Cateva ganduri dupa roller coaster-ul asta de meci.

Simona nu e deloc asa cum ne asteptam noi sau cum vrem noi sa fie. Toti cei care deplang lipsa de tarie mentala sa se uite un pic la ei insisi. Incerc un pic de psihologie ieftina din fotoliu,
dar sunt destul de sigura ca in perioada junioratului i s-a spus de prea putine ori ce face bine, cu o atitudine pozitiva, si de prea multe ori s-a insistat pe ce face prost si pe faptul ca nu e in
stare. Asta e educatia pe care am primit-o multi dintre noi. Eu una ma regasesc deplin.
De fapt, Simona a reusit sa ajunga unde e acum invingandu-si de atat de multe ori negativismul! Singura problema e ca nemernicul asta de "nu, nu, nu pot, nu sunt in stare" inca isi mai
face loc atunci cand ne e lumea mai draga. Si e greu, e al naibii de greu sa iasa din starea asta. Dar asta e Simona. Ori o acceptati asa si va multumiti cu bucuriile pe care ni le face
constant, ori incepeti sa sustineti alti jucatori. Circuitul e mare. Puteti sa gasiti jucatoare cu mentalitatea pe care i-o tot cereti Simonei.

Eu n-o sa renunt sa o sustin, desi mi-a scos peri albi, mi-a dat palpitatii si emotii ca inainte de examene. De ce? Pentru ca e tot ce eu nu pot sa fiu, pentru ca are o pasiune pe care a
urmat-o cu convingere, pentru ca e ambitioasa si are aspiratii inalte (desi sunt consitienta ca e foarte posibil sa nu le atinga), pentru ca e o tipa misto si imi place la nebunie sa o vad
jucand. Cu GS sau fara. Pentru mine toate astea sunt suficiente.