Sunteți pe pagina 1din 1

Satul Hagiesti, comuna Sinesti, judetul Ialomita.

Ne indreptam spre Conacul Marg


hiloman, intr-o zi calduroasa de duminica. Adiacenta conacului, biserica Sfantul
Nicolae sta martora degradarii perpetue a conacului, ea insasi prezentand urme
serioase de avarie. Conacul este pustiu, usile sunt batute in cuie, singurul paz
nic care inca mai are grija de cele ce au ramas lumesti, aflandu-se in satul car
e-si desfasoara intinderea de-a lungul si de-a latul conacului. Cativa turisti p
e ici, pe colo, care au venit sa se bucure de aerul curat si de intinderea de ve
rde din jurul conacului perturba linistea altfel mormantala a zonei.
Conacul Alexandru Marghiloman din Hagiesti a fost construit intre 1869-1874, ing
loband intre zidurile sale urme ale unei constructii similare, insa mult mai vec
he, datand in secolul XVII. In apropierea conacului, exista biserica de curte, c
onstruita de Radu Dudescu in 1704 si reconstruita partial in secolul XIX. La rid
icarea conacului au lucrat mesteri italieni, adusi special de catre proprietar,
om politic important al vremii.
Amplasamentul conacului face uz din plin de intinderea mare de verdeata din jur,
dar si de privelisteaspectaculoasa de pe Valea Motistei. Accesul pe teren se fa
ce pe latura de sud, terenul nefiind in niciun fel ingradit fata de drumul comun
al, existand totusi o ingradire fata de suprafata alocata bisericii. Conacul suf
era distrugeri in timpul Primului Razboi Mondial, acesta incepand a fi "restaura
t" din fonduri de stat, in urma includerii sale pe lista unui program european d
erulat de catre Ministerul Culturii si Institutul National al Patrimoniului.
Odata intrati in intimitatea launtrica a conacului, neglijenta si indolenta love
sc crunt. Primele imagini formate in interiorul conacului, odinioara luxos, amin
tesc de perioada gri a anilor '90, culoarea betonului lasat aparent, conturand o
nota de dezolare. La parterul conacului, pe un perete din ceea ce, odinioara, e
ra holul de primire, inca se mai vede, stearsa de patina vremii, dar si de negli
jenta cu care a fost tratata, o pictura murala, datand de prin secolul XIX. Pate
rul comunica cu etajele superioare printr-o scara, putin spus instabila, cu trep
te de beton prost executate.
Mergem catre subsol, nu inainte de a fotografia ultima bucatica de pictura mural
a ramasa neatinsa de beton. Coboram printr-o scara de gabarit mai mare, care apa
re in contradictie cu scara care porneste catre etajul 1 fix de deasupra acestei
a si dam de o sala mare si lunga, acoperita de o bolta semicilindrica intarita d
e arce dublouri din caramida. Aceasta reprezinta cea mai veche parte pastrata a
conacului, datand din secolul XVII. Subsolul primeste lumina prin intermediul a
doua fante mici dispuse la partea de sus a timpanului, dar si prin alte doua gol
uri in zidarie, ce dau intr-un spatiu demisol, accesibil de la parter.
La etaj, iesim pe terase pentru a putea admira privelistea ce inconjoara conacu
l, observand, totodata, stalpii de fonta bine ancorati in placa de beton. De ase
menea vizibila pe margine este si hidroizolatia orizontala a teraselor. Multe ca
marute prost iluminate, care, dupa cate se pare, au fost dimensionate pentru a r
especta conditiile unor camere cu functiuni de cazare, fiecare celula avand in d
otare cate o baie foarte mica. Fix in mijlocul culoarului principal, se deschide
un perete de beton, in spatele caruia, dosita, sta o scara care pare sa fi fost
facuta doar pentru persoane scunde, restul dintre noi, ceva mai inalti, fiind n
evoiti sa speram ca vom vedea la timp structura sarpantei. Odata ajunsi sus, nim
ic impresionant, doar o cateva camere prost iluminate, inconjurate de o cutie de
beton, o sarpanta relativ noua, o astereala noua.