Sunteți pe pagina 1din 47

CUPRINS

INTRODUCERE........................................................................................................................3
CAPITOLUL 1. DIMENSIONAREA NEVOII DE FOND DE RULMENT A
ÎNTREPRINDERII.....................................................................................................................5
1.1. Conţinutul, trăsăturile şi particularităţile nevoii de fond de rulment...............................5
1.2. Dimensionarea stocurilor.................................................................................................8
1.2.1. Dimensionarea stocurilor de valori de exploatare prin metoda sintetică (globală). 12
1.3. Dimensionarea nevoii de fond de rulment.....................................................................15
1.3.1.Determinarea nevoii de fond de rulment de exploatare...........................................15
1.3.2. Determinarea nevoii de fond de rulment înafara exploatării..................................19
1.4. Finanţarea nevoii de fond de rulment............................................................................20
1.4.1. Fond de rulment - sursa de finanţare a nevoii permanente de active circulante.....20
1.4.2. Forme de finanţare pe termen scurt.........................................................................24
CAPITOLUL 2. DIMENSIONAREA NEVOII DE FOND DE RULMENT LA SC
PRESTIGE TRADING SRL....................................................................................................28
2.1. Prezentarea generală a societăţii....................................................................................28
2.2 Analiza principalilor indicatori economico-financiari la SC Prestige Trading SRL......29
CAPITOLUL III. ECHILIBRUL FINANCIAR.......................................................................42
CONCLUZII.............................................................................................................................45
BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................47
ANEXE.....................................................................................................................................48
INTRODUCERE
Una din cerinţele imperative ale asigurării si menţinerii funcţionalitaţii normale a
mecanismului întreprinderii în condiţiile economiei concurenţiale este asigurarea
echilibrului financiar. Astfel, apare justificată necesitatea, în condiţiile tranziţiei la
economia de piaţă, de a găsi mijloacele si modalităţile cele mai adecvate pentru a
caracteriza calitatea activităţii financiare.
Echilibrul financiar al întreprinderii presupune realizarea unei corespondenţe
permanente între volumul nevoilor de resurse pentru asigurarea desfăşurării normale a
activităţii si posibilităţile de procurare a acestora.
Existenţa fluxurilor băneşti, concomitent cu cele materiale, impune luarea în
considerare în definirea echilibrului financiar a elementelor implicate de aceste fluxuri prin
indicatori specifici de caracterizare. Rezultă că echilibrul economico-financiar al
întreprinderii trebuie înţeles ca fiind un ansamblu de corelaţii care se formează în procesul
de rotaţie a capitalului. Menţinerea echilibrului financiar reprezintă un obiectiv permanent
al politicii financiare, care poate fi considerat realizat atunci când exerciţiul financiar se
încheie cu o trezorerie pozitivă.
Fundamentarea nevoii de fond de rulment este o etapă importantă în planificarea
echilibrului financiar pe termen scurt, întrucât ne furnizează informaţii privind mărimea
investiţiilor de capital în active circulante. Totodată este necesar să se stabilească resursele
de capitaluri circulante posibile de mobilizat pentru acoperirea nevoii de fond de rulment.
Necesarul de finanţare a ciclului de exploatare exprimă nevoia totală de capital
pentru procurarea stocurilor şi asigurarea unui sold normal de creanţe care să determine
desfaşurarea eficientă a ciclului de exploatare.
Obiectivul urmărit de orice întreprindere îl reprezintă creşterea rentabilităţii activităţii
în condiţiile de diminuare a riscului economic şi financiar. Atingerea obiectivului de
creştere a rentabilităţii activelor circulante presupune realizarea ciclului de exploatare cu
un nivel minim de active circulante, iar rentabilitatea pasivelor circulante presupune
reducerea costului de procurare al capitalurilor necesare, creşterea preponderenţei surselor,
adică decalajelor de plăţi favorabile ce rezultă din datoria către furnizori, salariaţi, buget.
Reânnoirea permanentă a stocurilor si creanţelor pentru asigurarea continuităţii
producţiei si ritmicităţii vânzărilor, determină o nevoie de capital cvasipermanentă. In ceea
ce priveşte sursele de finanţare a ciclului de exploatare, acestea pot fi grupate în
următoarele trei categorii: surse proprii, surse atrase, surse împrumutate. Alegerea surselor
proprii, atrase sau împrumutate se face în condiţii de optimizare a relaţiei rentabilitate-risc.
Economia de piată modifică fundamental ambientalul economic al întreprinderii,
problematizându-l într-o altă configuraţie: natura, conţinutul si instrumental decizional al
acesteia. Transformându-se pe sine în perioada de tranziţie, întreprinderea şi numai ea, va
transforma ambientalul economic. Logica cooperării distribuite va fi înlocuită cu logica
cooperării concurenţiale, preţul devenind măsura reală a potenţialului şi expresia ultimă a
performanţei. Orientarea sa liberă pe piată conferă funcţiei comerciale o altă dimensiune,
îmbunătăţindu-i conţinutul. Centrarea întregii sale activităţi pe profit, ca o componentă
reală, strategică a supravieţuirii, va remodela funcţia financiară schimbându-i natura,
finalitatea si modalitatea de realizare.
Intr-o economie concurentială nevoile pe piaţă fluctuează rapid, fiind puternic
personalizate. In faţa acestei evoluţii întreprinderea nu are decât o singură alternativă
“ascultarea pieţei pentru a putea supravieţui”. O importanţă deosebită în fiecare
întreprindere o are profitabilitatea, recuperabilitatea (rotaţia). Profitabilitatea oferind o
evaluare intensivă, masoară intensitatea beneficiului în raport cu cifra de afaceri, însă
aceasta nu permite aprecierea completă a “sănătaţii”financiare a întreprinderii deoarece
timpul economic exprimat prin decalaje pot dilua intensitatea indicatorului. Decalajul între

3
momentul efectuarii cheltuielilor si momentul realizării veniturilor aferente impune un
anumit grad de recuperabilitate (rotaţie) care reflectă o evaluare extensivă a sănătăţii
financiare a întreprinderii.
Intreprinderea este cu atât mai performantă financiar cu cat ea mobilizează mai puţin
capital pentru a realiza o anumită cifră de afaceri.
Funcţia financiară a întreprinderii, exercitată concentrat prin managementul financiar,
trebuie să faciliteze la maximum ascultarea pieţei deoarece, aceasta condiţionează
performanţa comercială a întreprinderii, deci performanţa financiară.
Astfel, în condiţiile tranziţiei ţării noastre la economia de piaţa, fiecare întreprindere,
indiferent de forma de proprietate, dimensiune trebuie să se adapteze în permanentă la
cerinţele pieţei şi ale mediului în care îşi desfăşoară activitatea, să-şi îmbunătaţească
performanţele economico- financiare şi capacitatea de concurentă în raport cu alţi agenţi
economici.

4
CAPITOLUL 1. DIMENSIONAREA NEVOII DE FOND DE
RULMENT A ÎNTREPRINDERII

1.1. Conţinutul, trăsăturile şi particularităţile nevoii de fond de


rulment

Orice întreprindere, pentru a-şi atinge obiectivul propus,de desfăşurare a activităţii


economice, necesită utilizarea nu numai a maşinilor, utilajelor, clădirilor şi a altor
instrumente, ci şi asigurarea materiilor prime şi materialelor necesare, sculelor,
dispozitivelor, verificatoarelor, a stocurilor de semifabricate şi producţia neterminată în
diferite stadii, în vederea desfăşurării continue a activităţii, precum si deţinerea şi stocarea pe
anumite intervale de timp a produselor finite pentru realizarea ritmicităţii livrărilor către
beneficiari. Totodată, în urma livrării produselor finite, întreprinderea inregistrează, în mod
normal, creanţe faţă de clienţi sau este beneficiara unor titluri de credit încasabile la termen
sau scontabile la băncile comerciale. De asemenea, în urma activităţii economico-financiare
desfăşurate, întreprinderea în mod normal, înregistreaza în contul său disponibilităţi băneşti
necesare reluării activităţii sale şi onorării obligaţiilor faţă de stat.
Dar, procurarea materiilor prime, materialelor şi resurselor energetice, plata salariilor
datorate pentru munca prestată, precum şi efectuarea celorlalte cheltuieli legate de procesul
de fabricaţie şi realizare a produselor, preced momentul încasării preţului acestora de la
clienţi. Drept urmare, întreprinderea are nevoie de o sumă determinată de resurse băneşti pe
seama cărora să-şi poată constitui stocurile de valori materiale pentru producţie, şi să acopere
toate cheltuielila de producţie, depozitare, livrare până în momentul încasării preţului sau
tarifului produselor vândute, lucrărilor executate, serviciilor prestate.
Pe măsura încasării preţului produselor expediate, întreprinderea recuperează
capitalurile băneşti avansate pe care le reavansează într-un nou proces economic, adică îşi
reconstituie stocurile de valori materiale pentru producţie, lansează noi comenzi în fabricaţie
şi, deci, efectuează noi cheltuieli de prelucrare, expediază alte loturi de produse către
beneficiari. Acastă parte a capitalului întreprinderii destinată desfăşurării continue a
activităţii curente formează conţinutul activelor circulante.
Deci, activele circulante sunt capitaluri băneşti constituite prin diverse modalităţi în
scopul finanţării activităţii curente de producţie.
Gestiunea ciclului de exploatare este cea mai importantă secţiune a gestiunii
financiare a întreprinderii. Obiectivul urmărit de gestiunea ciclului de exploatare este cel al
oricărei investiţii de capital:” cea mai eficientă alocare a capitalului în stocuri şi creanţe” în
condiţii de diminuare a riscului. Armonizarea relaţiei risc-rentabilitate se realizează în cea
mai mare parte în cadrul echilibrului dintre necesarul de active circulante şi sursele
mobilizate pentru finanţarea acestuia.
Pentru a răspunde nevoii de rentabilitate, gestiunea activelor circulante urmăreşte
realizarea ciclului de exploatare cu un nivel minim de active circulante, iar în gestiunea
pasivelor circulante urmăreste cel mai redus cost al procurării capitalurilor necesare.
Pentru a răspunde nevoii de diminuare a riscului, gestiunea activelor circulante
urmăreşte eliminarea rupturii de stoc, a lipsei de lichidităţi, preocupare însoţită de creşterea
costurilor de exploatare şi de diminuare a rentabilităţii.
In privinţa pasivelor circulante se urmăreşte permanenţa surselor de finanţare,
autonomia financiară a ciclului de exploatare, preocupări însoţite de creşteri ale costului
procurării capitalurilor necesare.

5
Avand în vedere aceste cerinţe ale optimizării, relaţia risc-rentabilitate, în mod
concret, gestiunea ciclului de exploatare cuprinde două domenii complementare de activitaţi:
• determinarea necesarului de active circulante ( de stocuri, de creanţe şi de lichidităţi)
• determinarea modalităţii de finanţare a necesarului de active circulante( a fondului de
rulment, a datoriilor de exploatare: furnizori, creditori, etc.,a creditelor de trezorerie, a
creditelor de scont)
Activele circulante se individualizează prin următoarele trasături caracteristice:
• sunt capitaluri băneşti a căror necesitate este impusă de asigurarea continuităţii fabricaţiei
şi a căror mărime este influienţată de parametrii proceselor de aprovizionare, producţie,
desfacere
• spre deosebire de altă parte a capitalului întreprinderii (fondul surselor proprii, fondul de
participare la profit, alte fonduri proprii ale întreprinderii), activele circulante nu se consumă,
nu dispar după momentul efectuării cheltuielilor, ci se metamorfozează dintr-o formă
materială în alta şi rămân în permanentă în circuit cel puţin la nivelul iniţial determinat
• forma de utilizare a activelor circulante o constituie avansarea ( plăţile din contul curent)
şi recuperarea ( încasările în contul curent), apreciate ca acte ce se repetă necontenit până în
momentul încetării activităţii întreprinderii
• reprezintă o parte considerabilă a avuţiei naţionale plasată pe termen scurt în vederea
folosirii ei cât mai eficient. Din acest punct de vedere, activele circulante se aseamană cu
activele imobilizate, dar spre deosebire de acestea din urmă, durata plasamentului este mai
scurtă, încadrându-se într-un ciclu economic.
Ca fonduri băneşti destinate finanţării activităţii curente (de exploatare), activele
circulante se folosesc prin avansări şi recuperări repetate. Pornind de la faza iniţiala de
disponibilităţi băneşti, ele se transformă prin intermediul decontărilor cu furnizorii în stocuri
de valori materiale pentru producţie. In această stare ele sunt numai potenţial productive. Prin
consumul treptat al stocurilor şi plata salariilor şi a celorlalte cheltuieli de producţie, activele
circulante trec în procesul creării de noi valori materiale şi se regăsesc la sfârşitul fiecărui
interval de timp (zi, lună, trimestru) sub forma stocurilor de producţie neterminată. Pe masura
finisării produselor, activele circulante trec în sfera circulaţiei sub forma stocurilor de
produse finite. Prin livrare beneficiarilor, activele circulante trec în starea de produse
expediate(creanţe asupra clienţilor), iar în urma încasării contravalorii acestora, activele
circulante se întorc în forma iniţială de disponibilităţi băneşti pentru a fi avansate într-un nou
ciclu economic.
Efectuarea neântreruptă a circuitelor în concordanţă cu caracterul continuu al
proceselor de producţie, determină fenomenul de rotaţie a activelor circulante caracterizat ca
un lanţ de fenomene globale. In cadrul fiecărui circuit nu există pauze într-unul sau în altul
din momentele lui. Activele circulante nu trec în totalitate şi în acelaşi timp din forma
bănească în forma productivă şi de aici în forma marfă spre a ajunge în totalitate şi în acelaşi
moment din nou în forma de disponibilităţi băneşti. Nu există în nici un fel situaţia în care
activele circulante să fie în totalitate într-o singură formă pentru ca celelalte să fie vide; in
permanenţă se lansează comenzi în fabricaţie, se consumă stocuri de valori materiale, dar se
şi reconstituie stocurile, se finisează produsele, se livrează beneficiarilor.
Fenomenul de rotaţie este conceput ca un lanţ de circuite ce se suprapun parţial şi în
care activele circulante se regăsesc simultan în toate formele materiale cerute de specificul
activităţii. Nu poate exista nicicând situaţia în care activele circulante să trecă în totalitate din
forma bani în forma productivă şi de aici în forma marfă pentru ca de aici să se întoarca în
forma bănească. Ca o consecinţă a acestui fapt, activele circulante prezintă în mod inevitabil
o anumită structură ce poate fi stabilită pe baza soldurilor din activul bilanţului întreprinderii.
Structura concretă a activelor circulante variză de la o întreprindere la alta, în funcţie
de specificul şi de obiectul procesului de producţie şi de nomenclatorul produselor finite.
Intreprinderile industriale prelucrătoare au în structura activelor circulante stocuri de
materii prime, producţie neterminată şi produse finite, elemente care lipsesc în întreprinderile

6
prestatoare de servicii, de exemplu în transporturi, acestea din urmă avand cel mult stocuri de
combustibil, lubrifianţi şi materiale de întreţinere şi reparaţii.
In întreprinderile cu specific comercial, ponderea în activele circulante o reprezintă
stocurile de marfă şi ambalaje, lipsind stocuri de materii prime sau producţie neterminată,
produse finite.
Activele circulante se concretizează în diferite forme materiale, ce se află într-o
stransă condiţionare reciprocă ca urmare a transformării permanente din una în cealaltă.
In sfera producţiei materiale activele sunt avansate în urmatoarele stări materiale:
• stocuri de materii prime;
• stocuri de materiale consumabile( carburanţi şi lubrifianţi, obiecte de inventar, echipament
de lucru şi de protecţie, piese de schimb);
• stocuri de semifabricate;
• stocuri de producţie neterminată;
• soldul cheltuielilor anticipate.
In sfera circulaţiei, activele circulante se concretizează în :
• stocuri de produse în magazine;
• stocuri de produse expediate, neîncasate ( creanţe faţă de terţi);
• stocuri de mărfuri şi ambalaje;
• creanţe din decontări neîncheiate;
• soldul disponibilităţilor băneşti ( în cont si în casierie).
Activele circulante în sfera producţiei au un caracter complex şi eterogen. Ele cuprind
în structura lor în primul rând, stocurile pentru producţie care sunt numai potenţial
productive. Simpla acumulare de stocuri de materii prime şi materiale consumabile nu
reprezintă, în sine, un indiciu al forţei productive a activelor circulante. Obiectele de
inventar, echipamentul de lucru, piesele de schimb, sunt, de fapt, nu un obiect al muncii ca
materiile prime şi materialele, ci mijloace de muncă de natura mijloacelor fixe. Datorită
acestui fapt, ar trebui ca ele să fie considerate mijloace fixe şi nu active circulante. Insă,
datorită faptului că asemenea active sunt extrem de numeroase şi, în general de valori mici, s-
a apreciat că practica financiară ar fi mult uşurată dacă toate mijloacele de muncă cu
valoarea sub cea prevazută de lege sau cu durata de folosinţă de până la un an s-ar procura nu
pe seama fondurilor de investiţii, ci pe seama fondurilor destinate activităţii curente de
producţie. In asemenea condiţii obiectele de inventar, echipamentele de lucru si piesele de
schimb au devenit elemente ale activelor circulante.
Stocurile de producţie neterminată cumuleaza fondurile băneşti avansate pentru
prelucrare( valoarea materiilor prime şi materialelor consumabile trecute în producţie),
salariile platite şi toate celelalte cheltuieli băneşti determinate de procesul de
fabricaţie( amortismentul, valoarea reparaţiilor, uzura obiectelor de inventar, etc.)
Activele circulante din sfera circulaţiei se materializează în stocurile de produse finite
în depozit, în soldurile de produse expediate şi în disponibilităţile băneşti în cont şi în
numerar.
Ca urmare a deficienţelor ce survin fie în procesul realizării, fie în fazele anterioare
ale gestiunii stocurilor sau plaţii drepturilor de personal, ori pe planul decontării cu bugetul
statului, activele circulante mai stationează, adeseori, în diferite debite. Asemenea creanţe
asupra terţilor, care nu provin din desfăşurarea normală a circuitului activelor circulante
reprezintă un plasament total ineficient care îngreuneaza situaţia financiară a întreprinderii.
Volumul activelor circulante depinde de mai mulţi factori între care nivelul
aprovizionării, producţiei şi desfacerii, al cheltuielilor de producţie şi viteza de rotaţie.
Creşterea volumului producţiei în general atrage o sporire a activelor circulante1.

1
Bran,P : Finanţele întreprinderii, Ed.Economică, Bucureşti, 1997, pag.136

7
Gestiunea eficientă a resurselor reclamă ca sporul activelor circulante să fie mai mic
decât cel al producţiei. Reducerea cheltuielilor are un dublu efect, contribuind atât la
creşterea rentabilităţii cât şi la micşorarea volumului activelor circulante.
In ceea ce priveşte viteza de rotaţie, accelerarea acesteia influienţează în sensul
reducerii activelor circulante, având loc o eliberare de fonduri ce pot fi folosite rentabil in
alte direcţii. Incetinirea vitezei de rotaţie atrage dupa sine o creştere a activelor circulante, o
blocare de fonduri, reducând eficienţa utilizării capitalului.

1.2. Dimensionarea stocurilor

Activitatea normală, în condiţii de rentabilitate îndelungată, a întreprinderii impune


existenţa stocurilor din toate tipurile de valori materiale necesitate de fabricarea produselor.
Stocurile de valori de exploatare reprezintă cantităţi fizice de materiale, de produse
sau de mărfuri necesare fiecarei faze a ciclului de exploatare ( aprovizionare, producţie,
desfacere) pentru a asigura desfăşurarea ritmică şi continuă a activelor de exploatare2.
Din punct de vedere financiar, stocurile reprezintă alocări de capital ce nu pot fi
recuperate până când aceste stocuri nu parcurg întregul ciclu de exploatare şi sunt
valorificate prin vânzarea şi încasarea produselor, lucrărilor sau serviciilor realizate de
întreprindere.
Se poate aprecia că stocurile reprezintă o investiţie pentru agentul economic.
Fondurile investite în stocuri sunt imobilizate într-o perioadă de timp mai mare sau mai
mică, ele au un cost şi prin urmare trebuie rentabilizate. Efortul financiar de investire în
stocuri se comensurează pe baza lichidităţilor efectiv imobilizate, tinănd seama de durata
imobilizării, de fluxurile intermediare de lichiditate, de costurile ocazionate de păstrare,
depozitare şi alte cheltuieli pentru ca, în final, să se poata evalua pierderea sau câstigul din
deţinerea de stocuri.
Constituirea de stocuri însemnate la nivelul agenţilor economici cu scopul realizării
ritmicităţii procesului economic şi evitării rupturii între aprovizionări-desfaceri, poate avea
influienţe diferite:
• pozitive, în cazul creşterii preţurilor la materialele deţinute în stoc şi al primirii unor
comenzi mari din partea clienţilor ;
• negative, în cazul scăderii preţurilor pe piaţa materialelor, în cazul modificarii
tehnologiilor de prelucrare a materiilor prime deţinute în stocuri sau în cazul apariţiei unor
înlocuitori calitativi, a pierderilor din degradări fizice sau morale a stocurilor.
Necesitatea evaluării (dimensionării stocurilor) derivă din faptul că activele circulante
reprezintă, alături de activele imobilizate, condiţia financiară esenţială a asigurării continue şi
în cadrul parametrilor prestabiliţi a programului de productie. Deşi în industrie, comparativ
cu activele imobilizate, ponderea lor în totalul capitalurilor imobilizate este mai mica,
datorită vitezei de rotaţie relativ accelerate precum şi multitudinii de forme materiale pe care
le îmbracă în cursul circuitului lor, activele circulante deţin un loc esenţial în buna
funcţionare a mecanismului financiar al întreprinderii.
Caracterul obiectiv al dimensionarii stocurilor decurge din dubla ipostază pe care o
îmbraca activele circulante: capitaluri băneşti necesare finanţării activităţii de exploatare şi
stocuri de valori materiale, producţia neterminată, produse finite pentru formarea cărora se
avansează capitalurile băneşti. In ipostaza de resursă, suma activelor circulante este limitată,
pe când nevoile de capitaluri cerute de activitatea economica sunt mai mari. De aceea, se
pune problema selectarii nevoilor strict necesare desfaşurării continue a activităţii, ceea ce, în
fapt, constituie obiectul procesului de evaluare a necesarului de active circulante.
2
Giurgiu,A.I. : Mecanismul financiar al intreprinzatorului, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1995, pag.170

8
Evaluarea activelor circulante îmbraca doua mari forme în funcţie de momentul
efectuării ei:
• necesităţi cu caracter de permanenţă;
• necesităţi cu caracter temporar.
Necesităţile de active circulante cu caracter de permanenţă pe toata durata anului şi
previzibile încă de la începutul anului, se evaluează prin determinarea necesarului financiar
de active circulante sau necesarului de fond de rulment.
Necesităţile cu caracter temporar apărute pe parcursul exerciţiului se dimensionează
pe feluri de active circulante şi se evaluează prin metode specifice activitaţii bancare întrucat,
cel mai adesea, acoperirea bancară se realizează prin credite bancare.
Având în vedere că necesităţile de active circulante cu caracter de permanenţă deţin
ponderea în totalul capitalurilor băneşti utilizate de întreprindere, reiese că necesarul
financiar de active circulante deţine locul central în procesul evaluării activelor circulante.
Necesarul financiar este definit ca limita până la care se pot plasa capitalurile băneşti,
în condiţiile date ale proceselor de aprovizionare, producţie, desfacere, în diferitele stocuri de
valori de exploatare pentru asigurarea continuităţii proceselor economice. Determinarea
necesarului financiar se poate realiza prin două metode:
• metoda sintetică
• metoda analitică
Metoda analitică constă în determinarea necesarului financiar pe fiecare fel de
valoare pentru exploatare: stocuri de materii prime şi materiale consumabile, stocuri de
producţie neterminată, stocuri de produse finite şi, în final, prin însumarea acestora,
determinarea necesarului de fond de rulment pe total întreprindere.
Metoda analitică implică un volum mare de munca şi timp de execuţie îndelungat
datorită numarului mare de produse introduse în fabricaţie şi numărului şi mai mare de al
valorilor materiale pentru realizarea lor.
Metoda sintetică porneşte de la premisa că în doi ani consecutivi nu pot să apară
modificări esenţiale în economia întreprinderii şi se bazează pe luarea în considerare a unui
singur factor de cauzalitate, şi anume al evoluţiei producţiei exerciţiului. Metoda constă în
reflectarea în calcule a corelaţiei dintre variaţia necesităţilor de active circulante şi variaţia
volumului producţiei.
Prin această metodă nevoia de fond de rulment se determină direct pe total active
circulante şi presupune un volum redus de operaţiuni ceea ce-i conferă şi calificativul de
metodă operativă.
Prima formă de materializare a activelor circulante o reprezintă stocurile de materii
prime şi materiale consumabile. O mare parte a capitalurilor se plasează, în mod obiectiv, în
stocuri de valori materiale pentru producţie şi comercializare, întrucât, în extrem de putine
cazuri, este rentabilă aprovizionarea consumului zilnic spre a evita formarea stocurilor.
Constituirea stocurilor se face pe considerente economice ( nu este rentabilă
cheltuiala cu transportul pentru a se asigura numai consumul zilnic) sau din motive de
siguranţă, tehnologice sau de sezon( neonorarea în termen a comenzilor şi contractelor de
furnizori, operaţiuni de condiţionare prealabilă înainte de a fi introduse în circuit, produse
sezoniere, în special, de produse agricole).
Suma capitalurilor băneşti necesare pentru formarea stocurilor este în funcţie de
mărimea stocurilor, fără însa a fi egală cu expresia acestora.
De aceea, prima fază în determinarea necesarului financiar pentru stocurile de materii
prime si materiale consumabile ( carburanţi, lubrifianţi, piese de schimb exceptând obiectele
de inventar, echipamentele de lucru şi protecţie şi piesele) o reprezintă dimensionarea
stocurilor.
In legatura cu gestiunea stocurilor, se utilizează două noţiuni3:
• stoc de securitate
3
Sichigea,N: Gestiunea financiara a intreprinderii, Ed. Universitaria, Craiova, 2003,pag.199

9
• stoc maxim
Stocul de securitate este cantitatea de materii prime şi materiale stocate, insuficientă
pentru a satisface cererea de consum în orice moment, fără a se inregistra întreruperi în
procesul de fabricaţie. Nivelul stocului de siguranţă poate fi constant dacă aprovizionarile
sunt regulate, sau fluctuant în situaţia în care acestea sunt sezoniere.
Stocul maxim. Din raţiuni de siguranţă stocurile deţinute de întreprindere trebuie să
fie mai ridicate pe cât posibil, deci peste nivelul stocului de securitate pentru a preveni orice
incident în aprovizionarea şi obţinerea ritmică a producţiei.
Insă, volumul stocurilor este limitat de două restricţii:
• restricţie financiară, orice crestere de stoc peste nivelul stocului de securitate dacă
întreprinderea are deschisă o linie de credit bancară antrenează şi creşterea volumului
creditului angajat care angrenează şi cheltuielile financiare suplimentare : dobânzi,
comisioane sau alte cheltuieli bancare. Dacă întreprinderea are un excedent de trezorerie, ea
işi finanţează creşterea de stoc pe cont propriu, fără cheltuieli financiare, dar pierde ocazia de
a-şi plasa lichiditaţile sub altă formă pe piaţa financiară şi de a le utiliza cu randament sporit;
• restricţie fizică, deoarece întreprinderea conservă stocul său înainte de a fi consumat şi
cheltuielile de depozitare sunt în funcţie de cantitatea stocată.
Stocul maxim are un comportament complex şi îndeplineşte mai multe funcţii:
• asigură continuitatea fabricaţiei pe intervalul dintre două aprovizionări consecutive.
Frecvenţa reaprovizionărilor nu coincide cu frecvenţa consumului şi în consecintă se
constituie un stoc care să asigure nevoile curente ale exploatării numit stoc curent (Sc);
• constituirea unei reserve pe seama cărora să se asigure continuitatea fabricatiei şi în cazul
în care furnizorii nu işi respectă obligaţiile contractuale sau anumite cauze obiective (ruperi
de drumuri, căi ferate datorită inundaţiilor) fac imposibilă aprovizionarea normală, se
constituie deci un stoc de siguranţă(Ss)
• unele materiale, conform cerinţelor tehnologice, înainte de a fi introduse în procesul
economic, trebuie să suporte o condiţionare prealabilă pentru a îndeplini parametrii de
calitate. Este cazul uscării cherestelei în fabricaţia de mobilă sau stingerea şi maturarea
varului în construcţii, în consecinţă se constituie pentru acest scop un stoc de
condiţionare(Scd);
• dispersia teritorială a atelierelor, secţiilor de producţie sau fabricilor unei întreprinderi
impune ca anumite materiale, de regulă mai scumpe sau care necesită condiţii de depozitare
adecvate, să fie aprovizionate printr-un depozit central, de unde să fie distribuite punctelor de
lucru dispersate teritorial. Asemenea materiale mai stationează în stoc şi din cauza
transportului intern, timp în care nu indeplinesc vreuna din funcţiile anterioare, deci se
constituie un stoc de transport interior (Sti)
• anumite materiale nu pot fi exploatate sau transportate în condiţii de iarnă ( nisipul,
pietrişul) şi ca atare se constituie cantitaţile necesare pentru perioada premergatoare
acesteia:in consecinţă se constituie un stoc de iarnă (Si).
Stocul curent si stocul de siguranţă trebuie să se constituie în toate întreprinderile şi in
toate trimestrele anului.
Stocul de condiţionare şi stocul de transport interior se constituie numai pentru
materialele care necesită condiţionare sau aprovizionare prin depozitul central, dar la toate
întreprinderile cu astfel de condiţii în toate trimestrele anului.
Stocul de iarnă se constituie numai pentru materialele iîn cauză la întreprinderile care
le folosesc, dar numai în trimestrul IV al anului.
Marimea stocului maxim este dată de relaţia4:

Smax = Sc + Ss + Scd + Sti + Si

4
Sichigea, N;Dracea, M; Berceanu, D; Ciurezu, T: Gestiunea financiara a intreprinderii, Ed.Universitaria,
Craiova, 2000, pag.112

10
Datorită faptului că întreprinderile nu pot consuma stocul de siguranţă şi cel de
condiţionare decât în anumite condiţii, suma lor reprezintă stocul minim( S min):

Smin = Ss + Scd

In dimensionarea corectă a necesarului material pentru stocuri de materii prime o


importanţă deosebită o are optimizarea nivelului stocului curent, acesta fiind cea mai mobilă
componentă a stocului maxim de materii prime.
Optimizarea stocului presupune determinarea acelui nivel de stoc pentru care
cheltuielile de stocare şi cele de emitere a comenzilor şi aprovizionare să fie minime.
Costurile de stocare( depozitare) cuprind următoarele elemente:
• amortismentul sau chiria pentru clădirea depozitului;
• cheltuieli cu personalul manipulant ( salarii, asigurări şi protecţie socială);
• cheltuieli de intreţinere;
• cheltuieli cu electricitatea;
• cheltuieli de asigurare( prime de asigurare);
• cheltuieli de evidenţă şi inventariere.
Aceste cheltuieli sunt, în mod normal, fixe deşi, anumite elemente variază în funcţie
de mărimea stocului. Astfel, dacă din raţiuni tehnice sau comerciale işi dublează stocurile, ea
riscă să-şi dubleze şi cheltuielile de stocare. Intreprinderea trebuie să închirieze două
depozite în loc de unul, trebuie să-şi măreasca cheltuielile cu personalul manipulant, să
măreasca cheltuielile de electricitate, asigurări, etc. In consecinţă se poate admite ideea că
aceste cheltuieli de stocare trebuie evaluate ca un procent din valoarea stocurilor stabilite pe
bază de date statistice din anii precedenţi.
La costurile de stocare se adaugă cheltuielile administrative determinate de
funcţionarea ciclului de aprovizionare, respectiv costul de emitere a comenzilor care cuprind
urmatoarele elemente de cheltuieli:
• salariile serviciului de aprovizionare şi cele de asigurări şi protecţie socială;
• cheltuieli de deplasări( diurne, transport, cazare);
• cheltuielile administrative de emitere a comenzilor( fax, imprimante, rechizite);
• cheltuieli de recepţie a materialului.
Costul unei comenzi poate fi astfel ridicat.
Funcţia obiectiv de maximizare este următoarea:
F : ( costul de emitere a comenzilor + costul de stocare)→minim
Cei doi parametrii ai funcţiei obiectiv evoluează în sens invers. Astfel, cu cât numărul
de comenzi este mai mare şi costul de emitere este ridicat, dar volumul stocului este mic şi,
în consecinţă, şi costul de stocare scade. Este necesar determinarea punctului în care se
minimizează simultan şi costul de stocare şi costul de emitere a comenzilor.
Modelul de optimizare aplicat este cunoscut sub denumirea de metoda Wilson.
Dacă se noteaza cu:
x = numărul de comenzi optime anuale;
C = consumul anual valoric de materii prime;
b = costul de emitere a unei comenzi;
p = cota cheltuielilor de stocare;
Y1 = costul de emitere a comenzilor;
Y2 = costul de stocare;
S = stocul mediu.

F : ( Y1+ Y2)→minim
Y1 = b ∙ x

11
Y2 = S p
C
0+
S= x = C
2 2x
Deci:
C
Y2 = ⋅p
2x
şi
 Cp 
F : bx +  → minim
 2x 

Punctul de extrem (de minim) se obţine prin anularea primei derivate:


 Cp  Cp Cp Cp Cp
 bx +  = 0; b − 2
= 0; b = 2 ; 2bx 2 = Cp ; x 2 = ; x=
 2 x  2x 2x 2b 2b

Reprezentarea grafică a funcţiei de optimizare are în vedere faptul că costurile de


emitere a comenzilor sunt reprezentate de o dreaptă cu punctul de plecare de origine, iar
curba costurilor de stocare este o hiperbolă echilaterală, astfel:

Costul

Cp
Y1 + Y2 = b −
2x 2
Y1 = bx

Cp
Y2 =
2x
Nr. de comenzi
Optim
Figura 1.1. Metoda Wilson

1.2.1. Dimensionarea stocurilor de valori de exploatare prin metoda


sintetică (globală)

Aşa cum s-a mai menţionat nevoia de fond de rulment se mai poate calcula şi pe baza
unei metode sintetice (globale). Prin însumarea necesarelor financiare pe elemente( materii
prime şi materiale consumabile, producţie neterminată, produse finite) determinate prin

12
metoda analitică se determină necesarul anual şi pe trimestre pe total valori de exploatare. In
esenţa sa metoda sintetică constă în reflectarea în calcule a corelaţiei strânse dintre variaţia
necesităţilor de active circulante şi variaţia volumului producţiei. Prin aceasta metodă nevoia
de fond de rulment se determină direct pe total active circulante şi presupune un volum redus
de operaţiuni, ceea ce-i conferă şi calificativul de metodă operativă.
In principiu, prin metoda sintetică se ia în considerare doar un singur factor de
influientă şi anume evoluţia producţiei exerciţiului sau cifrei de afacere în doi ani consecutivi
şi, numai dacă este cazul, influienţele determinate de modificările intervenite în condiţiile de
aprovizionare, producţie, desfacere.
Baza de calcul o constituie costul complet al producţiei exerciţiului, cost pentru
acoperirea căruia întreprinderea avansează active circulante.
Operatorul utilizat pentru calculul necesarului financiar şi care trebuie să exprime într-
o formă sintetică condiţiile de utilizare a activelor circulante în anul anterior este viteza de
rotaţie a acestora exprimată, fie sub forma coeficientului de rotaţie, fie sub forma duratei in
zile a unei rotaţii.
Pentru determinarea necesarului financiar prin metoda globală trebuie parcurse
următoarele etape5:
1) - se determină viteza de rotaţie în zile, din anul de bază( Vz 0) după următoarea
relaţie de calcul:

N 0 ⋅ T ( 360 )
Vz 0 = in care:
PE 0

N0 = necesarul financiar de active circulante din anul de bază


PE0 = producţia exerciţiului exprimată în cost complet din anul de bază.
2) - se corectează viteza de rotaţie din anul de bază cu modificările previzibile în
anul de plan în condiţiile de aprovizionare, producţie şi desfacere, conform relaţiei:
n
Vz0c = Vz0 + ∑ ci
i=1

in care:
Vz0c = viteza de rotatie din anul de baza corectata;
ci = corecţiile exprimate în zile ce se aplcă vitezei de rotaţie realizate în anul de
bază.
Aceste corecţii pot fi:
a) influienta generata de inlocuirea unor materiale:

( n1 − n0 ) ⋅ T
c1 =
PE0

în care:
n1 = necesarul financiar pentru materialul ce se realizează în anul curent;
n0 = necesarul financiar al materialului înlocuit, utilizat în anul de bază.
b) influienta eliminarii stocurilor fara miscare inregistrata in anul de baza:

m0
c2 = ⋅T
PE 0

în care:
5
Sichigea, N : Gestiunea financiara a intreprinderii, Ed. Universitaria, Craiova, 2003, pag.204

13
m0 = stocul mediu al materialelor fără mişcare în anul de bază.
In cadrul acestei influienţe, trebuie facută o menţiune specială, şi anume aceea că
eliminarea stocurilor fără mişcare influienţeaza, întotdeauna, viteza de rotaţie în sensul
accelerării ei. Prin urmare, chiar dacă din calcul se va obtine întotdeauna o valoare pozitivă, c2
se va lua întotdeauna în calculul lui Vzoc cu semnul minus.
c) influinţa înlocuirii în fabricaţie a unui produs cu altul nou.
Inlocuirea unui produs influienţează în două direcţii:
- influienţa datorată modificării necesarului financiar de materiale ca urmare a
înlocuirii produsului:

( n1 − n0 ) ⋅ T
c3’ =
PE0

în care:
n1 = necesarul financiar aferent materialelor pentru fabricarea noului produs;
n0 = necesarul financiar aferent materialelor necesare în fabricarea produsului înlocuit.
- influienţa modificării valorii producţiei exerciţiului ca urmare a înlocuirii:

N0 ⋅T N ⋅T
c3’’= − 0
PE 0 + (V1 − V0 ) PE 0

în care:
V1 = valoarea producţiei exerciţiului la noul produs;
V2 = valoarea producţiei exerciţiului la produsul înlocuit.
d) influienţa modificării condiţiilor de aprovizionare la unul din materialele folosite:

( i1 − i0 ) ⋅ p
c4 =
100

în care:
i1 = intervalul de aprovizionare în anul de plan;
i2 = intervalul de aprovizionare în anul de bază;
p = ponderea necesarului financiar al materialului în totalul necesarului financiar pentru
materii prime si materiale.

e) influienţa modificării ciclului de fabricaţie la un produs ca urmare a schimbării


tehnologiei:

( d1 − d 0 ) ⋅ p
c5 = 100

în care:
d1 = durata ciclului de fabricaţie după introducerea noii tehnologii;
d2 = durata ciclului de fabricaţie înaintea schimbării tehnologiei;
p = ponderea necesarului financiar pentru producţie neterminată la produsul la care se
schimbă tehnologia în totalul necesarului financiar pentru producţia neterminată.
3) Se determină necesarul financiar anual al valorilor de exploatare în anul curent
conform relaţiei:

14
PE1
N1 = ⋅ VZ 0 ⋅ c
360

în care:
PE1 = producţia exerciţiului în cost complet programată pentru anul curent.
4) Se diferenţiază necesarul financiar anual pe trimestre în funcţie de variaţia
producţiei exerciţiului pe trimestre faţă de media trimestrială:

PE 1k
NK = ⋅ N1
PE 1k
k = I,II,III,IV.
5) Se defalcă necesarul financiar anual şi pe trimestre pe elemente de valori materiale
în funcţie de structura activelor circulante din bilanţul anului de bază.

1.3. Dimensionarea nevoii de fond de rulment

1.3.1.Determinarea nevoii de fond de rulment de exploatare

Dimensionarea stocurilor de valori de exploatare necesare desfăşurării continue a


activităţii curente, de exploatare a întreprinderii, în condiţii de utilizare judicioasă a
capitalurilor băneşti constituite din surse interne sau din afară, este o etapa hotărâtoare în
aprecierea necesarului de capitaluri pentru ciclul de exploatare (NFRE).
Insă, NFRE are în vedere în cadrul activelor de exploatare nu numai plasamentele de
capitaluri în stocuri ci şi în alte elemente de active circulante deoarece funcţionarea normală a
întreprinderii, asigurarea rentabilităţii în condiţii de stabilitate impun investiţii pe termen scurt
de alta natură decat cele ce se fac în formarea stocurilor de materii prime şi materiale, de
producţie în curs de fabricaţie, de produse finite. Motivele care duc la alte tipuri de investiţii
pe termen scurt sunt cel puţin două la fel de justificate.
O primă investiţie recuperabilă în termen scurt o reprezintă creanţele întreprinderii
asupra terţilor. Ponderea cea mai importantă în totalul creanţelor este detinută de creditul
comercial consimţit clientelei6.
In condiţiile economiei de piată, activitatea unei întreprinderi depinde de mărimea
pieţei pe care o acoperă, ori aceasta depinde nu numai de calitatea produselor şi preţul la care
sunt oferite, ci şi de facilităţile financiare ce se pot acorda clientelei. O clientelă se castigă şi
se păstrează şi prin creditul ce i se poate acorda pe o durată determinată de timp. Investiţia în
creditul comercial se face pe termen mai scurt decât stocurile de valori materiale, iar
transformarea ei în disponibilitate este mai sigură. Singurul impediment ar fi eventuala
insolvabilitate a clientului la scadenţă.
In grupa creanţelor se mai cuprind şi alte debite ale întreprinderii, generate fie de
eventualele avansuri acordate personalului, fie de sumele rămase de vărsat de către acţionarii
care au subscris la înfiintarea societăţii sau la marimea capitalului social. De asemenea, aici
mai pot fi incluse şi creanţele asupra bugetului de stat ca urmare a unor vărsăminte de
impozite datorate. Tot în grupa creanţelor se includ şi raporturile curente cu filialele
întreprinderii7 .

6
Sichigea,N;Dracea,M; Berceanu,D: Gestiunea financiara a intreprinderii, Ed.Universitaria, Craiova, 2000,
pag.118
7
Giurgiu,A : Mecanismul financiar al intreprinzatorului, Ed.Dacia, Cluj-Napoca,1995,pag.163

15
Foarte adesea întreprinderea are excedente de trezorerie pe intervale mai mari de
timpsau mai mici care reprezintă pentru întreprindere capitaluri disponibile pe termen scurt şi
pe care întreprinderea nu le poate lăsa în formă lichidă la bancă deoarece eventuala dobandă
primită este mult mai mică decat dobânda plătită bancii pentru împrumutul bancar folosit şi
mult mai mică decat rata medie a randamentului întreprinderii. Neutilizarea capitalului
disponibil-chiar şi o zi- reprezintă o pierdere certă, iar pe de altă parte capitalul temporar
disponibil nu poate fi plasat pe durate mai lungi de timp. Rezolvarea acestei situaţii
contradictorii se realizează prin plasarea capitalului temporar disponibil în titluri de valoare
negociabile la bursă.
NFRE ia în calcul şi pasivele de exploatare reflectate în datorii minime şi
permanente (stabile) ale întreprinderii faţă de terţi (alţi agenţi economici, salariaţii
proprii,bugetul statului şi bugetul asigurărilor sociale) amânate la plata fată de momentul
datorării, datorită sistemului de decontare a plătilor practicat în economie sau a termenelor
fixe de plată legiferate prin acte normative adoptate de puterea legislativă sau executivă a
ţării. In mod concret, pasivele stabile provin din modul de plată a salariilor, asigurării şi
protecţiei sociale aferente, a impozitului pe profit şi a taxei pe valoarea adăugata colectată în
facturile de expediere a produselor sau a facturilor de lucrări şi servicii prestate clienţilor, a
decontărilor prin plăţi planificate pentru consumurile de energie electrică, energie termică,
gaze naturale,apă cand aceste consumuri sunt însemnate, toate aceste datorii fiind cu termene
fixe de plată stabilite prin convenţii, contracte sau acte normative.
De asemenea, pasivele stabile provin şi din obligaţii cu termene aleatoare de plata şi
anume: datorii faţă de furnizori pentru aprovizionări, din modul de preliminare a fondurilor
pentru plata concediilor de odihnă la întreprinderile cu producţie sezonieră, în special, din
modul de preliminare în costuri a fondurilor pentru efectuarea reparaţiilor capitale sau din
modul de primire şi cheltuire a garanţiilor pentru efectuarea reparaţiilor la bunurile de
folosinţă îndelungată în perioada de garanţie în contul furnizorului.
In funcţie de caracterul termenelor de plată a obligaţiilor, fixe sau întâmplătoare,
determinarea pasivelor stabile se face prin două metode:
• pasive stabile determinate prin metoda soldurilor zilnice;
• pasive stabile determinate direct pe elemente de datorii.
Deci, nevoia de fond de rulment de exploatare, NFRE se determină, astfel:

NFRE = Ae – Pe
în care:
Ae = active de exploatare, respectiv plasamente de capitaluri în stocuri de materii
prime, producţie neterminată, produse finite precum şi în creanţe faţă de terţi (creditul
comercial acordat clienţilor, TVA deductibilă);
Pe = pasive de exploatare (pasive stabile).
Determinarea NFRE se poate face direct în formă valorică sau în zile din cifra de
afaceri.
Determinarea NFRE în formă valorică, de pildă, se poate realiza într-un model
simplificat în care plasamentele se efectuează în stocuri şi creanţe iar obligaţiile se
concretizează în datorii faţă de furnizori, salariaţi, bugetul asigurărilor sociale şi bugetul
statului pentru TVA, conform urmatorului tabel:8

Tabelul 1: Calculul valoric al NFRE

Elementul de calcul Active de Pasive de


exploatare exploatare

8
Sichigea, N: Gestiunea financiara a intreprinderii, Ed. Universitaria, Craiova, 2003

16
1.Stocuri
C m1 S
-materii prime ⋅ DS 0 m ; DS 0 m = 0 m ⋅ 360 X
360 C m0

PE 1c S0 p
-produse ⋅ DS 0 p ; D S 0 p = ⋅ 360 X
360 PE 0 c

X
 C L0
P 1V⋅ 1.1 9  ⋅3 6 0
2. Creanţe: ⋅ z';z' =  P 0V⋅ 1,1 9
360 
 s a* u
* durata în zile a creditului comercial acordat convenita
pentru anul curent

C m1 25 X
3. TVA deductibilă: ⋅ 0,19 ⋅ (termen de regularizare
12 30
lunar la data de 25 luna urmatoare)

PV1 25 X
4. TVA colectată: ⋅ 0,19 ⋅ ( termen de regularizare
12 30
lunar la data de 25 luna urmatoare)

 F0
C m1 ⋅ 1,1 9  ⋅3 6 0 X
5. Furnizori ⋅ z"; z" =  C m0 ⋅ 1,1 9
360  s a u*

* durata în zile a creditului comercial primit convenită pentru
anul curent

FS 1 X
6.Salarii ⋅ 0,5 ( daca salariile se plătesc chenzinal)
12

FS 1 ⋅ c X
7.Asigurări şi protecţie socială:
12

TOTAL X X

17
NFRE = Ae - Pe

In care:
C m1 , C m 0 = consumul de materii prime în anul curent şi respectiv în anul de bază;
DS 0 m = durata medie de stocare a materiilor prime în anul de bază;
S 0m = stocul mediu de materii prime în anul de bază;
PE1c,PE0c = producţia exerciţiului în cost complet în anul curent, de bază;
DS0p = durata medie de stocare a produselor finite în anul de bază;
S 0 m = stocul mediu de produse finite în anul de bază;
PV1,PV1∙1,19 = producţia vândută în preţ de vânzare fără şi respectiv cu TVA în anul
curent;
PV0,PV0∙1,19 = producţia vândută în preţ de vânzare fără şi respectiv cu TVA în anul
de bază;
z ' = durata în zile a clienţilor ; numărul mediu de zile de acordare a creditului
comercial clienţilor;
Cl 0 = soldul mediu al clienţilor în anul de bază;

z" = durata de rotaţie a furnizorilor; numărul mediu de zile de primire a

creditului comercial de la furnizori;


F0 = fondul mediu al furnizorilor în anul de bază;
FS 1
= fondul de salarii lunar;
12
c = cota de asigurări şi protecţie socială în funcţie de grupa de ramuri în care se
încadreaza întreprinderea.

Determinarea NFRE în zile din cifra de afaceri se poate realiza într-un model
simplificat, considerand plasamentele şi obligaţiile aceleaşi ca în modelul valoric, conform
tabelului 1.2:9

Element de calcul Numar zile din Semn


CA algebric
1.Stocuri:
C m1 X +
- materii prime: DS0m∙ CA 1 ;CA = PV X +
CA1c
- produse: DSop∙ CA1

X +
2.Creanţe: z '0 ∙1,19
X +

9
Tabel preluat dupa Schigea N., Berceanu D.,Giurcă Vasilescu L.,Puiu C: Gestiunea financiară a întreprinderii,
Ed Universitaria, Craiova, 2002., operă citata, pag 174

18
C m1 ⋅ 0,19
3.TVA deductibilă: 25 zile∙
CA1
X
CA ⋅ 0,19 -
4.TVA colectată: 25 zile∙
CA1

X
5.Furnizori: -
C m1 ⋅
1,1
9
z0 " =
C
A 1
X
FS 1 -
6.Salarii: 15 zile∙
CA 1

X
FS 1 ⋅ c -
7.Asigurări şi protecţie socială: 30 zile∙
CA1

NFRE calculată în zile din cifra de afaceri n zile din CA


NFRE calculată valoric din cifra de afaceri = n∙CA 1 m lei

In care:
CA1c, CA1 = cifra de afaceri previzionată pentru anul de plan exprimată în costuri şi în
preţ de vânzare fără TVA;
Notă : celelalte notaţii sunt explicitate după tabelul 1.
Odatş ce s-a stabilit o corelaţie între NFRE şi CA pentru exerciţiile viitoare dacă nu
intervin modificări structurale importante în conţinutul cifrei de afaceri, nevoia de fond de
rulment din exploatare va reprezenta cota procentuala din cifra de afaceri sau se determina în
funcţie de cifra de afaceri zilnică previzionată şi nevoia de fond de rulment în zile din cifra de
afaceri.

1.3.2. Determinarea nevoii de fond de rulment înafara exploatării

In afara nevoii de fond de rulment de exploatare, nevoia de fond de rulment globală


(NFRG) mai cuprinde şi nevoia de fond de rulment aferentă activitaţii financiare şi
activitaţilor extraordinare sau nevoia de fond de rulment în afara exploatării( NFRAE).
NFRAE = Aae – Pae

Aae = active în afara exploatării;


Pae = pasive în afara exploatării;
Aae = Diverse creanţe + Capital subscris apelat şi nevărsat + Valori mobiliare de
plasament;
Pae = Datorii privind imobilizările + Datorii fiscale + Alte datorii + Venituri
înregistrate în avans.
Deci, nevoia de fond de rulment globală reprezintă suma dintre nevoia de fond de
exploatare şi nevoia de fond de rulment în afara activitătii de exploatare.

19
NFRG = NFRE + NFRAE

1.4. Finanţarea nevoii de fond de rulment

Acoperirea nevoilor ciclului de exploatare se face prin intermediul finanţării pe termen


scurt, finanţare a cărei durata este egală cu un an. Fondurile pe termen scurt asigură în
principal finanţarea nevoilor de fond de rulment a întreprinderii, dar pot în mod excepţional să
asigure un releu de operaţiuni de credit pe termen lung.
Un principiu simplu de finanţare constă în finanţarea activelor circulante cu fonduri pe
termen scurt şi activele imobilizate cu fonduri pe termen lung. Insa, în practică acest principiu
nu poate fi aplicat într-un mod strict din două motive10:
1) mai întai, activul pe termen scurt se poate diviza în :
- active pe termen scurt “permanente”: acestea sunt activele circulante care nu pot fi
diminuate fără a pune în pericol perenitatea întreprinderii. Trebuie întotdeauna să
se deţină o anumită sumă a trezoreriei, a stocurilor şi credite-clienţi pentru a
asigura exploatarea întreprinderii;
- active pe termen scurt ”variabile”: aceste active reprezintă partea activelor
circulante care variază o data cu ciclul de producţie.
2) imediat, cum intreprinderea nu poate prevedea în mod precis evoluţia activelor
circulante ea trebuie să aibă o marjă de securitate constituită prin fondul de
rulment.
Nevoia de fond de rulment se finanţează pe seama mai multor surse, care, în raport cu
patrimoniul întreprinderii, se pot grupa în:
• surse endogene care există în mecanismul financiar al înterprinderii;
• surse exogene, din afară, în completarea celor interne.
Sursele interne cuprind:
• fondul de rulment;
• sumele afectate din profitul net finanţării activelor circulante;
• alte surse ( sumele aferente unor fonduri proprii şi dividende constituite din profitul net
până la consumarea pe destinaţia corespunzătoare).
Sursele externe cuprind:
• creditele bancare pe termen scurt;
• creditele pe bonuri de trezorerie sau bonuri de casă;
• subventii de la bugetul pentru regii autonome;
• credite sau sume primite de la grupul de întreprinderi din care face parte întreprinderea;
• alte surse şi anume avansuri de la clienţi pentru realizarea de produse, sumele de care
beneficiază întreprinderea ca înlesniri sau scutiri de impozite, prime pentru export.

1.4.1. Fond de rulment - sursa de finanţare a nevoii permanente de active


circulante

Nevoia de fond de rulment se determină ca diferenţă între activele de exploatare ce


reprezintă imobilizarea capitalurilor băneşti în diferitele categorii de stocuri, creanţe şi
decontări neîncheiate cu bugetul statului şi pasivele de exploatare ce reprezintă datorii ale
întreprinderii amânate, în mod obiectiv, la plată.
Ca regulă generală, putem spune că fiecarui element de activ îi este asociat un grad de
lichiditate şi fiecarui element de pasiv îi este asociat un grad de exigibilitate.
10
Brezeanu,P: Gestiunea financiara a intreprinderii, Ed. Reprografia ASE, Bucuresti, 2000, pag.22

20
Asigurarea echilibrului financiar presupune realizarea concordanţei între lichiditatea
activului şi exigibilitatea pasivului. Verificarea globală a acestei concordanţe este greu de
controlat în realitate, datorită faptului că modificările de echilibru sunt continue, datoriile si
creanţele transformându-se permanent.
Astfel, în practică, se procedează la compararea elementelor bilanţiere al caror grad de
lichiditate sau de exigibilitate este mai redus.
Activele imobilizate a căror durata de existenţă este mai mare ( de un an) şi care au un
grad de lichiditate scăzut trebuie să fie finanţate din resurse stabile pe termen lung, care au un
grad de exigibilitate redus ( este vorba de capitalurile proprii şi împrumuturile pe termen
mediu si lung).
Fondul de rulment este acea parte a capitalurilor permanente rămasă după finanţarea
activelor imobilizate afectată finanţării ciclului de exploatare, respectiv activelor circulante.
Fondul de rulment este o marjă de sigurantă ce reflectă capacitatea întreprinderii de a-şi
finanţa ciclul său de exploatare din capitaluri stabile.
Fondul de rulment se determină astfel:

FR = Cp - Ain

în care:
FR - fondul de rulment;
Cp - capitalurile permanente;
Ain - activele imobilizate nete ( la valoarea ramasă neamortizată).
Conform acestei modalitaţi de calcul, fondul de rulment reflectă excedentul resurselor
stabile faţă de utilizările durabile.
Având în vedere egalitatea bilanţiera a activului şi pasivului întreprinderii, fondul de
rulment se calculeaza şi ca diferenţă între activul circulant şi datoriile pe termen scurt, relatia
de calcul fiind următoarea:

FR = Ac - Dts

în care:
Ac - activele circulante;
Dts - datoriile pe termen scurt.
Prima condiţie a echilibrului financiar este ca întreprinderea să aiba un fond de
rulment pozitiv, adică să existe o marjă de sigurantă financiară pentru aceasta. Marja de
sigurantă exista dacă activele circulante sunt mai mari decat exigibilul pe termen scurt sau
când activele imobilizate sunt mai mici decat capitalurile permanente.
Nivelul fondului de rulment nu poate fi apreciat decât prin compararea cu nevoia de
fond de rulment a întreprinderii. Astfel, relaţia fundamentală este:

NFR = FR + Credite de trezorerie

In consecinţă, când analiza fondului de rulment se face prin cea de-a doua modalitate,
comparând activele de exploatare cu datoriile pe termen scurt, trebuie să se tină cont de gradul
de lichiditate al activelor sub un an şi de gradul de exigibilitate a datoriilor pe termen scurt.
Fondul de rulment poate fi exprimat în sumă absolută şi în raport cu volumul de
activitate. Un fond de rulment estimat în valoare absolută are relativ o mică semnificaţie
economică, de aceea este necesar să fie măsurat şi în raport de volumul activităţii şi mai ales,
în număr de zile din cifra de afaceri, după cum urmează:

a. în raport cu volumul de activitate:

21
Fond de rulment
⋅100
Cifra de afaceri

b. în număr de zile cifra de afaceri:


Fond de rulment
⋅ 360
Cifra de afaceri

Prima relaţie permite să se analizeze nivelul fondului de rulment în raport cu cifra de


afaceri, iar a doua exprimă viteza de rotatie, exprimată în zile, a fondului de rulment.
Analiza nivelului fondului de rulment trebuie să ţină seama de specificitatea, de natura
activităţii întreprinderii. Analiza situaţiei financiare a întreprinderilor nu se poate face fără a le
situa în mediul economic şi social din care apartin şi la nivelul activităţii căruia contribuie.
Reducerea necesarului financiar al exploatării şi deci a fondului de rulment, reclamă
aplicarea a numeroase acţiuni asupra nivelului stocurilor, clienţilor si furnizorilor. Este bine
să se reducă nivelul stocurilor la minimum necesar bunului mers al întreprinderii, deoarece
fondul de rulment ar putea să fie mai mic cu cât acestea se transformă mai repede în
lichidităţi, cu menţiunea că gradul de lichiditate depinde de viteza de rotaţie, viteză ce se
cuvine a fi accelerată prin aplicarea unor metode ştiinţifice de gestiune.
Acţiunile asupra clienţilor se referă la reducerea numărului acelora care achită
contravaloarea marfurilor şi serviciilor la termene îndepartate.
Acţiunile asupra furnizorilor constau în prelungirea termenelor de plată a marfurilor şi
serviciilor furnizate de către aceştia.
In legătura cu nivelul fondului de rulment se pot adopta urmatoarele strategii:
• stabilirea medie a fondului de rulment în acoperirea necesarului financiar al exploatării, iar
pentru diferenţele în plus faţă de necesarul de vârf şi diferenţa în minus faţă de necesarul
perioadei cu volumul de activitate cel mai redus să se apeleze la credite de trezorerie si
respectiv să se replaseze excedentul de lichiditati pe termen scurt;
• stabilirea fondului de rulment la un nivel superior mediei necesarului financiar al
exploatării, ceea ce înseamnă o atitudine prudentă a întreprinderii, deoarece excedentul,
care este un fel de rezervă, poate fi utilizat la o eventuala creştere a necesarului. Această
strategie dă naştere unor lichidităţi mai mari.
• stabilirea fondului de rulment la un nivel inferior mediei necesarului financiar al
exploatării. Această strategie nu ţine seama de riscul de a nu avea lichiditati pentru
efectuarea plăţilor.
Fondul de rulment total se foloseşte pentru a stabili rata fondului de rulment, care nu
reprezintă altceva decat rata solvabilitaţii globale a societaţii comerciale.
Rata fondului de rulment într-o societate comercială este urmatoarea:

Fondul de rulment to tal


R=
Obligatiil e pe termen scurt
Daca rata fondului de rulment este mai mica decat
unitatea înseamnă ca societatea comercială nu-şi mai poate achita datoriile, având o situaţie
financiară grea. O rata mai mare ca unitatea, exprimă masura în care societatea comercială îşi
poate achita datoriile pe termen scurt, prin transformarea în lichidităţi a activelor sale
circulante, fără a diminua însă stocurile indispensabile desfăşurării normale a activităţii.
O creştere mai mare a fondului de rulment se înregistrează dacă nu sporesc în perioada
analizată activele imobilizate şi nu se diminuează creanţele. Societăţile comerciale trebuie să
aibă un fond de rulment pozitiv din care să finanţeze stocurile necesare circuitelor economice.
Urmărirea creşterii fondului de rulment este una din regulile care trebuie să fie
respectate, alături de regula finanţării stabile a activelor imobilizate, pentru realizarea
echilibrului financiar.

22
Toate activele imobilizate trebuie să fie finanţate din capitalurile care ramân în
întreprindere pe o durata cel putin egală cu durata de întrebuintare a activelor imobilizate.
Acest principiu al echilibrului financiar se realizează prin finanţarea activelor imobilizate din
capitaluri permanente, adică din capitalul propriu şi din împrumuturile pe termen mediu şi
lung.
Fondul de rulment este totodată şi un indicator de lichiditate: cu cât fondul de rulment
este mai mare, cu atât mai mari vor fi datoriile pe termen scurt pentru finanţarea activelor
circulante.
Din punct de vedere al conţinutului, fondul de rulment poate fi de patru feluri:
a) fondul de rulment brut ( FRB)
b) fondul de rulment net ( FRN)
c) fondul de rulment propriu ( FRP)
d) fondul de rulment strain ( FRS).
Fondul de rulment brut se mai numeste şi fond de rulment total şi desemnează toate
elementele de active circulante susceptibile de a fi transformate în bani în termen mai mic de
un an, să efectueze cel puţin o rotaţie;
Fondul de rulment brut, ca ansamblu al elementelor de activ caracterizate prin
lichiditaţi pe termen mai mic de un an, se compune din:
• stocuri diverse;
• creanţe- clienţi;
• avansuri acordate furnizorilor;
• disponibilităţi băneşti în casă;
• disponibilităţi băneşti în cont;
• disponibilităţi băneşti în carnete de cecuri eliberate.
Fondul de rulment net are cea mai mare însemnatate din punct de vedere operational
şi sub aspectul analizei economice.
Fondul de rulment net reprezintă acea parte din capitalul permanent care poate fi
utilizat pentru finanţarea activelor circulante, adică excedentul de capital permanent faţă de
activele imobilizate, sau excedentul activelor circulante cu lichidităţi mai mici de un an faţă
de datoriile cu exigibilitate pe termen mai mic de un an.
Fondul de rulment propriu defineste excedentul capitalului propriu faţă de activele
imobilizate şi semnifică autonomia de care dispune o întreprindere în materie de finanţare a
investiţiilor.
Fondul de rulment străin se poate interpreta ca fiind egal cu datoriile la termen sau
cu diferenţa între fondul de rulment net şi fondul de rulment propriu.
Intre activele circulante ( Ac), resursele de trezorerie( Rt) şi fondul de rulment net
(FRN) există posibilitatea unei triple corelaţii din care să rezulte fond de rulment pozitiv,
neutru sau negativ, dupa cum urmează:
Ac = Rt → FRN = 0 → FRN neutru
Ac > Rt → FRN > 0 → FRN pozitiv
Ac < Rt → FRN < 0 → FRN negativ
In cazul FRN neutru solvabilitatea pe termen scurt pare asigurată, însă există riscul
diferit al elementelor de activ sau pasiv care face ca acest echilibru ( Ac = Rt ) să fie fragil.
Realizarea viitoare a lichidităţii elementelor de activ poate fi compromisă uşor din diferite
cauze:
• stocurile nu pot fi vandute din cauza unor circumstante nefavorabile;
• din cauza supraevaluarii sau forta majora.
Aceleaşi probleme pot apărea şi în cazul creanţelor. Orice dereglare care se produce în
raport cu lichidarea anticipată a activelor sau cu exigibilitatea îndepartată a pasivelor poate
afecta echilibrul. De aceea este necesară formarea unor lichidităţi suplimentare care să joace
rolul unei marje de siguranţă:

23
MS = FRNG – NFRE
In cazul FRN pozitiv se constată un excedent potenţial al lichidităţii pe termen scurt,
faţă de exigibilitaţile potenţiale pe termen scurt. In această situaţie întreprinderea poate să facă
faţă tuturor scadenţelor pe termen scurt şi să dispună încă de un stoc tampon de lichidităţi
destinate să anihileze eventualii factori nefavorabili privitor la vânzarea activelor în viitor sau
la onorarea datoriilor pe termen scurt.
In cazul folosirii fondului de rulment negativ, lichidităţile potenţiale nu acoperă
exigibilităţile potenţiale ceea ce înseamnă dificultaţi previzibile sub aspectul echihilibrului
financiar pe termen scurt. Putem spune ca:
• un fond de rulment net pozitiv indică o solvabilitate bună
• un fond de rulment net negativ indică o insolvabilitate;
• un fond de rulment net neutru indică o solvabilitate fragilă.
Calculul fondului de rulment net nu permite aprecieri realiste decât dacă se ia în
considerare gradul de lichiditate al activelor circulante şi gradul de exigibilitate al datoriilor
pe termen scurt. Există întreprinderi cu FRN negativ care manifestă o vitalitate reală şi
solvabilitate permanentă, dar pot există şi întreprinderi cu un FRN pozitiv care se dovedesc în
incapacitate de plată.
Fondul de rulment net global( FRGN) reprezintă excedentul resurselor permanente
în raport cu activele imobilizate:

FRGN = Capitaluri proprii + Amortizări şi provizioane + Datorii financiare – Active


imobilizate brute
Resursele permanente sunt constituite din capitaluri proprii, amortizări şi provizioane,
datorii financiare ( cu exceptia creditelor bancare curente).
In ce priveşte activele imobilizate, acestea corespund imobilizărilor din bilanţ
exprimate în valori brute, adică fără deducerea amortizărilor şi provizioanelor.
In practica ţării noastre FRGN se determină astfel:
FRGN = Capitaluri permanente + Provizioane pentru deprecierea activelor circulante – Active
imobilizate nete
întelegând prin capitaluri permanente capitalurile proprii la care se adaugă
provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli, precum şi datoriile pe termen lung.

1.4.2. Forme de finanţare pe termen scurt

Interprinderile au la dispozitie o gama largă de instrumente de finanţare pe termen


scurt; acestea includ creditul comercial, împrumuturile de la instituţiile financiare.
Disponibilităţile fiecarei surse depind de mărimea, de gradul de risc, de profitabilitatea
întreprinderii. De asemenea costurile finanţării pe termen scurt diferă de la întreprindere la
întreprindere şi după tipurile de fonduri obţinute de pe pieţele monetare.

1.4.2.1. Creditul bancar – mijloc operativ de finanţare a nevoilor complementare de


fond de rulment

Prezenţa creditului bancar pe termen scurt în ansamblul relaţiilor de formare a


resurselor este cu atât mai importantă cu cât el constituie o resursă cu o pondere destul de
însemnata în completarea resurselor proprii ale firmelor, îndeosebi în condiţiile în care firmele
au, cel mai adesea, un capital redus faţă de nevoile lor.
Dacă comparăm nevoia de fond de rulment cu fondul de rulment al întreprinderii,
rezultă trezoreria care poate fi pozitivă, negativă sau egală cu zero.
In cazul unei trezorerii pozitive, fondul de rulment este superior nevoii de fond de
rulment. In acest caz, activitatea de trezorerie este normală, pentru ca exista disponibilităţi

24
băneşti ce vor fi plasate pe piaţa financiară, urmărindu-se un randament cât mai ridicat al
plasamentului.
In cazul in care nevoia de fond de rulment este superioară fondului de rulment net,
atunci trezoreria este negativă, intreprinderea inregistrând deficit de resurse.
In acest caz, întreprinderea caută surse de acoperire, cea mai utilizată posibilitate de
finanţare a deficitului fiind creditul bancar pe termen scurt. Creditele bancare pe termen scurt
se acordă de către bănci pentru activităţi de aprovizionare, producţie, desfacere, pe o perioada
de până la un an, acelor firme care prezintă garanţii ferme, au un cont în bancă şi lucrează
rentabil.
Creditele bancare pe termen scurt diferă prin obiect, modalităţi de acordare, garantare,
rambursare, durată şi cost, existând mai multe tipuri de credite.
In România, agenţii economici pot beneficia de urmatoarele tipuri de credite pe termen
11
scurt :
• creanţe comerciale;
• credite de trezorerie;
• credite pentru export.

Creanţele comerciale cuprind:


• creditul de scont si operaţiunile asimilate;
• factoringul;
• alte creanţe comerciale.
Creditul de scont se acorda prin scontarea de către bancile comerciale a efectelor
comerciale ale firmei înainte de scadenţă.
Scontarea este operaţiunea bancară care constă în plata de către o bancă comerciala a
unui efect comercial( cambia, bilet la ordin) înainte de ajungerea lui la scadenţă, de către
beneficiarul acestuia, reţinând din valoarea nominală prevazută în cadrul efectului comercial
dobănda corespunzatoare pâna la scadenţă ( scontul ), precum şi un comision.
Băncile comerciale primesc la scontare titluri care trebuie să îndeplinească cumulativ
următoarele condiţii12:
• posesorul titlului să fie client al băncii;
• titlul să fie acceptat legal la plată;
• intervalul de timp între momentul prezentării la scontare şi scadenţa titlului să nu
depăşească un an.
La scadenţă, în baza drepturilor cambiale, banca încasează de la debitor sau tras suma
înscrisă în cambie. Stabilit ca procent din valoarea efectului comercial, scontul poartă
denumirea de taxa scontului.
Factoringul este o activitate atât comercială cât şi financiară. Acesta reprezintă un
contract prin care o bancă numită factor se obligă să platească imediat clientului său, numit
aderent, valoarea facturilor prezentate la încasare în schimbul unui comision.
Contractul de factoring va trebui să cuprindă:
• suma care se achită imediat la prezentarea facturilor;
• suma care se achită la încasarea facturilor;
• comisionul de factoring care cuprinde dobânda şi comisionul propriu-zis;
• garanţia pe care clientul trebuie să o constituie drept depozit colateral la factor.
In situaţia în care factorul cumpăra ferm factura, comisionul de factoring este mult mai
mare, dar firma nu va fi răspunzatoare de eventuala neplată a facturii.
In ţara noastră factoringul este mai puţin cunoscut.
Creditele de trezorerie sunt destinate asigurării echilibrului trezoreriei curente.
Acestea se acordă de către bănci pentru finanţarea nevoii globale de fond de rulment.
11
Berceanu, D: Deciziile financiare ale firmei, Ed. Universitaria, Craiova, 2002, pag. 198
12
Opritescu, M si altii : Moneda si credit, Ed. Universitaria, Craiova, 1998, pag. 95

25
Creditele de trezorerie se acordă pe baza planului de trezorerie care se întocmeşte şi se depune
trimestrial la banca finanţatoare asigurând reactualizarea creditelor acordate în trimestrul
anterior, în funcţie de nevoile trimestrului pentru care se elaborează.
Necesarul trimestrial de credite se va stabili ca diferenţă între soldul stocurilor şi
cheltuielilor, pe de o parte, şi totalul resurselor proprii, atrase şi încasărilor, pe de altă parte.
Din comparaţia nevoii de capitaluri circulante cu resursele de capitaluri circulante, rezultă un
deficit sau un excedent de trezorerie, după cum nevoile sunt mai mici sau sunt mai mari decât
resursele13.
Acordarea creditelor bancare şi nivelul dobânzii negociată cu banca se realizează în
funcţie de bonitate financiară a agentului economic.
Bonitatea este verificată de organele bancare din surse directe de informare ( bilanţ
contabil, balanţa de verificare, cont de profit şi pierdere) sau, în mod indirect, prin informări
la partenerii de afaceri ai firmei în privinţa regularităţii onorării obligaţiilor.
Din categoria creditelor de trezorerie se disting:
• creditul global de exploatare;
• creditele pentru finanţarea stocurilor;
• creditele garantate cu valori financiare;
• creditele acordate importatorilor;
• alte credite de trezorerie.
Creditele pentru export se acorda pentru acoperirea nevoilor apărute ca urmare a
operaţiunilor de export de bunuri sau servicii. In această categorie distingem:
• credite garantate cu creanţe asupra strainatăţii;
• credite furnizori;
• credite comerciale acordate nerezidenţilor;
• alte credite de trezorerie.
Rambursarea creditelor bancare pe termen scurt nu se bazează pe rentabilitatea
viitoare a firmei, cum este cazul creditelor bancare pe termen mediu şi lung din care se
finanţeaza activele imobilizate, ci pe dispariţia cauzei care a determinat nevoia de finanţare.
Astfel, dacă creditul este acordat pentru constituirea unui stoc temporar de materii prime
aduse din import în cantităţi care asigură necesarul de consum pe o perioada îndelungată,
datorită optimizării cheltuielilor de transport, rambursarea acestora e posibilă după
încorporarea acestora în produse finite şi valorificarea acestora la clienţi. Aşadar, rambursarea
acestui tip de credite este asigurată prin deznodamântul operaţiunilor de exploatare.

1.4.2.2 Finanţări nebancare pe termen scurt

Acestea se referă la14:


• credite comerciale furnizori;
• credite pe bază de bilete de trezorerie;
• avansuri primite de la clienţi;
• finanţări de la grup.
Creditele comerciale furnizori apar cu caracter de permanenţă la majoritatea
firmelor, fiind apreciate, îndeosebi, de firmele mici şi mijlocii şi firmele cu creştere rapidă.
Acestea sunt plaţi amânate pentru materiile prime, materiale consumabile şi mărfuri primite
de la furnizori sau pentru serviciile prestate de către aceştia.
Creditele comerciale sunt creditele pe care şi le acordă direct participanţii la relaţiile
contractuale fără intervenţia unei verigi intermediare. Acest tip de credit este acordat de către
furnizor cumpărătorului pe perioada de timp de la livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor
13
Vintila, G: Gestiunea financiara a intreprinderii, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997, pag. 325
14
Berceanu, Dorel: Deciziile financiare ale firmei, Ed. Universitaria, Craiova, 2002, pag.203

26
şi până la încasarea contravalorii lor. Este un mijloc de finanţare pe termen scurt care variază
de la câteva zile până la 90 zile, în conformitate cu clauzele contractuale. Acest tip de
finanţare contractulală nu este purtător de dobânda.
In ţara noastră, în condiţiile unei lipse acute de lichidităţi, creditul comercial este
foarte des întâlnit. In ţările dezvoltate, creditul comercial acoperă o parte semnificativă din
resursele financiare ale firmelor.
Creditele pe baza de bilete de trezorerie se obţin de firme prin emiterea şi plasarea
în public a biletelor de trezorerie cu scadenţa de până la un an şi cu o dobânda atrăgătoare
pentru deţinătorii de disponibilităţi băneşti. In mod normal, astfel de credite trebuie să fie
utilizate pentru nevoi temporare, ciclice sau sezoniere.
Din punct de vedere financiar, biletele de trezorerie sunt asemănătoare obligaţiunilor,
cu deosebirea că împrumutul care va fi mobilizat este pe termen scurt. Pentru firmele emitente
biletele de trezorerie prezintă următoarele avantaje15 :
• reprezintă o sursă de finanţare extrabancară, dând firmelor o anunită autonomie în raport
cu băncile;
• costul lor este mai puţin ridicat decât în cazul creditului bancar;
• sunt foarte flexibile în materie de durată şi de rată a dobânzii;
• se asigură o anumită publicitate firmei care recurge la plasarea pe piaţă a acestor bilete de
trezorerie.
Avansuri primite de la clienţi sunt o formă de finanţare pe termen scurt, destul de
des întâlnită şi în ţara noastră. Aceasta constă în acordarea de avansuri, de către clienţi, în
contul vânzărilor viitoare, în scopul achiziţionării materiilor prime şi materialelor necesare
începerii fabricaţiei produsului, într-un procent convenit din preţul negociat în contract.
Finanţarea prin îndatorare pe termen scurt se poate realiza şi prin împrumuturi de la
grupul din care face parte firma. Acordarea acestor împrumuturi determină creşterea
datoriilor firmei şi nicidecum a fondurilor proprii, pentru primirea lor nefiind necesară
îndeplinirea vreunui demers juridic. In principiu, acestea, nu sunt purtatoare de dobânda.

15
Turliuc, V si colab. :Dimensiunea financiara a intreprinderii, Editura Eco Art, Iasi, 1995, Pag.86

27
CAPITOLUL 2. DIMENSIONAREA NEVOII DE FOND DE
RULMENT LA SC PRESTIGE TRADING SRL

2.1. Prezentarea generală a societăţii

Societatea comercială PRESTIGE TRADING S.R.L este înfiinţată în 1992, având un


capital social subscris de 1.000.000.000 lei. Sediul social este în Craiova, strada Bariera
Vâlcii, nr.12, judeţul Dolj.
Este înregistrată la Camera de Comerţ, Industrie si Agricultură a judeţului Dolj sub
numărul de înmatriculare J16/ 518/1992 şi funcţionează în baza statutului şi contractului de
societate precum şi în conformitate cu prevederile Legii nr.31/ 1990, republicată, privind
societăţile comerciale.
Domeniul şi activitatea principală o constituie conform nomenclatorului de clasificare
a activităţilor din economia naţională- CAEN 5133- Comerţ cu ridicata al produselor lactate,
ouălelor, uleiurilor şi grăsimilor comestibile.
Activitatea firmei este axată în principal pe distribuţie activă de produse alimentare
vizând în special reţeaua de detail, dar şi pe cea a târgurilor en – gross.
Firma are în proprietate două hale în suprafaţă de 2588 mp.unde se află amenajate
birourile şi depozitul central şi terenul aferent de 7802 mp. In unul din depozite a fost
instalată de curând o instalaţie de frig care asigură temperature de minim 18 grade C.
SC Prestige Trading are încheiate contracte de distribuţie cu următoarele firme:
• Furnizori interni:Topway Industries Srl (ulei, margarină, ketchup, muştar); Nordic
Internaţional Co. Srl Bucureşti (margarină); Promax Srl (napolitane Nulka); Kandia
Srl (gama de ciocolată şi bomboane Kandia);Madre Pancom Srl (produsele Croco);
Best Food Srl; Pan Group Sa; Roial Aldonia Srl; Excelent Sa; Ferfelis Line
Prodexim Srl; La festa Internaţional; Nordic Import- Export Bucureşti; Rafaello
Antrefrig; Producţie Ardealul.
• Furnizori externi: Grivas Ltd Bulgaria (seminţe de floarea-soarelui, alune), Kendy
Ltd Bulgaria; Faba Sirma Italia; Plastform Ood Bulgaria; Hristo Nikov din
Bulgaria; Alpi Ltd din Bulgaria; Motoboys Ltd (produse de patiserie).
Produsele acestora sunt distribuite aproximativ 40% în târgurile en-gross şi 60% în
magazinele cu amănuntul.Personalul de vânzări este constituit din 4 supervisori şi 14 agenţi
care realizează distribuţia în judeţele Dolj şi Olt.
Pentru a dezvolta reţeaua de distibuţie în anul 2001 au fost deschise puncta de lucru în
Tg.Jiu şi Petroşani. Pentru a realiza distribuţia la nivel naţional pentru produsele importate au
fost angajaţi trei reprezentanţi de vânzari, care acoperă partea de vest şi est a ţării.
Structura organizatorică cuprinde următoarele departamente:
• Departamentul de contabilitate;
• Departamentul administrativ,
• Departamentul marketing;
• Departamentul logistică;
• Departamentul resurse umane
• Protocol şi relaţii cu publicul,
• Control financiar şi de gestiune.
Ca puncte de interes:
• Firma comercializează produse care se adresează clasei mijlocii ( clasei sociale cu
venituri cuprinse între 100USD şi 150USD pe cap de locuitor)

28
• Firma comercializează produse cu condiţii normale de depozitare şi majoritar
produse preambalate.

2.2 Analiza principalilor indicatori economico-financiari la SC


Prestige Trading SRL

Prin activitatea desfăsurată, SC Prestige Trading urmăreşte să se impună în cadrul


economiei de piaţă prin calitate, competitivitate şi eficienţă.
Societatea e interesată să obţină informaţii cu privire la:
• mărimea rezultatelor;
• eficienţa utilizării resurselor antrenate;
• modificarea favorabilă sau nefavorabilă a echilibrului financiar;
• situaţia trezoreriei;
• situaţia solvabilităţii şi lichidităţii;
• principalele surse de finanţare;
• efectul politicii de preţuri promovate;
• posibilităţile de îmbunătăţire a situaţiei economico- financiare şi a rezultatelor.
Toate aceste informaţii pot fi obtinute prin analiza datelor cuprinse în structurile
financiare.
Principalii indicatori de analiză ce pot fi calculaţi se grupează astfel:
• indicatori de structură;
• indicatori de echilibru financiar;
• indicatori de gestiune;
• indicatori de rentabilitate;
• indicatori ai fondului de rulment.

A.Indicatorii de structură

Indicatorii de structură se grupeaza în trei categorii:


- indicatori de structură a activului;
- indicatori de structură a pasivului;
- indicatori de structură a bilanţului.

1. Indicatori de structură a activului


a) Rata activelor imobilizate necorporale reflectă ponderea imobilizărilor necorporale
în activul total al întreprinderii.

Imobilizar i necorporal e
R.a.i.n. = ⋅100
Active totale

Mii lei
2004 2005
Imobilizări necorporale 320003 459157
Active imobilizate 30212901 52790531
Active circulante 44319308 58187176

29
Cheltuieli în avans 2001215 2461625
Total activ 76533424 113439332

320003
R.a.i.n.2003 = ∙ 100 = 0.42%
76533424

459157
R.a.i.n.2004 = ⋅100 = 0.41%
113439332
In 2005 rata activelor imobilizate a scăzut cu 0.01% fata de 2004 ceea ce semnifică o
scadere a ponderii activelor imobilizate necorporale în totalul activului, ca urmare a creşterii
valorii activului total într-un ritm mai rapid decât cel al valorii imobilizarilor necorporale.
b) Rata activelor imobilizate corporale reflectă ponderea imobilizarilor corporale în
activul total al firmei.

Imobilizar i corporale
R.a.i.c. = ∙100
Active totale

Masoara capacitatea unei întreprinderi de a rezista în cadrul unei crize sau de a se


dezvolta în situaţia schimbării condiţiilor tehnice şi cerinţelor pieţei.
Mii lei
2004 2005
Imobilizări corporale 29648740 52294260
Total activ 76533424 113439332

29648740
R.a.i.c.2004 = ⋅100 = 38.74%
76533424

52294260
R.a.i.c.2005 = ⋅100 = 46.10%
113439332

In anul 2005 a crescut rata activelor imobilizate corporale cu 7.36% faţă de 2004, ceea
ce reflectă o creştere a ponderii imobilizărilor corporale datorită modificării într-un ritm mai
mare a valorii imobilizărilor corporale în raport cu valoarea activului total.
c) Rata activelor circulante arată ponderea activelor circulante în activul total al
întreprinderii.

Active circulante
R.a.c. = ∙100
Active totale

Mii lei
2004 2005
Stocuri 16969056 16277653
Creanţe 25089395 38282138
Investiţii financiare pe 0 0
termen scurt
Casa şi conturi la bănci 2260857 3627385

30
Active circulante 44319308 58187176
Total activ 76533424 113439332

44319308
R.a.c.2004 = ⋅100 = 57.91%
76533424

58187176
R.a.c.2005 = ⋅100 = 51.29%
113439332

In 2004 activele circulante reprezentau 57.91% din total active, iar în 2005 ,51.29%
deci cu 6.62% mai puţin, ceea ce semnifică o scădere a ponderii activelor circulante datorită
devansării ritmului de creştere a activelor circulante de către ritmul activului total, iar pentru
desfăşurarea unei activităţi eficiente se impune creşterea vitezei de rotaţie a activelor
circulante în condiţiile realizării cifrei de afaceri cel puţin la nivelul perioadei de bază ( Dz1<
Dz0 )
d) Rata stocurilor reprezintă ponderea stocurilor în activul total.

Stocuri
Rs = ∙100
Total activ

16969056
Rs2004= ⋅100 = 22.17%
76533424

16277653
Rs2005 = ⋅100 = 14.35%
113439332
Stocurile au scăzut in 2005 fata de 2004 cu 7.82% .
e) Rata creanţelor reflectă ponderea creanţelor întreprinderii în activul total al
întreprinderii.

Creante
R.cr = ∙100
Total activ

25089395
R.cr2004 = ⋅100 = 32.78%
76533424

38282138
R.cr2005= ⋅100 = 33.75%
113439332
Rata creanţelor a crescut în 2005 faţă de 2004 cu 0.97% ceea ce reflectă o creştere a
ponderii creanţelor faţă de activul total, ca urmare a devansării indicelui activului total de
către indicele creanţelor.
f) Rata disponibilităţilor băneşti reflectă ponderea obligaţiilor totale în activul total al
firmei.

Disponibil itati banesti


R.d.b. = ∙100
Active totale

2260857
R.d.b.2004 = ⋅100 = 2.95%
76533424

31
3627385
R.d.b.2005 = ⋅100 = 3.20%
113439332

2.Indicatori de structură a pasivului


a) Rata stabilităţii financiare reflectă legatura dintre capitalul permanent, aflat în mod
stabil la dispoziţia întreprinderii şi patrimoniul total.

Capital permanent
R.sf = Total pasiv
∙100

Capital permanent = Capital propriu + Datorii pe termen mediu si lung


Total pasiv = capital propriu + provizioane pentru riscuri si cheltuieli + venituri
înregistrate în avans + datorii totale
Mii lei
2004 2005
Capital propriu 18863373 21993311
Datorii pe termen mediu si 7196326 17398034
lung
Capital permanent 26059699 39391345

Mii lei
2004 2005
Capital propriu 18863373 21993311
Provizioane pentru riscuri si 0 0
cheltuieli
Venituri înregistrate în avans 1428571 0
Datorii totale 56241480 91446021
Total pasiv 76533424 113439332

18863373 + 7196326 26059699


R.sf2004 = ⋅100 = ⋅100 = 34.05%
76533424 76533424
21993311 + 17398034 39391345
R.sf2005 = ⋅100 = ⋅100 = 34.72%
113439332 113439332

Rata stabilitatii financiare a crescut în 2005 faţă de 2004 cu 0.67% rezultă o creştere a
ponderii capitalului permanent în totalul surselor de finanţare ceea ce arată o creştere în
mărimi relative a surselor stabile în raport cu sursele ciclice sau temporare.

b) Rata de îndatorare globală masoară ponderea obligaţiilor totale în pasivul total al


firmei .

Datorii totale
R.i.g. = Capital propriu ∙100

32
Mii lei
2004 2005
Datorii pe termen scurt 49045154 74047987
Datorii pe termen mediu şi 7196326 17298034
lung
Datorii totale 56241480 91446021

56241480
R.i.g.2004 = ⋅100 = 73.49%
76533424

91446021
R.i.g.2005 = ⋅100 = 80.61%
113439332
Rata de îndatorare globală are un nivel bun dacă este sub 2/3 ., iar creşterea indicatorului
de la 73.49% la 80.61% reflectă o creştere a gradului de îndatorare a firmei cu 7.12% şi deci
în ambii ani înregistrează un nivel necorespunzător. Creşterea ratei de îndatorare semnifică
scaderea autonomiei financiare.
c) Rata autonomiei financiare globale se exprimă ca raport între capitalul propriu şi
pasivul total al firmei.

Capital propriu
R.a.f.g. = Total pasiv
∙100

Aceasta rată reflectă ponderea obligaţiilor totale faţă de pasivul firmei . Valoarea
acceptabilă a acestei rate se consideră atunci când marimea capitalului propriu reprezintă 1/3
din pasivul total, iar firma poate beneficia de noi împrumuturi.

18863373
R.a.f.g.2004 = ⋅100 = 24.65%
76533424
21993311
R.a.f.g.2005 = ⋅100 = 19.39%
113439332
Deoarece aceasta rata a scăzut în 2005 faţă de 2004 cu 5.26% are loc o scadere a
gradului de autonomie financiară globală, ca urmare a modificării capitalului propriu într-un
ritm mai redus decât pasivul total.

3. Indicatori de structură a bilanţului.


a) Lichiditatea generală masoară gradul de acoperire al datoriilor pe termen scurt cu
ajutorul activelor circulante.

Active circulante
L.g = ∙100
Datorii curente

Lichiditatea generală se apreciază ca fiind favorabilă atunci când are o mărime


supraunitară (cuprinsă între 2 si 2,5); cu cât raportul este mai mare decât 1 cu atât
întreprinderea este mai bine pusă la adapost de o insuficienţă de trezorerie care ar putea fi
provocată de rambursarea datoriilor la cererea creanţierilor.

44319308
L.g.2004 = = 0,90
49045154

58187176
L.g.2005 = = 0,79
74047987

33
Rata lichiditaţii generale la SC Prestige Trading este < 1, deci avem o lichiditate
generală necorespunzătoare.
b) Lichiditatea imediată exprimă capacitatea firmei de a-şi onora datoriile pe termen
scurt din creanţe si disponibilităţi.

Active circulante - Stocuri


L.i. =
Datorii curente

In teoria economică se apreciză ca o rată cuprinsă între 0.2 si 0.3 reprezintă o bună
administrare a firmei din punct de vedere financiar.

44319308 −16969056 27350252


Li.2004 = = = 0,56
49045154 49045154

58187176 −16277653 41909523


Li.2005 = = = 0,57
74047987 74047987
Atat în 2004 cât şi în 2005 SC Prestige Trading a înregistrat o rată a lichidităţii imediate
nefavorabilă deoarece valoarea sa este peste limita superioară.
c) Rata solvabilităţii generale reprezintă capacitatea generală a firmei de a transforma
toate activele sale în cash pentru plata tuturor datoriilor.

Active totale
R.s.g. =
Datorii curente

Firma inregistrează o situaţie optimă daca rata solvabilităţii generale are un nivel > 1,5.

76533424
R.s.g. 2004 = = 1,56
49045154

113439332
R.s.g 2005 = = 1.53
74047987
Atat în 2004 cât şi în 2005 a inregistrat un nivel bun al ratei solvabilităţii generale,
indicatorul înregistrând o valoare mai mare de 1,5.

B. Indicatori de gestiune

Indicatorii de gestiune măsoara viteza de transformare a activelor în lichidităţi şi viteza


de reânnoire a datoriilor. Se disting următorii indicatori:
1. Rotaţia activelor circulante (viteza de rotaţie în zile a activelor circulante) exprimă
numarul de zile în care activele circulante se transformă în capital lichid.

Cifra de afaceri
Rotaţia activelor circulante =
Active circulante

360 Active circulante


V.a.c = = ⋅ 360
Rotatia activelor circulante Cifra de afaceri

Mii lei
2004 2005
Cifra de afaceri 312624148 407660566

34
44319308
V.a.c.2004 = ∙360 = 51,03 zile
312624148

58187176
V.a.c.2005 = ∙360 = 51,38 zile
407660566
Viteza de rotatie se mentine constanta.
2. Rotaţia activului total (viteza de rotaţie în zile a activului total ) exprimă numarul de
zile în care activul total se transformă în capital lichid.

Cifra de afaceri
Rotaţia activului total =
Active totale

360 Active totale


V.a.t = = ⋅ 360
Rotatia activului total Cifra de afaceri

76533424
V.a.t 2004 = ∙360 = 88,31 zile
312624148

113439332
V.a.t 2005 = ∙360 = 100.17 zile
407660566
Viteza de rotaţie a activului total înregistraza o evoluţie crescătoare în anul 2005 faţă de
2004, ceea ce ilustrează o situaţie nefavorabilă.
3.Durata medie de recuperare a creanţelor (viteza de rotaţie în zile a creanţelor)
reprezintă numarul de zile în care se recuperează creanţele.

Cifra de afaceri
Durata medie de recuperare a creanţelor =
Media creantelor totale

360 Media crean ţrean totale


V.cr. = Durata medie de recuperare a creantelor = ⋅ 360
Cifra de afaceri

25089395
V.cr.2004 = ∙360 = 28,89 zile
312624148

38282138
V.cr.2005 = ∙360 = 33,81 zile
407660566
Evoluţia crescătoare e nefavorabilă semnificând un decalaj mediu în zile de la data
facturării până la data încasării facturii, mai mare.
4.Perioada de plată a datoriilor către furnizori reprezintă numarul de zile în care se
vor efectua plăţile către furnizori.

Datorii furnizori
P.d.f. = ⋅ 360
Cifra de afaceri

42700822
P d.f.2005 = ∙360 = 37,71 zile
407660566

C. Indicatori de analiză a echilibrului financiar

1. Rata autonomiei financiare este dată de raportul dintre capitalul propriu şi capitalul
permanent al întreprinderii.

35
Capital propriu
R.a.f. = Capital permanent ⋅100

Acest raport oglindeşte masura în care firma îşi utilizează capitalurile proprii şi exprimă
gradul său de independenţă faţă de creditorii permanenţi. Din considerente impuse de normele
bancare, în relaţiile de credit cu firma, acest raport trebuie să fie ≥ 0.5 .
Cu cât acest raport este mai mic, cu atât întreprinderea depinde mai mult de creditorii
săi, şi cu cât este mai mare, cu atât gradul de independenţă financiară este mai ridicat.

18863373
R.a.f. 2004 = ∙100 = 72,39%
26059699
21993311
R.a.f. 2005 = ∙100 = 55,83 %
39391345
Atat în 2003 cât şi în 2004 a înregistrat o rata a autonomiei financiară bună.
2. Rata datoriilor financiare (datorii pe termen mediu şi lung) este o rată
complementară cu rata autonomiei financiare şi e dată de raportul dintre datoriile pe termen
mediu şi lung şi capitalul permanent.

Datorii pe termen mediu si lung


R.d.f. = ⋅100
Capital permanent

Firma poate beneficia de o îndatorare pe termen mediu şi lung în masura în care această
rată este mai mica de 0.5 .

7196326
R.d.f 2004 = ∙100 = 27,61%
26059699

17398034
R.d.f 2005 = ∙100 = 44,17%
39391345
Deoarece aceasta rată este mai mică de 0,5 atât în 2004 cât şi în 2005 SC Prestige
Trading poate beneficia de o îndatorare pe termen mediu si lung.
3. Rata datoriilor este o rată care ţine cont de ansamblul datoriilor şi este dată de
raportul dintre datoriile totale şi activele totale ale întreprinderii.

Datorii totale
R.d. = ⋅100
Active totale

Mii lei
2004 2005
Datorii totale 56241480 91446021
Active totale 76533424 113439332

56241480
R.d.2003 = ∙100 = 73,49 %
76533424
91446021
R.d.2004 = ∙100 = 80,61%
113439332

36
In 2005 rata datoriilor a crescut cu 7,12% faţă de 2004, datorită creşterii datoriilor
firmei.
4. Rata de finanţare a stocurilor se determină ca raport între fondul de rulment şi
stocuri şi arată modul în care stocurile sunt acoperite din fondul de rulment.

Fondul de rulment Capital permanent - Active imobilizat e.


R.f.s. = =
Stocuri Stocuri
Mii lei
2004 2005
Capital permanent 26059699 39391345
Active imobilizate 30212901 52790531
Fond de rulment -4153202 -13399186

26059699 − 30212901 − 4153202


R.f.s.2004 = = = -0,24
16969056 16969056
39391345 − 52790531 −13399186
R.s.f.2005 = = = -0,82
16277653 16277653
Datorita faptului ca fondul de rulment este negativ, la SC Prestige Trading stocurile nu
sunt acoperite din acesta.

5. Rata capitalului propriu faţă de activele imobilizate exprimă condiţiile de


finanţare a imobilizărilor.

Capital propriu
R.c.pr/a.i =
Active imobilizat e.

18863373
R.c.pr/a.i2004 = = 0,62
30212901
21993311
R.c.pr/a.i2005 = = 0,42
52790531

SC Prestige Trading a înregistrat în ambii ani valori subunitare ale acestui indicator ceea
ce ilustrează o situaţie nefavorabilă deoarece rata capitalului propriu faţă de activele proprii
trebuie să aibă o valoare supraunitară.

6. Rata de rotaţie a obligaţiilor se determină ca raport între cifra de afaceri şi datoriile


totale.

360 Datorii totale


Viteza de rotaţie în zile a obligaţiilor = = ⋅ 360
R.r.o Cifra de afaceri

56241480
V.r.o2004 = ∙360 = 64,76 zile
312624148
91446021
V.r.o2005 = ∙360 = 80,75 zile
407660566
Viteza de rotaţie a obligaţiilor a crescut în 2005 faţă de 2004 datorită devansării
dinamicii datoriilor totale faţă de dinamica cifrei de afaceri.

D. Indicatori de rentabilitate
37
Rentabilitatea reprezintă capacitatea agentului economic de a obţine profit din
activitatea proprie. Indicatorii de rentabilitate sunt următorii:
a) Rata rentabilitaţii economice exprimă capacitatea întreprinderii de a obţine profit
din întreaga sa activitate economico- financiară.

Profit brut
R.e = Capital permanent ⋅100
Mii lei
2004 2005
Venituri totale 316959532 416994461
Cheltuieli totale 314121958 410363105
Profitul brut 2837574 6631356

2837574
R.e2004 = ∙100 = 10,89%
26059699
6631356
R.e2005 = ∙100 = 16,83%
39391345
Se constata ca această rată a crescut cu 5,94% în 2005 faţă de 2004
b) Rata rentabilitaţii financiare exprimă capacitatea capitalului investit de a produce
profit. Cu cat valoarea acestui indicator e mai mare cu atât rentabilitatea este mai bună.

Profit net
R.f = Capital propriu ⋅100

Mii lei
2004 2005
Profitul brut 2837574 6631356
Impozitul pe profit 389246 1624555
Profitul net 2448328 5006801

2448328
R.f.2004 = ∙100 = 12,98 %
18863373
5006801
R.f.2005 = ∙100 = 22,77%
21993311
Rata rentabilitaţii financire a crescut cu 9,79% în 2005 faţă de 2004, crestere apreciată
favorabil.
c) Rata rentabilitaţii resurselor consumate se determină ca raport între profitul net şi
cheltuielile totale ale firmei.

Profit net
R.c. = ⋅100
Cheltuieli totale

2448328
R.c.2004 = ∙100 = 0,78%
314121958
5006801
R.c.2005 = ∙100 = 1,22%
410363105
Rata rentabilitaţii resurselor consumate a crescut cu 0,44% în 2005 faţă de 2004.
d) Rata rentabilitaţii comerciale sau a vânzărilor caracterizează eficienţa politicii
comerciale, reflectând mai ales politica de preţuri practicată de firmă.

38
Profitul exercitiul ui
R.v. = ⋅100
Cifra de afaceri

2837574
R.v2004 = ∙100 = 0,91%
312624148
6631356
R.v2005 = ∙100 = 1,63%
407660566
Rata rentabilitaţii comerciale sau a vânzarilor a crescut cu 0,72% în 2005 faţă de 2004.
e) Rata rentabilitaţii capitalului avansat şi ocupat se determină raportând rezultatul
curent al exerciţiului la suma dintre activele fixe şi activele circulante ale întreprinderii.

Rezultatul curent al exercitiul ui.


R.c.a.o. = ⋅100
Active fixe + Active circulante

2837574 2837574
R.c.a.o2004 = ∙100 = ∙100 = 3,81%
30212901 + 44319308 74532209
6631356 6631356
R.c.a.o2005 = ∙100 = ∙100 = 5,98%
52790531 + 58187176 110977707
A crescut rata rentabilitatii capitalului avansat şi ocupat cu 2,14% în 2005 faţă de 2004.

E.Indicatori de analiză ai fondului de rulment

1. Fondul de rulment total se determină ca diferenţă între activele totale şi activele


imobilizate ale firmei.
FRt = Total active- Active imobilizate
FRt 2004 = 76533424-30212901 = 46320523 mii lei
FRt 2005 = 113439332-52790531 = 60648801 mii lei
Atât în 2004 cât şi în 2005 SC Prestige Trading a inregistrat un fond de rulment total
pozitiv, ceea ce indică o situaţie favorabilă.
2. Fondul de rulment permanent se determină astfel:
FRperm = Capital propriu+ Imprumuturi şi datorii financiare pe termen mediu şi
lung-Total active imobilizate
FRperm.2004= 18863373+7196326 - 30212902 = - 4153202 mii lei
FRperm.2005= 21993311+17398034 – 52790531 = -13399186 mii lei
In ambii ani firma a înregistrat un fond de rulment permanent negativ, ceea ce ilustreză
o situaţie nefavorabilă.
3.Fondul de rulment propriu se determină astfel:
FRpr = Capital propriu total- Total active imobilizate
39
FRpr.2004 = 18863373 – 30212901 = -11349528 mii lei
FRpr.2005 = 21993311 – 52790531 = - 30797220 mii lei
Atat în 2004 cât şi în 2005 SC Prestige Trading a înregistrat un fond de rulment propriu
negativ, ceea ce ilustreaza o situaţie de discomfort financiar.
4. Gradul de acoperire a activelor circulante cu capital propriu se determină
raportând fondul de rulment propriu la fondul de rulment total.

Fondul de rulment propriu


Gr.a.c/c.pr = ⋅100
Fondul de rulment to tal
−11349528
Gr.a.c/c.pr2004 = ∙100 = -24,5%
46320523
− 30797220
Gr.a.c/c.pr2005 = ∙100 = -50,78%
60648801
5. Necesarul de fond de rulment reprezintă necesarul resurselor de finanţat ca urmare a
decalajului temporar dintre plăţi şi încasari şi în spetă dintre fluxurile de explaotare şi
fluxurile datoriilor faţă de furnizori.
NFR = ( Stocuri + Creanţe) – Datorii curente
NFR2004 = ( 16969056+25089395 )- 49045154 = - 6986703 mii lei
NFR2005 = ( 16277653 + 38282138 ) – 74047987 = -19488196 mii lei
In ambii ani NFR are o valoare negativă ceea ce indică un surplus de resurse în raport cu
nevoile temporare.
6. Fondul de rulment net global se determină ca diferenţă între capitalul permanent şi
activele imobilizate ale întreprinderii. Fondul de rulment reprezintă acea parte a capitalului
permanent care depaşeşte valoarea activelor imobilizate nete şi care acoperă o parte a
activelor circulante.
FRglobal = Capital permanent – Active imobilizate
FRglobal2004 = 26059699 – 30212901 = - 4153202 mii lei
FRglobal2005 = 39391345 – 52790531 = - 13399186 mii lei
7. Trezoreria neta reflectă necesităţile de finanţare ale activităţii de exploatare,
respectiv a stocurilor şi creanţelor.
TN = FRglobal – NFR
TN2004 = -4153202 – ( - 6986703) = 2833501 mii lei
TN2005 = - 13399186 – ( - 19488196) = 6089010 mii lei
Trezoreria netă este pozitivă şi indică echilibrul financiar al firmei, când fondul de
rulment este superior nevoii de fond de rulment şi asigură posibilitatea efectuării de
plasamente şi a deţinerii de disponibilităţi.

40
41
CAPITOLUL III. ECHILIBRUL FINANCIAR

Una din cerinţele imperative ale gestiunii financiare a întreprinderii în condiţiile


economiei concurenţiale este asigurarea echilibrului financiar, respectiv a solvabilităţii şi
capacităţii de plata.
Echilibrul financiar al întreprinderii este o componentă a echilibrului financiar
macroeconomic. Dar faptul ca este o componentă dependentă de echilibrul financiar
macroeconomic, nu înseamnă că echilibrul financiar microeconomic nu are trasături proprii,
reguli proprii de stabilire şi menţinere. Echilibrul financiar al întreprinderii poate fi definit ca
fiind acea stare de corespondenţă permanentă între volumul nevoilor de resurse pentru
asigurarea desfăşurării normale a activităţii, pe de o parte, şi posibilităţile de procurare a
acestora, pe de alta parte.
Echilibrul financiar microeconomic este determinat de modul în care întreprinderea
asigură utilizarea fondurilor atrase în patrimoniu, dar, în acelaşi timp, este condiţionat şi de
macrosistem. Macrosistemul fixează prin legiferarea sistemului de finanţare şi creditare a
economiei naţionale, posibilităţile normale, deci legale, de procurare a fondurilor.
Prin realizarea echilibrului financiar, întreprinderile urmaresc asigurarea unei
corespondenţe permanente între necesităţile de resurse financiare, pe de o parte, şi resursele
financiare existente sau posibile, pe de alta parte. Deoarece necesităţile de resurse financiare,
reclamate de desfăşurarea normală a activităţii, sunt structurate în funcţie de diferite categorii
de prioritate, rezultă că şi echilibrul financiar al întreprinderii se manifestă ca un echilibru
structural ce reflectă o stare, prin definiţie fiind, deci, un echilibru static.
Aspectul structural al echilibrului financiar este determinat de structura gestiunii
financiare a întreprinderii, ce cuprinde elemente care privesc activitatea desfăşurata de
întreprindere în legatură cu formarea, sporirea sau diminuarea fondurilor, obţinerea şi
repartizarea pe destinaţii legale a rezultatelor financiare.
Deoarece gestiunea financiara a întreprinderii functionează ca un mecanism, apare
posibilitatea şi, în acelasi timp, necesitatea, ca echilibrul financiar să fie abordat şi sub aspect
dinamic sau functional.
Echilibrul financiar static se prefigurează cu ajutorul bugetului de venituri şi cheltuieli,
prin care, pe trimestre, se realizează egalitatea dintre necesităţile de resurse financiare şi
existentul de resurse, în limita unui nivel prestabilit pentru fiecare fond în parte.
Aceasta presupune dimensionarea fondurilor băneşti necesare desfăşurării în condiţii
normale a activităţii de producţie, cu luarea în considerare a criteriilor de eficienţă şi a tuturor
obligaţiilor impuse de macrosistem. Din acest punct de vedere se poate afirma ca aceasta
trebuie să constituie problematica de bază a activităţii financiare desfăşurată în întreprinderi.
Forma concretă de manifestare a echilibrului static al întreprinderii este solvabilitatea,
care reflectă capacitatea acesteia de a face faţă tuturor obligaţiilor asumate prin contracte sau
care i s-au impus în virtutea legii, pe seama fondurilor existente în circuitul său economic.
Deci, solvabilitatea reprezintă expresia “ calităţii” activităţii financiare desfăşurate într-o
perioadă dată de gestiune în legatură cu asigurarea şi utilizarea fondurilor băneşti ale
întreprinderii.
Coeficientul solvabilităţii, construit sub formă relativă este urmatorul:

Cs
Csb = ∙100
E pc + C s

în care:
Csb = coeficientul solvabilităţii;

42
Cs = capital social;
Epc = elemente patrimoniale constituite din credite.
Nivelul coeficientului solvabilităţii poate fi unitar sau subunitar. Starea de solvabilitate
este data de nivelul unitar, în timp ce nivelul subunitar reflectă o depreciere de diferite grade a
solvabilităţii întreprinderii şi odată cu aceasta, a echilibrului financiar.
La rândul său, echilibrul financiar dinamic se manifestă, în mod concret, prin
intermediul capacităţii de plată şi al lichidităţii.
Capacitatea de plată reflectă capacitatea întreprinderii de a onora la termen obligaţiile
devenite scadente, pe seama disponibilităţilor proprii şi împrumutate. Asigurarea şi
menţinerea capacităţii de plată sunt hotărâtoare pentru menţinerea funcţionalităţii
mecanismului financiar al întreprinderii.
Indicatorul capacităţii de plată, construit ca o mărime relativă, este următorul:

Dmb + S i + Tcn + E a
Ccp = ∙100
( C + D ) ts
în care:
Ccp = coeficientul capacităţii de plata;
Dmb = disponibilităţi şi alte mijloace băneşti;
Si = sume de încasat;
Tcn = titluri de credit negociabile;
Ea = elemente de activ;
( C + D ) ts = credite şi datorii pe termen scurt.
Nivelul coeficientului capacităţii de plată trebuie să fie unitar, pentru a reflecta existenţa
unui echilibru desavârşit între disponibilităţile existente şi plăţile scadente ale fiecarui
moment t.
Orice întreprindere îşi poate asigura capacitatea de plata, deci echilibrul financiar
dinamic, numai cu îndeplinirea concomitentă a două condiţii de bază. In primul rând, ea
trebuie să-şi asigure solvabilitatea, deci echilibrul static, iar, în al doilea rând, activul
patrimoniului său să prezinte o lichiditate corespunzătoare. In acest context, lichiditatea apare
ca un factor determinant al capacităţii în condiţiile în care solvabilitatea este, în principiu,
asigurată. Ea realizează, de fapt, conexiunea dintre echilibrul static şi cel dinamic, pe
parcursul derulării proceselor economice.
Prin lichiditatea financiară a întreprinderii se înţelege capacitatea acesteia de a-şi
transforma activele ce-i compun patrimoniul în disponibiliăţti băneşti, pe măsura savârşirii
normale a rotaţiei fondurilor.
De lichiditatea întreprinderii nu se poate face abstracţie atunci când este necesar să se
caracterizeze potenţialul financiar, calitatea activităţii financiare, în general, asigurarea şi
menţinerea echilibrului financiar, în special.
Coeficientul lichidităţii:
1
Cl = ∙100
∑( Dai ⋅ f ai )
în care:
Dai = viteza, în zile, a elementelor de active circulante, în perioada de gestiune I;
f ai = ponderea fiecărui element de activ în totalul activelor circulante în perioada de
gestiune i.
In teoria şi practica financiară s-au conturat două abordări ale noţiunii de echilibru
financiar:
• o abordare lichidativă ce decurge din analiza statică a activităţii întreprinderii şi
privilegiază noţiunea de fond de rulment;
• o abordare functională ce decurge din analiza în dinamică a activităţii întreprinderii şi care
aduce, în prim plan, noţiunea de nevoie de fond de rulment.

43
Diferenţa dintre cele două abordări este redată de scopul analizei, şi anume, surprinderea
echilibrului financiar prin prisma patrimoniala a solvabilităţii la un moment dat, sau prin
evoluţia ciclurilor de exploatare.
Deoarece activele imobilizate sunt finanţate din capitaluri permanente, problema
echilibrului financiar al întreprinderii se reduce, până la urmă, la asigurarea concordanţei
între fondul de rulment şi nevoia de fond de rulment.
Prima condiţie pentru asigurarea unei eficienţe ridicate în folosirea fondurilor şi,
implicit, pentru realizarea echilibrului financiar este dimensionarea lor corecta, în raport cu
nevoile reale ale producţiei şi circulaţiei.
Supraevaluarea necesarului de fonduri conduce la apariţia unor imobilizări certe şi
condiţii pentru risipa şi cheltuirea neeconomicoasă a resurselor, iar subevaluarea poate
influienţa negativ continuitatea circuitului şi capacităţii de plată a întreprinderii.
Este vorba, în primul rând, de dimensionarea corectă a capacităţilor de producţie şi
apelarea la noi investiţii numai când, prin mai buna utilizare a mijloacelor fixe existente, nu se
poate realiza sporul de producţie previzionat. In al doilea rând, este vorba de evaluarea
corecta a necesarului de active circulante, în condiţiile accelerării rotaţiei acestora. O
deosebită importanţa o are, în acest sens, dimensionarea corecta a costurilor, îmbunatăţirea
normelor de consum şi reducerea perioadei de imobilizare a fondurilor- in diferitele stadii ale
rotaţiei lor. Raţiunile de ordin financiar trebuie să declanşeze acţiuni pe linia optimizării
stocurilor pentru producţie, a modernizării proceselor tehnologice în vederea scurtării duratei
acestora şi a reducerii costurilor de fabricaţie, a obţinerii la timp şi a livrării ritmice, potrivit
obligaţiilor asumate, a unor produse finite de calitate corespunzătoare, a încasării la timp a
creanţelor şi a onorării la scadenţă a plăţilor exigibile.
Prin declanşarea acestor acţiuni se asigură, încă din faza de evaluare a necesarului de
fonduri, o accelerare a rotaţiei acestora şi prin aceasta, o eficienşă ridicată în utilizarea lor.
O a doua condiţie, cel putin la fel de importanta pentru asigurarea echilibrului financiar
este şi preocuparea pentru conducerea operativă a activităţii financiare astfel încât cheltuielile
să se încadreze în limitele prestabilite iar veniturile previzionate să fie încasate la timp.
Pentru ca această cerinţă să fie satisfacută este necesar ca întreprinderea să acţioneze în
următoarele direcţii:
• asigurarea unei corelări judicioase a programului de aprovizionare cu cel de producţie;
• raţionalizarea relaţiilor cu furnizorii şi cărăusii astfel încat să fie asigurată o aprovizionare
ritmică şi în condiţiile cerute de consumul curent;
• asigurarea unor condiţii corespunzătoare de depozitare pentru înlaturarea fenomenului de
degradare a valorilor materiale;
• realizarea integrală a programului de producţie;
• reducerea ciclului de fabricaţie;
• funcţionarea continuă şi la întreaga capacitate a utilajelor şi instalaţiilor;
• asigurarea unor livrări ritmice, în baza termenelor convenite cu beneficiarii;
• organizarea corespunzătoare a procesului de formalizare a livrărilor;
• alegerea unor forme şi instrumente de decontare care să asigure încasarea în timp util a
livrărilor;
• eliminarea cauzelor generatoare de refuzuri de plată.

44
CONCLUZII

Activele circulante reprezintă alaturi de activele imobilizate condiţia financiară esenţială


a asigurării continue şi în cadrul parametrilor prestabiliţi a programului de producţie.
Evaluarea activelor circulante îmbraca două forme:
• necesităţi de active circulante cu caracter de permanenţă care se evaluează prin
determinarea necesarului de fond de rulment;
• necesităţi cu caracter temporar care se evaluează prin metode specifice activităţii bancare.
Necesarul financiar reprezintă limita până la care se pot plasa capitalurile băneşti în
diferite stocuri de valori de exploatare pentru asigurarea continuităţii activităţii economice.
Determinarea necesarului financiar se poate realiza prin două metode:
• metoda analitică, care constă în determinarea necesarului financiar pe fiecare fel de valoare
pentru exploatare;
• metoda sintetică, care se foloseste pentru determinarea necesarului financiar pe total active
circulante luand în considerare evoluţia producţiei exerciţiului.
Prima etapă în determinarea necesarului financiar o reprezintă dimensionarea stocurilor.
Dimensionarea stocurilor este strâns legată de noţiunea de optimizare a stocurilor care
presupune determinarea acelui nivel de stoc pentru care cheltuielile de stocare şi cele de
emitere a comenzilor şi aprovizionare să fie minime.
Prin însumarea necesarelor financiare pe elemente (materii prime, materiale
consumabile, producţia neterminată, produse finite) determinate prin metoda analitică, se
determină necesarul anual şi pe trimestre pe total valori de exploatare. Determinarea
necesarului direct pe total valori de exploatare se realizează prin metoda sintetică, care ţine
cont de evoluţia producţiei exerciţiului sau cifrei de afaceri în doi ani consecutivi.
Determinarea necesarului financiar prin metoda sintetică sau globală are în vedere:
• determinarea vitezei de rotaţie a activelor circulante în zile din anul de bază;
• corectarea acestei viteze de rotaţie;
• determinarea necesarului financiar anual al valorilor de exploatare în anul curent;
• se diferenţiază necesarul financiar anual pe trimestre;
• se defalcă necesarul financiar anual şi pe trimestre pe elemente de valori materiale.
In determinarea nevoii de fond de rulment nu se are în vedere numai dimensionarea
stocurilor ci şi alte active de exploatare în cadrul cărora se includ:
• creanţele faţă de terţi ( clienţi, diverşi debitori);
• decontări neâncheiate cu bugetul statului, respectiv taxa pe valoarea adaugată deductibilă.
De asemenea, în calculul nevoii de fond de rulment se iau în calcul şi pasivele de
exploatare ce provin din modul de plata al salariilor, asigurărilor şi protecţiei sociale, a
impozitului pe profit, a taxei pe valoarea adaugată colectată, din datoriile faţă de furnizori.
Nevoia de fond de rulment aferentă activităţii de exploatare se calculează ca diferenţă
între activele de exploatare şi pasivele de exploatare şi se determină în forma valorică sau în
zile din cifra de afaceri. In afară de nevoia de fond de rulment de exploatare se mai calculează
şi nevoia de fond de rulment înafara exploatării care se determină ca diferenţă între activele
înafara activităţii exploatării şi pasivele înafara activităţii de exploatare.
Prin însumarea nevoii de fond de rulment de exploatare şi a nevoii de fond de rulment
înafara exploatării se determină nevoia de fond de rulment globală.
Decizia de finanţare a ciclului de exploatare finalizează echilibrul financiar dintre
nevoia de finanţare a activelor circulante şi sursele mobilizate pentru finanţarea acestora.
Nevoia de fond de rulment se finanţează pe seama mai multor surse care în raport cu circuitul
întreprinderii se grupează astfel:surse interne şi surse externe.

45
Alegerea surselor interne sau externe se va face în condiţii de optimizare a relaţiei risc-
rentabilitate.
Reînnoirea permanentă a stocurilor şi creanţelor pentru asigurarea continuităţii
producţiei şi ritmicităţii vânzărilor, determină o nevoie de capital cvasipermanentă. In acest
context, se pune problema existenţei unei surse permanente pentru finanţarea acestor nevoi.
Această sursă este fondul de rulment.
Este foarte important pentru o firma să încerce să-şi acopere nevoile permanente de
active circulante din fondul de rulment, iar nevoile temporare de active circulante prin
îndatorare pe termen scurt. Deci finanţarea ciclului de exploatare se realizeaza pe seama
fondului de rulment şi a îndatorarii pe termen scurt. Cu alte cuvinte, este vorba de capitaluri
proprii si de capitaluri de împrumut.
Fondul de rulment este un concept mult utilizat în analiza financiară. El reprezintă
surplusul de resurse permanente degajat de finanţarea pe termen lung a nevoilor permanente,
pentru realizarea echilibrului financiar al ciclului de exploatare si al trezoreriei. Acest surplus
reprezintă o marjă de siguranţă pentru activitatea de exploatare care beneficiază de o sursă
sigură de capital mobilizat pe un termen lung, şi pentru care nu există preocuparea de a fi
reînnoită.
Fondul de rulment este, totodată, şi un indicator de lichiditate: cu cât fondul de rulment
este mai mare, cu atât mai mici vor fi datoriile pe termen scurt pentru finanţarea nevoilor
ciclului de exploatare.
In gestiunea activelor circulante trebuie să existe preocuparea de a fundamenta o mărime
optimă a fondului de rulment, adică o marime optimă strict necesară care să angajeze costuri
de capital minime şi să ofere siguranţa echilibrului financiar.
Daca sursele proprii sunt insuficiente pentru finanţarea nevoii de fond de rulment,
unitatea apelează la credite bancare pe termen scurt. Creditele bancare au rol de amortizor
între creşterea şi reducerea nevoii de capitaluri circulante şi diminuarea sau majorarea surselor
proprii şi atrase de capitaluri circulante. In cadrul analizei se studiază situaţia generală a
împrumuturilor primite şi a rambursării lor în cursul anului, evoluţia ponderii creditelor în
totalul activelor circulante. Se impune o verificare atentă a modului în care s-a determinat
nevoia de credit pe termen scurt sau de trezorerie, după eliminarea posibilelor cauze
subiective şi optimizarea rezervelor obiective ce pot fi mobilizate pentru minimizarea
volumului creditului. In acest sens cererea de credit trebuie să fie foarte bine fundamentată,
iar creditul să aibă o eficienţă sporită în activitatea economică a firmei.
Intreprinderile au la dispoziţie o întreagă gamă de instrumente de finanţare pe termen
scurt; acestea includ creditul comercial, împrumuturile de la instituţiile financiare.
Disponibilităţile fiecarei surse depind de mărimea, de gradul de risc, de profitabilitatea
întreprinderii. De asemenea costurile finanţării pe termen scurt diferă de la întreprindere la
întreprindere şi după tipurile de fonduri obţinute de pe pieţele monetare.
Prezenţa creditului bancar pe termen scurt în ansamblul relaţiilor de formare a resurselor
este cu atât mai importantă cu cât el constituie o resursă cu o pondere destul de însemnată în
completarea resurselor proprii ale firmei, îndeosebi, în condiţiile în care firmele au, cel mai
adesea, un capital redus faţă de nevoile lor.
In condiţiile în care o întreprindere lucrează rentabil (rentabilitatea economică este mai
mare decât rata dobânzii aferentă capitalurilor împrumutate) este mai avantajos ca aceasta să
apeleze la creditul bancar pe termen scurt pentru creşterea activităţii, decât să aştepte până
când se vor constitui resurse proprii îndestulatoare prin capitalizarea profiturilor.

46
BIBLIOGRAFIE

47
ANEXE

48