Metodologia argumentarii in drept

1. Argumentarea - parte componenta a

comunicarii juridice.

2. Argumentele probatorii.

3. Reguli de tehnica argumentativa retorica.

4. Standarde etice pentru argumentare.

Teoria argumentarii trebuie realizata in forma unei logici informale, deoarece o

buna intelegere asupra chestiunilor teoretice si moral-practice nu poate fi obtinuta nici deductiv,
nici prin evidente empirice.

Jrgen Habermas

1 Conceptualizarea argumentarii. Perspective de analiza.

Pragmatismul societatii contemporane a impus luarea de atitudini asupra unor aspecte deosebite.
In special in cadrul unui stat de drept devin importanti factori care ar parea ca sunt straini acestui
domeniu. Este cunoscut ca in pofida calitatii crescande a actului de justitie, nu de putine ori unii
oameni, desi au dreptate, nu pot sau nu stiu sa-si ceara drepturile sale sa-si dovedeasca sustinerile
si cererile legitime, intr-un cuvant sa comunice.

Din aceste considerente cunoasterea drepturilor, (dupa cum explica V.Dabu, p. 7, prin drept
intelegem posibilitatea recunoscuta de societate sau comportamentul impus de aceasta in a
satisface necesitatile sociale ale subiectului activ si pasiv, in spiritul echitatii, de a face, de a da
sau a nu da, ori de a primi ceva, asigurat prin forta de constrangere a statului. Aceasta este
instituit prin norme juridice.) a obligatiilor, a regulilor apararii juridice, a cailor si procedurilor
legale, ne da curajul si incredere necesara in ceea ce facem si, modul deosebit, atunci cand
comunicam ajutandu-ne sa:

- prevenim incalcarea drepturilor si libertatilor;

- inlaturam riscul de a gresi, de a abuza sau de a persista in greseala;

- economisim timp si bani adresandu-ne documentat chiar acelor organe ale statului obligate
sa ne apere;

- avem o conduita ce nu va intra in conflict cu legea;

- avem o putere de convingere, argumente si succes in identificarea si buna folosire a

probelor in aparare sau in acuzare dupa caz;

- intelegem locul si rolul persoanelor, autoritatilor, societatii in domeniul comunicarii.

 Argumentarea, se refera la o anumita realitate discursiva si poseda trasaturi caracteristice
proprii. O. Reboul evidentiaza trasaturile argumentarii, considerate fundamentale, pe care le
reduce la patru .

1. Orice argumentare intotdeauna este realizata in functie de un anumit auditoriu,

fiind racordata la nivelul si asteptarile acestuia.

2. Datorita utilizarii limbajului natural in argumentare, termenii intrebuintati sunt

polisemantici si din aceasta cauza ei pot avea sensuri diferite.

3. Argumentarea nu este marcata atat de mult de rigurozitate ca demonstrarea, ea nu

este inflexsibila si poate fi modificata in dependenta de situatie.

4. In esenta argumentarea este polemica, opunandu-se unei alte argumentari ea poate

fi respinsa.

La intersectia retoricii cu logica si lingvistica se afla sfera conceptuala a termenului

argumentare si a domeniului la care acest termen se refera. Datorita acestui fapt studiul teoriei
argumentarii este unul de natura interdisciplinara. Definirea statutului teoriei argumentarii
depinde de perspectiva adoptata.

In general, uneori argumentarea are ca tinta afectele, prejudecatile si superstitiile, alteori

va folosi date si rationamente pentru a influenta. In marea parte a cazurilor ni se prezinta
argumente ambalate in demersuri persuasive, prin care se incearca de a ne determina sa gindim la
fel ca si altii sau sa ne comportam dupa dorinta celui care practica
argumentarea. Deci, argumentarea reprezinta o forma de comunicare instrumentala, care se
baza pe rationamente si dovezi pentru a influenta convingerile si comportamentul cuiva prin
folosirea de mesaje orale sau scrise [3]. Daca analizam aceasta definitie putem sesiza scopul,
tintele si metodele argumentarii, precum si relatia care exista intre argumentare si persuasiune.
Persuasiunea reprezinta o incercare de a influenta un auditoriu sa accepte sau sa se identifice cu
un anumit punct de vedere. Ca si argumentarea persuasiunea este o forma de comunicare
instrumentala. In fine, argumentarea este o subdiviziune rationala a persuasiunii. Ceea ce
deosebeste argumentarea de persuasiune este ca persuasiunea opereaza atit la nivel afectiv, cit si
la nivel rational. Persuasiunea include studierea incarcaturii afective a mesajelor, precum si a
rolului pe care il joaca compozitia psihologica a unui auditoriu, pentru a stabili masura in care
acesta se va lasa sau nu influentat. Pe de alta parte, studierea argumentarii pune in evidenta felul
in care putem folosi dovezile si rationamentele pentru a face apel la partea rationala a omului.

Astfel argumentarea este un instrument (un set de concepte sau de idei care permit sa
realizam ceva) pentru a-i influenta pe ceilalti, care ne fac sa intelegem cum rationam si cum
transmitem rationamentele noastre celorlalti.

Putem defini teoria argumentarii ca un studiu al tehnicilor discursive ale rationamentului

practic. Prin argumentare se urmareste determinarea unei/sau unor persoane sa adere la
anumite idei sau opinii. In ultimainstanta argumentarea se refera la modul de adresare unui
interlocutor un argument (un rationament bun) pentru a-l face sa admita o concluzie si pentru
a-l determina sa adopte comportamente adecvate acesteia.
 Argumentarea, se refera la o anumita realitate discursiva si poseda trasaturi caracteristice
proprii. O. Reboul evidentiaza trasaturile argumentarii, considerate fundamentale, pe care le
reduce la patru.

1. Orice argumentare intotdeauna este realizata in functie de un anumit auditoriu,

fiind racordata la nivelul si asteptarile acestuia.

2. Datorita utilizarii limbajului natural in argumentare, termenii intrebuintati sunt

polisemantici si din aceasta cauza ei pot avea sensuri diferite.

3. Argumentarea nu este marcata atat de mult de rigurozitate ca demonstrarea, ea nu

este inflexsibila si poate fi modificata in dependenta de situatie.

4. In esenta argumentarea este polemica, opunandu-se unei alte argumentari ea poate

fi respinsa.

Din punctul de vedere al logicii, argumentarea reprezinta un proces de justificare

logica a unei propozitii, prin care se dobandeste adeziunea auditoriului la teza unui vorbitor.
Pentru Gh. Perelman argumentatia este studiul tehnicilor discursive care vizeaza castigarea sau
intarirea adeziunii spiritelor de tezele care li se prezinta. Orice argumentare presupune un orator,
cel care prezinta un discurs, un auditoriu, cel vizat de argumentare si un scop, adeziunea la o
teza, sau cresterea intensitatii adeziunii, in scopul crearii unei dispozitii de actiune, si daca se
poate, declansarii unei actiuni imediate. Altfel spus, argumentarea stabileste o relatie intre unul
sau mai multe argumente si o concluzie. Daca in acest context este evidentiat canalul, definitia
poate fi imbogatita. Argumentarea, deci, reprezinta o strategie prin care, folosind o
anumita limba, un vorbitor reuseste sa extraga concluzii valabile dintr-un enunt.

Adesea se intampla ca pentru multi argumentare si demonstrare a adevarului unui

enunt sau a validitatii unui rationament este unul si acelati lucru. Aceasta confuzie trebuie
clarificata si depasita, deoarece mecanismele procesului de argumentare apartin limbilor
naturale, pe cand cele ale demonstratiei apartin logicii. Daca in cadrul demonstrarii putem vorbi
despre completitudine si rigurozitate, atunci in argumentare doar de concludenta. Daca
argumentarea poate fi realizata innafara demonstrarii atunci inversul nu este posibil, orice
demonstrare presupune si un act argumentativ.

n cadrul activitii juridice, fundamentarea prezint un act raional specific n care adevrurile
faptice (obiective), trecnd prin tiparele legalitii, devin adevruri juridice (pragmatice).
Aceasta se lmurete prin aceea c, n reconstrucia progresului cunoaterii normele teoretice
fundamentale i expun nucleul lor practic: cunoaterea se msoar n aceeai proporie n raport
cu lucrul ca i n raport cu interesul pe care trebuie s-l satisfac conceptul lucrului .

n procesele argumentative, propoziiile constatative adecvate sau inadecvate strii de fapt se

convertesc n propoziii apreciative, juste sau injuste cu ajutorul crora faptele omeneti sunt
considerate ca rezonabile sau nerezonabile. Justeea aciunilor (sau actelor de vorbire) izolate se
deduce din legitimitatea normelor ce le stau la baz .
Faptele omeneti, privite prin prisma anumitor norme de conduit, nu se mai exprim prin
propoziii constatative (adevrate sau false), ci sunt apreciate ca juste sau injuste.

Dac e vorba de faptele omeneti, conforme sau neconforme prevederilor dispoziiilor legale,
atunci ele sunt calificate ca licite sau faptele implic rspunderea juridic prevzut de
sanciunile normelor juridice.

Aadar, argumentarea juridic este un discurs pragmatic complex care complinete argumentarea
generic cu elemente raionale specifice activitii juridice cum sunt: adecvarea enunurilor
constatative la exigenele normelor dreptului material i de procedur, completarea discursului
retoric cu enunuri despre convingerile judectorului privind veridicitatea depoziiilor
participanilor la proces, contiina lui jurisdicional n raport cu idealurile dreptii.

Argumentele probatorii

Acestea sunt informaiile pe care subiectul le extrage din mijloacele de prob, mrturiile admise
(prevzute) de lege: nscris, depoziia martorilor, cercetarea la faa locului, act, document . a.

Un argument este reprezentativ din punct de vedere juridic, dac servete constatrii existenei
sau nonexistenei faptei juridice, identificrii fptuitorului, cunoaterii mprejurrilor (materiale
i spirituale) legate de fapt i fptuitor.

Orice mijloc de prob furnizeaz mai multe informaii despre starea de fapt (situaia trecut). Cu
privire la aspectul care intereseaz cauza, se stabilete i se evalueaz dac aceste informaii sunt
complete i univoce sau nu.

Prin coninutul lor, informaiile obinute din mijloacele de prob sunt de trei tipuri:

1. Complete i univoce, deci indiscutabile (de gradul I);

2. Incomplete i neechivoce, deci completabile (de gradul II);

3. Incomplete i echivoce, deci discutabile (de gradul III).

Argumentele se obin inductiv din mijloacele de prob, prin urmtoarele metode deja cunoscute:

concordana informaiei;

diferena intre informaii;

concordan i diferen intre informaii .

Valoarea argumentelor probatorii crete sau scade in funcie de autenticitatea, cantitatea, locul lor
n elucidarea cauzei . a.
 Acestea sunt mijloace prin care se apreciaz, se caut, se selecteaz normele
corespunztoare rezolvrii cauzei, din punctul de vedere al justiiei. Intr-o problem
argumentativ judiciar concret, argumentele legale coreleaz cu argumentele probatorii.
Faptele fiind cunoscute suficient (calificativul suficient l hotrte instana, nu logica
inductiv) i temeinic, aplicarea prevederilor legale urmeaz din determinarea consecinelor
juridice pe care le-ar avea ele.

Argumentele legale sunt obinute prin interpretarea normelor juridice. Necesitatea interpretrii
este motivat prin aceea c orice norm juridic are un caracter general, impersonal, tipic,
obligatoriu i nu poate cuprinde toate situaiile posibile ale vieii, coninutul individual al
faptelor i cauzelor concrete. Aadar, actele de aplicare a dreptului sunt individuale, concret
determinate. In toate tehnicile de interpretare, prin care se construiete (se inventeaz) un
argument, urmeaz o serie de reguli, a cror aplicare conduce la rezultat.

In aplicarea metodei logice de interpretare a normelor juridice, organul de resort folosete

anumite argumente logice formale, cum ar fi: ad absurdum (reducerea la absurd), per a
contrario (prin contrar), a majori ad minus (de la mult la puin) . a.

Argumentul per a contrario (sau a contrario) este o adecvarea a principiilor noncontradiciei i

terului exclus la gndirea juridic. Adaptarea acestor principii la procesele argumentative
juridice s-a configurat n urmtoarele reguli (restricii):

R-1: Un mijloc de prob nu poate dovedi c evenimentul a avut loc i, in acelai timp, c nu a
avut loc;

R-2: Un argument probatoriu nu poate dovedi i n acelai timp s nu dovedeasc acelai lucru
despre acelai fapt, prin intermediul aceluiai mijloc de prob;

R-3: Acceptarea unui mijloc de prob sau a unui argument probatoriu exclude acceptarea
mijlocului de prob sau a argumentului probatoriu opus;

R-4: ntr-o situaie argumentativ Si, utilizatorul A nu poate accepta fa de sine i deci nu poate
avansa un argument probatoriu i opusul su referitor la acelai mijloc de prob;

R-5: ntr-o situaie argumentativ Si, dac utilizatorul B accept argumentul probatoriu al
utilizatorului A, nu poate susine contra-dictoriul acestuia referitor la acelai mijloc de prob;

R-6: Cnd din dou ipoteze opuse legea n-a prevzut dect una, pe care a reglementat-o ntr-un
fel, este de neles c pe cealalt a intenionat s o reglementeze opus;

R-7: Acolo unde norma ordon sau interzice o aciune, abinerea de a svri sau svrirea ei se
sancioneaz;

R-8: Unde legea prevede o sanciune pentru svrirea unei fapte care o ncalc, se nelege c nu
acord vreo rsplat pentru ea .
De exemplu, dac nscrisul autentic dovedete svrirea faptei, atunci instana de judecat
exclude orice prob care susine nesvrirea ei.

n activitatea judiciar se invoc frecvent argumentul a fortiore rationae (cu att mai puternic)
care const n aceea c raiunea aplicrii unei norme este i mai puternic intr-o alt ipotez
dect aceea indicat expres n norma respective. Acest argument este utilizat pentru a se extinde
aplicarea normei date. Astfel, dac un caz concret nu are soluie nemijlocit n norme, dar poate
fi calificat c aparine unei clase de cazuri ce au o soluie general, atunci se deduce c acest caz
are o soluie legal. A fortiori rationae este o expresie a necesitii logico-formale ce decurge din
regula: dac propoziia universal este adevrat, atunci particulara ei, de asemenea, este
adevrat. De pild, dac cineva poate fi condamnat la nchisoare pe via, cu att mai mult el
poate fi condamnat la 20 de ani de nchisoare. Totui argumentul a fortiori rationae nu este o
regul logic strict, deoarece totdeauna trebuie s intervin un criteriu de stabilire a ierarhiei
valorilor. De exemplu, tutorelui autorizat s vnd nu i se permite s ipotecheze, dei trecerea de
la vnzare la ipotec ar fi de natura lui a fortiori rationae.

Argumentul a majori ad minus (cine poate mai mult poate i mai puin) este un
raionament juridic deductiv(imediat, silogistic, ipotetico-categoric . a.). De exemplu: Dac
drepturile ceteneti sunt garantate de Constituie, atunci dreptul cetenesc la asistena medical
este garantat de Constituie. innd seama de faptul c trecerea de la o relat de grad ridicat la o
relat de grad sczut are loc conform a fortiori rationae, Gh. Mihai propune urmtoarea
schem pentru a majori ad minus.

3. Reguli de tehnica argumentativa retorica

O argumentare completa, mai mult decat a se supune legilor reflectiei, trebuie

sa contina ceva recunoscut unanim. Existenta anumitor cerinte pentru elementele implicate in
argumentare presupun existenta regulilor de tehnica argumentativa.

Ca raspuns la cele patru reguli de tehnica argumentativa dialogala, propuse

de Apostel, Gh. Mihai propune reguli de tehnica argumentativa retorica. Acestea
sunt regula stabilizarii, regula continuarii, regula limitarii, regula intelegerii, regula
redistribuirii argumentelor, regula substituirii argumentelor.

Regula stabilizarii. In dialog o dezbatere nu avanseaza catre o stare de

echilibru, daca in orice moment afirmatiile asupra carora s-a stabilit acordul sunt
readuse in discutie. Dar, intr-o anumita masura trebuie admis sa se realizeze o
revenire asupra acordurilor prealabile, functie de consecintele ulterioare. In
discursul retoric o expunere adresativa intentionala nu avanseaza catre o stare
finala de solutionare asumativa pentru public dacapartile discursului nu se gasesc
intr-un echilibru persuasiv care sa faca admisibile consecintele in succesiunea lor.

Regula continuarii. In dialog daca o dezbatere schimba constant subiectul,

dupa o confruntare initiala de opinii, fara fara o apropiere de pozitie pe parcurs, o
data in plus nici un echilibru nu se produce. Din contra, pentru a se ajunge la
echilibru, se cere o continuitate in aprofundarea aceluiasi subiect pana la realizarea
unui acord minim. In discursul retoric, daca apar digresiuni, continuitatea lui
sufera.utilizarea digresiunilor este binevenita daca necesitatea lor este functie de
continuitatea argumentativa, care este in sarcina exclusiva a utilizatorului.

Regula limitarii. In dialog trebuie epuizata cererea de justificare a pozitiilor

avansate; daca nu se solicita pentru fiecare afirmatie noi legitimari, nu se
avanseaza, caci se pun iarati in discutie consecinteke facute. In discursul retoric
teza-solutie limiteaza argumentarea la sensurile ei. Sarcina utilizatorului este sa
preintampine depasirea cadrului solutiei sale prin auto-obiectii determinate.

Regula intelegerii. In dialog trebuie ca partenerii sa poata modifica subiectul

discutiei, dar numai printr-un acord reciproc, existand o intelegere minima asupra
tezelor. In discursul retoric publicul intelege functie de utilizator care i-a determinat
aprioric sa-si desfasoare propunerile in limitele subiectului propus.

Regula redistribuirii argumentelor. Daca un anumit mod de organizare a

argumentelor nu realizeaza acordul, atunci inseamna ca este posibila o alta ordine
care poate sa-l obtina.aceasta regula este valabila si pentru dialog si pentru
discursul retoric.

Regula substituirii argumentelor. Aceasta regula presupune ca un argument

general (sintetic) trebuie prezentat prin inlocuirea lui cu argumentele pe care le
cuprinde (argumentele sintetizate) sau argumentele analiticesubstituite cu un
argument sintetic, daca este acceptat de public. Mai simplu, ar fi de la intreg la parti
si invers, de la parti la intreg.

4. Standarde etice pentru argumentare

In practicarea argumentarii, cel implicat isi asuma o responsabilitate enorma care rezulta din
lipsa de timp de care duc lipsa cei care recepteaza mesajele, fapt ce nu permite in marea
majoritate a cazurilor verificarea informatiei primite. In special daca mesajele sunt prezentate pe
cit este posibil de probabil sau de credibil atunci acestea vor avea sanse mari pentru a fi
acceptate. Ca forma de comunicare argumentarea poate promova atit binele cit si raul.
Comunicarea reprezinta un act social care presupune abligatii morale fata de auditoriu, zic
autorii lucrarii O introducere in arta argumentarii . Intrucit traim itr-o societate care considera
libertatea de gindire si exprimare o valoare cardinala, comunicarea ce respecta principiile morale
garanteaza dreptul la libera exprimare, respectind in aceeasi masura drepturile publicului.

Autorii lucrarii O introducere in arta argumentarii citindul pe Stanley G. Rives (1964)

sugereaza ca persoanele care se angajeaza in argumentare intr-o societate democratica trebuie sa-
si asume urmatoarele obligatii morale:

1. raspunderea de a cerceta motiunea in amanuntime pentru a afla adevarul-aceasta raspundere

impune necesitatea ca vorbitorul sa fie informat asupra subiectului cit mai minutios si din mai
multe puncte de vedere, la fel acest moment pretinde necesitatea de a folosi faptele si opiniile
mentionate de altii intr-o maniera corecta
2. raspunderea de asi inchina efortul binelui general comportarea corecta in cadrul argumentarii
este din punct de vedere moral o dovada de caracter cu atit mai mult in cazul in care interesul
general trebuie sa prevaleze interesului personal.

3. raspunderea de a fi rational vorbitorul care respecta principiile morale foloseste

rationamente corecte sub forma de argumente valide din punct de vedere logic, sustine cu fapte
si informatii furnizate de experti.

4. raspunderea de a respecta regulile impuse de libera exprimare intr-o societate democratica

implicarespectarea drepturilor altor vorbitori cit si a publicului. Libertatea de exprimare
inseamna ca oricine are dreptul la propria sa opinie.

Astfel respectarea tuturor acestor standarde morale ofera cel mai bun mijloc de a pleda cum se
cuvine. O argumentare reusita, dupa cum mentineaza Joseph Wenzel (1990), trebuie sa aiba ca
reper cei patru C (cooperare, cuprinzatoare, candida, critica). Ceea ce inseamna ca
argumentarea este reusita daca: - vorbitorii coopereaza in respectarea regulilor si realizarea
scopului; - argumentarea este cuprinzatoare dezvoltind subiectul cit se poate de exhaustiv,
amanuntit; - este candida, prin felul in care clarifica a serie de idei si le prezinta spre atentia
tuturor; - si daca este critica prin hotarirea de a fundamenta deciziile doar pe acele elemente care
au rezistat celei mai riguroase verificari posibile a propozitiilor.
 concluzie

Deci argumentarea este un proces sau un mijloc de

comunicare care urmareste anumite scopuri bine definite, cum ar
fi schimbarea convingerilor sau a comportamentelor.
Bibliografie:

https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/logica-juridica/fundamentele-logice-ale-
argumentarii/

http://www.scritub.com/stiinta/drept/Metodologia-argumentarii-in-dr12486.php
UNIVERSITATEA DE STAT DIN REPUBLICA MOLDOVA
FACULTATEA DE DREPT

LUCRUL INDIVIDUAL
LOGICA JURIDIC

Tema:Logica argumentrii n drept

Efectuat:Ursu Cristina
Conductor tiinific:Sosna A.
Chiinu 2016