regulamentul are aplicabilitate generala
Aplicabilitatea generala este caracteristica ce diferentiaza
regulamentul de toate celelalte instrumente legale aflate la dispozitia
institutiilor unionale.
Aplicabilitatea generala inseamna ca actul normativ se
adreseaza unei categorii abstracte de persoane, continand dispozitii
impersonale.
Caracterul intrinsec general al regulamentului il aseamana cu o
norma juridica interna (de exemplu: legea).
Aplicabilitatea regulamentului se face de la data intrarii sale in
vigoare, adica data prevazuta in textul sau, iar daca nu se face mentiune
in text, acesta intra automat in vigoare in termen de 20 de zile de la
publicarea in J.O.U.E..
ii) Regulamentul este obligatoriu in intregul sau continut

6
 Drept unional

Inseamna ca nu se admite ca un stat membru sa aplice intr-o

maniera incompleta sau selectiva prevederile unui regulament. Altfel
spus, prevederile unui regulament se vor aplica cu aceeasi forta juridica in
toate cele 28 de state membre de la data intrarii in vigoare.
iii) Regulamentul este direct aplicabil in toate statele
membre
Acest element caracteristic presupune faptul ca statele membre nu pot
adopta masuri care sa modifice ori sa adauge continutului acestuia. Astfel, nu
este permis niciunui stat sa transforme continutul unui regulament in norme
juridice nationale deoarece astfel de masuri de implementare ar avea drept
efect periclitarea aplicarii uniforme si simultane a normelor unionale in
intreaga Uniune.

B1.b. Directiva unionala

Este definita de art. 288 alin. (3) din Tratatul Reformator si
reprezinta o metoda de legiferare care cuprinde o dispozitie cadru emisa la
nivel unional completata de o dispozitie de aplicare emisa la nivel national,
fiind numita norma de implementare.
Directiva este obligatorie, spre deosebire de regulament, doar
pentru statele destinatare si doar in ceea ce priveste rezultatul ce urmeaza a
fi atins, lasand autoritatilor nationale competenta in ceea ce priveste formele
si mijloacele de concepere a normelor de implementare (lege sau O.G.).
Din textele de mai sus rezulta urmatoarele caractere:
i) Directiva nu are aplicabilitate generala, ci state
destinatare, norma de implementare raportandu-se doar la
ordinea juridica aferenta acesteia;
ii) Directiva are forta juridica obligatorie doar in ceea ce
priveste rezultatul. C.J.U.E. a subliniat in acest sens ca
formele si metodele de implementare in ceea ce priveste
rezultatul unei directive trebuie sa fie alese intr-o maniera
care sa asigure functionarea efectiva a acesteia. Altfel spus,
statele membre sunt obligate sa transforme prevederile unei
directive in acele tipuri de acte normative nationale care
satisfac cerintele de claritate si securitate juridica (lege,
O.G.);
iii) Directiva are un efect direct, dar conditionat si
restrans. Adresandu-se doar statelor destinatare, directiva
trebuie sa faca obiectul unor transpuneri in dreptul intern al
acestora intr-un termen precizat in chiar continutul ei. Astfel
ca numai norma de transpunere (lege, O.G.) va produce
efecte juridice directe in dreptul national al statelor
destinatare. Mai mult, drepturile si obligatiile particularilor
(persoanele fizice si persoanele juridice) nu decurg din
directiva ca atare, ci din masura de
implementare/transpunere a acesteia.

B1.b. Decizia unionala

Conform art. 288 alin. (4) din Tratatul de la Lisabona, decizia este
obligatorie doar pentru destinatari indicati (state membre sau particulari). In

7
 Drept unional

ceea ce priveste efectul direct al deciziei unionale se impune urmatorul

comentariu:
Astfel, in situatia in care destinatarul deciziei este un stat membru sau
mai multe state membre decizia are un efect direct, dar conditionat si
restrans, comportandu-se, deci, ca o directiva, astfel intervine obligatia
statului destinatar de a transpune prin norma interna continutul acesteia;
Atunci cand decizia are ca destinatar particularii decizia are un efect
direct, comportandu-se ca un regulament si implicit producand efecte juridice
in ordinea juridica a statului avut in vedere prin cetatenii sai destinatari, de la
momentul publicarii in J.O.U.E..